UNIVERSITATEA „PETROL-GAZE” PLOIESTI

FACULTATEA INGINERIA PETROLULUI SI GAZELOR

CATEDRA FORAJ - EXTRACTIE

PROIECT LA TEHNOLOGII AVANSATE DE FORAJ

Coordonator: Conf.Doc.ing Serban Nicolescu

Student:

Ploiești 2016
 Tema 1: Forajul cu motoare elicoidale

Construcţie şi funcţionare

Motoarele de foraj elicoidale sunt motoare hidrostatice rotative. Ele sunt alcătuite din
două elemente principale: statorul şi rotorul (fig. 1). Statorul, insurubat la garnitura de foraj,
constă dintr-o manta cilindrică metalică în interiorul căreia este vulcanizată o cămaşă din cauciuc
cu dinţi elicoidali pe suprafaţa ei. Rotorul esteun arbore plin sau găurit, construit din otel
inoxidabil ori cromat, cu dinţi elicoidali care angrenează cu cei ai statorului. El seamănă cu un
şurub cu mai multe începuturi (cu o excepţie, descrisă mai jos), cu pasul relativ mare: 300 - 1000
mm. Cele două elemente constituie un angrenaj interior elicoidal planetar, în care statorul
reprezintă roata dinţată conducătoare, iar rotorul roata dinţată' satelit (fig. 1, a). La o înclinare
spre stânga a dinţilor angrenării rotorul se învârte spre dreapta în jurul-axei proprii O2, dar capătă
şi o mişcare de transport (de precesie) spre stânga în jurul axei statorului O 1, care este de fapt axa
motorului. Lichidul pompat exercită pe suprafaţa spirelor rotorului o presiune care creează un
moment de rotaţie. Fiecare spiră joacă rolul unui piston elicoidal ce etanşează pe o linie de
contact spirală cu cămaşa statorului şi se roteşte în jurul axei rotorului. La o diferenţă de presiune
dată, momentul creşte cu numărul şi cu suprafaţa spirelor.

În timpul rotirii, se formează de fapt nişte camere de lucru elicoidale, cu formă şi volum
variabile, care se deplasează în spirală de-a lungul motorului. Fiecare cameră se iniţiază la
intrarea în motor, unde este în comunicaţie cu presiunea din acest punct. În continuare,
dimensiunile camerei cresc, rămân un timp constante şi, la 'un moment dat, camera începe să se
îngusteze în spate până ce se închide: devine o ecluză. După ce ca vine în contact cu capătul de
ieşire al motorului sau cu o cameră inferioară, presiunea scade la valoarea din acest punct.
Formarea camerelor închise, izolate de presiunea ridicată dinaintea lor şi de cea scăzută de după
ele, precum şi buna funcţionare a sistemului atât ca motor, cât şi ca angrenaj elicoidal necesită
îndeplinirea următoarelor condiţii:

1. numărul dinţilor statorului Z1 trebuie să fie mai mare cu o unitate decât cel al rotorului Z2;
2. lungimea de lucru a motorului trebuie să fie mai mare decât pasul elicei statorului; altminteri,
camerele de presiune vin în comunicaţie cu ambele capete ale motorului şi fluidul circulă fără să
învârtă rotorul;

3. profilul danturii celor două elemente trebuie să asigure o angrenare corectă şi un contact
permanent între ele în orice moment al angrenării;

Fig 1 Motor de foraj elicoidal: a) - schema de ansamblu; b) - supapa de circulaţie; c) - secţiune

transversală prin motorul propriu-zis.

4. raportul dintre pasul statorului Tşi cel al rotorului trebuie să fie egal cu raportul dintre
numerele de dinti Z1 și Z2. Deoarece motoarele elicoidale Sunt mecanisme planetare, prin
schimbarea numărului de dinţi ai rotorului şi statorului se pot realiza, la acelaşi debit de lichid,
diverse turatii ale rotorului. Raportul cinematic i = Z2/ Z1 determină în cea. mai mare măsură
parametrii de lucru ai motorului: când numărul de dinţi se măreşte, turatia motorului scade,
momentul de rotaţie creşte, iar randamentul se micşorează. Se construiesc motoare cu rapoarte
cinematice de la l:2 până la 10:l l. Pentru a reduce căderea de presiune de-a lungul unui pas,
pierderile hidraulice şi frecările pe liniile de contact, .si pentru a mări totodată debitul de lucru,
se construiesc motbare cu mai mulţi paşi, 2 - 7, şi chiar motoare multietajate, asamblate la sondă.
Liniile de contact lucrează în acest caz ca nişte supape diferenţiale, la o anumită presiune, in
funcţie de gradul de prestrângere rotor-stator: de la 6 - 8 bar la cele monoeiicoidale (Z2,=1), până
la 20 bar la motoarele multielicoidale (Z2 >l). Întrucât rotorul se mişcă excentric în interiorul
statorului, la capătul inferior al rotorului se află un ax cardanic, cu dublă articulaţie, sau o bară de
torsiune care permit ca mişcarea să fie centrată (dispare precesia).

La partea inferioară a motorului este montat un lagăr axial cu rulmenţi, combinat uneori
şi cu un lagăr radial metal pe cauciuc sau metal pe metal. Lagărele pot fi deschise (lubrifiate cu
noroi) sau închise (pline cu ulei). De obicei, lagărul constitue un ansamblu separat şi este format
din două rânduri de rulmenţi: cei de sus preiau doar sarcina axială a motorului (forţa hidraulică
provocată de căderile de presiune din motor şi din sapă, forţa axială din angrenaj), iar cei de jos -
reacţiunea tălpii,

Un sistem de etanşare pe arborele lagărului obligă fluidul de circulaţie să intre în

interiorul arborelui de unde trece prin orificiile sapei înşurubate la capătul lui. Când se folosesc
lagăre deschise, o micăparte din debitul de lichid circulă prin lagăr asigurând răcirea şi
lubrifierea lui.

