Cucu Ana-Maria

Cls. a XI-a C

Enigma Otiliei
de George Călinescu

Romanul „Enigma Otiliei” de George Călinescu, numit inițial „Părinții Otiliei”, a fost
publicat în anul 1938, iar acesta a pus încă de la apariția lui problema încadrării într-un
curent literar. Structura, compoziția, personajele, procedeele folosite, o serie de pasaje
lirice, demonstrează că romanul este în același timp clasic, romantic și realist. Se pot
observa și anumite accente romantice, mai ales în descrierea Bărăganului în momentul în
care personajele fac o vizită la moșia lui Pascalopol.
Romanul „Enigma Otiliei” se înscrie în sfera realismului critic balzacian, fiind un
roman social și citadin, care oferă cititorului o imagine amplă a societății bucureștene de
la începutul secolului al XX-lea.
Felix și Otilia alcătuiesc un cuplu de personaje care ilustrează tema iubirii în acest
roman realist. Otilia, fiind fata exuberantă, cochetă și Felix ,ce este un tânăr rațional,
ambițios, aceste două personaje pun în evidență antiteza romantică, dar și atracția
contrariilor, au în comun condiția socială, amândoi sunt orfani, dar și statutul intelectual
superior față de copiii cu părinți din clanul Tulea.
Încă din incipitul romanului, personajele sunt prezentate în mod direct de către
narator, intrusul Felix Sima este „un tânăr de vreo optsprezece ani, îmbrăcat în uniforma
de licean, […] Uniforma neagră îi era strânsă bine pe talie, ca un veșmânt militar, iar
gulerul tare și foarte înalt și șapca umflată îi dădeau un aer bărbătesc și elegant. Fața îi era
juvenilă și prelungă, aproape feminină din pricina șuvițelor mari de păr ce-i cădeau de sub
șapcă, dar culoarea măslinie a obrazului și tăietura elinică a nasului corectau printr-o notă
voluntară întâia impresie.” Felix vine în casa bătrânului avar, deoarece vrea să studieze
medicina și are nevoie de un loc unde să locuiască, acesta fiind numit tutorele lui. Este
primit într-o atmosferă rece de către familia Tulea, Aglae vorbind cu ușurință despre
situația și familia lui. Singura persoană care îl primește cu căldură este Otilia, fiica vitregă a
lui Costache, studentă la Conservator, al cărei prim portret fizic este realizat din
perspectiva tânărului în momentul în care intră în casă: „Felix privi spre capătul scării ca
spre un cer deschis și văzu în apropierea lui Hermes cel vopsit cafeniu un cap prelung și
tânăr de fată, încărcat cu bucle căzând până la umeri. „Verișoara” Otilia, pe care o știa
doar din scrisori îl surprinde în mod plăcut: „Fata părea să aibă optsprezece –
nouăsprezece ani. Fața măslinie, cu nasul mic și ochii foarte albaștri, arăta și mai
copilăroasă între multele bucle și gulerul de dantelă.”
Otilia îi va purta de grijă lui Felix încă din prima seară în care sosește în casa lui moș
Costache. Neavând o cameră pregătită, fata îi va oferi cu generozitate camera ei, prilej
pentru Felix de a descoperi o parte din personalitatea acesteia. Între cei doi se naște încă
1
Cucu Ana-Maria
Cls. a XI-a C

de la început o afecțiune delicată, determinată de condiția lor de orfani. Impulsiv și încă

