Confesiuni, de Florian Valentin Gradinaru

PERSONAJE:

EA

EL

FLORĂREASA

(Se știnge lumina în scena, se aprinde lumina la masă.)

EA: De ce faci asta mă? La ce îți folosește? Nu vezi că ești beat?

EL: Eu sunt beat?

EA: Da, se simte cum duhnești de la o poștă.

EL: Nu am pus băutură în gura de 2 ani, dar tu nu ai de unde să știi….

EA: Nu am de unde să știu? Așa ai făcut mereu, ai știut să te scuzi și să pari nevinovat…
EL: Par nevinovat…. eu? Așa crezi?

EA: De ce m-ai adus aici mă? I-a spune? Să mă faci de rahat?

EL: De de?! Am vrut să sărbătorim un evenimint, pe care-l credeam important... să sărbătorim cei 5 ani
nenorociți... 5 ani în care m-ai măcinat... m-ai făcut să nu mai știu de mine... să nu mai știu pe unde calc
și ce spun. Uneori ma trezesc vorbind singur….m-ai distrus…

EA: Eu te-am distrus?

EL: Da, tu, tu ai distrus tot ce a fost mai bun în mine.

EA: Ce am distrus mă? Tu ai fost distrus toată viața ta, până și azi, până și acum îți dai arama pe față…

EL: De ce nu vrei să înțelegi?!

EA: Ce să înțeleg? Că m-ai adus aici să mă faci de râs, cum ai făcut de atâtea ori? Știi ce?... Eu am
plecat.... și voi pleca definitiv. Nici nu vreau să mai știu că exiști. (se ridică)

EL: (O bruschează) Stai dracu´ jos! Nu pleci nicăieri!... Ce crezi că faci?! (încearcă să se calmeze) Uite în ce
hal m-ai adus... nici nu știu de ce am pornirile astea…mai…mai terminat…nu mai sunt eu…nu mai știu ce
fac, ce gândesc…

EA: Dute dracu`! (se ridică și pleacă)

(EL o prinde de umăr, o întoarce și o lovește)

EL: Nu pleci nicăieri!... Azi ți-ai găsit să-mi faci scene de genul ăsta?! Azi?! Azi trebuie să fie o zi mare….cu
orice risc….orice se va întâmpla! Sper că am fost destul de clar... și nu-mi pasă de ce o să se întâmple….

EA: La ce-ți folosește mă, tot circul ăsta? Uite cum arăți!

EL: (către public) Și voi la ce va holbați?... Credeți că sunt ciudat?... Azi împlinim 5 ani de la căsătorie….
mă rog… dacă includem și cele 3 încercări de divorț. (către ea) Așa sărbătorim noi „evenimete” de genul
ăsta. (către public) Așa ne-am obișnuit. (către ea) Spune, nu este așa?

EA: Îți folosește la ceva? (plânge)

EL: Poate că folosețte….nu știu… Vreau să mă descarc de răul care mă mistuie și arde în mine, ca un foc
ce nu se poate stinge. Poate că…. (către public) Și printre ei există povești asemănătoare….cine știe… Azi
împlinim 5 ani de la căsătorie. Așa sărbătorim noi….. (către ea) Și tot azi ne vom despărți. O ironie a sorții
care se întâmplă la mulți… la multe perechi care au dat greș pentru că nu si-au inteles propriile
sentimente intr-un moment de cumpana. Probabil că a fost vina ei… nu știu... (către public) Poate că sunt
un om rău…. un om de nimic…. vrednic de dispreț.

(Apare florăreasa. Smulge buchetul de flori, se întoarce către EA și-l aruncă în brate, cu dispreț. Caută
banii sa-i plăteasacă florăresei)

FLORĂREASA: Nu e bine ce faci! Păcat! Mă uit la voi și îmi faceți milă. Uite ce femeie frumoasă ai... și cum
te porți cu ea. Crezi că merită?! O pierzi mă.... și vei regreta. Să nu te astepți să te iubească sau să te
respecte....

