Tema 5. Elemente de peisaj. Vegetația.

Taxonomie
Sistematica este ştiinţa care se ocupă cu recunoaşterea, denumirea şi clasificarea organismelor
în grupuri, categorii sau unităţi sistematice de diferite valori, numite taxoni.
Taxonomie vegetală (botanica sistematică) este o ramură a botanicii care se ocupă cu
elaborarea clasificării plantelor.
Nomenclatura binară este sistemul științific actual de denumire a speciilor.

Betula pendula
Genul + specia (epitetul specific)
====================================================================

====================================================================

Carl Linné, născut Carolus Linnaeus, cunoscut după înnobilare drept Carl
von Linné (1707 – 1778), botanist, medic și zoolog suedez. Este considerat
părintele taxonomiei și tatăl ecologiei moderne.

===================================================================
 Generalități:
Grupuri de plante ornamentale:
(după consistența tulpinii)

lemnoase erbacee cărnoase

Arbori perene suculente
Arbuști bianuale
Subarbuști anuale
Liane bulbifere etc

1
 Generalități:

1. Arborii sunt plante lemnoase, care la scara vegetației, au creșterile cele mai puternice (de
cel puțin 7 m) și o alcătuire morfologică specifică a tulpinii : trunchi și coroană.
2. Arbuști sunt plante lemnoase cu înălțimi până la 7 m, având, de regulă, mail multe tulpini
lemnoase, ramificate de la bază, sub formă de tufă.
3. Subarbuști sunt plante intermediare între arbuști și plantele erbacee perene. Subarbuștii
au tulpinile lignificate doar la bază.
4. Plante erbacee nu au o tulpină rezistentă, partea aeriană dispare anual și renaște
primăvara (din părți păstrate sub pământ sau din semințe);
5. Plante perene (ornamentale) se caracterizează prin ciclul de creștere și dezvoltare timp
de mai mulți ani pe unul și același loc.
6. Plante bienale înfloresc și fructifică în al doilea an după semănat.
7. Plante anuale sunt plante (ornamentale prin flori, de obicei) la care ciclul de dezvoltare
de la germinare până la maturarea noilor semințe decurge într-o singură perioadă sau de
vegetație.
===================================================================
 Dendrologia
(grec. dendron = arbore, logos = știință, vorbire) este o ramură a științei biologice, care studiază
plantele lemnoase – arbori și arbuști, - particularitățile ecologice și biologice, caracteristicile
morfologice, reproductive, estetice etc.
====================================================================
Arborii se grupează după caracteristici:
1.Talia (mărimea)
2.Forma de creștere
3.Particularitățile creșterii și dezvoltării
4.Particularitățile biochimice
5.Toleranța sau preferințe în raport cu factorii de mediu
6.Însușiri ornamentale

====================================================================
1.Talia (mărimea)
Arbori:
- mărimea I > 25 m
- mărimea a II-a 15 -- 25 m
- mărimea a III-a 7 -- 15 m
Arbuştii:
-mărimea I – 5-7 m
-mărimea II – 2-5 m
-mărimea III - 0,5-2 m

Arbuşti pitici - arbuştii cu înălţimi de sub 1 m (Buxus, Berberis, Euonymus, etc).

Subarbuştii sunt plante ce au tulpina lemnoasă numai la bază, părţile superioare sunt
erbacee, degerând peste iarnă (Vinca, Lavandula, Hypericum etc).
====================================================================

2
 Arbori de talia I (˃ 25 m) se utilizează în parcuri, unde se operează cu suprafețe mari. Din
punct de vedere arhitectural, arborii înalți constituie elemente arhitectonice verzi ce
contribuie la crearea și păstrarea caracteristicilor spațio-volumetrice ale părților parcului.
Abies sp., Acer platanoides, Betula pendula, Fagus sylvatica, Fraxinus excelsior,
Ginkgo biloba, Gleditsia triacanthos, Juglans nigra, Liriodendron tulipifera, Picea
omorica, Platanus hybrida, Populus nigra, Pseudotsuga menziesii, Quercus cerris,
Thuja plicata, Tilia platyphyllos, Ulmus glabra;