imatur, Felix percepe dragostea la modul romantic, transformând-o pe Otilia într-un ideal
feminin: „Otilia i se înfățișase încă de la început ca o finalitate, ca un premiu mereu dorit și
mereu amânat, al meritului lui. Voia să facă ceva mare din cauza Otiliei și pentru Otilia.”
Otiliei îi lipsește structura profunzimilor, recunoaște cu sinceritate ca este o ființă
dificilă și se autocaracterizează astfel: „Ce tânăr de vârsta mea îți închipui că m-ar iubi așa
cum sunt? Sunt foarte capricioasă, vreau să fiu liberă!”. Ea este enigmatică pentru Felix,
prin maturitatea și imaturitatea pe care acesta le descoperă în comportările ei, în intuirea
naturii fiecăruia dintre membrii clanului Tulea, în cunoașterea celorlalți și în felul cum se
folosește de ei. Pentru Pascalopol, ea este o fată fragilă, candidă, neajutorată, dornică de
lux. În scena ajungerii celor doi, Felix și Otilia, în Bărăgan la moșia lui Pascalopol, Felix
observă același rafinament în casa lui Pascalopol, dar mai rustic, acesta devenindu-i din ce
în ce mai familiar, ajungând să-l considere un prieten. În timpul vizitei, Otilia și Felix învață
să călărească, se urcă pe căpițele de fân, petrecând două săptămâni de vis. În ciuda
efuziunilor care nu mai puteau fi stăvilite și care se îndreptau pe rând, când spre
Pascalopol, când spre Felix, făcându-i pe amândoi să sufere, Otilia devine deodată
rezervată, reflectând la viitorul lui Felix, mărturisind: „Eu am un temperament nefericit:
mă plictisesc repede, sufăr când sunt contrariată.”
Caracterizarea Otiliei se realizează și cu ajutorul tehnicilor moderne:
comportamentismul și reflectarea poliedrică. Ambiguitatea personajului este conferită de
utilizarea celei de-a doua tehnici. Otilia este văzută diferit de personajele romanului, fapt
care sugerează în plan simbolic și enigma, misterul feminității. Relativizarea imaginii prin
reflectarea în mai multe oglinzi alcătuiește un portret complex și contradictoriu: fetița
cuminte și iubitoare pentru moș Costache, femeia capricioasă cu un temperament de
artistă pentru Pascalopol, o dezmățată și o „stricată” pentru Aglae, o fată deșteaptă cu
spirit practic pentru Stănică Rațiu, o rivală în căsătorie pentru Aurica, „cea mai eleganta
conservatoristă și mai mândră” pentru colegii lui Felix care îl invidiază, un amestec de
copilărie și maturitate, dar și un mister feminin pentru Felix. Inițial, tânărul ezită între a
crede bârfele clanului Tulea și a-i păstra o dragoste pură Otiliei, iar mai apoi, când aceasta
pleacă pe neașteptate la Paris cu Pascalopol, are o scurtă aventură cu Georgeta, pe care
i-o prezintă Stănică Rațiu.
Otilia are o spiritualitate modernă, sentimente și atitudini contradictorii, ce fac din
ea o ființă enigmatică. Este o adolescentă care, prin indeciziile ei, îl tulbură atât pe
Pascalopol, moșierul bogat și dezamăgit, cât și pe Felix, încă un copil. Felix este un
intelectual superior, ce vrea să se realizeze profesional. Otilia simte ca lui Felix, în ciuda
stăpânirii de sine, îi lipsește ceva: „Dacă un tânăr ar avea răbdarea și bunătatea lui
Pascalopol, l-aș iubi.” Există însă o aspirație secretă a Otiliei spre Felix, deoarece este
conștientă că el este o valoare la care nu poate ajunge. Ultima întâlnire dintre Felix și
2
Cucu Ana-Maria
Cls. a XI-a C

Otilia, înaintea plecării ei din țară, este esențială pentru înțelegerea personalității tinerilor
și a atitudinii lor față de iubire. Dacă Felix este intelectualul ambițios, care nu suportă
ideea de a nu realiza nimic în viață și pentru care femeia reprezintă un sprijin în carieră,
Otilia este cocheta care crede că rostul femeii este să placă. Otilia concepe iubirea în felul
aventuros al artistului, cu dăruire și libertate absolută, în timp ce Felix este dispus să
aștepte oricât în virtutea promisiunii că, la un moment dat, se va căsători cu ea. Dându-și
seama de această diferență dar și de faptul că ea ar putea reprezenta o piedică în calea
realizării lui profesionale, Otilia îl părăsește pe Felix și alege siguranța căsătoriei cu
Pascalopol.
Felix este gelos pe Pascalopol, bătrânul rafinat și bogat, dar nu ia nicio decizie în ceea
ce o privește pe Otilia, deoarece primează dorința de a-și face o carieră. Otilia îl iubește pe
Felix, dar după moartea lui moș Costache îi lasă tânărului libertatea de a-și împlini visul și
se căsătorește cu Pascalopol, care îi poate oferi o siguranță materială, înțelegere și
protecție. În ambele cupluri, Felix-Otilia, Pascalopol-Otilia, femeia este cea care decide.
Felix nu este făcut pentru o viață aventuroasă, dar nici Otilia pentru o viață modestă
alături de studentul Felix.
Prin urmare, ea este cea care decide ca fiecare să meargă pe drumul pe care și l-a
ales. Otilia reprezintă pentru Felix o imagine a eternului feminin, iar pentru Pascalopol, o
enigmă.