EL: E adevarat că numai un om croit după același calapod cu mine, tot atât de jalnic, terfelit prin viață și
fără vlagă, mai poate să mă iubească și să mă respecte. Cât mă detest!... Doamne, Dumnezeule, cât ma
detest!... Cu câtă înversunare îmi urasc glasul, pașii, mâinile, hainele ce le port!

(intentionează să-i plăteasca florile)

FLORĂREASA: Nu vreau să-ți primesc banii.... Mi-ar fi plăcut să văd că i le oferi dragoste.... și cred că
merită mai mult. Ce mod ciudat de a oferii niște flori! Pentru ce le-ai mai luat?

EL: Sărbătorim căsătoria noastră…pentru o perioadă de căsnicie ciudată.

FLORĂREASA: Auzi mă?… Poate că e romantic ce vrei să faci și… la urma urmei, este alegerea voastră cum
vreți să sărbătoriți…. dar și locul trebuie să fie pe măsură. Așa…. te văd la locul tău, dar….cred că ai luat-o
nițel razna și… o pierzi… sau poate că nici nu-ți mai pasă. Nu cred că merită, ascultă la mine. (Pleacă. Se
oprește, se uită spre ei) Păcat…..mare păcat…. (pleacă)

MUZICA 1 (EL se ridica. Miscare scenica pe durata melodiei)

EL: (către public) Nu s-a împlinit nici un an, de când eram un om sănătos, voinic, veșnic neobosit, plin de
râvna, iar când vorbeam… știam să emoționez până la lacrimi și pe un badaran de rând… știam să plâng
când vedeam durerea altuia și să mă revolt atunci când simțem nedreptatea…

EA: Pentru că erai mereu beat și stăteai în cârdașiea cu prietenii tăi… »bădărani »

EL: (Se ridică de la masă enervat) Ei au reușit să ma învețe ce este entuziasmul și mș îmbatam de poezia
noptilor linistite, când până la revărsatul zorilor îți mângâiam inima cu vise de aur… Pe atunci credeam…
priveam în viitor, cum privești în ochii blajini ai mamei… și acum… (se ajșeaza pe scaun) Of, Doamne! Am
obosit… și nu mai cred în nimic. Trândăvesc zile și nopti în șir…. Nici creierul, nici mâinile, nici picioarele
nu-mi dau ascultare. Nu mai aștept nimic și nu-mi pare rău de nimic…. Inima mi se cutremură de groază,
în fața zilei de mâine… și când mă gândesc la ea… nu ştiu ce să spun… A fost un moment de adolescenţă
prelungită. S-a mai întâmplat... Sunt cazuri mult mai grave. Acum… totul e bine. S-a terminat… sau poate
nici nu a început. Spune, greșesc undeva?
EA: Mi s-a întâmplat ca oricui, care trăiește o ficțiune. Te iubeam pentru ceea ce-mi închipuiam că ești,
iar tu… nerespecâand legile conspirației, mi te-ai arătat așa cum ești. Descopăr în tine lucruri comune
fostului meu iubit… cel de care fugeam și de care voiam să scap. Indiferența, lipsa de preocupare pentru
ceea ce stârnim în altul cu faptele și vorbele noastre.

EL: Ce vrei să spui?

EA: N-ai nici o vinâ. Vina este a mea, pentru că iubeam un om care nu exista. Și s-a mai ivit și acea lipsă
de proporții de care fugeam de asemenea. Toată viața am dat, am fost de-o generozitate nepermisă,
uneori.

EL: Tu „generoasă”?! (către public) Mă-sa ne-a făcut cadou o mașină… dacă pot s-o numesc așa, o rablă
care nu s-a mișcat din fața blocului.

