Sunteți pe pagina 1din 4

Test

1. Conceptul privind forma controlului vamal.


2. Elementele specifice al raportului juridic de control vamal

A realizat: Proca Tudor,


masterand gr.6
A verificat: Erhan Ianuș,
doctor habilitat în drept, profesor universitar

Conceptul privind forma controlului vamal


După cum deja cunoaștem, etimologia cuvântului „control” provine din expresia din limba
latină „contra rolus” ceea ce înseamnă a verifica un act duplicat realizat după unul original.
Conceptul de control de cele mai multe ori ne inchipuie nemijlocita acţiune de descoperire,
observare şi constatare a faptelor negative înregistrate, precum și a deficienților, abaterilor
activităţii supuse controlului, ce frecvent este urmată de aplicarea de către organele competente
a unor sancţiuni dure sau a altor măsuri prevăzute de legislația în vigoare. Însă este de reiterat și
o altă calitate a controlului, și anume de a coordona activitatea segmentului dat, de a cunoaște
care sunt factorii ce acționează negativ asupra progresului, precum și încurajarea cu noi soluții de
perspectivă.
Astfel, obiectul controlului îl constituie urmărirea continuă și îndelungată a funcționării unui
sistem economico-social, a performanțelor înregistrate în raport cu obiectivele propuse.
Suntem de părerea că controlul nu reprezintă un scop în sine, dar este o parte integrantă a unui
sistem de reglementare, ce are drept obiectiv descoperirea abaterilor de la normele prestabilite,
eficiența și economia de cheltuieli a resurselor materiale la etape începătoare.
În cazul în care ne raportăm asupra controlului ca parte a societății, atunci putem vorbi de o
multitudine de instituții care creează fiecare în sine un mecanism de control ce are ca drept
obiectiv înlăturarea tutuor divirgenților și încălcărilor ce vin contrar legilor.
Din cele expuse, deducem că controlul în sine urmărește respectarea tuturor legilor şi a altor
acte normative, care contribuie la menţinerea stabilităţii statului şi a ordinii sociale, constatarea
la timp a abaterilor de la normele legale, utilizarea în măsură eficientă a resurselor atribuite în
acest scop, precum și sporirea productivității.
Controlul în sistemul conducerii sociale nu este nimic altceva decât reflectarea informației la
moment privind starea reală a lucrurilor, modul în care se desfășoară acestea, precum și ce
parcurs se prevede în viitor. Astfel, atribuțiile de stat conferite organelor care realizează controlul
se manifestă prin faptul că în limita atribuțiilor și competențelor acordate, acestea au dreptul la
intima lor convingere să verifice activitatea organelor ierarhic inferioare, independent de voința
acestora să determine toate punctele asupra cărora controlul este necesar de instituit, precum și să
selecteze și să aplice măsuri de înlăturare a abaterilor depistate, dar și atragerea persoanelor
vinovate la răspundere.
Prin urmare, conchidem că controlul cuprinde în sine acțiunile de supraveghere a celor supuși
controlului, a modului în care sunt executate toate ordinile și hotărârile, precum și prevenirea
abaterilor, dar și îndrumarea pe parcurs pentru obținerea performanțelor stabilite.

