Sunteți pe pagina 1din 38

Cine a spus că dulciurile nu sunt pentru toată lumea?

Noi, echipa Green Sugar, ne-am propus să oferim întregii dumneavoastră familii,
alternative sănătoase pentru prăjiturile preferate sau pentru pofta de dulce cu
care ne confruntăm periodic, indiferent de restricţiile medicale sau de stilul
alimentar.

„Green Sugar – dulciuri pentru diabetici” este primul volum dintr-o serie de
proiecte editoriale prin care compania Laboratoarele Remedia demonstrează,
încă o dată, că este alături de dumneavoastră, nu doar prin sfaturi, ci şi prin
metode aplicate de a vă menţine sănătatea, păstrându-vă confortul şi starea de
bine. Green Sugar este, în primul rând, creat pentru a îndulci sănătos şi a
menţine această stare de bine, pe care ne-o dorim cu toţii.

Reţetele pe care vi le propunem au fost atent selecţionate şi avizate inclusiv de


către echipa de specialişti din cadrul Laboratoarelor Remedia, formată din
farmacişti şi biologi cu experienţă. Puteţi avea astfel siguranţa că toate
ingredientele folosite sunt permise în alimentaţia celor cu diabet sau a
persoanelor cu restricţii medicale în ceea ce priveşte consumul de zahăr. Fiecare
rețetă este însoțită de un tabel cu valori nutriționale precise.

Reamintim că Green Sugar este singurul îndulcitor 100% natural de pe piață, cu


gust stabilizat. Are putere de îndulcire similară cu a zahărului, fără a împrumuta,
alimentelor, insa, din gustul amărui sau artificial, aşa cum o fac alţi îndulcitori.
Cu ajutorul Green Sugar puteți pregăti rețetele preferate de prăjituri pentru că
acesta nu își pierde proprietățile nici prin coacere, la temperaturi de până la 200
grade, nici prin congelare, la prepararea înghețatelor.

Şi ca să păstrăm voia bună, am decis să transformăm această carte nu doar


într-un instrument care să conducă spre plăcerea culinară, odată ce prăjiturile
vor fi fost preparate, ci într-o plăcere în sine, prin lectura ghiduşă, pe care
sperăm să o găsiţi savuroasă.

Poftă bună la dulce ..... natural!


Ingrediente: Lăsaţi compoziţia să respire, timp în care faceţi un
duş rece fructelor şi lăsaţi-le în strecurătoare, la
recreere, până se va scurge apa de pe ele.
ulei de măsline pentru tapetarea formei de copt Aruncaţi-le apoi, fără veste, în crema de brânză şi
200 gr brânză dulce degresată amestecaţi încet, să nu se sperie şi să nu
200 gr iaurt degresat pleznească de frică.
70 gr Green Sugar
2 ouă Acriți întreaga compoziţie cu zeama de lămâie,
50 gr făină integrală ovăz stropiți puţin cu esenţa de vanilie şi apoi
½ lingură zeamă lămâie turnaţi-o cu blândeţe în forma de copt pe care aţi
½ cană afine masat-o înainte cu câţiva stropi de ulei de
½ cană zmeură măsline.
esenţă de vanilie
afine proaspete pentru decor (opţional) Daţi prăjitura la cuptorul preîncălzit, timp de 30
minute, la 160 grade, până când aceasta se
ruşinează şi prinde o nuanţă arămie.

Mod de preparare:
Scoateţi forma din cuptor şi lăsaţi-o să se
răcească, eventual acoperită cu un prosop curat
ca să adoarmă puţin în propria saună, apoi
Într-un bol generos se fac “prezentările”: brânza serviţi-o rece, cu câteva afine proaspete alături.
dulce se amestecă încet cu iaurtul, iar pentru a se
împrieteni mai bine, se pot ameți pentru câteva
clipe cu mixerul, până când compoziţia devine
cremoasă. Se adaugă, în cercul de prieteni,
pulberea de Green Sugar şi ouăle, până când
îndulcitorul se topeşte şi cristalele fine nu i se mai
simt. Plouaţi apoi în crema de brânză, făina de
ovăz, amestecând cu binişorul, până când toate
ingredientele se unesc într-o familie armonioasă.
Pentru 100g
Valoare energetica 80,79 kcal / 338 Kj
Proteine 7,46g
Total zaharuri 5,31g
Total lipide 2,04g
Total acizi grasi saturati 0,59g
Total acizi grasi 0,71g
mononesaturati
Total acizi grasi 0,40g
polinesaturati
Fibre 1,08g
Sodiu 0,038g
Ingrediente: Odată topit Green Sugar în compoziţie, luaţi
crema de ciocolată de pe foc şi turnaţi-o cu grijă în
25 gr cacao forme speciale de silicon, pentru bomboane.
80 gr ulei de cocos Apoi, cu răbdare, ascundeţi în fiecare formă
25 gr Green Sugar (sau mai mult, în funcţie de umplută cu ciocolată câte 2-3 fructe de goji, iar la
preferinţa pentru gustul mai dulce sau cel intens, final, pudraţi totul cu fulgi de cocos. Aceştia se vor
de cacao) scufunda leneşi în ciocolată, în timp ce aceasta se
2 linguri lapte degresat va răci, somnoroasă, în frigider.
10 gr goji
10 gr fulgi de coco Lăsaţi formele la rece până a doua zi, dacă reuşiţi
să vă învingeţi pofta, iar apoi scoateţi fără teamă
bomboanele din forme. Serviţi-le la cafea, ca

Mod de preparare:
desert sau pe post de gustare antistres.

