O “stiinta romana” propriu-zisa nu exista.

Preocuparea pur practica,

tehnologica - dominata in lumea romana – prevala net asupra interesului
pentru o cercetare speculativa, teoretica.
Dar in istoria tehnicii contributia romanilor a fost – cel putin in
anumite domenii - considerabila. In primul rand, in domeniul
constructiilor, romanii au fost neintrecuti. Astfel, in privinta planului
oraselor, a taberelor lor militare (castra), meritul mare al romanilor consta
in sistematizarea elementelor imprumultate de la greci si de la etrusci.
Anumite tipuri de constructii - in marea majoritate edificii publice – au fost
inventate de romani: arcul de triumf, amfiteatrul, apeductul, podurile,
monumentul numit “trofeu” , panteonul, coloana votiva ornata, villa. Marea
dezvoltare pe care au dat-o constructiei boltei – inventie greceasca,
perfectionata de etrusci – le-a
permis sa construiasca poduri
ale caror arcuri au deschideri
colosale (cele ale podului din
Alcantara – 27 m; din Narni -
32 m, etc). Intrebuintarea cu
mare dexteritate tehnica a
boltei le-a permis sa
multiplice sistemul de scari
si sa obtina adevarate
performante tehnice – ca in cazul scarii in spirala din interiorul columnei
lui Traian. Apeductul exista in civilizatiile orientale si in lumea greceasca,
dar romanii i-au dezvoltat principiul aplicandu-l la scara mare,
construind conducte care ajung pana la o lungime de 100 km (cand panta era
prea mare constructorii recurgeau la cascade – ca in cazul celor 24 de
cascade de pe parcursul apeductului Morvan-Autun). Din motive de
salubritate si de securitate, conductele erau – aproape pe tot parcursul
apeductului - subterane. Vaile mai inguste erau trecute de apeduct in linie
dreapta, folosindu-se sistemul arcadelor suprapuse (Pont-du-Gard atinge
inaltimea de 48 m). In cazul vailor mai largi, pentru realizarea unui sistem
de sifon inversat se foloseau conducte de plumb (un apeduct care aducea
apa in orasul Lyon intrebuinta exclusiv tevi de plumb pe o lungime de 26
km – ceea ce inseamna aproape 2000 de tone de plumb).
 Determinate pentru posibilitatea unor asemenea realizari au fost atat
procedeele cat si materialele de constructie folosite. Mortarul – in primul
rand – care probabil ca a fost mai intai utilizat in constructia palatelor unor
regi din Asia Mica, dar pe care, variindu-i mereu compozitia, romanii l-au
dus la un asemenea grad de eficienta tehnica incat s-ar putea spune ca a
fost inventat pentru a doua oara de ei. Am mai vorbit atat despre originala
lor tehnica adoptata in constructia drumurilor, cat si despre imensa
extensiune a retelei: aproximativ 90.000 km de sosele si 200.000 km
drumuri secundare. La acestea se adauga si tehnica – uimitoare pentru acel
timp – spalarii unor lungi tuneluri pentru aceste drumuri: 300 m (intre
Napoli si Puzzoli) si chiar de 800 m - ca cel din apropierea lacului Bienne
din Elvetia. – Tot in domeniul constructiilor trebuie amintite si unele
remarcabile amenajari, ca de pilda perfectionarea sistemului de incalzire a
edificiilor prin hipocaust – camera umpluta cu aer cald, instalata sub sala
de incalzit, cu incalzirea si a peretilor prin conducte ingropate in zid
(principiul hipocaustului fusese aplicat, inca in mileniul al III-lea i.Ch. – un
caz ramas exceptional – in aria civilizatiei Indus).
In schimb romanii n-au facut progrese deosebite nici in domeniul
constructiilor de canale, nici in domeniul irigatiei. Atelajul, apoi, a ramas
primitiv, incat doi cai nu puteau trage o povara mai mare de o jumatate de