Elementele specifice ale raportului juridic de control vamal


Raportul juridic de control vamal, la fel ca și orice alt raport juridic, este construit din trei
elemente esențiale: a) subiecții raportului juridic; b) obiectul raportului juridic; c) conținutul
raportului juridic.
În analiza efectuată asupra subiecților raporturilor juridice de control vamal, conchidem un
anumit specific, și anume cel ce ține de statutul juridic special al acestora. Calitatea respectivă o
deducem anume din tipul raportului de control vamal, care se înfâțișează ca un raport strict de
conducere.
Din aceasta conjuctură, raportul juridic expus deține un caracter de conducere, care presupune
interacțiunea participanților și se bazează nemijlocit pe principiile impunerii și supunerii, fapt
care reduce vehement poziția de egalitate juridică.
Analizând partea subiectivă a mecanismului de control, concludem expres că toți participanții
la raporturile juridice de control vamal, pot fi clasificați în subiecți care sânt împuterniciți de a
controla, și persoane controlate, sau activitatea economică realizată de către aceștia, care este de
fapt și obiectul controlului.
Din cele relatate mai sus și din analiza legii, deducem că apar în calitate de subiecți: a)
autoritățile vamale și funcționarii acestora;
b) persoanele care nemijlocit transportă mărfuri peste frontiera vamală, precum și persoanele
care acordă servicii contractuale (transportator, broker vamal).
c) persoane care acordă ajutor la efectuarea controlului vamal (experți, martori, specialiști,
personal medical).
Cunoaștem deja că broker vamal este persoana juridică, înregistrată în conformitate cu
legislaţia, care deţine autorizaţie pentru activitate de broker vamal, eliberată de Serviciul Vamal,
şi care în numele şi pentru terţe persoane, declară mărfurile, le prezintă pentru vămuire,
efectuează şi alte operaţiuni vamale, însă în anumite cazuri, de dreptul de a efectua vămuirea în
numele brokerului vamal beneficiază specialistul în domeniul vămuirii (denumit în continuare
specialist), care deţine atestat de calificare, eliberat de Serviciul Vamal.
În cazul în care specialistul efectuează operaţiuni de vămuire în numele brokerului vamal, se
consideră că specialistul a fost împuternicit de brokerul vamal, dacă acesta din urmă nu
demonstrează contrariul.
Un element la fel de important al raportului juridic de control vamal este obiectul, care în
esență este ceea ce urmează a fi supus controlului. Obiectul controlului sunt, de regulă, mărfurile
și mijloace de transport trecute peste frontiera vamală.
La categoria de obiecte ale controlului vamal, putem menționa următoarele: mărfurile ce sunt
trecute peste frontiera vamală a Republicii Moldova în bagajul ce este însoțit și neînsoțit,
inclusiv prin intermediul trimiterilor poștale internaționale; mijloacele de transport; documentele
care dețin informații importante referitoare la mărfuri și mijloace de transport; activitatea
persoanelor în calitate de brokeri vamali, transportatori, deținători ai depozitelor provizorii,
antrepozitelor vamale, magazinelor duty-free; respectarea tuturor restricțiilor stabilite la
utilizarea și dispunerea de mărfuri; achitarea deplină și la timp a plăților vamale.
Un specific al controlului vamal corporal, este că în calitate de obiect al controlului vamal
poate fi chiar corpul persoanei fizice care trece frontiera de stat.
În delimitarea obiectului controlului vamal, facem o distincție între obiectul juridic, adică spre
ce este îndreptată activitatea de control a organelor vamale, în componența căruia intră: achitarea
la timp și deplină a plăților vamale; faptul acordării liberului de vamă la mărfurile de origine
străină; respectarea prohibițiilor și restricțiilor, stabilite în conformitate cu legislația referitoare la
activitatea economică externă; și obiectul material, adică ceea ce nemijlocit se controlează în
procesul realizării controlului vamal, aici menționăm: documentele și informațiile, prezentate la
perfectarea vamală, precum și cele care expres confirmă achitarea plăților vamale, documentele
comerciale de strictă evidență a mărfurilor.
Conţinutul raportului juridic de control vamal este format din ansamblul drepturilor şi
obligaţiilor subiecţilor ce participă la raportul juridic respectiv, deci conchidem că fiecărui drept
de care se bucură o anumită parte a raportului, îi este legat și o anumită obligație, ce în mod
imperativ trebuie respectată.
În concluzie, putem caracteriza controlul vamal ca un sistem bine organizat de măsuri ce sunt
îndreptate la asigurarea respectării ordinii de trecere a mărfurilor și a mijloacelor de transport
peste frontiera vamală, pentru protecția frontierei de stat și a integrității economice a statului, a
drepturilor și intereselor subiecților activității economice externe, precum și la depistarea și
prevenirea abaterilor de la normele vamale.

S-ar putea să vă placă și