Luaţi uleiul de cocos şi bucurați-vă de aromă.


Ciocolata va ieşi cu atât mai bună cu cât vă veţi
lăsa mai mult relaxaţi de parfumul de cocos.

Luaţi apoi o cratiţă uşor adâncă şi umpleţi-o pe


jumătate cu apă, apoi lăsaţi-o pe foc, până când
se enervează şi încep să apară primele bule de
fierbere. Într-un ibric puneţi uleiul de cocos. În
cazul în care acesta este solidificat, cântăriţi
cantitatea necesară şi lăsaţi-o să se perpelească,
până la topire, în baia de apă fierbinte. Dacă este
deja lichid, după ce l-aţi aşezat pe foc, scufundaţi
în el Green Sugar şi apoi, în ploaie, pudra de
cacao. Amestecaţi până la topirea îndulcitorului.
Pentru ca ciocolata să devină fină şi lucioasă, fără
cocoloaşe, adăugaţi două linguriţe de lapte
degresat şi amestecaţi până când compoziţia
devine o cremă aromată, adevărată tentaţie
pentru buricele degetelor, ca în copilărie.
Pentru 100g
Valoare energetica 177,5 kcal / 743Kj
Proteine 4,36g
Total zaharuri 8,59g
Total lipide 4,05g
Total acizi grasi 2,14g
saturati
Total acizi grasi 1,10g
mononesaturati
Total acizi grasi 0,66g
polinesaturati
Fibre 2,81g
Sodiu 0,059g
Ingrediente: Mod de preparare:
400 gr morcovi Când vine pofta de dulce, aceea pe care crezi că
100-150 gr Green Sugar (în funcție de cât de dulci n-o poți potoli nici cu cinci borcane de miere, îți
sunt, deja, morcovii) propunem noi soluția simplă și naturală:
10 gr ghimbir
bomboanele cu morcovi. Alegeţi câțiva
30 gr nuci
fulgi de nucă de cocos pretendenți portocalii arătoși și daţi-i, fără milă,
o lingură zeamă de lămâie pe răzătoarea mică, apoi învățaţi-i să înoate într-o
coaja rasă de la ½ lămâie/portocală (opțional) oală, pe foc, cu 300 ml de apă. Radeţi peste ei
ghimbirul aromat, presăraţi Green Sugar și o
lingură cu zeamă de lămâie. Dacă vreţi să le faceţi
morcovilor viața și mai parfumată, adăugaţi-le și
coaja rasă de la o jumătate de lămâie sau
portocală. După ce Green Sugar s-a topit, lăsaţi
focul mic și fierbeţi morcovii cam jumătate de oră
fără capac, apoi altă jumătate de oră cu capac,
amestecându-i din când în când, ca să nu se
lipească din răzbunare. Pândiţi, însă, cu atenție,
iar când apa a scăzut iar morcovii au devenit
sticloși, lipicioși și greu de urnit, închideţi focul și
lăsaţi să se răcească.
Între timp, spargeţi 5-6 nuci și puneţi miezul să se
odihnească în cuptor, pe o hârtie de copt, până se
rumenește ușor, apoi tocaţi-l mărunt și aruncaţi-l
în lava portocalie a morcovilor răciți. După ce
amețiţi compoziția cu o lingură, până când miezul
de nucă se rătăcește în toată marea de morcov
dulce, împrăștiaţi pe o farfurie întinsă fulgii de
cocos. Așezaţi-vă comod, ca la șezătoare, și
începeţi cu răbdare să faceţi mingiuțe din morcov,
pe care să le tăvăliţi jucăuș în cocos. Culcaţi-le
frumos pe o farfurie sau în hăinuțe individuale de
hârtie și țineţi-le aproape, pentru a vă învinge în
mod natural pofta de dulce!
Pentru 100g
Valoare energetica 73,28 kcal/ 306,6 Kj
Proteine 1,67g
Total zaharuri 5,7g
Total lipide 4,05g
Total acizi grasi 2,14g
saturati
Total acizi grasi 1,10g
mononesaturati
Total acizi grasi 0,66g
polinesaturati
Fibre 2,81g
Sodiu 0,059g
Ingrediente: cocos aburind şi se amestecă până la unirea
perfectă.

