Sunteți pe pagina 1din 8

Modulul I Activitate 1.1.

Exemplu interesant
Profesor: Păun Roxana Elena
Demers didactic care vizează o metodologie centrată pe competență cheie
Competența digitală
Utilizarea pe scară largă, dar și critică, a noilor tehnologii la locul de
muncă, în timpul liber și pentru comunicare. Implică: utilizarea calculatorului
pentru a accesa, evalua, stoca, produce, prezenta, schimba informație, precum
și comunicarea și participarea în rețele prin intermediul internetului.
Conținut:
Iubirea lui Dumnezeu și răspunsul omului
Biserica – lăcaș de închinare și de sfințire a omului
Vom vorbi astăzi despre biserică (cu „b”mic), ca locaş de închinare, vom
vedea care sunt părţile componente ale unei biserici. Titlul lecţiei de astăzi
este Biserica-locaş de închinare și de sfi nțire a omului. Pentru a se
putea închina lui Dumnezeu şi a participa la sfintele slujbe, creştinii şi-au
construit locaşuri speciale de cult, numite biserici.
Văzută din lateral, clădirea bisericilor ortodoxe are formă
de corabie, arătând prin aceasta că biserica este singurul mijloc prin care noi
putem străbate marea vieţii pentru a ajunge în Împărăţia lui Dumnezeu. Privită
de sus, clădirea bisericii ortodoxe are formă de cruce, pentru că Domnul nostru
Iisus Hristos Şi-a întemeiat Biserica prin moartea Sa pe Cruce.
Bisericile sunt orientate cu altarul spre Răsărit, deoarece Răsăritul
simbolizează lumina pe care a adus-o Domnul nostru Iisus Hristos prin venirea
Sa în lume.
Interiorul bisericii este împărţit în trei părţi: pronaos, naos şi altar. 

Elevii vor fi împărțiți în trei grupe, fiecare grupă va căuta și va prezenta


informații cu privire la cele trei părți ale bisericii.
Grupa I
Elevii vor prezenta informații și imagini cu Pronaosul, care simbolizează
lumea veche, având pictate deseori scene din Vechiul Testament.
Grupa a II-a
Elevii vor prezenta informații și imagini cu Naosul, ce simbolizează
Biserica, lumea creștină, are înfățișate scene din viața Mântuitorului și sfinți.
Turla simbolizează cerul, pe bolta ei fiind pictat Iisus Hristos Pantocrator
înconjurat de cete îngerești.
Grupa a III-a
Elevii vor prezenta informații și imagini cu Altarul, ce simbolizează
Împărăția lui Dumnezeu, având pictate, ca teme principale, Maica Domnului și
Împărtășirea Apostolilor. Altarul este despărțit de naos printr-un perete de
icoane, numit Iconostas sau Catapeteasmă.
După prezentarea informațiilor și imaginile cu părțile Bisericii, vom folosi
aplicația Biserica, poartă spre cer, fiind un joc 3D. De asemenea, vom proiecta
o schiță a unei biserici.
Temă: Să întocmească un powerpoint cu bisericile din România pe care ar dori
să le viziteze, specificând ce au deosebit sau valoros fiecare dintre ele.
La sfârșitul lecției, s-a putut constata faptul că elevii au dovedit
competențe digitale în căutarea și proiectarea informațiilor cu conținut religios.

Modulul I Activitate 1.2.2


Profilul de formare prezentat părinților sau tutorilor
Profesor: Păun Roxana Elena

Domnule părinte,

Situarea elevului în centrul organizării procesului de predare-învățare a constituit o


schimbare fundamentală care a condus la găsirea de noi metode și strategii didactice care să
stimuleze creșterea motivației de a învăța, de a înțelege și de a avea o atitudine pozitivă față
de materia predată. Dezvoltarea tehnologică, precum și explozia de informații din diverse
domenii determină confruntarea copilului cu o varietate de dificultăți care derivă dintr-o
cunoaștere limitată, iar realitatea nu mai este percepută întocmai de către aceștia.

Din această perspectivă, până la finalul clasei a VIII-a, eu profesorul de religie, îl voi
apropia pe copilul dumneavoastră de realitate, învățându-l să caute, să colecteze, să proceseze
informații și să recepteze opinii, idei, sentimente într-o varietate de mesaje, texte citite sau
ascultate. Îl voi îndruma să caute informații, să exprime opinii, idei, sentimente, în mesaje
orale sau scrise, prin adaptarea la situații de comunicare, să participe la interacțiuni verbale în
diverse contexte școlare și extrașcolare.