La partea de sus a “motorului, uneori chiar mai sus, este montată o supapă de circulaţie.
Ea se deschide când circulaţia este întreruptă permiţând scurgerea noroiului din prăjini la
extragerea garniturii şi umplerea lor la introducere. Supapa este necesară pentru că atunci când
rotorul nu se învârte, fluidul nu poate trece prin motor, aşa cum se întâmplă la turbine.

În figura 27, b este prezentată o supapă cu piston şi are. în timpul circulaţiei, căderea depresiune
creată la curgerea fluidului prin piston îl împinge în jos, comprimă un are şi inchide orificiile . de
circulaţie La întreruperea circulaţiei, arcul împinge'pistonul înapoi şi supapa se deschide.
 La motoarele cu rotorul găurit, supapa de circulaţie se poate monta chiar în capul
acestuia: când se opreşte circulaţia, noroiul se scurge prin rotor .şi în continuare prin orificiile
sapei. La unele tipuri, in capul rotorul… este montată o duză: o parte din fluidul pompat circulă
prin interiorul rotorului.

O caracteristică a motoarelor elicoidale o reprezintă cămaşa statorului fabricată dintr-un

elastomer (poliuretan, polibutadienă). Aceasta asigură elanşeitatea necesară pe liniile de contact
rotor-stator şi permite funcţionarea motoarelor cu fluide abrazive şi conţinut ridicat de particule
solide, dar şi cu aer. Elastomerul trebuie să fie rezistent la presiunile de contact, cu caracter
variabil, create de dinţii rotorului (până la 7 - 8 N/mm2), la eroziune şi abraziune (între dinţii
celor două elemente există lunecări. semnificative). Totodată, el trebuie să tie
suficientde'tennostabil. Grosimea minimă a cămăşii' este de ordinul (0,04 - 0,07) D, unde D este
diametrul motorului.

Pentru a compensa abaterile de fabricaţie şi de la paralelism ale organelor de lucru, dar

mai ales pentru a realiza etanşeitatea pe liniile de contact, cele două elemente se montează cu o
prestrângere 8: dimensiunile diametrale ale rotorului depăşesc pe cele interioare ale statorului cu
câteva zecimi de milimetru. La motoarele tip D, construite în Federaţia Rusă, se recomandă δ =
0,4 - 0,6 la forajul cu apă, 0,2- 0,4 mm la noroaie uşoare, de 1100 - 1300 kg/m3, şi 0 - 0,2 mm la
cele îngreuiate şi vâscoase. La prestrângeri prea mari, motorul porneşte dificil şi funcţionarea lui
este instabilă. La prestrângeri reduse şi mai ales după ce se formează un joc prin uzarea celor
două elemente, etanşeitatea pe liniile de contact se înrăutăţeşte şi capacitatea de încărcare a
motorului scade. La jocuri. mai mari de 0,5 - 1,0 mm, rotorul trebuie schimbat.

De notat că la talpa sondei, temperatura ridicată din jur, precum şi căldura degajată în
timpul lucrului, provoacă o umflare a cămăşii de cauciuc. Dacă la suprafaţă, cuplul rotor-stator
are un anumit joc, la talpă el dispare şi poate apare chiar o strângere, etanşeitatea devenind
satisfăcătoare. Pentru un cuplu prea strâns la“ suprafaţă, când motorul se porneşte la talpă este
posibil să aibă iocchiar o deteriorare a cămăşii de cauciuc.

Ca agent de circulaţie, în locul noroiuiui, se utilizează uneori aer sau chiar spumă.
Motoarele elicoidale destinate forajului cu aer au camerele mult mai mari, pentru a permite
debite ridicate şi a reduce căderea de presiune, lagăre închise în ulei (răcirea cu aer este
nesatisfăcătore) şi nu au nevoie de supape de circulaţie.
 Motoarele elicoidale sunt reversibile: ele pot fi utilizate ca pompe dacă este învârtit
rotorul. Pompele de extracţie a. petrolului tip Moyno sunt pompe elicoidale: rotorul se învârte cu
ajutorul prăjinilor de pompare. Ele sunt folosite la adâncimi mici şi la ţiţeiuri vâscoase, 'când
pierderile pe liniile de contact sunt reduse. Tot pentru a micşora pierderile de lichid, pompele se
construiesc cu un număr mare de paşi: 12 - 16.

Avantaje şi dezavantaje

În raport cu turbinele, motoarele eiicoidale prezintă câteva avantaje:

- acoperă un domeniu mai larg de turatii şi momente, domeniu posibil prin modificarea
raportului cinematic; în particular se pot obţine turatii mai mici şi momente mai mari decât în
cazul turbinelor;

- la acelaşi diametru şi aceeaşi lungime, momentul şi puterea sunt în general mai mari,
îndeosebi la diametre mici;

- controlul regimului de iucru este mai uşor: momentul util fiind proporţional cu căderea
de presiune din motor, el poate fi urmărit cu ajutorul manometrului de la încărcător; turatia
depinde doar de debitui circulat şi mai puţin de momentul rezistent, ca în cazul turbinelor, de
aceea ea poate fi cunoscută mai exact;

- debitele necesare şi căderile de presiune sunt în general mai mici.

Ca dezavantaje se subliniază:

- adâncimea de folosire a motoarelor eiicoidale este limitată din cauza deteriorării termice
a cămăşii de cauciuc;

- randamentul global în cazui motoarelor cu raportul cinematic mare este de obicei mai
mic decât ai turbinelor;

- fabricarea cuplului rotor-stator este relativ dificilă şi costisitoare.

