Vocea umană

de Jean Cocteau
Voci care încearcă să apeleze prin centrala telefonică.

Alo! Alo!... Suntem mai mulți pe fir. Închideți, vă rog. Alo? A, sunteți o abonată… Alo! Doamnă, de ce
nu închideți dumneavoastră?... Alo, Centrala! Alo? Lăsați-ne să vorbim. Nu, nu e doctorul Schmitt…
Este 08, nu 07. Alo!!! (închide) Nu înţeleg nimic!
(sună telefonul)
Alo!!! Dar ce vreţi să fac? Să ştiţi că sunteţi nepoliticoasă. Cum, greşeala mea? Alo! Alo, Centrala!
Uitați, eu sunt chemată și nu pot să vorbesc! Sunt mai mulți pe fir! Spuneți-i acestei doamne că o rog
să mă lase să vorbesc! (închide)
(sună telefonul)
Alo!! Tu ești? Da, dar ești foarte departe! Foarte departe… Alo!!! Alo! Extraordinar, e îngrozitor, sunt
mai mulți pe fir!... Alo! Mai cheamă o dată! Alo! Mai cere o dată numărul meu! Te rog, recheamă-mă!
Alo? Dar bine, doamnă, lăsați-mă să vorbesc. V-am mai spus, eu nu sunt doctorul Schmitt! Alo!!! Of!!
(închide)
(sună telefonul)
Ah, în sfârșit!... În sfârșit, tu ești?... Da, da! Foarte bine! Alo?... Da, da. Era un adevărat chin să-ți aud
vocea amestecată cu toate zgomotele și cu… Da. E, norocul meu! M-am întors acum 10 minute. N-ai
mai sunat? Nu, nu, n-am mâncat acasă. Nu, am fost la Martha. Cred că e 11 fără un sfert. Dar tu ești
acasă? Atunci uită-te la pendula din sufragerie. Da, da dragul meu. Aseară? Aseară m-am culcat
devreme și, cum nu puteam adormi, am luat un somnifer. Nu, nu, numai unul! Pe la ora 9. M-a durut
puțin capul, dar mi-a trecut. E, a venit Martha, a mâncat cu mine la prânz, pe urmă am avut câteva
drumuri de făcut și apoi am venit acasă. Da, am pus toate scrisorile în geanta galbenă. Am… Ce? Mă
simt bine. Nu. Îți jur! Am curaj… Am, am mult curaj… Dup-aceea? Dup-aceea m-am îmbrăcat, Martha
a venit să mă ia și asta-i tot. Vin tocmai de la ea. Da. S-a purtat foarte frumos. Foarte frumos! Ei, știu
că pare așa, dar nu este. Ai avut dreptate ca de obicei. Ei, rochia roz, cu blană. Pălăria neagră… Da, o
mai am încă pe cap! Nu, nu, nu fumez! Nu, n-am fumat decât trei țigări. Nu, nu mint! E adevărat! E,
ba da! Ești drăguț… Dar tu? Tu de-abia te-ai întors? A, tu ai stat acasă… Ce proces? A, da, dar nu
trebuie să te obosești. Alo? Alo? Alo, vă rog? Nu trimiteți… Alo! Dragul, meu, dacă se întrerupe
convorbirea, recheamă-mă imediat! Firește… Alo? Nu! Sunt aici, în geantă! Scrisorile tale și ale mele,
poți trimite după ele când vrei. Nu e ușor, înțeleg. E, dragul meu… Nu te scuza, e firesc. Eu sunt o
proastă. A, ești drăguț… da… ești drăguț… Nu, nu, nici eu n-am putut crede că am să fiu așa de tare.
Ei, nu trebuie să mă admiri. Mă mișc ca o somnambulă. Mă îmbrac, ies, mă întorc fără să-mi dau
seama. Mâine poate o să fiu mai puțin curajoasă. Tu? A, nu, dragul meu, nu, nu, eu nu-ți reproșez
absolut nimic. Și eu, și… Ei lasă, lasă, e foarte firesc... dimpotrivă. Nu, dimpotrivă am zis! Da, da, am
fost întotdeauna sinceri între noi și mi s-ar fi părut îngrozitor ca tu să nu-mi spui decât în ultima clipă.