Arbori de talia a II-a (15 - 25 m) se plantează în spații verzi de dimensiuni medii și cele
mici într-un număr redus de exemplare.
Aesculus hippocastanum, Ailanthus altissima, Acer negundo, Betula pendula ‘Tristis’,
Castanea sativa, Cercis canadensis, Corylus colurna, Fagus sylvatica ‘Pendula’,
Juniperus virginiana, Larix decidua, Magnolia acuminata, Magnolia x soulangeana,
Paulownia tomentosa, Pinus strobus, Pseudotsuga menziesii var. glauca, Quercus robur
‘Fastigiata’, Quercus rubra, Robinia pseudoacacia, Sophora japonica, Thuja occidentalis

Arbori de talia a III-a (7 - 15 m) se planteză în grădini mici, scuaruri, grădini private,

pentru înverzirea străzilor și grădinilor pe temelii artificiale. Din acest grup fac parte multe
soiuri noi, selecționate anume pentru amenajări peisagistice urbane. Astfel, aici se regăsesc
specii cu o arhitectonică neobișnuită (coroane pendente, simetric globuloase, contorte etc.)
cu o înflorire frumoasă sau un frunziș deosebit de decorativ:
Abies concolor, Acer campestre, A. platanoides ‘Globosum’, Betula pendula ‘Laciniata’,
Catalpa bignonioides ‘Aurea’, Cercidiphyllum japonicum, Juniperus virgiana ‘Fastigiata’,
Morus alba, M. a. ‘Pendula’, Picea pungens ‘Hoopsii’ Prunus serrulata,
Prunus serrulata ‘Amonogawa’, Prunus serrulata ‘Kiku Shidare Sakura’.
====================================================================
2.Forma de creștere.
Tulpina:
Tulpina este partea aeriană de deasupra coletului, cu creştere obişnuit verticală, cu formă de
ax principal. Modul de creștere și ramificare a tulpinii influențează habitusul plantelor
lemnoase.

Ramificația de tip:
A - dichotomic
B - monopodial
C – simpodial
D – fals dichotomic

====================================================================
3
 Trunchiul:
Trunchiul este partea distinctă a tulpinii, care susține întreaga ramificație a coroanei.
Trunchiul crește în mod natural vertical, dar mai poate fi:
- unic, neramificat (până la o anumită înălțime);
- ramificat sau îmbrăcat în ramuri până la nivelul solului;
- multitulpinal;

Modul de creștere a trunchiului este influențat de condițiile de viață și modificabil prin

intervențiile asupra lui.
====================================================================

3.Particularitățile creșterii și dezvoltării :

3.1. Longevitatea
3.2. Ritmul de creștere
3.3.Capacitatea de lăstărire, butășire, drajonare;

3.1. Longevitatea
- longevitate foarte mică (sub 50 de ani)
- longevitate mică (50 - 100 ani)
- longevitate medie (200 - 300 ani)
- longevitate mare (300 – 500 ani)
- longevitate foarte mare (peste 500 ani)
==========================================================================
Longevitate foarte mică (sub 50 de ani):

4
=========================================================================
Longevitate mică (50-100 de ani)
Populus tremula, Salix alba
specii de Prunus, Sorbus, Betula etc.

5
==========================================================================

6
Longevitate medie (200-300 de ani):
Platanus hybrida, Populus nigra, Celtis etc.

==========================================================================

Longevitate mare (300-500 de ani):

Pinus sylvestris, Larix, Abies alba, Quercus, Taxus

==========================================================================
7
Longevitate foarte mare (peste 500 de ani):
Taxodium distichum, Taxus baccata, Pinus longaeva, Populus tremuloides

8
==========================================================================

3.2. Ritmul de creștere (în înălțime, Ø coroanei și Ø trunchiului):

 specii foarte repede crescătoare (2m/an și mai mult);
 specii repede crescătoare (1m/an);
 specii cu creștere moderată (0,5-0,6 m/an);
 specii cu creștere lentă (0,25-0,3m/an);
 specii cu creștere foarte lentă (până la 0,15m/an);

Intensitatea maximă a creșterilor anuale se observă la exemplarele tinere, între 10 și 20-30 ani.
Creșterea și dinamica ei stabilă depind foarte mult de condițiile staționale (t˚C, umiditatea,
pânza de apă freatică, lumină, proprietățile solului, poluarea etc).

