Tema: Procesul decizional.

1. Decizia. Conţinutul şi tipologia.

2. Procesul decizional.
3. Modelarea proceselor economice şi metode de adoptare a deciziilor.
1) Decizia este definită ca actul de alegere a unei linii de acţiune prin care se urmăreşte
realizarea obiectivelor ţinându-se cont de resursele disponibile. A decide înseamnă a alege
dintr-o mulţime de variante posibile de acţiune, ţinând cont de anumite criterii, pe acea
care este considerată cea mai avantajoasă pentru atingerea unor obiective. Decizia este
punctul central al activităţii de management, întrucât ea se regăseşte în toate funcţiile
acestuia.
Sistemul decizional – ansamblul elementelor interdependente care determină
elaborarea şi fundamentarea deciziilor (sau ansamblul deciziilor adoptate şi aplicate,
structurate conform sistemului de obiective şi configuraţiei ierarhiei manageriale).
Scopul principal al deciziei de management e optimizarea în dinamică a corelaţiei
dintre posibilităţile reale ale organizaţiei şi cererea de produse şi servicii. Pentru ca o
decizie să fie calitativă (efectivă) ea trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:
1. Fundamentată ştiinţific.
2. Să fie adoptată de persoane care au dreptul legal, împuternicirea şi autoritatea
necesară.
3. Decizia să fie clară, concisă, logică şi să nu se contrazică cu ea însăşi şi alte decizii
luate anterior la problema dată.
4. Să fie adoptată la momentul oportun şi timpul util.
5. Să fie completă
Elementele procesului decizional sînt:
A. Decidentul – individul sau mulţimea de indivizi care urmează să aleagă
varianta cea mai avantajoasă din mulţimea posibilă;
B. Alternativele – mulţimea variantelor decizionale.
C. Criteriile de decizie – puncte de vedere a decidentului în baza cărora se
stabilesc alternativele şi se selectează varianta optimă.
D. Stări ale naturii ( mediul ambiant)– sunt situaţii concrete care fac ca fiecărei
alternative să corespundă o anumită consecinţă
E. Obiectivele – consecinţele propuse care vor fi realizate. Mulţimea
consecinţelor – ansamblul rezultatelor potenţiale ce s-ar obţine potrivit fiecărui
criteriu şi fiecărei stări a condiţiilor prin aplicarea variantelor decizionale.
Tipologia deciziilor:
1. După importanţă:
a) Decizii strategice.
b) Decizii tactice (realizarea unei probleme reale în practică).
c) Operative sau curente – înlăturarea sau corectarea unor abateri
şi perturbaţii.
2. După natura problemei avem:
a) decizii economice. c) Decizii sociale.
b) Decizii tehnice. d) Decizii organizatorice.
3. După gradul de cunoaştere a procesului studiat:
a) În condiţii de certitudine. Când se manifestă o singură stare a naturii pentru fiecare
variantă alternativă a cărei probabilitate este egală cu unu.
b) În condiţii de risc. Când unei alternative îi corespund mai multe stări ale naturii
cunoscându-se probabilitatea de manifestare a lor:
c) În condiţii de incertitudine - unei alternative îi corespund mai multe stări ale naturii
dar nu se cunoaşte probabilitatea de manifestare a lor:
4. După numărul criteriilor:
a) Unicriteriale.
b) Multicriteriale
5. După nivelul de creativitate necesar la adoptare:
a) Decizii programate – cînd există deja un anumit contur de acţiune prin procedee,
norme, politici reglementate şi stabilite preventiv. Cînd apare o problemă similară
decizia se adoptă în baza experienţei anterioare.
b) Decizii neprogramate – sînt decizii referitor la problemele de domenii importante ce
nu se încadrează în anumite scheme. Aceste decizii nu sunt limitate de careva politici,
norme ori reguli. Există numai principii generale de orientare.. De obicei sunt
adoptate în cazul unor probleme neprevăzute. Se bazează pe creativitatea, iniţiativa şi
raţionamentul decidentului
6.După scopul urmărit.
a) Decizii de selectare a oportunităţilor - decizii adoptate de managerul ce doreşte să
găsească căi de primi şi majora profitul la firmă. Mai sunt numite şi decizii de
cercetare.
b) Decizii de soluţionare – decizii adoptate ca răspuns la apariţia unor anumite probleme
concrete . Numărul mare al acestor decizii indică că firma are lacune în planificare şi
nu sunt prevăzute toate consecinţele. Este nevoie de perfecţionat procesul de adoptare a
deciziilor ce vizează activităţi pe perioade îndelungate. Ex. o avarie. Sunt legate strîns
de deciziile de criză.
c) Decizii organizaţionale- sunt adoptate de manager în limitele formale ale puterii şi
autorităţii formale, au spiritul de impersonalitate. De obicei acestea sunt decizii
programate şi adoptarea lor poate fi transmisă subalternilor.
d) Decizii personale – adoptate de manager ca persoană particulară şi vizează satisfacerea
intereselor de ordin personal.
7. După numărul persoanelor implicate în adoptare şi nivelul de centralizare
a. decizii individuale c. decizii centralizate
b. decizii de grup d. decizii decentralizate
Avantajele deciziilor în grup Dezavantajele deciziilor în grup
1. o viziune mai largă asupra problemei 1) ocupă mult timp, în cazul cînd
 şi analiză mai amănunţită deciziile sunt programate este o
2. mai multe cunoştinţe, facte şi irosire de resurse
alternative 2) deciziile de compromis pot să nu
3. pe parcursul discuţiilor se satisfacă integral pe nimeni
concretizează problema şi se 3) mentalitatea de grup, normele de
minimizează incertitudinea grup împiedică la exprimarea
posibilelor alternative părerilor şi punctelor de vedere care
4. participarea la adoptarea deciziilor diferă mult de celelalte.
contribuie la creşterea satisfacţiei 4) Lipsa responsabilului de decizia
angajaţilor şi o străduinţă mai înaltă adoptată
în realizarea deciziilor în practică
Sunt careva metode de a îmbunătăţi procesul de adoptare a deciziilor în grup şi a depăşi
unele din neajunsurile acestea.
1.În grup este o persoană(avocat al diavolului)care are dubii privitor la părerile şi
propunerile celorlalţi. Sarcina lui este de a trezi la membri grupului alte abordări a
problemei, refuzul unui compromis prematur. Ei impun managerii şi lucrătorii să
cerceteze şi să explice riscurile legate de fiecare alternativă.
2. Metoda apărării multiplicative. În grup sunt câţiva avocaţi care apără diferite
variante. Opiniile minorităţii sau a nepopulare trebuie să fie apărate de colaboratorii cu
influenţă maximă.
3. Metoda asaltului de idei.
În funcţie de cum procesul de adoptare a deciziei este perceput şi interpretat la diferite
nivele(individual sau organizaţional avem patru modele de adoptare a deciziilor.
 Modelul Modelul
“raţional”
“raţonalmentului maximizarea
Sesizarea necesităţii limitat inividual “ pentru organizaţie
satisfacţia
individului
Modelul “politic” Modelul
maximizarea “raţonalmentului
individuală. limitat
organizaţional”
satisfacţia
organizaţiei

