INTRODUCERE:

J.H. McMillan afirmă că metodologia cercetării se referă la metodele,

tehnicile şi instrumentele de cercetare utilizate pentru a colecta, a analiza
şi a interpreta date despre o realitate, în acord cu specificul temei vizate
de cercetător şi cu întrebările/ipotezele elaborate.
Metoda este definită ca o modalitate generală şi strategică de abordare a
realităţii, tehnicile sunt formele pe care le îmbracă metodele.
Instrumentele de cercetare sunt mijloace prin care se realizează efectiv
colectarea datelor despre o anume realitate
TIPURILE DE CERCETARE EDUCAȚIONALĂ

1. Pe baza scopurilor asumate în investigaţie (Johnson şi Christensen, 2004)

sau în funcţie de aplicabilitatea rezultatelor în practica educaţională

Cercetarea fundamentală vizează dezvoltarea unor teorii sau propunerea unor

noi demersuri teoretice, care să permită extinderea bagajului de cunoaştere într-
un domeniu. Acest tip de cercetare se caracterizează prin rigurozitate în
utilizarea metodelor de cercetare şi se desfăşoară adesea în condiţii de laborator.

Cercetarea aplicată are ca scop rezolvarea unor probleme practice şi

identificarea unor soluţii cu aplicare imediată.

Cercetarea-acţiune se focalizează asupra unor probleme ale practicienilor, cu

care se confruntă în şcoală, în sala de clasă. Actorii principali ai acestui tip de
investigaţie sunt practicienii în dublă ipostază, de cercetători şi de beneficiari ai
propriului demers de cercetare. Cercetarea-acţiune are un caracter participativ şi
este realizată de către practicieni, vizând aspecte ce trebuie rezolvate în timp
foarte scurt, prin strategii specifice unui anumit spaţiu şcolar.

Cercetarea evaluativă se proiectează şi se realizează în directă legătură cu un

program de intervenţie educaţională, ale cărui rezultate trebuie analizate pentru

Pagina 1
a se putea lua decizii cu privire la stoparea, prelungirea, modificarea sau extinderea
sa.
Intervenţiile educaţionale pot fi foarte diverse, de la programe after-school până la implementarea
unui nou curriculum, ori a unui set de metode didactice inovatoare. Efectele acestora trebuie atent
evaluate pentru a putea lua decizii privind susţinerea ulterioară a programului. Acest tip de cercetare
poate viza evaluarea unor aspecte ale unui program/proiect de intervenţie educaţională, precum
fundamentele teoretice ale acestuia, nevoile de formare ale diverselor categorii de beneficiari,
modalităţile de implementare, impactul asupra beneficiarilor pe dimensiunile de interes, eficienţa
(inclusiv cea financiară).

2.După natura asumpţiilor, metodelor şi tehnicilor de lucru:

Cercetarea cantitativă este de natură predominant deductivă şi presupune

colectarea unui volum mare de date prin aplicarea unor instrumente precum
chestionarele şi testele, în vederea confirmării unor ipoteze noi sau a unor teorii
anterior formulate. Cercetarea calitativă este de natură predominant inductivă,
având caracter exploratoriu, descriptiv şi presupune colectarea unor date de
factură subiectivă prin instrumente precum ghidurile de interviu şi de observaţii.

Cercetarea combinată valorifică avantajele studiilor cantitative şi calitative,

minimalizând dezavantajele acestora, prin utilizarea unor raţionamente
deopotrivă inductive şi deductive.

ASPECTELE ETICE ALE CECETĂRII EDUCAȚIONALE

1. Principiul participării voluntare exclude orice formă de coerciţie a
fiinţelor umane, în vederea implicării lor într-o cercetare.
2. Participarea voluntară a subiecţilor umani la realizarea unei cercetări este
strâns leagată de principiul consimţământului informat, care prevede
informarea posibililor participanţi cu privire la obiectivele, procedurile,
instrumentele şi riscurile specifice unui studiu.
3. Evitarea situaţiilor riscante constituie un alt principiu etic specific
cercetărilor pe subiecţi umani.
4. Principiul confidenţialităţii presupune ca rezultatele sau răspunsurile
subiecţilor să fie utilizate fără ca datele de identificare ale acestora să fie
dezvăluite. Acesta poate fi însoţit de principiul anonimităţii răspunsurilor
care reduce tendinţa de faţadă a subiecţilor.

Pagina 2
 5. În ultimii ani, se discută din ce în ce mai des despre dreptul la servicii al
subiecţilor implicaţi în cercetări din domeniul socio-uman, dar şi
medical. În cercetarea experimentală, o parte dintre subiecţi nu
beneficiază de nici o intervenţie.

SCOPURILE ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRII

Scopul unei cercetări sintetizează finalitatea generală a acesteia şi constă într-o
afirmaţie care rezumă intenţiile cercetătorului privind studierea problemei de
cercetare.

Scopul unui studiu cantitativ poate orienta către descrierea problemei de

cercetare, către investigarea unei relaţii cauzale dintre diverse elemente ce
definesc problema sau către stabilirea unei asocieri între acestea.

Obiectivele unei cercetări detaliază scopul acesteia, stabilind coordonatele

principale ale studiului. Ele derivă din scop, precizând în manieră operaţională
informaţiile ce urmează a fi obţinute prin realizarea studiului.

EXEMPLU:

SCOP: Acest studiu vizează studierea percepţiilor cadrelor didactice din

învăţământul preşcolar cu privire la recentele schimbări în conceptualizarea şi
organizarea curriculumului, analizând totodată relaţia dintre aceste percepţii şi
experienţa profesională.

