Ana Gorgan
“Alexandru Macedonski – ,,Noaptea de decemvrie”
I. Ipoteza
- încadrarea într-un curent
literar
II. Trăsături ale curentului
literar şi ale speciei
III. Cele patru elemente de
construcţie şi compoziţie
specifice poeziei
IV. Cele două idei poetice
- Tema şi viziunea despre lume -
Personalitate contradictorie, orgolioasă şi imprevizibilă, Alexandru Macedonski
dezvăluie în creaţia sa o temă adesea dezbătută, şi anume, aspiraţia spre ideal,
perfecţiunea artistică şi eforturile depuse pentru atingerea acesteia.
Poemul ,,Noaptea de decemvrie” este publicat în anul 1901 în revista ,,Forţa
morală”, iar în 1912 în volumul ,,Flori sacre”. Poemul este unul romantic prin
tema abordată, motivele utilizate, abundenţa în epitete metaforice.
Poezia poate fi inclusă şi în rândul textelor simboliste întrucât predomină
utilizarea simbolului, a sinesteziei, dar şi în curentul clasicist prin simetrie, stilul
elevat şi eleganţa imaginilor artistice.
Principalul 1element de hipotext este poemul macedonskian ,,Meka şi Meka”
publicat în anul 1890 în ,,Ziarul Românul”. Nucleul epic iniţial va fi filtrat prin
apelul la parabolă, astfel încât varianta finală va conţine o morală explicită: ,,Numai
răsplata celui virtuos este adevărată, ea constând în propria-i credinţă, în propria-i
virtute, în împăcarea sufletească pe care i-o dă propria-i puritate”. Pe acest tipar,
va grefa Macedonski proiecţia lirică a poemului ,,Noaptea de decemvrie”.
2
Tema poemului o constituie condiţia omului superior într-o lume superficială,
dominată de interese meschine, incapabilă să înţeleagă idealurile superioare ale
acestuia. Altfel spus, problematica etico-filozofică fixează condiţia omului de geniu
în cadrul unei lumi prea înguste pentru măreţia acestuia.
În ceea ce priveşte 3procedeele artistice, poetul utilizează antiteza ca principală
modalitate de construire a portretului omului de geniu şi al omului obişnuit. Poezia
abundă în simboluri precum emirul – simbol al geniului, drumul pocit – simbol al
omului simplu. Se observă faptul că limbajul artistic este metaforic-sugestiv prin
ideile poetice exprimate.
Din punct de vedere al 4structurii, se remarcă simetria poemului: începe prin
ilustrarea spaţiului poetic sombolizat de odaia albă a acestuia, imagine care este
descrisă şi în final.
Prima strofă debutează cu prezentarea cadrului interior, ostil poetului, dar mai
ales inspiraţiei. Imaginarul poetic surprinde un univers ameninţat de extincţie, atât
în ceea ce priveşte planul natural, cât şi cel uman. Prin epitete precum ,,pustie şi
albă”, moartă”, ,,ochiul adormit”, ,,poetul trăsnit de soartă” este sugerată
încremenirea materiei, dar şi a spiritului. Macedonski utilizează versul refren care
va domina întreaga sa tehnică poetică.
Strofa a doua surprinde imaginea cadrului exterior ce poartă semnele aceleiaşi
ostilităţi.
Strofa a treia conturează imaginea ireală a unui alt spaţiu în care pândesc forţe
ale agresivităţii. Poetul trece printr-un proces de depersonalizare necesar
transcenderii în planul visului. Prin metafora din versul ,,Făptura de humă de mult a
pierit” este indusă ideea anulării corpului fizic al poetului ceea ce face posibilă
potenţarea corpului spiritual.
Strofa a patra dă impresi unei lumi frământate în profunzime, ,,magna
tulbure” anunţând apariţia inspiraţiei.
Strofa a şasea abundă în lexeme din câmpul semantic al vieţii, al mişcării, al
căldurii, plasate la antipodal celor din secvenţa anterioară: ,,clipeşte”, trosneşte”,
,,vorbeşte”. Conjuncţia adversativă ,,dar” din incipitul strofei delimitează antitetic
prima secvenţă poetică de cea de-a doua. Metafora ,,arhanghelul de aur” îmbracă
 Ana Gorgan
două învelişuri semantice: pe de o parte, sugerează zborul, aspiraţia către
perfecţiunea formelor poetice înalte, iar pe de altă parte, desemnează câmpul
semantic al sacrului ce urmează a fi concretizat prin călătoria tânărului emir către
Meka.