organizaţional

nivelul de
adoptare a deciziei

individual

’’eu’’ interpretarea şi ’’noi’’

Etapele procesul decizional

Formularea scopurilor Crearea bazei informaţionale.

Elaborarea variantelor de
decizie

Etapa I (pregătitoare)

Analiza variantelor de decizie

Aprecierea condiţiilor necesare

Determinarea consecinţelor. pentru implementarea variantei

Alegerea variantei optime

Etapa II (adoptarea)

Formularea dispoziţiilor

Transmiterea dispoziţiilor
Elaborarea măsurilor pentru
materializarea deciziilor
Explicarea necesităţii deciziei date

Organizarea realizării dispoziţiilor.

Controlul realizării dispoziţiilor

Analiza rezultatelor finale.

Etapa III (realizarea)

 -3-
Modelare proceselor economice şi metode de adoptare a deciziilor.
Modelul - este prezentarea obiectului, sistemului sau ideii într-o formă deosebită de
cea iniţială. Principala caracteristică a modelului este simplificarea realităţii.
Necesitatea modelării este influenţată de factori, care condiţionează aplicarea
modelelor în locul interacţiunii directe cu mediul real:
1. complexitatea– Realitatea este extrem de complexă însă modelul ajută la
simplificarea mediului real până la nivelul perceperii lui,
2. experementatrea – sunt cazuri cînd este necesar mai întîi de testat şi experimentat
diferite alternative, dar de făcut aceasta în realitate nu este cu putinţă sau e
costisitor, de acea se recurge la modelare (executarea unei mostre, controlul ei
în condiţii adecvate şi apoi producerea)
3. orientarea managerilor spre viitor. Este imposibil de a urmări fenomene care
încă nu există sau nu vor fi. Astfel modelarea reprezintă o metodă sistematizată
de examinare a viitorului şi a determina potenţialele consecinţe ale diferitor
alternative.

Tipurile principale de modele:

1. modelul fizic – prezintă obiectul studiat, fie prin descrierea micşorată sau mărită.
(Mostra, machetul)
2. modelul analogic – prezintă obiectul cercetat sub forma de analogii adică el se
comportă cel real dar arată altfel.(graficul, scheme)
3. modelul matematic – descrierea prin simboluri a calităţii sau caracteristicilor
obiectului sau acţiunii:
Toate metodele şi tehnicile de adoptare a deciziilor putem să le divizăm în doua categorii
mari
 Metode calitative – Brainstorming, Delphi, metoda carnetului colectiv,
metoda Philips 66, metoda opiniei experţilor.
 Metode cantitative-acelea care operează cu instrumentarul matematic
Astfel pentru fundamentarea deciziilor în condiţii de certitudine, cînd există o
singură stare a condiţiilor obiective pentru fiecare variantă alternativă se va determina o
singură consecinţă în cadrul fiecărui criteriu de decizie:
a. Când este un singur criteriu se alege alternativa a cărei consecinţă are utilitatea
maximă.
b. La decizii multicriteriale se utilizează metoda Electre, metoda utilităţii globale,
tabelului decizional, simulării decizionale.
La deciziile în condiţii de risc: – mai multe stări ale naturii, cunoscându-se
probabilitatea de manifestare a lor: metoda speranţei matematice, metoda arborelui
decizional, stimularea decizională.
 La deciziile în condiţii de incertitudine. Decidentul nu dispune de informaţii
necesare stabilirii probabilităţii de manifestare a condiţiilor obiective. În aşa situaţie se pot
utiliza cîteva reguli.
1. Regula pesimistă:
Vop = max{min Uik };
U – utilitatea variantei I in condiţiile k
2. Regula optimistă:
Vop = max{max Uik };
3. Regula optimalităţii ( Hurwicz ):
Vop = max{a*U1ik+(1-a)* U0ik}
a – coeficient dat de decident; care are valoare între 0 şi 1
U1ik – utilitatea maximă;
U0ik– utilitatea minimă;
4. Regula proporţionalităţii:
Vop = max{ΣUik/n};
5. Regula minimizării regretelor:
Vop = min{max Rik}
Rik – regretul; Rik = max{Uik}-Uik