Sunteți pe pagina 1din 2

Implicarea elevilor ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate într-un program de consiliere în vederea

ameliorării problemelor de dezvoltare cu care se confruntă, precum şi a integrării lor şcolare şi sociale
optime, poate conduce la acceptarea mai uşoară de către aceştia a faptului că părinţii lor sunt plecaţi,
prevenindu-se astfel apariția unor comportamente de risc: abandon şcolar, refugiul în băuturi alcoolice,
droguri, implicarea copiilor în activităţi ilicite ale bandelor de cartier, instalarea şi dezvoltarea unor
potenţiale tulburări psihice. Prin consilierea psihologică (individuală şi de grup) a beneficiarilor
proiectului se pot obține beneficii precum: clarificarea situaţiilor de criză, rezolvarea tensiunilor și a
conflictelor interne şi asistarea copiilor în rezolvarea problemelor emoţionale/ comportamentale cu care
se confruntă, în vederea soluţionării lor adecvate. Întrucât la cei mai mulţi dintre elevii ai căror părinți
sunt plecați în străinătate, fenomenul de devianță şcolară apare pe fondul unui dezechilibru afectiv-
emoţional, principalul rol al activităților de consiliere este acela de a restabili echilibrului.

Componenta esențială în rezolvarea oricăror conflicte de natură emoțională este autocunoașterea …


acceptarea de sine și acceptarea celorlalți. Exercițiile de autocunoaștere și de intercunoaștere îi vor
ajuta pe elevi să conștientizeze cât de importante sunt părerile proprii și modul în care acestea sunt
transmise celorlalți, să se valorizeze , să manifeste încredere în relațiile cu ceilalți și să practice
acceptarea diferențelor semnificative care există între oameni.

Autocunoașterea potențează autocontrolul emotional, de aceea, prin intermediul activităților de


consiliere ce vizează efectele pe care emoțiile le au asupra acțiunilor noastre, elevii vor învăța să facă
deosebirea între diferitele tipuri de emoții și să conștientizeze că adeseori pot evita și pot face față
acelor emoții care nu îi ajută. Vor înțelege că nu ceilalți le controlează sentimentele și că nu ei sunt cauza
nefericirii personale, că prin utilizarea dialogului cu sine pot anticipa și deține controlul emoțional, că
emoțiile negative atrag în general același gen de emoții din partea celorlalți și în acest caz este indicată o
exprimare emoțională pozitivă.

Prin intermediul activităților de consiliere pe tema convingerilor personale, elevii vor putea să
recunoască consecințele pe termen lung și scurt ale propriilor comportamente, identificând pe rând
comportamente: pasiv, agresiv, asertiv precum și relația dintre aceste comportamente;

Consilierea elevilor cu părinții plecați în străinătate urmărește dezvoltarea autonomiei personale a


acestora în vederea elaborării unor strategii de rezolvare de probleme care să le permită să distingă
între decizii bune și mai puțin bune.

Prin intermediul activităților de consiliere de grup, elevii vor dezvolta abilități de relaționare pozitivă, vor
învăța să răspundă asertiv la presiunile celorlalți și vor conștientiza cât de important este să ai o relație
bună și stabilă cu membrii grupului din care fac parte și cu familia și faptul că, fiecare membru al
grupului trebuie să se implice pentru a menține echilibrul grupului.

S-ar putea să vă placă și