======================================================================

9
Specii foarte repede crescătoare(2m/an și mai mult):
Eucalyptus, Populus, Salix, Ailanthus, Paulownia, Betula verrucosa, Robinia pseudoacacia,
Gleditsia triacanthos, Pseudotsuga, Larix, Pinus excelsa, Acer negundo, A. saccarinum, Amorpha,
Caragana, Sambucus nigra, Philadelphus, Spiraea, Buddleja davidii, Forsythia.

==========================================================================

10
Specii repede crescătoare (1m/an);
Juglans, Fraxinus, Albizzia, Catalpa, Morus, Maclura, Platanus, Liriodendron, Ulmus,
Quercus rubra, Larix europaea, Pinus, Cedrus, Ginkgo biloba, Coryllus, Lonicera,
Elaeagnus, Acer tataricum, Salix rubra, Laburnum, Ribes aureum.

11
Specii cu creștere moderată (0,5-0,6 m/an):
Acer platanoides, Acer ginnala, Acer campestre, Quercus robur, Quercus petraea, Carpinus
betulus, Tilia cordata, Tilia platyphýllos, Tilia tomentosa, Abies concolor, Abies nordmanniana,
Picea engelmannii, Pungens pungens, Thuja oc., Juniperus virginiana, Syringa vulgaris, Cotinus
coggygria, Hibiscus syriacus, Euonymus alatus, Chaenomeles japonica, Pinus mugo

12
===================================================================
Specii cu creștere lentă (0,25-0,3m/an):
Pyrus, Malus, Quercus suber, Quercus petraea, Magnolia grandiflora, Pinus cembra, Biota
orientalis, Cornus mas, Crataegus monogyna, Amelanchier, Ligustrum vulgare, Hippophae
rhamnoides, Mahonia aquifolium, Juniperus sabina, Juniperus communis.

====================================================================

13
Specii cu creștere foarte lentă (până la 0,15m/an):
Olea europaea, Ilex, Pinus pumila, Juniperus excelsa, Osmanthus, Taxus baccata, Buxus
sempervirens, Daphne mezereum, Euonymus japonicus.

Stânga sus: Ilex aquifolium 'Argentea Marginata

Stânga jos: Pinus pumila
Dreapta: Olea europaea

Taxus baccata

14
 Buxus sempervirens Daphne mezereum

====================================================================

15
3.3. Capacitatea de lăstărire, butășire, drajonare, marcotare:
 Capacitatea de lăstărire asigură regenerarea vegetativă a plantelor lemnoase ;
 Capacitatea de butăşire este una din însuşirile folosite la multe specii drept metodă de
înmulţire a acestora (ex: sălcii, plopi, forsiţie, cununiţă, ş.a.);
 Capacitatea de drajonare - urmare a existenţei mugurilor adventivi pe rădăcini la unele
specii;
 Capacitatea de marcotare naturală este întâlnită la o serie de specii ale căror ramuri vin
în mod natural în contact cu solul, cum ar fi: lianele ornamentale, ienupărul târâtor,
cotoneasterul, cornul ş.a.

Capacitatea de lăstărire:

Capacitatea de drajonare : urmare a existenţei mugurilor adventivi pe rădăcini la unele specii.

16
Butaşirea

Procedeul de înmulţire vegetativă din butaşi - butasire. Butaşii reprezintă fragmente din organe
vegetative detaşate de plantă mamă, care, în condiţii favorabile formează radacini şi tulpini
proprii, regenerând astfel plante noi.
Tulpina, rădăcina şi la unele specii chiar frunzele, servesc ca material de bază, pentru
confecţionarea butaşilor.

Marcotaj

Este o metoda de înmulţire vegetativă a plantelor, prin care se obţin plante identice din punct de
vedere genotipic cu planta mamă. Se bazează pe proprietatea plantelor de a emite rădăcini atunci
cand tulpinile sau lăstarii acestora sunt puse în contact cu un substrat. Metoda se poate aplica
doar anumitor specii.

====================================================================
4.Particularitățile biochimice:
- toxicitatea
- efect bactericid (fitoncid)
- efect alergen
- proprietăți medicinale
- proprietăți alimentare
Toxicitatea :

17
 Efect bactericid (fitoncid):
Fitoncidele sunt substanţe volatile, similare antibioticelor, sintetizate de unele plante
superioare.