EA: Eu sunt omul care da ultimii doi lei cuiva care are nevoie de ei. De fapt, asta e deosebirea dintre noi
doi, tu îi păstrezi pentru tine, pentru mine, dragostea noastra… a mea, era totul, iar pentru tine, numai o
parte echilibrată și integrată a vieții tale. Erai că omul care acceptă să meargă la cârciumă, să bea 2
pahare și să stea până dimineața fără să-l guste pe al treilea. Eu m-am aruncat în dragostea asta ca un
bețiv fără judecată. E vina mea, bineințeles. Tu cunoști acea măsură dreaptă a lucrurilor pe care eu n-am
s-o cunosc vreodată. Pe cine mințeai? Ai intrat în viața mea, probabil dornic de ceva nou, nu neapărat
bun.

EL: Așa crezi tu.

EA: Ai dat suficient de repede semne de oboseală. E vina mea. Eu m-am agățat de tine ca înecatul de firul
de pai.

EL: Hai mai spune…. pare interesant!

EA: Pot să-ncep de unde vreau?

EL: N-ai decât….

EA: Atunci… de la-nceput… (se ridică) pentru că începututrile sunt întotdeauna cele mai frumoase. (către
public) Toate prietenele mele se miră de ce sunt fericită… (ochii îi sclipesc de lacrimi) naiba să le ia! Se
întreabă de ce cânt într-una!… (către EL) Nu le-am spus niciodată că îmi plac soldații… și că atunci când îi
văd mă topesc după ei! Când îi văd cu bocancii ăia și cu vestoanele alea… parcă mi se strânge sufletul,
când îi văd că fac instrucție pe caldură…

EL: (ironic) Sufletul strâns…inima deschisă…

EA: (către EL) …Dar mai sunt și unii care, când își pun boneta puțin într-o parte, pe sprânceana și merg
merg cate trei și se plimbă și intră-n vorba cu fetele pentru că îi apucă dorul… (ridică o floare și o aruncă
pe masă) sunt că niște plante fără pământ. Cei care vin de la țară, numai pot de dor, li se face dor de
mama, de mâncare, de traiul de-acasă, de fetele cu care merg la fântână și de toată viața din sat.

EL: Și de patul cu pilota moale… ce-ți pasă ție, dacă-s eu sau altul?!… (se apropie de EA și o prinde de
umeri) Iubirea trebuia să te schimbe. (pleacă de lângă EA și stă cu fața la public) Iubirea, cu multiplele ei
aspecte, este noțiunea care face specificul Legii celei Noi. (către EA) Nici prietenele tale nu te-au ajutat să
întelegi…..

EA: Ce să înteleg? Că toate cele la care nu știm să renunțăm la timp, se răzbună cu vârf si-ndesat?! Am
ispășit toată dragostea și toate iluziile pe care mi le-am făcut despre tine și despre dragostea noastră.

EL: Spunând mereu că ești obosită și că vrei să dormi…

EA: M-am schimbat. Am vrut si-am luptat să mă schimb. N-am plecat de lângă tine, m-am rupt, m-am
smuls, când te iubeam mai mult, când îmi era mai greu. Era un efort de demnitate omenească, nu
feminina. Tu ti-ai pastrat conditia anterioara, ti-ai vazut de ale tale, când eu am uitat că mai exista pe
lume și alte fiinte în afară de tine… M-ai tratat cu măsură, mi-ai dat atat cât credeai că se cuvine, eu ți-am
dat tot.
EL: Nimic din ce mă așteptam. Eu te doream doar pe tine…

EA: Tu n-aveai niciodată timp pentru mine. Acum ai timp? Ce să mai fac eu cu timpul tău? (către public)
Trăim toată viața că și cum am fi o specie eternă și nu ne gândim că mâine s-ar putea să nu mai fim…
(către EL) când vorbeam cu tine și nu numai o data, îmi replicai că nu ai chef…

EL: Eu?! Ha!.. Mereu am avut « CHEF », tu erai cea care erai obosită și vroiai să dormi și să nu te trezesc…

