INCOMPATIBILITATEA
Judecătorul. Incompatibilitatea
Art. 41: Cazuri de incompatibilitate absolută
(1)Judecătorul care a pronunţat o încheiere
interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a
soluţionat cauza nu poate judeca aceeaşi pricină în
apel, recurs, contestaţie în anulare sau revizuire şi
nici după trimiterea spre rejudecare.
(2)De asemenea, nu poate lua parte la judecată cel
care a fost martor, expert, arbitru, procuror, avocat,
asistent judiciar, magistrat-asistent sau mediator în
aceeaşi cauză.
Art. 42: Alte cazuri de incompatibilitate
(1)Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de
a judeca în următoarele situaţii:
1.când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la
soluţie în cauza pe care a fost desemnat să o
judece. Punerea în discuţia părţilor, din oficiu, a
unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14
alin. (4) şi (5), nu îl face pe judecător incompatibil;
2.când există împrejurări care fac justificată
temerea că el, soţul său, ascendenţii ori
descendenţii lor sau afinii lor, după caz, au un
interes în legătură cu pricina care se judecă;
3.când este soţ, rudă sau afin până la gradul al
patrulea inclusiv cu avocatul ori reprezentantul unei
părţi sau dacă este căsătorit cu fratele ori cu sora
soţului uneia dintre aceste persoane;
4.când soţul sau fostul său soţ este rudă ori afin
până la gradul al patrulea inclusiv cu vreuna dintre
părţi;
5.dacă el, soţul sau rudele lor până la gradul al
patrulea inclusiv ori afinii lor, după caz, sunt părţi
într-un proces care se judecă la instanţa la care
una dintre părţi este judecător;
6.dacă între el, soţul său ori rudele lor până la
gradul al patrulea inclusiv sau afinii lor, după caz,
şi una dintre părţi a existat un proces penal cu cel
mult 5 ani înainte de a fi desemnat să judece
pricina. În cazul plângerilor penale formulate de
părţi în cursul procesului, judecătorul devine
incompatibil numai în situaţia punerii în mişcare a
acţiunii penale împotriva sa;
7.dacă este tutore sau curator al uneia dintre părţi;
8.dacă el, soţul său, ascendenţii ori descendenţii
lor au primit daruri sau promisiuni de daruri ori alte
avantaje de la una dintre părţi;
9.dacă el, soţul său ori una dintre rudele lor până la
gradul al patrulea inclusiv sau afinii lor, după caz,
se află în relaţii de duşmănie cu una dintre părţi,
soţul ori rudele acesteia până la gradul al patrulea
inclusiv;
10.dacă, atunci când este învestit cu soluţionarea
unei căi de atac, soţul sau o rudă a sa până la
gradul al patrulea inclusiv a participat, ca judecător
sau procuror, la judecarea aceleiaşi pricini înaintea
altei instanţe;
11.dacă este soţ sau rudă până la gradul al
patrulea inclusiv sau afin, după caz, cu un alt
membru al completului de judecată;
1
Art. 64: Incompatibilitatea judecătorului
(1)Judecătorul este incompatibil dacă:
a)a fost reprezentant sau avocat al unei părţi ori al
unui subiect procesual principal, chiar şi în altă
cauză;
b)este rudă sau afin, până la gradul al IV-lea
inclusiv, ori se află într-o altă situaţie dintre cele
prevăzute la art. 177 din Codul penal cu una dintre
părţi, cu un subiect procesual principal, cu avocatul
ori cu reprezentantul acestora;
c)a fost expert sau martor, în cauză;
d)este tutore sau curator al unei părţi sau al unui
subiect procesual principal;
e)a efectuat, în cauză, acte de urmărire penală sau
a participat, în calitate de procuror, la orice
procedură desfăşurată în faţa unui judecător sau a
unei instanţe de judecată;
f)există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea
judecătorului este afectată.
(2)Nu pot face parte din acelaşi complet de
judecată judecătorii care sunt soţi, rude sau afini
între ei, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află
într-o altă situaţie dintre cele prevăzute la art. 177
din Codul penal.
(3)Judecătorul care a participat la judecarea unei
cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiaşi
cauze într-o cale de atac sau la rejudecarea cauzei
după desfiinţarea ori casarea hotărârii.
(4)Judecătorul de drepturi şi libertăţi nu poate
participa, în aceeaşi cauză, la procedura de
cameră preliminară, la judecata în fond sau în căile
de atac.
(5)Judecătorul care a participat la soluţionarea
plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau
netrimitere în judecată nu poate participa, în
aceeaşi cauză, la judecata în fond sau în căile de
atac.
(6)Judecătorul care s-a pronunţat cu privire la o
măsură supusă contestaţiei nu poate participa la
soluţionarea contestaţiei.
Art. 65: Incompatibilitatea procurorului, a
organului de cercetare penală, a magistratului-
asistent şi a grefierului
(1)Dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. a)-d) şi f) se aplică
procurorului şi organului de cercetare penală.
(2)Dispoziţiile art. 64 alin. (1) se aplică
magistratului-asistent şi grefierului.
(3)Dispoziţiile art. 64 alin. (2) se aplică procurorului
şi magistratului-asistent sau, după caz, grefierului,
când cauza de incompatibilitate există între ei sau
între vreunul dintre ei şi judecătorul de drepturi şi
libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau
unul dintre membrii completului de judecată.
(4)Procurorul care a participat ca judecător într-o
cauză nu poate, în aceeaşi cauză, să exercite
funcţia de urmărire penală sau să pună concluzii la
judecarea acelei cauze în primă instanţă şi în căile
de atac.
Art. 66: Abţinerea
12.dacă soţul, o rudă ori un afin al său până la
gradul al patrulea inclusiv a reprezentat sau a
asistat partea în aceeaşi pricină înaintea altei
instanţe;
13.atunci când există alte elemente care nasc în
mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea
sa.
(2)Dispoziţiile alin. (1) privitoare la soţ se aplică şi
în cazul concubinilor.
Art. 43: Abţinerea
(1)Înainte de primul termen de judecată grefierul de
şedinţă va verifica, pe baza dosarului cauzei, dacă
judecătorul acesteia se află în vreunul dintre
cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 41 şi,
când este cazul, va întocmi un referat
corespunzător.
(2)Judecătorul care ştie că există un motiv de
incompatibilitate în privinţa sa este obligat să se
abţină de la judecarea pricinii.
(3)Declaraţia de abţinere se face în scris de îndată
ce judecătorul a cunoscut existenţa cazului de
incompatibilitate sau verbal în şedinţă, fiind
consemnată în încheiere.
Art. 44: Recuzarea
(1)Judecătorul aflat într-o situaţie de
incompatibilitate poate fi recuzat de oricare dintre
părţi înainte de începerea oricărei dezbateri.
(2)Când motivele de incompatibilitate s-au ivit ori
au fost cunoscute de parte doar după începerea
dezbaterilor, aceasta trebuie să solicite recuzarea
de îndată ce acestea îi sunt cunoscute.
Art. 45: Invocarea incompatibilităţii absolute
În cazurile prevăzute la art. 41, judecătorul nu
poate participa la judecată, chiar dacă nu s-a
abţinut ori nu a fost recuzat. Neregularitatea poate
fi invocată în orice stare a pricinii.
Art. 46: Judecătorii care pot fi recuzaţi
Pot fi recuzaţi numai judecătorii care fac parte din
completul de judecată căruia pricina i-a fost
repartizată pentru soluţionare.
Art. 47: Cererea de recuzare. Condiţii
(1)Cererea de recuzare se poate face verbal în
şedinţă sau în scris pentru fiecare judecător în
parte, arătându-se cazul de incompatibilitate şi
probele de care partea înţelege să se folosească.
(2)Este inadmisibilă cererea în care se invocă alte
motive decât cele prevăzute la art. 41 şi 42.
(3)Sunt, de asemenea, inadmisibile cererea de
recuzare privitoare la alţi judecători decât cei
prevăzuţi la art. 46, precum şi cererea îndreptată
împotriva aceluiaşi judecător pentru acelaşi motiv
de incompatibilitate.
(4)Nerespectarea condiţiilor prezentului articol
atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare. În
acest caz, inadmisibilitatea se constată chiar de
completul în faţa căruia s-a formulat cererea de
recuzare, cu participarea judecătorului recuzat.
Art. 48: Abţinerea judecătorului recuzat
(1)Judecătorul împotriva căruia este formulată o
cerere de recuzare poate declara că se abţine.
2
(1)Persoana incompatibilă este obligată să declare,
după caz, preşedintelui instanţei, procurorului care
supraveghează urmărirea penală sau procurorului
ierarhic superior că se abţine de a participa la
procesul penal, cu arătarea cazului de
incompatibilitate şi a temeiurilor de fapt care
constituie motivul abţinerii.
(2)Declaraţia de abţinere se face de îndată ce
persoana obligată la aceasta a luat cunoştinţă de
existenţa cazului de incompatibilitate.
Art. 67: Recuzarea
(1)În cazul în care persoana incompatibilă nu a
făcut declaraţie de abţinere, părţile, subiecţii
procesuali principali sau procurorul pot face cerere
de recuzare, de îndată ce au aflat despre existenţa
cazului de incompatibilitate.
(2)Cererea de recuzare se formulează doar
împotriva persoanei din cadrul organului de
cercetare penală, a procurorului sau a judecătorului
care efectuează activităţi judiciare în cauză. Este
inadmisibilă recuzarea judecătorului sau a
procurorului chemat să decidă asupra recuzării.
(3)Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod
corespunzător în cazul recuzării magistratului-
asistent şi grefierului.
(4)Cererea de recuzare se formulează oral sau în
scris, cu arătarea, pentru fiecare persoană în parte,
a cazului de incompatibilitate invocat şi a
temeiurilor de fapt cunoscute la momentul
formulării cererii. Cererea de recuzare formulată
oral se consemnează într-un proces-verbal sau,
după caz, în încheierea de şedinţă.
(5)Nerespectarea condiţiilor prevăzute la alin. (2)-
(4) sau formularea unei cereri de recuzare
împotriva aceleiaşi persoane pentru acelaşi caz de
incompatibilitate cu aceleaşi temeiuri de fapt
invocate într-o cerere anterioară de recuzare, care
a fost respinsă, atrage inadmisibilitatea cererii de
recuzare. Inadmisibilitatea se constată de
procurorul sau de completul în faţa căruia s-a
formulat cererea de recuzare.
(6)Judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de
cameră preliminară sau completul în faţa căruia s-a
formulat recuzarea, cu participarea judecătorului
recuzat, se pronunţă asupra măsurilor preventive.
Art. 68: Procedura de soluţionare a abţinerii sau
recuzării
(1)Abţinerea sau recuzarea judecătorului de
drepturi şi libertăţi şi a judecătorului de cameră
preliminară se soluţionează de un judecător de la
aceeaşi instanţă.
(2)Abţinerea sau recuzarea judecătorului care face
parte din completul de judecată se soluţionează de
un alt complet de judecată.
(3)Abţinerea sau recuzarea magistratului-asistent
se soluţionează de completul de judecată.
(4)Abţinerea sau recuzarea grefierului se
soluţionează de judecătorul de drepturi şi libertăţi,
de judecătorul de cameră preliminară sau, după
caz, de completul de judecată.
(2)Declaraţia de abţinere se soluţionează cu
prioritate.
(3)În caz de admitere a declaraţiei de abţinere,
cererea de recuzare, indiferent de motivul acesteia,
va fi respinsă, prin aceeaşi încheiere, ca rămasă
fără obiect.
(4)În cazul în care declaraţia de abţinere se
respinge, prin aceeaşi încheiere instanţa se va
pronunţa şi asupra cererii de recuzare.
Art. 49: Starea cauzei până la soluţionarea
cererii
(1)Până la soluţionarea declaraţiei de abţinere nu
se va face niciun act de procedură în cauză.
(2)Formularea unei cereri de recuzare nu
determină suspendarea judecăţii. Cu toate
acestea, pronunţarea soluţiei în cauză nu poate
avea loc decât după soluţionarea cererii de
recuzare.
Art. 50: Compunerea completului de judecată
(1)Abţinerea sau recuzarea se soluţionează de un
alt complet al instanţei respective, în compunerea
căruia nu poate intra judecătorul recuzat sau care
a declarat că se abţine. Dispoziţiile art. 47 alin. (4)
rămân aplicabile.
(2)Când, din pricina abţinerii sau recuzării, nu se
poate alcătui completul de judecată, cererea se
judecă de instanţa ierarhic superioară.
Art. 51: Procedura de soluţionare a abţinerii
sau a recuzării
(1)Instanţa hotărăşte de îndată, în camera de
consiliu, fără prezenţa părţilor şi ascultându-l pe
judecătorul recuzat sau care a declarat că se
abţine, numai dacă apreciază că este necesar. În
aceleaşi condiţii, instanţa va putea asculta şi
părţile.
(2)În cazul în care la acelaşi termen s-au formulat
cereri de recuzare şi de abţinere pentru motive
diferite, acestea vor fi judecate împreună.
(3)Nu se admite interogatoriul ca mijloc de dovadă
a motivelor de recuzare.
(4)În cazul admiterii abţinerii sau recuzării
întemeiate pe dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 11,
instanţa va stabili care dintre judecători nu va lua
parte la judecarea pricinii.
(5)Abţinerea sau recuzarea se soluţionează printr-
o încheiere care se pronunţă în şedinţă publică.
(6)Dacă abţinerea sau, după caz, recuzarea a fost
admisă, judecătorul se va retrage de la judecarea
pricinii. În acest caz, încheierea va arăta în ce
măsură actele îndeplinite de judecător urmează să
fie păstrate.
Art. 52: Procedura de soluţionare de către
instanţa superioară
(1)Instanţa superioară învestită cu judecarea
abţinerii sau recuzării în situaţia prevăzută la art.
50 alin. (2) va dispune, în caz de admitere a cererii,
trimiterea pricinii la o altă instanţă de acelaşi grad
din circumscripţia sa.
(2)Dacă cererea este respinsă, pricina se
înapoiază instanţei inferioare.
3
(5)Soluţionarea abţinerii sau recuzării se face, în
cel mult 24 de ore, în camera de consiliu. Dacă
apreciază necesar pentru soluţionarea cererii,
judecătorul sau completul de judecată, după caz,
poate efectua orice verificări şi poate asculta
procurorul, subiecţii procesuali principali, părţile şi
persoana care se abţine sau a cărei recuzare se
solicită.
(6)În caz de admitere a abţinerii sau a recuzării, se
va stabili în ce măsură actele îndeplinite ori
măsurile dispuse se menţin.
(7)Încheierea prin care se soluţionează abţinerea
ori recuzarea nu este supusă niciunei căi de atac.
(8)Când pentru soluţionarea abţinerii sau a
recuzării nu poate fi desemnat un judecător din
cadrul aceleiaşi instanţe sau, în cazul instanţelor
organizate pe secţii, din cadrul aceleiaşi secţii şi
nici din cadrul unei secţii cu aceeaşi specializare,
cererea se soluţionează de un judecător de la
instanţa ierarhic superioară.
(9)La instanţele care nu sunt organizate pe secţii,
în cazul în care se admite abţinerea sau recuzarea
şi nu se poate desemna un judecător de la instanţa
competentă pentru soluţionarea cauzei, judecătorul
de la instanţa ierarhic superioară desemnează o
altă instanţă egală în grad cu instanţa în faţa căreia
s-a formulat declaraţia de abţinere sau cererea de
recuzare, din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel
sau din circumscripţia unei curţi de apel învecinate.
(91)În cazul în care se admite abţinerea sau
recuzarea, dacă instanţa competentă pentru
soluţionarea cauzei este organizată pe secţii şi nu
se poate desemna un judecător de la secţia
corespunzătoare a acestei instanţe, soluţionarea
cauzei se realizează de o altă secţie a aceleiaşi
instanţe, care are aceeaşi specializare. Dacă nu
există o secţie cu aceeaşi specializare, judecătorul
de la instanţa ierarhic superioară desemnează o
altă instanţă egală în grad cu instanţa în faţa căreia
s-a formulat declaraţia de abţinere sau cererea de
recuzare, din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel
sau din circumscripţia unei curţi de apel învecinate.
(10)Dispoziţiile alin. (8)-(91) se aplică în mod
corespunzător şi în cazul soluţionării abţinerii sau
recuzării judecătorului care face parte din
completul de judecată.
Art. 69: Procedura de soluţionare a abţinerii sau
recuzării persoanei care efectuează urmărirea
penală
(1)Asupra abţinerii sau recuzării persoanei care
efectuează urmărirea penală se pronunţă
procurorul care supraveghează urmărirea penală.
(2)Cererea de recuzare se adresează fie persoanei
recuzate, fie procurorului. În cazul în care cererea
este adresată persoanei care efectuează urmărirea
penală, aceasta este obligată să o înainteze
împreună cu lămuririle necesare, în termen de 24
de ore, procurorului, fără a întrerupe cursul
urmăririi penale.
(3)Procurorul soluţionează abţinerea sau recuzarea
Art. 53: Căi de atac
(1)Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate
fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin
care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă
hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi
atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în
termen de 5 zile de la comunicarea acestei
hotărâri.
(2)Încheierea prin care s-a încuviinţat sau s-a
respins abţinerea, cea prin care s-a încuviinţat
recuzarea, precum şi încheierea prin care s-a
respins recuzarea în cazul prevăzut la art. 48 alin.
(3) nu sunt supuse niciunei căi de atac.
(3)În cazul prevăzut la alin. (1), dacă instanţa de
apel constată că recuzarea a fost în mod greşit
respinsă, reface toate actele de procedură şi, dacă
apreciază că este necesar, dovezile administrate la
prima instanţă. Când instanţa de recurs constată
că recuzarea a fost greşit respinsă, ea va casa
hotărârea, dispunând trimiterea cauzei spre
rejudecare la instanţa de apel sau, atunci când
calea de atac a apelului este suprimată, la prima