800 gr lapte de cocos degresat (două cutii) După ce Green Sugar s-a topit în tigaie şi a devenit
un baton de vanilie lichid, cu ajutorul unei linguri, se toarnă câte puţin
6 gălbenuşuri şi 2 albuşuri pe fundul formelor de silicon (noi am folosit
110 gr Green Sugar forme de brioşe) şi se lasă la răcit până aproape
de întărire. Apoi, în grabă, se umplu formele cu
laptele de cocos cald (în care s-au amestecat

Mod de preparare: gălbenuşurile şi albuşurile stinghere), iar formele


se dau la înot, într-o tavă adâncă, in care ati
turnat apa, până când aceasta le acoperă pe
Lasă cuptorul să se înăbuşe singur la 180 de grade jumătate.
şi ignoră-l un timp, până ce într-o cratiţă, pe
aragaz, amestecaţi laptele de cocos şi batonul de Tava se lasă în sauna cuptorului cam 20-30
vanilie, spintecat cu milă pe burtă pentru a elibera minute, dar se pândeşte cu răbdare. Când crema
mai repede aroma care aţâţă pofta. Lăsaţi-le pe se dezlipeşte ușor de pe marginea formelor de
foc 5 – 7 minute, până când vă ceartă cu primele silicon, abia atunci înseamnă că e gata de a fi
bule. scoasă să se răcorească, în tihnă. După ce s-au
răcit, formele se păstrează în frigider, iar înainte
În paralel, într-o tigaie de teflon, aruncaţi 30 gr de servire, se răstoarnă, pe farfurie, astfel ca
Green Sugar şi lăsaţi-l să se topească, aşa cum aţi Green Sugar caramelizat să se prelingă liber pe
carameliza zahărul. Green Sugar nu capătă, prin găluşca dulce de ouă şi lapte.
topire, culoarea rubinie a zahărului caramelizat,
însă pentru culoare, după preferinţă, se poate
amesteca un vârf de cuţit de ness în lava dulce şi
transparentă.
Separat, se amestecă cele 6 gălbenuşuri cu restul
de Green Sugar (60-80 gr, în funcție de cât de
dulce dorim să fie desertul), apoi acestea se
toarnă uşor, fără grabă, în cratiţa cu laptele de
Pentru 100g
Valoare energetica 177,5 kcal / 743Kj
Proteine 4,36g
Total zaharuri 8,59g
Total lipide 16,78g
Total acizi grasi saturati 12,83g
Total acizi grasi 2,15g
mononesaturati
Total acizi grasi 0,72g
polinesaturati
Fibre 0g
Sodiu 0,03g
Ingrediente: Feliile se curăță de sâmburi și se pun în oală, se
acoperă cu apă și se lasă să doarmă la frigider
până a doua zi, când apa se scurge. Fructele se
800 gr lămâi învelesc apoi cu pulberea caldă a pachetului de
200 gr lime Green Sugar Gelifiant, se adaugă 70 ml apă și se
10 gr ghimbir ras lasă pe foc, până la primele clocote. Se adaugă și
523 gr Green Sugar Gelifiant (un pachet) ghimbirul, pentru un plus de parfum, iar opțional,
70 ml apă plată 2-3 steluțe de anason și 2-3 sâmburi de
Optional – 2-3 fructe anason și 2-3 sâmburi cardamom.
cardamom
Când dulceața începe să clocotească, amestecați-
o cu grijă, să nu speriați fructele și să le păstrați,

Mod de preparare: pe cât posibil, întregi. După 7-8 minute de clocot,


închideți focul și, cu un polonic, turnați dulceața
în borcanele sterilizate (spălate și lăsate în
Dulceață fără zahăr = un vis împlinit ! Dacă aveți cuptor).
poftă de o dulceață minune, potrivită atât pentru
tartinele cu unt, numai bune de mâncat După ce ați umplut și sigilat borcanele încălzite,
dimineața, când încolțește soarele, sau ideale răsturnaţi-le pe capac şi lăsaţi-le să se răcească
pentru carnea perpelită pe grătar, pentru a-i da sub ştergar, după care depozitați-le în cămară.
un gust exotic, îmbietor, atunci trebuie să
încercați rețeta.

Lămâile și limetele se aleg cu grijă, din cele


rotunjoare, cu coaja subțire și netedă, se spală cu
drag și se șterg de apă. Apoi li se îndepărtează
marginile și se porționează cu milă, în felii subțiri,
egale, astfel încât nicio felie să nu se strice sau să
se strivească sub lama cuțitului. Lămâile se taie
întâi pe lung, în jumătăți egale, apoi fiecare
jumătate în felii, în timp ce limetele se feliază
rotund, pentru diversitate de forme în borcan.
Pentru 100g
Valoare energetica 7,4 kcal / 30,96 Kj
Proteine 0,405g
Total zaharuri 3,09g
Total lipide 0,106g
Total acizi grasi saturati 0,013g
Total acizi grasi 0,003g
mononesaturati
Total acizi grasi 0,032g
polinesaturati
Fibre 1,506g
Sodiu 0,0009g
Ingrediente: când e gata să se umfle în pene, începeţi să-l
amăgiţi cu pupături din gogoși de albuș. Puneţi-le
cu grijă pe rând, cu o lingură, deasupra laptelui și
1 litru de lapte lăsaţi-le să se perpelească 1-2 minute pe o parte,
5 ouă apoi la fel, pe partea cealaltă, iar după ce s-au
120 gr Green Sugar (8 linguri: 5 pentru spuma de umflat, le puneți într-o sită, să se scurgă.
albuș și 3 pentru gălbenușuri) După ce aţi terminat tot albușul, luaţi laptele de
1 baton de vanilie pe foc și daţi-i 10-15 minute să-și revină din efort,
dar ascundeţi în el o păstaie de vanilie,
spintecată.

