UNITATEA DE STUDIU 3

FORMAREA CAPITALURILOR ŞI STRUCTURA FINANCIARĂ A

FIRMEI

Obiectivul principal al capitolului

- Cunoaşterea procesului de constituire a capitalurilor întreprinderilor

Obiectivele secundare ale capitolului

- Familiarizarea cu metodele de constituire a capitalurilor firmelor
- Crearea deprinderilor de stabilirea a costurilor capitalurilor
- Formarea însuşirilor de apreciere a eficienţei folosirii capitalurilor
împrumutate cu ajutorul instrumentului numit efectul de levier financiar
- Cunoaşterea criteriilor de optimizare a structurii financiare

Conceptul de capital al întreprinderii

În sens economic larg, capitalurile exprimă mijloacele băneşti precum

şi expresia bănească a celor materiale folosite de întreprindere pentru
producerea unor bunuri sau servicii, care prin vânzare permit obţinerea
profitului. În procesul producerii bunurilor şi serviciilor valoarea parcurge cele
trei stadii: aprovizionare, producţie şi comercializare, ocazie cu care îmbracă o
serie de forme funcţionale: materii prime, produse nefinite, produse finite etc.
Prin utilizarea capitalurilor se urmăreşte în final realizarea obiectivului
financiar şi anume obţinerea surplusului monetar.
Capitalul privit din punct de vedere al naturii sale se împarte în capital
real şi în capital fictiv. Capital real exprimă consecinţele esenţiale de natură
patrimonială ce decurg din procesele de constituire şi de utilizare ale
capitalului firmei.
Capitalul fictiv numit şi capital financiar este reprezentat de
instrumentele prin care se constituie capitalul real respectiv acţiuni, obligaţiuni
etc., sau care facilitează folosirea lui adică diverse titluri de credit precum şi
efecte comerciale (cambii, bilete la ordin, cecuri etc.).