EA: Aici este marea greșeală. Daca mi-ai fi zis: ”esti cea mai frumoasă din bordel, nu-ți fă griji, mâine tot
la tine vin”, ar fi fost același lucru. Nu ne dăm seama că dezamăgirea este echivalentă cu un omor și… m-
ai omorât… m-ai omorât din imprudență. Dar n-ai nici o vină, fiindcă nu știai ce faci. (către public) Nici nu
știu daca pot s-o numesc gelozie. (către EL) Gelozia începe cu dragostea, dar nu se terminî cu ea. (către
public) Tare le-a mai făcut pe prietenele mele să râdă faptul că Miguel m-a părăsit! I s-a năzărit să colinde
lumea…

EL: Am știut mereu că numai la el îți era gândul și că ai regretat că a plecat.

EA: Și eu cred la fel… Miguel din primul moment a vrut să facem dragoste, iar eu nu aveam „CHEF” de
așa ceva. Eu vroiam să fim numai în vorbă… Dar cum sunt o fată bună n-am putut să-l refuz, pentru că
mi-a zis că dacă nu îl lăsam, o s-o apuce pe căi greșite.

EL: Ha!… Așa a aspus?! Ha!… și eu te priveam cu un simtamant de profunda afectiune… (către public) Am
cunoscut-o din întâmplare acum 5 ani și… încă de la prima întâlnire, sufletul mi s-a aprins că o flacără,
până atunci necunoscută, dar nu era flacăra lui Eros și amară și chinuitoare îmi era convingerea căpătată
încetul cu încetul, că nu voi putea să deslusesc niciodată natura neobișnuită a acestei flacări si… (către
EA) nici să-i potolesc intensitatea nelamurită, (către public) dar ne-a fost dat să ne întalnim și soarta ne-a
unit în fața altarului (către EA) și cum fugea de lume și se atașase doar de mine, m-a făcut fericit… O
fericire ciudată, o fericire că de vis… (către public, cu un aer visator) Unul dintre cele mai dificile
momente într-o relatie, e acela când trebuie să-ți mărturisesti dragostea. Nu vrei s-o faci, nu știi ce o să
spună celalalt, ți-e teamă de respingere și de o situație cu un mare potential de penibil, (se ndreaptă spre
EA și o prinde nervos de umeri) dar pur și simplu toata fiinta mea striga "TE IUBESC" și nu mai puteam
amâna momentul. (EA îl respinge) Acum, nu mai depinde de mine, nu te mai pot ocrotii (către public)
Poate că nici nu o mai iubesc…nu știu…
EA: Toți sunt buni și puternici în jurul meu și mă ocrotesc. Ce simplu e să fi fericită. Am crezut în vise…
(către public, cu un aer visator și trist) De-odată parcă… cineva îmi pune mâna pe umăr… și totuși știu
bine că nimeni nu m-a atins…. M-am intors și am vazut o lumină mare și orbitoare…. (Se aprinde lumina
pe Angel și se știnge lumina la masă ) Și-am auzit vocea. Muzica 2 Vocea era blanda și joasa… n-o mai
auzisem până atunci. în ziua aceea nu a spus decat atat…(se aude vocea)

(Se aprinde lumina la masă și se știnge lumina pe Angel )

Nu am înțeles... m-am speriat și am fugit. În ziua accea nu a fost nimic mai mult, apoi s-a întamplat a
doua oară, băteau clopotele la namieză, de asta dată l-am văzut. (Se aprinde lumina pe Angel) (către
Angel) Am uitat cuvintele prin care te numeam… să fi fost lumina? Să fi fost un înger? Nu știu... Atunci de
ce era atât de rece-n jur? Vântul a ascuns ecoul strigătului meu în miazănoaptea. Am uitat cuvintele prin
care te numeam... și totusi, sufletul n-a începtat să mi te strângă la piept….Cred că te numeam... Angel.
(Se stinge lumina pe Angel)

MUZICA 3

(Se aprinde lumina pt. dans și pe masă)