Macedonski fructifică în strofa a şaptea motivul inspiraţiei, îndrăgit de
romantici, alături de motivul fanteziei creatoare, prin care latura spiritual prevaleată
celei fizice., astfel încât poetul poate să dea naştere unui univers artificial
compensatoriu. Tânărul poet, prin imaginaţie, prin refugierea în plan oniric, ajunge
stăpânul propiului destin, capaabil să-şi creeze o nouă identitate, aceea de tânăr
emir.
Strofele 9-11 surprind imaginea unui paradis artificial – Bagdadul – construit
pe baza unei metafore în lanţ, aparţinând unui registru al bogăţiei materiale plasate
în antiteză cu imaginea camerei pustii şi albe din prima secvenţă. Sunt utilizate
cuvinte cu rezonanţă exotică (,,habuz”, ,,emir”) şi neologisme (,,tezaur”,
,,nuanţe”) care dovedesc atracţia insolidului.
Macedonski realizează în strofa a douăsprezecea un portret al tânărului emir
pe baza unor epitete în lanţ. Astfel, tânărul poet alunecă prin inspiraţie într-un plan
oniric într-un spaţiu simbolic al perfecţiunii trăind un moment prin personajul în
care s-a metamorfozat senzaţia condiţiei divine. De asemenea, se remarcă prezenţa
unui element ce contrazice această aparentă perfecţiune: în ciuda faptului că în plan
material are tot ce îşi doreşte, nu este fericit, deoarece îi lipseşte ceva în plan
spiritual.
În strofele 13-15 prin apelul la antiteză, Macedonski construieşte descrierea
celor două spaţii pe care tânărul emir trebuie să le străbată: ,,Bagdadul”, paradisul
artificial, simbol al lumii commune şi Meka, paradisul spiritual, symbol al idealului
şi al împlinirii.
În strofa a 19-cea autorul fructifică ca motive literare ,,fântâna” şi ,,oglindă”.
Fântâna este mereu percepută fie ca simbol al vieţii fie al cunoaşterii. Datorită apei,
spaţiu care reflectă, fântâna asociază şi motivul oglindirii. Acesta denotă reflectarea
conţinutului inimii, dar şi al conştiinţei, altfel spus, a celor două feţe ale sufletului.
Strofa a 20-cea prefigrează, iarăşi, motivul oglindirii, asimilat celui al fântânii.
Versul ,,Sub magica-i umbră, un om se răsfaţă” beneficiază de o alternativă de
interpretare: pe de o parte, surprinde figura cerşetorului ca exponent al simţului
comun, al mediocriăţii, al umanului; iar pe de altă parte surprinde un alter ego al
emirului, parte area din individual uman, cea supusă păcatului, compromisului.
Stddofele 24-26 abundă în lexeme din câmpul semantic al căldurii dogoritoare
car va converti drumul emirului într-o alegorie a purificării pe care personajul şi-o
asumă. Macedonski construieşte o acumulare de sintagme metaforice: ,,năluca
sublimă”, ,,cetatea de vise” care pregătesc mptivul himerei din ultima parte a
poemului şi care vor fi înlocuite prin lait-motivul Meka.
Ultimele două strofe pun accent pe antiteza dintre condiţia umană meschină şi
cea autentică. Faptul că emirul plăteşte cu viaţa dorinţa de a atinge un ideal ar putea
fi interpretat drept o formă a sacrificiului de sine supreme, accept în numele
împlinirii spiritual.
V. Concluzia. Opinia Așadar, putem preciza că în poemul ,,Noaptea de decemvrie” creatorul
personală simbolismului românesc, reprezentant în acelaşi timp al romantismului activ,
protestatar, abordează tema condiţiei geniului în lume, impresia dominantă pe care o
Opinie personală produce lectura poeziei fiind aceea a unei atmosfere de magie, savant regizată atât la
nivelul orchestraţiei sonore, cât şi la acela al imaginaţiei poetice.
Ana Gorgan