Epilog, de Stefan Caraman

PERSONAJE :

KUSHIL

GROBSCHNITZ

BENTON

ELLEN

MAMA

COPILUL

Subiectul piesei : O plută înconjurată de ape. Patru naufragiaţi se adăpostesc în ea. Pentru totdeauna.

ACTUL I

SCENA I

(mama şi copilul merg de mînă pe o plajă; foarte aproape zidul unei case iar în faţa acestuia cîteva funii
pentru rufe; copilul culege scoici; la un moment dat vede la graniţa dintre apă şi uscat un obiect; îl ridică)
COPILUL : Mami mami am găsit ceva !

MAMA (ia obiectul din mîna copilului) : Ce-i asta ?

COPILUL : Nu vezi ? O carte.

MAMA (deschide cartea şi o răsfoieşte tot mai mirată) : Nu e doar o carte… e un jurnal… (priveşte în larg)
probabil un naufragiu… Dumnezeu să-i ierte…

COPILUL : Hai să-i dăm foc ?

MAMA : Să-i dăm foc… de ce ?

COPILUL : Pentru că mi-e frică.

MAMA : Nu înţeleg…

COPILUL : Bunicul zicea că tot ce aduce marea este blestemat şi de aceea trebuie ars.

MAMA(gînditoare) : Bunicul era un om bun… (copilului) E totuşi o carte nu poate fae nici un rău. Uite hai
să îl răsfoim puţin; jurnalele ascund uneori poveşti uimitoare vrei ?

COPILUL ( mirîndu-se) : Poveşti mami ?

MAMA : Da poveşti. Unele triste altele vesele pe mare se întîmplă atîtea…

COPILUL : Şi dacă nu ne place îl ardem ?

MAMA : Şi dacă nu ne place îl ardem.

SCENA II

( în mijlocul oceanului o plută; pe ea patru persoane adoptînd atitudini diverse)

KUSHIL (în picioare cu mîinile făcute pîlnie disperat) : Mira ! Mira unde eşti ? Mira !

GROBSHNITZ : Stai jos Kushil !

KUSHIL : Mira ! Mira unde eşti ? Vreau să trăieşti Mira ! Să trăieşti mă auzi ?

GROBSCHNITZ : Stai jos Kushil; asta nu rezolvă nimic.

KUSHIL : Dar este dreptul meu să aflu unde este Mira. Mira este soţia mea; am tot dreptul să ştiu... este
soţia mea...(izbucneşte în hohote; vomită)

BENTON (pentru sine) : Ce patetic !

GROBSCHNITZ (îl ia de după gît) : Te înţeleg prietene dar asta nu ajută la nimic. Acum trebuie să te
gîndeşti că viaţa ta este mai preţioasă decît oricare alta. Gîndeşte-te că trebuie să trăieşti. Să trăieşti şi
nimic altceva.
BENTON : Opt.

GROBSCHNITZ : Poftim ?

BENTON : Opt zile. De opt zile plutim în derivă şi tocmai am de făcut o observaţie - au mai rămas foarte
puţine alimente. Vom muri de inaniţie. Aşa că şefule nu-l mai încuraja de pomană.

GROBSCHNITZ : Nu va muri niciunul. Ne vor găsi şi ne vor salva.

BENTON : Pe dracu' ! De ce să nu privim adevărul în faţă ? Cui ajută minciuna ? Întotdeauna am spus...

GROBSCHNITZ : Întotdeauna ai vorbit prea mult. Ar fi trebuit să te las pe mal; să-ţi iroseşti ultimii bani pe
alcool şi femei uşoare.

BENTON : Şefule pentru prima oară sînt de acord cu tine. Ar fi trebuit să mă laşi pe mal. Aş fi aflat din
ziare că te-ai dus dracului. Ce m-aş fi distrat drace ce m-aş fi distrat! Apoi cu ziarele alea m-aş fi şters la
cur. Cu poza ta cu tot. COMANDANTUL GROBSCHNITZ S-A SCUFUNDAT ÎN LARGUL PACIFICULUI ŞI ODATĂ
CU EL ŞI MÎNDRIA MARINEI NOASTRE ... Nici n-aş mai fi tras apa.

GROBSCHNITZ : Nu m-ai înghiţit niciodată Benton.

BENTON : Nu eşti genul de om pe care să-ţi rişti prea mult sentimentele.

ELLEN (foarte calmă; vorbeşte singură) : Nu vreau să mor. Este nedrept să mor aşa; nu vreau să mor.

BENTON : Hopa ! În sfîrşit o veste bună. Domnişoară bine aţi venit în clubul nostru. Cafea ? Ţigarete ?

GROBSCHNITZ : Taci odată !

ELLEN : Lasă-l e felul lui de a-şi etala frica.

BENTON : Da da fac pe mine.

ELLEN : Aş fi preferat să mă înec. Încep să cred că noi am fost pedepsiţi să supravieţuim. Aş fi preferat să
mă înec. Moarte rapidă şi sigură... nu durează prea mult şi nu îmi place. Kushil ?

KUSHIL : Lasăţi-mă în pace domnişoară.

ELLEN : Kushil Mira a murit. Sub ochii mei s-a prăbuşit în valuri. Iar apa a înghiţit-o instantaneu; nu i-a
lăsat nici o şansă.

KUSHIL : Nu !

ELLEN : Kushil am văzut. Nu mă condamna pentru asta.

BENTON : Şi lui îi este frică. Sau mai ales lui.

ELLEN : Tuturor ne este frică.

BENTON : Ce-ar fi să ne sinucidem ? Pe rînd; după rang. Căpitanul primul eu al doilea Kushil şi
domnişoara. E cea mai tînără- merită să trăiască cel mai mult.

GROBSCHNITZ : Tîmpit…

KUSHIL : Vreau să mor.

BENTON : Fie; Kushil primul.

KUSHIL : Vreau să mor (se ridică brusc şi încearcă să sară peste bord; ceilalţi îl reţin cu greu)

ELLEN : Kushil ai înnebunit ?

KUSHIL : Lăsaţi-mă ! Lăsaţi-mă-n pace ! Ce aveţi cu mine ? Vreau să mor şi cu asta basta. Vreau să mor !

ELLEN : Kushil Kushil revino-ţi !

GROBSCHNITZ : Nu te putem lăsa să mori.

KUSHIL : De ce nu puteţi ? Cu ce drept îmi cenzuraţi asta ? Este dreptul meu să mor atunci cînd cred eu
de cuviinţă; lăsaţi-mă să mor ! Vreau să mor !

BENTON : Kushil prietene ţi-aş fi făcut vînt cu dragă inimă; din păcate sînt singurul întreg din această
barcă. N-avem ce face trebuie să suferim împreună. În concluzie fie taci din gură fie îţi umflu botul.

ELLEN : Benton eşti de-a dreptul insuportabil.

BENTON : Iar dumneata ai un farmec aparte. Dacă scăpăm de aici - chestie de care nu sînt atît de sigur -
te invit la o cină romantică; cine ştie poate facem şi sex.

ELLEN : Doar în visele tale.

BENTON : Fac parte din categoria celor ale căror vise se îndeplinesc al dracului de exact.

ELLEN : Iar eu cred că nu eşti decît un lăudăros şi jumătate.

BENTON : Facem un pariu ?

ELLEN : Nu !

(pentru o vreme se lasă liniştea; apoi)

BENTON : Kushil mai trăieşti ?

KUSHIL : Da Benton; din păcate da.

BENTON : Atunci hai să vorbim. Tot n-avem altceva mai bun de făcut.

KUSHIL : N-am nici un subiect la îndemînă. Sau... vorbeşte-mi despre tine.

BENTON : Ce vrei să ştii ?

KUSHIL : În realitate nimic. Dar prefăcîndu-mă că sînt interesat de persoana ta mi-ar place să-mi vorbeşti
despre trecutul tău. Tinereţea ! Cum ţi-ai irosit tinereţea.