instanţă.
Art. 54: Incompatibilitatea altor participanţi
Dispoziţiile prezentului capitol se aplică în mod
corespunzător şi procurorilor, magistraţilor-
asistenţi, asistenţilor judiciari şi grefierilor.
Art. 187: Încălcarea obligaţiilor privind
desfăşurarea procesului. Sancţiuni
(1)Dacă legea nu prevede altfel, instanţa, potrivit
dispoziţiilor prezentului articol, va putea sancţiona
următoarele fapte săvârşite în legătură cu
procesul, astfel:
1.cu amendă judiciară de la 100 lei la 1.000 lei:
b)formularea, cu rea-credinţă, a unei cereri de
recuzare sau de strămutare;
4
în cel mult 48 de ore, prin ordonanţă care nu este
supusă niciunei căi de atac.
(4)În caz de admitere a abţinerii sau a recuzării, se
va stabili în ce măsură actele îndeplinite ori
măsurile dispuse se menţin.
Art. 70: Procedura de soluţionare a abţinerii sau
recuzării procurorului
(1)În tot cursul procesului penal, asupra abţinerii
sau recuzării procurorului se pronunţă procurorul
ierarhic superior.
(2)Declaraţia de abţinere sau cererea de recuzare
se adresează, sub sancţiunea inadmisibilităţii,
procurorului ierarhic superior. Inadmisibilitatea se
constată de procurorul, judecătorul sau de
completul în faţa căruia s-a formulat cererea de
recuzare.
(3)Procurorul ierarhic superior soluţionează
cererea în 48 de ore.
(4)Procurorul ierarhic superior se pronunţă prin
ordonanţă care nu este supusă niciunei căi de
atac.
(5)Procurorul recuzat poate participa la
soluţionarea cererii privitoare la măsura preventivă
şi poate efectua acte sau dispune orice măsuri
care justifică urgenţa.
(6)În caz de admitere a abţinerii sau a recuzării, se
va stabili în ce măsură actele îndeplinite ori
măsurile dispuse se menţin.
*) Curtea Constituţională admite excepţia de
neconstituţionalitate şi constată că soluţia
legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 70 care
stabileşte că asupra cererii de recuzare a
procurorului formulată în faza de judecată, în faza
camerei preliminare sau în faţa judecătorului de
drepturi şi libertăţi se pronunţă procurorul ierarhic
superior este neconstituţională.
Art. 174: Incompatibilitatea expertului
(1)Persoana aflată în vreunul dintre cazurile de
incompatibilitate prevăzute de art. 64 nu poate fi
desemnată ca expert, iar în cazul în care a fost
desemnată, hotărârea judecătorească nu se poate
întemeia pe constatările şi concluziile acesteia.
Motivul de incompatibilitate trebuie dovedit de cel
ce îl invocă.
(2)În aceeaşi cauză, o persoană nu poate avea
atât calitatea de expert desemnat de organul
judiciar, cât şi pe aceea de expert recomandat de
unul dintre subiecţii procesuali.
(21)Nu poate fi desemnată ca expert recomandat
de părţi în aceeaşi cauză o persoană care
funcţionează în cadrul aceleiaşi instituţii medico-
legale, institut sau laborator de specialitate cu
expertul desemnat de conducerea instituţiei
respective la solicitarea organului judiciar.
Art. 426: Cazurile de contestaţie în anulare
Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face
contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
d)când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit
legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
 STRĂMUTAREA
Strămutarea proceselor. Delegarea instanţei
Art. 140: Temeiul strămutării
(1)Strămutarea procesului poate fi cerută pentru
motive de bănuială legitimă sau de siguranţă
publică.
(2)Bănuiala se consideră legitimă în cazurile în
care există îndoială cu privire la imparţialitatea
judecătorilor din cauza circumstanţelor procesului,
calităţii părţilor ori unor relaţii conflictuale locale.
(3)Constituie motiv de siguranţă publică
împrejurările excepţionale care presupun că
judecata procesului la instanţa competentă ar
putea conduce la tulburarea ordinii publice.
Art. 141: Cererea de strămutare
(1)Strămutarea pentru motiv de bănuială legitimă
sau de siguranţă publică se poate cere în orice
fază a procesului.
(2)Strămutarea pentru motiv de bănuială legitimă
poate fi cerută de către partea interesată, iar cea
întemeiată pe motiv de siguranţă publică, numai de
către procurorul general de la Parchetul de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Art. 142: Instanţa competentă
(1)*) Cererea de strămutare întemeiată pe motiv de
bănuială legitimă este de competenţa curţii de
apel, dacă instanţa de la care se cere strămutarea
este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia
acesteia. Dacă strămutarea se cere de la curtea de
apel, competenţa de soluţionare revine Înaltei Curţi
de Casaţie şi Justiţie. Cererea de strămutare se
depune la instanţa competentă să o soluţioneze,
care va înştiinţa de îndată instanţa de la care s-a
cerut strămutarea despre formularea cererii de
strămutare.
__
*)
 A se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr.
558/2014, publicată în Monitorul Oficial a
României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie
2014.
Se constată că dispoziţiile art. 142 alin. (1) teza
întâi şi ale art. 145 alin. (1) teza întâi din Codul de
procedură civilă sunt constituţionale în măsura în
care motivul de bănuială legitimă nu se raportează
la calitatea de parte a curţii de apel în raza căreia
funcţionează instanţa învestită cu judecarea
litigiului.
(la data 09-mai-2016 Art. 142, alin. (1) din cartea
I, titlul III, capitolul IV, sectiunea 3 atacat de
(exceptie admisa partial) Actul din Decizia
169/2016 )
(2)Cererea de strămutare întemeiată pe motive de
siguranţă publică este de competenţa Înaltei Curţi
de Casaţie şi Justiţie, care va înştiinţa, de îndată,
despre depunerea cererii instanţa de la care se
cere strămutarea.
5
Art. 71: Temeiul strămutării
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută
judecarea unei cauze de la curtea de apel
competentă la o altă curte de apel, iar curtea de
apel strămută judecarea unei cauze de la un
tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din
circumscripţia sa la o altă instanţă de acelaşi grad
din circumscripţia sa, atunci când există o
suspiciune rezonabilă că imparţialitatea
judecătorilor instanţei este afectată datorită
împrejurărilor cauzei, calităţii părţilor ori atunci când
există pericol de tulburare a ordinii publice.
Strămutarea judecării unei cauze de la o instanţă
militară competentă la o altă instanţă militară de
acelaşi grad se dispune de curtea militară de apel,
prevederile prezentei secţiuni privind strămutarea
judecării cauzei de către curtea de apel
competentă fiind aplicabile.
Art. 72: Cererea de strămutare şi efectele
acesteia
(1)Strămutarea poate fi cerută de părţi, de
persoana vătămată sau de procuror.
(2)Cererea se depune la instanţa de unde se
solicită strămutarea şi trebuie să cuprindă indicarea
temeiului de strămutare, precum şi motivarea în
fapt şi în drept.
(3)La cerere se anexează înscrisurile pe care
aceasta se întemeiază.
(4)În cerere se face menţiune dacă inculpatul este
supus unei măsuri preventive.
(5)Cererea se înaintează de îndată Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie sau curţii de apel competente
împreună cu înscrisurile anexate.
(6)Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau curtea de
apel competentă poate solicita informaţii de la
preşedintele instanţei de unde se solicită
strămutarea sau de la preşedintele instanţei
ierarhic superioare celei la care se află cauza a
cărei strămutare se cere, comunicându-i totodată
termenul fixat pentru judecarea cererii de
strămutare. Când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
este instanţa ierarhic superioară, informaţiile se cer
preşedintelui curţii de apel la care se află cauza a
cărei strămutare se cere. Când curtea de apel
competentă este instanţa ierarhic superioară,
informaţiile se cer preşedintelui tribunalului la care
se află cauza a cărei strămutare se cere.
(7)În cazul respingerii cererii de strămutare, în
aceeaşi cauză nu mai poate fi formulată o nouă
cerere pentru aceleaşi motive.
(8)Introducerea unei cereri de strămutare nu
suspendă judecarea cauzei.
Art. 73: Procedura de soluţionare a cererii de
strămutare
(1)Soluţionarea cererii de strămutare se face în
(3)La primirea cererii de strămutare, instanţa
competentă să o soluţioneze va putea să solicite
dosarul cauzei.
Art. 143: Suspendarea judecării procesului
(1)La solicitarea celui interesat, completul de
judecată poate dispune, dacă este cazul,
suspendarea judecării procesului, cu darea unei
cauţiuni în cuantum de 1.000 lei. Pentru motive
temeinice, suspendarea poate fi dispusă în
aceleaşi condiţii, fără citarea părţilor, chiar înainte
de primul termen de judecată.
(2)Încheierea asupra suspendării nu se motivează
şi nu este supusă niciunei căi de atac.
(3)Măsura suspendării judecării procesului va fi
comunicată de urgenţă instanţei de la care s-a
cerut strămutarea.
Art. 144: Judecarea cererii
(1)Cererea de strămutare se judecă de urgenţă, în
camera de consiliu, cu citarea părţilor din proces.
(2)Hotărârea asupra strămutării se dă fără
motivare şi este definitivă.
(3)Instanţa de la care s-a cerut strămutarea va fi
încunoştinţată, de îndată, despre admiterea sau
respingerea cererii de strămutare.
Art. 145: Efectele admiterii cererii
(1)*) În caz de admitere a cererii de strămutare,
curtea de apel trimite procesul spre judecată unei
alte instanţe de acelaşi grad din circumscripţia sa.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va strămuta
judecarea cauzei la una dintre instanţele
judecătoreşti de acelaşi grad aflate în
circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel
învecinate cu curtea de apel în a cărei
circumscripţie se află instanţa de la care se cere
strămutarea.
___
*)
 A se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr.
558/2014, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie
2014.
Se constată că dispoziţiile art. 142 alin. (1) teza
întâi şi ale art. 145 alin. (1) teza întâi din Codul de
procedură civilă sunt constituţionale în măsura în
care motivul de bănuială legitimă nu se raportează
la calitatea de parte a curţii de apel în raza căreia
funcţionează instanţa învestită cu judecarea
litigiului.
(la data 09-mai-2016 Art. 145, alin. (1) din cartea
I, titlul III, capitolul IV, sectiunea 3 atacat de
(exceptie admisa partial) Actul din Decizia
169/2016 )
(2)Hotărârea va arăta în ce măsură actele
îndeplinite de instanţă înainte de strămutare
urmează să fie păstrate. În cazul în care instanţa
de la care s-a dispus strămutarea a procedat între
timp la judecarea procesului, hotărârea pronunţată
este desfiinţată de drept prin efectul admiterii
cererii de strămutare.
(3)Apelul sau, după caz, recursul împotriva
hotărârii date de instanţa la care s-a strămutat
6
şedinţă publică, cu participarea procurorului, în cel
mult 30 de zile de la data înregistrării cererii.
(2)Preşedintele instanţei ierarhic superioare celei la
care se află cauza ia măsuri pentru încunoştinţarea
părţilor despre introducerea cererii de strămutare,
despre termenul fixat pentru soluţionarea acesteia,
cu menţiunea că părţile pot trimite memorii şi se
pot prezenta la termenul fixat pentru soluţionarea
cererii.
(3)În informaţiile trimise Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie sau curţii de apel se face menţiune expresă
despre efectuarea încunoştinţărilor, ataşându-se şi
dovezile de comunicare a acestora.
(4)Neprezentarea părţilor nu împiedică
soluţionarea cererii. În cazul în care inculpatul se
află în stare de arest preventiv sau arest la
domiciliu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau
curtea de apel competentă poate dispune
aducerea acestuia la judecarea strămutării, dacă
apreciază că prezenţa sa este necesară pentru
soluţionarea cererii.
(5)Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau curtea de
apel competentă acordă cuvântul părţii care a
formulat cererea de strămutare, celorlalte părţi
prezente, precum şi procurorului. Dacă procurorul
a formulat cererea, acestuia i se acordă primul
cuvântul.
Art. 74: Soluţionarea cererii
(1)Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau curtea de
apel competentă soluţionează cererea de
strămutare prin sentinţă.
(2)În cazul în care găseşte cererea întemeiată,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispune
strămutarea judecării cauzei la o curte de apel
învecinată curţii de la care se solicită strămutarea,
iar curtea de apel dispune strămutarea judecării
cauzei la una dintre instanţele de acelaşi grad cu
instanţa de la care se solicită strămutarea din
circumscripţia sa.
(3)Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau curtea de
apel competentă hotărăşte în ce măsură se menţin
actele îndeplinite în faţa instanţei de la care s-a
strămutat cauza.
(4)Instanţa de la care a fost strămutată cauza,
precum şi instanţa la care s-a strămutat cauza vor
fi înştiinţate de îndată despre admiterea cererii de
strămutare.
(5)Dacă instanţa de la care a fost strămutată cauza
a procedat între timp la judecarea cauzei,
hotărârea pronunţată este desfiinţată prin efectul
admiterii cererii de strămutare.
(6)Sentinţa prevăzută la alin. (1) nu este supusă
niciunei căi de atac.
Art. 75: Alte dispoziţii
(1)După strămutarea cauzei, contestaţiile şi
celelalte căi de atac se judecă de instanţele
corespunzătoare din circumscripţia instanţei la care
s-a strămutat cauza.
(2)Prevederile art. 71-74 se aplică în mod
corespunzător şi în procedura de cameră
procesul sunt de competenţa instanţelor ierarhic
superioare acesteia. În caz de admitere a apelului
sau recursului, trimiterea spre rejudecare, atunci
când legea o prevede, se va face la o instanţă din
circumscripţia celei care a soluţionat calea de atac.
Art. 146: Formularea unei noi cereri de
strămutare
(1)Strămutarea procesului nu poate fi cerută din
nou, în afară de cazul în care noua cerere se
întemeiază pe împrejurări necunoscute la data
soluţionării cererii anterioare sau ivite după
soluţionarea acesteia.
(2)Cererea de strămutare a cauzei introdusă cu
nerespectarea prevederilor alin. (1) este
inadmisibilă dacă pricina se află pe rolul aceleiaşi
instanţe.
Art. 147: Delegarea instanţei
Când, din cauza unor împrejurări excepţionale,
instanţa competentă este împiedicată un timp mai
îndelungat să funcţioneze, Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie, la cererea părţii interesate, va desemna
o altă instanţă de acelaşi grad care să judece
procesul.
7
preliminară.
(3)Când strămutarea se dispune în cursul
procedurii de cameră preliminară, judecarea cauzei
se efectuează de către instanţa la care s-a
strămutat cauza, iar procurorul căruia i-a fost
restituit dosarul, dacă dispune din nou trimiterea în
judecată, va sesiza tot instanţa la care s-a
strămutat cauza, cu excepţia situaţiei în care
aceasta nu mai este competentă.
(4)În cazul în care se dispune strămutarea judecării
căii de atac a apelului, rejudecarea cauzei, în caz
de desfiinţare a sentinţei cu trimitere spre
rejudecare, se va efectua de către instanţa
corespunzătoare în grad celei care a soluţionat
fondul din circumscripţia celei la care s-a strămutat
cauza, indicată prin decizia de desfiinţare.
Art. 76: Desemnarea altei instanţe pentru
judecarea cauzei
(1)Procurorul care efectuează sau supraveghează
urmărirea penală poate cere Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie să desemneze o altă curte de
apel decât cea căreia i-ar reveni competenţa să
judece cauza în primă instanţă, care să fie sesizată
în cazul în care se va emite rechizitoriul.
(2)Procurorul care efectuează sau supraveghează
urmărirea penală poate cere curţii de apel
competente să desemneze un alt tribunal sau,
după caz, o altă judecătorie decât cea căreia i-ar
reveni competenţa să judece cauza în primă
instanţă, care să fie sesizate în cazul în care se va
emite rechizitoriul.
(3)Dispoziţiile art. 71 se aplică în mod
corespunzător.
(4)Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau curtea de
apel competentă soluţionează cererea în camera
de consiliu, în termen de 15 zile.
(5)Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau curtea de
apel competentă dispune, prin încheiere motivată,
fie respingerea cererii, fie admiterea cererii şi
desemnarea unei instanţe egale în grad cu cea
căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în
primă instanţă, care să fie sesizată în cazul în care
se va emite rechizitoriul.
(6)Încheierea prin care Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie sau curtea de apel competentă
soluţionează cererea nu este supusă niciunei căi
de atac.
(7)În cazul respingerii cererii de desemnare a altei
instanţe pentru judecarea cauzei formulate, în
aceeaşi cauză nu mai poate fi formulată o nouă
cerere pentru aceleaşi motive.
Art. 38: Competenţa curţii de apel
(1)Curtea de apel judecă în primă instanţă:
h)cererile de strămutare, în cazurile prevăzute de
lege.
Art. 40: Competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie
(4)Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează
conflictele de competenţă în cazurile în care este
instanţa superioară comună instanţelor aflate în
 conflict, cazurile în care cursul justiţiei este
întrerupt, cererile de strămutare în cazurile
prevăzute de lege, precum şi contestaţiile
formulate împotriva hotărârilor pronunţate de curţile
de apel în cazurile prevăzute de lege.