Mod de preparare: Într-un bol, separat, amestecați gălbenușurile cu


restul de Green Sugar, iar după ce laptele s-a mai
De câte ori, în copilărie, n-am dat iama, pe furiș, răcit, puneţi-l din nou pe o limbă mică de foc,
în “laptele de pasăre” care stătea bine păzit în turnaţi-i cu grijă gălbenușurile și amestecaţi încet,
frigider, ca o veșnică promisiune pentru “după ce ca într-un descântec, până începe să devină puțin
mănânci mâncarea”? Și cum să nu ne lase acum cremos.
gura apă când, adulți fiind, am putea să ne
răzbunăm pe toate mâncărurile obligatorii de Opriţi apoi focul și turnaţi amestecul leneș într-un
atunci, care au stat între noi și dulcele preferat, castron flămând, peste gogoșile de albuș. Laptele
mâncându-l acum pe săturate? de pasăre se lasă la răcit, în frigider. După
aceasta, START! Luaţi-vă la întrecere, cu voi înşivă,
Și cum cu Green Sugar, “totul e permis”, căci ne să vedeţi cât de mult puteţi mânca „înainte să
scapă de caloriile zahărului, acum putem să-l mâncaţi mâncarea”.
preparăm după pofta inimii.

Separaţi albușurile de gălbenușuri și mixați-le cu


sete pe primele, până când devin pufoase ca norii,
apoi presăraţi 4-5 linguri de Green Sugar pulbere
(în funcție de nivelul de dulceață pe care vi-l
doriți) și continuaţi să enervaţi mixerul, până când
îndulcitorul se topește în plăpumioara albușului.
Între timp, lăsaţi la foc laptele, într-o cratiță largă,
iar când acesta se apropie de punctul de fierbere,
Pentru 100g
Valoare energetica 56 kcal / 234Kj
Proteine 5,27g
Total zaharuri 3,93g
Total lipide 2,84g
Total acizi grasi 1,13g
saturati
Total acizi grasi 1,01g
mononesaturati
Total acizi grasi 0,309g
polinesaturati
Fibre 0
Sodiu 0,068g
Ingrediente: Dacă uleiul de cocos e bățos și încăpățânat, se
perpelește la foc, în baie de apă, până devine
curat ca lacrima și parfumat, de-ți trezește pofta
150gr faina neagra de copilărit.
150gr mix de cereale
200gr ulei de cocos După ce aluatul a devenit nisipos, se amestecă
1lingurita praf de copt hotărât cu mixul de cereale și praful de copt, apoi
100 gr Green Sugar se alege gogoloașe și se modelează în palmă,
precum mingiuțele, căci tot vorbeam de pofta de
copilărit abia deschisă.

Mod de preparare: Mingiuțele de aluat se turtesc și se așează


ordonat (sau nu), pe o hârtie de copt întinsă în
Mai tare decât pofta de ronțăit, nu s-a dovedit a fi tava de cuptor, și când toate și-au găsit locul, se
nicio altă poftă până acum, mai ales când foamea bagă în cuptorul preîncâlzit la 150 de grade, cam
dă târcoale și opțiunile pentru tentații 20 de minune, până se rumenesc.
nesănătoase ne împing către irezistibilul “numai
azi mai mănânc, și gata”. Nu vă grăbiți! Lăsați tava să respire și biscuiții să
se răcească, apoi mai păstrați câțiva și pentru a
Rapid și tare gustos, iată o soluție practică, numai doua zi, căci altfel iarăși vă vor da ghes tentațiile
bună de încercat acasă, după-amiaza, cu gândul la nesănătoase.
pofta ce nu ne va ocoli deloc, nici mâine. Un
mâine etern, care se va transforma în acel “numai Poftă bună!
azi”, dacă nu ne ridicăm mânecile și nu
amestecăm făina neagră cu uleiul de cocos și
Green Sugar, până când totul devine ca nisipul ud,
după ce-l spală ploaia.
Pentru 100g
Valoare energetica 459,8 kcal/ 1923,8 Kj
Proteine 7,77g
Total zaharuri 18,96g
Total lipide 45,08g
Total acizi grasi 30,13g
saturati
Total acizi grasi 5,27g
mononesaturati
Total acizi grasi 6,64g
polinesaturati
Fibre 3,31g
Sodiu 0,0050g
blender pentru mai multă adrenalină, alături de

Ingrediente: pulberea de Green Sugar. Ingredientele se


mixează împreună până când, amețite, nu vor mai
ști care sunt unele și care celelalte.
500 g căpşuni româneşti proaspete Crema astfel obținută se toarnă într-un castron,
60 gr Green Sugar unde se amestecă ușor cu fructele de goji, nuca de
30 gr fructe goji cocos și semințele de chia, apoi se lasă să se
20 gr nucă de cocos rasă odihnească, peste noapte, în congelator, în forme
20 gr semințe de chia de înghețată.