BENTON : Dacă este să vorbim despre asta atunci prietene află că ai în faţă un individ care şi petrecut
tinereţea în cel mai plăcut mod cu putinţă. Am avut cele mai frumoase femei din cele mai exotice
porturi. Am avut noroc la cărţi şi bani la discreţie. Nu există loc în lumea asta pe care să nu-l fi scotocit nu
există port în care să nu fi iubit o femeie. Cu majoritatea m-am căsătorit...

ELLEN : Poveşti.

BENTON : ... cu majoritatea m-am căsătorit unora le-am lăsat şi copii; n-aş putea să estimez cîţi. Am avut
o viaţă plină şi oricine mă invidiază pentru asta este îndreptăţit să o facă. Dacă aş fi avut darul scrisului aş
fi umplut mii de pagini; cărţile mele s-ar fi vîndut în milioane de exemplare...

GROBSCHNITZ : Ajunge cu pălăvrăgeala ! Trebuie să ne organizăm într-un fel; mîncarea este pe sfîrşite.

BENTON : Căpitane ce-ar fi să taci dracului din gură ?

GROBSCHNITZ : Ce-ai spus ?!

BENTON : Ce-ai auzit. Nu mă mai tot întrerupe la fiecare pas; ţi-ai făcut un obicei prost din asta. Mă tem
că va trebui la un moment dat să te plesnesc direct peste botul ăla sclifosit.

GROBSCHNITZ : Cum îndrăzneşti Benton ?!

BENTON : E o revoltă de unul singur. Nu mai am nimic de pierdut. Vaporul tău era o navă proastă iar tu ai
fost un căpitan prost şi sper din tot sufletul să crăpi înainte de a ajunge la mal.
GROBSCHNITZ : Îţi ordon să taci !

BENTON : Chiar aşa ? Ia ordonă-mi !(Grobschnitz tace Benton continuă dialogul cu Kushil)

KUSHIL : Ştii ce este curios cu tine Benton ? Îţi aminteşti trecutul cu atîta plăcere cu cît ne îndreptăm mai
sigur către fundul oceanului.

BENTON : Se prea poate dar tu m-ai invitat.

KUSHIL : Aş putea să jur că aşteptai asta. Dacă nu te-aş fi întrebat eu probabil că ai fi început să te lauzi şi
singur.

BENTON : Ei bine eu mi-am trăit viaţa ! Aveam o femeie la Port Said una la Hamburg şi una la Osaka.
Toate mă iubeau din inimă. Beam de stingeam ! Odată am cîştigat la poker 20.000 de parai! Dar iată că
ne aflăm acum în momentul ăsta iar tu n-ai avut nimic din toate acestea. Eşti gelos pe mine Kushil. Te-am
urmărit încă de cînd îţi plimbai fundul ăla fandosit prin salonul bar. Tu şi cu mironosiţa aia de nevastă-ta.

KUSHIL : Să nu îndrăzneşti... !

BENTON : Ba am să îndrăznesc şi stai în banca ta; sînt mai puternic decît tine; n-ai nici o şansă.

ELLEN : Tu chiar nu poţi să te opreşti ?

BENTON (nu o bagă în seamă) : Vă plimbaţi pe punte ca nişte fazani ; toţi trebuia să vedem ce fericită
este familia Grossman ce agreabili pot fi unii cîteodată şi alte căcaturi care miroseau de la o poştă. Te-am
văzut Kushil n-ai cum să mi-o ascunzi. Nu ţi-a scăpat din ochi nici o femeie; le priveai cu lăcomia celui
care nu va avea niciodată ceea ce-şi doreşte. Şi nevastă-ta care nu te lăsa nici o secundă o scorpie care
te-a castrat una care a pus stăpînire pe tine şi nu te-a mai lăsat în pace pînă a crăpat. Pun pariu că atunci
cînd a luat gura aia fatală de apă s-a gîndit dacă sărmanul de Kushil şi-a pus pe el puloverul ăla gros din
lînă să nu cumva să răcească; pentru că nu este frumos să mori într-un acces de tuse măgărească nu
Kushil ? Hai spune-mi spune-ne nouă acum fi sincer n-ai nici un motiv să te mai ascunzi ţi-ar fi plăcut să fi
ca mine : mai mult sau mai puţin nesimţit curvar alcoolic vicios pînă în măduva oaselor dar liber. Pur şi
simplu liber.

ELLEN : De parcă tu ai şti ce înseamnă ?

BENTON : Voi cei care proveniţi din rîndul familiilor educate care aţi cheltuit mii de dolari ca să vă
plimbaţi cu vaporul de lux aveţi o percepţie a libertăţii total eronată. O idealizaţi pînă la sînge dar cînd vă
arde buza de puţină libertate nu mai găsiţi nimic altceva decît convenţii plictis şi minciună. A fi liber ? Mi-
e suficient să ştiu că fac exact ceea ce-mi place.

ELLEN : Mai ales acum.

BENTON : Mai ales acum.

KUSHIL : Am iubit-o pe Mira.

BENTON : Nici n-am spus altceva. Am spus doar că în adîncul sufletului tău mă invidiezi pentru femeile
care m-au iubit şi pentru distracţiile mele.

KUSHIL : Cît de mult te înşeli. Oamenii ca tine sînt atît de plini de ei încît refuză să vadă cel mai evident
lucru - golul în care cad perpetuu. Dacă viaţa ta a curs între curve distracţii şi alcool asta nu înseamnă că
la sfîrşitul ei - care este foarte aproape - vei geme de plăcerea lucrului bine făcut. Eşti şi tu un căcăcios
nefericit Benton; puţi de la o poştă.

ELLEN : Aşa te vreau dragul meu Kushil pune-l cu botul pe labe.

KUSHIL : Vă bucuraţi tardiv domnişoară. Nu-mi face nici o plăcere să înfrunt pe cineva cu atît mai mult cu
cît nu cîştigă nimeni din asta. Priviţi puţin în jurul dumneavoastră - v-aţi fi închipuit vreodată că moartea
poate fi albastră.
BENTON(ironic) : Niciodată nu este prea tîrziu pentru o cucerire nu Kushil ? Mai ales cînd te trezeşti
deodată liber de angajament.

ELLEN : Deja nu mai ai nici un haz; îţi doresc să mori primul ar fi primul bine pe care l-ai face în întreaga
ta viaţă.

BENTON : Dumneata ai nevoie de mine nu invers. Încearcă să te obişnuieşti cu asta. Îţi va fi mai uşor mai
tîrziu cînd rataţii ăştia doi vor cotrobăi prin apă după vieţile lor dizolvate.

GROBSCHNITZ : Nu fi atît de sigur.

KUSHIL(cade din nou pradă unui exces de patetism) : Totul s-a sfîrşit căpitane nu-i aşa ? E ca şi cum nici n-
ar fi fost.

GROBSCHNITZ : Exagerezi. Mai este o şansă... totuşi.

KUSHIL : Nici tu nu crezi ce spui. Nu este necesar să fi cavaler doar pentru că o femeie trebuie să-ţi moară
în braţe. O să mori Ellen; o să mori şi tu şi eu toţi o să murim. Ce contează că am mai trăit în plus cîteva
zile ce contează chinul frica groaza? În faţa acestora gesturile elegante îţi provoacă voma. Tu de fapt nu
mai eşti Ellen. Nici nu ai fost vreodată. Iar tu... căpitanul cui ? Benton ? Ascultaţi-mă ! Dacă un lucru s-a
sfîrşit e ca şi cum n-ar fi existat niciodată.(lui Benton) Ce importanţă are acum că viaţa ta a fost mai
frumoasă decît a mea ? Numai prezentul contează. Pe amîndoi ne pîndeşte moartea. Cu ce e mai bună
situaţia în care te afli tu decît cea în care sufăr eu acum ?

BENTON : E mai bună te asigur.

KUSHIL : Minţi !
BENTON(strigă) : Eu am amintirile mele ! Îmi amintesc de tot ce am trăit ! Tu nu ai decît vise despre
lucrurile pe care ai dorit să le faci eu am amintirea lucrurilor deja petrecute.

KUSHIL : Şi la ce-ţi mai folosesc amintirile ? Acum cînd totul s-a sfîrşit ? Cînd un lucru s-a terminat nu mai
valoarează nimic. Din acest punct de vedere nu o duci mai bine ca mine.