Elemente constructive şi cinematice

 Se disting “două tipuri de motoare elicoidale: cu Z2 =I (monoelicoidale) şi cu Z2>1
(multielicoidale). Primul constituie un caz limită şi are anumite particularităţi.

Motoarele monoelicoidale au apărut primele in foraj (1962, SUA) şi sunt la fel de.
răspândite ca şi cele multielicoidale (introduse prima dată în l966 în fosta URSS, dar construite
în prezent şi în alte ţări, îndeosebi în SUA). Vom începe cu cazul general, al motoarelor
multielicoidale, cu Z2 > 1

Dintre curbele care îndeplinesc condiţiile unei angrenări corecte a mecanismelor

planetare (oicloide, spirale logaritmice, arce de cerc cu razele în anumite rapoarte), la motoarele
elicoidale cu Z2 >l se folosesc doar arce de cicloidă şi îndeosebi cicloide scurtate, deoarece sunt
mai netede şi evită interferenţa profilelor. Din acelaşi motiv şi pentru a diminua presiunile de
contact din angrenaj, la motoarele tip D profilele folosite pentru dinţi sunt înfăşurătoare ale unor
cercuri cu aceeaşi rază şi cu centrele pe cieloide scurtate (echidistante ale cicloidelor scurtate).
Asemenea profile se utilizează la toate maşinile hidraulice rotativ-planetare, la compresoare
elicoidale, precum şi la motoarele cu ardere internă cu pistoane rotative de tip Wankel. Profilele
obişnuite evolventice nu se folosesc pentru că în prezenţa mediului abraziv cum este noroiul de
foraj - dinţii se uzează rapid prin asouţirea vârfurilor.

Reamintim că cicloida normală este curba descrisă de un punct de pe un cerc, numit

ruletă sau cere generator, care se rostogoleşte iără lunecare pe o dreaptă (bază). Dacă ruleta se
rostogoleşte pe un cerc fix în interiorul lui, curba descrisă este o hipocicloidă, iar dacă se
rostogoleşte în exteriorul lui epicicloidă. Când cioloidele sunt generate de un punct din interiorul
ruletei, ele sunt scurtate, iar când punctul se află în afara ruleţei, cicloidele sunt alungite.
Fig. 2 Mecanism planetar cu raportul cinematic 3 : 4.

Pentru simplitate, să analizăm cazul cicloidelor normale, folosite la motoarele elicoidale

construite în România. Fie l - cercul de bază (de rostogolire) al statorului cu raza R1 şi centrul

O1 , 2 - cercul de bază al rotorului cu raza R2 şi centrul O2 şi 3 - cercul ruletă cu raza r (fig. 2);
profilul dinţilor celor douăelemente este generat de aceeaşi ruletă. Distanţa dintre centrele
cercurilor 1 şi 2 constituie excentricitatea sistemului, notată cu e. Ea are valori de 3 - 20 mm, mai
ridicate la motoare cu diametrul mai mare. La acelaşi diametru, excentricitatea scadecu raportul
de transmisie i=Z2:Z1 ; astfel, un motor cu i= 9 : 10 are excentricitatea de circa trei ori mai mică
decât unul cu i=1:2. Excentrioitatea determină mărimea momentului la arbore, dar şi valoarea
forţelor de contact ce iau naştere în angrenajul el ieoidal al celor două elemente, rotor şi stator.

Pentru generarea unui dinte, ruleta trebuie să se rostogolească pe cercul de bază de două
ori: o dată în exterior formând o epieicloidă şi o dată în interior descriind o hipocicloidă. La
rotor, fundul dinţilor este o hipocicloidă şi vârful o epocicloidă, iar la stator învers: fundul
dinţilor este o epicieloidă şi vârful o hipocicloidă.
 Rapoartele R2/r şi R1/r egale cu numărul de ramuri eieloidale, trebuie să fie numere
întregi şi constituie dublul numărului de dinţi : 2Z2 respectiv 2Z1

Din cele discutate mai sus şi din figura 2 rezultă:

R2=2Z2r

R1=2Z1r=(Z2+1)r

e= R2- R1=2r

h= 2e = 4r

T t
tgθ= =
2 π R1 2 π R 2

S-au notat:

h- înălțimea dinților;

θ- unghiul de înclinare a elicei dinților, același pentru rotor și pentru stator;

T - pasul elicei statorului;

t -pasul elicei rotorului.

Ultima egalitate, constituie o conditie a angrenajelor elicoidale. Ea poate fi scrisă și sub forma:

T R1 Z 1
= =
t R2 Z 2

La motoarcle tip D, pasul statorului T este de ordinul (4,5 - 6,5) Dc undeDc este diametrul
statorului 1a fundul dinților, așa numitul diametru de contur . Pentru profile construite cu
cicloide normale, el se exprimfi astfel:

Dc=2Ri+4r =4r( Z2 +2)= 2e( Z2 +2)

Unghiul de înclinare a spirelor θ are valori de 70 - 85°, uzual 80 ~ 85°

(tgθ = 6 - 10), mai mari la rapoalte cinematice și diametre mici. Motoarele mai ,,alungite”, cu
unghiul θ mare, creează momente mai ridicate, au turatii mai scăzute și sarcinile axiale preluate
de lagărul axial sunt mai reduse; în schimb, pierderile de lichid pe liniile de contact dintre rotor și
stator sunt mai mari.

Fig 3 Cinematica unui mecanism planetar

Parametrii de funcţionare

Turaţia. Ca la orice maşină hidraulică volumică (cu deplasare pozitivă), turația la arborele
motorului elicoidal se calculează cu relaţia:

Q ef Q−∆Q Q
n= = =ηv
q q q

unde:
Q ef −¿ este debitul efectiv;

Q−¿ debitul total pompat;

∆ Q−¿ pierderile de lichid pe liniile de contact rotor-stator;

η v −¿ randamentul volumic, implicat de pierderile ∆ Q.