Efect puternic alergogen:

Iasomie, wisteria, bujorii, floarea soarelui, echinacea, mușețel,

tei, plop, arțar, ulm, cedrul, liliac, pin, molid (sf.martie-mai).

===================================================================

5. Relaţiile plantelor lemnoase ornamentale cu factorii ecologici şi de cultură:

Relaţiile plantelor lemnoase ornamentale cu factorii climatici:

1.Căldura:
-speciile termofile (cu exigenţe mari faţă de căldură);
-specii subtermofile (exigente faţă de căldură, adaptabile şi la temperaturi mai scăzute);
-specii mezoterme (cu exigenţe mijlocii faţă de cădură;
-specii oligoterme (cu exigenţe reduse faţă de căldură).

2. Lumină:
-specii heliofile (exigente faţă de lumină);
-specii heliosciadofile (iubitoare de semiumbră sau tolerante la deficitul de lumină);

3.Apă:
-specii hidrofile (exigente faţă de apă) ;
-specii mezofile (cu exigenţe mijlocii faţă de apă);
-specii submezofile (cu exigenţe modeste faţă de apă);
-specii xerofile (cu exigenţe foarte reduse faţă de apă sau care tolerează solurile uscate);
-specii eurifile (cu amplitudine ecologică relativ mare faţă de apă).

4. Vîntul
5. Factorii edafici
6. Aerul (poluare)
====================================================================

18
Distribuția zonelor termice (Europa), insolația (R.Moldova)

===================================================================

5.1.Căldura:
Specii termofile (cu exigenţe mari faţă de căldură):

19
====================================================================
Specii subtermofile (exigente faţă de căldură, adaptabile și la temperaturi mai scăzute):

20
21
====================================================================

22
Specii mezoterme (cu exigențe moderate faţă de căldură) :

23
===================================================================

24
Specii oligoterme : cu exigențe foarte mici faţă de căldură

25
===================================================================
Specii euriterme : cu mare
amplitudine ecologică față de
căldură

26
===================================================================
5.2.Lumina
Specii heliofile : (exigente mari faţă de lumină)

27
28
29
 Cytisus

===================================================================
Specii heliosciadofile : (tolerante la deficit de lumină sau preferă umbră)

===================================================================

Relaţiile plantelor lemnoase ornamentale cu factorii climatici

5.3.Apa

Exigențe față de apă:

-specii hidrofile (exigente faţă de apă) ;

-specii mezofile (cu exigenţe mijlocii faţă de apă);
-specii submezofile (cu exigenţe modeste faţă de apă);
-specii xerofile (cu exigenţe foarte reduse faţă de apă sau care tolerează
solurile uscate);
-specii eurifile (cu amplitudine ecologică relativ mare faţă de apă).

===================================================================

30
5.4. Vântul (curenți de aer) :
Vântul prezintă un factor de pericol :
 Deshidratarea (modalitatea de adaptare a plantelor – frunze cerate sau pubescente);
 Deformarea formei tip (plantele dezvoltă rapid masa foliară şi sistemul radicular în
detrimentul înălţimii, dezvoltarea formelor arbustive, cu creștere târâtoare sau
semitârâtoare);
 Deteriorarea plantei, ruperea ramurilor sau dezrădăcinare (frunze peţiolate, ce se
mişcă în bătaia vântului, însă nu se rup);
 Vântul moderat asociat cu umiditatea sporită poate răspândi bolile și dăunătorii;
Vântul contribuie la polenizarea plantelor, diseminarea seminţelor şi la răspândirea speciilor,
reducerea t℃ aerului în timpul verii, precum şi la risipirea aerului poluat.
====================================================================
Specii lemnoase care tolerează vânturile puternice
Arbori: Acer campestre, Acer pseudoplatanus, Fagus sylvatica, Juglans nigra, Populus alba,
Quercus cerris, Ulmus glabra, Larix decidua, Pinus nigra.

Arbuști: Pinus nigra, Caragana arborescens, Cornus sanguinea, Crataegus crus-gali,

Eleagnus angustifolia, Syringa vulgaris, Tamarix sp., Wisteria sinensis.