BENTON : Eu sînt liniştit. Mi-am trăit viaţa. Măcar eu nu devin rău acum la final ca tine.

KUSHIL : Rău ?! (începe să hohotească)

GROBSCHNITZ : Calmează-te Kushil. Este o situaţie complet ridicolă.

BENTON : Înţeleg ce simţi Kushil. Să ştii că nu sînt supărat pe tine.

KUSHIL : Dar sîntem noi egali oare ? Acum în clipa de faţă ? Sigur vom muri amîndoi dar asta nu e totul.
Aici este vorba de o evaluare mai specială. E ca şi cum ar trebui să fac diferenţa dintre un om viu şi un
cadavru. Într-unul există o scînteie pe care celălalt nu o are. Cîtă dreptate ai Benton ! Tu ai avut o viaţă
bogată şi asta te-a făcut un alt om decît mine. Eu am fost mort atîţia ani... atîţia ani ! Acum mergem
amîndoi spre moarte dar pe căi diferite. Moartea ta va fi diferită de a mea. Doamne Dumnezeule dar e
nedrept !

GROBSCHNITZ : Kushil ?

KUSHIL : Da ?

GROBSCHNITZ : Am stat şi m-am gîndit. Te-am ascultat şi pe tine vorbind. Să ştii că nu se poate aşa. Am
devenit răi. Ăsta e un mod tare urît de a muri. Toate mizeriile au început să iasă din noi. Mă asculţi ?

KUSHIL : Da.
GROBSCHNITZ : În plus modul tău de a-ţi manifesta frica are un efect demoralizator...

KUSHIL : Şi ce propui ?

GROBSCHNITZ : Schimbă subiectul.

KUSHIL : E adevărat; patru indivizi naufragiaţi de opt zile într-o barcă însetaţi înfometaţi departe de orice
şansă de a fi salvaţi - ce prilej unic pentru dizertaţii pe diverse teme. Spre exemplu poezia; hai să vorbim
despre poezie. Ce ştii tu despre poezie căpitane ?

GROBSCHNITZ : Nu prea multe.

KUSHIL : Benton … Domnişoara Ellen … Voi ?

BENTON : Eşti tîmpit !

KUSHIL : Vezi ? Aşa disimulează indivizii ca tine faptul că nu sînt decît nişte neciopliţi.

BENTON : Este un lucru care contează mai puţin chiar tu ai afirmat asta mai devreme.

KUSHIL : Presupunînd că nu ştim ce se întîmplă.

BENTON : Presupunînd că ştim.

KUSHIL : N-am reuşit să schimbăm subiectul; sînt nevoit să rămîn la retorica mea demoralizatoare.
GROBSCHNITZ : Ţi-aş rămîne dator dacă pur şi simplu ai tăcea din gură. Chiar n-ai obosit ? Te vor lăsa
puterile.

KUSHIL : Nu-ţi mulţumesc pentru grijă - este deplasată.

GROBSCHNITZ : Un rebel mai mult.

BENTON (se concentrează brusc pe un punct în larg) : Pămînt!!! Pămînt !!! (arată cu degetul; toţi privesc
precipitaţi în aceea direcţie; Benton rîde) Proştilor !

ELLEN: Eşti un...! Un...!

BENTON : Lasă lasă. Nu-mi mulţumi. Umorul a fost întotdeauna una din calităţile mele forte; aşa mi-a
fost dat.

KUSHIL : Cineva tot o să-ţi vină de hac odată.

BENTON: De ce tremuri Kushil ? Ai crezut nu-i aşa ? În momentul ăla în secunda aia ai sperat. Şi nevastă-
ta şi durerea şi frica toate astea s-au dus dracului atunci cînd ai fost din nou capabil să te amăgeşti că vei
trăi. Aproape regret faptul că nu sînt un individ atît de deştept încît să pot stăpîni o artă. Ai fi un model
perfect. Pe spinarea ta m-aş fi umplut de bani. La dracu' Kushil te iubesc!

KUSHIL : Eşti un ratat. Şi cu asta am încheiat.

GROBSCHNITZ : Kushil ce-ar fi să ne vorbeşti totuşi despre poezie. Ai citit mult la viaţa ta presupun.

KUSHIL (priveşte o vreme în gol apoi introduce mîna în mare ia un pumn de apă şi o priveşte cum se
scurge): Poezia este ca şi viaţa iar viaţa este ca şi apa. (tace)

ELLEN: Îmi place.

BENTON : Gargară.

GROBSCHNITZ : Atît ?

KUSHIL : Pentru un om inteligent este suficient. Restul e mister. Pentru omul comun lucrurile se complică.
El vrea să înţeleagă. Ca să construiesc o argumentaţie pe scheletul afirmaţiei mele îmi trebuie atîta timp
încît nu mi-ar ajunge să termin pînă... în fine. Apoi nu sînt deloc sigur că ai înţelege ceva iar dacă ai
înţelege nu înseamnă că ai putea fi de acord cu cele ce ţi-ar fi spuse. Pe măsură ce vom discuta în
contradictoriu alte întrebări se vor cere puse alte răspunsuri vor veni de la sine sau nu vor mai veni deloc
încet încet toată viaţa noastră se va scurge fără a mai face altceva decît să desluşim amîndoi sensul
poeziei. De fapt acesta este deja un poem.

BENTON : Ba eu cred că este realitatea în carne şi oase.

KUSHIL : Ceea ce poezia nu exclude; dimpotrivă.

ELLEN : Întotdeauna mi-au plăcut poeziile. La colegiu am scris eu însumi cîteva; profesorul meu de
literatură era încîntat de versurile mele.

BENTON : După cum arăţi pot fi sigur că aşa a fost.

ELLEN : Eşti plictisitor tot legîndu-te de toţi. Pe deasupra eşti şi prost. O discuţie serioasă te depăşeşte iar
handicapul acesta te obligă să te comporţi astfel. Eşti un exemplar tipic de mitocan.

BENTON : Ai fi extraordinar de încîntată să te contrazic; sau să mă supăr. Da sînt mitocan. Incult afemeiat
- lucru care îţi place al dracului de mult; sînt risipitor rebel. Va trebui să te obişnuieşti cu asta. Sau spre
exemplu de ce nu mă ignori ?

GROBSCHNITZ : Ignoră-l domnişoară.

ELLEN : Te voi ignora.

BENTON : Mulţumesc.

ELLEN (revine) : Aş fi putut fi o bună poetesă din păcate tata a vrut să facă din mine o femeie exact ca
mama. Docilă comună neimportantă. După călătoria aceasta urmează... urma să mă mărit.

KUSHIL : Da ?

ELLEN : Da. Această călătorie era un cadou înainte de căsătorie. Viitorul meu soţ este un bărbat mult mai
în vîrstă decît mine - un individ cu o inimă bună dar necioplit. Tata a vrut astfel să se scuze într-un fel
pentru alegerea aceasta; pentru că a fost alegerea lui. O afacere ca oricare alta.

KUSHIL : O dar este strigător la cer ! Domnişoară cu tot respectul aveţi un tată absolut inuman.

ELLEN : Dimpotrivă tatăl meu este un tată iubitor. Mama mea a murit de foarte tînără iar toată povara
creşterii şi educării mele a căzut exclusiv pe umerii lui. Singur m-a crescut singur m-a întreţinut la şcoală
mi-a construit un viitor...

BENTON : Mărintîndu-te cu un boşorog libidinos.

ELLEN : Te ignor.
BENTON : De data aceasta eram chiar serios. Pînă şi noi mitocanii sîntem sensibili la nenorocirile altora.

ELLEN : Fie; acum eu îţi mulţumesc dar nu am afirmat că sînt o nenorocită.

BENTON : Am dreptul la propriile concluzii.

KUSHIL : Susţin în continuare că tatăl dumitale nu are nici un drept să pretindă răsplată pentru faptul că
în fond şi-a făcut doar datoria.