OBIECTIVE:

 Determinarea percepţiilor cadrelor didactice cu privire la finalităţile,

conţinuturile şi strategiile didactice sugerate de noul curriculum pentru
învăţământul preşcolar;

 Investigarea influenţei experienţei profesionale asupra percepţiilor cadrelor

didactice privind noul curriculum pentru învăţământul preşcolar.

Pagina 3
 TIPURILE DE VARIABILE
O variabilă constă într-un concept, o caracteristică, un construct, care poate lua
cel puţin două valori. Vârsta, genul, experienţa didactică a profesorilor,
rezultatele elevilor la un test de cunoştinţe sunt exemple de variabile.

1 VARIALBILĂ=CEL PUȚIN DOUĂ VALORI

I. În funcţie de modalitatea de măsurare a variabilelor:

- variabile măsurate pe scale nominale - Scalele nominale permit
clasificarea, organizarea subiecţilor unei cercetări în două sau mai multe
categorii: genul (masculin şi feminin), tipul de şcoală (publică şi privată),
mediul de provenienţă (urban şi rural). Pentru a uşura prelucrarea ulterioară a
datelor colectate, nivelele scalei nominale sunt adesea codificate numeric. De
exemplu, în cazul variabilei gen, putem nota genul masculin cu 1 şi genul
feminin cu 2.

FEMININ/MASULIN

ADEVARAT/FALS

DA/NU

- variabile măsurate pe scale ordinale- Scalele ordinale ierarhizează

caracteristicile unei variabile, fără a oferi însă informaţii despre distanţa între
nivelele acesteia. Un exemplu de variabilă măsurată pe o scală ordinală este
performanţa şcolară, dacă ne propunem să o plasăm într-unul din următoarele
categorii: performanţă şcolară, ridicată, de nivel mediu,
scăzută.
- variabile măsurate pe scale de interval - Scalele de interval au
toate caracteristicile scalelor ordinale, dar intervalele dintre nivelele unei
variabile sunt egale. Ca urmare, scalele de interval fac posibilă măsurarea
distanţelor dintre nivelele unei variabile.
Acest tip de scală are însă un punct de orgine stabilit convenţional de către
cercetător, care nu poate fi 0 absolut. Un exemplu de variabilă măsurată pe o
scală de interval este performanţa şcolară apreciată prin sistemul de notare de
la 1 la 10. Distanţa între notele 6 şi 7, este aceiaşi ca distanţa între notele 9 şi
10, însă cum nu putem discuta despre performanţă şcolară de valoare 0, nu

Pagina 4
 putem afirma că un elev care obţine nota 10 este de două ori mai bine pregătit
decât un elev care obţine nota 5.
- variabile măsurate pe scale de raport - Scalele de raport au toate
caracteristicile scalelor de interval, dar în plus, includ ca punct de origine
valoarea 0 absolut. Un exemplu de variabilă care poate fi măsurată pe o scală
de raport este timpul de reacţie în rezolvarea unei sarcini, care poate lua
valoarea 0. În cazul în care un subiect ar avea un timp de reacţie de 6 secunde,
iar altul de 3 secunde, am putea afirma cu certitudine că timpul de reacţie al
celui de-al doilea subiect este de două ori mai mic.

II. Pe baza relaţiilor care se stabilesc între ele:

- Variabilele independente sunt acele caracteristici despre care se
presupune că pot influenţa alte caracteristici, care se constituie în
variabile dependente. De exemplu, dacă suntem interesaţi de efectul
întăririi pozitive şi negative asupra atitudinii elevilor din învăţământul primar
faţă de şcoală, întărirea pozitivă/negativă se constituie în variabilă
independentă, iar atitudinea elevilor din învăţământul primar faţă de şcoală
este variabila dependentă.
- Dacă se presupune că efectul variabilei independente asupra celei
dependente este mediat de către o a treia variabilă aceasta se
numeşte variabilă mediatoare. Dacă presupunem că vechimea în
învăţământ influenţează pozitiv performanţele la clasă ale cadrelor
didactice, putem identifica o variabilă mediatoare – experienţa
profesională, care se interpune între variabila independentă
(vechimea) şi cea dependentă (performanţele la clasă).

Variabila independentă produce un efect asupra variabilei dependente.

Exemplu de item:

Exemplificați un studiu care include o variabilă independentă și două

dependente.

Studiu: Rezultatele testelor și concentratarea elevilor sunt afectate de

timpul petrecut dormind în noaptea dinaintea unui test?

Variabila independentă: durata de somn

Variabila dependentă: scorul testului, concentrarea elevilor.

Pagina 5
 EȘANTIONAREA
 Eşantionarea este procesul prin care se selectează un grup de indivizi
sau de elemente (care constituie un eşantion) din totalitatea indivizilor
sau elementelor care au aceleaşi caracteristici (care constituie
populaţia), în condiţiile respectării unor repere teoretice şi statistice.

PAȘI:

Eşantionul trebuie să ofere o imagine cât mai precisă a populaţiei de referinţă, însă
primul pas în constituirea sa este circumscrierea cât mai exactă a populaţiei şi
ordonarea acesteia în funcţie de anumite criterii.

Al doilea pas al eşantionării constă în determinarea volumului sau mărimii

eşantionului, pe care nu o vom aborda în detaliile sale statistice.

Ultimul pas al stabilirii unui eşantion se referă la selectarea propriu-zisă a

indivizilor sau elementelor ce vor fi incluse în eşantion.

