Domenii, teme, personalităţi şi opere Având în vedere scopul său didactic, cursul de faţă nu poate fi

decât unul selectiv, prezentând sintetic anumite perioade, opere şi personalităţi de referinţă ale
culturii române moderne. Nu putem parcurge analitic toate operele importante. Am reţinut pentru
analiză operele cele mai semnificative, personalităţile care au rezumat problematica unei epoci şi au
exprimat o direcţie de gândire. Vom urmări, aşadar, curente de idei, mişcări spirituale şi politice,
sisteme elaborate de gândire, opere şi autori de referinţă pentru spiritualitatea românească, creatori
de anvergură afirmaţi pe plan naţional şi universal, teme şi probleme abordate de autori români,
multe dintre ele având relevanţă şi pentru gândirea actuală. Domenii abordate. Am focalizat cursul
asupra gândirii filosofice, sociale şi politice, întrucât în aceste domenii o naţiune îşi elaborează
conştiinţa de sine şi îşi interpretează, în mod raţional şi critic, trecutul, prezentul şi perspectivele
istorice de dezvoltare. Am investigat şi domeniul literaturii şi al artelor, în general, dar numai ca
expresii ale unor tendinţe şi orientări culturale mai largi. Manualul nu este o istorie a literaturii
române (deşi literatura are un statut priviliegiat, de excelenţă, în cultura romană, iar evoluţia ei
exprimă, neindoielnic, anumite schimbări de mentalitate şi de paradigmă culturală), ci o istorie a
culturii romane moderne. Este important ca studenţii să conştientizeze această distincţie. Poezia,
romanul, teatrul, muzica şi artele plastice exprimă, în modalităţi simbolice, o viziunea asupra lumii,
un mod de interpreta sensul vieţii umane. Artele au o semnificaţie şi o importanţă deosbită pentru
identitatea naţională. Ele sunt, în acelaşi timp, forme de expresie ale sufletului unui popor, dar şi ale
condiţiei umane, în ipostazelle ii inăşi. ena . nsunt importante asigurând formularea şi
conceptualizarea problemelor, căutarea soluţiilor şi proiectarea viitorului. Disciplinele umaniste
(istorie, filosofie, sociologie, filosofia culturii, gândire politică etc.) reprezintă, alături de ştiinţă,
nivelul teoretic, elaborat şi sistematizat, al culturii spirituale, planul în care o societate îşi elaborează
modele de raportare la lume şi la condiţia umană, idealurile de organizare socială şi politică. În
măsura în care a fost posibil am făcut referiri şi la realizările din plan ştiinţific, la mişcările artistice
şi la evoluţia stilurilor literare, la dezbaterile din publicistică, pentru a completa tabloul unei epoci.
Am avut în vedere şi faptul că, adeseori, gândirea românească nu este prezentă suficient în planurile
de învăţământ, nu i se acordă locul cuvenit în sistemul de educaţie. Vom urmări, deci, evoluţia
ideilor filosofice, ştiinţifice, politice şi sociale, parţial şi a celor care privesc zona creaţiei artistice şi
literare, exemplificând epocile şi perioadele prin câteva personalităţi reprezentative. Teme şi idei-
forţă. Am urmărit ideile-forţă şi temele majore care au structurat evoluţia acestei culturi, în legătură
cu schimbările intelectuale pe care le-a înregistrat şi cultura europeană, în ansamblul ei. În cazul
mişcărilor umaniste, luministe şi paşoptiste am insistat pe tensiunile dintre tradiţie şi noile orizonturi
raţionaliste, precum şi pe tema „redeşteptării“ naţionale; în cazul secolului al XIX-lea, accentul a
căzut asupra unor teme precum modernizarea, specificul naţional, raporturile dintre cultura română
şi cea occidentală, teoria formelor fără fond etc. Perioada interbelică redeschide aceste „dosare“, dar
pe un alt plan, în care modernizarea şi recuperarea tradiţiilor, tendinţele sincronizatoare şi