ELLEN : Poate te va surprinde dar nu mi-a cerut-o niciodată imperativ. Mi-a spus doar că este în interesul
meu să-l accept de soţ pe domnul Clarin - aşa îl cheamă pe viitorul - şi eu nu am stat pe gînduri. La urma
urmei ce ar fi fost să mă aventurez într-o poveste amoroasă de pe urma căreia să pierd propriul respect
de sine. Dumnezeu m-a ferit de aşa ceva iar exemple care să mă facă atentă au fost destule începînd cu
verişoara mea Emma (săraca Emma zace acum într-un sanatoriu de boli mintale ) şi terminînd cu mătuşa
Jane.

BENTON : Scuză-mă o femeie atît de frumoasă ca dumneata nu a fost îndrăgostită niciodată ?!

ELLEN : Nu n-am fost.

BENTON : Nu se poate ! Nu cred.

ELLEN : Nici nu este necesar.

KUSHIL : Aceasta mă surprinde pînă şi pe mine. Pentru că iertată-mi fie îndrăzneala sînteţi o femeie cu
adevărat frumoasă. Pe deasupra şi sensibilă. Este greu de crezut că nici un bărbat nu s-a încumetat să vă
facă curte.

ELLEN : Dar aceasta este cu totul altceva. Este adevărat au fost cîţiva bărbaţi care mi-au arătat dragostea
lor am fost de cîteva ori cerută de soţie dar atît tata cît şi eu n-am considerat că este în folosul
confortului meu sufletesc.

BENTON : Tatăl dumitale este un criminal.

ELLEN : Acum te ignor.

BENTON : Cu atît mai mult. Uite chiar trimiţîndu-te în călătoria asta n-a făcut decît să-ţi grăbească un
sfîrşit pe care ţi-l programase oricum. Eu unul m-aş revolta.

ELLEN : Poate că problema ta este aceea că te revolţi prea des.

BENTON : Nu ai cum să mă păcăleşti. Chestia asta te doare. Altfel nu ne-ai fi mărturisit-o şi nouă. Chiar tu
ai spus că regreţi faptul că n-ai reuşit să-ţi înfrunţi tatăl în intenţia lui de a te sustrage propriilor tale
idealuri; printre care şi acela de a fi poetesă. Îţi pare rău domnişoară în sinea ta eşti chiar furioasă.

ELLEN : Nu e adevărat !

BENTON : Ba este adevărul gol goluţ. Te şi văd în nopţile petrecute singură în patul tău din lemn de cireş -
de ce toţi bogaţii dorm în paturi din lemn de cireş ? - priveşti pe geam la celălalt corp de clădire în care la
lumina lămpii tatăl tău adună şi scade preţul educaţiei tale. Nu-i aşa domnişoară ? Nu-i aşa că în
momentul acela îl urăşti ? Nu-i aşa că privindu-l imaginea lui este încet încet înlocuită de o alta a unui
tînăr viguros tandru poate şi viril ? Nu-i aşa că vrei şi dumneata să te poţi sprijini de braţul puternic al
unui bărbat ? Să-l sorbi din priviri să-l divinizezi să ştii că este doar al dumitale să i te abandonezi fără nici
o remuşcare sau jenă să-l mîngîi...

ELLEN : Taci !

BENTON : Nu-i aşa că te-ai surprins nu o dată mîngîindu-ţi cu fervoare pubisul ? Labiile ? Nu-i aşa că
atunci totul se duce dracului ? Tata poziţia socială siguranţa de sine ? Toate acestea la care ai renunţa cu
inima uşoară în schimbul unei clipe unei singure clipe de plăcere vinovată ? De fapt pe cine minţi
dumneata domnişoară Ellen ?

ELLEN : Să-l oprească cineva ! Nu mai suport ! Nu mai suport !

BENTON : Nu trebuie să mă oprească nimeni. O fac de bună voie. Doar că domnişoară atunci cînd
primele înghiţituri de apă sărată ţi se vor înghesui în plămînii să fii sigură că-ţi va fi mult mai uşor; şi asta
datorită numai mie.

KUSHIL (ironic) : Un adevărat psiholog.

BENTON : Laşule.

ACTUL II

SCENA I

(scena de la malul mării; mama spală lîngă ea pe o piatră copilul citeşte cu glas tare dar poticnit din
jurnal)

COPILUL : “15 septembrie. Încă puţin şi se apropie noaptea. Am hotărît să păstrez eu jurnalul şi să-l
continui deşi nu am pregătirea căpitanului. A murit astăzi. Aşa l-am găsit dimineaţa parcă dormea. M-am
speriat puţin dar nu am arătat-o. Ceilalţi sînt şi aşa nişte îngroziţi exact de istericalele lor aş fi avut eu
nevoie atunci.” (către mamă) Mami ? Ce înseamnă istericale ?

MAMA (se opreşte pentru o clipă) : Eu ştiu…? Atunci cînd oamenii sînt foarte speriaţi reacţionează uneori
violent : strigă aleargă îi atacă pe ceilalţi… cam aşa ceva.

COPILUL (dă din cap în semn că a înţeles şi nu prea) :” Mi-e milă de domnişoara Ellen dar nu pot să îi arăt
asta pentru nimic în lume. Cred că mă place. Ce ciudat… ne ducem dracului şi eu mă gîndesc tot la fuste.
Acum însă trebuie să preiau comanda. Voi fi dur nu am să le ofer nici o portiţă. Îi voi face să se teamă de
mine şi vor uita de situaţia asta disperată. Am uitat să mă prezint - mă numesc Benton.” (la auzul acestui
nume mama se opreşte ca secerată albeşte )

MAMA : Cum ai spus ?

COPILUL : Mami ?

MAMA : Ai citit un nume Benton ?

COPILUL (priveşte iar în jurnal) : Benton.

MAMA : Dumnezeule !
SCENA II

(se crapă de ziuă; cei patru stau în nemişcare în diverse poziţii; afară este o vreme frumoasă marea este
calmă iar Grobschnitz e mort; Benton se ridică în fund întoarce capul către Grobschnitz îi ia mîna se
concentrează cîteva clipe)

BENTON : E mort.

ELLEN : Poftim ?

BENTON : Şeful... e mort.

ELLEN : Doamne Dumnezeule !(hohoteşte)

KUSHIL : A început.
BENTON : Să ne rugăm . (împreunează mîinile şi se roagă; este urmat de ceilalţi).

ELLEN : Are o figură atît de... împăcată.

KUSHIL : A avut parte de o moarte frumoasă. Probabil că şi-a visat mama. Sau soţia sau cine ştie ce rudă
apropiată. Curios abia acum îmi dau seama că nu ştim mai nimic despre el. Cine era căpitanul
Grobschnitz ?

ELLEN : Avea o inimă bună. Pe vapor făcea lucrurile să mergă perfect iar discreţia lui era proverbială.

KUSHIL : Un adevărat domn. Păcat că s-a dus. Mă mir că Benton...

BENTON : Nu-ţi bate capul; era un tip retras căruia îi plăcea să joace scenele cu lupul de mare. Personal
nu cred că a fost ceva de capul lui; dar poate că mă înşel. Despre morţi numai de bine.

ELLEN : Pentru cine te rogi atunci ?

BENTON : Pentru noi. Ne vine rîndul.

ELLEN : Dumnezeu le aranjează pe toate. După suferinţa produsă de scufundarea vaporului merita măcar
o moarte mai ca lumea.

BENTON: Dumnezeu le aranjează pe dracu'! Grobschnitz a murit el este deja o cantitate neglijabilă este
un nimic.Mai bine să ne gîndim ce facem cu el. Într-o zi două va începe să pută.

KUSHIL : Delicateţea ta nu are limite.

ELLEN : Să nu ne grăbim. Poate ne descoperă cineva poate ajungem undeva omul acesta merită să se
odihnească într-un cimitir plin de verdeaţă.

BENTON : Omul acesta merită să se odihnească exact sub barca aceasta. Ar fi fost dorinţa lui oricum.

KUSHIL : Are dreptate locul de veci al marinarilor nu poate fi decît apa mării. Este singurul lucru pe care îl
iubesc.

BENTON : Îl iubesc pe dracu'! De ce nu mă întrebi pe mine ?

