„Elefantul înlănţuit

Când eram mic eram fascinat de circ, şi ceea ce îmi plăcea cel mai mult la circ erau animalele. Mi-a atras
atenţia în special elefantul, care după cum am aflat mai târziu, era animalul preferat şi al celorlalţi copii.
În timpul spectacolului, uriaşul animal îşi etala greutatea, mărimea şi puterea impresionante.... Dar după
spectacol, şi înainte de a intra din nou pe scenă, elefantul întotdeauna rămânea legat doar de un ţăruş
înfipt în pământ, cu un lanţ legat de unul dintre picioare. Iar ţăruşul era doar o bucată de lemn îngropată la
câţiva centimetri în pământ. Şi chiar dacă lanţul era gros şi puternic, mi se părea evident că un animal care
era capabil să smulgă un copac din rădăcini cu puterea sa, ar fi putut să se elibereze cu uşurinţă din ţăruş
şi să fugă.
Misterul părea evident: Atunci ce îl reţine?...De ce nu fuge?
Când aveam cinci sau şase ani încă mai aveam încredere în înţelepciunea celor mari. Am întrebat atunci
un profesor, un părinte sau un unchi despre misterul elefantului. Unii dintre ei mi-au explicat că elefantul
nu fuge pentru că estre dresat.
Apoi am pus întrebarea evidentă: Dacă este dresat, de ce este nevoie să fie înlănţuit?
Nu îmi amintesc să fi primit un răspuns coerent. Cu timpul am uitat de misterul elefantului, îmi
reaminteam doar când întâlneam oameni care şi-au pus vreodată aceaşi întrebare.
Acum câţiva ani am descoperit că, din fericire pentru mine, cineva a fost suficient de înţelept să găsească
răspunsul:
Elefantul de la circ nu scapă deoarece a fost legat de un ţăruş similar de când era foarte, foarte mic.
Am închis ochii şi mi-am imaginat elefantul nou născut, neajutorat, legat de ţăruş. Sunt sigur că în acel
moment micul elefant a împins, a tras şi s-a străduit din răsputeri să scape. Şi în ciuda efortului său nu a
reuşit pentru că acel ţăruş era prea puternic pentru el. Mi-am imaginat cum a adormit epuizat iar a doua zi
a încercat din nou, şi următoarea zi, şi următoarea... Până când, într-o zi, o zi teribilă pentru istoria sa,
animalul şi-a acceptat neputinţa şi s-a resemnat destinului său.
Acest elefant enorm şi puternic pe care îl vedem la circ, nu scapă deoarece, sărmanul, crede că
NU POATE.
I-a rămas înregistrată amintirea neputinţei, a acelei neputinţe pe care a simţit-o când era mic. Şi cel mai
rău lucru este că niciodată nu şi-a chestionat serios această amintire.
Niciodată...niciodată nu a încercat să-şi testeze din nou puterea...”
Déjame que te cuente...Los cuentos que me enseñaron a vivir, Jorge Bucay