Înainte de servire, înghețata se lasă jumătate de

Mod de preparare: oră la temperatura camerei, căci fiind un desert


dietetic, fără ingrediente precum lapte, ouă sau
alți agenți de îngroșare, dacă apucă să înghețe, o
Deși le găsim în magazine tot timpul anului, nimic face cu îndârjire și greu se lasă convinsă de
nu se compară cu acele căpșuni românești, linguriță să o pătrundă.
suculente și parfumate, dulci și moi, care ațâță
dorul de vară și colorează nevinovat pofta de
dulce. Așadar, cu aceste căpșuni românești ne-am
gândit noi să facem o înghețată dulce-acrișoară și
aromată ca o noapte de vară.

Căpșunile se spală cu grijă și se curăță de codițe,


cu blândețe, să nu le doară, apoi se aruncă în
Pentru 100g
Valoare energetica 62,57 kcal / 261,7 Kj
Proteine 0,916g
Total zaharuri 9,54g
Total lipide 1,9g
Total acizi grasi saturati 1,567g
Total acizi grasi 0,115g
mononesaturati
Total acizi grasi 0,129g
polinesaturati
Fibre 2,49g
Sodiu 0,0188g
Ingrediente: omogenă, turnați-o în fir subțire peste iaurtul
dulce, amestecând continuu, ca un titirez adormit
şi leneş, apoi aromați crema rezultată cu câțiva
300 ml iaurt degresat stropi de esență de vanilie.
100 ml lapte de cocos
60 gr Green Sugar Turnați totul în forme speciale sau în cești de
7 gr gelatină (granule) cafea și aliniați-le ca soldățeii în frigider, câteva
esență de vanilie ore, până când compoziția se întărește și se
desprinde ușor de pe pereții formelor.
Pentru sos:
200 gr boabe de rodie proaspete sau congelate Înainte de servire, răsturnați formele în farfurie
40 gr Green Sugar până când găluștele gelatinoase cad nerăbdătoare
și, fără să vă lăsați impresionați de tremuratul lor
fricos, turnați deasupra, cu generozitate, sosul

Mod de preparare: făcut rapid în blender, din rodie și Green Sugar.


Savurați-le combinat și bucurați-vă de gustul
răcoritor și dulce acrișor, fără multe calorii.
Ușor de preparat și tare chipeș, iată un desert cu
care puteți fura inimile musafirilor sau vă puteți
îndulci pe săturate chiar și în cadrul regimurilor
alimentare cu care vă luați la ceartă în fiecare zi.
Într-un castron amestecați iaurtul cu Green Sugar,
până la topirea cristalelor.

Separat, într-un ibric (fără pitic), încălziți laptele


de cocos și amestecați-l cu gelatina, până când
aceasta din urmă se dizolvă complet, iar granulele
nu i se mai disting. Când compoziția a devenit
Pentru 100g
Valoare energetica 45,4 kcal /
189,95 Kj
Proteine 3,27g
Total zaharuri 7,7g
Total lipide 0,33g
Total acizi grasi 0,160g
saturati
Total acizi grasi 0,081g
mononesaturati
Total acizi grasi 0,049g
polinesaturati
Fibre 0,67g
Sodiu 0,045g
Ingrediente: întindeți aluatul uniform pe marginile formelor,
timp în care puteți fredona și-o melodie pentru
voie bună și spor la gătit.
Aluatul:
450 gr făină de ovăz Formele tartelor astfel înfofolite cu aluat se dau la
200 gr ulei cocos cuptor timp de 15 minute, până ce capătă o
ușoară culoare aurie. Scoateți tartele din cuptor și
Umplutura: lăsați-le să respire liniștit, la aer.
150 gr făină de ovăz Cât respiră liniștite formele de tarte, într-un bol,
4 ouă amestecați ouăle, Green Sugar și esența de
150 gr Green Sugar vanilie, până ce se înfrățesc. Plouați cu răbdare
1 linguriță esență vanilie făina și fulgii de cocos peste ele și amestecați
1 cană fulgi de cocos deshidratat până când pulberea de Green Sugar își dizolvă
1 ananas curățat de coajă și tăiat felii cristalele fine.