ELLEN : Tu nu iubeşti marea ?

BENTON : Prefer femeile aşa ca dumneata. Marea este previzibilă n-are nici un farmec.

ELLEN : Atunci de ce ţi-ai ales meseria asta ? De ce nu ţi-ai ales ceva comod sigur pe uscat ?

BENTON : Nu ştiu nu mi-am pus niciodată întrebarea. Poate că n-am ştiu să fac altceva. Poate ideea de a
călători mereu de a cunoaşte locuri noi oameni diferiţi întotdeauna alţi oameni... Poate că am fugit de
ceva anume... în fine e doar treaba mea.

ELLEN(mirată) : Nu ştiam că ai şi o latură romantică. N-aş fi bănuit nici măcar o secundă.

BENTON : Ţi se pare.

ELLEN : Ba nu mi se pare deloc. Păreai fascinat... de viaţa ta de amintirile aventurilor trecute şi revenite
brusc în memorie...

KUSHIL : Şi mai ales de femei.

ELLEN : Acum tu eşti rău.

BENTON : Şi de femei.

ELLEN : Ai iubit pe cineva vreodată ?

BENTON : Toate femeile pe care le-am cunoscut au fost iubitele mele.

KUSHIL : Iată o afirmaţie riscantă. Şi plină de vanitate.

ELLEN : Le-ai iubit ?

BENTON : Pe toate.

KUSHIL : Nu s-ar putea spune.

ELLEN : Te mai aşteaptă vreuna ?

BENTON : Femeile pe care le-am iubit mă vor aştepta pînă la moarte. (Kushil izbucneşte în rîs)

ELLEN : Kushil !

BENTON : Înţelege-l este un mascul castrat.

KUSHIL : Te rog să-ţi măsori cuvintele.

BENTON: Sînt măsurate.

ELLEN : Conform celor ce ţi s-au întîmplat ar trebui să mă îndrăgostesc de tine nu-i aşa ?

BENTON : Te vei îndrăgosti ţi-am mai spus.

ELLEN : De ce eşti aşa de sigur ?

BENTON : Fiecare om are o soartă căreia trebuie să i se supună. Soarta mea este aceasta - să fiu iubit de
toate femeile pe care le întîlnesc.

ELLEN : Nu te joci.

BENTON : E cazul ?

KUSHIL : Ce facem cu căpitanul ?

BENTON : Mai devreme sau mai tîrziu îl vom arunca în mare. Eu propun să o facem chiar acum. Nu-mi
plac amintirile cu morţi şi mai ales cu cei care şi miros.

ELLEN : Cum se procedează ?

BENTON : Scoate-ţi fusta.

ELLEN : Pardon ?
BENTON : Scoate-ţi fusta este cea mai lungă textilă de pe nava asta. Trebuie să-i încropim un giulgiu.

KUSHIL : Nu o scoate ! Dumneata chiar nu observi că îşi bate joc ?

BENTON : Kushil eşti jalnic. Nu poţi pretinde unei femei să te bage în seamă doar pentru că intenţionezi
să o protejezi împotriva voinţei ei.

ELLEN : La urma urmei...(îşi scoate fusta; rămîne într-un jupon foarte scurt; instinctiv îşi strînge picioarele
sub ea; Benton ia fusta şi începe să-l înfăşoare pe mort)

BENTON : O moarte uşoară o înmormîntare după legile marinăriei şi un miros proaspăt de femeie
tînără...

KUSHIL(îşi scoate haina şi o oferă femeii): Te rog să te acoperi.

ELLEN : Nu mulţumesc.

KUSHIL : Insist.
ELLEN : Mai bine nu. Este cald oricum. Foarte cald.(îl priveşte insistent pe Benton)

KUSHIL : Mă rog.

BENTON : Acum... domnişoară Ellen dumneata apucă-l de picioare. Kushil tu de umeri. Eu voi echilibra
barca. La comanda mea îi daţi drumul. Gata ?

ELLEN : Cred că da.

KUSHIL : Gata.

BENTON : Da-ţi-i drumul !

ELLEN : Dumnezeu să-l ierte.

KUSHIL : Dumnezeu să-l ierte.

BENTON : Căpitane... (apoi). Trebuie să alegem noul comandant. Avînd în vedere că sînt singurul marinar
din apropiere de acum încolo veţi asculta de ordinele mele.

KUSHIL : Şi dacă nu vrem.

BENTON : Nu mă interesează ce vrei Kushil. Ofertele sînt oarecum limitate.

KUSHIL : Tu nu ascultai ordinele căpitanului.

BENTON : Căpitanul avea suficientă minte ca să înţeleagă faptul că eu puteam cu adevărat să comit o
rebeliune. Kuhil cînd te ridici împotriva cuiva atunci trebuie să iei în calcul faptul că este posibil să-l şi
înlocuieşti. Un căpitan nu trebuie să citească mult şi în general nu-şi pierde timpul cu subtilităţi care-ţi fac
greaţă. Trebuie să ştie să conducă.

KUSHIL : Şi tu ştii.

BENTON : Eu mi-am irosit toată viaţa pe mare. Nu există port în care să nu fi acostat nu există rută pe
care să nu o fi străbătut-o şi nici peşte pe care să nu-l fi mîncat. Curul meu s-a legănat mai mult decît
creierul tău plin cu ifose îşi poate închipui... Şi tu te îndoieşti de capacitatea mea de a conduce o barcă
amărîtă cu doi turişti blegi în ea ? Ştii că ai haz ?
KUSHIL : Încep să cred că tu l-ai omorît pe căpitan. Ia stai... lucrurile sînt foarte clare.

BENTON : A-ha! Kushil credeam că eşti niţel mai deştept; se vede că m-am înşelat. Ce rost avea să-l ucid ?
Ce aş fi cîştigat ?

KUSHIL : Nu ştiu; dar mă îndoiesc serios de buna ta credinţă Benton.

BENTON : Aşadar conform logicii tale ar trebui să te asasinez şi pe tine.

KUSHIL : Voi fi atent.

BENTON : Eşti atît de stupid încît îmi vine să te iau la bătaie.

KUSHIL : Nu m-ar mira prea mult.

BENTON : În fine de acum înainte veţi asculta de ordinele mele; orice rebeliune se pedepseşte cu
moartea.
ELLEN : Are dreptate Kushil. N-are rost ; mai bine păstrează-ţi puterile pentru atunci cînd ne va fi cu
adevărat greu.

BENTON : Nu mai sînt decît doi litri de apă. Fiecare are dreptul la cîte o înghiţitură pe zi la orele amiezii.
Şi doi pesmeţi la şase ore.

ELLEN : În rest ?

BENTON : Mai există vreun rest ?

ACTUL III

SCENA II

(scena de la malul mării; mama şi copilul stau întinşi pe nisip; mama citeşte în tăcere)
COPILUL : Citeşte-mi şi mie ?

MAMA : Este destul de complicat nu cred că înţelegi…

COPILUL : Dar nu vreau să înţeleg vreau să-mi citeşti.

MAMA : Bine… (citeşte cu glas tare are un ton trist melancolic) : “Ne-a mai rămas foarte puţină apă. Vor
începe să se agite mai ales Kushil. Enervant Kushil ăsta nu ştiu ce mă opreşte să nu îl plesnesc direct
peste botul ăla simandicos. Poate pentru că e prea slab aş putea să îl spulber dintr-o singură lovitură.
Cred că sînt puţin gelos. Îmi place tot mai mult această muieruşcă uşor fandosită dar care are nişte
calităţi pe care nici nu le bănuiam…” (mama începe să rîdă încetişor) Benton Benton…

COPILUL : De ce rîzi mami ?

MAMA : Nimic nimic…

COPILUL : Dar de ce rîzi ?

MAMA (citeşte în continuare) :” Dacă aş fi întîlnit-o pe mal nici nu m-aş fi uitat la ea. În condiţii normale
Amira o bate la orice probă; sau Monica sau chiar şi Kati…” ( privind undeva în sus dar pentru sine)
Mulţumesc nu era nevoie…(citeşte iar). Dar aici nu este decît ea nu pot să i-o las impotentului... Dacă va
citi vreodată cineva jurnalul ăsta să ştie că şi mie mi-a fost frică. Sînt încă tînăr am putere iubesc viaţa
femeile vinul… la dracu’! am să mă mai întîlnesc vreodată cu ele ?”