Să știi că lovitura ar fi fost prea brutală. Pe când așa, am avut timp, mă obișnuiesc, să mă înțeleg, să…
Ce prefăcătorie! Alo? Alo? Ce? A, adică eu joc teatru?! Ha ha ha! Dar tu mă cunoști, sunt incapabilă să
mă prefac. Nu, nu, deloc, deloc, sunt foarte calmă, cred că ți-ai da seama dacă… Nu, am spus că ți-ai
da seama… Nu cred că am glasul unei femei care ascunde ceva. Nu, nu, eu m-am hotărât să fiu tare
să știi, și voi fi! Da! A, nu, stai, stai că nu era același lucru!... Nu, degeaba bănuiești, degeaba te
aștepți la ce e mai rău, că… Nu, nu exagera! Nu, nu, nu, am avut destul timp să mă obișnuiesc, tu ai
avut grijă mă alinți, să mă liniștești… Să știi că prea stăteau multe în calea dragostei noastre. Da, da,
trebuia să ne împotrivim, să refuzăm cinci ani de fericire sau să acceptăm toate riscurile. Să știi că nu
mi-am închipuit niciodată că lucrurile se vor aranja. Eu o plătesc scump, o fericire care n-are preț. Nu.
Alo?... Care n-are preț ziceam. Și nu-mi pare rău. Nu, nu, nu regret, absolut nimic. Nimic, nimic,
nimic! A, te înșeli. Te înșeli! Cum? Nu… Cu asta nu te înșeli… Mi-am… Alo? Mi-am meritat soarta
pentru că nu mi-a păsat de nimic. Nu m-a interesat decât fericirea mea necugetată. Iubitule, ascultă…
Iubitule… Lasă-mă să… Iubitule, lasă-mă să-ți vorbesc. Nu , nu, nu te acuz. Știu, numai eu sunt de
vină. Da. Nu, nu. Adu-ți aminte de duminica petrecută la Versailles. Oh, atunci când… Nu, eu sunt cea
care a vrut să vină. Eu sunt cea care nu te-a lăsat să vorbești și ți-am spus că primesc orice… Nu, nu.
Nu, nu, nu, nu, nu! Aici să știi că ești nedrept! Nu, eu, eu, eu ți-am telefonat cea dintâi și uite… Nu!
Nu, era marți! Nu, dragă, într-o marți, sunt absolut sigură, era marți 27. Telegrama ta am primit-o luni
seară, în 26. Îți dai seama că știu pe dinafară toate datele astea. Mama ta? A, nu… Într-adevăr, nu
merită… Nu știu încă… Da… Poate… A, nu, în mod sigur nu imediat. Dar tu? Mâine? Nu bănuiam atât
de repede… Bine, atunci e foarte simplu, tu mâine dimineață… da, mâine dimineață geanta va fi la
portar, da… Maria n-are decât să treacă s-o ia și… A, eu? Nu, nu, știu… S-ar putea să rămân dar s-ar
putea să și plec pentru câteva zile la țară, la Martha. Da. A, da, e aici să știi, suferă… Ieri făcea naveta
între vestibul și cameră. Ciulea urechile, asculta, te căuta peste tot. Se uita la mine de parcă îmi
reproșa că stau culcată și nu te caut împreună cu el. Nu, cred ca ar fi mai bine să-i iei la tine, da. Va
cât e de nefericit acest câine. Oh, eu? Nu. Nu, dar n-am sa știu să mă ocup de el, nu știu, să-l scot la
plimbare și… Nu, nu, mult mai bine ar fi să stea cu tine. Lasă că mă uită repede… Da… Da, da, da
dragul meu. Desigur, spuneți. Ce mănuși? Mănușile îmblănite? Alea pe care le purtai în mașină? Nu
știu, nu le-am văzut, dar… Da, se poate, mă duc să văd. Așteaptă, tu ai… Alo? Ai grijă să nu se
întrerupă convorbirea. Alo? Nu sunt. Nu, le-am căutat în scrin, pe fotoliu, în vestibul, dar nu sunt… nu
le-am găsit. Ascultă… Eu mai caut, dar sunt sigură că… Mă rog, dacă din întâmplare le găsesc mâine
dimineață, am să le pun în geantă împreună cu scrisorile. Scrisorile care… Da. O să le arzi, da? Îți cer o
prostie poate, dar… Uite, vroiam să-ți spun că dacă le arzi, mi-ar face plăcere să păstrezi cenușa. Da.
