În sonde cu înclinări, curburi şi deplasări orizontale mari, forţele de frecare longitudinale şi momentele

forţelor de frecare la rotire au valori semnificative. Ele pot limita adâncimea finală şi succesul sondelor
direcţionale sau orizontale.
Problemele create sunt:
- creşterea forţei axiale la extragerea garniturii de foraj din sondă, cu pericolul de atingere a
limitei de rezistenţă a prăjinilor sau a instalaţiei;
- creşterea momentelor de antrenare a garniturii, ajungându-se până la imposibilitatea rotirii
fără riscul de avariere a prăjinilor;
- controlul dificil al apăsării pe sapă şi al direcţiei de dirijare;
- uzarea coloanelor de burlane tubate în zonele unde curbura sondei şi forţele de contact
sunt mari;
- dificultăţi la tubarea coloanelor de burlane;
- dificultăţi la rotirea lainerelor, când acest lucru este dorit.
Din aceste motive mărimea forţelor de frecare şi a momentelor de rotire, în diverse faze tehnologice,
constituie elemente de proiectare: prin alegerea profilului sondei şi alcătuirea garniturii de foraj se urmăreşte o
minimizare a celor două mărimi. Măsurând forţa la cârlig şi momentul de antrenare la suprafaţă, comparându-le
cu cele calculate, pot fi detectate unele probleme din gaura de sondă: încărcarea cu detritus, prezenţa găurilor de
cheie, diversele instabilităţi ale pereţilor găurii de sondă.
Dacă se asimilează sonda cu un plan înclinat cu unghiul a faţă de verticală (fig. 1), pe care lunecă
garnitura de prăjini sau coloana de burlane cu greutatea G, forţa axială se calculează cu formulele:

F = G (cos α + µ sin α), la extragere (1)

F = G (cos α - µ sin α), la introducere (2)

unde µ este coeficientul de frecare (în figura 4.1, N este forţa normală, iar Ff = μN este forţa de frecare).
La extragere, forţa axială depăşeşte greutatea garniturii doar la unghiuri moderate şi la coeficienţi de
frecare relativ mari, cu cel mult 20 -30 % (fig. 2).

a. b.

Figura 1. Forţele care acţionează la manevrarea garniturii:

a - la extragere; b-la introducere.

Figura 2. Influenţa înclinării sondei asupra forţei axiale

 La introducere, sarcina la cârlig este întotdeauna mai mică decât greutatea manevrată: ea scade atât cu
înclinarea sondei, cât şi cu coeficientul de frecare.
Există un unghi de înclinare critic, pentru fiecare valoare a coeficientului de frecare, la care sarcina la
cârlig se anulează. Acesta rezultă din ecuaţia (4.2):

1
 cr  arctg (3)


Corelaţia respectivă este reprezentată în figura 3.

La înclinări mai mari decât valoarea critică, garnitura de prăjini sau coloana de burlane trebuie împinse
în sondă, ceea ce creează anumite dificultăţi.
Momentul forţelor de frecare, care se manifestă atunci când garnitura se roteşte, este determinat de
greutatea acesteia, de înclinarea sondei şi coeficientul de frecare la rotire. În general, acesta din urmă este mai
mic decât cel care intervine la deplasarea longitudinală. Rotirea reduce simţitor şi mărimea coeficientului de
frecare la manevrarea materialului tubular. De aceea, la forajul direcţional este folosit pe larg sistemul de foraj cu
top drive, care permite rotirea şi circulaţia în timpul extragerii.

Figura 3. Curba înclinarii critice

Considerând sonda dreapta momentul fortelor de frecare:

d
Mf  G sin  (4)
2

unde d este diametrul exterior al prăjinilor (burlanelor).