SCENA II

(cei trei stau întinşi aproape neputincioşi pe lemnul plutei)

ELLEN : Mi-e sete.

KUSHIL : (se repede undeva spre fundul bărcii de unde ridică un recipient) : O secundă...

BENTON : Nici o picătură !

KUSHIL : Poftim ?

BENTON : Mai este o jumătate de oră pînă la prima înghiţitură abţineţi-vă.

KUSHIL : Îţi atrag atenţia că este dorinţa unei domnişoare.

BENTON : În barca asta nimeni nu este favorizat şi cu atît mai puţin cineva mai tînăr decît ceilalţi.

KUSHIL : Şi cine spune asta ?

BENTON : Eu !

KUSHIL : Cu ce putere ?

BENTON : Cu puterea celui care conduce.

KUSHIL : Nu-ţi recunosc acest drept.

BENTON : Iar începem ?

KUSHIL : Domnişoara Ellen va bea apă chiar în momentul acesta.

BENTON : La dracu'! Am spus peste o jumătate de oră. (îl fixează cu privirea pe Kushil; acesta lasă încet
recipientul jos)

ELLEN : Voi rezista alături de voi. Benton are dreptate.

KUSHIL : Sînt gata să-ţi ofer porţia mea. Suport mai bine setea.

ELLEN : Nu e nevoie. Eşti foarte drăguţ dar... nu e nevoie.

(urmează o pauză de cîteva minute; Benton fredonează un cîntec trist; apoi vorbeşte ca pentru sine)

BENTON : Nu mai avem apă decît pentru două trei zile. Iar alimente aproape deloc. Dacă nu ne găseşte
nimeni e cazul să vă gîndiţi la ultima rugăciune pe care aţi învăţat-o deşi nu ştiu cît de mult v-ar folosi. Am
cunoscut tot felul de disperaţi nu reţin niciunul care să se fi rugat pentru salvarea sufletului.

KUSHIL : Noi îţi vom dovedi că te înşeli. Nu-i aşa domnişoară Ellen ? Domnişoară ? (nu i se răspunde)
BENTON : Amintirile mele ar da gata şi un elefant.

KUSHIL : Eşti un adevărat pericol ecologic.

BENTON (nu-l bagă în seamă) : Spre exemplu odată undeva prin Atlantic. Navigam cu "BLUE EAGLE". Aţi
auzit de BLUE EAGLE ? Navă de croazieră clasa de lux; navigă şi acum cred. Eram de cart la punte. O zi
superbă de primăvară nordică un cer albastru o mare liniştită şi trei sute de turişti înfumuraţi cheltuindu-
şi banii prin sălile de joc în fundul navei. Voi bogaţii n-aţi ştiut niciodată să vă bucuraţi cu adevărat de
viaţă. Şi cînd te gîndeşti că după ce trece unul ca voi closetul pute la fel ca după unul sărac sau bolnav. În
fine. Urmăream bucuros un cîrd de delfini foindu-se vesel pe lîngă cala navei. Delfinii sînt ca şi oamenii
dar le lipseşte cu desăvîrşire defectul de a fi răi. Dintr-un anumit punct de vedere sînt nişte fiinţe
perfecte. Cîndva ele vor stăpîni Pămîntul par singurele capabile să o facă. Dintr-o dată în larg un punct
mişcător. Am dat alarma. Căpitanul a ordonat imediat să coboare o barcă în apă. Din echipaj făceam
parte şi eu. Pe măsură ce ne apropiam prindea tot mai mult contur o barcă una ceva mai mare ca a
noastră dar din interiorul căreia nu răzbătea nici un semn că ar mai fi cineva în viaţă. Am abordat-o cu
grijă. Înăuntru cinci trupuri dintre care patru moarte iar ultimul în agonie. Cadavrele erau aproape
complet desosate. Cel care mai trăia ţinea între dinţi o bucată de ureche probabil nu a mai avut putere să
o mestece.

ELLEN : Doamne Dumnezeule !

KUSHIL : Dumnezeule mare !

BENTON : Şi asta nu-i nimic. Printre lucrurile găsite în barcă am dat şi peste un jurnal. Cei cinci ţineau
evidenţa zilelor de cînd naufragiaseră - trecuseră aproape trei luni.
KUSHIL : L-ai citit ?

BENTON : De o mie de ori mai bine dacă nu aş fi făcut-o. Rămăseseră de la început fără mîncare. În
schimb apă aveau suficientă în perioada aceea ploile sînt dese în Atlanticul de Nord.

KUSHIL : Canibalism.

BENTON : Au rezistat numai o săptămînă. Au încercat să pescuiască dar fără nici o şansă. Apoi au început
crizele. Scenele descrise acolo sînt peste orice închipuire. S-au luptat ca nişte animale. Cu unghiile cu
dinţii. Ca şi în natură cel mai slab a cedat - locotenetul debutant se pare. L-au mîncat fără nici o milă fără
nici o cenzură fără nici o remuşcare.

ELLEN : Dar este de-a dreptul dezgustător.

KUSHIL : Viaţa este uneori dezgustătoare.

BENTON : Apoi au convenit să joace ruleta rusească. Cel care pierdea era sacrificat şi mîncat. Sacrificat
pentru ca ceilalţi să trăiască şi să povestească. Numai eu ştiu cît am vomat în ziua aia! Nici după cele mai
groaznice beţii nici după cele mai tari prize cu haşiş nici după ce l-am omorît pe unul care încercase să
mă buzunărească într-o noapte în Port Said niciodată mai mult ca atunci privind scheletele devorate.
ELLEN : Te rog nu mai suport.

KUSHIL : Şi cel viu ?

BENTON : N-a rezistat. Mi-a murit în braţe. N-a scos nici un cuvînt în schimb cu ultim efort a încercat să
mă muşte de mînă. Eu îi ţineam capul sus să nu se sufoce iar el încerca să mă muşte. Asta mai rămăsese
din el foamea. Nu putea muri pentru că îi era foame.

ELLEN : Ce o să se întîmple cu noi ?

KUSHIL : Mai bine mă sinucid decît să pun în gură carnea unui semen.

BENTON : Mai vorbim nu te grăbi cu asigurările.

KUSHIL : Nu există nici o îndoială; am fost prea bine educat. Sînt o fiinţă civilizată mă bucur de toate
avantajele care decurg dintr-un asemenea statut ca urmare pot primi demn şi toate neajunsurile.

BENTON : Amin.
ELLEN : Cum se vor termina toate acestea ?

BENTON : Un lucru sigur - se vor termina.

KUSHIL : Domnişoară Ellen ţinînd cont de împrejurările cărora le-am căzut victime nevinovate vreau să vă
asigur de toată compasiunea şi de tot sprijinul meu. Mă voi îngriji ca atît cît mă vor ţine puterile să vă
reţin trează speranţa şi voinţa de a trăi. Vă rog să luaţi act de toate acestea şi nu ezitaţi să-mi cereţi
sprijinul atunci cînd veţi simţi nevoia.

ELLEN : Mulţumesc.

BENTON : Vrăjeală.

KUSHIL : Cu dumneata nici n-ar trebui să mai stăm de vorbă; de fapt nici nu vom mai sta. Din acest
moment te poţi considera un exclus. (Benton izbucneşte într-un rîs molipsitor)

BENTON : Ce tîmpit ! Ce găgăuţă ! Ce clown ! (încep să rîdă şi ceilalţi doi; Benton devine brusc serios) Mă
întreb ce mă mai reţine ca să nu te arunc la peşti ?
KUSHIL (se opreşte din rîs şi el) : Ce glumă mai e şi asta ?

BENTON : Vorbesc serios. Oricum o să mori. Chestia asta te irită vizibil. Şi îi iriţi şi pe ceilalţi.