În cutiuța aia de sidef pe care ți-am dat-o pentru țigări. Și să… Alo? Știu, sunt absurdă… ( plânge) Ei,
iartă-mă… Ce să fac?... Da, eram foarte stăpână pe mine, acum… Da, da… Mi-a trecut acum… îmi
suflu nasul și gata. Da. Ești în halat? Te culci? Să știi că nu trebuie să lucrezi prea târziu dacă mâine
trebuie să te scoli devreme. Alo? Alo??? Vorbește mai tare! Nu, eu vorbesc foarte tare. Acum mă
auzi? E curios, pentru că eu te aud ca și cum ai fi cu mine în cameră. Alo??? Extraordinar! Acum nu te
mai aud! Foarte slab! Tu mă auzi? Fiecare la rândul lui. Nu, nu închide! Alo? Vorbesc, domnișoară,
vorbesc! Gata, acum te aud! Te aud foarte bine. Foarte bine te aud. Da. Da, era neplăcut după…
Parcă ai pierit dintr-o dată, auzi, dar nu te aude nimeni. Nu, acum bine, foarte bine. Tu știi că e de
neînchipuit că ne lasă să vorbim atât de mult. De obicei îți întrerupe convorbirea după 3 minute și
dup-aia îți dă un număr greșit. Da, aud chiar mai bine ca adineauri, numai că aparatul tău are un
zgomot ciudat, de parcă nici n-ar fi telefonul tău. Da. Te văd, te văd. Ce fular? Fularul roșu… Oh, da,
puțin lăsat pe stânga. Și ai mânecile îndoite. În mâna stângă? Receptorul. În dreapta? Stiloul, desenez
profiluri, inimi, stele… Râzi? Parcă aș avea ochi în locul urechilor. A, nu dragul meu, nu, nu, nu, te rog
nu te uita la mine. Teamă? Nu, n-are să-mi fie teamă… Nu, e altceva. M-am dezobișnuit să dorm
singură, știi? Da, da. A, da, sigur, iți promit! Ești drăguț… Nu știu, mă feresc să mă uit în oglindă. Nici
nu îndrăznesc să mai aprind lumina. Ieri m-am trezit față în față cu o femeie bătrână… nu, nu, nu, o
femeie bătrână, slabă, cu părul alb și cu o mulțime de zbârcituri mici. Mda. Ești tare bun… Iubitule, un
obraz încântător este mai nepotrivit decât orice. E bun doar de fotografiat. Să știi că îmi făcea mai
multă plăcere când îi spuneai că am o mutrișoară parșivă. Da. Da scumpule. Ei, glumeam!... Hai că
ești un prost. Din fericire ești cumsecade și mă iubești, că dacă nu m-ai iubi și-ai fi viclean, telefonul
acesta ar deveni o armă, o armă care nu lasă urme și nu face zgomot. Eu, răutăcioasă? Alo? Alo?
Extraordinar… Alo? Alo, iubitule? Ce se întâmplă? Alo??? Alo? Alo Centrala, s-a întrerupt.
(închide telefonul, după care formează un număr)
Alo? Alo, Centrala? Alo? (închide)
(sună telefonul)
Alo? Alo, iubitule? Nu… Nu, domnișoară, nu, mi s-a întrerupt convorbirea și… Nu știu ce… Adică da,
stați puțin. Stați să găsesc. Este Oeteuil 047. Alo? E ocupat? Probabil că mă cheamă. Bine. Aștept.
(închide)
(sună telefonul)
Alo? 047? Nu, ah, nu 6 duduie, 7! Oh…
(închide telefonul, după care formează un număr)
Alo? Domnișoară, mi-ați dat greșit 046, știți, nu… Domnișoară, mi-ați dat greșit 046, eu am cerut 047
Oeteuil. Alo? Da, Oeteuil, 047. Alo? Alo? Dumneata ești, Marie? Eu sunt, da. Vorbeam cu Andre și ne-
a întrerupt. Nu e acasă? A, da, da… A, nu, vine astă-seară!... A, chiar, da, da, ce proastă sunt, că el…
Probabil că el îmi telefona dintr-un restaurant și ne-a întrerupt, iar eu îl caut acasă… Iartă-mă Maria.