Cu o lingură, umpleți alene fiecare tartă și

Mod de preparare: întindeți compoziția uniform. Luați apoi un cuțit și


tăiați feliile de ananas în bucățele mici, pe care le
puneți să doarmă deasupra fiecărei tarte, în
Puneți făina înt-un castron și, în mijlocul ei, faceți modele diferite. Puteți decora cu orice alte fructe
un cuib pentru uleiul de cocos, încălzit puțin pe de sezon. Tartele, odată încărcate cu povara
limba focului, cât să devină transparent și jucăuș, dulce, se dau iar la cuptor până ce umplutura se
numai bun de amețit în făină. După ce ați rumenește și trece testul scobitorii (cam 30
terminat de amestecat cele două ingrediente, minune).
stropiți-le din senin cu 4-5 linguri de apă și
amețiți-le iar, până când încep să se închege într-o Scoateți apoi desertul din cuptor, ningeți
cocă prietenoasă și numai bună de modelat într-o deasupra câțiva fulgi de cocos și, după gust, un
minge. praf fin de scorțișoară și lăsați-l în tihnă să se
răcească.
Înveliți-o cu grijă într-o folie de plastic și lăsați-o
să se răcească la frigider timp de 20 minute.
Între timp pregătiți formele de tarte, aliniindu-le
pe masa de lucru ca la serbare, și preîncalziți
cuptorul la 160 grade. Scoateți mingea de cocă din
frigider, alungiți-o până când își dă singură seama
că nu-i de joacă, apoi tăiați-o în părți egale, câte
una pentru fiecare formă de tartă disponibilă.
Luați bucățile mici de cocă, rotunjiți-le în mâini ca
în copilărie, când vă jucați cu cocoloașele, apoi
Pentru 100g
Valoare energetica 307 kcal / 1284 Kj
Proteine 4,39g
Total zaharuri 10,20g
Total lipide 20,69g
Total acizi grasi saturati 17,33g
Total acizi grasi 1,744g
mononesaturati
Total acizi grasi 0,590g
polinesaturati
Fibre 3,19g
Sodiu 0,09g
Ingrediente: un cuțit cu lama lungă, tăindu-i-se toate
denivelările.

Pentru blat În acest timp, iaurtul se unește cu Green Sugar și


60 gr făină de ovăz esența de vanilie și se amestecă până la
50 gr Green Sugar dizolvarea îndulcitorului. Separat, într-o cratiță, se
10 gr cacao supune la cazne frișca lichidă, încălzindu-se la foc
20 ml ulei cocos și lăsând gelatina să se dizolve în ea, apoi cele
3 ouă două ingrediente, unite, se iau de pe limba focului
și se amestecă încet în iaurtul îndulcit natural și
Pentru cremă: aromat.
250 ml iaurt degresat
250 ml frișcă lichidă vegetală Rapid, deasupra blatului de tort, se așează felii de
200 gr kiwi kiwi, iar deasupra lor se toarnă crema dulce și
100 gr Green Sugar albă. Odată umplută, forma de tort se lasă la
2 plicuri gelatină odihnă, peste noapte, în frigider, iar a doua zi i se
esență vanilie scot pereții detașabili.
Tortul se ornează cu kiwi și se pudrează cochet, cu
Green Sugar, apoi se servește cu poftă.

Mod de preparare:
Într-un castron se amestecă leneș făina de ovăz,
Green Sugar, pudra de cacao, cele 3 ouă și uleiul
de cocos, iar toată compoziția se toarnă într-o
formă de tort, cu pereți detașabili, după ce pe
fundul ei a fost așezată, discret, hârtia de copt.
Forma se lasă în cuptorul încălzit la 180 grade,
timp de jumătate de oră, urmărindu-se cu grijă.
După ce blatul s-a copt, se scoate din cuptor și se
lasă la răcit. Dacă, de supărare, în cuptor, blatul a
făcut bule de aer, după răcire se uniformizează cu
Pentru 100g
Valoare energetica 131,37kcal/549,65 Kj
Proteine 4,59g
Total zaharuri 5,172g
Total lipide 10,189g
Total acizi grasi saturati 2,383g
Total acizi grasi 1,027g
mononesaturati
Total acizi grasi 0,472g
polinesaturati
Fibre 1,139g
Sodiu 0,055g
Ingrediente: groasă, treceţi-i prin răzătoare, înainte să se
dezmeticească și să își dea seama de propria
goliciune, apoi scurgeţi-i de zeama pe care o lasă
1 kg de castraveți fără semințe în mod natural. (Zeama se poate îndulci cu o
50 ml lapte linguriță de Green Sugar, o stropiți cu câteva
100 gr de Green Sugar picături de lămâie și, după ce bălăciţi în ea două
150 gr de iaurt degresat cuburi de gheață, o puteţi servi în loc de
2 linguri de mentă uscată, măcinată limonadă).
zeama de la o jumătate de lămâie
Pulpa cărnoasă a castraveţilor, odată obținută, se
amestecă domol cu laptele, pulberea de Green
Sugar, iaurtul și zeama de lămâie, apoi i se adaugă

Mod de preparare: în ploaie pudra de mentă măcinată.

Toată compoziția se lasă la congelator,


Ce poate fi mai răcoritor decât un sorbet de amestecându-se din oră în oră, pentru a nu
castraveți și mentă, îndulcit natural, cu zero îngheța complet. Sorbetul se poate servi după
calorii? câteva ore, când e nehotărât, adică nici complet
înghețat, dar nici lichid.
După ce aţi spălat castraveții, bucată cu bucată și
i-aţi dezbrăcat, pe fiecare în parte, de coaja
Pentru 100g
Valoare energetica 18,96 kcal / 79,32 Kj
Proteine 1,605g
Total zaharuri 2,662g
Total lipide 0,261g
Total acizi grasi saturati 0,104g
Total acizi grasi 0,044g
mononesaturati
Total acizi grasi 0,012g
polinesaturati
Fibre 0,534g
Sodiu 0,018g
Ingrediente: Între timp, învârtiți piureul de fructe cu alt stick
de Green Sugar, la blender, iar conţinutul turnaţi-l
tot în paharul în care a început deja petrecerea
2 stickuri Green Sugar dizolvate în 20 ml apă plată ingredientelor. Adaugaţi gheaţă, să le mai răcoriţi
sau minerală puţin după atâta dans şi decoraţi cu pai vesel!
80 ml suc merișoare fără zahăr Dacă aveţi poftă și de o mică ciupitură alcoolică,
25 ml suc proaspăt lămâie turnaţi un strop de vodkă (nu mai mult decât scrie
30 ml piure fructe de pădure + 1 stick Green Sugar în reţetă) şi distracția e gata!
(la blender)
Gheaţă
+ 40 de ml de vodka, doar in varianta pentru
adulti

