SEMIOLOGIE PSIHIATRICĂ

Psihismul uman reprezintă ansamblul

conştient sau inconştient de nevoi vitale, procese
afective, cognitive şi spirituale, alcătuind viaţa
psihică a unui individ. Termenul vine din grecescul
psyche, care iniţial însemna viaţă, suflare, ca apoi
să desemneze noţiuni precum suflet, spirit, minte
sau personalitate.
Psihismul uman este o formă complexă de
manifestare a creierului cu scopul adaptării
continue la cerinţele exterioare şi interioare ale
organismului. Este împărţit în 3 niveluri: conştient,
inconştient şi subconştient.
 Nivelul conştient reprezintă partea care
realizează adaptarea şi integrarea persoanei în
viaţa de zi cu zi. A fi conştient înseamnă a gândi, a
comunica, a stabili relaţii, a sintetiza probleme, a
te adapta la situaţii noi. Elementul central al
psihismului conștient este conştiinţa.
Nivelul subconştient cuprinde toate actele
care au fost odată conştiente, dar care, în prezent,
se desfăşoară fără controlul conştientului. Este
acea parte care cuprinde: amintirile, deprinderile,
ticurile, automatismele.
Nivelul inconştient este cel mai controversat,
el cuprinzând tendinţe ascunse, conflicte
emoţionale generate de personalitate şi este puţin
previzibil. Are rol pozitiv, de exemplu, rol de
energizare şi dinamizare a întregii vieţi psihice. El
este principalul depozit pentru procesele
informaţionale, dar şi pentru cele motivaţionale.
 Psihismul inconştient are un conţinut
conştientizabil (depozitul mnezic care nu este
conştientizat în clipa de faţă, dar poate fi evocat
spontan sau voluntar în anumite situaţii) şi unul
neconştientizabil (instinctele). Acest psihism
inconştient, dar conştientizabil a fost speculat de
psihanaliză (sediul pulsiunilor şi dorinţelor
inacceptabile refulate) şi cognitivism (sediul
schemelor cognitive).

1.CONSTIINȚA
 CONŞTIINŢA = se referă la reflectarea
psihică asupra propriului caracter şi
comportament. Are mai multe înţelesuri:
conştiinţă morală, conştiinţa de sine ca şi
statut social, conştiinţa bolii (insight).
Pentru simplificare, termenul conştiinţă va
fi utilizat atât în sensul de conştienţă, cât şi
în sensurile lui proprii.
  CONŞTIENŢA = se referă la starea de
VIGILITATE (STAREA DE TREZIRE) şi la
conştientizarea sinelui şi a mediului
înconjurător
Psihismul conştient se desfăşoară în
condiţiile STĂRII DE VIGILITATE (STAREA DE
VEGHE, STAREA DE TREZIRE). Aceasta se
referă la gradul de responsivitate a organismului la
stimuli.
Psihismul conştient poate fi descris dintr-o
perspectivă atemporală sincronă sau transversală
(prezentul sau ,,clipa de faţă”), reprezentată de
câmpul actual de conştiinţă, şi dintr-o perspectivă
diacronă, temporală, longitudinală, reprezentată
de succesiunea în timp a unei multitudini de
câmpuri actuale de conştiinţă cu conţinuturi
diferite.
Câmpul actual de conştiinţă are mai multe
atribute: intenţionalitatea, percepţia, înţelegerea
situaţiei şi orientarea temporo-spaţială, pentru
situaţie, auto- şi allopsihică.
1. Intenţionalitatea se referă la atenţie sau
funcţia care orientează psihismul spre un anumit
sector al realităţii, concentrându-se asupra acestui
sector pentru a creşte acuitatea percepţiei la acest
nivel.
2. Percepţia structurată a stimulilor externi
sau interni. Se referă la faptul că psihismul
organizează conţinutul perceput în funcţie de
propriile modele existente în depozitele mnezice
pentru a-i da un sens.
3. Înţelegerea situaţiei: interpretarea corectă
a percepţiei duce la rândul său la un
comportament orientat, comprehensibil şi în acord
cu stimulii.