Da. Mulțumesc. Bună seara, Maria. (închide telefonul)
(sună telefonul)
Alo? Ah, iubitule, tu ești!... Da, ne-a întrerupt. Nu, nu, așteptam. A sunat telefonul, am ridicat
receptorul și nu răspundea nimeni. Da, fără ton. Ți-e somn? E drăguț din partea ta că ai telefonat. Da.
Foarte drăguț. Nu. Sunt aici. Ce? Iartă-mă. Sunt o proastă și… Nu, nimic, nimic, îți jur. N-am nimic.
Absolut nimic. Te înșeli. Nu, sunt aceeași, numai că… înțelegi, vorbești, vorbești, dar… te gândești că
va trebui să taci. Să închizi telefonul. Să recazi în gol. E întuneric. Atunci… ascultă, dragostea mea…
Nu, eu nu te-am mințit niciodată… Știu, te cred, sunt convinsă! Dar nu, nu-i vorba de asta. Te-am
mințit. Stai. Acum, da, acum, de când am început să vorbim la telefon te mint. știu că nu mai am la ce
să mă aștept, dar… Minciuna nu-mi poartă noroc. Și-apoi nu-mi place să te mint. Nu pot. Și nici nu
vreau să te mint, chiar dacă aș ști că e în folosul tău. Oh, nimic grav dragul meu, nu te speria… Te-am
mințit cu privire la rochie. Da. Și când ți-am spus că am mâncat la Martha. Adică n-am fost la ea și nu
port rochia roz. Mi-am pus un mantou peste cămașa de noapte pentru că, tot așteptând telefonul tău
cu ochii țintă la aparat,tot așteptând și tot așezându-mă și ridicându-mă, străbătând în lung și-n lat
camera, simțeam că înnebunesc, știi? Da. Și-atunci mi-am pus mantoul și mă pregăteam să ies ca să
iau un taxi și să vin până la ușa ta, să te aștept… Da… Da, să aștept, să aștept, să aștept. Nu știu ce.
Da. Ai dreptate. Ba da, te ascult. O să fiu cuminte. Te ascult! Am să fiu cuminte, îți jur. N-am mâncat
nimic. Nu mi-e foame. Am fost foarte bolnavă. Aseară am vrut să iau un somnifer ca să dorm și m-am
gândit că, dacă aș lua mai multe, aș dormi mai bine și… dacă le-aș lua pe toate aș dormi fără să visez,
fără să mă mai scol. Am înghițit mai multe într-un pahar cu apă caldă. Da, și am visat. Am visat
realitatea, m-am trezit brusc fericită pentru că era doar un vis. Dar, când mi-am dat seama că era
adevărat, că eram singură, că nu-mi sprijineam capul pe pieptul tău, atunci am simțit că nu mi pot, că
nu mai puteam să trăiesc. Ușoară, da, ușoară și rece, știi? Nu mai simțeam bătăile inimii. În fine, după
ce am zăcut o oră în starea asta îngrozitoare i-am telefonat Marthei. N-aveam curajul să mor singură.
Iubitule… Oh, iubitule… Era pe la 4 dimineața, ea a venit cu un doctor care locuiește în aceeași casă
cu ea. Da. Ea a zis că aveam peste 40 de grade temperatură, doctorul mi-a prescris o rețetă și Martha
a stat cu mine până astă seară. I-am spus să plece pentru că tu ai zis că ai să-mi telefonezi pentru
ultima oară și mi-era teamă că n-o să putem vorbi în voie. Acum foarte foarte bine. N-am febră. Nu,
nu, zău, e adevărat. Puțină febră, da. 38 cu 3. Din cauza nervilor, da. Nu fi îngrijorat, of ce proastă
sunt. Eu mi-am jurat să nu-ți pricinuiesc nici o neplăcere, să te las să pleci liniștit, să-ți spun la
revedere ca și cum ne-am regăsi mâine. Nu, sunt o proastă, ba da, sunt o proastă, proastă, proastă.
Of, ce greu e să închid telefonul. Să mă cufund în întuneric.