Mod de preparare:
Fără cocktail, parcă nu e distracție !
Unde mai pui că, dacă e sănătos şi fără
calorii, acesta devine bucuria copiilor şi a
părinţilor, deopotrivă.. Aşadar, când
aveţi poftă de distracţie răcoritoare,
învârtiţi pe degete două stick-uri de
Green Sugar, rupeţi-le cu sete şi dizolvaţi
pulberea în apă plată sau minerală.

Luaţi un pahar arătos, amestecaţi în el


sucul de merișoare fără zahăr şi sucul
proaspăt de lămâie, apoi turnaţi alături
siropul de Green Sugar şi lăsaţi-le să se
prezinte reciproc.
Pentru 100g
Valoare energetica 66,14kcal /
276,72Kj
Proteine 0,44g
Total zaharuri 2,80g
Total lipide 0,156g
Total acizi grasi 0,011g
saturati
Total acizi grasi 0,015g
mononesaturati
Total acizi grasi 0,0539g
polinesaturati
Fibre 2,78g
Sodiu 66,14kcal /
276,72Kj
PRODUSELE GREEN SUGAR
1. Green Sugar Sticks - Green Sugar în varianta stick a fost conceput special pentru
a fi permanent la îndemână, pentru îndulcirea băuturilor. Cantitatea unui plic a fost
stabilită pentru a putea îndulci suficient de mult o cana de lichid (limonadă, cafea,
ceai), pentru un gust dulce-intens fiind recomandată utilizarea a două pliculețe.

2. Green Sugar Cooking 350 g / 1000 g/ 350g pudra - este ideal pentru
preparare prajiturilor preferate, dar si a sosurilor sau a mâncărurilor care necesită
zahăr, pentru un gust desăvârșit. Îndulcitorul va reda întocmai gustul original al
rețetelor pe care, probabil, le știți din copilărie, dar va elimina, cu siguranță, vina de a
consuma alimente super-calorice, în detrimentul sănătății și al siluetei.

3. Green Sugar comprimate - este un îndulcitor natural, din extract de Stevia


rebaudiana, cu putere de îndulcire egală cu cea a zahărului, ideal pentru îndulcirea
băuturilor calde sau reci. Forma ambalajului este foarte practică, transformând Green
Sugar comprimate într-un însoțitor ideal, putând fi purtat permanent în poșetă,
geanta de laptop sau buzunar.

4. Green Sugar lichid – Green Sugar in varianta lichida are, asemenea variantelor
sub formă de pudră, tot 0 calorii și 0 indice glicemic, fiind ideal pentru îndulcirea
băuturilor – calde sau reci. Fiind sub formă lichidă, se dizolvă foarte repede în lichidul
pe care îl îndulcește și potențează gustul acestuia, în special în cazul ceaiurilor.

5. Green Sugar gelifiant - conţine Citrus pectin (agent de gelatinizare) şi acid citric
(acidifiant). Green Sugar Gelifiant se adaugă peste fructele spălate și curățate și se
amestecă foarte bine pentru a omogeniza îndulcitorul cu fructele. Se adaugă peste
amestec o cantitate de apă 100-200ml (în funcție de cât de zemoase sunt fructele). Se
pune la foc mic și se lasă 6-7min.
Green Sugar nu schimbă gustul sau aroma băuturilor pe care le îndulcește, așa
cum o fac ceilalți îndulcitori pe bază de ștevie, devenind astfel dulcele preferat
al tot mai multor consumatori preocupați de menținerea siluetei sau de slabit,
de un mod sănătos de viață, dar mai ales de persoanele care suferă de diabet
sau alte boli care interzic consumul de zahăr.

Puteți avea în permanență stick-uri de Green Sugar în poșetă sau în buzunar, și


astfel savurarea oricărei cafele sau a oricărui ceai, indiferent de oră, va deveni o
plăcere. Green Sugar este singurul îndulcitor 100% natural cu gustul stabilizat,
care poate îndulci preparatele, indiferent de temperatura acestora, fără a
modifica savoarea.

Ingrediente:

Green Sugar pudră: extract uscat din frunze de Stevia (Stevia rebaudiana) și
eritritol.

Green Sugar comprimate: extract uscat din frunze de Stevia rebaudiana cu 97%
rebaudiozida A.