4. Orientarea temporo-spaţială,
situaţională, auto- şi allopsihică: plasarea
corectă, obiectivabilă a conţinutului perceput în
timp şi spaţiu, precum şi
recunoaşterea/identificarea corectă a obiectelor,
persoanelor sau situaţiilor.
Psihismul uman, asemenea corpului biologic
este supus ritmurilor biologice, oscilând între două
stări alternative: starea de veghe şi starea de
somn (ritmul somn-veghe). În raport cu perioada
ritmului circadian, ritmurile biologice
(bioritmurile) au fost împărţite în trei categorii:
- ritmuri circadiene (cu perioada de 24 de ore):
ritmul somn-veghe
- ritmuri ultradiene (cu perioada mai mică de 24 de
ore): secreţii endocrine, ritmul somn NREM - somn
REM
- ritmuri infradiene (cu perioada mai mare de 24 de
ore): ritmul ciclului menstrual.
Bioritmurile organismului (bioritmurile
endogene) îşi au originea în activitatea ”orologiilor
interne“ situate în diverse organe. Pentru o bună
funcţionare a organismului şi o adaptare eficientă
la mediul ambiant, ritmurile endogene sunt
coordonate între ele şi sincronizate cu modificările
mediului ambiant. Coordonarea ritmurilor
endogene este realizată de nucleul
suprachiasmatic al hipotalamusului. Sincronizarea
ritmurilor endogene la ritmurile mediului ambiant
este realizată tot de către nucleul suprachiasmatic
supus influenţei sincronizatorilor, reprezentaţi de
variaţii repetitive ale intensităţii luminoase, variaţii
ale alimentaţiei, mişcare, interacţiunile sociale.
 STAREA DE VEGHE - VIGILITATE
Toate persoanele trec zilnic între starea de
somn şi cea de veghe (vigilitate). Acesta este un
bio-psiho-ritm circadian.
În starea normală de veghe orice persoană
receptează şi înţelege informaţiile care vin din
mediul înconjurător, este foarte atentă la ele,
reacţionează prin diverse comportamente la
semnificaţiile informaţiilor şi păstrează în memorie
cele experimentate. Spunem că omul treaz se
afirmă prin această vigilitate, care este structurată
ca un „câmp al conştienţei actuale”.
TULBURĂRILE DE CONŞTIINŢĂ
(CONŞTIENŢĂ)
Acestea sunt cantitative, prin afectarea
nivelului de vigilitate (gradului de trezire). În
ordinea crescătoare a severităţii se descriu:
obnubilarea, soporul şi coma (abolirea câmpului
actual de conştiinţă). Tulburările calitative sunt
reprezentate de starea crepusculară şi starea
confuzională.
o Tulburările cantitative ale conştiinţei
 OBNUBILAREA (din latină nubes =
înnourare, nebula = înceţoşare) reprezintă
o denivelare a gradului de vigilitate în
sensul scăderii vigilităţii. Apare în
normalitate în stările de oboseală şi în
stările hipnagogică şi hipnopompică. În
patologie apare în afectările directe ale
SNC (traumatism cranio-cerebral, accident
 vascular cerebral, meningo-encefalite,
tumori), în afectările indirecte ale SNC
(insuficienţă hepatică, renală, respiratorie)
sau intoxicaţii cu substanţe deprimante ale
SNC (alcool, medicaţie psihotropă).
 STAREA DE SOPOR (primul stadiu al
comei, coma vigilă) este o stare de somn
profund din carepacientul nu mai poate fi
trezit decât de stimuli foarte puternici şi pe
o durată scurtă (câteva secunde), după
care reintră în starea de somn profund. În
cărţile de neurologie apare sub termenul
de STUPOR (a se diferenţia de
STUPORUL cataton şi depresiv). Soporul
apare în afectările directe ale SNC
(traumatism cranio-cerebral, accident
vascular cerebral, meningo-encefalite,
tumori), în afectările indirecte ale SNC
(insuficienţă hepatică, renală, respiratorie)
 sau intoxicaţii cu substanţe deprimante ale
SNC (alcool, medicaţie psihotropă).