Alo? Alo? Da. Am crezut că ne-a întrerupt convorbirea. Oh, ești bun, dragul meu. Bietul meu iubit,
căruia i-am făcut atâta rău. Dar vorbește, spune, spune orice. Eu? Ei, sufeream atâta încât îmi venea
să mă rostogolesc pe jos și uite că e de ajuns să-mi vorbești ca să-mi fie bine. și ca să închid
pleoapele. Tu știi, câteodată când îmi puneam urechea pe pieptul tău și tu vorbeai îți auzeam vocea
exact ca acum, la telefon. Laș?! Nu, dragul meu! Eu sunt lașă pentru ca eu mi-am jurat… Eu care… Tu,
care m-ai făcut fericită… Dragul meu, eu îți spun că nu-i adevărat pentru că eu știam. Să știi că știam,
eu mă așteptam la ceea ce s-a întâmplat. În timp ce alte femei își închipuie că o să trăiască toată viața
alături de bărbatul iubit și deodată se trezesc părăsite, eu știam! Știa că așa se va întâmpla. Nu, nu,
nu mă contrazice! Nu, știam că e bogată. Că-ți poate oferi ceea ce eu nu pot, uite… Uite, nu ți-am
spus până acum, dar într-o zi, la croitoreasă, am văzut fotografia ei într-o revistă. Era împreună cu
alții la o masă. Da, exact, la Clubul Milionarilor. Da, da sigur. Revista era larg deschisă chiar la pagina
respectivă. E, na, e omenesc, sau mai degrabă e specific nouă, femeilor. Pentru că n-am vrut să stric
ultimele noastre săptămâni. Nu. Dar e normal. Nu, te rog nu mă face mai bună decât sunt. Iubitule,
eu aud muzică. Am spus ca aud muzică. A, păi ar trebui să bați în perete, să le atragi atenția acestor
vecini care-și permit să pună tare muzica la o asemenea oră. S-au învățat prost pentru că tu nu
stăteai acasă și… Nu, nu, nu e nevoie. Nu, și în afară de asta, doctorul adus de Martha va reveni
mâine. Nu dragul meu, este un medic bun, n-am nici un motiv să-l jignesc chemând pe altcineva. Nu fi
îngrijorat. Ba da. Da, sigur, am să-ți dau de veste prin ea. Înțeleg. Da, înțeleg. Nu, de data asta mă țin
tare, foarte tare! Ce? Oh, Doamne, de o mie de ori mai bine, dacă nu mă chemai muream. Nu, nu,
așteaptă. Stai. Așteaptă. Vreau să spun că… așteaptă că… să găsim o soluție… Iartă-mă. știu că
această scenă este greu de suportat și că ai prea multă răbdare, dar înțelege-mă că sufăr. Firul
acesta, știi, este ultima legătură între noi. Alaltăieri seara? Am adormit. M-am culcat cu telefonul
lângă mine. Nu, nu, în pat. Da, știu, sunt foarte caraghioasă, dar am luat telefonul lângă mine pentru
că oricum aparatul acesta e singura mea legătură cu lumea, cu el pot vorbi cu tine. și tu mi-ai promis
că ai să mă suni. Închipuie-ți că am avut o mulțime de visuri. O mulțime! Da. Telefonul pe care îl
așteptam de la tine se transforma într-o lovitură care mă dobora. Apoi mă aflam în adâncul unei mări
care semăna cu apartamentul tău și eram amândoi legați printr-un tub de scafandru și… ei, eu te
imploram să nu tai tubul, în sfârșit, visuri, sunt stupide să știi, când le povestești, însă în somn
întâmplările astea erau vii, erau îngrozitoare și… pentru că îmi vorbești. Sunt cinci ani de când trăiesc
numai prin tine. Respir prin tine. Sunt cinci ani de când îmi petrec timpul așteptându-te, temându-mă
că ai murit dacă întârzii, murind eu la gândul că nu mai ești, reînviind când te întorci și murind de
teamă că ai să pleci. Acum pot să respir pentru că îmi vorbești. Da, da dragostea mea, am dormit. Am
dormit pentru că era abia prima noapte. Doctorul a spus că este ca o intoxicație. Prima noapte dormi.
Suferința nouă te distrage și o suporți. A doua noapte, ieri, și a treia, asta care va urma, e, astea nu le
mai suporți. Ei, și-apoi mâine, poimâine, zile sunt să știi, zile nesfârșite. Ce-o să mă fac? N-am
temperatură, nici un pic, sunt lucidă.
Pentru că tot nu există nici o soluție, ar fi mai bine să am curaj și să îți îndrug minciuni și… Dar chiar
dacă aș adormi, în somn visezi și apoi te trezești, apoi te scoli, te îmbraci și pleci unde? Unde pleci?