31
====================================================================

5.5. Factorii edafici

 Relațiile plantelor lemnoase cu factorii edafici

- caracteristicile fizice ale solului : textura

structura
profunzimea stratului de sol

(acestea influențează permeabilitatea solului, capacitatea pentru apă și aer, reținerea

elementelor nutritive);

- caracteristicile chimice ale solului : conținutul de elemente nutritive

conținutul de calciu
reacția pH a solului
conținutul de săruri

====================================================================

 Textura solului este dată de mărimea particulelor de sol şi poate fi:

1. Nisipoasă (solurile au o capacitate mică de reţinere a apei şi nutrienţilor şi în consecinţă

sunt afectate de secetă, specii adaptate – Amorpha fruticosa, Eleagnus angustifolia,
Hippophae rhamnoides, Robinia pseudoacacia, Potentilla fructicosa, Tamarix tetrandra;

2. Argiloasă (capacitatea solului de reţinere a apei şi elementelor nutritive ridicată, aeraţie

slabă. Solurile argiloase devin compacte şi reci la umiditate ridicată şi coezive la
umiditate scăzută, specii rezistente - Alnus glutinosa, Aesculus hippocastanum, Platanus
hybrida, Quercus cerris, Ulmus laevis, Ligustrum vulgare, Syringa vulgaris.
32
 Plante pentru soluri nisipoase:

Plante pentru soluri argiloase

================================================================
Structura solului este dată de aranjamentul particulelor de sol în agregate, majoritatea speciilor
lemnoase preferă textura luto-nisipoasă şi un sol bine structurat. Sunt doar câteva specii de arbuşti
care se adaptează la soluri variate: Spiraea x vanhouttei, Symphoricarpos sp., Laburnum
anagyroides, Hibiscus syriacus, Ligustrum sp., Philadelphus coronarius. Textura şi structura
solurilor pot fi ameliorate prin folosirea îngrăşămintelor organice – gunoi de grajd, compost,
turbă, îngrăşăminte verzi.
33
Profunzimea stratului de sol influenţează dimensiunile rădăcinilor şi în consecinţă
aprovizionarea plantei cu apă şi nutrienţi. Arborii – min. 1 m, majoritatea arbuştilor min. 0,60
m, iarba şi subarbuşti – 15-20 cm.

===================================================================

Caracteristicile chimice ale solului:

Cerinţele faţă de fertilitatea solului sunt diferite de la specie la specie. O serie de plante au
amplitudine ecologică mare, reuşind să crească şi să se dezvolte pe soluri aprovizionate diferit:
Ailanthus altissima, Amorpha fruticosa, Ligustrum vulgare, Physocarpus opulifolius,
Symphoricarpos sp., Spiraea sp.
Conţinutul ridicat de calciu sub formă de calcar din sol este un factor limitativ pentru unele specii,
deoarece determină trecerea unor elemente (fosfor, fier, mangan, zinc, cupru, bor) în forme greu
solubile.

Astfel, specii sensibile (calcifuge) sunt:

Betula pendula, Magnolia kobus, Liriodendron tulipifera, Cercis siliquastrum, Robinia
pseudoacacia, Castanea sativa, Rhododendron sp.

Speciile tolerante (calcifile) sunt:

Cotinus coggygria, Buddleja sp., Catalpa sp., Buxus sempervirens, Acer platanoides, Acer
pseudo- platanus, Carpinus betulus, Ailanthus altissima, Populus nigra, Sorbus aria etc.

====================================================================

Reacţia solului pH. Valorile de pH preferate de majoritatea speciilor lemnoase ornamentale se

încadrează între uşor acid şi slab bazic (6.0 - 8.0), mai ales dacă solurile sunt bine drenate. Unele
specii se dezvoltă numai pe soluri cu reacţie acidă: Erica sp., Calluna sp., Rhododendron sp., iar
altele preferă solurile alcaline: Berberis sp., Cotoneaster sp., Euonymus japonicus, Ligustrum
sp., Symphoricarpos sp., Tamarix sp., Viburnum sp.
Toate speciile de conifere preferă solurile uşor acide.

Conţinutul de săruri din sol este un indice agrochimic limitător. Un conţinut ridicat de săruri
solubile în sol este tolerat de puţine specii: Acer sp., Cornus sp., Symphoricarpos sp., Tamarix
sp., Sambucus nigra.
34