Elevul meu, copilul dumneavoastră, se află într-un proces de instruire continuă. Chiar
și la religie, el își demonstrează cunoștințele și abilitățile prin intermediul performanței și a
produselor pe care le realizează, în scopul dobândirii de competențe de comunicare în limbi
străine. Strategiile didactice pe care mi le propun includ învățarea prin descoperire, jocul sau
învățarea prin cooperare, întrucât acestea sunt modalități care creează un context al învățării
plăcut, stimulativ ce valorifică nevoile copilului și experiențele lui de viață și creează
premisele învățării și reușitei școlare. Toate acestea, în scopul identificării unor informații,
opinii, sentimente în mesaje orale sau scrise în limbă maternă sau străină pe teme cunoscute, a
exprimării unor idei, opinii, sentimente.

La ora de religie, îl voi îndruma să își manifeste interesul pentru identificare unor
valori și atitudini morale, pe care le poate întâlni în situații școlare și extrașcolare. Pentru a
dobândi competențe de bază în științe și tehnologii, îl voi ajuta să proiecteze și să realizeze
produse utile pentru activitățile curente, să manifeste interes pentru o viață sănătoasă și pentru
păstrarea unui mediu curat, să aplice reguli simple de menținere a unei vieți sănătoase atât
spiritual cât și fizic.

Eu, profesorul de religie sunt alături de elevii mei, ajutându-i să dobândească


competențe digitale prin utilizarea de diferite aplicații digitale pentru căutarea și selecția unor
resurse informaționale și educaționale digitale relevante pentru învățare, prin dezvoltarea unor
conținuturi digitale multi media, în contextul unor activități de învățare, prin respectarea
normelor și regulilor privind dezvoltarea și utilizarea de conținut virtual.

Ca și profesor de religie, sunt interesat de dezvoltarea la elev a competențelor


personale, interpersonale și interculturale, precum și toate formele de comportament, care îi
oferă posibilitatea de a participa în mod constructiv și eficient la viața socială, la posibilitatea
de a rezolva conflicte. În acest sens, voi pune accent pe operarea cu valori și norme de
conduită relevante pentru viața personală și pentru interacțiunea cu ceilalți în contexte școlare
și extrașcolare, prin exercitarea unor drepturi și asumarea de responsabilități, pentru
participare civică în condițiile respectării grupului și valorizării diversității (etno-culturale,
lingvistice, religioase)

În orele de religie voi integra activități care să dezvolte elevului spiritul de inițiativă și
antreprenoriat. Aceste activități vor avea la bază manifestarea interesului pentru identificare
unor soluții noi în rezolvarea unor sarcini de învățare de rutină și/sau provocatoare,
manifestarea inițiativei în rezolvarea unor probleme ale grupurilor din care face parte și în
explorarea unor probleme ale comunității locale, aprecierea calităților personale în vederea
autocunoașterii, a orientării școlare și profesionale, identificarea unor parcursuri școlare și
profesionale adecvate propriilor interese.

Nu în ultimul rând, contactul cu frumosul din natură, cu cel din viața socială și cu
valorile estetice ale artei pun bază exprimării culturale, mai precis a competenței culturale.
Voi încerca să creez situații de învățare pentru a-l face pe elev un bun cunoscător al operelor
de artă, al tradițiilor cultural-artistice sau diferitelor manifestări culturale naționale sau
universale, al patrimoniului cultural și artistic al omenirii în integritatea ei. La orele de religie
voi urmări sensibilizarea și exprimarea culturală a elevului prin aprecierea unor elemente
definitorii ale contextului cultural local și ale patrimoniului național și universal, realizarea de
lucrări creative folosind diverse medii, inclusiv digitale, în contexte școlare și extrașcolare.

În concluzie, este momentul, să percepem școala ca un spațiu de întâlnire cu conotații


filozofice, matematice,digitale, sociale și culturale.