Ah, iubitule, de ce? Tu ai fost singura mea preocupare. Nu-i așa? Eram întotdeauna ocupată, e
adevărat, dar ocupată cu tine, pentru tine. Martha are viața ei. Este ca și cum i-ai cere unei plante s
trăiască fără apă. Nu, dragă, îți spun, n-am nevoie de nimeni. De nici o distracție, nu.
Vreau să-ți mărturisesc un lucru care nu e prea poetic, dar care să știi că e adevărat. Din seara aceea
de duminică nu m-am mai distrat decât o singură dată: la dentist când mi-a atins un nerv. Singură.
Singură, nu…
Sunt două zile de când nu mai iese din vestibul. L-am chemat, am vrut să-l mângâi, dar nu, nu te lasă
să-l atingi. Dacă insistam m-ar fi mișcat. Da, pe mine. Își arată colții și mârâie. Zău, este un alt câine,
crede-mă. Mă sperie. La Martha? Dar îți spun că nu se poate apropia nimeni de el. Martha abia a
putut pleca de la mine, nu a vrut s-o lase să deschidă ușa. Da, ar fi mai bine. Îți jur că mă înspăimântă.
Nu mai mănâncă, nu se mai mișcă și când mă privește mă trec fiori. De unde vrei să știu? Își închipuie
poate că ți-am făcut vreun rău sau… Of, bietul animal. Ei, dar n-am de ce să mă supăr pe el, doar îl
înțeleg să știi, îl înțeleg bine: te iubește. Păi nu te mai aude venind și crede că e din vina mea. Nu,
dacă nu vrei să-l iei, o să-l dau cuiva să aibă grijă de el. eu n-aș vrea să se îmbolnăvească și să devină
rău. Nu, păi la tine nu se va atinge de nimeni, el se va atașa de cei pe care îi iubești tu. Vroiam să spun
că se va atașa de cei cu care locuiești. Acum. Da, dragul meu, bineînțeles e totuși un câine și, cu toată
deșteptăciunea lui, nu poate să ghicească. Nu știu, cine știe ce i s-o fi năzărit. Poate că nu mă mai
recunoaște, poate că l-am speriat sau… Dragă, cine știe? Dar dimpotrivă, uite, mătușa mea, în seara
în care i-am adus vestea că fiul ei a fost omorât… Știi, ea este palidă și mică. Ei, dintr-o dată s-a făcut
roșie și uriașă. Ei, nu știu, dragule. Dar de unde vrei să știu, uite că iți ieși din fire.
Am făcut niște lucruri înspăimântătoare. Mi-am rupt toate fotografiile, cu plic cu tot, dintr-o dată,
fără să-mi dau seama. Să știi că nici pentru un bărbat n-ar fi ușor. Da, și cele pentru pașaport. Și? nu,
eu nu mai am nevoie de nici un pașaport. Nu. Nu, nu, niciodată, niciodată, nu, nu, nu. Eu am avut
norocul să te întâlnesc în cursul unei călătorii și acum, dacă aș călători, aș putea avea nenorocul de a
te reîntâlni. Nu, dar nu insista. Alo? Alo?? Alo??? Lăsați-ne-n pace… Alo? Dar nu se poate, doamnă…
Nu încercăm să fim interesanți, dumneavoastră n-aveți decât să vă retrageți de pe fir. Dacă vi se pare
că suntem caraghioși, de ce vă pierdeți timpul și nu închideți telefonul? Ah… Dragul meu, iubitule, nu
te supăra, în sfârșit… Nu, nu, eu sunt, individa a închis imediat după ce a debitat porcăria aia. Alo? Te-
ai supărat? Ba da, te-ai supărat de ce ai auzit la telefon, iți cunosc vocea. Oh, te-a supărat, dar… Ei,
iubitule, lasă, că femeia asta trebuie să fie o proastă. Și în afară de asta, ea nu te cunoaște. Ea-și
închipuie că ești la fel ca ceilalți. Ba nu, iubitule, ei, nu e deloc același lucru. Ce remușcări? Lasă, nu te
mai gândi la prostia asta, s-a terminat. Uite ce naiv ești. Cine? N-are nici o importanță. Ieri am întâlnit
persoana al cărui nume începe cu S, cu litera S… MS, da… Ei, și m-a întrebat dacă ai un frate și dacă
de căsătoria lui e vorba în ziar. Ei, ce vrei să fac? Adevărul… Ca niște condoleanțe. Să știi că n-am stat
prea mult de vorbă, i-am spus că am treabă acasă. E foarte simplu. Oamenilor nu le place să fie
părăsiți, iar eu, încetul cu încetul, i-am părăsit pe toți. Ei, de ce? Pentru că nu vroiam să risipesc nici o
clipă din ce era al nostru. A, nu-mi pasă. Să spună ce vor. Nu, noi trebuie să fim realiști, situația
noastră e greu de înțeles pentru mulți oameni. Ei… Ei știu că iubești sau urăști, nu? Despărțirile sunt
despărțiri. Ei n-au răbdare să priceapă și eu n-am răbdare să-i fac să înțeleagă. N-am să-i fac niciodată
să înțeleagă anumite lucruri… Tu cel mai bine ar fi să procedezi ca mine și să nu-ți pese… Absolut.