8
 CONEXITATEA, LITISPENDENȚA /
SECŢIUNEA 2: Litispendenţa şi conexitatea
Art. 138: Excepţia litispendenţei
(1)Nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru
aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte,
înaintea mai multor instanţe competente sau chiar
înaintea aceleiaşi instanţe, prin cereri distincte.
(2)Excepţia litispendenţei poate fi invocată de părţi
sau de instanţă din oficiu în orice stare a procesului
în faţa instanţelor de fond.
(3)Când instanţele sunt de acelaşi grad, excepţia
se invocă înaintea instanţei sesizate ulterior. Dacă
excepţia se admite, dosarul va fi trimis de îndată
primei instanţe învestite.
(4)Când instanţele sunt de grad diferit, excepţia se
invocă înaintea instanţei de grad inferior. Dacă
excepţia se admite, dosarul va fi trimis de îndată
instanţei de fond mai înalte în grad.
(5)Încheierea prin care s-a soluţionat excepţia
poate fi atacată numai odată cu fondul.
(6)Când unul dintre procese se judecă în recurs,
iar celălalt înaintea instanţelor de fond, acestea din
urmă sunt obligate să suspende judecata până la
soluţionarea recursului.
(7)Dispoziţiile alin. (2), (3) şi (5) se aplică în mod
corespunzător şi atunci când procesele identice se
află pe rolul aceleiaşi instanţe.
Art. 139: Excepţia conexităţii
(1)Pentru asigurarea unei bune judecăţi, în primă
instanţă este posibilă conexarea mai multor
procese în care sunt aceleaşi părţi sau chiar
împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au
între ele o strânsă legătură.
(2)Excepţia conexităţii poate fi invocată de părţi
sau din oficiu cel mai târziu la primul termen de
judecată înaintea instanţei ulterior sesizate, care,
prin încheiere, se va pronunţa asupra excepţiei.
Încheierea poate fi atacată numai odată cu fondul.
(3)Dosarul va fi trimis instanţei mai întâi învestite,
în afară de cazul în care reclamantul şi pârâtul cer
trimiterea lui la una dintre celelalte instanţe. Dacă
instanţele sunt de grad diferit, conexarea dosarelor
se va face la instanţa superioară în grad.
(4)Când una dintre cereri este de competenţa
exclusivă a unei instanţe, conexarea se face la
acea instanţă. Dispoziţiile art. 99 alin. (2) sunt
aplicabile.
(5)În orice stare a judecăţii procesele conexate pot
fi disjunse şi judecate separat, dacă numai unul
dintre ele este în stare de judecată.
9
REUNIREA
SECŢIUNEA 3: Dispoziţii speciale privind
competenţa instanţelor judecătoreşti
Art. 43: Reunirea cauzelor
(1)Instanţa dispune reunirea cauzelor în cazul
infracţiunii continuate, al concursului formal de
infracţiuni sau în orice alte cazuri când două sau
mai multe acte materiale alcătuiesc o singură
infracţiune.
(2)Instanţa poate dispune reunirea cauzelor, dacă
prin aceasta nu se întârzie judecata, în următoarele
situaţii:
a)când două sau mai multe infracţiuni au fost
săvârşite de aceeaşi persoană;
b)când la săvârşirea unei infracţiuni au participat
două sau mai multe persoane;
c)când între două sau mai multe infracţiuni există
legătură şi reunirea cauzelor se impune pentru
buna înfăptuire a justiţiei.
(3)Dispoziţiile alin. (1) şi (2) sunt aplicabile şi în
cazurile în care în faţa aceleiaşi instanţe sunt mai
multe cauze cu acelaşi obiect.
Art. 44: Competenţa în caz de reunire a
cauzelor
(1)În caz de reunire, dacă, în raport cu diferiţii
făptuitori ori diferitele fapte, competenţa aparţine,
potrivit legii, mai multor instanţe de grad egal,
competenţa de a judeca toate faptele şi pe toţi
făptuitorii revine instanţei mai întâi sesizate, iar
dacă, după natura faptelor sau după calitatea
persoanelor, competenţa aparţine unor instanţe de
grad diferit, competenţa de a judeca toate cauzele
reunite revine instanţei superioare în grad.
(2)Competenţa judecării cauzelor reunite rămâne
dobândită chiar dacă pentru fapta sau pentru
făptuitorul care a determinat competenţa unei
anumite instanţe s-a dispus disjungerea sau
încetarea procesului penal ori s-a pronunţat
achitarea.
(3)Tăinuirea, favorizarea infractorului şi
nedenunţarea unor infracţiuni sunt de competenţa
instanţei care judecă infracţiunea la care acestea
se referă, iar în cazul în care competenţa după
calitatea persoanelor aparţine unor instanţe de
grad diferit, competenţa de a judeca toate cauzele
reunite revine instanţei superioare în grad.
(4)Dacă dintre instanţe una este civilă, iar alta este
militară, competenţa revine instanţei civile.
(5)Dacă instanţa militară este superioară în grad,
competenţa revine instanţei civile echivalente în
grad competente potrivit art. 41 şi 42.
Art. 45: Procedura de reunire a cauzelor
(1)Reunirea cauzelor se poate dispune la cererea
 procurorului, a părţilor, a persoanei vătămate şi din
oficiu de către instanţa competentă.
(2)Cauzele se pot reuni dacă ele se află în faţa
primei instanţe, chiar după desfiinţarea sau
casarea hotărârii, sau în faţa instanţei de apel.
(3)Instanţa se pronunţă prin încheiere care poate fi
atacată numai odată cu fondul.
SECŢIUNEA 5: Organele de urmărire penală şi
competenţa acestora
Art. 63: Dispoziţii comune
(1)Dispoziţiile prevăzute la art. 41-46 şi 48 se
aplică în mod corespunzător şi în cursul urmăririi
penale.
(2)Prevederile art. 44 alin. (2) nu se aplică în faza
de urmărire penală.
(3)Urmărirea penală a infracţiunilor săvârşite în
condiţiile prevăzute la art. 41 se efectuează de
către organul de urmărire penală din circumscripţia
instanţei competente să judece cauza, dacă legea
nu dispune altfel.
CAPITOLUL III: Conducerea şi supravegherea
activităţii organelor de cercetare penală de
către procuror
Art. 301: Trimiterea la organul competent
(1)Când procurorul constată că urmărirea penală
nu se efectuează de organul de cercetare penală
prevăzut de lege, ia măsuri ca urmărirea să fie
făcută de organul competent, procedând potrivit
art. 63.
(2)În cazul prevăzut la alin. (1), actele sau măsurile
procesuale legal efectuate rămân valabile.
(3)Când procurorul constată că există vreunul
dintre cazurile prevăzute la art. 43, dispune
reunirea cauzelor, trimiţând ulterior cauza organului
competent.

