6.

Cost
ul de
produ
cție și
posibi
litatea
obține
rii
profit
ului
 COSTUL DE PRODUCȚIE
Costul de productie reprezinta totalitatea cheltuielilor, corespunzatoare
consumului de factori de productie, pe care agentul economic le efectueaza pentru
producerea si vanzarea de bunuri materiale sau prestatoare de servicii.
1.Costul contabil reprezinta cheltuiala masurabila in bani, efectiv suportata de
catre agentul economic pentru: plata materiilor prime, materialelor,
combustibililor, energiei, salariilor, transporturilor, amortizarea capitalului fix,
protectia mediului. Potrivit economistilor teoreticieni in costul de productie se
mai includ si acele cheltuieli care nu presupun plati catre terti (consumul de
munca al patronului firmei, dobanzile cuvenite capitalului propriu). Costul
economic este mai mare decat costul contabil, include in structura sa si ceea ce
constituie profit normal. In raport de nivelul la care se face analiza costului de
productie acesta poate fi global sau unitar.
2.Costul global cuprinde ansamblul costurilor corespunzatoare unui volum de
productie dat, unde se disting ca elemente structurale costurile: a) costul fix
(Cf) acele cheltuieli care, privite in totalitatea lor, sunt independente de
volumul productiei(chirii, asigurari, dobanzi, amortizarea capitalului fix,
cheltuieli de intretinere, salariile personalului administrativ etc.); b) costul
variabil (Cv) cheltuieli care privite in totalitatea lor, sunt variabile, in functie de
cantitatea de produse obtinute. Cv este o functie crescatoare a volumului
productiei: Cv = Cv(Q); c) costul total (Ct) suma costurilor fixe si a celor
variabile. Deci, Ct = Cf + Cv. Modificarea Ct este determinata numai de
schimbarile Cv.
3.Costul marginal (Cmg) reprezinta sporul de cost necesar pentru obtinerea
unei unitati suplimentare de produs; el masoara variatia Ct pentru o variatie
infinit de mica a cantitatii de produse. Cmg se determina raportand cresterea Ct
la cresterea productiei; Are o mare importanta in luarea deciziilor privind
marimea ofertei de bunuri; maximizarea profitului presupune ca realizarea
fiecarei unitati suplimentare de productie sa necesite un spor de cost cat mai
mic. In caz contrar, are loc cresterea costului marginal, adica a sporului de cost
pe care-l reclama productia (productia aditionala) si se diminueaza eficienta. 

PROFITUL
Profitul are destinaţia de a determina necesitatea remunerării capitalului propriu,
constituirii fondurilor pentru autofinanţare şi cointeresării salariaţilor.
întreprinderile stabilesc profitul pe produs, pe grupe de produse, pe întreprinderi-
fiice sau pe alte elemente.

Profitul rezultat din activitatea de bază şi din alte activităţi poate fi

influenţată de:

 dividendele şi dobînzile încasate din cumpărarea acţiunilor şi obligaţiilor a

altor agenţi economici;
 vînzarea ambalajelor şi a altor active nemateriale;
 amenzile şi penalităţile;
  anularea unor comenzi;
 surplusurile de la inventariere;
 venituri financiare;
 pierderi din calamităţile naturale;
 micşorarea datoriilor, etc.
Profitul şi rata profitului (sau rata rentabilităţii) reflectă capacitatea întreprinderii
de a produce profit net peste cheltuielile efectuate.
Profitul unui agent economic este format din profit normal sau ordinar, iar în unele
cazuri din supraprofit sau profit de monopol.
Profitul normal sau ordinar este acel care e realizat în condiţiile de concurenţă.
în cazul lipsei de concurenţă unele întreprinderi obţin supraprofit sau profit
suplimentar, ceea ce nu reflectă real situaţia economico- financiară a întreprinderii.
Profitul îndeplineşte următoarele funcţii:

 este un indicator sintetic de apreciere a eficienţei activităţii economice;

 este un mijloc de cointeresare a agenţilor economici
 este un instrument de control asupra modului de realizare, de repartizare şi
de impunere fiscală
 stimulează iniţiativa şi acceptarea riscului din partea celora care au drept
scop obţinerea unui profit.
Profitul trebuie să stimuleze agenţii economici în realizarea programului de
producţie, îmbunătăţirea calităţii şi diversificarea sortimentului. Căile de sporire a
profitului sunt:

 reducerea costului producţiei fără a afecta calitatea producţiei

 coordonarea nivelului preţului de vînzare, adică în cazul cînd creşte preţul de
vînzare creşte profitul şi respectiv poate creşte volumul producţiei
 creşterea volumului producţiei comercializate şi a serviciilor prestate
 îmbunătăţirea calităţii producţiei şi serviciilor
Cu cât profitul obţinut este mai mare cu atât este mai ridicat nivelul rentabilităţii.
Nivelul rentabilităţii depinde de activitatea internă a agenţilor economici, de
relaţiile cu mediul extern şi de atitudinea de a se adapta la cerinţele pieţii.
Rentabilitatea este capacitatea unui agent economic de a obţine profit şi reprezintă
diferenţa dintre încasările obţinute şi cheltuielile de fabricaţie, desfacere şi
comercializare. Rentabilitatea poate fi apreciată sub aspectabsolut şi sub aspect
relativ. Rentabilitatea se măsoară prin raportul dintre rezultatele şi mijloacele
utilizate pentru obţinerea lor. Rezultatele pot fi reflectate contabil, economic şi
financiar.
7.Întreprinderea în
cadrul piețelor
concurențiale
 CONCURENȚA
Concurenta este o insusire a productiei de marfuri care ajunge la
manifestarea sa deplina, libera, abia in stadiul economiei industrializate, a
productiei masiniste de fabrica. In acest context, concurenta joaca un rol de prim
ordin in integrarea capitalurilor individuale in capitalul social total. Concurenta, ca
mod de comportament al agentilor economici, semnifica un antagonism intre
participantii la actul de vanzare-cumparare, un raport de forte intre acestia, o
opozitie vizibila in mod clar mai ales pe piata factorilor de productie.
Concurenta ca procedeu deschis de confruntare a agentilor economici
reprezinta cea mai buna cale pentru satisfacerea intereselor lor, respectiv
maximizarea profiturilor pentru intreprinzatori si satisfacerea maxim posibila a
nevoilor consumatorilor. Structura concurentiala a pietei se poate caracteriza prin
urmatoarele elemente:
 numarul si talia agentilor economici;
 gradul de diferentiere a produselor;
 posibilitatile de intrare intr-o ramura de activitate;
 gradul de transparenta a pietei, adica cunoasterea elementelor pietei si
implicit a informatiilor asupra pretului, cererii si ofertei,etc;
 gradul de utilizare a factorilor de productie;
 gradul de libertate in formarea preturilor.

Concurenta intre producatori exercita o permanenta presiune asupra

preturilor de vanzare in sensul scaderii lor, ceea ce contribuie la largirea pietei in
ce priveste cantitatea ceruta de consumatori, care este cu atat mai mare, cu cat
pretul este mai mic.
Cunoasterea concurentei de catre producatori a condus la conturarea unor
tipuri de strategii de atragere a interesului pietei. Dintre acestea mai importante
sunt urmatoarele:
a)strategia efortului concentrat destinat atragerii clientelei particulare pentru un
produs particular, pentru care se ofera cele mai bune servicii;
b)strategia diferentierii bunurilor intr-o gama superioara pentru cucerirea
interesului clientilor pentru un produs particular;
c)strategia dominatiei globale prin costuri, cu care se asigura concurenta preturilor
imbatabile, neexcluzandu-se desigur, calitatea produsului si a serviciului oferit.