Cum volumul de lucru q este un parametru constructiv, dacă randamentul rămâne

constant, turaţia motorului elicoidal este proporţională cu debitul de circulaţie şi nu depinde de
momentul la arbore. Teoretic, deci, caracteristica motorului elicoidal este rigidă.

Cu expresia lui q rezultă

Q
n=ηv
q0 D 3c

Exploatarea motoarelor elicoidale

Diametrul motoarelor elicoidale se alege în funcţie de diametrul sapei, potrivit

recomandărilor firmei constructoare. Ele trebuie însoţite de un document cu parametrii de lucru
recomandabili şi cu performanţele realizabile cu motoarele respective.

Transportul, descărcarea şi manipularea lor trebuie făcute cu atenţie, fără a fi trântite la pământ,
evitându-se încovoierea mai ales la diametre mici. Capetele trebuie prevăzute cu protectoare de
filet.

Deşi motoarele elicoidale funcţionează cu orice fel de noroaie, prin curăţirea acestora de
detritus şi de nisip se reduce uzura cuplului rotor-stator şi se prelungeşte durata lui de
funcţionare. Se recomandă o reducere a conţinutului de nisip sub 1% şi montarea în prima
prăjină de sub cea de antrenare a unui filtru cilindric cu orificiile de 5 … 6 mm.

La gura sondei se verifică dacă supapa de circulaţie funcţionează, dacă motorul porneşte
uşor şi dacă îmbinările lui sunt etanşe. În aceste scopuri, se coboară motorul înşurubat la prăjina
de antrenare, fără sapă, cu supapa de circulaţie sub niVelul mesei rotative, dar să fie totuşi
vizibilă, şi se asigură motorul cu un cleşte mecanic.- Se pornesc uşor pompele de noroi. Iniţial,

noroiul va ieşi prin supapa de circulaţie; după ce debitul devine suficient de mare, supapa se
închide şi arborele începe să se rotească. Se notează debitul şi presiunea de pornire; acesta din
urmă nu trebuie să fie prea mare.

Fără a opri pompele, se ridică uşor motorul şi se controlează mişcarea arborelui, care
trebuie să fie lină, fără şocuri. Pierderile de lichid prin lagărul axial, dacă este deschis, trebuie să
fie reduse, în limitele impuse de constructor (circa 2%).Transportul, descărcarea şi manipularea
lor trebuie făcute cu atenţie, fără a fi trântite la pământ, evitânduvse încovoierea mai ales la
diametre mici. Capetele trebuie prevăzute cu protectoare de filet.

Deşi motoarele elicoidale funcţionează cu orice fel de noroaie, prin curăţirea acestora de
detritus şi de nisip se reduce uzura cuplului rotor-stator şi se prelungeşte durata lui de
funcţionare. Se recomandă o reducere a conţinutului de nisip sub 1% şi montarea în prima
prăjină de sub cea de antrenare a unui filtru cilindric cu orificiile de 5 … 6 mm.

La gura sondei se verifică dacă supapa de circulaţie funcţionează, dacă motorul porneşte
uşor şi dacă îmbinările lui sunt etanşe. În aceste scopuri, se coboară motorul înşurubat la prăjina
de antrenare, fără sapă, cu supapa de circulaţie sub nivelul mesei rotative, dar să fie totuşi
vizibilă, şi se asigură motorul cu un cleşte mecanic.- Se pornesc uşor pompele de noroi. Iniţial,

noroiul va ieşi prin supapa de circulaţie; după ce debitul devine suficient de mare, supapa se
închide şi arborele începe să se rotească. Se notează debitul şi presiunea de pornire; acesta din
urmă nu trebuie să fie prea mare.

Fără a opri pompele, se ridică uşor motorul şi se controlează mişcarea arborelui, care
trebuie să fie lină, fără şocuri. Pierderile de lichid prin lagărul axial, dacă este deschis, trebuie să
fie reduse, în limitele impuse de constructor (circa 2%).

Se lasă din nou motorul sub masa rotativă, se opresc pompele şi se verifică dacă supapa
s-a deschis. La forajul cu apă, supapa de circulaţie se montează la doi, trei paşi deasupra
motorului pentru a evita înnoroierea lui când se opreşte circulaţia şi noroiul sifonează prin
prăjini, din cauza diferenţei de densitate dintre spaţiul inelar şi garnitură.
 În timpul iernii, pornirea va fi uşurată dacă motorul este încălzit circa o jumătate de oră în
apă caldă. Este interzisă orice sudură pe corpul motorului.

Când motorul a ajuns la câţiva metri de talpă, se pornesc pompele şi mărind debitul până
la valoarea de regim, se notează presiunea de pompare. După o scurtă perioadă de spălare a
tălpii, se lasă uşor sapa pe talpă, crescând apăsarea axială până la mărimea programată pe un
interval de avansare de circa un metru (apăsarea se poate modifica uşor în jurul valorii proiectate
până ce se obţine o viteză de avansare maximă). Presiunea de pompare creşte continuu cu
apăsarea. Diferenţa dintre valoarea presiunii in timpul lucrului şi cea cu sapa deasupra tălpii
constituie presiunea diferenţială ∆ p, proporţională cu momentul rezistent la arbore - relaţia.

Variatiile litologice şi ale apăsării pe sapă, uzarea acesteia modifică momentul rezistent la
arbore şi, ca rezultat, presiunea de pompare.

O creştere bruscă a presiunii indică oprirea motorului. Dacă la ridicarea lui de pe talpă,
presiunea scade la valoarea de pornire, înseamnă că momentul rezistent a fost prea mare şi sapa
se lasă pe talpă cu o apăsare mai mică. În caz contrar, fie motorul sau filtrul sunt înfundate, fie
lagărele sapei ori ale motorului sunt avariate. O creştere uşoară a presiunii poate avea drept cauze

uzarea sapei, variaţii litologice, încărcarea sapei cu detritus. O scădere uşoară a presiunii
semnifică uzarea cuplului rotor-stator. Variaţii litologice; o scădere severă poate fi cauzată de
spargerea unei prăjini, cedarea supapei de circulaţie sau opierdere de circulaţie.