EL: (se îndreaptă spre EA) Atunci când după zile lungi de așteptare mi-ai apărut deodată zâmbind,
sufletul meu, crezu că ești un înger de pace și scapare, trimis să ma re-ntoarca la bunul Dumnezeu. (o
mângâie) Tu nu erai un înger, dar ... sufletul atunci, la pace m-i s-a învoit…. Ți-am dat tineretea mea… mi-
ai dat iubirea ta… și scepticul din mine, de cer nu s-a indoit!… (o strânge la piept) E trist, să-ți transformi
propria viață, într-o simplă și scurta poezie.
EA: Te-am iubit mai mult decat orice pe lumea asta, pentru că m-ai învățat să iubesc…. și tot la fel de
mult te urasc (îl împinge) pentru că nu m-ai învățat să iert. (Spre public) Odată în viață iubești cu
adevărat și tot odată spui adio. (Spre EL) Acum îți spun adio pentru că nu m-ai lasat să fiu lângă tine.
Spun adio și iubirii și saruterilor și mangaierilor…. îți spun adio… iubire imposibilă. Trecutul a rămas în
urma și lupt pentru a-l păstra acolo, în trecut. Pentru că, dacă l-as reînvia, ar fi prezent doar pentru mine.
Trecutul prezent, un timp care nu există în gramatică, dar care exista în mine. Sunt silitoare, să știi. Am
fost întotdeauna. Fac meditații și încerc să reînvăț gramatica în care timpul prezent este doar prezent. În
care EU SUNT și nu EU AM FOST și AS FI PUTUT FI. Iar viitorul… Mi-e indiferent, atâta timp cât nu e
viitorul meu! (EL aplaudă ironic) știu, vorbesc aiureli. știu că nu-ti place. Tu ești un barbat practic, realist
și nu-ti plac infloriturile. (Către public) Nu regret nimic… (către EL, cu ură) dar mi-ar fi plăcut mai mult să
nu te fi întâlnit. Chiar dacă asta ar fi însemnat, să am o viață plictisitoare și fără sens… E destul de clar
pentru tine?

EL: A trecut ceva timp… dar acum este clar! Mai bine mai târziu decât niciodată.

EA: Șterg amintirile de praf și le zâmbesc cu drag… uneori lacrimez, insa ma opresc în punctul în care
incepe să devina intunecat și nesigur… (Către public) Evit să îmi pun vesnica intrebare: DE CE?… De ce a
fost pentru prima și ultima dată când l-am vazut pe Angel? M-am dus de multe ori în gradina sa-l astept
și intr-un final am renuntat, dar în unele zile sufeream cumplit cu gandul că el era acolo. (Către EL) L-as fi
sarutat… dar era doar un vis. Ma intreb de cateva zeci de ori pe zi, „de ce te-ai schimbat?” (Către public)
că atunci când intrebi la o inmormantare de ce-a murit raposatul? De pneumonie, cancer sau calcat de
masina, că și când n-ar fi acelasi lucru. (Către EL) Nu suntem obisnuiti să acceptam fenomenele în sine,
vrem totdeauna să știm “DE CE?”. Cred că te mira ca, în vocabularul meu redus, o lunga vreme la “TE
IUBESC!” sau ”DE CE?”, mai exista și alte cuvinte. De fapt… acum redescopar în mine, femeia inteligenta,
omul cu judecata. Asta mi-a lipsit cat timp am fost în preajma ta! Mi se pare că sunt o veche cunostinta
pe care am scapat-o din vedere multi ani. Multa vreme ma uitam în oglinda și nu vedeam decat
picioarele care te fascinau, sanii rotunzi și ochii. Azi, descopar că meritam din partea ta, o privire mult
mai atenta! Am fost pedepsita, că să-mi continui explicatia, fiindca am trait o ficțiune… (Către public)
Omul n-are dreptul să traiasca, decat realitatea, chiar daca-l nemultumeste și doar ce apare la lumina
zilei, oricat de imperfect ar fi. (Către EL) Iar eu mi-am inchipuit că mă pot sustrage controlului, judecatii.