KUSHIL : Ba tu eşti cel care complică lucrurile. De cînd sîntem aici nu ai făcut decît să ne descurajezi. Tu şi
poveştile tale cu canibali.

BENTON : Mie nu mi-e frică de moarte. Mă doare în cur dacă scap de aici sau nu.

KUSHIL : Am mai auzit eu...

BENTON : Treaba ta dacă mă crezi sau nu. Problema ta este că eşti genul de om care oriunde s-ar afla
complică lucrurile. Tu trebuia să mori nu nenorocita aia de nevastă-ta.

KUSHIL : Nu-ţi permit să murdăreşti memoria Mirei ai înţeles ?

BENTON : Nu mai mult decît o faci tu însuţi.

KUSHIL : Ce vrei să spui ?

BENTON : Domnişoara Ellen; ţi-au mijit deja penele; încă puţin şi o să zbori.

KUSHIL : A-aa! Asta era. Sîntem geloşi.

BENTON :Încercam doar să-ţi fac eşecul mai uşor de suportat.

KUSHIL : Şi ce te face să crezi că ai avea mai multe şanse.

BENTON : Nu negi.

KUSHIL : Nu sînt tîmpit.

BENTON : Domnişoara Mira va trăi cu mine o mare dragoste.

KUSHIL (rîde forţat) : Uitasem; domnul Casanova.

BENTON : Ai dinţi urîţi.

KUSHIL : Iar tu ironizezi ieftin.

BENTON : Prezenţa ta ne incomodează.

KUSHIL : Domnişoară îi permiteţi ?(Ellen priveşte mută dar fascinată acest dialog; nu răspunde)

BENTON : Domnişoara Ellen este o femeie deşteaptă a ales deja.

KUSHIL : Nu fi atît de sigur.

BENTON : Ellen ?

ELLEN : Sînt... mă simt atît de... niciodată nu s-au certat atît doi bărbaţi pentru mine. Nu ştiu...
BENTON : Ba ştii.

KUSHIL : Domnişoară Ellen nu vă lăsaţi copleşită. Benton este un diavol în carne şi oase. El nu face parte
din lumea noastră; nu trebuie să-i permitem...

BENTON (priveşte ţintă la Ellen) : Taci.

KUSHIL : Lucrurile se vor sfîrşi cu bine pînă la urmă veţi vedea. Vom ajunge la mal ne vom linişti şi veţi
vedea cît de periculos cît de perfid este un asemenea individ...

BENTON : Taci.

KUSHIL : Sînt un bărbat cu capul pe umeri; îmi dau seama că trebuie să-mi refac viaţa. În acest moment
vă înaintez cererea oficială în căsătorie. Reşedinţa mea de la Berna vă va fi...

BENTON : Taci dracului !

ELLEN : Îmi pare rău Kushil. Eşti un om bun dar... chiar trebuie să aleg ?
BENTON : Vrei să trăieşti ?

KUSHIL : Isuse ! Ameninţi !

ELLEN : Nu mă ameninţă Kushil. Patima ţi-a întunecat minţile altfel ai fi observat. Este singura soluţie.

KUSHIL : Soluţie la ce ?

ELLEN : Vei afla şi singur.

KUSHIL : Atunci... (se ridică ridică mîinile împreunate către cer şi îşi dă drumul în apă fără nici un zgomot;
ceilalţi doi privesc scena tăcuţi).

ELLEN : Avea o inimă bună.

BENTON : Ar fi făcut-o oricum.

ACTUL IV

SCENA I

( pe malul mării copilul se joacă în nisip; mama citeşte cu ochii în lacrimi; din off vocea lui Benton citind
din jurnal)

BENTON : “A murit şi Kushil. Începusem să prind drag de ratatul ăsta. Îmi este din e în ce mai greu să
scriu. Sînt foarte slăbit şi nu mai am nici o speranţă. Ellen este aproape moartă. Dacă nu aş fi iubit-o cred
că aş fi mîncat-o de mult. Pentru mai multă siguranţă mi-am aruncat cuţitul în apă dinţi oricum nu prea
mai am. Săraca arată groaznic; vreau să spun abia o mai recunosc. Şi nu pot să mă bucur de ea. Mă
gîndesc că din noi doi ar fi putut să iasă un copil reuşit (la această frază mama îşi ia copilul în braţe şi îl
strînge cu putere) adică frumos ca mine şi deştept ca ea. Dar nu a fost să fie. Aşa că o să ne cam ducem
dracului. Acum aş vrea să scriu ultimele cuvinte dar habar nu am cum ar trebui să fie. În sfîrşit v-am iubit
pe toţi. Cred că ajunge.

SCENA II

(cei doi stau întinşi pe cîte o latură a bărcii; întreg dialogul se va desfăşura pe un ton stins sfîrşit fără nici o
emoţie lozincard; ca între doi muribunzi)
ELLEN : Te iubesc ca pe lumina ochilor Benton.

BENTON : Eşti cea mai frumoasă femeie pe care am întîlnit-o vreodată.

ELLEN : Să-mi faci un copil iubitul meu.

BENTON : O să-ţi fac nu unul doi; ba nu trei. Ne vom umple casa cu copii tu îi vei educa cum trebuie eu le
voi fi un adevărat protector ne vom bucura de ei pînă la sfîrşitul zilelor.

ELLEN : Voi încerca să fiu o mamă ireproşabilă. Şi o soţie supusă şi ascultătoare.

BENTON : Voi fi cel mai bun soţ din lume. Zilnic îţi voi aduce flori.

ELLEN : Şi te vei stabili la uscat ?

BENTON : Da voi renunţa la marinărie. Mă voi retrage la mal voi căuta o slujbă cît mai aproape de casă.
Cîteodată voi fugi de acolo numai ca să te văd şi să-ţi sărut mîinile.
ELLEN : O Benton eşti atît de drăguţ !

BENTON : Iar tu eşti atît de frumoasă.

ELLEN : Mai e puţină apă ?

BENTON : Nu mai avem de mult.

ELLEN : Simt că mă arde.

BENTON : Nu te mai gîndi la asta contează atît de puţin. O arsură... o senzaţie minoră ca atîtea altele.
Nimic mai puternic decît dragostea noastră.

ELLEN : Dragul de tine.

BENTON : În afară de noi doi nimic nu mai are importanţă. Aruncă peste bord toate senzaţiile acestea
debarasează-te de ele.
ELLEN : Cît de mult mă încurajează vorbele tale. Mi-a trecut setea. Voi învăţa să nu o mai primesc înapoi.

BENTON : N-am întîlnit în viaţa mea un păr atît de frumos. L-aş mîngîia o veşnicie şi tot nu mi-ar ajunge.
Şi chipul... cum de nu te-am întîlnit pînă acum ?

ELLEN : M-ai întîlnit şi iată sîntem fericiţi. (tuşeşte sec îndelung)

BENTON : Ellen te întreb doar din pură curiozitate cînd te-ai îndrăgostit de mine ?

ELLEN : Atunci cînd l-ai înfruntat pe căpitan. Era ca în filmele acelea cu revolte ale marinarilor. Dar tu ?

BENTON : Imediat ce te-am ridicat din apă. Erai cu atît mai frumoasă.

ELLEN : Tu m-ai salvat ?

BENTON : Da eu.
ELLEN : Eroul meu viaţa mea este în mîinile tale; ţi-o ofer ca pe cel mai ales dar.

BENTON : Faptul că eşti aici lîngă mine îmi ajunge. Niciodată nu mi-am închipuit că îmi voi sfîrşi zilele
lîngă aleasa inimii mele.

ELLEN : Visul ţi se va împlini.

BENTON : Şi pentru asta sînt fericit. (tuşeşte; vomează). Pe asta n-am cum s-o opresc.

ELLEN : Poftim ?

BENTON : Am început să mă deshidratez; simt cum mă topesc.

ELLEN : Ba nu Benton. Este doar o iluzie. În realitate arăţi foarte bine. Asemeni unui prinţ din vechile
legende eroice. Nu este decît o stare de slăbiciune trecătoare; eşti obosit. Odihneşte-te puţin. Încearcă
să dormi.