10
 DISJUNGEREA
Risipite:
Art. 66: Judecarea cererii de intervenţie
principală
(1)Intervenţia principală se judecă odată cu
cererea principală.
(2)Când judecarea cererii principale ar fi întârziată
prin cererea de intervenţie, instanţa poate dispune
disjungerea ei pentru a fi judecată separat, în afară
de cazul în care intervenientul pretinde pentru sine,
în tot sau în parte, însuşi dreptul dedus judecăţii. În
caz de disjungere, instanţa rămâne în toate
cazurile competentă să soluţioneze cererea de
intervenţie.
(3)Nu se va dispune disjungerea nici atunci când
judecarea cererii de intervenţie ar fi întârziată de
cererea principală.
(4)Intervenţia principală va fi judecată chiar dacă
judecarea cererii principale s-a stins prin unul
dintre modurile prevăzute de lege.
Art. 67: Judecarea cererii de intervenţie
accesorie
(1)Judecarea cererii de intervenţie accesorie nu
poate fi disjunsă de judecarea cererii principale, iar
instanţa este obligată să se pronunţe asupra
acesteia prin aceeaşi hotărâre, odată cu fondul.
Art. 74: Procedura de judecată a CCG
(4)Cererea de chemare în garanţie se judecă odată
cu cererea principală. Cu toate acestea, dacă
judecarea cererii principale ar fi întârziată prin
cererea de chemare în garanţie, instanţa poate
dispune disjungerea ei pentru a o judeca separat.
În acest din urmă caz, judecarea cererii de
chemare în garanţie va fi suspendată până la
soluţionarea cererii principale.
Art. 99: Cazul mai multor capete principale de
cerere
(1)Când reclamantul a sesizat instanţa cu mai
multe capete principale de cerere întemeiate pe
fapte ori cauze diferite, competenţa se stabileşte în
raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori
obiectul fiecărei pretenţii în parte. Dacă unul dintre
capetele de cerere este de competenţa altei
instanţe, instanţa sesizată va dispune disjungerea
şi îşi va declina în mod corespunzător competenţa.
Art. 139: Excepţia conexităţii
(5)În orice stare a judecăţii procesele conexate pot
fi disjunse şi judecate separat, dacă numai unul
dintre ele este în stare de judecată.
Art. 210: Disjungerea cererii reconvenţionale
11
Art. 46: Disjungerea cauzelor
(1)Pentru motive temeinice privind mai buna
desfăşurare a judecăţii, instanţa poate dispune
disjungerea acesteia cu privire la unii dintre
inculpaţi sau la unele dintre infracţiuni.
(2)Disjungerea cauzei se dispune de instanţă, prin
încheiere, din oficiu sau la cererea procurorului ori
a părţilor.
Art. 20: Constituirea ca parte civilă
(7)Dacă dreptul la repararea prejudiciului a fost
transmis pe cale convenţională unei alte persoane,
aceasta nu poate exercita acţiunea civilă în cadrul
procesului penal. Dacă transmiterea acestui drept
are loc după constituirea ca parte civilă, acţiunea
civilă poate fi disjunsă.
Art. 26: Disjungerea acţiunii civile
(1)Instanţa poate dispune disjungerea acţiunii
civile, când soluţionarea acesteia determină
depăşirea termenului rezonabil de soluţionare a
acţiunii penale. Soluţionarea acţiunii civile rămâne
în competenţa instanţei penale.
(2)Disjungerea se dispune de către instanţă din
oficiu ori la cererea procurorului sau a părţilor.
(3)Probele administrate până la disjungere vor fi
folosite la soluţionarea acţiunii civile disjunse.
(5)Încheierea prin care se disjunge acţiunea civilă
este definitivă.
Art. 44: Competenţa în caz de reunire a
cauzelor
(2)Competenţa judecării cauzelor reunite rămâne
dobândită chiar dacă pentru fapta sau pentru
făptuitorul care a determinat competenţa unei
anumite instanţe s-a dispus disjungerea sau
încetarea procesului penal ori s-a pronunţat
achitarea.
Art. 317: Restituirea dosarului organului de
cercetare penală
Procurorul sesizat cu propunerea de clasare de
către organul de cercetare penală, atunci când
constată că nu sunt îndeplinite condiţiile legale
pentru a dispune clasarea sau când dispune
clasarea parţial şi disjunge cauza conform art. 46,
restituie dosarul organului de cercetare penală.
Art. 323: Restituirea cauzei sau trimiterea la alt
organ de urmărire penală
(2)Atunci când completarea sau refacerea urmăririi
penale este necesară numai cu privire la unele
fapte sau la unii inculpaţi, iar disjungerea nu este
posibilă, procurorul dispune restituirea sau
(1)Cererea reconvenţională se judecă odată cu
cererea principală.
(2)Dacă numai cererea principală este în stare de
a fi judecată, instanţa poate dispune judecarea
separată a cererii reconvenţionale. Cu toate
acestea, disjungerea nu poate fi dispusă în cazurile
anume prevăzute de lege sau dacă judecarea
ambelor cereri se impune pentru soluţionarea
unitară a procesului.
12
trimiterea întregii cauze la organul de cercetare
penală.
Art. 367: Suspendarea judecăţii
(2)Dacă sunt mai mulţi inculpaţi, iar temeiul
suspendării priveşte numai pe unul dintre ei şi
disjungerea nu este posibilă, se dispune
suspendarea întregii cauze.
Art. 368: Suspendarea judecăţii în caz de
extrădare activă
(2)Dacă se solicită extrădarea unui inculpat judecat
într-o cauză cu mai mulţi inculpaţi, instanţa poate
dispune, în interesul unei bune judecăţi,
disjungerea cauzei.
Art. 510: Inculpaţii minori cu majori
(1)Când în aceeaşi cauză sunt mai mulţi inculpaţi,
dintre care unii minori şi alţii majori, şi nu este
posibilă disjungerea, judecata are loc potrivit
dispoziţiilor art. 507 alin. (1) şi după procedura
obişnuită.
(2)Cu privire la inculpaţii minori din aceste cauze
se aplică dispoziţiile referitoare la procedura în
cauzele cu infractori minori.
 EXCEPȚIA DE NECOMPETENȚĂ
SECŢIUNEA 1: Necompetenţa şi conflictele de
competenţă
Art. 129: Excepţia de necompetenţă
(1)Necompetenţa este de ordine publică sau
privată.
(2)Necompetenţa este de ordine publică:
1.în cazul încălcării competenţei generale, când
procesul nu este de competenţa instanţelor
judecătoreşti;
2.în cazul încălcării competenţei materiale, când
procesul este de competenţa unei instanţe de alt
grad;
3.în cazul încălcării competenţei teritoriale
exclusive, când procesul este de competenţa unei
alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot
înlătura.
(3)În toate celelalte cazuri, necompetenţa este de
ordine privată.
Art. 130: Invocarea excepţiei
(1)Necompetenţa generală a instanţelor
judecătoreşti poate fi invocată de părţi ori de către
judecător în orice stare a pricinii.
(2)Necompetenţa materială şi teritorială de ordine
publică trebuie invocată de părţi ori de către
judecător la primul termen de judecată la care
părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.
(3)Necompetenţa de ordine privată poate fi
invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau,
dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai
târziu la primul termen de judecată la care părţile
sunt legal citate în faţa primei instanţe.
(4)Dacă necompetenţa nu este de ordine publică,
partea care a făcut cererea la o instanţă
necompetentă nu va putea cere declararea
necompetenţei.
Art. 131: Verificarea competenţei
(1)La primul termen de judecată la care părţile sunt
legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este
obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă
instanţa sesizată este competentă general,
material şi teritorial să judece pricina, consemnând
în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de
drept pentru care constată competenţa instanţei
sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.
(2)În mod excepţional, în cazul în care pentru
stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori
probe suplimentare, judecătorul va pune această
13
Art. 47: Excepţiile de necompetenţă
(1)Excepţia de necompetenţă materială sau după
calitatea persoanei a instanţei inferioare celei
competente potrivit legii poate fi invocată în tot
cursul judecăţii, până la pronunţarea hotărârii
definitive.
(2)Excepţia de necompetenţă materială sau după
calitatea persoanei a instanţei superioare celei
competente potrivit legii poate fi invocată până la
începerea cercetării judecătoreşti.
(3)Excepţia de necompetenţă teritorială poate fi
invocată în condiţiile alin. (2).
(4)Excepţiile de necompetenţă pot fi invocate din
oficiu, de către procuror, de către persoana
vătămată sau de către părţi.
Art. 421: Soluţiile la judecata în apel
Instanţa, judecând apelul, pronunţă una dintre
următoarele soluţii:
1.respinge apelul, menţinând hotărârea atacată:
b)desfiinţează sentinţa primei instanţe şi dispune
rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a
fost desfiinţată pentru motivul ca judecarea cauzei
la acea instanţă a avut loc în lipsa unei părţi
nelegal citate sau care, legal citată, a fost în
imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa
instanţa despre această imposibilitate, invocată de
acea parte. Rejudecarea de către instanţa a cărei
hotărâre a fost desfiinţată se dispune şi atunci când
instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute
în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau
asupra acţiunii civile ori când există vreunul dintre
cazurile de nulitate absolută, cu excepţia cazului de
necompetentă, când se dispune rejudecarea de
către instanţa competentă.
chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur
termen în acest scop.
Art. 132: Soluţionarea excepţiei
(1)Când în faţa instanţei de judecată se pune în
discuţie competenţa acesteia, din oficiu sau la
cererea părţilor, ea este obligată să stabilească
instanţa judecătorească competentă ori, dacă este
cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională
competent.
(2)Dacă instanţa se declară competentă, va trece
la judecarea pricinii. Încheierea poate fi atacată
numai odată cu hotărârea pronunţată în cauză.
(3)Dacă instanţa se declară necompetentă,
hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac,
dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti
competente sau, după caz, altui organ cu activitate
jurisdicţională competent.
(4)Dacă instanţa se declară necompetentă şi
respinge cererea ca inadmisibilă întrucât este de
competenţa unui organ fără activitate
jurisdicţională sau ca nefiind de competenţa
instanţelor române, hotărârea este supusă numai
recursului la instanţa ierarhic superioară.

