Fotoînclinometre

Acest tip de inclinometre este inca destul de raspandit. atat in varianta monopunct, cat si in cea
multipunct. Cei doi parametri ai sondei in punctcle de masurare - inclinarea si azimutul - sunt inregistrati
fotografic si apoi cititi la suprafata, dupa extragerea aparatului.
Fotoinclinometrele pot fi introduse cu cablu, conductor sau nu, in gaura libera sau in prajini, iar unele
pot fi lansate liber in garnitura de foraj. Exista inclinometre comandate de la suprafata, dar si autonome
(programabile).
Fotoinclinometrele construite pentru inclinari nu prea mari (pana la 20 - 30°) contin de obicei un pendul
care masoara inclinarea sondei, o busola -magnetica sau giroscopica - pentru masurarea azimutului, un obiectiv
foto si cateva becuri pentru iluminare, un disc foto (la aparatele monopunct) sau o caseta cu film (la aparatele
multipunct), un mecanism de tragere a filmului si dc aprindere a becurilor, in cazul instrumentelor multipunct, un
ceas electronic care controleaza mecanismul respectiv si un set de baterii electrice la aparatele autonome (fig. 1).
Ansamblul este introdus intr-o carcasa amagnetica din alama sau aluminiu. La capatul de jos al carcasei
poate fi atasat un sistem de orientare

Figura 1 Componentele unui fotoînclinometru autonom

Inclinometrele lansate liber in garnitura au la capatul inferior un amortizor de socuri, iar la capatul
superior o ciuperca pentru a putea fi prinse §i extrase cu ajutorul unei corunci, daca este nevoie. In sonde cu
inclinari rnari se ataseSza si un lest - o bara grea.
Componentele de masurare, pendulul si busola, sunt imersate intr-o camera cu lichid transparent, care
amortizeaza oscilatiile.
Cand inclinometrul se afla intr-o sonda inclinata, cum pendulul ramane in pozitie verticala, distanta
dintre varful lui si axa aparatului constituie o masura a inclinarii. Aceasta se citeste pe un disc din sticla pe care
sunt gravate cercuri concentrice, gradate corespunzator (figura 2).

Figura 2. Modul de măsurare a înclinării şi azimutului cu un pendul şi o busolă

 Varful pendulului se proiecteaza si pe discul busolei magnetice sau giro-scopice, pe care sunt trasate
linii radiale, gradate de la 0 la 360°. Pozitia firelor reticulare din varful pendulului proiectate peste discul de
sticla transparent sj peste eel al busolei este fotografiata expunand filmul printr-un obiectiv aflat deasupra
pendulului timp de cateva zeci de secunde. „Distanta" dintre centrul imaginii fotografiate §i centrul discului
indica inclinarea, iar unghiul format de directia imaginii cu directia nordului constituie azimutul sondei.
Figura 3 prezinta doua fotoinclinometre monopunct cu plutitor, constructie Kuster. Plutitorul isi
pastreaza permanent axa de rotatie verticala (perpendicular pe suprafata orizontala a lichidului pe care pluteste).
Avand incorporat un magnet, el se autoorienteaza si in campul magnetic al pamantului. Plutitorul este
transparent, iar pe suprafata lui sunt gravate cercuri, pentru inclinare, si linii radiale, pentru azimut. Lumina unui
bee se propaga prin miezul transparent al suportului pe care se roteste liber plutitorul si pe un disc foto se
imprima imaginea firelor reticulare din centrul suportului peste o portiune din suprafata gradata a plutitorului.