Într-o sondă cu un anumit profil, adesea spaţial, cu unele porţiuni drepte şi altele curbilinii, lucrurile
sunt mai complicate. Forţele normale, implicit cele de frecare, variază de-a lungul sondei, în funcţie de
înclinarea, azimutul şi curbura ei pe diverse intervale. Garnitura este formată adesea din prăjini cu diametre
diferite. Racordurile dintre prăjini şi stabilizatorii complică şi ei problema.
Conceptul clasic de frecare se referă la interacţiunea fizică dintre două suprafeţe aflate în contact
permanent între care se exercită o forţă de apăsare normală. In sonde cu înclinări mari, inclusiv în cele
orizontale, prăjinile relativ elastice aflate în compresiune flambează uneori în timpul forajului. Garnitura ia o
formă sinusoidală sau elicoidală şi chiar mai complicată. Forţele de contact în aceste situaţii nu sunt distribuite
uniform şi au valori importante. Forţele de frecare capătă şi ele valori semnificative şi se ajunge, uneori, chiar la
înţepenirea garniturii spiralate în pereţii sondei, lucru posibil la diametre mici, la forajul cu tubing flexibil.

Calculul forţelor şi momentelor de frecare

În cazul general al unei sonde spaţiale, pentru a stabili forţele de frecare şi momentele forţelor de
frecare la rotire trebuie determinată distribuţia presiunii de contact dintre garnitură (coloană, tubing) şi pereţii
sondei. Aceasta este o funcţie de forţa axială, de greutatea proprie şi de curbura sondei de-a lungul ei.
Fie un element de garnitură (coloană, tubing) cu lungimea AL şi greutatea proprie, eventual scufundată
în fluid, qgAL (figura 4). Se notează cu α înclinarea şi cu ω orientarea elementului la un capăt ( egale cu cele ale
sondei), cu α + Δα şi ω + Δω - înclinarea, respectiv orientarea la celălalt capăt.
Forţele axiale la cele două capete sunt F respectiv F + ΔF. Cu N s-a notat forţa normală de contact
(pozitivă dacă tubul se sprijină pe peretele inferior al găurii de sondă, negativă dacă el se sprijină pe cel superior)
şi cu Ff forţa de frecare. Prima este orientată după direcţia normalei, iar a doua după direcţia tangentei. între ele
există relaţia cunoscută:

F f  N (5)

Se demonstrează că forţa normală are expresia:

N  F sin   2
  F  qgL sin  
2
 (6)

Figura 4. Forţele care acţionează asupra unui

element de garnitură aflată într-o sondă spaţială

Cu aceasta, creşterea forţei axiale:

F  qgL cos   N (7)

iar creşterea momentului de torsiune:

d
M   N (8)
2

Semnul plus din ecuaţia (7) corespunde mişcării ascensionale, iar minus celei descendente.

Intervale verticale

Pe aceste intervale, considerate drepte, se acceptă că forţele şi momentele de frecare cu pereţii sondei
sunt nule, deoarece nu există forţe de contact normale între garnitura de foraj, manevrată sau rotită, şi pereţi.
Garnitura este supusă doar la forţe axiale create de greutatea proprie, flotabilitate şi, eventual, la forţe supli -
mentare de tracţiune. Cum nu există intervale perfect verticale, iar racordurile sau mufele întâmpină o oarecare
rezistenţă se pot accepta forţe de frecare de ordinul 10 - 20 kN/1000 m.

Intervale înclinate drepte

Forţele care acţionează asupra garniturii manevrate pe astfel de intervale sunt cele din figura 5: forţele
axiale de la cele două capete, F1 şi F2, greutatea qgl, forţa de contact N şi forţa de frecare Ff. S-a notat cu l -
lungimea intervalului sau a garniturii manevrate. Forţa de frecare este dirijată în jos la extragerea garniturii,
respectiv în sus la coborârea ei. S-au neglijat forţele de inerţie.
Cu un sistem de axe ales ca în figură, ecuaţiile de echilibru sunt:
  F2  F1  F f  qgl cos  (9)

N  qgl sin   0 (10)

La acestea se adaugă relaţia (4.5). Semnul plus corespunde ridicării, iar semnul minus coborârii.
Rezolvând sistemul de ecuaţii (4.5), (4.9) şi (4.10) se obţine:

F2  F1  qgl (cos    sin  ) (11)

a. b.
Figura 5. Forţele care acţionează asupra unei garnituri într-o sondă înclinată:
a - la extragere; b- la introducere.