 În funcţie de tehnica de selecţie a elementelor dintr-o populaţie în

scopul constituirii unui eşantion, putem distinge între modalităţi de
eşantionare:
- probabilistică (aleatorie) - orice individ are aceleaşi „şanse” de a
deveni subiect al unei cercetări.
- neprobabilistică (non-aleatorie) - au la bază informaţii contextuale,
specifice şi incomplete despre populaţie şi, în plus, cercetătorul nu
poate asigura sau garanta posibilitatea fiecărui individ de a fi
selectat într-un eşantion.

 Tehnicile de eşantionare probabilistică sunt:

-eşantionarea simplă aleatoare - se realizează pe baza unui set de informaţii complete

despre identitatea indivizilor dintr-o populaţie; numele acestora sunt numerotate şi, utilizând
tabele cu numere aleatoare sau alte tehnici de extragere, sunt selectaţi cei care vor fi incluşi în
eşantion.

Pagina 6
EX: Tema de cercetare: Accesul populației sărace la serviciile de sănătate.

Eşantionarea simplă aleatoare- realizarea unui set de informații complete despre

identitatea indivizilor săraci dintr-o populație, scopul eșantionului este de a da
șansa fiecăruia de a fi inclus în eșantion, asta se realizează prin alegere aleatoare,
de exemplu extragerea numelor dintr-o pălărie cu bilețele.

-eşantionarea sistematică- presupune selectarea indivizilor ce vor fi incluşi într-un

eşantion pe baza unui pas statistic, ce se calculează ca raport între volumul populaţiei şi volumul
eşantionului. Cu toate că această tehnică de eşantionare pare perfect aleatoare, ea nu garantează
„şansele” fiecărui membru al populaţiei de a fi inclus, ceea ce poate afecta reprezentativitatea
eşantionului.

EX: Tema de cercetare: Identificarea experienței didactice a directorilor din

România.

eşantionarea sistematică- selectarea indivizilor care vor participa la eșantion se

face printr-un pas statistic și anume împărţirea taliei populaţiei statistice la talia
eşantionului, așa vom obține directorii din București care vor fi subiecții care vor
participa la eșantion.

- eşantionarea stratificată - presupune identificarea unor subgrupuri („straturi”) ale

populaţiei, pe baza unor caracteristici relevante pentru tema cercetării şi reprezentarea
proporţională a acestora în eşantion prin extrageri aleatoare. Exemple de variabile în funcţie de
care se pot constitui asemenea grupuri sunt genul (femei şi bărbaţi), nivelul educaţional (primar,
secundar, liceal, universitar), mediul de provenienţă (rural şi urban).

EX: Tema de cercetare: Efiența a două metode de formare a competenței

psihosociale în funcție de nivelul stimei de sine.

eşantionarea stratificată- acest eșantion constă în identificarea unor subgrupuri

(„straturi”) ale populaţiei, subgrupurile dorite sunt stabilite pe baza a trei nivele ale
stimei de sine: medie ,ridicata ,scazuta. Membri populației sunt repartizati în unul
din subgrupurile stabilite, apoi se stabilește numărul de participanți din fiecare
subgroup.

-eşantionarea multistadială- este, în fapt, o eşantionare stratificată repetată. Într-un prim

stadiu se identifică o serie de grupuri de indivizi pe baza unei caracteristici, în al doilea stadiu se
are în vedere o altă caracteristică ş.a.m.d. Eşantionarea multistadială are dezavantajul de a

Pagina 7
produce eşantioane nereprezentative, în cazul în care sunt avute în vedere prea puţine
caracteristici ale populaţiei.

EX: Tema de cercetare: Testarea unui medicament nou apărut pe piață.

eşantionarea multistadială- Într-un prim stadiu se identifică o serie de grupuri de

indivizi pe baza unei caracteristici, și anume indivizii cu o mai mare rezistență
imunitară, în al doilea stadiu se are în vedere o altă caracteristică, ca de exemplu
persoanele care nu au alergii.

 În cercetarea educaţională sunt utilizate adesea tehnici de

eşantionare neprobabilistice:

-eşantionarea arbitrară- se realizează prin includerea în eşantion a unor

persoane care por fi contactate cu uşurinţă sau care se oferă voluntar.

EX: Tema de cercetare: Persoanele cu o stimă de sine ridicată sunt niște

conducători înnăscuți.

eşantionarea arbitrară- selecția persoanelor se face mai exact prin selectarea

persoanelor care se oferă voluntare sau care pot fi contactate mai ușor.

-eşantionarea raţională- presupune ca cercetătorul să specifice caracteristicile

unei populaţii şi, apoi, să încerce să includă în eşantion acei indivizi care sunt
reprezentativi pentru acele caracteristici şi, evident, îşi exprimă acordul de a
participa sau se oferă voluntar.

EX: Tema de cercetare: Persoanele cu o stimă de sine ridicată sunt niște

conducători înnăscuți.

eşantionarea raţională- cercetătorul începe specifică caracteristica unei populaţii, în

cazul nostrum stima de sine ridicată. apoi, include în eşantion acei indivizi care
sunt reprezentativi pentru această caracteristică.

Pagina 8
-eşantionarea pe cote- se bazează pe identificarea de către cercetător a
subgrupurilor relevante dintr-o populaţie pe baza variabilelor de interes şi
selectarea arbitrară a unor indivizi care să corespundă profilurilor rezultate.