Dacă motorul nu este oprit, dar sapa nu avansează, fie aceasta s-a uzat, fie este necesară o
creştere a apăsării axiale ori a debitului de circulaţie. Pe măsură ce cuplul rotor-stator se uzează,
debitul se majorează uşor. Pentru a preveni lipirea Sau prinderea motorului şi a prăjinilor grele,
garnitura se roteşte periodic. De altminteri, motorul elicoidal poate fi folosit simultan cu masa
rotativă.

Înainte de extragerea garniturii de foraj, se circulă o perioadă de timp, se ridică sapa la 10

- 12 m deasupra tălpii şi apoi se opresc pompele. În modul acesta se evită înnoroierea motorului.
În acelaşi scop, se poate utiliza şi o valvă de reţinere amplasată deasupra motorului.
 La suprafaţă, se verificăjocul axial al rulmenţilor, funcţionarea supapei de circulaţie şi
mărimea pierderilor de lichid pe lângă arbore; dacă motorul se reintroduce în sondă, el se spală
bine cu apă. Când jocul axial depăseşte valorile admisibile, pornirea este dificilă, supapa nu
funcţionează, pierderile de lichid prin lagăre sunt mari, îmbinările nu sunt etanşe, motorul se
trimite la reparaţie.
 Tema 2:Solicitara la torsiune
Garnitura de foraj este solicitată la torsiune în procesul de foraj sau de carotaj mecanic, la
frezarea dopurilor de ciment sau a diverselor scule nerecuperabile rămase în .»sondă, când se
încearcă degajarea unei gamituri prinse prin răsucire, în cursul unor instrumentaţii.

Dacă se cunoaşte momentul de torsiune M t , de-a lungul garniturii şi dimensiunile ei

transversale, se poate calcula distribuţia tensiunilor tangenţiale τ . Pe conturul exterior al
secţiunii transversale, ele au valoarea maximă

Mt
τ=
Wp

S-a notat cu W p - modulul de rezistenţă polar al secţiunii.

Pentru secţiuni inelare, cu diamerul exterior D şi cel interior d,

π ∙( D4 −d 4 )
W p=
16 ∙ D

In cazul prăjinilor de antrenare pătrate, modulul de rezistenţă polar se calculează cu formula

aproximativă:

W p =0,208 a3−0,196 d 3 [ mm3 ]

unde: a este latura pătratului ( dimensiunea nominală);

d - diametrul interior, ambeleîn mm.

Pentru prăjini hexagonala

W p =0,200 b3−0,196 d 3 [ mm3 ]

cu b - distanţa dintre două laturi opuse (dimensiunea nominală), în mm.

In ambele cazuri, tensiunile tangenţiale maxime se află la jumătatea laturii.

Adeseori se eundaşte doar puterea necesară pentru antrenarea garniturii P . Momentul de torsiune

P
Mt=
ω

cu ω - viteza unghiulară (ω = 2πn cu turaţia n în rot/s).

Unghiul de rasucire a unui element liniar dz din garnitură se calculează cu relaţia

M t dz
dφ=
GIp

în care: G - reprezintă modulul de elasticitate transversal;

I p - momentul de inertie polar al secţiunii prăjinilor.

Prin integrare, dacă se cunosc variaţiile lui M t , şi I p de-a lungul gamiturii, se obţine unghiul de
răsucite total.

Să studiem câteva situaţii.

1. Forajul cu masa rotativă. Puterea necesară la suprafaţă pentru antrenarea mesei rotative Pm, se
consumă:

-pentru dislocarea rocii şi învingerea frecărilor din lagărele sapelor cu role, a frecărilor dintre
sapă şi pereţii sondei Ps

- pentru învingerea frecărilor dintre garnitură şi mediul din jur (fluidul de foraj, pereţii sondei)
Pf. Aşadar,

Pm = Ps + Pf .

Relaţia se păstrează şi între momentele corespunzătore:

Mm = Ms + Mf.

Ambele componente ale puterii; sau ale momentului, sunt dificil de stabilit teoretic
datorită numărului mare de factori ce intervin în procesele de dislocare şi de frecare. Astfel,
momentul la sapă este determinat de tipul şi diametrul sapei, geometria danturii şi gradul ei de
uzură, apăsarea pe sapă, turaţie, proprietăţiile mecanice ale rocii dislocate, gradul de spălare a
tălpii. Momentul forţelor de frecare a garniturii cu pereţii sondei şi noroiul din jur este determinat
de: lungimea şi diametrul prăjinilor, diametrul şi profilul spaţial al sondei, densitatea,
vâscozitatea şi proprietăţile lubrifiante ale noroiului, prezenţa, numărul şi tipul stabilizatorilor,
existenţa manşoanelor de protecţie forma pe care o ia garnitura în timpul rotaţiei etc.

Se reaminteşte, aici, relaţia stabilită pentru sapele cu role:

v
(
M = K1+ K2
√ ) D G
n Ds s s

S-au notat:

Ds - diametrul sapei;

G s - apăsarea axială;

n - turaţia;

v - viteza de avansare;

c1 - constantă (1,05 - 1,10);

K1- constantă (0,02 - 0,05, creşte cu duritatea rocilor);

K2 - constantă (0,25 - 0,55, scade cu duritatea rocilor).