Modul I Activitate 1.3.1


Profesor: Păun Roxana Elena
Proiectare pe unitate de învățare

Proiectarea unei unități de învățare parcurge mai multe etape, ca urmare a


succesiuni logice a abordării procesului didactic. Pentru a proiecta didactic,
profesorul trebuie să acorde o importanță deosebită. Proiectarea pe unități de
învățare are tendința de a înlocui schița sau proiectul de lecție. Atunci când
proiectăm unitatea de învățare avantajele pot fi:
 Programa școlară nu mai este o listă nesfârșită de conținuturi ce trebuie
tratate separat, individual, ce nu aduc beneficii elevilor, devin chiar
plictisitoare, ci dimpotrivă conținuturile sunt grupate în jurul unei teme,
ajută la formarea unor atitudini concrete, utile în viața cotidiană;
 Conținuturile fiind grupate pe unități de învățare tematice, profesorul are
o perspectivă mai clară asupra legăturii dintre ele, ce trebuie dezvoltate
sau formate;
 Unitatea de învățare se realizează pe o perioadă mai mare de timp, pe o
temă majoră, având o posibilitate de abordare diferențiată,
individualizarea învățării în raport cu ritmul de învățare pe care îl au
elevii;
 Elevul își fixează mai bine noțiunile, fiind un actor în scenariul lecției,
înțelege mai bine necesitatea de a cunoaște aspecte religioase , observă
că îi sunt utile în realizarea unor activități și astfel se implica mai mult în
propria învățare. (nu învață Rugăciunea Tatăl nostru doar ca o poezie, ci
cu ajutorul acesteia reușește să înțeleagă nevoile sufletești și trupești ale
societății)
 Elevul este determinat să îți mobilizeze un ansamblu de resurse: ce știu,
ce vreau să știu,ce am învățat.
 Proiectarea conținuturilor pe unități, care la sfârșit sunt evaluate prin
realizarea unui proiect de către elevi, individuale sau grupe, este în plus
cea mai adecvate pentru a exploata potențialitatea didactică specifică
internetului, elevii sunt imediat și în mod direct în contact cu un volum
imens de documente religioase;
 Economisesc timp pentru pregătirea orelor și îmi dezvoltă gândirea
strategică;
 Îmi oferă o structură ce respectă ordinea cunoștințelor dobândite
anterior;
 Faptul că nu se au în vedere doar competențele specifice religiei, face
munca profesorului puțin mai dificilă. Ca profesor, trebuie sa stăpânesc
contextele asupra cărora se sprijină activitățile propuse elevilor și
evaluarea lor este ceva mai greoaie, cu un grad mai mare de
subiectivitate în lipsa unei grile, iar elevii trebuie să se descurce în aceste
contexte pentru a realiza în cel mai potrivit mod activitățile propuse;
 Ca și profesor realizez o acțiune complexă, actul didactic este realizat
sub un aspect holistic, mai coerent și mai generalizator.

Cum se poate realiza o proiectare eficientă?

Ca profesor realizez o proiectare eficientă pe baza programei, împart contextele


de învățare în funcție de nevoile elevilor, am în vedere competențele specifice,
ofer răspunsuri adecvate grupului țintă, tot ce scriu în proiectarea unității de
învățare se raportează la activitățile pe care le voi parcurge în mod real, realizez
o corelație între competență, activitate și resurse, completând modalitatea de
evaluare prin temă pentru acasă, portofoliu, temă de lucru în clasă, individual
sau pe grupe.

Modul I Activitate 1.3.2


Proiectarea unui program de opțional la nivelul ariei curriculare Om și societate
Aspecte Convergente:
Opțional interdisciplinar: Icoana – fereastră sper cer
Profesor: Păun Roxana Elena
Unitatea de învățământ: Școala Gimnazială Smârdioasa
An școlar: 2021-2022 (1 an)
Număr de ore: 1 oră/săptămână
Programa cuprinde:
1. Notă de prezentare;
2. Competențe generale;
3. Competențe specifice;
4. Valori și atitudini;
5. Conținuturi.
6. Sugestii metodologice
7. Bibliografie

Notă de prezentare: sunt expuse aceleași aspecte ca și în cea de trunchi comun cu


specificația că aici se motivează cursul de opțional propus.
Icoană –fereastră spre cer, un opțional necesar elevului pentru dezvoltarea și educarea
simțului estetic al elevului, pentru deosebirea între o icoană adevărată și un kitsch. Elevii
trebuie să înțeleagă că icoana este mai mult decât o învățătură sau un suport pentru rugăciune,
ea este obiect de venerare, este locul întâlnirii omului cu Dumnezeu, iar cel ce L-a văzut pe
Dumnezeu, trebuie să vadă pe Dumnezeu în întreaga creație. Opționalul vine în întâmpinarea
elevilor din școala noastră din dorința de aprofundare a domeniului icoanelor. Opționalul este
conceput pentru nivelul claselor gimnaziale și se desfășoară pe durate unui an școlar. Vor
avea prioritate aplicațiile practice, dar nu vor fi neglijate nici aspectele teoretice. În primul
semestru vom face teme legate de icoanele pe sticlă (apariția lor, materiale, tehnică,), iar în
semestrul al II-lea noțiuni de teologia icoanelor, iar spre sfârșitul anului școlar se vor aborda,
mai mult informativ, tehnica icoanelor pe lemn. Orele de la școală vor fi întregite cu vizite la
muzee, biserici și mănăstiri.
Competențe generale:

Competențele sunt concepute ca ansambluri structurate de cunoștințe și deprinderi dobândite


prin învățare, care permit identificarea și rezolvarea în context, diverse a unor probleme
caracteristice disciplinei. Competențele generale reflectă contribuția opționalului propus la
profilul de formare al absolventului.
1. Cunoașterea locului icoanelor în viața omului;
2. Însușirea corectă a tehnicilor de lucru;
3. Cultivarea însușirilor morale și deprinderile religioase specifice iconarilor;
4. Aplicarea unor norme de comportament specific morale religioase, în diferite contexte
de viață.

Competențe specifice:
Competențele specifice și activitățile de învățare trebuie să fie concepute astfel încât să
dezvolte noile competențe propuse. Competențele specifice sunt adaptate nivelului cognitiv,
afectiv, și volițional al elevilor.
1.1 să înțeleagă valorile ca etapă esențială în formarea personalității elevilor;
1.2 să stimulez creativitatea prin realizarea unor creații artistice;
2.1 să dezvolte imaginația și încrederea în talentul lor;
2.2 să stimuleze curiozitatea pentru studiul tehnicii realizării icoanelor pe sticlă;
3.1 să cunoască semnificația culorilor în iconografie;

4.1 să cunoască învățăturile Sfintei Scripturi și a tradițiilor prin intermediul icoanelor;


4.2 să analizeze mesajul moral religios transmis de icoane.
Valori și atitudini
1. Cultivarea principiilor morale, ale tradițiilor și implicit principiile practice ale vieții
religioase;
2. Valorificarea atitudinilor elevilor față de simbolurile religioase;
3. O influență pozitivă asupra comportamentelor, atitudinilor și credințelor religioase ale
elevilor.

Conținuturi:

Conținuturile sunt mijloace informaționale pentru formarea competențelor. Abordările sunt


flexibile, iar elementul central reprezentându-l raportarea cunoștințelor antrenate de abordarea
temelor la experiența personală a elevilor.

1. Rugăciunea iconarului, însușirile iconarului.


2. Alegerea modelelor de lucru
3. Materialele folosite în pictura icoanelor pe sticlă
4. Tehnica picturii icoanelor pe sticlă
5. Icoanele pe sticlă – apariția lor
6. Simbolismul culorilor în icoane
7. Pregătire pentru expoziție de Crăciun
8. Expoziția de Crăciun
9. Definiția noțiunii de icoane
10. Temeiul cinstirii icoanelor
11. Rolul icoanelor
12. Primele icoane
13. Iconoclasmul. Sinodul VII Ecumenic
14. Icoana bizantină
15. Icoana azi. Icoanele kitsch.
16. Icoane prăznicare. Icoane făcătoare de minuni
17. Expoziție de Învierea Domnului.
18. Vizite la muzee, mănăstiri și biserici.

Sugestiile metodologice includ recomandări referitoare la strategiile didactice, tipuri de


exerciții, dar și modalități de evaluare continuă, formativă. De asemenea, este pentru o
învățare centrată pe elev.
Programei de opțional nu trebuie să-i lipsească bibliografia care trebuie să fie relevantă pentru
domeniul de studiu respectiv, prin cărți, literatură de specialitate, reviste, diferite materiale.
Aspecte Divergente:
La disciplina religie, competențele generale sunt corelate cu cele ale altor discipline din aria
curriculară, pe când în programa de opțional , competențele generale trebuie să constituie
categorii de operare definitorii pentru tematica abordată.
Competențele specifice din programa de opțional nu se vor relua din competențele specifice
din programa de disciplină a religie parte integrată a trunchiului comun.
Bibliografia din programa de disciplina religie parte integrată a trunchiului comun poate avea
reviste, cărți diferite de programa de opțional, în funcție de conținuturile acesteia.

S-ar putea să vă placă și