1
 Metode şi resurse de constituire ale capitalurilor

În funcţie de provenienţa resurselor cu ajutorul cărora se constituie şi

sporeşte capitalul întreprinderii, deosebim două modalităţi de finanţare:
 finanţare internă şi
 finanţare externă.
În cadrul celor două modalităţi se întâlnesc mai multe metode cu ajutorul
cărora se mobilizează o diversitate de resurse care asigură procesele de
finanţare.
Finanţarea internă se realizează atunci când se face apel la următoarele
resurse:
 profitul net sau profitul rămas după plata dividendelor,
 amortizarea activelor imobilizate, sume din valorificarea activelor
imobilizate scoase din funcţiune sau din vânzarea celor de prisos
 fondurile asimilate celor proprii.
Finanţarea externă presupune constituirea, iar ulterior sporirea capitalului
firmei cu ajutorul:
 aporturilor în natură sau în bani ale viitorilor proprietari, la care se
pot adăuga sume din:
 contribuţii ale statului, ale unor colectivităţi publice şi organisme
specializate
 emisiunea şi vânzarea de noi acţiuni,
 emisiunea şi vânzarea de obligaţiuni, contractarea de împrumuturi
bancare, practicarea creditului comercial, sau a creditului leasing.
Principalele metode de creare şi apoi de sporire a capitalului firmelor sunt:
 metoda aportului în bani şi în natură,
 metoda autofinanţării,
 metoda creditării,
 metoda finanţării bugetare,
 finanţarea din fonduri europene nerambursabile.
Practica economică contemporană impune şi alte metode între care cele mai
frecvent folosite sunt:
 fuziunea, absorbţia sau comasarea,
 convertirea de creanţe în acţiuni,
 încorporarea de rezerve.
1. Metoda aportului în bani şi în natură permite constituirea capitalului
social al întreprinderii. Finanţarea prin aportul de capital în numerar şi în
2
natură conferă persoanei respective calitatea de asociat sau acţionar, adică de
coproprietar al unei părţi din capitalul social. Acesta îşi va recupera fondurile
investite în societatea comercială, după lichidarea acesteia, din partea rămasă
după onorarea creditorilor. Recuperarea capitalurilor investite, înainte de
lichidarea societăţii, se face prin vânzarea părţilor sau acţiunilor sale altor
persoane.
2. În cazul sporirii capitalului social se poate recurge la noi aporturi şi la
emisiunea de noi acţiuni. Emisiunea de noi acţiuni este în general o metodă nu
prea agreată de vechii acţionari deoarece, prin apariţia noilor acţionari, pot
pierde controlul şi administrarea societăţii. Din această cauză, metoda
reprezintă o soluţie "in extremis" folosită după epuizarea celorlalte posibilităţi
de finanţare. Noile actiuni se oferă în primul rând spre subscriere acţionarilor
existenţi, proporţional cu numărul acţiunilor pe care le deţin, într-un anumit
termen. Dacă aceştia nu-şi exercită dreptul de preferinţă în interiorul acestui
termen, acţiunile se pun în vânzare prin negociere pe piaţa financiară, prin
subscripţie publică. Modul de subscriere a noilor acţiuni, respectiv prin aport în
numerar sau în natură, produce influenţe financiare în activitatea întreprinderii.
3. Încorporarea de rezerve este o altă metodă de sporire a capitalului social
care însă nu aduce resurse financiare noi pentru întreprindere, deoarece
fondurile de rezervă s-au constituit de-a lungul anilor din beneficiile
nerepartizate ca dividende. În momentul aplicării metodei aceste resurse
financiare deja există, fiind de altfel angajate în procesele economice ale
întreprinderii. Când rezervele devin importante, întreprinderea procedează
adesea la încorporarea lor în capitalul social. Creşterea capitalului social se
realizează prin reducerea cu aceeaşi sumă a rezervelor, rezultatelor şi
fondurilor proprii. Metoda poate fi pusă în aplicare pe două căi, fie:
 prin creşterea valorii nominale a acţiunilor existente,
 prin emisiunea de acţiuni care se împart gratuit acţionarilor vechi.
4.Consolidarea datoriilor întreprinderii este o metodă prin care
capitalul social creşte prin încorporarea în acesta a datoriilor pe care firma, în
cauză, le are faţă de diverşi parteneri. Metoda se întâlneşte şi atunci când are
loc transformarea datoriilor pe termen scurt în datorii pe termen mediu şi lung,
caz în care sporeşte capitalul permanent. Creşterea capitalului social prin
încorporarea datoriilor se face numai cu acceptul furnizorilor şi creditorilor
firmei, dar şi al acţionarilor existenţi, care trebuie să renunţe la dreptul lor
preferenţial de subscriere. Aplicarea metodei are ca efect creşterea fondului de
rulment datorită faptului că sporirea capitalului social, poate fi asimilată fie
unei emisiuni de acţiuni în numerar, dacă este vorba de creanţe lichide, fie
creşterii prin aport în natură, dacă sunt creanţe de acest fel faţă de furnizori.
3
Forma consacrată de transformare a datoriilor în capital social este conversia
obligaţiunilor în acţiuni pe baza unei proporţii stabilită din momentul emiterii
obligaţiunilor convertibile. Creşterea numărului de acţiuni dă naştere "efectului
de diluare", prin scăderea profitului pe o acţiune.
5. Fuziunea şi absorbţia totală sau parţială a întreprinderilor reprezintă
metode des întâlnite în economia contemporană, caracterizată prin
mondializarea producţiei şi a pieţelor. Consecinţa folosirii acestor metode o
reprezintă cumularea capitalurilor sociale (părţilor de capital) ale societăţilor
fuzionate sau absorbite. Privite din perspectiva folosirii capitalurilor în
procesele economice, metodele pot conduce la rezultate mult mai bune decât
suma rezultatelor obţinute individual de fiecare întreprindere, înainte de
producerea fuziunii sau absorbţiei.
6. Autofinanţarea este o metodă de creştere a capitalului propriu al
întreprinderii şi se caracterizează prin reţinerea de către întreprinderi a unei
părţi din rezultatele obţinute din desfăşurarea activităţii lor. Ea este considerată
ca metodă de bază în constituirea capitalurilor întreprinderii, care însă în
condiţiile unei dezvoltări de mari proporţii poate fi insuficientă, impunându-se
folosirea ei împreună cu alte metode1.
7. Creditarea este metoda prin care se formează capitalurile
împrumutate. Aceste capitaluri au caracter rambursabil şi sunt purtătoare de
dobânzi care afectează profitul întreprinderii. De pe piaţa capitalurilor pot fi
contractate împrumuturi: pe termen mijlociu şi lung şi/sau pe termen scurt.
I. Împrumuturile pe termen mijlociu şi lung au o scadenţă mai mare de
un an şi au rolul de a finanţa cu deosebire activele imobilizate. Capitalurile
constituite din capitalurile proprii la care se adaugă capitalurile create din
împrumuturi pe termen mijlociu şi lung sunt numite capitaluri permanente.
Sporirea capitalului permanent prin contractarea de împrumuturi pe termen
lung poate fi realizată prin:
A. - obţinerea împrumutului în urma negocierii directe cu o bancă;
B. - emisiunea de obligaţiuni;
C. - credit bail.
II. Capitalurile întreprinderii pot spori şi cu ajutorul împrumuturilor pe
termen scurt. Termenul de acordare a împrumuturilor pe termen scurt este de
până la un an. Apelul la împrumut pe termen scurt se face pentru a finanţa
partea din nevoia neacoperită de capitalurile permanente. Capitalul rezultat din
reunirea resurselor aferente capitalurilor permanente cu cele pe termen scurt,