EX: Tema de cercetare: Testarea unui medicament nou apărut pe piață.

eşantionarea multistadială- Într-un prim stadiu se identifică o serie de grupuri de

indivizi pe baza unei caracteristici, și anume indivizii cu o mai mare rezistență
imunitară, în al doilea stadiu se are în vedere o altă caracteristică, ca de exemplu
persoanele care nu au alergii.

-eşantionarea în lanţ- presupune ca cercetătorul să selecteze o parte dintre

membrii unui eşantion, iar aceştia, la rândul lor, să ofere informaţii despre alţi
potenţiali participanţi care au caracteristici similare.

EX: Tema de cercetare: Randamentul școlar al elevilor rromi din comunitate.

eşantionarea în lanţ: Identificarea prin intermediul asistenților sociali ai elevilor

rromi care vor participa la eșantion, după încheierea eșantionului cu prima serie de
subiecți îi vom ruga să numească alte cunoștințe, prieteni tot de etnie rromă care să
continue eșantionul.

ÎNTREBĂRILE ȘI IPOTEZELE DE CERCETARE

 Întrebările unei cercetări sunt interogaţii la care cercetătorul va
încerca să găsească răspunsuri specifice, pe baza datelor colectate. Ele
reformulează scopul şi obiectivele studiului, în manieră interogativă şi
cu detalii suplimentare.

EX: Întrebările pentru studiul cantitativ privind influenţa experienţei profesionale

a cadrelor didactice asupra percepţiilor cu privire la schimbările curriculare:

 Care sunt percepţiile cadrelor didactice cu privire la finalităţile, conţinuturile şi

strategiile didactice sugerate de noul curriculum pentru învăţământul preşcolar?

 Cum influenţează experienţa profesională a cadrelor didactice aceste percepţii?

Pagina 9
Ipotezele reprezintă răspunsuri anticipate ale cercetătorului la întrebările studiului,
pornind de la informaţii obţinute din cercetări anterioare, din teorii care
fundamentează investigaţia respectivă, din studii exploratorii prealabile.

Tipuri de ipoteze:

- ipoteză generală care este corespunzătoare scopului cercetării.

EX: "Cu cât elevii studiază mai multe ore, cu atât sunt mai bune gradele pe care le
primește".

- ipoteze de cercetare care corespund obiectivelor şi întrebărilor.

EX: ”Condițiile de muncă nefavorabile afectează performanța”

”Cu cât zgomotul la locul de muncă este mai mare, iar nivelul de experiență este
mai scăzut, cu atât performanța va fi mai redusă”.

- ipotezele inductive (propune generalizarea unor date rezultate din observaţii

directe asupra unei realităţi)

EX: Indivizii cu anxietate socială mare vor face diferența dintre adevăr și
disimulare mai puțin bine decât indivizii neanxioși.

- ipoteze deductive (derivă dintr-o teorie pe care o susţin, o completează ori o

contrazic).

EX: Conform normei reciprocității, în timpul unei discuții disponibilitatea unei

persoane de a se auto-dezvălui va fi influențată de auto-dezvăluirile partenerului de
conversație.

- ipoteze direcţionale (sau unidirecţionale) - sunt formulate astfel încât să indice

natura relaţiei dintre variabile (în exemplul de studiu propus anterior, ne aşteptăm
ca experienţa profesională să influenţeze percepţiile cadrelor didactice asupra
schimbărilor curriculare, în sensul că profesorii cu mai multă experienţă vor fi mai
deschişi la schimbările curriculare)

EX:  „Elevii de liceu care participă la activități extracurriculare au un APG mai

mic decât cei care nu participă la astfel de activități”
Pagina 10
”Nivelul salariului crește odată cu experiența”

”Oboseala determină creșterea timpului de reacție”

- ipoteze nondirecţionale (sau bidirecţionale) - nu indică natura relaţiei dintre

variabile (ipoteza direcţională de mai sus ar putea fi reformulată astfel: experienţa
profesională influenţează percepţiile cadrelor didactice asupra schimbărilor
curriculare).

EX: „Performanța academică a elevilor de liceu este legată de participarea lor la

activități extracurriculare”

”Există o legătură între salariu și nivelul experienței”

”Oboseală afectează timpul de reacție al conducătorilor auto”

ARGUMENT: Au caracter nondirecțional deoarece nu precizează exact sensul

relației dintre variabilele cercetării.

- ipotezele de nul sau ”ipoteză statistică” formulate pe baza ipotezelor de cercetare

- constituie o negare a ipotezelor de cercetare („Experienţa profesională
influenţează percepţiile cadrelor didactice asupra schimbărilor curriculare” =
„Experienţa profesională nu influenţează percepţiile cadrelor didactice asupra
schimbărilor curriculare”.)

EX: "Nu există o relație între culoarea părului studenților și rezultatele academice
ale acestora".

”Condițiile de muncă nu influențează performanța”

METODA EXPERIMENTALĂ- cu tot ce include ea

 Metoda experimentală permite cercetătorului să stabilească relaţii de
tip cauzal între fenomene, prin manipularea unei variabile
independente care conduce la modificarea unei variabile dependente,
în condiţiile în care nu există influenţe ale unor variabilele externe.

Variabilele independente sunt acei stimuli care pot avea o influenţă relevantă
asupra unui comportament sau a unei performanţe, care constituie variabila
Pagina 11
dependent. Operaţionalizarea variabilei independente este deosebit de importantă,
constă în specificarea procedurii exacte în care aceasta va varia şi a numărului de
variaţii/nivele.Numărul de variaţii sau nivele ale variabilei independente poate
influenţa numărul grupurilor experimentale şi de control. În rândul variabilelor
independente sunt incluse şi aşa-numitele variabile organice sau atribuite precum
vârsta subiecţilor, apartenenţa de gen.