14
 CONFLICTUL DE COMPETENȚĂ
Art. 133: Conflictul de competenţă. Cazuri
Există conflict de competenţă:
1.când două sau mai multe instanţe se declară
deopotrivă competente să judece acelaşi proces;
2.când două sau mai multe instanţe şi-au declinat
reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces
sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima
instanţă învestită îşi declină la rândul său
competenţa în favoarea uneia dintre instanţele
care anterior s-au declarat necompetente.
Art. 134: Suspendarea procesului
Instanţa înaintea căreia s-a ivit conflictul de
competenţă va suspenda din oficiu judecata cauzei
şi va înainta dosarul instanţei competente să
soluţioneze conflictul.
Art. 135: Soluţionarea conflictului de
competenţă
(1)Conflictul de competenţă ivit între două instanţe
judecătoreşti se soluţionează de instanţa imediat
superioară şi comună instanţelor aflate în conflict.
(2)Nu se poate crea conflict de competenţă cu
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea de
declinare a competenţei sau de stabilire a
competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de
trimitere.
(3)Conflictul de competenţă ivit între o instanţă
judecătorească şi un alt organ cu activitate
jurisdicţională se rezolvă de instanţa
judecătorească ierarhic superioară instanţei în
conflict.
(4)Instanţa competentă să judece conflictul va
hotărî, în camera de consiliu, fără citarea părţilor,
printr-o hotărâre definitivă.
Art. 136: Dispoziţii speciale
(1)Dispoziţiile prezentei secţiuni privitoare la
excepţia de necompetenţă şi la conflictul de
competenţă se aplică prin asemănare şi în cazul
secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe
judecătoreşti, care se pronunţă prin încheiere.
(2)Conflictul se va soluţiona de secţia instanţei
stabilite potrivit art. 135 corespunzătoare secţiei
înaintea căreia s-a ivit conflictul.
(3)Conflictul dintre două secţii ale Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie se soluţionează de Completul de
15
Art. 50: Declinarea de competenţă
(1)Instanţa care îşi declină competenţa trimite, de
îndată, dosarul instanţei de judecată desemnate ca
fiind competentă prin hotărârea de declinare.
(2)Dacă declinarea a fost determinată de
competenţa materială sau după calitatea
persoanei, instanţa căreia i s-a trimis cauza poate
menţine, motivat, probele administrate, actele
îndeplinite şi măsurile dispuse de instanţa care şi-a
declinat competenţa.
(3)În cazul declinării pentru necompetenţă
teritorială, probele administrate, actele îndeplinite şi
măsurile dispuse se menţin.
(4)Hotărârea de declinare a competenţei nu este
supusă căilor de atac.
Art. 51: Conflictul de competenţă
(1)Când două sau mai multe instanţe se recunosc
competente a judeca aceeaşi cauză ori îşi declină
competenţa reciproc, conflictul pozitiv sau negativ
de competenţă se soluţionează de instanţa ierarhic
superioară comună.
(2)Instanţa ierarhic superioară comună este
sesizată, în caz de conflict pozitiv, de către instanţa
care s-a declarat cea din urmă competentă, iar în
caz de conflict negativ, de către instanţa care şi-a
declinat cea din urmă competenţa.
(3)Sesizarea instanţei ierarhic superioare comune
se poate face şi de procuror sau de părţi.
(4)Până la soluţionarea conflictului pozitiv de
competenţă, judecata se suspendă.
(5)Instanţa care şi-a declinat competenţa ori care
s-a declarat competentă cea din urmă ia măsurile
şi efectuează actele ce reclamă urgenţă.
(6)Instanţa ierarhic superioară comună se pronunţă
asupra conflictului de competenţă, de urgenţă, prin
încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac.
(7)Când instanţa sesizată cu soluţionarea
conflictului de competenţă constată că acea cauză
este de competenţa altei instanţe decât cele între
care a intervenit conflictul şi faţă de care nu este
instanţă superioară comună, trimite dosarul
instanţei superioare comune.
(8)Instanţa căreia i s-a trimis cauza prin hotărârea
de stabilire a competenţei nu se mai poate declara
necompetentă, cu excepţia situaţiilor în care apar
5 judecători.
(4)Dispoziţiile alin. (1)-(3) se aplică în mod
corespunzător şi în cazul completelor specializate.
Art. 137: Probele administrate în faţa instanţei
necompetente
În cazul declarării necompetenţei, dovezile
administrate în faţa instanţei necompetente rămân
câştigate judecăţii şi instanţa competentă învestită
cu soluţionarea cauzei nu va dispune refacerea lor
decât pentru motive temeinice.
Art. 200: Verificarea cererii şi regularizarea
acesteia
(2)În cazul în care cauza nu este de competenţa
sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea
dispune, prin încheiere dată fără citarea părţilor,
trimiterea dosarului completului specializat
competent sau, după caz, secţiei specializate
competente din cadrul instanţei sesizate.
Dispoziţiile privitoare la necompetenţă şi conflictele
de competenţă se aplică prin asemănare.
16
elemente noi care atrag competenţa altor instanţe.
(9)Instanţa căreia i s-a trimis cauza aplică în mod
corespunzător dispoziţiile art. 50 alin. (2) şi (3).
Art. 63: Dispoziţii comune
(4)Conflictul de competenţă dintre 2 sau mai mulţi
procurori se rezolvă de către procurorul ierarhic
superior comun acestora. Când conflictul se iveşte
între două sau mai multe organe de cercetare
penală, competenţa se stabileşte de către
procurorul care exercită supravegherea activităţii
de cercetare penală a acestor organe. În cazul în
care procurorul nu exercită supravegherea
activităţii tuturor organelor de cercetare penală
între care s-a ivit conflictul, competenţa se
stabileşte de către prim-procurorul parchetului în
circumscripţia căruia se află organele de cercetare
penală.
Art. 36: Competenţa tribunalului
(2)Tribunalul soluţionează conflictele de
competenţă ivite între judecătoriile din
circumscripţia sa, precum şi contestaţiile formulate
împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorie în
cazurile prevăzute de lege.
Art. 38: Competenţa curţii de apel
(3)Curtea de apel soluţionează conflictele de
competenţă ivite între instanţele din circumscripţia
sa, altele decât cele prevăzute la art. 36 alin. (2),
precum şi contestaţiile formulate împotriva
hotărârilor pronunţate de tribunale în cazurile
prevăzute de lege.
Art. 39: Competenţa curţii militare de apel
(3)Curtea militară de apel soluţionează conflictele
de competenţă ivite între tribunalele militare din
circumscripţia sa, precum şi contestaţiile formulate
împotriva hotărârilor pronunţate de acestea în
cazurile prevăzute de lege.
Art. 40: Competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie
(4)Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează
conflictele de competenţă în cazurile în care este
instanţa superioară comună instanţelor aflate în
conflict, cazurile în care cursul justiţiei este
întrerupt, cererile de strămutare în cazurile
prevăzute de lege, precum şi contestaţiile
formulate împotriva hotărârilor pronunţate de curţile
de apel în cazurile prevăzute de lege.
 NULITATEA
CAPITOLUL III: Nulitatea actelor de procedură
Art. 174: Noţiune şi clasificare
(1)Nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau
parţial de efecte actul de procedură efectuat cu
nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de
formă.
(2)Nulitatea este absolută atunci când cerinţa
nerespectată este instituită printr-o normă care
ocroteşte un interes public.
(3)Nulitatea este relativă în cazul în care cerinţa
nerespectată este instituită printr-o normă care
ocroteşte un interes privat.
Art. 175: Nulitatea condiţionată
(1)Actul de procedură este lovit de nulitate dacă
prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o
vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin
desfiinţarea acestuia.
(2)În cazul nulităţilor expres prevăzute de lege,
vătămarea este prezumată, partea interesată
putând face dovada contrară.
Art. 176: Nulitatea necondiţionată
Nulitatea nu este condiţionată de existenţa unei
vătămări în cazul încălcării dispoziţiilor legale
referitoare la:
1.capacitatea procesuală;
2.reprezentarea procesuală;
3.competenţa instanţei;
4.compunerea sau constituirea instanţei;
5.publicitatea şedinţei de judecată;
6.alte cerinţe legale extrinseci actului de
procedură, dacă legea nu dispune altfel.
Art. 177: Îndreptarea neregularităţilor actului de
procedură
(1)Ori de câte ori este posibilă înlăturarea vătămării
fără anularea actului, judecătorul va dispune
îndreptarea neregularităţilor actului de procedură.
(2)Cu toate acestea, nulitatea nu poate fi acoperită
dacă a intervenit decăderea ori o altă sancţiune
procedurală sau dacă se produce ori subzistă o
vătămare.
(3)Actul de procedură nu va fi anulat dacă până la
momentul pronunţării asupra excepţiei de nulitate a
dispărut cauza acesteia.
Art. 178: Invocarea nulităţii
17
CAPITOLUL V: Nulităţile
Art. 280: Efectele nulităţii
(1)Încălcarea dispoziţiilor legale care
reglementează desfăşurarea procesului penal
atrage nulitatea actului în condiţiile prevăzute
expres de prezentul cod.
(2)Actele îndeplinite ulterior actului care a fost
declarat nul sunt la rândul lor lovite de nulitate,
atunci când există o legătură directă între acestea
şi actul declarat nul.
(3)Atunci când constată nulitatea unui act, organul
judiciar dispune, când este necesar şi dacă este
posibil, refacerea acelui act cu respectarea
dispoziţiilor legale.
Art. 281: Nulităţile absolute
(1)Determină întotdeauna aplicarea nulităţii
încălcarea dispoziţiilor privind:
a)compunerea completului de judecată;
b)competenţa materială şi competenţa personală a
instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a
fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal
competente;
*) Curtea Constituţională admite excepţia de
neconstituţionalitate şi constată că soluţia
legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1)
lit. b), care nu reglementează în categoria nulităţilor
absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la
competenţa materială şi după calitatea persoanei a
organului de urmărire penală, este
neconstituţională.
(la data 26-mai-2016 Art. 281, alin. (1), litera B.
din partea 1, titlul VI, capitolul V atacat de
(exceptie admisa) Actul din Decizia 302/2017 )
c)publicitatea şedinţei de judecată;
d)participarea procurorului, atunci când
participarea sa este obligatorie potrivit legii;
e)prezenţa suspectului sau a inculpatului, atunci
când participarea sa este obligatorie potrivit legii;
f)asistarea de către avocat a suspectului sau a
inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci
când asistenţa este obligatorie.
(2)Nulitatea absolută se constată din oficiu sau la
cerere.
(3)Încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin.
(1)Nulitatea absolută poate fi invocată de orice
parte din proces, de judecător sau, după caz, de
procuror, în orice stare a judecăţii cauzei, dacă
legea nu prevede altfel.
(2)Nulitatea relativă poate fi invocată numai de
partea interesată şi numai dacă neregularitatea nu
a fost cauzată prin propria faptă.
(3)Dacă legea nu prevede altfel, nulitatea relativă
trebuie invocată:
a)pentru neregularităţile săvârşite până la
începerea judecăţii, prin întâmpinare sau, dacă
întâmpinarea nu este obligatorie, la primul termen
de judecată;
b)pentru neregularităţile săvârşite în cursul
judecăţii, la termenul la care s-a săvârşit
neregularitatea sau, dacă partea nu este prezentă,
la termenul de judecată imediat următor şi înainte
de a pune concluzii pe fond.
(4)Partea interesată poate renunţa, expres sau
tacit, la dreptul de a invoca nulitatea relativă.
(5)Toate cauzele de nulitate a actelor de procedură
deja efectuate trebuie invocate deodată, sub
sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a le mai
invoca.
Art. 179: Efectele nulităţii
(1)Actul de procedură nul sau anulabil este
desfiinţat, în tot sau în parte, de la data îndeplinirii
lui.
(2)Dacă este cazul, instanţa dispune refacerea
actului de procedură, cu respectarea tuturor
condiţiilor de validitate.
(3)Desfiinţarea unui act de procedură atrage şi
desfiinţarea actelor de procedură următoare, dacă
acestea nu pot avea o existenţă de sine stătătoare.
(4)Nulitatea unui act de procedură nu împiedică
faptul ca acesta să producă alte efecte juridice
decât cele care decurg din natura lui proprie.
18
(1) lit. a)-d) poate fi invocată în orice stare a
procesului.
(4)Încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin.
(1) lit. e) şi f) trebuie invocată:
a)până la încheierea procedurii în camera
preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul
urmăririi penale sau în procedura camerei
preliminare;
b)în orice stare a procesului, dacă încălcarea a
intervenit în cursul judecăţii;
c)în orice stare a procesului, indiferent de
momentul la care a intervenit încălcarea, când
instanţa a fost sesizată cu un acord de
recunoaştere a vinovăţiei.
Art. 282: Nulităţile relative
(1)Încălcarea oricăror dispoziţii legale în afara celor
prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului
atunci când prin nerespectarea cerinţei legale s-a
adus o vătămare drepturilor părţilor ori ale
subiecţilor procesuali principali, care nu poate fi
înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului.
(2)Nulitatea relativă poate fi invocată de procuror,
suspect, inculpat, celelalte părţi sau persoana
vătămată, atunci când există un interes procesual
propriu în respectarea dispoziţiei legale încălcate.
*) Curtea Constituţională admite excepţia de
neconstituţionalitate şi constată că soluţia
legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 282 alin. (2),
care nu permite invocarea din oficiu a nulităţii
relative, este neconstituţională.
(la data 21-dec-2017 Art. 282, alin. (2) din partea
1, titlul VI, capitolul V atacat de (exceptie admisa)
Actul din Decizia 554/2017 )
(3)Nulitatea relativă se invocă în cursul sau imediat
după efectuarea actului ori cel mai târziu în
termenele prevăzute la alin. (4).
(4)Încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute la alin.
(1) poate fi invocată:
a)până la închiderea procedurii de cameră
preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul
urmăririi penale sau în această procedură;
b)până la primul termen de judecată cu procedura
legal îndeplinită, dacă încălcarea a intervenit în
cursul urmăririi penale, când instanţa a fost
sesizată cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei;
c)până la următorul termen de judecată cu
procedura completă, dacă încălcarea a intervenit în
cursul judecăţii.
(5)Nulitatea relativă se acoperă atunci când:
a)persoana interesată nu a invocat-o în termenul
prevăzut de lege;
b)persoana interesată a renunţat în mod expres la
invocarea nulităţii.
 TERMENELE
TITLUL V: Termenele procedurale
Art. 180: Stabilirea termenelor
(1)Termenele procedurale sunt stabilite de lege ori
de instanţă şi reprezintă intervalul de timp în care
poate fi îndeplinit un act de procedură sau în care
este interzis să se îndeplinească un act de
procedură.
(2)În cazurile prevăzute de lege, termenul este
reprezentat de data la care se îndeplineşte un
anumit act de procedură.
(3)În cazurile în care legea nu stabileşte ea însăşi
termenele pentru îndeplinirea unor acte de
procedură, fixarea lor se face de instanţă. La
fixarea termenului, aceasta va ţine seama şi de
natura urgentă a procesului.
Art. 181: Calculul termenelor
(1)Termenele, în afară de cazul în care legea
dispune altfel, se calculează după cum urmează:
1.când termenul se socoteşte pe ore, acesta
începe să curgă de la ora zero a zilei următoare;
2.când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în
calcul ziua de la care începe să curgă termenul,
nici ziua când acesta se împlineşte;
3.când termenul se socoteşte pe săptămâni, luni
sau ani, el se împlineşte în ziua corespunzătoare
din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an.
Dacă ultima lună nu are zi corespunzătoare celei în
care termenul a început să curgă, termenul se
împlineşte în ultima zi a acestei luni.
(2)Când ultima zi a unui termen cade într-o zi
nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în
prima zi lucrătoare care urmează.
Art. 182: Împlinirea termenului
(1)Termenul care se socoteşte pe zile, săptămâni,
luni sau ani se împlineşte la ora 24,00 a ultimei zile
în care se poate îndeplini actul de procedură.
(2)Cu toate acestea, dacă este vorba de un act ce
trebuie depus la instanţă sau într-un alt loc,
termenul se va împlini la ora la care activitatea
încetează în acel loc în mod legal, dispoziţiile art.
183 fiind aplicabile.
Art. 183: Actele depuse la poştă, servicii
19
CAPITOLUL II: Termenele
Art. 268: Consecinţele nerespectării termenului
(1)Când pentru exercitarea unui drept procesual
legea prevede un anumit termen, nerespectarea
acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi
nulitatea actului făcut peste termen.
(2)Când o măsură procesuală nu poate fi luată
decât pe un anumit termen, expirarea acestuia
atrage de drept încetarea efectului măsurii.
(3)Pentru celelalte termene procedurale se aplică,
în caz de nerespectare, dispoziţiile privitoare la
nulităţi.
Art. 269: Calculul termenelor procedurale
(1)La calcularea termenelor procedurale se
porneşte de la ora, ziua, luna sau anul prevăzut în
actul care a provocat curgerea termenului, în afară
de cazul când legea dispune altfel.
(2)La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu
se socoteşte ora sau ziua de la care începe să
curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se
împlineşte.
(3)Termenele socotite pe luni sau pe ani expiră,
după caz, la sfârşitul zilei corespunzătoare a
ultimei luni ori la sfârşitul zilei şi lunii
corespunzătoare din ultimul an. Dacă această zi
cade într-o lună care nu are zi corespunzătoare,
termenul expiră în ultima zi a acelei luni.
(4)Când ultima zi a unui termen cade într-o zi
nelucrătoare, termenul expiră la sfârşitul primei zile
lucrătoare care urmează.
Art. 270: Acte considerate ca făcute în termen
(1)Actul depus înăuntrul termenului prevăzut de
lege la administraţia locului de deţinere ori la
unitatea militară sau la oficiul poştal prin scrisoare
recomandată este considerat ca făcut în termen.
Înregistrarea sau atestarea făcută de către
administraţia locului de deţinere pe actul depus,
recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori
atestarea făcută de unitatea militară pe actul depus
servesc ca dovadă a datei depunerii actului.
(2)Dacă un act care trebuia făcut într-un anumit
termen a fost comunicat sau transmis, din
specializate de curierat, unităţi militare sau necunoaştere ori dintr-o greşeală vădită a
locuri de deţinere expeditorului, înainte de expirarea termenului, unui
(1)Actul de procedură depus înăuntrul termenului organ judiciar care nu are competenţă, se
prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la consideră că a fost depus în termen, chiar dacă
oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat actul ajunge la organul judiciar competent după
rapid ori la un serviciu specializat de comunicare expirarea termenului fixat.
este socotit a fi făcut în termen. (3)Cu excepţia căilor de atac, actul efectuat de
(2)Actul depus de partea interesată înăuntrul procuror este considerat ca făcut în termen dacă
termenului prevăzut de lege la unitatea militară ori data la care a fost trecut în registrul de ieşire al
la administraţia locului de deţinere unde se află parchetului este înăuntrul termenului cerut de lege
această parte este, de asemenea, considerat ca pentru efectuarea actului.
făcut în termen. Art. 271: Calculul termenelor în cazul măsurilor
(3)În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), recipisa privative sau restrictive de drepturi
oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori În calculul termenelor privind măsurile preventive
atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat sau orice măsuri restrictive de drepturi, ora sau
rapid, de serviciul specializat de comunicare, de ziua de la care începe şi cea la care se sfârşeşte
unitatea militară sau de administraţia locului de termenul intră în durata acestuia.
deţinere, pe actul depus, servesc ca dovadă a
datei depunerii actului de către partea interesată.
Art. 184: Curgerea termenului. Prelungirea
acestuia
(1)Termenele încep să curgă de la data
comunicării actelor de procedură, dacă legea nu
dispune altfel.
(2)Se consideră că actul a fost comunicat părţii şi
în cazul în care aceasta a primit sub semnătură
copie de pe act, precum şi în cazul în care ea a
cerut comunicarea actului unei alte părţi.
(3)Termenul procedural nu începe să curgă, iar
dacă a început să curgă mai înainte, se întrerupe
faţă de cel lipsit de capacitate de exerciţiu ori cu
capacitate de exerciţiu restrânsă, cât timp nu a fost
desemnată o persoană care, după caz, să îl
reprezinte sau să îl asiste.
(4)Termenul procedural se întrerupe şi un nou
termen începe să curgă de la data noii comunicări
în următoarele cazuri:
1.când a intervenit moartea uneia dintre părţi; în
acest caz, se face din nou o singură comunicare la
ultimul domiciliu al părţii decedate, pe numele
moştenirii, fără să se arate numele şi calitatea
fiecărui moştenitor;
2.când a intervenit moartea reprezentantului părţii;
în acest caz, se face din nou o singură comunicare
părţii.
Art. 185: Nerespectarea termenului. Sancţiuni
(1)Când un drept procesual trebuie exercitat într-un
anumit termen, nerespectarea acestuia atrage
decăderea din exercitarea dreptului, în afară de
cazul în care legea dispune altfel. Actul de
procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.
(2)În cazul în care legea opreşte îndeplinirea unui
act de procedură înăuntrul unui termen, actul făcut
înaintea împlinirii termenului poate fi anulat la
cererea celui interesat.
Art. 186: Repunerea în termen
(1)Partea care a pierdut un termen procedural va fi
repusă în termen numai dacă dovedeşte că
întârzierea se datorează unor motive temeinic
justificate.

