Asnar c.

Frantei din 2003

Pentru a exista discriminare trebuie ca diferenţa de tratament să fie lipsită pentru ca exista o
justificare rezonabilă şi obiectivă.

La 26 octombrie 1988, reclamantul a solicitat ieşirea sa la pensie din profesia de profesor, în baza
unei legi care permitea acest fapt pentru o persoană care a împlinit 55 de ani şi avea cel puţin 15 de
serviciu activ, însă cererea sa a fost respinsă pe motiv că nu îndeplinea cea de-a doua condiţie,
întrucât intervalul de timp cât a efectuat stagiul militar obligatoriu nu intra în cei 15 ani de serviciu
activ.
La 1 decembrie 1988, reclamantul a sesizat instanţa cu o acţiune în contra deciziei de refuz a acordării drepturilor
financiare ce decurg din pensia sa, acţiunea fiind admisă la 29 ianuarie 1991. Urmare a acestei decizii, reclamantul a cerut
din nou autorităţilor administrative acordarea imediată a pensiei sale, însă cererea i-a fost respinsă pe acelaşi motiv la 18
martie 1991, reclamantul intentând în consecinţă o nouă acţiune judecătorească. Înainte însă ca o instanţă să se pronunţe,
Ministerul Educaţiei a acordat în august 1991, în executarea deciziei din 20 ianuarie 1991, pensia solicitată de către
reclamant. De aceea, cea de-a doua acţiune în instanţă reclamantului a fost respinsă ca fiind lipsită de obiect. În schimb,
Ministerul Educaţiei a declarat apel contra deciziei din 20 ianuarie 1991. La 20 octombrie 1999, Consiliul de Stat francez a
admis apelul şi a respins cererea reclamantului pe motiv că perioada efectuării stagiului militar nu se i-a calcul la verificarea
duratei serviciului activ anterior pensionării. În consecinţă, reclamantul a fost obligat să restituie pensia primită în acest
interval de timp, anume peste 120.000 Euro.

1. Cu privire la epuizarea căilor de recurs interne. În raport de violarea dreptului la o durată rezonabilă a procedurii, statul
pârât a ridicat excepţia neepuizării căilor de recurs interne, pe motiv că legea internă permitea reclamanţilor, pe calea unei
acţiuni în răspundere delictuală, să solicite instanţei constatarea depăşirii duratei rezonabile a unei proceduri şi să obţină
repararea prejudiciului, invocând în acest sens mai multe hotărâri judecătoreşti. Curtea a respins însă excepţia, întrucât
deciziile judecătoreşti invocate sunt posterioare introducerii plângerii de către reclamanţii, cu excepţia unor decizii date în
primă instanţă. Or, Curtea a afirmat că în aceste condiţii nu li se putea impune epuizarea unei căi de recurs care practic nu
exista la data introducerii plângerii, nefiind previzibil pentru reclamanţi, la acel moment, că o acţiune în răspundere
delictuală ar avea succes.
2. Art. 6 („Dreptul la un proces echitabil”) parag. 1 privind depăşirea duratei rezonabile a procedurii. Curtea, luând în
consideraţie criteriile de apreciere a rezonabilităţii duratei unei proceduri, a decis că există o violare a art. 6 parag. 1 din
această cauză, întrucât statul nu a putut să justifice durata de peste 8 ani a procedurii în faţa Consiliului de Stat, cu atât
mai mult cu cât cauza prezenta o anumită urgenţă, cât timp în caz de admitere a apelului, intimatul urma să fie obligat la
restituirea unor sume de bani importante.
3. Cu privire la echitabilitatea procedurii în faţa Consiliului de Stat. Curtea a constatat că acest capăt de cerere a fost
formulat pentru prima dată de către reclamant printr-un memoriu ulterior plângerii, introdus la mai mult de 6 luni de la
data ultimei decizii definitive, astfel încât capătul de plângere a fost respins ca inadmisibil.

4. Reclamantul a invocat o incalcare a Art. 14 („Interzicerea discriminării”). Reclamantul s-a plâns de

existenţa unei discriminării între bărbaţi şi femei, întrucât, dacă femeile nu au trebuit să satisfacă
stagiul militar, ele au beneficiat de condiţii de pensionare mai favorabile decât bărbaţii, in cazul
acestora termenul efectuării stagiului neluandu-se în calcul la durata serviciului activ.

Curtea a reamintit faptul că pentru a exista discriminare trebuie ca diferenţa de tratament să fie
lipsită de o justificare rezonabilă şi obiectivă. Insa în speţă, diferenţa de tratament existentă este
justificată de aplicarea unui principiu: în cazul calcului termenului serviciului activ pentru obtinerea
pensiei, se ia în calcul durata efectivă a acestuia, fără a se socoti întreruperile, indiferent cărui motiv
sunt datorate. (adica stagiul militar) Acest principiu este, în opinia Curţii, o justificare suficientă a
diferenţei de tratament, astfel încât aceasta cerere a fost respinsa ca inadmisibila, fiind în mod
vădit nefondat.