Sunteți pe pagina 1din 2

Consumatorul rational

Consumatorul este orice agent economic care acţionează pentru a-şi


procura bunurile şi serviciile necesare satisfacerii trebuinţelor, dar datorită
dinamismului nevoilor, alegerea de bunuri și servicii va fi determinată de
evoluția societății si evoluția individului, dar și de modul de relaționare
dintre ele, atrăgând consumul altui produs sau înlocuind unul.
Astfel, consumatorul rațional își asigură un maxim de satisfacție
folosind un minim de resurse, respectiv cheltuieli, fiind determinat de
cantitatea trebuințelor existente și numărul finit de resurse să aleagă ceea
ce consideră prioritar. Astfel, la achizițonarea unui bun sau serviciu, se va
compara efectul generat de consum, cât și calitatea, în raport cu suma
necesară procurării acestuia, individul alegând produsul cu cel mai bun
raport preț-calitate.
Reacția consumatorului diferă în fața unui bun. Unii oameni fiind mai
interesați mai mult decât alții, prioritizând mai mult sau mai puțin achiziția
acestuia.
Susținerea si aplicarea unui comportament rațional începe din
descurajarea risipei de bunuri sau servicii, de exemplu, în loc sa cumpărăm
mai multa mâncare decât avem nevoie și ,ulterior, sa o aruncăm, am putea
achiziționa exact cât consumăm și surplusul să îl donăm.
Totuși, datorită subiectivității în raport cu consumul, individul nu
poate ajunge să dezvolte un comportament complet rațional, deși își poate
impune să fie cât mai rațional posibil, printr-o filtrare constanta înainte de
orice achiziție, privind dintr-o perspectivă obiectiva necesitatea consumului
bunului sau serviciului respectiv. De exemplu, daca prioritatea
consumatorului este achiziționarea unei surse de calculator, cea mai
raționala varianta ar fi alegerea unei surse care poate genera putin peste
consumul total, nu o sursa care sa genereze mult mai mult decat este
nevoie.
O altă metodă prin care se poate dezvolta un comportament de
consum rațional este dirizarea strictă a resurselor necesare, sumei alocate
achiziționării bunului sau serviciului dorit, dar și raportarea la resursele si
procesele necesare producerii acestuia.

S-ar putea să vă placă și