Momentul necesar pentru învingerea frecărilor la rotirea garniturii are o pondere

însemnată la sondele adânci şi la cele deviate, curbate. Pentru sonde drepte, cu înclinări între 3 şi
35°, se foloseşte adeseori formula lui Fedorov:

Pfg =c 2 ∙ D 2 ∙ n1,7 ∙ L ∙ ρn
în care: c 2 este un coeficient ale cărui valori depind de înclinarea sondei:

(2 - 5) 10-7 (valori crescătoare cu înclinarea);

D - diametrul prăjinilor, m;

L - lungimea prăjinilor, m;

ρn - densitatea noroiului, kg/m3.

Pentru sonde verticale, Sarafan propune relaţia:

Pf =13,5 ∙10−7 ∙ D2 ∙ D0,5❑

s ∙ L ∙ ρn

În plus, faţă de formula lui Fedorov, apare diametrul sondei D, în mm.

De obicei, puterea consumată pentru învingerea frecărilor în timpul forajului se consideră egală
cu cea necesară rotirii în gol a garniturii, când puterea poate fi măsurată. Totuşi, condiţiile de
lucru ale garniturii nu sunt identice: zonele şi presiunile de contact ale garniturii cu pereţii nu
sunt aceleaşi; ele sunt determinate de mărimea forţei axiale de-a lungul gamiturii, care este
diferită în cele două situaţii. Numai prin măsurarea nemijlocită a momentului la'sapă şi a celui de
la suprafaţă se poate determina valoarea reală a puterii consumate prin frecare Pf.
Fig 6 răsucirea garniturii la forajul cu masa rotativă

Dacă diametrul prăjinilor este constant, în sonde drepte, momentul de torsiune variază
liniar cu adâncimea (fig. 6). La suprafaţă, momentul are valoarea maximă.

Tensiunile tangenţiale variază , de asemenea, liniar, dar ele au un salt la trecerea de la un

tip de prăjini la altul, deoarece se schimbă modulul de rezistenţă al secţiunii. Tensiunile maxime
sunt la suprafaţă, în prima prăjină de foraj. În prăjina de antrenare, tensiunile tangenţiale - ca şi
cele axiale de altfel sunt mai reduse, deoarece aria secţiunii transversale este mai mare.

Exemplu

Datele inițiale
 Diametrul sondei D s=270 mm
 Diametrul prajinilor de foraj D pf =5inch=127 mm
 Diametrul interior al prajinilor de foraj d pf =109 mm
 Grosimea prajinilor de foraj t=9.19mm
 Diametrul prajinilor grele de foraj Dpg =8inch=203,2 mm
13
 Diametrul interior al grajinilor grele d pg =216 inch=71.5 mm
 Masa unitara a prajinilor grele q g =223,1 kg/m
 Adincimea sondei H=2500 m
kg
 Densitatea noroiului de foraj ρn =1200 3
m
 Apasarea pe sapa G s =211,8 kN
 Turatia n=110 rot/min
 Acceleratia gravitationala g=9.81m/s2
 Densitatea otelului ρo =7850kg/ m 3
 Presiune la pompe p pompa =150 ¯¿
 Coeficientul de siguranta c s =1.25
 Lungimea prajinilor grele
c s∗G s 1,25*211,8*10 3
l pg = = =143 m
ρn 1200
∙ qg ∙g(1- ) 223,1∙9.81∙(1- )
ρo 7850

 Lungimea prajinilor de foraj

Lp =H- l pg =2500-143=2357 m
Torsiunea

- In timpul forajului
 Sectiunea 1-1
Ps =c 1 ∙ D s1,75 ∙G s0,5 ∙ n
unde:
c1=0,22-0,32, se allege c1=0,28

Ps =0,28 ∙0,270 1,75 ∙ 211,80,5 ∙ 110=45,3 kW

Pfg =c 2 ∙ D 2 ∙ n1,7 ∙ L ∙ ρn
unde : c2= 2-5∙ 10−7,se alege c2=3∙ 10−7

Pfg=3 ∙ 10−7 ∙ 0,1272 ∙ 1101,7 ∙ 2500 ∙1200=42,8 kW

Pm =P s + Pfg =45,3+42,8=88,1 kW
P
Mt=
w

π ∙ n π ∙ 110
w= = =11,5
30 30

88,1
Mt= =7,6 N ∙ m
11,5
 2 ∙ I p π ∙(D 4−d 4) π ∙( 0,1274 −0,1094 )
W p= = = =18,4 ∙ 10−5 m3
D 16 ∙ D 16 ∙ 0,127
M t 7,6 3 N
τ= = =41,3 ∙ 10 2
W p 18,4 m

 Sectiunea 2-2
Mt
τ=
Wp

Ps 45,3
M t =M s= = =3,94 N ∙ m
w 11,5
2∙ I p π ∙( Dg 4−d ig 4 ) π ∙(0,20324 −0,0115 4 )
W p =W pg= = = =1,65∙ 10−3 m3
D 16 ∙ Dg 16 ∙ 0,2032
3,93 N
τ= −3
=2,38 ∙10 3 2
1,65 ∙ 10 m

- Dacă schimbăm apăsarea la sapă la 150 kN

 Sectiunea 1-1
Ps =c 1 ∙ Ds1,75 ∙G s0,5 ∙ n
unde:
c1=0,22-0,32, se allege c1=0,28

Ps =0,28 ∙0,270 1,75 ∙ 1500,5 ∙ 110=38,1 kW

Pfg=c 2 ∙ D 2 ∙ n1,7 ∙ L ∙ ρn
unde : c2= 2-5∙ 10−7,se alege c2=3∙ 10−7

Pfg =3 ∙ 10−7 ∙ 0,1272 ∙ 1101,7 ∙ 2500 ∙1200=42,8 kW

Pm =P s + Pfg =38,1+ 42,8=80,9 kW
P
Mt=
w

π ∙ n π ∙ 110
w= = =11,5
30 30
 80,9
Mt= =7 N ∙ m
11,5

2 ∙ I p π ∙(D 4−d 4) π ∙( 0,1274 −0,1094 )