Green Sugar lichid: glicerina farmaceutica, apa demineralizata, extract uscat din
frunze de Stevia rebaudiana cu min. 90% steviolglicozide

Mod de utilizare:

Se utilizează, la fel ca zahărul, la îndulcirea băuturilor (limonadă, ceai, cafea), a


cocktail-urilor alcoolice sau non-alcoolice, a shake-urilor, smoothie-urilor sau a
alortor băuturi pe bază de produse lactate, a salatelor de fructe etc.

Green Sugar este singurul indulcitor de pe piata avizat de Societatea de Nutritie


din Romania.
“În zilele noastre și în practica medicală curentă, obezitatea, bolile
cardiovasculare și diabetul sunt afecțiunile cele mai răspândite de
care noi, medicii, ne preocupăm să le prevenim și tratăm cu prioritate.
Problemele de sănătate sunt generate, în principal, de stilul de viață,
preponderent sedentar și de o alimentație dezechilibrată în lipsa unui
efort fizic susținut pentru cei care își pot permite.

Recent am descoperit produsul românesc Green Sugar, un îndulcitor


100% natural din extract de Stevia rebaudiana, singurul produs cu
gust bun și stabilizat ce nu schimbă gustul alimentelor sau al
băuturilor pe care le îndulcește putând fi folosit inclusiv la prăjituri ce
necesită preparare termică.

Green Sugar are 0 calorii și 0 indice glicemic și îl recomand cu plăcere


persoanelor dornice de a slăbi cât și persoanelor cu diabet, care
doresc să folosească o alternativă mai aproape de ce înseamnă
alimentația sănătoasă, fără calorii din dulciurile rafinate.

Recomand Green Sugar în rețete de prăjituri și deserturi dietetice


pentru că în combinație cu făina integrală de grâu puteți obține
deserturi cu valoare calorică redusă și mai sănătoase”.

Dr. Julieta CRISTESCU

Medic primar

Diabet, Nutriție și Boli Metabolice


“Persoana cu diabet zaharat, în schimbul unui control glicemic
satisfăcător, se luptă continuu cu nevoia de a consuma carbohidraţi
sub orice formă, cei mai tentanţi fiind cei cu absorbţie rapidă precum
cei din zahăr, dulciuri şi sucuri îndulcite.

Având în vedere disponibilitatea pe scara tot mai largă a produselor


cu conţinut crescut de carbohidraţi, la care se adaugă diverşi
îndulcitori cu predilecţie artificiali, se impune găsirea unei soluţii care
să îmbine gustul natural cu utilitatea practică.

Din acest punct de vedere, se remarcă îndulcitorul natural din Stevie


(Stevia rebaudiana) - GREEN SUGAR - care se adresează unui segment
larg din populaţia generală, fiind potrivit atât pentru persoanele cu
diabet zaharat în scopul atingerii echilibrului glicemic, cât şi celor care
vor să adopte un stil de viaţă sănătos”.

C.M.I Rotariu Marius Iulian

Medic specialist diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice

Bistriţa, jud. Bistriţa-Năsăud


GREEN SUGAR, brandul companiei LABORATOARELE REMEDIA, este
înregistrat în Uniunea Europeană. Produs 100% natural, cu zero
calorii şi zero indice glicemic, este suma a două ingrediente: extractul
de Stevia rebaudiana (obținut prin opărire) și eritritol (obținut din
porumb, prin fermentaţie cu drojdia Moniella pollinis). Spre deosebire
de alți îndulcitori, Green Sugar nu modifică gustul preparatelor!

Fiind o combinație de ingrediente naturale, Green Sugar asigură un


necesar zilnic de nutrienți antioxidanți și antiinflamatori. Există studii
clinice care arată că extractul de Stevie (un produs non-caloric obținut
prin fermentație biologică) și eritritolul, sunt agenți nutritivi puternic
antioxidanți, care îndulcesc similar zahărului.

Green Sugar nu fermentează și nu actionează negativ asupra


procesului de digestie. De aceea, este recomandat persoanelor care
suferă de diabet, fenilcetonurie, sindrom de colon iritabil și colită de
fermentație. Extractul de Stevia Rebaudiana crează o senzație de
sațietate, având o acțiune dublă asupra centrului foamei din creier și
asupra terminațiilor nervoase din stomac, fiind util și în cazul
persoanelor supraponderale.

Pe o piață de consum în care majoritatea alimentelor sunt modificate


sau conțin conservanți dăunători organismului, trebuie menționat
faptul că Green Sugar nu are în componență materii prime modificate
genetic și nu produce dependență prin administrare pe termen
îndelungat.

Mai multe detalii despre produs pe www.greensugar.ro


“Recomand Green Sugar în rețete de prăjituri și deserturi dietetice pentru
că în combinație cu făina integrală de grâu puteți obține deserturi cu
valoare calorică redusă și mai sănătoase.”

Dr. Julieta Cristescu

Noi, echipa Green Sugar, ne-am propus să oferim întregii


dumneavoastră familii, alternative sănătoase pentru
prăjiturile preferate sau pentru pofta de dulce cu care ne
confruntăm periodic, indiferent de restricţiile medicale sau de
stilul alimentar.

S-ar putea să vă placă și