ortodoxismul, democraţia şi concepţiile autoritariste se confruntă angajând noi fundamente teoretice
şi un dispozitiv mai larg de referinţe, care merge de la istoria religiilor la sociologie şi filosofia
culturii, de la antropologie la estetică, de la psihologia colectivă la geopolitică. Personalităţi
creatoare. Istoria unei culturi naţionale are în centrul ei personalităţile creatoare, cele care îi dau
substanţă, care exprimă o epocă şi o direcţie de gândire, un stil sau o mişcare spirituală. Este cazul
lui Cantemir, Heliade-Rădulescu, Maiorescu, Eminescu, Iorga, Blaga, Nae Ionescu sau Noica,
spirite care şi-au pus amprenta asupra epocii lor. Perioada interbelică este abordată, de exemplu, în
diversitatea orientărilor sale spirituale, semnalând contribuţiile originale prin care s-au afirmat
personalităţile de vârf, de la Iorga şi Pârvan la Rădulescu-Motru şi Blaga, de la Lovinescu la Gusti,
fără a-i uita pe Nichifor Crainic, Mihai Ralea, Tudor Vianu sau Mircea Eliade. De numele fiecăruia
dintre cei menţionaţi (la care se adaugă şi alţii) este legată o contribuţie ştiinţifică, o performanţă
culturală sau o anumită mişcare spirituală. Sondajele analitice în operele semnificative, precum şi
abordările monografice ale unor autori au rostul de a sintetiza ideile şi orientările dominante ale unei
perioade. Opere. Unul dintre obiectivele acestui curs este acela de a-i stimula pe studenţi să citească
(sau să recitească) operele de referinţă ale culturii române. Am indicat în fişa autorilor şi în
bibliografie operele cele mai importante, iar în măsura posibilităţilor am selectat, pentru anexe,
unele texte caracteristice pentru poziţia unui autor. Domenii, teme, personalităţi şi opere Având în
vedere scopul său didactic, cursul de faţă nu poate fi decât unul selectiv, prezentând sintetic anumite
perioade, opere şi personalităţi de referinţă ale culturii române moderne. Nu putem parcurge analitic
toate operele importante. Am reţinut pentru analiză operele cele mai semnificative, personalităţile
care au rezumat problematica unei epoci şi au exprimat o direcţie de gândire. Vom urmări, aşadar,
curente de idei, mişcări spirituale şi politice, sisteme elaborate de gândire, opere şi autori de referinţă
pentru spiritualitatea românească, creatori de anvergură afirmaţi pe plan naţional şi universal, teme
şi probleme abordate de autori români, multe dintre ele având relevanţă şi pentru gândirea actuală.
Domenii abordate. Am focalizat cursul asupra gândirii filosofice, sociale şi politice, întrucât în
aceste domenii o naţiune îşi elaborează conştiinţa de sine şi îşi interpretează, în mod raţional şi
critic, trecutul, prezentul şi perspectivele istorice de dezvoltare. Am investigat şi domeniul literaturii
şi al artelor, în general, dar numai ca expresii ale unor tendinţe şi orientări culturale mai largi.
Manualul nu este o istorie a literaturii române (deşi literatura are un statut priviliegiat, de excelenţă,
în cultura romană, iar evoluţia ei exprimă, neindoielnic, anumite schimbări de mentalitate şi de
paradigmă culturală), ci o istorie a culturii romane moderne. Este important ca studenţii să
conştientizeze această distincţie. Poezia, romanul, teatrul, muzica şi artele plastice exprimă, în
modalităţi simbolice, o viziunea asupra lumii, un mod de interpreta sensul vieţii umane. Artele au o
semnificaţie şi o importanţă deosbită pentru identitatea naţională. Ele sunt, în acelaşi timp, forme de
expresie ale sufletului unui popor, dar şi ale condiţiei umane, în ipostazelle ii inăşi. ena . nsunt
importante asigurând formularea şi conceptualizarea problemelor, căutarea soluţiilor şi proiectarea
viitorului. Disciplinele umaniste (istorie, filosofie, sociologie, filosofia culturii, gândire politică etc.)
