Sunteți pe pagina 1din 1

Scurtul istoric al problemei

Migrația este un fenomen care a căpătat amploare, în special în Republica Moldova. Din
ţară pleacă şi cetăţenii care au salarii destul de bune, dar care sunt nesatisfăcuţi de instabilitatea
socio-economică. Vedeți mai jos o analiză a acestui fenoment și care sunt cauzele acestuia.
Acestea își iau începutul în anul 1999. Potrivit datelor SFM, numărul de migranți a fost
în creștere constantă în ultimii doisprezece ani, excepție fiind anul 2005, de la circa 100,000 în
anul 1999 la aproximativ 350,000 către sfârșitul anului 2010. Începând cu anul 2003 fluxul
de migranți din zonele rurale a început să crească cu ritmuri mai sporite decât cel din zonele
urbane.
Migraţia din Moldova este direcţionată în special către două regiuni:
 Uniunea Europeană (UE, cele mai importante destinaţii fiind Italia, Spania şi
Portugalia);
 Comunitatea Statelor Independente (CSI, cu Moscova şi St. Petersburg ca destinaţii
prioritare în Federația Rusă, şi Ucraina în proporţii mai mici).
 Migranţii moldoveni aleg Rusia datorită pieţii muncii extinse, liberei circulaţii,
costurilor reduse pentru migraţie şi a proximităţii socio-culturale. În cazul Moldovei, migraţia a
fost cauzată de factori economici şi a apărut ca un mecanism de reducere a sărăciei.
Un studiu recent arată că factorii economici, precum sărăcia, şomajul şi salariile mici
reprezintă peste 72% dintre factorii de împingere a migraţiei. Salariile nominale erau foarte mici,
iar cele reale au scăzut din cauza ratelor ridicate ale inflaţiei. Drept rezultat s-a extins sărăcia; un
studiu al Băncii Mondiale a evaluat că în 1999 aproximativ 80% din populaţia Moldovei se afla
sub limita oficială a sărăciei, 20% din populaţiei trăind în sărăcie extremă. 
Până în prezent, migranţii moldoveni preferau să plece în acele regiuni şi ţări cu care
împărtăşeau similarităţi culturale, istorice şi lingvistice.Deoarece Moldova a făcut parte din
Uniunea Sovietică, limba rusă a devenit pe larg utilizată de moldoveni. Cunoaşterea limbi ruse
facilitează migraţia şi integrarea în regiunea CSI.
Întoarcerea susţinută şi integrarea sunt considerate a fi ultima etapă în procesul migraţiei
circulare. La nivel personal, perioada circularităţii poate fi de durată lungă sau scurtă. Revenirea
acasă este un fenomen relativ nou în Moldova. Un studiu din 2008 arată că 10% dintre toţi
migranţii întorşi au revenit în 2003 iar tendinţa de revenire era în creştere ca rezultat al
îmbunătăţirilor de ordin social, economic şi politic din Moldova. Intenţiile de întoarcere
sunt considerabil mai mari la migranţii moldoveni în comparaţie cu migranţii altor ţări studiate. 

S-ar putea să vă placă și