OFERTA→ Numar mare Numar mic Unu

CERERE↓
Numar mare Concurenta Oligopol Monopol
perfecta
Numar mic Oligopson Oligopol bilateral Monopol
contrariat
Unu Monopson Monopson Monopol bilateral
contrariat
  Concurenta perfecta - se concretizeaza prin faptul ca are un mare numar de
ofertanti alaturi de un mare numar de cumparatori.
 Monopol - un singur ofertant, un mare numar de cumaratori.
 Oligopol - numar mic de vanzatori.
 Monopson - un singur cumparator.
 Oligopson - un numar restrans de cumparatori.
 Monopol bilateral - unicitatea cererii si ofertei.
 Oligopol bilateral - un cumparator, un numar mic de ofertanti.
 Monopolul va fi contrariat in cazul cand va fi un singur ofertant si un numar
mic de cumparatori.
 Monopson contrariat - in cazul cand va fi un singur cumparator si un numar
mic de ofertanti.
Exista trei tipuri de concurenta:
1.concurenta pura
2.concurenta perfecta
3.concurenta monopolistica
Concurenta pura se caracterizeaza prin:
-atomocitate: un mare numar de agenti economici identici participa la cererea si
oferta unui bun;  fiecare patrunde pe piata cu o dimensiune neglijabila in raport cu
dimensiunile pietei;
-omogenitate: toate intreprinderile produc acelasi bun, omogen, ce prezinta
caracteristici absolut identice;
-libera intrare in ramura: nu exista bariera juridica sau institutionala de a intra noi
producatori, concurenti, in productia bunului considerat.
Concurenta perfecta presupune:
-perfecta transparenta a pietei. Toti agentii economici sunt perfect informati.
Vanzatorii si cumparatorii au toate informatiile cu privire la calitatea si natura
produsului, dar nu prevad pretul. Pe o piata perfecta nu poate fi decat un singur
pret:
a)bunul fiind omogen, toate calitatile acestuia sunt identice;
b)avand aceeasi utilitate, cumparatorul nu e interesat sa cumpere acelasi bun la un
pret mai mare.
-perfecta mobilitate a factorilor de productie. Aceasta conditie presupune ca
factorii de productie (munca si capitalul) sunt dirijati catre dezvoltare:
- pe o perioada scurta - productia firmei poate sa se modifice, dar capacitatea
de productie, echipamentele, sunt fixe.
- pe o perioada lunga - capacitatea de productie a firmei poate fi modificata.
Concurenta monopolistica
Se spune ca pe piata se afla o concurenta monopolistica cand exista diferentieri de
produse si un numar mare de vanzatori.
a)Diferentierea produselor. Fiecare producator dispune, in consecinta, de o
anumita clientela, care ii este relativ fidela. Se tine cont de calitatea produsului, de
facilitatea desfacerii, de preferinta cumparatorului, de produsele ce provin dintr-o
intreprindere determinata. Curba cererii nu mai este ca in cazul concurentei
perfecte, infinit elastica in raport cu pretul (aceasta nu mai este o dreapta paralela
cu axa absciselor); cererea intreprinderii este functie descrescatoare a pretului; se
spune ca si in cazul monopolului, intreprinderile nu suporta pretul pietei si au o
anumita latitudine pentru alegerea cuplului pret - cantitate.
b)multiplicitatea vanzatorilor. Dar nu este o interdependenta directa intre deciziile
celor doi producatori considerati izolati. Deciziile luate de o intreprindere izolata
nu influenteaza sensibil pe ceilalti intreprinzatori.
Caracteristici principale
A)Pretul - intreprinderea va vinde la pretul corespunzator minimului costului
mediu, pret, ce corespunde costului marginal. In situatia concurentei monopolistice
intreprinderea fixeaza pretul sau in  ; pretul de echilibru al concurentei
monopolistice este mai mare decat pretul de echilibru al concurentei perfecte si
mai mare decat costul marginal.
B)Cantitatile produselor. Productia optimala este aceea ce corespunde minimului
costului mediu. El va fi foarte diferit in cazul concurentei monopolistice unde
productia de echilibru se situeaza la un nivel inferior ( < ). Numarul de
intreprinderi atrase de existenta profitului face ca fiecare din intreprinderi sa poata
utiliza in mod optim ansamblul capacitatilor sale de productie; in acest sens apare
capacitatea excedentara.
C)Strategia producatorului. In cazul concurentei perfecte producatorul prelua
simplu pretul de pe piata; in cazul monopolului, se determina simultan pretul si
cantitatea de marfa produsa. Concurenta monopolistica permite sa se puna in
evidenta importanta concurentei prin produse; producatorul poate intr-o prima
etapa sa aleaga produsul pe care trebuie sa-l vanda. In a doua etapa va alege
simultan pretul si cantitatea de produse.