BENTON : Nu cred că aş putea. Trebuie să stau treaz; trebuie să veghez.

ELLEN : Nu ai senzaţia că plutim ?

BENTON : Ba da. Mai mult chiar asta se întîmplă.

ELLEN : N-ai înţeles prostuţule. Nu este ceea ce crezi ? Barca a dispărut de mult. Am văzut-o s-a învîrtit
cîteva minute nehotărîtă apoi şi-a ridicat vîrful într-un suprem efort de parcă şi-ar fi luat bun rămas şi s-a
dus la fund. Iar noi... noi ne-am ridicat încet încet ca un abur şi acum plutim haotic prin aerul acesta sărat
de Pacific; în curînd vom ajunge la nori ne vom amesteca cu ei şi probabil în cîteva zile vom cădea sub
formă de averse în grădina cu flori a unui fermier ne vom face una cu pămîntul îmbogăţindu-l... într-un
tîrziu ne vom regăsi în petalele unei flori una lîngă cealaltă... am obosit.

BENTON (rîde încetişor; tuşeşte): Te-ai tîmpit.

ELLEN : Ai spus ceva ?

BENTON : Nu nimic. Cîndva ţi-a plăcut să fii poetesă uitasem. Sau - eu ştiu ? - s-ar putea ca tot ce spui să
fie adevărat. În acest moment totul este posibil.

ELLEN : Este adevărat. Ca şi dragostea noastră. Ca şi viaţa noastră. Ca şi viitorul nostru ca niciodată mai
sigur.
BENTON : Viitorul nostru...

ELLEN : Încă mai avem unul iubitule. Să ne folosim de timpul ce ne-a mai rămas; să nu pierdem nici o
secundă.

BENTON : Vrei să facem dragoste ?

ELLEN : Credeam că nu vei mai spune aceasta niciodată. Vreau; din toată inima vreau.

BENTON : Nu contează că nu mă mai pot mişca nu-i aşa draga mea ?

ELLEN : Nu trebuie decît să-ţi doreşti iubitul meu.

BENTON : Dezbracă-te şi aruncă în apă mizeriile alea textile; oricum nu mai ajutau la nimic.

(Ellen face cîteva încercări labile nereuşite de a se dezbrăca. Într-un final renunţă)

ELLEN : Îţi plac ?

BENTON : Ai un trup de vis. Şi este tot al meu; doar al meu.

ELLEN : Ai o respiraţie atît de fierbinte. Toţi bărbaţii sînteţi aşa cînd iubiţi ?

BENTON : Toţi toţi...

ELLEN : Eşti atît de tandru... O Benton te iubesc.

BENTON : Nu spune nimic altceva. Spune-mi doar da. Da da da...

ELLEN : Da da da ...

(o vreme cei doi gîfîie sfîrşiţi apoi se aud două ţipete scurte anemice; tăcere)

BENTON : E pentru prima dată ?

ELLEN : Da şi a fost... a fost minunat.

BENTON : Am făcut dragoste cu multe femei dar niciuna nu a fost ca tine. Probabil pentru că niciuna nu
m-a iubit la fel ca tine. Am simţit cum mi te dărui; cum vrei să fii una cu mine.

ELLEN : Sînt una cu tine. Din acest moment sînt femeia ta; sînt eu-l tău rătăcit aiurea şi regăsit.

BENTON : Dacă aş mai fi avut puţină putere...

ELLEN : Ce spui ?

BENTON : M-aş fi dorit puţină putere. Numai puţină.

ELLEN : Dar eşti cel mai puternic bărbat pe care l-am cunoscut.

BENTON : Prostii Ellen. Vorbim doar prostii.(capul îi cade în piept; va dialoga în continuare astfel)
ELLEN : Ce vrei să spui ? Dumnezeule ! M-ai minţit !

BENTON : Ellen Ellen linişteşte-te. Nu te-am minţit.

ELLEN : Atunci ?

BENTON : Nimeni nu poate pune la îndoială dragostea mea pentru tine. Ar trebuie să mă simt jignit că
pentru o clipă chiar te-ai îndoit de sinceritatea mea. De fapt... pe cine minţim. Nu o să avem niciodată o
familie copiii noştri vor rămîne morţi pentru totdeauna morţi înainte de a se naşte iar tu nu arăţi nici pe
departe precum o zînă; pielea îţi este zbîrcită părul ţi se desprinde de pe creştet colţurile gurii ţi-au căzut
pînă la bărbie îmi închipui cum ar trebui eu să arăt. Sîntem o pereche de muribunzi pe cale să-şi piardă
minţile.

ELLEN : Taci ! Numai disperarea că mă vei pierde te face să vorbeşti aşa. Nu te lăsa potopit; rezistă iubitul
meu rezistă.

BENTON : Unii oameni mor într-adevăr nevinovaţi.

ELLEN : Toţi oamenii mor nevinovaţi.

BENTON : Atunci de ce atîta durere ? De ce ?

ELLEN : Pentru că nu mai pot fi iubiţi. Nu pentru că nu sînt veşnici nu pentru că nu sînt puternici nu
pentru că nu pot iubi ci pentru că nu mai pot fi iubiţi. Pe morţi nu-i mai iubeşte nimeni.

BENTON : Noi doi sîntem aproape morţi.

ELLEN : Noi doi sîntem mai mult decît vii. Atîta timp cît iminenţa morţii este ascunsă viaţa este un lucru
de care nimeni nu ştie să se bucure cu adevărat. Abia cînd capătul devine vizibil abia atunci viaţa devine
bunul cel mai de preţ. Abia atunci contează. Noi abia învăţăm să trăim iubitul meu. Abia ne-am născut.

BENTON : N-am crezut niciodată că voi ajunge să iau lecţii de eroism de la o femeie.

ELLEN : Regreţi ?

BENTON : Nu dimpotrivă. Încep să cred că eşti vreun înger trimis din ceruri numai ca să-mi facă mai
uşoară dispariţia.

ELLEN : Dacă ar fi aşa aş fi fericită că am fost trimisă ca să te protejez pe tine. Dar ştiu că nu este aşa. Este
doar puterea care mi-o dă dragostea mea pentru tine. Eşti primul bărbat căruia mă dărui Benton. Şi
ultimul.
BENTON : Nici nu ştiu dacă trebuie să mă bucur sau să mă înfurii.

ELLEN : Bucură-te dragul meu. Bucură-te pentru că şi eu mă bucur.

BENTON : Mi-aş dori să mor chiar în momentul acesta. Probabil că este singurul din viaţa mea în care n-
aş regreta.

ELLEN : Eşti aşa de drăguţ... priveşte-mă-n ochi Benton. (Benton abia reuşeşte să-şi ridice ochii; o
priveşte)

BENTON : U...unde eşti ?

ELLEN : Chiar în faţa ta... Doamne Dumnezeule Benton !

BENTON : Nu te văd. Nu mai văd nimic. La dracu'! am orbit.

ELLEN : Ba nu iubitule. Concentrează-te ! Concentrează-te bine. Rezistă !

BENTON : Nu mai văd. Ellen nu mai văd. Fă ceva; fă dracului ceva !

(femeia încearcă să se ridice; face eforturi disperate; se ridică puţin încearcă un pas dar cade în apă;
dispare în adîncuri fără nici o vorbă) Ellen ! Ellen unde eşti ? Ellen... S-a dus.(Benton hohoteşte sfîrşit; cu
ultimele puteri se întinde în barcă; se aude clar un lălăit ceva între bocet şi şansonetă; apoi) Cînd voi
ajunge la mal voi fi atît de uscat încît mă voi aprinde şi voi arde precum o torţă. Ce zici o să mă vadă
cineva ?

EPILOG

(pe cel mai înalt punct al ţărmului mama şi copilul privesc oceanul; mama dă foc jurnalului şi apoi îl
aruncă )

MAMA : Sînt lucruri care capătă sens doar atunci cînd ard… Îţi place ?

COPILUL : Ce frumos e… seamănă cu o stea.

MAMA : Atunci pune-ţi repede o dorinţă. Pune-ţi o dorinţă.

CORTINA