Variabila dependentă trebuie să îndeplinească o serie de condiţii:

 să fie sensibilă la variaţiile variabilei dependente (de exemplu, nu putem

studia modificări ale managementului instituţional într-o şcoală
 să fie clar definită şi uşor de măsurat; să fie fiabilă – transformările să fie
relativ statornice, nu fluctuante.

Variabilele externe sunt acele condiţii care pot influenţa variabila dependentă,
alături de variabila independentă. Controlul variabilelor externe constituie una
dintre caracteristicile definitorii ale metodei experimentale: cercetătorul încearcă să
păstreze constante condiţiile externe şi să manipuleze doar variabila independentă,
astfel încât să evite influenţe ale acestora în explicarea modificărilor variabilei
dependente.

Ex: Dacă dorim să demonstrăm impactul semnificativ şi pozitiv al unei metode didactice
inovatoare asupra performanţelor şcolare ale elevilor există elemente (tipuri diferite de feed-
back, natura raporturilor interpersonale, nivelul aptitudinal al elevilor, motivaţia elevilor etc.)
care pot interveni şi ele în îmbunătăţirea sau scăderea performanţelor şcolare. Acestea sunt
variabile externe care trebuie controlate de către cercetător.

Validitatea internă a unui experiment se referă la credibilitatea relaţiei cauzale

dintre variabila independentă şi cea dependentă, care este asigurată doar în cazul în
care se controlează variaţiile variabilelor externe.

Validitatea externă se referă la posibilitatea de generalizare a rezultatelor unui

experiment.

Riscuri privind asigurarea validităţii unui experiment:

A. Pentru validitatea internă

a. Factori istorici.

Pagina 12
b. Maturizarea.

c. Aplicarea repetată a instrumentelor de măsurare a variabilei dependente

d. Fidelitatea şi validitatea redusă a instrumentelor de măsurare

e. Selecţia subiecţilor

f. Aplicarea repetată a tratamentului experimental

g. Contaminarea

h. Retragerea sau pierderea unor subiecţi

i. Regresia statistică

j. Factori subiectivi ai experimentatorului

k. Aşteptările subiecţilor

B. Pentru validitatea externă

a. Slaba reprezentativitate a eşantionului

b. Artificialitatea mediului în care se realizează experimental

Caracteristicile experimentului veritabil:

 Toate variabile sunt strict controlate.

 Variabila sau variabilele independente sunt direct manipulate de către

experimentator.

 Observarea şi măsurarea variabilei dependente se realizează pentru toate nivelele

variabilei independente (atât înainte, cât şi după manipularea variabilei
independente, adică pre-test şi post-test).

 Subiecţii sunt aleator plasaţi fie în grupul de control, fie în cel experimental prin
procedeul randomizării.

Pagina 13
Planul de cercetare în cazul unui experiment, pseudo sau cvasi-experiment, după
caz, constituie o prezentare sintetică a elementelor şi etapelor specifice desfăşurării
unei cercetări empirice ce utilizează această metodă şi specifică numărul de
variabile independente şi dependente, nivelele acestora, prezenţa sau absenţa
grupului control, modul de selecţie şi repartizare a subiecţilor în grupul
experimental şi de control, modul de manipulare a variabilei independente.

Pentru a schematiza aceste elemente vom utiliza următoarele simboluri:

- R – pentru prezenţa randomizării

- Gc şi Ge pentru grupul de control, respectiv cel experimental

- O – pentru prezenţa observaţiei şi măsurării variabilei dependente în etapa de pre-

test şi post-test

- X - pentru aplicarea tratamentului experimental (manipularea variabilei

independente)

Planuri pseudo-experimentale

Experimentul cu caz unic se realizează în absenţa grupului de control, iar grupul

experimental poate include unul sau mai mulţi subiecţi.

În cazul în care măsurarea variabilei dependente are loc numai după aplicarea
tratamentului experimental (post-test), planul experimental cu caz unic de tip post-
test poate fi schematizat astfel:
Grup experimental/ de Pre-test Tratament Post- test
control experimental

Ge - X O

Planul experimental cu caz unic de tip pre-test – post-test permite compararea

nivelului variabilei dependente înainte şi după aplicarea tratamentului experimental
poate fi reprezentat astfel:

Pagina 14
Grup experimental/ de Pre-test Tratament Post- test
control experimental

Ge O X O

Există un tip de pseudo-experiment care include şi un grup de control – ex post

facto:
Grup Randomizare Pre-test Tratament Post- test
experimental/ de experimental
control

Ge - - Xt O
Ge - - O

Planuri cvasi-experimentale

În cele mai multe cazuri, cercetarea în spaţiul educaţional nu permite realizarea

randomizării, iar controlul variabilelor externe este dificil. De aceea, se folosesc
adesea planurile cvasiexperimentale: cu grupuri neechivalente sau cu serii
temporale.

Planurile cvasi-experimentale de tip pre-test – post-test cu grupuri neechivalente

includ un grup experimental şi unul de control care nu sunt similare în raport cu o
serie de caracteristici generale, dar despre care se demonstrează că sunt echivalente
în ceea ce priveşte variabila dependentă măsurată în momentul pre-testului.