20
(2)În acest scop, partea va îndeplini actul de
procedură în cel mult 15 zile de la încetarea
împiedicării, cerând totodată repunerea sa în
termen. În cazul exercitării căilor de atac, această
durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru
exercitarea căii de atac.
(3)Cererea de repunere în termen va fi rezolvată
de instanţa competentă să soluţioneze cererea
privitoare la dreptul neexercitat în termen.
SUSPENDAREA
SECŢIUNEA 3: Suspendarea procesului
Art. 411: Suspendarea voluntară
(1)Judecătorul va suspenda judecata:
1.când amândouă părţile o cer;
2.când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se
înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea,
cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a
cerut în scris judecarea în lipsă.
(2)Cererea de judecată în lipsă produce efecte
numai la instanţa în faţa căreia a fost formulată.
Art. 412: Suspendarea de drept
(1)Judecarea cauzelor se suspendă de drept:
1.prin decesul uneia dintre părţi, până la
introducerea în cauză a moştenitorilor, în afară de
cazul când partea interesată cere termen pentru
introducerea în judecată a acestora;
2.prin interdicţia judecătorească sau punerea sub
curatelă a unei părţi, până la numirea tutorelui sau
curatorului;
3.prin decesul reprezentantului sau al mandatarului
uneia dintre părţi, survenit cu mai puţin de 15 zile
înainte de ziua înfăţişării, până la numirea unui nou
reprezentant sau mandatar;
4.prin încetarea funcţiei tutorelui sau curatorului,
până la numirea unui nou tutore sau curator;
5.când persoana juridică este dizolvată, până la
desemnarea lichidatorului;
6.prin deschiderea procedurii insolvenţei, în
temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive, dacă
debitorul trebuie reprezentat, până la numirea
administratorului ori lichidatorului judiciar;
7.în cazul în care instanţa formulează o cerere de
pronunţare a unei hotărâri preliminare adresată
Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, potrivit
prevederilor tratatelor pe care se întemeiază
Uniunea Europeană;
8.în alte cazuri prevăzute de lege.
(2)Cu toate acestea, faptele prevăzute la alin. (1)
nu împiedică pronunţarea hotărârii, dacă ele au
survenit după închiderea dezbaterilor.
Art. 413: Suspendarea facultativă
21
SECŢIUNEA 2: Suspendarea urmăririi penale
Art. 312: Cazurile de suspendare
(1)În cazul când se constată printr-o expertiză
medico-legală că suspectul sau inculpatul suferă
de o boală gravă, care îl împiedică să ia parte la
procesul penal, organul de cercetare penală
înaintează procurorului propunerile sale împreună
cu dosarul, pentru a dispune suspendarea urmăririi
penale.
(2)Suspendarea urmăririi penale se dispune şi în
situaţia în care există un impediment legal
temporar pentru punerea în mişcare a acţiunii
penale faţă de o persoană.
(3)Suspendarea urmăririi penale se dispune şi pe
perioada desfăşurării procedurii de mediere, potrivit
legii.
Art. 313: Sarcina organului de urmărire pe
timpul suspendării
(1)După suspendarea urmăririi penale, procurorul
restituie dosarul cauzei organului de cercetare
penală ori poate dispune preluarea sa.
(2)Ordonanţa de suspendare a urmăririi penale se
comunică părţilor şi subiecţilor procesuali principali.
(3)În timpul cât urmărirea este suspendată,
organele de cercetare penală continuă să
efectueze toate actele a căror îndeplinire nu este
împiedicată de situaţia suspectului sau inculpatului,
cu respectarea dreptului la apărare al părţilor sau
subiecţilor procesuali. La reluarea urmăririi penale,
actele efectuate în timpul suspendării pot fi
refăcute, dacă este posibil, la cererea suspectului
sau inculpatului.
(4)Organul de cercetare penală este obligat să
verifice periodic, dar nu mai târziu de 3 luni de la
data dispunerii suspendării, dacă mai subzistă
cauza care a determinat suspendarea urmăririi
penale.
Art. 367: Suspendarea judecăţii
(1)Când se constată pe baza unei expertize
medico-legale că inculpatul suferă de o boală
(1)Instanţa poate suspenda judecata: gravă, care îl împiedică să participe la judecată,
1.când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în instanţa dispune, prin încheiere, suspendarea
parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care judecăţii până când starea sănătăţii inculpatului va
face obiectul unei alte judecăţi; permite participarea acestuia la judecată.
2.când s-a început urmărirea penală pentru o (2)Dacă sunt mai mulţi inculpaţi, iar temeiul
infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare suspendării priveşte numai pe unul dintre ei şi
asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea disjungerea nu este posibilă, se dispune
nu prevede altfel; suspendarea întregii cauze.
3.în alte cazuri prevăzute de lege. (3)Suspendarea judecăţii se dispune şi pe perioada
(2)Suspendarea va dura până când hotărârea desfăşurării procedurii de mediere, potrivit legii.
pronunţată în cauza care a provocat suspendarea (4)Încheierea dată în primă instanţă prin care s-a
a devenit definitivă. dispus suspendarea cauzei poate fi atacată
(3)Cu toate acestea, instanţa poate reveni motivat separat cu contestaţie la instanţa ierarhic
asupra suspendării, dacă se constată că partea superioară în termen de 24 de ore de la
care a cerut-o nu are un comportament diligent în pronunţare, pentru procuror, părţile şi persoana
cadrul procesului care a determinat suspendarea, vătămată prezente, şi de la comunicare, pentru
tergiversând soluţionarea acestuia, ori dacă părţile sau persoana vătămată care lipsesc.
urmărirea penală care a determinat suspendarea Contestaţia se depune la instanţa care a pronunţat
durează mai mult de un an de la data la care a încheierea atacată şi se înaintează, împreună cu
intervenit suspendarea, fără a se dispune o soluţie dosarul cauzei, instanţei ierarhic superioare, în
în acea cauză. termen de 48 de ore de la înregistrare.
Art. 414: Hotărârea de suspendare (5)Contestaţia nu suspendă executarea şi se
(1)Asupra suspendării judecării procesului instanţa judecă în termen de 3 zile de la primirea dosarului.
se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată (6)Procesul penal se reia din oficiu de îndată ce
cu recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic inculpatul poate participa la judecată sau la
superioară. Când suspendarea a fost dispusă de încheierea procedurii de mediere, potrivit legii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este (7)Instanţa de judecată este obligată să verifice
definitivă. periodic, dar nu mai târziu de 3 luni, dacă mai
(2)Recursul se poate declara cât timp durează subzistă cauza care a determinat suspendarea
suspendarea cursului judecării procesului, atât judecăţii.
împotriva încheierii prin care s-a dispus (8)Dacă inculpatul se află în arest la domiciliu sau
suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s- este arestat preventiv ori faţă de inculpat s-a
a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a dispus măsura controlului judiciar sau a controlului
procesului. judiciar pe cauţiune, se aplică în mod
Art. 415: Reluarea judecării procesului corespunzător prevederile art. 208.
Judecata cauzei suspendate se reia: (9)Ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate
1.prin cererea de redeschidere făcută de una dintre nu suspendă judecarea cauzei.
părţi, când suspendarea s-a dispus prin învoirea Art. 368: Suspendarea judecăţii în caz de
părţilor sau din cauza lipsei lor; extrădare activă
2.prin cererea de redeschidere a procesului, făcută (1)În cazul în care, potrivit legii, se cere extrădarea
cu arătarea moştenitorilor, tutorelui sau curatorului,unei persoane în vederea judecării într-o cauză
a celui reprezentat de mandatarul defunct, a noului penală, instanţa pe rolul căreia se află cauza poate
mandatar ori, după caz, a părţii interesate, a dispune, prin încheiere motivată, suspendarea
lichidatorului, a administratorului judiciar ori a judecăţii până la data la care statul solicitat va
lichidatorului judiciar, în cazurile prevăzute la art.comunica hotărârea sa asupra cererii de extrădare.
412 alin. (1) pct. 1-6; Încheierea instanţei este supusă contestaţiei în
3.în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 7, termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei
după pronunţarea hotărârii de către Curtea de prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă, la
Justiţie a Uniunii Europene; instanţa ierarhic superioară.
4.prin alte modalităţi prevăzute de lege. (2)Dacă se solicită extrădarea unui inculpat judecat
într-o cauză cu mai mulţi inculpaţi, instanţa poate
Intervenția voluntară dispune, în interesul unei bune judecăţi,
Art. 64: Procedura de judecată. Căi de atac disjungerea cauzei.
Judecarea cererii principale se suspendă până la (3)Contestaţia se depune la instanţa care a
soluţionarea căii de atac exercitate împotriva pronunţat încheierea atacată şi se înaintează,
încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de împreună cu dosarul cauzei, instanţei ierarhic
intervenţie. superioare, în termen de 48 de ore de la
înregistrare.
CCG (4)Contestaţia nu suspendă executarea şi se
Art. 74: Procedura de judecată judecă în şedinţă publică, în termen de 5 zile de la