Ah, nimic, nimic, nu, nu, n-am nimic. Nu, nu, nu, vorbesc, vorbesc, și îmi închipui că vorbim ca de
obicei și, deodată mă trezesc la realitate și nu are rost să mă amăgesc. Da. Da, da. Pe vremuri,
oamenii stăteau față în față, puteai să-ți pierzi capul, puteai să-ți uiți făgăduielile, să încerci orice. Să-l
convingi pe cel pe care-l iubeai sărutându-l, agățându-te de el. O privire putea schimba tot, nu? Păi cu
aparatul asta ce s-a sfârșit s-a sfârșit. Da. Lasă, fii liniștit, nu te sinucizi de două ori. Poate, poate, da,
am să încerc să dorm. Oh… Ce să fac? Dar de unde aș mai găsi putere să te mint, dragostea mea? A,
da, ar fi trebuit să mă țin tare, sunt împrejurări în care minciuna e bine-venită. Uite, dacă tu mă
mințeai pentru a face despărțirea noastră mai ușoară, adică îți spun că dacă mințeai și eu aș fi știut…
adică dacă, de exemplu, tu acum nu a fi acasă și mi-ai spune că… Nu. Nu, iubitule, ascultă… Nu, te
cred, te cred. N-am vrut să-ți spun că nu te cred. De ce te superi? Ba da, știu, ți s-a schimbat glasul.
Spuneam doar că, dacă mă mințeai din bunătate și eu îmi dădeam seama că… Mi-ai fi și mai drag.
Alo? Alo?? Alo…
(sună telefonul)
Alo? Să știi că am fost întrerupți, da. Îți spuneam, tocmai, că dacă mă mințeai din bunătate și eu îmi
dădeam seama, tu mi-ai fi și mai drag, dar… Da, bineînțeles. Ești nebun! Dragostea mea scumpă și…
Știu, știu bine că trebuie. Știu, dar e îngrozitor. Știi că nu voi avea niciodată curajul ăsta. Da. Știi că am
impresia că sunt lângă tine și deodată îmi dau seama că sunt prin pivnițe, canale, străzi, e un oraș
întreg între noi. Îți aduci aminte de prietena mea care se întreba: cum poate să treacă vocea prin
toate răsuciturile firului? Eu am trecut firul pe după gât, am glasul tău împrejurul gâtului. Ei, dragul
meu, cum crezi că mă pot gândi la așa ceva? Știu că e și mai dureros pentru tine decât pentru mine.
Nu. La mare? A!... Ascultă iubitule. Pentru că vei fi la mare poimâine seară, aș vrea… În sfârșit, mi-ar
face plăcere să nu te duci la hotelul la care mergeam noi de obicei. Nu te superi, da? Nu, dar lucrurile
pe care nu mi le reprezint nu există pentru mine, sau există undeva vag și îmi fac mai puțin rău. A,
mulțumesc, ești bun. Te iubesc! Atunci bine. Da. Era să-ți spun ca de obicei, pe curând. Mă îndoiesc.
A, nu se știe niciodată asta. Mi-e mult mai bine acum, da. Mi-e bine. Mă simt mult mai bine. Da,
iubitule, dragostea mea, sigur. Am să fiu cuminte. Hai, grăbește-te, pleacă acum. La revedere. Ei, du-
te, pleacă. Da, da. Eu te iubesc! Da. Te iubesc! Da, da! Te iubesc. (închide telefonul) Te iubesc…