N  qgl cos  (12)

F f  qgl sin  (13)

Forţa axială la capătul superior se poate calcula dacă se cunoaşte forţa axială la capătul inferior. La
introducere, şi una, şi cealaltă pot fi forţe de compresiune, când
α ≥ αcr.
Forţa axială variază liniar cu lungimea (figura 4.6, pentru F1 = 0). Presiunea de contact de-a lungul
intervalului este constantă: p = N∕l = qg sin α.
Intre forţa de ridicare F2r şi cea de coborâre F2c există un domeniu unde garnitura rămâne staţionară,
indiferent de valoarea lui F2, a cărui lăţime este proporţională cu valoarea coeficientului de frecare µ:

Figura 6 Variaţia forţei axiale cu adâncimea

 a) α <αcr; b) α>αcr; c) α=90º.

F2 r  F2 c  2 qgl sin  (14)

Există o situaţie „ neutră ", la care forţa de frecare este nulă şi:

F2 r  F2 c cos 
F2  F1  qgl cos   F1  (15)
2 sin 

situaţie ilustrată cu linie punctată în figura 6.

La rotirea garniturii trebuie învins momentul forţelor de frecare cu pereţii. La capătul superior,
momentul:

Nd qgld
M 2  M1   M1  sin  (16)
2 2

unde M1 este momentul la capătul inferior.

Variaţia momentului este, de asemenea, liniară.
Momentul forţelor de frecare se reduce când garnitura este manevrată longitudinal.

Intervale de creştere a înclinării

Problema frecării garniturii cu pereţii în sonde curbate este mai complicată deoarece presiunea de
contact este dependentă de forţa axială şi de înclinare, ambele variabile de-a lungul intervalului. Figura 7
ilustrează distribuţia presiunii de contact pe un sector de creştere a înclinării.

Figura 7. Distribuţia presiunii de contact pe un interval de creştere a înclinării:

a - contact numai pe peretele inferior; b - contact numai pe peretele superior; c - contact mixt.

Dacă forţa axială la capătul inferior al garniturii F1 este mică,eventual negativă (de compresiune),
garnitura se sprijină pe toată lungimea intervalului pe peretele inferior al sondei (figura 7, a). Când forţa axială
este suficient de mare, prăjinile se sprijină doar pe peretele superior al sondei şi presiunea de contact care
acţionează asupra prăjinilor se exercită în sens invers faţă de situaţia precedentă (fîgura 4.7, b). Poate exista şi o
situaţie intermediară, când pe porţiunea inferioară prăjinile se sprijină pe peretele de jos al sondei, iar pe cea
superioară pe peretele de sus al sondei (figura 4.7, c). Există un unghi de înclinare αt, la care se trece de la o
situaţie la cealaltă (în fapt, pe o anumită porţiune, dependentă de curbura sondei, de diametrul prăjinilor şi cel al
sondei, prăjinile nu se sprijină pe nici unul din pereţi). Prezenţa uneia sau a alteia dintre situaţii este determinată
şi de raza de curbură a sondei, de greutatea unitară a prăjinilor.
Aici se consideră intervale cu raza de curbură constantă (arce de cerc).