reprezintă, alături de ştiinţă, nivelul teoretic, elaborat şi sistematizat, al culturii spirituale, planul în
care o societate îşi elaborează modele de raportare la lume şi la condiţia umană, idealurile de
organizare socială şi politică. În măsura în care a fost posibil am făcut referiri şi la realizările din
plan ştiinţific, la mişcările artistice şi la evoluţia stilurilor literare, la dezbaterile din publicistică,
pentru a completa tabloul unei epoci. Am avut în vedere şi faptul că, adeseori, gândirea românească
nu este prezentă suficient în planurile de învăţământ, nu i se acordă locul cuvenit în sistemul de
educaţie. Vom urmări, deci, evoluţia ideilor filosofice, ştiinţifice, politice şi sociale, parţial şi a celor
care privesc zona creaţiei artistice şi literare, exemplificând epocile şi perioadele prin câteva
personalităţi reprezentative. Teme şi idei-forţă. Am urmărit ideile-forţă şi temele majore care au
structurat evoluţia acestei culturi, în legătură cu schimbările intelectuale pe care le-a înregistrat şi
cultura europeană, în ansamblul ei. În cazul mişcărilor umaniste, luministe şi paşoptiste am insistat
pe tensiunile dintre tradiţie şi noile orizonturi raţionaliste, precum şi pe tema „redeşteptării“
naţionale; în cazul secolului al XIX-lea, accentul a căzut asupra unor teme precum modernizarea,
specificul naţional, raporturile dintre cultura română şi cea occidentală, teoria formelor fără fond etc.
Perioada interbelică redeschide aceste „dosare“, dar pe un alt plan, în care modernizarea şi
recuperarea tradiţiilor, tendinţele sincronizatoare şi ortodoxismul, democraţia şi concepţiile
autoritariste se confruntă angajând noi fundamente teoretice şi un dispozitiv mai larg de referinţe,
care merge de la istoria religiilor la sociologie şi filosofia culturii, de la antropologie la estetică, de
la psihologia colectivă la geopolitică. Personalităţi creatoare. Istoria unei culturi naţionale are în
centrul ei personalităţile creatoare, cele care îi dau substanţă, care exprimă o epocă şi o direcţie de
gândire, un stil sau o mişcare spirituală. Este cazul lui Cantemir, Heliade-Rădulescu, Maiorescu,
Eminescu, Iorga, Blaga, Nae Ionescu sau Noica, spirite care şi-au pus amprenta asupra epocii lor.
Perioada interbelică este abordată, de exemplu, în diversitatea orientărilor sale spirituale, semnalând
contribuţiile originale prin care s-au afirmat personalităţile de vârf, de la Iorga şi Pârvan la
Rădulescu-Motru şi Blaga, de la Lovinescu la Gusti, fără a-i uita pe Nichifor Crainic, Mihai Ralea,
Tudor Vianu sau Mircea Eliade. De numele fiecăruia dintre cei menţionaţi (la care se adaugă şi alţii)
este legată o contribuţie ştiinţifică, o performanţă culturală sau o anumită mişcare spirituală.
Sondajele analitice în operele semnificative, precum şi abordările monografice ale unor autori au
rostul de a sintetiza ideile şi orientările dominante ale unei perioade. Opere. Unul dintre obiectivele
acestui curs este acela de a-i stimula pe studenţi să citească (sau să recitească) operele de referinţă
ale culturii române. Am indicat în fişa autorilor şi în bibliografie operele cele mai importante, iar în
măsura posibilităţilor am selectat, pentru anexe, unele texte caracteristice pentru poziţia unui autor.