EL: Ședeam ceasuri întregi lângă tine, vrăjit de muzica glasului tau, până când, în cele din urmă, melodia
se învăluia în spaimă și pe suflet mi se lăsa o umbră, păleam și ma infioram în sinea mea de aceste
accese nepamântesti. Și astfel, bucuria se vestejea deodata, preschimbandu-se în GROAZA.

EA: M-am măritat cu tine, pentru că o fată la locul ei, trebuie să se mărite. (către public) Totuși când
stateam cu tine și te apucam de mână, îmi imaginam că este a lui Angel, care s-a mistuit că fumul. (Către
EL) Tu nu ai reușit să intrii în visul meu… dar nu sufăr, nu. Când ma gândesc la el, îl simt lângă mine.

EL: (Către public) Și iata că a venit o vreme când misterul caracterului soției mele a început să mă apese
că o vrajă…. (O privește cu dispreț) Nu mai puteam suporta atingerea degetelor ei palide, nici timbrul
profund al glasului ei atat de muzical, nici stralucirea ochilor ei melancolici. (Către public) Ea își dadea
seama dar nu îmi reprosa nimic. Îmi intelesese, poate, slabiciunea sau nebunia mea și o numea destin….
(Către EA) Parea să inteleaga și pricina, necunoscuta mie, pentru care treptat incepeam să ma indepartez
de ea… (către public) dar în nici un fel nu m-a lasat să o aflu!

EA: (Către public) De-aș cunoaște toata limbile oamenilor și pe cele ale îngerilor… fără iubire, nu sunt
decat în clopot tocit, sau niște talgere tipatoare. De-aș cunoaște toate tainele și tot ceea ce este știut.
De-aș avea credinta nemasurată, ce mișă munții din loc… fără iubire… nu sunt nimic. (Către EL) De mi-aș
împărți toate bunurile, că să aibă ce mânca sărmanii. De mi-aș da că o ofrandă trupul că să fie ars pe
rug… fără iubire, faptele mele nu slujesc la nimic. Iubirea e rabdatoare, iubirea e plină de bunătate
Iubirea nu pizmuieste, nu se umflă de mandrie, nu infăptuieste nimic necinstit. Nu se acreste, nu
bănuieste răul, nu se bucură de strambătate, dar se veseleste de adevar... (Către public) Crede totul, iarta
totul, spera totul. Sufera orisice. Iubirea nu se ofileste niciodata.

EL: (Către public) și totusi, fiind femeie… se ofilea cu fiecare zi, mai mult. (Către EA) Cu timpul, doua pete
purpurii, si-au găsit definitiv salas pe obrajii ei, iar pe fruntea-i palida, s-au conturat vine albastrii. (Către
public) Uneori simțeam că mă topesc de mila ei, dar îi întâlneam apoi privirea grăitoare și sufletul îmi era
din nou răscolit. (Către EA) Amețeam, asemenea celui care priveste intr-un abis înspăimântător și fără
fund.

EA: Înainte să te întâlnesc, nu știam ce înseamnă iubirea, nu o cunoșteam, nu mă gândeam la ea, nu

știam cum e să iubești pe cineva. Cu alte cuvinte, aveam o viata linistita, traiam impacata cu mine insami,
pot să spun că eram fericita, nu împlinita... dar seara când puneam capul pe perna, adormeam brusc,
fără să am vreau gand, fără să ma macine nimic, fără să ma intreb ce va fi maine... Dar ai aparut tu și s-a
schimbat totul...in rau, din pacate. Ai aparut în viata mea pe neasteptate, brusc... și ai plecat tot
asa...dintr o data, fără sa-ti pese de nimic. La inceput a fost ceva atat de frumos, ma faceai să ma simt
bine... Dar acel an a trecut și când credeam că tu ești barbatul pe care l-am cautat mereu, când eram
sigura că am întâlnit persoana potrivită, ai avut grijă să-mi arăți că nu a fost așa, că nu ești cum am
crezut. Acum, dupa 5 ani, m-am convins de acest lucru. Dar oare… daca mi-am dat seama de asta, de ce
ma gandesc mereu la tine?! Totul s-a schimbat dupa primul an, relatia s-a racit și ai inceput sa-ti arati
adevarata fata… Nimic nu mai este cum a fost. Cred că nu ne e dat să fim împreună... chiar cred asta!
EL: Cat de mult poti să regreți dupa niște lucruri care se puteau rezolva de la sine…