Planurile cu serii temporale – cu un grup experimental sau cu un grup experimental

şi un grup de control – presupun măsurarea repetată a variabilei dependente de-a
lungul unui interval de timp îndelungat, înainte şi după aplicarea unor tratamente
experimentale succesive.

ANCHETA PE BAZA DE INTERVIU ȘI CHESTIONAR

Pagina 15
Ancheta este o metodă de cercetare care vizează colectarea de informaţii
cuantificabile în legătură cu problema de studiat, de la un număr mare de subiecţi,
în general selectaţi prin tehnici specifice de eşantionare. Tehnicile de realizare a
anchetei sunt chestionarul şi interviul

Din combinarea acestor linii de demarcaţie între cele două metode autorii enumără
elemente de diferenţiere:

 Tehnicile de realizare a anchetei sunt standardizate, în timp ce interviul poate

îmbrăca şi forme semistandardizate sau nestandardizate;

 Ancheta utilizează ca instrument de cercetare chestionarul, în timp ce interviul

uzează în aceeaşi calitate de un ghid de interviu, dar se poate desfăşura şi în lipsa
unui asemenea instrument;

 Ancheta se realizează pe eşantioane largi, pentru a respecta cerinţa

reprezentativităţii, în timp ce interviul se aplică unor loturi mici de subiecţi;

 În timp ce ancheta utilizează un demers strict individual de colectare a

informaţiei, interviul se poate adresa unui grup de subiecţi (interviul de grup);

 Personalul de cercetare recomandat pentru aplicarea celor două metode este

diferit: în timp ce operatorii sunt recomandaţi în anchetă, cercetătorii care cunosc
obiectivele şi natura cercetării sunt recomandaţi pentru interviu;

 În timp ce ancheta este o metodă cantitativă, interviul este o metodă calitativă.

Chestionarul este una dintre tehnicile cel mai frecvent utilizate în cercetarea
educaţională, pierzând adesea din credibilitate datorită erorilor de elaborare,
aplicare sau interpretare; el constă într-o succesiune organizată de întrebări.

Elaborarea chestionarului parcurge o serie de etape:

a. Circumscrierea problemei de studiat şi stabilirea obiectivelor chestionarului

se realizează atât prin trecerea în revistă a principalelor contribuţii teoretice
în clarificarea temei de cercetare alese, cât şi prin analiza demersurilor
Pagina 16
 investigative care au studiat teme similare (inclusiv a instrumentelor de
cercetare similare). De asemenea, se poate realiza o pre-anchetă pentru a
stabili dimensiunile de studiu ale problemei. Această etapă este deosebit de
importantă pentru evoluţia şi perfectarea ulterioară a chestionarului.
b. Construirea propriu-zisă a chestionarului.
c. Stabilirea datelor biografice care vor fi solicitate subiecţilor.

 Orice chestionar cuprinde trei secţiuni:

- O secţiune introductivă în care se prezintă scopul cercetării şi
condiţiile de participare (confidenţialitate, respect pentru
intimitatea subiecţilor), precum şi eventuale instrucţiuni de
completare a chestionarului.
- În a doua secţiune se solicită subiecţilor o serie de date biografice.
Aceste date sau determinanţi sociali sunt solicitate în funcţie de
scopul şi ipotezele cercetării.
Exemple de determinanţi sociali: Genul şi vârsta; Profesia; Poziţia socială, situaţia
familială, condiţiile de viaţă ale familiei; Nivelul studiilor (primar, gimnazial, liceal,
universitar, postuniversitar); Orientare religioasă şi politică.

-A două şi cea mai voluminoasă secţiune a chestionarul include întrebările.

Întrebările ce pot fi cuprinse într-un chestionar pot fi clasificate în funcţie de mai
multe criterii:

 în funcţie de natura răspunsurilor pe care le solicită, întrebările pot fi directe

(fac trimitere directă la un indicator care poate fi uşor identificat de către respondent)şi
indirecte (nu orientează spre un indicator sau acesta derivă din conţinutul întrebării într-
o manieră mai elaborată)
Ex: Cât timp petreceţi vizionând emisiuni educative despre viaţa şi comportamentul
animalelor? – directă
Aţi spus vreodată minciuni? –indirectă
 în funcţie de conţinutul lor întrebările pot fi factuale (solicită răspunsuri care se
referă la comportamentul subiecţilor sau al altor persoane, la situaţii trăite de subiecţii sau
de alte persoane din jurul lor), de opinie (încearcă să surprindă poziţia subiectului în
raport cu situaţii, evenimente sau fenomene reale sau ipotetice, din universuri temporale
diferite), de cunoştinţe (incluse în chestionare nu au un scop evaluativ, ci permit

Pagina 17
 caracterizarea unei persoane) şi de control (verificarea acurateţei cu care un respondent
a răspuns la alte întrebări)

Ex: Cât timp petreceţi zilnic rezolvând temele pentru acasă? – întrebare factuală
Consideraţi că activităţile de petrecere a timpului liber sunt importante? – întrebare de
opinie
Aţi citit romanul În căutarea timpului pierdut? – întrebare de cunoştinţe sau Cine este
autorul romanului În căutarea timpului pierdut?