tona (deci de sase ori mai putin decat atelajul de azi). Saua s-a perfectionat,
dar scara selei era necunoscuta, iar potcoava, prea putin (celtii si iberii isi
potcoveau caii cu multe secole inainte de Cristos; grecii – deloc; iar
romanii, abia daca foloseau “hiposandala”, un fel de talpa metalica prinsa in
jurul copitei calului). Totusi, comunicatiile puteau atinge un grad de
velocitate surprinzator. Daca in mod obisnuit viteza trasurii de posta era
de 45 km pe zi, iar a
curierului imperial de 75
km, in schimb Tiberius a
parcurs o distanta de 300
km in 24 de ore. Se mai
citeaza si cazul unui ofiter -
curier a ajuns de la Mainz
la Köln – 160 km - in 12
ore. - Mai imporatnte,
evident, si mai eficace erau transporturile maritime. Capacitatea curenta a
unei nave din epoca elenistica era de 130 de tone; dar in epoca romana
navele de transport imperiale ating o capacitate de 340 de tone. In cazuri
exceptionale – ca cel despre care vorbeste Plinius cel Batran – o corabie
romana putea depasi chiar 1.300 de tone.
-
Romanii n-au facut mari progrese tehnice in industria metalurgica
si nici in domeniul textilelor; iar in cel al masinariilor au fost in cea mai
mare parte tributarii lumii elenistice. Inca din secolul al II-lea i.Ch. erau de
uz curent balanta cu un brat (inventata probabil de romani), diferite
mecanisme de ridicare a greutatilor pe principiul scripetilor si diverse tipuri
de pompe aspiratoare-respingatoare. In mine, surubul lui Arhimede actionat
de sclavi servea la drenarea apei de infiltratie; in schimb roata hidraulica,
desi era cunoscuta de romani inainte de anul 100 i.Ch., s-a raspandit tarziu.
Dar in secolul III era noastra, langa Arles (Franta) functiona o instalatie de
16 roti hidraulice in angrenaj, actionand 32 de mori care macinau 28 de
tone de faina intr-o singura zi.
In agricultura , se pare ca romanii au fost primii care au folosit
ingrasaminte chimice. Au devenit mari mesteri in fabricarea sticlei,
intrebuintand-o – intai opaca, apoi transparenta - la ferestre: iar primele
oglinzi de sticla romane dateaza din jurul anului 220 era noastra. Sapunul
(cunoscut probabil de romani, in Gallia, caci cuvantul sapro este de origine
gallica) a fost la inceput o solutie pentru decolorarea parului dar in secolul
IV era noastra a devenit la Roma articol de toaleta cu uzul de azi. Tot din
Gallia romana provine si masa cu patru picioare, acoperita cu o fata de
masa, cu scaunele in jur, ceea ce a inlocuit masutele de servit asezate in
fata paturilor – canapea pe care romanii mancau pana atunci. – Cortina de
teatru ridicandu-se dintr-o fosa, asemenea unui ecran; uriasele panze groase
de protectie contra soarelui si intemperiilor, intinse deasupra teatrelor si
amfiteatrelor; arcul cu creasta de oprire; lumanarea de ceara cu mesa de fibra
vegetala; “cartea” (codex), compusa din foi de papirus sau de pergament
legate impreuna, scrisa cu cerneala obtinuta pe baza de negru de fum;
crearea unui sistem de stenografiere, atestat inca din timpul lui Cicero si
practicat in administratia imperiului de stenografi oficiali; patul cu somiera
metalica; fierastraul cu cadru de lemn, rindeaua tamplarului, priboiul
(dornul), foarfecele cu pivot, diverse tipuri de burghiuri, - iata altte noutati,
unelte si inventii, care atesta aplicatia deosebita spre tehnica a romanilor.

Bibliografie:
Ovidiu Drimba - “Istoria culturii si civilizatiei – III”
Editura SAECULUM I.O., Editura VESTALA
Bucuresti, 1999 © florry@k.ro
Copyright www.ReferateOnline.com Cel mai complet site cu referate