Extragerea garniturii

Fie un segment elementar din garnitură, aflat într-un punct de-a lungul sondei unde unghiul de înclinare
este a, cu lungimea dL= Rdα (R este raza de curbură a prăjinilor; dα este unghiul la centru corespunzător).
Să presupunem că prăjinile se sprijină pe peretele inferior al sondei (cazul a). Forţele care acţionează
asupra segmentului dL sunt indicate pe figura 4.8, a. Forţa normală N = pdL = pRdα este îndreptată în sus. Forţa
de frecare F1= µN = µpRdα se opune mişcării. Variaţia forţei axiale dF s-a luat în acelaşi sens cu cel de creştere a
unghiului de înclinare α.
Cu un sistem de axe ales ca în figură, ecuaţiile de echilibru sunt:

d d d
 F cos  ( F  dF ) cos  F f  qgRd  cos(  ) (17)
2 2 2

d d d
F sin  ( F  dF ) sin  N  qgRd  sin(  ) (18)
2 2 2

Pentru dα→0, sin dα→dα, cos dα→1, dα∙dF→0.

Figura 8. Forţele care acţionează asupra unui element

din garnitură pe un interval de creştere a înclinării:
a - cu contact pe peretele inferior; b - cu contact pe peretele superior.

Forţa de frecare de-a lungul intervalului se poate calcula cu relația:

F f  F1  F2  qgR (sin 1 sin  2 (19)

Introducerea garniturii

Ecuaţiile de echilibru sunt similare cu (17) şi (18) doar că forţa de frecare este orientată în sus, în sens
contrar mişcării.
Unghiul de tranziţie de la o situaţie la alta (garnitura se sprijina pe peretele superior sau inferior) se
determină din ecuaţia implicită:

1 1   2 
(sin  t   cos  t )e  t   F1  (1   2 ) sin 1  2  cos 1  e 1 (20)
2  qgR 

Momentul de rotaţie
 Pe intervalul de creştere a înclinării, momentul necesar pentru învingerea frecărilor care iau naştere la
rotirea garniturii se calculează cu formula:

1 d
M  p Rd (21)
t 2

Intervale de scădere a înclinării

În acest caz, prăjinile se sprijină doar pe peretele inferior al sondei (figura 10). Forţele care acţionează
asupra unui element din garnitura de foraj sunt indicate în figura 11.

Figura 9. Modulul de acţiune Figura 10. Forţele care acţionează

a presiunii de contact asupra unui element din garnitură
pe un interval de scădere a înclinării pe un interval de creştere a înclinării

La extragere cu sistemul de axe ales ca în figura 10 ecuaţiile de echilibru sunt:

dα dα dα
F cos −( F+dF )cos + F f +qgRd α⋅cos(α + )=0 (22)
2 2 2
dα dα dα
−F sin −(F +dF )sin + F f +qgRd α⋅sin(α− )=0 (23)
2 2 2
Pentru dα→0, sin dα→dα, cos dα→1, dα∙dF→0.
Prin rezolvarea sistemului de ecuaţii (22) şi (23) rezultă:

F
p=qg sin α+ (24)
R

dF
−μF=qgR ( cos α+μ sin α ) (25)
dα

Integrând cea de-a doua ecuaţie se obţine:

μ ( α −α 1 )
F=− A sin α −B cos α + ( F 1 + A sin α 1 + B cos α 1 ) e (26)

La introducere repetând analiza de mai sus se obţine:

 μ ( α −α 1 )
F=− A sin α + B cos α + ( F 1 + A sin α 1−B cos α 1 ) e (27)

Momentul de rotaţie se calculează cu formula:

α2 d
M=∫α μp Rd α (28)
1 2

Forţa axială rezultă din relaţiile (26) şi (27)

F=F1 + qgR ( sin α −sin α 1 ) (29)

Cu această expresie în relaţia (24) se obţine:

F1
p=2 qg sin α−qg sin α 1 + (30)
R

Momentul de rotaţie

F1 d
α
2
(
M =∫α μ 1 qg sin α −qg sin α 1 +
1 R 2 )Rd α =
(31)
F1
μ
dR
2 [ (
1 qg ( cos α 1 −cos α 2 ) − qg sin α 1 −
R )
( α 2−α 1 ) ]
Similar pot fi calculate forţele de frecare şi momentele forţelor de frecare la rotire pentru alte curbe cu
ecuaţii cunoscute, ca de exemplu curbe catenare, arce de cerc în plan orizontal.