1 Bistriceanu Gh.ş.a. - Op.cit., pag.84

4
formează capitalul economic sau investit al întreprinderii. Resursele pe termen
scurt pot fi obţinute din împrumuturi bancare sau din finanţări nebancare.
Capitalul întreprinderii mai poate fi constituit din resurse pe termen
scurt provenite din finanţări nebancare. Finanţările nebancare pe termen scurt
se referă la creditul comercial - "furnizori", avansurile de la clienţi şi creditele
pe bază de bilete de trezorerie sau bonuri de casă. Creditul comercial -
"furnizori" semnifică mijloacele băneşti ce rămân la dispoziţia firmei prin
amânarea plăţilor pentru diverse materii prime şi materiale primite de la
furnizori. Întreprinderile pot primi de la clienţi avansuri în mijloace băneşti
pentru achiziţionarea materiilor prime necesare începerii fabricaţiei produselor
contractate cu aceştia.
8. Finanţarea bugetară este o metodă de constituire a capitalurilor
anumitor întreprinderi, în special a regiilor autonome sau a societăţilor
comerciale din anumite ramuri sau sectoare de activitate considerate vitale
pentru economia naţională.
9. Finanţarea din fonduri europene nerambursabile. În contextul
procesului de aderare a României la Uniunea Europeană, firmele au la
dispoziţie fonduri europene pentru a-şi finanţa investiţiile de modernizare a
capacităţilor de producţie. Pentru a putea fi finanţat, un proiect trebuie să
respecte o serie de criterii de eligibilitate, care privesc:
- categoriile de solicitanţi care pot cere un ajutor financiar
nerambursabil;
- tipurile de proiecte pentru care se poate acorda un ajutor financiar
nerambursabil;
- tipurile de investiţii şi categoriile de cheltuieli eligibile.