Fotoinclinometre programabile

Din aceasta categorie fac parte majoritatea fotoinclinometrelor monopunct sau multipunct. De regula,
aceste inclinometre sunt miniaturizate si au dimen-siunile transversale reduse, fiind destinate sa opereze in
interiorul garniturii de foraj, intr-o prajina grea amagnetica. Ele sunt alimentate cu baterii de litiu, rezistente la
temperaturi ridicate. Pentru actionarea aparatului fotografic, ele au un motoras electric sau un arc, precum si un
ceas electronic (timer) care activeaza sistemul dupa un program prestabilit. Fotoinclinometrele multipunct au
film de 8 sau 10 mm §i pot imegistra sute de imagini.
Inclinometrele Eastman, folosite si in Romania, care au limita maxima de masurare a inclinarii pana la
20° au sistemul de masurare - busola §i pendulul -similar cu eel de la inclinometrele Zmieureanu, descris mai
sus. Imaginile fotografice inregistrate sunt, de asemenea, asemanatoare, doar ca azimutul se masoara de la nord
spre est sau vest si de la sud spre est sau vest. De exemplu, azimutul de 150° este indicat 30° NE, iar eel de 340°
ca 20°NW.
Cu ceasul electronic se programeaza perioada de timp, scursa de \a introducerea aparatului in sonda,
pana cand sistemul fotografic este activat.
In continuare, ceasul controleaza intervalele de timp la care se iau imagini (30 s, 1, 2, 4 sau 8 min).
Simultan cu ceasul electronic se porneste si un cronometru la suprafata. Perioada de timp pana la activarea
aparatului de fotografiat trebuie sa fie suficient de mare pentru ca instrumental sa ajunga in prajina amagnetica §i
sa se linisteasca. Daca timpul este prea scurt, se vor lua imagini cand incli-nometrul este in miscare, iar daca este
prea mare operatia este intarziata (problema este eliminate cu senzori de miscare: camera foto opereaza dupa 30
sau 60 s de stationare). Pana ce inclinometrul se apropie de capatul garniturii. aceasta poate fi manevrata pentru a
evita prinderea ei.
Cu inclinometre Eastman monopunct se masoara parametrii sondei doar intr-un punct al sondei, in
prajina grea amagnetica unde stationeaza. Cu cele multipunct se masoara parametrii de deviere in diverse puncte
ale sondei la extragerea garniturii de foraj (aparatul ramane permanent in prajina amagnetica). Folosind
cronometrul se lasa garnitura nemiscata un anumit timp pentru linistirea pendulului si a busolei, si pentru
expunerea filmului (15 s inainte de aprinderea becurilor si 15 s dupa). Uneori se lasa garnitura nemiscata
suficient timp ca sa fie luate doua imagini, care trebuie sa fie identice. Adancimile la care se afla. inclinometrul
dupa extragerea fiecarui pas se coreleaza cu imaginile de pe film; cele inregistrate cand garnitura este in miscare
sunt ignorate.
Inclinometrele Eastman cu domeniul de masurare mai mare, pana la 90 , au in locul pendulului un
cilindru transparent gol, cu o masa excentrica laterala, suspendat de-a lungul axei intr-o rama (fig. 6). Acesta are
un ax coliniar cu axa aparatului, ax care se poate misca liber in doua lagare. Capetele ramei sunt unite cu un fir
reticular. Cilindrul are o fereastra laterala gradata de la 0 la 100°, gradatii care semnifica unghiuri la centra, cu
un fir reticular pe mijloc
 Figura 3. Unitatea de masurare Eastman pentru inclindri mari:
1 - cilindru mobil; 2 - masa excentricd; 3 - rama;
4 - lagare; 5 -fir reticular pentru citirea inclinarii;
6 - fir reticular pentru citirea azimutului;
7 -busold; 8-greutate excentrica.
In interiorul cilindrului se afla suspendata o busola magnetica, gradata corespunzator.
Cand aparatul este inclinat, rama ramane permanent perpendiculara pe planul apsidal (planul format de
directia inclinarii si verticala), datorita unei greutati excentrice, iar cilindrul i§i pastreaza pozitia cu masa
excentrica in jos (figura 6 - desenul de jos).

Inclinometre giroscopice

Acestea sunt utilizate atunci cand inclinometrele magnetice, mai comode, nu sunt aplicabile: in coloane,
in prajini sau tubing, in vecinatatea unor sonde deja tubate (pe platforme cu mai multe sonde la adancimi
reduse), in prezenta unor roci cu anomalii magnetice, la latitudini mari, unde componenta orizontala a campului
magnetic terestru este mica, la iesirea din coloane (reintrari in strat).
In principiu, giroscopul are ca element principal un corp solid care se roteste cu viteza foarte mare §i
care, datorita inertiei, isi mentine directia axei de rotatie, cu conditia ca aceasta axa sa aiba posibilitatea sa ia
orice directie. Daca acest corp este montat in carcasa unui aparat printr-un sistem cardanic care-i permite
libertatea necesara, el isi mentine axa de rotatie in spatiu indiferent de pozitia carcasei. Cand axa respectiva este
dirijata dupa directia nordului geografic, unghiul dintre aceasta axa si cea a carcasei constituie azimutul carcasei

Figura 4 Schema giroscopului

 Figura 4 prezinta schema unui giroscop pentru masurarea azimutului. Un motor in scurt circuit,
alimentat in curent alternativ de inalta frecventa si rotit cu peste 10 000 rot/min, este montat in carcasa aparatului
prin intermediul a doua cadre, unui orizontal si al doilea vertical. Motorul are trei grade de libertate: in jurul axei
proprii (axa spin sau axa giroscopului), impreuna cu cadrul interior, in jurul unei axe orizontale perpendiculare
pe axa spin §i impreuna cu cadrul exterior in jurul axei verticale. Sistemul motor-cadre este echilibrat static daca
cen-trul lui de greutate coincide cu punctul de intersectie a celor trei axe ortogonale.
Solidar cu axa cadrului exterior se afla un disc cu roza vanturilor. In dreptul discului, pe carcasa, se
gaseste o coroana circulara cu un vernier, pentru citiri mai precise ale azimutului, si un reper.
Daca initial axa spin este orizontala si axa aparatului verticala, atunci directia de pe disc paralela cu axa
spin (directia nordului magnetic, de exemplu) ramane in acelasi plan vertical cu axa spin cand discul impreuna
cu aparatul se inclina intr-o parte sau alta (fig. 9, a) ori cand acesta se roteste (fig. 9, b). Cadrul interior ramane
permanent orizontal, iar eel vertical doar se inclina: nu se roteste odata cu aparatul.
Inainte de a fi introdus in sonda, cu aparatul in pozitie verticala, se orien-teaza axa spin in directia
nordului (sau o alta directie orizontala cunoscuta) si se roteste carcasa aparatului astfel incat un reper de pe
marginea lui (zeroul vernierului de pe coroana circulara) sa coincida cu directia nordului.