22
(4)Cererea de chemare în garanţie se judecă odată primirea dosarului, cu citarea părţilor şi a persoanei
cu cererea principală. Cu toate acestea, dacă vătămate şi cu participarea procurorului.
judecarea cererii principale ar fi întârziată prin
cererea de chemare în garanţie, instanţa poate Art. 51: Conflictul de competenţă
dispune disjungerea ei pentru a o judeca separat. (4)Până la soluţionarea conflictului pozitiv de
În acest din urmă caz, judecarea cererii de competenţă, judecata se suspendă.
chemare în garanţie va fi suspendată până la
soluţionarea cererii principale. Art. 250: Contestarea măsurilor asigurătorii
(7)Contestaţia nu suspendă executarea şi se
Conflict de competență soluţionează, în şedinţă publică, prin încheiere
Art. 134: Suspendarea procesului motivată, cu citarea părţilor, în termen de 5 zile de
Instanţa înaintea căreia s-a ivit conflictul de la înregistrarea acesteia. Participarea procurorului
competenţă va suspenda din oficiu judecata cauzei este obligatorie.
şi va înainta dosarul instanţei competente să
soluţioneze conflictul. Contestația la executare
Art. 430: Suspendarea executării
Excepția litispendenței Până la soluţionarea contestaţiei în anulare,
Art. 138: Excepţia litispendenţei instanţa sesizată, luând concluziile procurorului,
(6)Când unul dintre procese se judecă în recurs, poate suspenda executarea hotărârii a cărei
iar celălalt înaintea instanţelor de fond, acestea din anulare se cere.
urmă sunt obligate să suspende judecata până la
soluţionarea recursului. Recurs in casație
Art. 441: Suspendarea executării
Strămutarea (1)Instanţa care admite în principiu cererea de
Art. 143: Suspendarea judecării procesului recurs în casaţie sau completul care judecă
(1)La solicitarea celui interesat, completul de recursul în casaţie poate suspenda motivat, în tot
judecată poate dispune, dacă este cazul, sau în parte, executarea hotărârii, putând impune
suspendarea judecării procesului, cu darea unei respectarea de către condamnat a unora dintre
cauţiuni în cuantum de 1.000 lei. Pentru motive obligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (1) şi (2).
temeinice, suspendarea poate fi dispusă în (2)În cazul în care persoana condamnată nu
aceleaşi condiţii, fără citarea părţilor, chiar înainte respectă obligaţiile impuse prin încheiere,
de primul termen de judecată. completul care va judeca recursul în casaţie, din
(2)Încheierea asupra suspendării nu se motivează oficiu sau la cererea procurorului, poate dispune
şi nu este supusă niciunei căi de atac. revocarea măsurii suspendării şi reluarea
(3)Măsura suspendării judecării procesului va fi executării pedepsei.
comunicată de urgenţă instanţei de la care s-a (3)Aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor de
cerut strămutarea. suspendare a executării hotărârii şi supravegherea
respectării obligaţiilor impuse se fac prin instanţa
Art. 221: Amânarea judecăţii prin învoiala de executare.
părţilor
(1)Amânarea judecăţii în temeiul învoielii părţilor nu Revizuirea
se poate încuviinţa decât o singură dată în cursul Art. 460: Măsurile care pot fi luate odată cu sau
procesului. ulterior admiterii în principiu
(2)După o asemenea amânare, dacă părţile nu (1)Odată cu admiterea în principiu a cererii de
stăruiesc în judecată, aceasta va fi suspendată şi revizuire sau ulterior acesteia, instanţa poate
cauza va fi repusă pe rol numai după plata taxelor suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea
de timbru, potrivit legii. hotărârii supuse revizuirii şi poate dispune
(3)Instanţa este obligată să cerceteze dacă respectarea de către condamnat a unora dintre
amânarea cerută de părţi pentru un motiv anumit obligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (1) şi (2).
nu tinde la o amânare prin învoiala părţilor; este (2)Împotriva încheierii prin care s-a dispus
socotită ca atare cererea de amânare la care suspendarea hotărârii supuse revizuirii, prevăzută
cealaltă parte s-ar putea împotrivi. la alin. (1), procurorul sau persoana interesată
poate formula contestaţie în termen de 48 de ore
Art. 229: Termen în cunoştinţă de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la
(2)Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică: comunicare pentru cei lipsă. Contestaţia formulată
1.în cazul reluării judecăţii, după ce a fost de procuror este suspensivă de executare.
suspendată; Dispoziţiile art. 597 alin. (2)-(5) se aplică în mod
corespunzător.
Art. 242: Suspendarea judecăţii cauzei (3)În cazul în care persoana condamnată nu
(1)Când constată că desfăşurarea normală a respectă obligaţiile stabilite prin încheiere, instanţa,