W p= = = =18,4 ∙ 10−5 m3
D 16 ∙ D 16 ∙ 0,127
Mt 7 N
τ= = =38 ∙103 2
W p 18,4 m

 Sectiunea 2-2
M
τ= t
Wp

Ps 38,1
M t =M s= = =3,3 N ∙ m
w 11,5
2∙ I p π ∙( D g 4−d ig 4 ) π ∙(0,20324 −0,0115 4 ) −3 3
W p =W pg= = = =1,65∙ 10 m
D 16 ∙ D g 16 ∙ 0,2032
3,3 N
τ= −3
=2 ∙103 2
1,65 ∙ 10 m

Observație: Cu scăderea valorii apăsării pe sapă scad și valorile torsiunii

Tema 3: Solicitarea la tracţiune şi compresiune

Această solicitare este creată de

- greutatea proprie a prăjinilor

- greutatea ansamblurilor introduse în sondă (motoare de fund, linere),
- reacţiunea tălpii în timpul forajului (egală cu apăsarea pe sapă);
- forţele de frecare cu pereţii şi cu noroiul din sondă;
- forţele de inerţie la introducerea şi extragerea garniturii din sondă în perioadele de
variaţie a vitezei de manevrare;
- forţele de presiune create de prezenţa şi circulaţia noroiului;
- forţa de tracţiune suplimentară aplicată pentru degajarea garniturii prinse sau atunci când
există tendinţă de prindere;
- forţele de presiune create atunci când-se încearcă desfundarea garniturii prinse , când se
probează o coioană sau un liner cu ajutorul prăjinilor.

În general, solicitarea principală o constituie tracţiunea produsă de greutatea proprie. Dar

aceastaprovoacă şi compresiune: când se lasă apăsare pe sapă, când garnitura este prinsă şi lăsată
liber din cârligul instalaţiei. Interesează distribuţia tensiunilor axiale de-a lungul garniturii. Ne
vom rezuma, aici, la sonde verticale ori apropiate de veiticală şi vom studia câteva situaţii,
începând cu cea mai simplă.

1. Garnitură suspendată. Fie, mai întâi, o garnitură de foraj cu secţiune transversală uniformă,
suspendată într-o sondă verticală plină cu fluid de foraj.
Fig. 29. Solicitarea la tracţiune a unei garnituri cu secţiune uniformă suspendate într-o sondă
plină cu noroi.

Într-o secţiune oarecare, aflată la distanţa z faţă de capătul inferior, tensiunea axială

G z−F A Az ρ0 g−AL ρn g
σ z= = =ρ0 gz− ρn gL
A A

S-au notat:

G z - greutatea porţiunii afiate sub secţiunea considerată;

F A- forţa de presiune (arhimedrică) aplicată pe suprafaţa de la baza garniturii;

A - aria secţiunii transversale a prăjinilor;

L -lungimea garniturii;

ρ0 - densitatea materialului (oţelului);

ρn - densitatea fluidului de foraj ( noroiului).

În figura 29, distribuţia de tensiuni de-a lungul garniturii este construită însumând efectul
forţei de greutate (garnitura suspendată în aer) cu efectul dat de forţa de presiune (prezenţa
noroiului). Există o secţiune1 unde tensiunea axială este nulă . Faţă de bază, această secţiune se
află la distanţa

ρ0
l 0= L
ρn

Deasupra ei, garnitura este întinsă, iar dedesupt - comprimată. Tensiunea maximă de tracţiune
este la suprafaţă, z = L.

σ z , max=Lg ( ρ ¿ ¿ 0− ρ n)¿

Dacă se pune condiţia ca σ z , max să nu depăşească o anumită valoare admisibilă σ ad lungimea

maximă de utilizare a unei garnituri cu secţiune uniformă

σ ad
Lmax =
g (ρ ¿ ¿ 0− ρn) ¿

Relaţia de mai sus este similară cu (1) şi indică modalităţile de creştere a adâncimii de
introducere a unei garnituri de prăjini (burlane, ţevi de extracţie, cablu).

Pentru materialul tubular introdus în sonde, se foloseşte de obicei masa (sau greutatea) pe
unitatea de lungime. Dacă se notează cu q = A ρ0 – masa unitară, se scrie:

qz− AL ρ n
σ z=g
A

La gura sondei

qL− AL ρ n gqL ρ0 G g ρ0
σ z , max=g
A
=
A ( ) ( )
1− =
ρn A
1−
ρn
 ρ0
Factorul1− este numit coeficient de flotabilitate. Cu Gg s-a notat greutatea garniturii.
ρn

Este preferabil să se utilizeze masa unitară pentru motivul că, datorită îngroşărilor de la
capetele prăjinilor şi recordurilor, masa unitară medie depăşeşte simtitor masa unitară a prăjinilor
netede. - egală cu A ρ0 cu 10- 30 % în funcţie de lungimea şi mărimea îngroşărilor, de robusteţea
racordurilor. Lungimea (adâncimea) de utilizare a unei garnituri formate din acelaşi tip de prăjini
se scrie în acest caz:

Aσ ad A R p 0,2
Lmax = =
ρ0 ρ0
( )
qg 1−
ρn ( )
c s qg 1−
ρn

R p 0,2constituie limita de curgere. minimă şi c s un coeficient de siguranţă : 1,4 - 1,5. Cum masa

unitară medie este mai mare decât produsul ρ0 A, adâncimile maxime reale sunt mai mari decât
cele calculate mai sus.

Expresia lui G; din relaţia (3) poate fi aranjată şi astfel:

ρ0
σ z= ρ0 gz− ρn gL+ ρ n gz −ρn gz= ρ 0 gz 1−( )ρn
−ρn gh

unde h este adâncimea secţiunii considerate : h = L-z.