Definirea structurii financiare. Criterii de optimizare

În vederea desfăşurării activităţii sale întreprinderea trebuie să dispună

de capitaluri. Acestea sunt necesare pentru constituirea aparatului tehnic de
producţie, adică a activelor imobilizate, precum şi pentru achiziţionarea
obiectelor muncii, respectiv a activelor circulante.
Capitalurile trebuiesc colectate de pe piaţa financiară la un nivel care să
acopere integral nevoia de resurse financiare a întreprinderii. Gestionarii
financiari ai firmei vor trebui să adauge la cerinţa asigurării firmei cu resurse
până la nivelul necesar şi preocuparea de a angaja cele mai mici obligaţii către
„furnizorii” de capitaluri, inerente activităţii de atragere a capitalurilor. Aceasta
înseamnă că procesul de constituire a capitalurilor trebuie să se finalizeze cu o
anumită structură financiară.
5
 Structura financiară a întreprinderii reprezintă o compoziţie “complexă
şi coordonată a diverselor surse de finanţare la care managementul financiar
recurge pentru a acoperi necesarul de finanţat”2. Structura financiară ce rezultă
din ansamblul strategiilor financiare ale întreprinderii, se fundamentează pe
premise ce se condiţionează în mod reciproc, atât din punct de vedere cantitativ
cât şi calitativ şi poate fi optimizată, atâta timp cât ea poate fi programată. Ea
reflectă compoziţia capitalurilor întreprinderii.

Costul capitalului

Costul capitalului propriu. Dimensiunea costului capitalurilor este

influenţată de mărimile diferitelor costuri ale surselor de finanţare, fie că
acestea se prezintă sub formă explicită sau implicită. Costul explicit poate fi
definit ca rată de actualizare care asigură egalitatea între valoarea prezentă a
încasărilor privind constituirea capitalurilor şi valoarea prezentă a plăţilor
rezultate din utilizarea unei surse de finanţare. Costul explicit al capitalurilor
“reprezintă rata de actualizare care egalizează încasarea iniţială cu valoarea
prezentă a plăţilor viitoare generate de utilizarea unei surse de finanţare”3.
Stabilirea costului capitalului propriu se poate realize utilizând două metode
de calcul:
- pornind de la politica dividendelor practicată de firmă;
- pornind de la aprecierea riscurilor (economic şi financiar) în
activitatea întreprinderii.
Costurile împrumutului bancar. În general estimarea costului oricărui
împrumut este o operaţiune mai uşoară, datorită faptului că este un cost
explicit şi are o determinare obiectivă - rata dobânzii pe piaţă, la un moment
dat. Există tendinţa de a confunda dobânda cu care s-a contractat creditul cu
costul acestuia. Deşi, aparent ideea este corectă, totuşi în realitate cheltuielile
financiare pe care le ocazionează datoriile contractate la bănci sau la publicul
investitor, trebuie ajustate cu economia fiscală. Faptul că obligaţiile de plată
în contul dobânzilor se achită înainte de a calcula profitul impozabil, creează
pentru firmă un efect favorabil de potenţare a rentabilităţii financiare. Efectul
fiscal al datoriei are valabilitate doar pentru firmele care obţin profit. Putem
vorbi, în această situaţie, de o dobândă aparentă şi de o dobândă efectivă.

2 Neagoe Ion - Finanţele întreprinderii, Editura Ankarom, Iaşi, 1997, p. 104

3 J. Portefield - Cout du capital et choix des investissement, Dunod, Paris, 1969,p.64
6
Costul unui capital împrumutat poate fi scris, în modul cel mai general, cu
ajutorul relaţiei4:
Kd = r (1 - T),
unde:
Kd este costul real al capitalului împrumutat,
r este rata dobânzii,
T este rata impozitului.

Costul mediu ponderat al capitalului. Minimizarea costului

capitalurilor garantează siguranţă supravieţuirii întreprinderii şi reprezintă un
puternic suport pentru dezvoltarea acesteia. Sursa de plată a costului
capitalurilor o reprezintă surplusul monetar degajat în procesul utilizării
acestora. Odată cu angajarea surselor de constituire în vederea utilizării
capitalurilor, întreprinderea “amanetează” o parte a surplusului monetar sperat
a fi obţinut în vederea achitării preţului acestora. Costul capitalurilor exprimă
pentru întreprindere o sarcină, în principal, rigidă, fixă comparativ cu mărimea
surplusului monetar care are un caracter aleatoriu, probabilistic în a fi obţinut
la nivelul aşteptat, datorită riscurilor întâlnite în procesele de utilizare. În acest
context procesul de constituire a capitalurilor necesită stabilirea ponderii
considerate optime a capitalurilor proprii faţă de total capital utilizat. Expresia
generală a costului ponderat al capitalului (Kg) este următoarea:
 Cp   
Kg     K p   D   Kd ,
 Cp  D   Cp  D 
   