23
procesului este împiedicată din vina reclamantului,
prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul
judecăţii, potrivit legii, judecătorul poate suspenda
judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii
nu au fost respectate. Dispoziţiile art. 189 sunt
aplicabile.
(2)La cererea părţii, judecata va fi reluată dacă
obligaţiile la care se referă alin. (1) au fost
îndeplinite şi, potrivit legii, aceasta poate continua.
din oficiu sau la cererea procurorului, poate
dispune revocarea măsurii suspendării şi reluarea
executării pedepsei.
(4)În cazul admiterii în principiu a cererii de
revizuire pentru existenţa unor hotărâri ce nu se
pot concilia, cauzele în care aceste hotărâri au fost
pronunţate se reunesc în vederea rejudecării.

Denuntarea inscrisului ca fals

Art. 307: Suspendarea procesului şi sesizarea
parchetului
Dacă partea care a prezentat înscrisul stăruie să
se folosească de acesta, deşi denunţarea ca fals a
acestuia nu a fost retrasă, instanţa, dacă este
indicat autorul falsului sau complicele acestuia,
poate suspenda judecata procesului, înaintând de
îndată înscrisul denunţat ca fals parchetului
competent, pentru cercetarea falsului, împreună cu
procesul-verbal ce se va încheia în acest scop.

Art. 371: Termenul administrării probelor

(1)Pentru administrarea probelor de către avocaţi
instanţa va stabili un termen de până la 6 luni,
ţinând seama de volumul şi complexitatea
acestora.
(2)Termenul prevăzut la alin. (1) va putea fi
prelungit dacă în cursul administrării probelor:
1.se invocă o excepţie sau un incident procedural
asupra căruia, potrivit legii, instanţa trebuie să se
pronunţe; în acest caz, termenul se prelungeşte cu
timpul necesar soluţionării excepţiei sau
incidentului;
2.a încetat, din orice cauză, contractul de asistenţă
juridică dintre una dintre părţi şi avocatul său; în
acest caz, termenul se prelungeşte cu cel mult o
lună pentru angajarea altui avocat;
3.una dintre părţi a decedat; în acest caz, termenul
se prelungeşte cu timpul în care procesul este
suspendat potrivit art. 412 alin. (1) pct. 1 sau cu
termenul acordat părţii interesate pentru
introducerea în proces a moştenitorilor;
4.în orice alte cazuri în care legea prevede
suspendarea procesului, termenul se prelungeşte
cu perioada suspendării, dispoziţiile art. 411 alin.
(1) pct. 2 nefiind însă aplicabile.

Art. 450: Suspendarea executării provizorii

(1)Suspendarea executării provizorii va putea fi
solicitată fie prin cererea de apel, fie distinct în tot
cursul judecăţii în apel.
(2)Cererea se va depune la prima instanţă sau,
după caz, la instanţa de apel. În această din urmă
situaţie, la cerere se va alătura o copie legalizată a
dispozitivului hotărârii.
(3)Cererea de suspendare se va judeca de către
instanţa de apel. Dispoziţiile art. 719 alin. (6) sunt
aplicabile. Încheierea dată asupra cererii de
suspendare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi

24
hotărârea atacată.
(4)Suspendarea va putea fi încuviinţată numai cu
plata unei cauţiuni al cărei cuantum va fi stabilit de
instanţă în condiţiile art. 719 alin. (2) şi (3).
(5)Până la soluţionarea cererii de suspendare,
aceasta va putea fi încuviinţată provizoriu, prin
ordonanţă preşedinţială, chiar înainte de sosirea
dosarului, cu respectarea cerinţei prevăzute la alin.
(4).

(5)Termenul de apel suspendă executarea hotărârii

de primă instanţă, cu excepţia cazurilor anume
prevăzute de lege. În aceleaşi condiţii, executarea
se suspendă dacă apelul a fost exercitat în termen.
Art. 484: Suspendarea executării
(1)Recursul suspendă de drept executarea
hotărârii în cauzele privitoare la desfiinţarea de
construcţii, plantaţii sau a oricăror lucrări cu
aşezare fixă, precum şi în cazurile anume
prevăzute de lege.
(2)La cererea recurentului formulată în condiţiile
art. 83 alin. (2) şi (3), instanţa sesizată cu
judecarea recursului poate dispune, motivat,
suspendarea hotărârii atacate cu recurs în alte
cazuri decât cele la care se referă alin. (1).
Cererea se depune direct la instanţa de recurs,
alăturându-se o copie certificată de pe cererea de
recurs şi dovada depunerii cauţiunii prevăzute la
art. 719. În cazul în care cererea se face înainte de
a ajunge dosarul la instanţa de recurs, se va
alătura şi o copie legalizată de pe dispozitivul
hotărârii atacate cu recurs.
(3)Cererea se judecă în camera de consiliu, cu
citarea părţilor printr-un agent procedural al
instanţei sau prin alt salariat al acesteia ori prin
modalităţile prevăzute la art. 154 alin. (4) şi (5),
după cum urmează:
1.de un complet anume constituit, format din 3
judecători, în condiţiile legii, în cazul în care
cererea s-a depus înainte de ajungerea dosarului
la instanţa de recurs;
2.de completul de filtru, după ce acesta a fost
desemnat, în cazurile prevăzute la art. 493;
3.de completul care judecă recursul pe fond, în
cazul în care s-a fixat termen în şedinţă publică.
(4)Termenul de judecată, pentru care se face
citarea, se stabileşte astfel încât să nu treacă mai
mult de 10 zile de la primirea cererii de
suspendare.
(5)Completul se pronunţă, în cel mult 48 de ore de
la judecată, printr-o încheiere motivată, care este
definitivă.
(6)La judecata cererii de suspendare părţile trebuie
să fie reprezentate de avocat sau, când este cazul,
de consilierul juridic.
(7)Pentru motive temeinice, instanţa de recurs
poate reveni asupra suspendării acordate,
dispoziţiile alin. (3)-(5) şi (6) aplicându-se în mod
corespunzător.

25
Contestația în anulare
Art. 507: Suspendarea executării
Instanţa poate suspenda executarea hotărârii a
cărei anulare se cere, sub condiţia dării unei
cauţiuni. Dispoziţiile art. 484 se aplică în mod
corespunzător.

Revizuirea
Art. 512: Suspendarea executării
Instanţa poate suspenda executarea hotărârii a
cărei revizuire se cere, sub condiţia dării unei
cauţiuni. Dispoziţiile art. 484 se aplică în mod
corespunzător.

Ordonanța președințială
Art. 1000: Calea de atac
(1)Dacă prin legi speciale nu se prevede altfel,
ordonanţa este supusă numai apelului în termen
de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea
părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat fără
citarea lor.
(2)Instanţa de apel poate suspenda executarea
până la judecarea apelului, dar numai cu plata unei
cauţiuni al cărei cuantum se va stabili de către
aceasta.
(3)Apelul se judecă de urgenţă şi cu precădere, cu
citarea părţilor. Dispoziţiile art. 999 alin. (4) sunt
aplicabile.
(4)În toate cazurile în care competenţa de primă
instanţă aparţine curţii de apel, calea de atac este
recursul, dispoziţiile alin. (1)-(3) aplicându-se în
mod corespunzător.
(5)Împotriva executării ordonanţei preşedinţiale se
poate face contestaţie la executare.

Ordonanța de plată
Art. 1024: Cererea în anulare
(1)Împotriva ordonanţei de plată prevăzute la art.
1.022 alin. (1) şi (2) debitorul poate formula cerere
în anulare în termen de 10 zile de la data înmânării
sau comunicării acesteia.
(2)Cererea în anulare poate fi introdusă de creditor
împotriva încheierilor prevăzute la art. 1.021 alin.
(1) şi (2), precum şi împotriva ordonanţei de plată
prevăzute la art. 1.022 alin. (2), în termenul
prevăzut la alin. (1).
(3)Prin cererea în anulare se poate invoca numai
nerespectarea cerinţelor prevăzute de prezentul
titlu pentru emiterea ordonanţei de plată, precum
şi, dacă este cazul, cauze de stingere a obligaţiei
ulterioare emiterii ordonanţei de plată. Dispoziţiile
art. 1.021 se aplică în mod corespunzător.
(4)Cererea în anulare se soluţionează de către
instanţa care a pronunţat ordonanţa de plată, în
complet format din 2 judecători.
(5)Cererea în anulare nu suspendă executarea.
Suspendarea va putea fi însă încuviinţată, la
cererea debitorului, numai cu dare de cauţiune, al
cărei cuantum va fi fixat de instanţă.
(6)Dacă instanţa învestită admite, în tot sau în

26
parte, cererea în anulare, aceasta va anula
ordonanţa, în tot sau, după caz, în parte,
pronunţând o hotărâre definitivă. Prevederile art.
1.021 alin. (3) şi ale art. 1.022 alin. (2) se aplică în
mod corespunzător.
(7)În cazurile prevăzute la alin. (2), dacă instanţa
învestită admite cererea în anulare, va pronunţa o
hotărâre definitivă prin care va emite ordonanţa de
plată, dispoziţiile art. 1.022 aplicându-se în mod
corespunzător.
(8)Hotărârea prin care a fost respinsă cererea în
anulare este definitivă.

Evacuarea
Art. 1045: Suspendarea executării
(1)Executarea hotărârii de evacuare nu va putea fi
suspendată. Cu toate acestea, în cazul evacuării
pentru neplata chiriei sau a arenzii se va putea
dispune suspendarea executării hotărârii în cadrul
contestaţiei la executare sau a apelului exercitat de
către pârât numai dacă acesta consemnează în
numerar, la dispoziţia creditorului, chiria sau
arenda la care a fost obligat, suma stabilită pentru
asigurarea ratelor de chirie sau arendă datorate
până la data cererii de suspendare, precum şi cea
aferentă ratelor de chirie sau arendă ce ar deveni
exigibile în cursul judecăţii procesului.
(2)Suspendarea încetează de drept dacă, la
expirarea termenului pentru care chiria sau arenda
a fost astfel acoperită, debitorul nu cere şi nu
depune suma ce se va fixa de instanţa de
executare pentru acoperirea unor noi rate, în
condiţiile prevăzute la alin. (1).

Cauțiunea judiciară
Art. 1064: Restituirea cauţiunii
(1)Cauţiunea depusă se va restitui, la cerere, după
soluţionarea prin hotărâre definitivă a procesului în
legătură cu care s-a stabilit cauţiunea, respectiv
după încetarea efectelor măsurii pentru care
aceasta s-a depus.
(2)Cauţiunea se restituie celui care a depus-o în
măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit nu a
formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite
până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la
data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz,
de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la
alin. (1). Cu toate acestea, cauţiunea se restituie
de îndată dacă partea interesată declară în mod
expres că nu urmăreşte obligarea celui care a
depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate
prin încuviinţarea măsurii pentru care aceasta s-a
depus.
(3)Instanţa se pronunţă asupra cererii de restituire
a cauţiunii cu citarea părţilor, printr-o încheiere
supusă numai recursului la instanţa ierarhic
superioară. Recursul este suspensiv de executare.
Încheierea pronunţată de una dintre secţiile Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă.
(4)Dacă cererea pentru care s-a depus cauţiunea a

27
fost respinsă, instanţa va dispune din oficiu şi
restituirea cauţiunii.

28