EA: și eu am crezut la fel. Acum tot ce vreau e să îmi gasesc linistea și fericirea. Vreau să vina din nou
acele vremuri, să ma asez seara în pat și să nu ma gandesc la nimic, să nu adorm cu lacrimi în ochi și să
nu ma trezesc fel... plangand... N-o să-mi fie greu fără tine. Desi m-ai dezamagit, o să te pastrez mereu în
sufletul meu. O să pastrez imaginea pe care mi-am format-o despre tine la inceput, când te-am cunoscut.

EL: Să înteleg că este momentul să mă bucur?

EA: Să întelegi că vei ramane mereu PRIMA MEA DEZAMAGIRE, vei rămâne primul bărbat, care mi-a
arătat că viața poate fi frumoasă, dar poate fi și foarte dură. Am vazut cum e să iubești și să suferi din
dragoste, am vazut cum e să verși lacrimi de iubire.

EL: Puteai să pleci oricand, erai libera. De ce nu ai plecat?

EA: Am vrut să plec, dar nu puteam. Pur și simplu, nu puteam să plec și să te las. Acum mă simt că o
proastă, că o tâmpită, că o nebună, o femeie slabă, exact asa cum mi-ai spus. M-ai făcut să cred și ce nu
este adevărat, m-ai zăpăcit complet... cred că relația asta m-a distrus, nu mai am încredere în mine, nu
știu ce o să se întâmple cu mine și parcă… nici nu-mi mai pasă. În orice caz, dacă o să vreau să
înnebunesc pe cineva, sa-l zăpăcesc, să-l fac să-și piardă mințile, să nu mai știe daca-i albă sau neagră, o
să ma gândesc la ce ai făcut cu mine și o să aplic acele metode

EL: Nu am știut niciodată, de ce mă acuzi.

EA: Nu te acuz. E adevărat, sunt slabă, dar nu pot, să nu te urăsc. (Către public) când eram copil,
gandeam că un copil, vorbeam că un copil, judecam că un copil. când am ajuns în puterea varstei, am
lepadat purtarea copilareasca și am cunoscut cele trei valori : credința, speranța și iubirea! (Către EL) Dar
cea mai mare dintre toate trei, rămâne iubirea.

EL: Ha! Iubirea?! (Către public) I-am jurat iubire vesnica, i-am promis fericirea, i-am dat iluzii despre un
viitor cum nici nu te încumeți să visezi…. Ha! (O priveste cu dispreț) M-a crezut biata de ea. O vedeam
cum se știngea treptat sub povara jertfelor pe care mi le aducea, cum cădea istovită în luptă cu propria-i
constiință, dar nu mi-a aruncat nici o privire chiorasă! (Către public) Doamne, Dumnezeule… un reproș
nu mi-a adresat niciodată!… și ce a facut? (O priveste cu dispreț) Ce a făcut? Iată, acum n-o mai iubesc…
sau… poate că o mai iubesc….nici nu mai sunt sigur. (Către public) Nu mai pricep nimic! îmi vine uneori…
sa îmi pun capăt zilelor!