 în funcţie de forma de înregistrare a răspunsurilor acestea pot fi închise

(presupun ca subiectul să elaboreze un răspuns, fără a avea la dispoziţie variante
precizate în chestionar) şi deschise (pun respondentul în faţa unor alternative
prestabilite de răspuns, din care trebuie să aleagă una sau mai multe)

Ex: Care sunt problemele cele mai frecvente cu care se confruntă managerul unei
instituţii educaţionale? - întrebare deschisă
Aveţi de rezolvat teme în timpul vacanţei de vară? - întrebare închisă cu răspuns
dihotomic
Cea mai importantă problemă a şcolii dvs. este (alegeţi o singură variantă de răspuns): -
întrebare închisă cu alegere multiplă
Care sunt problemele şcolii dvs.? (puteţi alege două sau mai multe răspunsuri) -
întrebare închisă cu posibilităţi multiple de răspuns
Ierarhizaţi următoarele probleme ale şcolii dvs., în funcţie de stringenţa cu care trebuie
rezolvate: - întrebare de ierarhizare
Dacă aţi putea rezolva gradat problemele şcolii dvs., două câte două, care ar fi ordinea pe
care aţi prefera-o? - întrebare de comparare în perechi

d. . Realizarea unui studiu-pilot sau pretestarea chestionarului

- Studiul-pilot sau pretestarea chestionarului se realizează pe un
număr variabil de subiecţi.

Într-o primă fază a pretestării, administrarea chestionarului se face faţă în faţă şi

îmbracă forma unui interviu, subiectul având o mai mare libertate în formularea
răspunsurilor. Analiza răspunsurilor va conduce la luarea unor decizii privind
alegerea termenilor şi semnificaţia acestora pentru subiecţi, pertinenţa categoriilor
Pagina 18
de răspuns propuse iniţial şi sistemul de cotare, ordinea întrebărilor şi semnificaţia
non-răspunsurilor. În urma aceste analize întrebările pot fi păstrate în forma
iniţială, reformulate sau excluse.

În a doua etapă a pretestării se realizează o analiză a validităţii şi fidelităţii

chestionarului.

e. Revizuirea chestionarului se realizează în conformitate cu informaţiile

colectate în urma pretestării şi include atât o reformulare a întrebărilor (dacă
subiecţii au indicat exprimări ambigue, redundanţe etc.), cât şi o selecţie a
acestora (excluderea unor întrebări care afectează fie validitatea, fie
fidelitatea chestionarului). După parcurgerea acestei etape se poate trece la
realizarea anchetei propriu-zise.

Interviul constă într-un dialog între intervievator şi intervievat, prin care se

încearcă obţinerea de informaţii relevante pentru o anumită temă de cercetare.

-În funcţie de natura întrebărilor incluse în ghidul de interviu putem distinge

interviul nestructurat (Ghidul unui interviu nestructurat include doar întrebări deschise, cu un
character general şi global), semistructurat (include atât întrebări deschise, care permit
subiectului o argumentaţie mai largă şi intervenţii circumstanţiale ale celui care conduce
interviul, cât şi întrebări închise, care permit colectarea de date cantitative) şi structurat
(include doar întrebări închise, cu răspunsuri prestabilite dintre care subiectul trebuie să aleagă
pe cel/cele mai potrivite opiniei sale).

- După scopul în care se aplică, interviul poate fi exploratoriu (permite pregătirea unei
cercetări realizate prin intermediul altor metode şi tehnici, precum şi definitivarea temei), cu
funcţie principală (constituie tehnica principală de realizarea a unei anchete) şi cu funcţii
complementare (permite clarificarea şi completarea unor date rezultate dintr-o cercetare
realizată prin intermediul unei alte metode).

- În funcţie de numărul de subiecţi intervievaţi în acelaşi timp se poate distinge

între interviul individual şi interviul de grup (interviul de grup focalizat).

Pagina 19
- Interviul calitativ (conversaţional-informal, ghidat şi deschis standardizat- interviul
deschis standardizat care presupune un set unic de întrebări adresate în aceeaşi ordine tuturor
subiecţilor, întrebările fiind însă deschise) și interviul cantitativ (standardizat).

- Interviurile de evaluare au ca scop studierea detaliată a rezultatelor, a

implicaţiilor sau a impactului unor programe, proiecte sociale sau educaţionale.

- Interviurile culturale (vizează înţelesuri, valori, şi experienţe împărtăşite de o comunitate

mai largă de persoane) și interviurile despre probleme actuale (colectează informaţii
despre evenimente prezente din sfera socială, economică, educaţională, politică).

Planificarea anchetei realizată prin tehnica interviului cuprinde câteva etape

esenţiale care trebuie parcurse indiferent de tipul de interviu pentru care se
optează:  Formularea clară a temei de cercetare

 Stabilirea eşantionului - trebuie avute în vedere scopul realizării anchetei şi tipul de analiză
a datelor.

 Stabilirea modalităţilor de acces la intervievaţi- presupune inclusiv contactarea şi

convocarea acestora în vederea realizării interviului.

 Realizarea ghidului de interviu constituie punctul cel mai important al planificării

interviului şi presupune stabilirea datelor personale de interes care trebuie înregistrate pentru
fiecare subiect, elaborarea unui consemn şi elaborarea întrebărilor ce vor fi adresate în cadrul
interviului.

Întrebările principale- permit explorarea tuturor ariilor tematice de interes

Întrebările sau enunţurile de relansare- permit celui care conduce interviul să

adâncească o tematică sau să depăşească un moment de epuizare a unei teme în
cadrul dialogului, făcând trecerea spre o altă întrebare.

Reiteraţia este o modalitate de a repeta subiectului într-o formă diferită ceea ce a

răspuns, pentru a-l asigura de atenţia intervievatorului.