 COMA (de la grecescul coma, însemnând
somn profund) se caracterizează printr-o
stare în care conştiinţa este abolită, fără
posibilitatea trezirii prin aplicarea stimulilor
dureroşi, luminoşi sau auditivi, cu
pierderea ritmicităţii somn-veghe. Cauzele
sunt aceleaşi ca şi în cazul obnubilării şi
stării de sopor.
o Tulburările calitative ale conştiinţei
 STAREA CREPUSCULARĂ se
caracterizează prin îngustarea punctiformă
a câmpului actual de conştiinţă cu
păstrarea automatismelor motorii (poate
merge, poate urca în tren, poate coborî).
Uneori se însoţeşte de acte de violenţă
extremă cu consecinţe penale (crimă,
distrugere de bunuri materiale). Are un
caracter paroxistic (apare şi se termină
 brusc) şi tranzitoriu. După episod apare
amnezia lacunară. Cauzele stării
crepusculare sunt organice (epilepsia
fronto-temporală), induse de substanţe
(beţia patologică) sau psihiatrice (stările
disociative ale câmpului actual de
conştiinţă din isterie şi reacţia acută la
stres).
BEŢIA PATOLOGICĂ este o stare
crepusculară apărută la persoane cu
microleziuni cerebrale (traumatisme
cranio-cerebrale, epilepsie, accidente
vasculare cerebrale, stări post-encefalită,
tumori cerebrale), după consumul unor
cantităţi mici de alcool, incapabile să
producă intoxicaţie la persoanele normale.
CREPUSCULUL ISTERIC (fuga
disociativă) apare la personalităţile
histrionice, după o situaţie de frustrare.
  STAREA CONFUZIONALĂ se
caracterizează prin perturbarea câmpului
actual de conştiinţă atât ca arie, cât şi ca
nivel de vigilitate. Debutul este brusc,
evoluţia este acută şi tranzitorie (dacă se
iau măsuri), intensitatea simptomelor
fluctuantă (agravare vesperală). Clinic se
manifestă prin:
- absenţa intenţionalităţii, atenţia e grav afectată;
- percepţia este nestructurată;
- înţelegerea imediată a situaţiei este imposibilă;
- dezorientare temporo-spaţială, allopsihică şi
pentru situaţia în care se află;
- viaţa psihică se desfăşoară haotic,
comportamentul este haotic, fără sens;
- posibile halucinaţii şi iluzii vizuale şi tactile
zoomorfe, în general micropsice, asociate cu
comportament motivat halucinator (uneori şi
macropsice: cai, vaci, draci) sau iluzii şi halucinaţii
scenice terifiante ce provoacă anxietate, uneori cu
conţinut profesional (stare confuz-onirică sau
delirium);
- hipomnezie, amnezie de fixare;
- memoria imediată (de lucru) este grav afectată:
pacientul nu înţelege întrebările care îi sunt
adresate, limbajul e incoerent;
- inhibiţie sau agitaţie psiho-motorie;
- inversarea ritmului somn-veghe.
Cauze: Nu este o boală psihică! Apare mai
frecvent la copii (creier imatur) sau la vârstnici:
- Afectare directă a creierului: traumatisme cranio-
cerebrale, tumori, accidente vasculare cerebrale,
meningo-encefalite (delirium infecţios), epilepsie;
- Afectare indirectă a creierului: insuficienţe de
organ (hepatică, renală, respiratorie), deficit de
vitamină B1, hipoglicemie, dezechilibre hidro-
electrolitice, febră (delirium febril ce evoluează în
paralel cu febra), septicemii (delirium infecţios);
- Intoxicaţii sau sevraje: droguri, medicamente,
toxice (delirium de intoxicaţie sau de sevraj).
 Starea confuzională (delirium) nu trebuie
confundată cu DELIRUL, care este o convingere
patologică fără substrat real, ce apare pe un câmp
actual de conştiinţă clar!
La vârstnici trebuie făcut diagnosticul
diferenţial cu DEMENŢA (debut insidios, evoluţie
cronică progresivă). Uneori, starea confuzională
se poate suprapune peste o demenţă.