Cp
unde: este ponderea capitalului propriu în structura capitalului
Cp  D
permanent al firmei;
Kp este costul capitalului propriu;
D
este ponderea capitalului împrumutat în structura capitalului
Cp  D
permanent al firmei;
K d este costul capitalului împrumutat.

4 Cocriş V. - Op. cit. p. 164

7
 Efectul de levier financiar

Efectul de levier (pârghie) reflectă rezultatele unei activităţi desfăşurate

în condiţiile folosirii unui punct de sprijin. Efectul de levier financiar are drept
scop creşterea rentabilităţii financiare prin modificarea structurii financiare. În
urma efectului de levier financiar se aşteaptă sporirea eficienţei folosirii
capitalurilor proprii (a rentabilităţii financiare) pe seama creşterii mărimii
capitalului împrumutat. Acest lucru este posibil dacă exista o marjă între
rentabilitatea aşteptată a capitalurilor investite (proprii şi împrumutate), pe de o
parte, care trebuie să fie cât mai mare şi costul capitalului împrumutat, pe de
altă parte, care ar trebui să fie cât mai mică. Concret, firma este necesar să
obţină împrumuturi cu dobânzi mici şi în acest caz sumele să fie cât se poate de
mari şi pe care să le folosească cu rentabilităţi mult superioare mărimii
dobânzilor datorate.
Dacă se manifestă efectul de levier financiar atunci relaţia dintre
rentabilitatea financiară (rf ) şi rata rentabilităţii economice (rec ) ar trebui să
arate astfel:
rf > rec
adică posibilităţile de remunerare a capitalurilor proprii sunt majorate prin
adăugarea la profitul obţinut, din folosirea capitalului propriu, a diferenţei
rămase dintre profitul rezultat din utilizarea capitalului împrumutat şi dobânda
plătită împrumutătorilor.

Indicatori de structură financiară a firmei

Indicatorii de structură a pasivelor servesc la aprecierea structurii
financiare a firmei a compoziţiei capitalului prin prisma surselor de constituire
a acestuia. Calculul trebuie făcut numai după afectarea rezultatelor (profitului)
pe destinaţiile dorite altfel există probabilitatea luării în considerare a unor date
eronate. Astfel, neeliminarea dividendelor de repartizat poate creşte soldul
datoriilor pe termen scurt, aşa după cum profitul afectat constituirii diferitelor
feluri de rezerve poate conduce la sporirea mărimii capitalului propriu.
Structura financiară a întreprinderii poate fi studiată construind
câţiva indicatori selectivi specifici şi anume:
 coeficientul capitalului propriu a cărui nivel se apreciază, fie prin raportul:
Capital propriu
 0,5
Capital permanent
fie prin raportul,

8
 Capital propriu
1
Datorii pe termen mediu si lung
indicatorul relevă proporţia pe care capitalul propriu (Capital social + rezerve)
o deţine în cadrul capitalului permanent;
 gradul de îndatorare pe termen lung, stabilit potrivit relaţiei:
Datorii pe termen mediu si lung
 0,5
Capital permanent

 gradul autonomiei financiare, determinat potrivit relaţiei de calcul:

Capitalul propriu
Capitalul imprumutat (totalul datoriilor pe termen scurt , mediu si lung )

Teste de autocontrol

1. Prin ce se caracterizează autofinanţarea?

2. Care sunt metodele care definesc finanţarea externă?
3. Definiţi structura financiară şi arataţi criteriile de optimizare a acestei.
4. În ce constă efectul de levier financiar?
5. Enumeraţi indicatorii de structură financiară ai firmei.