Întrebări principale, de sondare şi examinare (au rolul de a solicita detalieri, aprofundări

ale răspunsului) şi subsecvente, de continuare sau completare (au rolul întrebărilor de
relansare, încercând să obţină profunzimea dorită a răspunsurilor şi continuarea dialogului).
Pagina 20
 Alegerea modalităţilor de înregistrare a interviurilor

Realizarea interviurilor este urmată de transcrierea acestora, codarea (Codarea datelor

obţinute prin intermediul interviurilor se realizează în concordanţă cu modalitatea de analiză
pentru care s-a optat) analiza (Analiza de conţinut constă în descrierea, explicarea sau
teoretizarea unei mărturii, a unei experienţe, a unui eveniment sau a unui fenomen prin
modalităţi specifice de sistematizare şi ierarhizare) şi interpretarea datelor.

Analiza de conţinut presupune parcurgerea unor etape:

a. Alegerea transcripturilor, a documentelor sau a altor surse de date calitative

ce vor fi studiate este determinată de scopul şi ipotezele cercetării.
b. Stabilirea categoriilor se referă la descrierea elementelor principale ale
surselor de date analizate.
c. Analiza categoriilor se referă la descriere fiecăreia dintre categoriile
identificate şi stabilirea sub-categoriilor.
d. Identificarea unităţilor de analiză se referă la stabilirea elementelor concrete
ce vor fi studiate, care pot fi cuvinte, teme, personaje / personalităţi,
intervale de timp.

e. Standardizarea procedurii de codare se realizează după parcurgerea întregului

material supus analizei şi după stabilirea tuturor temelor.

f. Codarea întregului material.

g. Cuantificarea unităţilor de analiză se referă la stabilirea frecvenţei cu care

apar temele şi eventual, specificaţiile acestora în materialul analizat.

h. Producerea rezultatelor include atât sistematizarea datelor rezultate în urma

analizei, cât şi prezentarea acestora cu ajutorul tabelelor şi graficelor.

i. Interpretarea şi explicarea rezultatelor presupune semnificarea şi

resemnificarea rezultatelor analizei, prin raportarea acestora atât la construcţiile
teoretice ce au fundamentat cercetarea, cât şi la concluziile unor studii similare.

Pagina 21
Tehnicile de analiză a datelor calitative obţinute din aplicarea interviurilor au fost
rafinate şi diversificate, patru tipuri de analiză de conţinut, diferenţiate în funcţie
de unitatea de analiză pentru care se optează:

 Analiza per interviu are ca premisă singularitatea fiecărei opţiuni individuale şi

valorizează unicitatea punctelor de vedere.

 Analiza tematică permite o analiză transversală a tuturor interviurilor individuale

şi surprinderea unor structuri comune ale discursului – temele.

 Analiza propoziţională a discursului presupune aplicarea unor procedee specifice:

împărţirea textului în propoziţii (logice), identificarea referenţilor nodali ai textului
şi stabilirea modelului argumentativ al fiecărei propoziţii (utilizându-se pentru
codare simboluri predeterminate) şi compararea transversală a structurilor
argumentative (pentru identificarea co-ocurenţelor).

 Analiza relaţiilor prin opoziţie se fundamentează pe faptul că discursul

subiecţilor este o actualizare a unor simboluri şi permite o parcurgere analitică a
întregului corpus.

Tehnica interviului cu focus-grup presupune parcurgerea mai multor etape:

A. Planificarea

a. Stabilirea scopului şi a obiectivelor.

b. Selectarea participanţilor.

c. Planificarea întâlnirilor şi elaborarea ghidului de interviu.

Tipurile de intervenţii care pe care moderatorul le utilizează în cadrul unui interviu

cu focus-grup:

 Un scurt cuvânt de deschidere se utilizează în primele minute ale interviului,

imediat după prezentarea datelor amintite mai sus şi are ca scop prezentarea
participanţilor, relevarea punctelor comune şi asigurarea unui confort în discuţie;

 Introducerea temei de discuţie oferă participanţilor posibilitatea de a reflecta

asupra valorificării experienţelor anterioare relevante în contextul dat;

Pagina 22
 Întrebările de tranziţie încurajează discuţia şi permit contactul participanţilor cu
opinia celorlalţi despre tema interviului;

 Întrebările-cheie constituie punctul central al interviului şi asupra lor se

direcţionează eforturile de analiză. Sunt între 2 şi 5 asemenea întrebări, în mod
obişnuit. Un număr mai mic nu ar permite colectarea unor informaţii credibile şi
certe, iar un număr prea mare ar fi prea solicitant pentru participanţi.

 Intervenţia de încheiere este importantă în analiza datelor şi se poate aborda în

cel puţin două modalităţi diferite: se cere unui participant un sumar cu privire la
discuţie şi se întreabă dacă este potrivit cursului dezbaterilor sau moderatorul
însuşi realizează un asemenea rezumat şi adresează aceeaşi întrebare cu privire la
fidelitatea relatării. Intervenţiile de încheiere permit tuturor să reflecteze asupra
dezbaterilor sau să îşi revizuiască opinia. Sunt acceptate toate punctele de vedere
exprimate, fără a se emite aprecieri (pozitive sau negative).

B. Realizarea propriu-zisă a interviului cu focus-grup

C. Codarea şi analiza datelor

D. Prezentarea rezultatelor (redactarea raportului)

Avantajele anchetei realizate prin intermediul interviului constau în surprinderea

complementară a notelor comune şi a unicităţii discursurilor, în evidenţierea unor
motive care stau la baza unor opinii sau atitudini.

Pagina 23