Relaţia se scrie şi sub forma

Gz ρ0
σ z=
A ( )
1− −ρ n gh
ρn

Greutatea părţii din garnitură aflată sub secţiunea 2 poate fi exprimată în raport cu masa unitară a
prăjinilor: G z=qgz

Se ştie că asupra unui corp scufundat într-un lichid, aflat în repaus, acţionează greutatea
corpului G, forţa de plutire FA şi, pentru ca el să fie în echilibru, trebuie aplicată o forţă verticală
Fa egală cu diferenţa G - FA (fig. 30, a). Forţa de plutire constituie rezultanta forţelor de presiune
ce se exercită pe întreaga suprafaţă a corpului şi este egală, potrivit principiului lui Arhimede, cu
greutatea volumului de lichid dezlocuit: ρn G/ ρ0

Condiția de echilibru se scrie:

ρ0
F Ai=G i−F pi =G i−( F pl −A ρn gh ) −A ρn gh=G i−F Ai−A ρn gh=G i 1− ( )ρn
− A ρn gh

Tensiunea axială în secțiunea dată

Gi ρn
σ z=
A
1−( )
ρo
−ρn gh

Tensiunea maximă la suprafață

l 2 q 2−l 1 q1 ρ0
σ z , max=g
A2
1− ( )
ρn

Lungimea maximă a prăjinilor de foraj

A R p 0,2 q1
l 2 max = − l
ρn q2 1
( )
c s q 2 g 1−
ρo

Exemplu de calcul:

Datele inițiale
 Diametrul sondei D s=270 mm
 Diametrul prajinilor de foraj D pf =5inch=127 mm
 Diametrul interior al prajinilor de foraj d pf =109 mm
 Grosimea prajinilor de foraj t=9.19mm
 Masa unitara a prajinilor de foraj q p =32.62kg/m
 Diametrul prajinilor grele de foraj Dpg =8inch=203,2 mm
13
 Diametrul interior al grajinilor grele d pg =216 inch=71.5 mm
 Masa unitara a prajinilor grele q g =223,1 kg/m
 Adincimea sondei H=2500 m
 kg
 Densitatea noroiului de foraj ρn =1200
m3
 Apasarea pe sapa G s =211,8 kN
 Acceleratia gravitationala g=9.81m/s2
 Densitatea otelului ρo =7850kg/ m 3
 Presiune la pompe p pompa =150 ¯¿
 Coeficientul de siguranta c s =1.25

 Lungimea prajinilor grele

c s∗G s 1,25*211,8*10 3
l pg = = =143 m
ρn 1200
∙ qg ∙g(1- ) 223,1∙9.81∙(1- )
ρo 7850

 Lungimea prajinilor de foraj

Lp =H- l pg =2500-143=2357 m

Calculu de rezistenta a garniturii de foraj in timpul forajului

Solicitarea la intindere-compresiune

Sectiunea 1-1 (partea superioara a garniturii de foraj)

ρ

σ z , max=
( )
Gg∗ 1− f −G s+ p p∗A0
ρ0
Ap
G g =G p∗f +G g∗f =q p∗g∗l p +q p∗g∗l g=32,62∗9,81∗2357+ 223,1∗9,81∗143=1067216,5 kg=
π π
Ao = (D p−2t)2= (127−2∗9,19)2=9266 mm 2
4 4
A p =π ∙ t p ∙ ( D p−t p )=π ∙ 9,19 ∙ ( 127−9,19 )=3401 mm2 =0.0034 m
F p= p p ∙ A o=150 ∙10 5 ∙ 0,009266=138990 N
1200
σ z , max=
(
1067216,5 ∙ 1−
7850) −211,8 ∙103 +138990
=244
N
2
3401 mm
Sectiunea 2-2 (in dreptul prajinilor de foraj)
 −F p 1−G s
σ z 1−1=
Ag
F p 1=ρn gH A g=1200 ∙ 9.81∙ 2500 ∙28414 ∙ 10−6 =836224 N
π π
A g= ∙ ( D g2−d ig2 ) = ( 203,22−71,52 )=28414 mm2
4 4

−F p 1−G s −836224−2118 00
σ z 1−1= = =−36,88 N /m m2
A pg 28414

Dacă mărim densitatea fluidului de foraj de la 1200 la 1400 kg/ m 3

Sectiunea 1-1 (partea superioara a garniturii de foraj)

ρ

σ z , max=
( )
Gg∗ 1− f −G s+ p p∗A0
ρ0
Ap
G g =G p∗f +G g∗f =q p∗g∗l p +q p∗g∗l g=32,62∗9,81∗2357+ 223,1∗9,81∗143=1067216,5 kg=
π π
Ao = (D p−2t)2= (127−2∗9,19)2=9266 mm 2
4 4
A p =π ∙ t p ∙ ( D p−t p )=π ∙ 9,19 ∙ ( 127−9,19 )=3401 mm2 =0.0034 m
F p= p p ∙ A o=150 ∙10 5 ∙ 0,009266=138990 N
1400
σ z , max=
(
1067216,5 ∙ 1− )
7850
−211,8 ∙103 +138990
=236
N
2
3401 mm
Sectiunea 2-2 (in dreptul prajinilor de foraj)

−F p 1−G s
σ z 1−1=
Ag
F p 1=ρn gH A g=1400 ∙ 9.81∙ 2500 ∙28414 ∙ 10−6 =975595 N
π π
A g= ∙ ( D g2−d ig2 ) = ( 203,22−71,52 )=28414 mm2
4 4

−F p 1−G s −975595−2118 00
σ z 1−1= = =−41,8 N /m m2
A pg 28414
Observație: Valoarile tensiunilor la partea superioara și în dreptul prăjinilor au scăzut