MUZICA 4

EA: (În dreptul luminii pt. dans, spre public) Acum…după atâtea căderi în propriul eu… m-am ridicat de
jos… și mi-am deslipit genele negre și botite de atata plâns…. Nu a durat mult… nu a fost nici macar
placut…Trebuia să fiu trista…asa spunea calendartul și lumina de afara. Toamna a venit… și m-a rascolit
pentru totdeauna… a plecat că o prostituată ce și-a luat banii… S-a dus tiptil, perversa, cu pantofii de flori
în mâini… De aceea… o să raman cu aripile larg deschise, în fata soarelui, spre parjolire. Dar nu-i nimic…
praful rămâne în drumul colbului, unde căruțașii își biciuiesc în continuarea… (către EL) animalele.

EL: Nu-ți spun adio, cum n-ai mai exista… rămâi doar coaja celei pe care o iau cu mine. Și-am supt adanc
esenta și te-am golit de tine. Plec numai cu splendoarea și frumusțea ta. Las ochii falsi luceferi și iau
privirea draga. Las buze reci de idol și iau sarutul lor. Uit sanii și duc caldura și forma lor intreaga. Fur
avalansa de par, când se dezleaga din trup, îmbrățisarea de vrej ametitor… Zvârl inima stricata, ce-ți
schioapata alene, cu scopuri nepatrunse tesute-n lingusiri – când prefacute-n lacrimi, când rasete
viclene- capcana-n chip de suflet ascunsa-n amagiri. Cu tot ce-am strâns din tine curat, că Prometeu, am
să te-alcătui altfel… dar suflet îți dau eu….

SFÂRȘIT brusc MUZICA 4

Nu știu de ce am ieșirile astea... știu că nu-ți plac, dar crede-mă, am momente în care cred că nu mai sunt
eu. Furia mea ajunge la cote maxime și îmi vine sa-ti spun toate rautatile din lume si… chiar să te lovesc...
îți vine să crezi că toate chestiile astea urate le fac din dragoste, sau din gelozie? Am incercat să ma abtin,
dar nu pot... Am avut mereu impresia că nu ma iubesti, ca-ti bati joc de mine, că razi de mine cu prietenii
și "prietenele"... (O prinde de umeri) Ajuta-ma! Chestiile astea au urmari și asupra fizicului... Simt că
amețesc, că îmi sare inima din piept, că ma sufoc... O să îmi revin vreodata? Hmm... E grav... Nu mai
dorm noaptea… și daca reusesc într-un final, mă agit mereu, am vise ciudate și mă trezesc cu un
sentiment de FRICĂ…. (O privește speriat) Hai că o iau razna, mai bine închei aici…. (pleacă)

EA: Totul a picat, ața s-a rupt, iar eu rămân să dorm cu fluturii…

EL: Cu „Fluturii?!”

EA: Da, „cu fluturii”!… și nu e urât, e doar puțin trist. (Către public) Mă voi ridica acum și voi înceca să-mi
cos de piele aripi albe și mi le voi face din nou frumoase… mi le voi acoperii cu praf colorat… cu pudră
adusă din cripta familiei mele… (către EL) și ma voi trezii cu ele dimineață, pornind spre visele tale și
poate… vom visa împreună.

EL: (Se îndreaptă spre EA) Iartă-mi legământul dragostei aprinse. Iartă vâlvătaia ce am aprins în tine. Ți-
am furat coroana tinerilor doruri, dar jaful și minciuna, au fost fără vină. (O mâgâie pe păr) Dacă poți
copilă, iartă-mi amăgirea. Nu sunt rău, ci-s numai biata mea ruină. (O mângâie pe obraji, îndreptând
mâinile spre gât) Lemnul dacă arde-n vatră a rămas cenușă rece, ce mai caut oare-n lume, dac-am dat tot
ce-am avut? (O sugrumă) Îmi pare rîu că n-am știut să prețuiesc ce am avut mai scump pe lume, iar acum
plătesc pentru că nu te-am putut recuceri. ''TE ROG… IARTĂ-MĂ ''. (O ține în brațe și o privește.)

MUZICA 5

(Către public) Iubiți-vă….și fiți siguri când faceți asta!

(Lumina se știnge treptat. Muzica continuă)

CORTINA