Pentru orice sonda, dirijata sau nu, este necesar sa se cunoasca pozitia ei in spatiu, nu doar atunci cand

este terminata, ci şi in timpul forajului. Motivele sunt numeroase.

- urmarirea traseului sondei in cursul forajului astfel ca tinta (tintele) preconizata sa
fie atinsa;
- evaluarea intensitatii de deviere de-a lungul sondei;
- evitarea coliziunii cu alte sonde existente in apropiere;
- evitarea situatiilor nedorite, cand sonda ajunge intr-o zona sterila sau inundata,
intr-un cap de gaze ori in zona de influenta a altei sonde;
- determinarea adancimii reale, pe verticala, a formatiunilor geologice intalnite,
inclusiv a celor productive, si intocmirea unor harti geologice corecte;
- interceptarea unei sonde scapate de sub control, care trebuie omorată.
Traseul unei sonde este determinat daca se cunosc coordonatele spatiale in oricare punct de-a lungul ei.
Aceasta presupune masurarea unor parametri spatiali intr-un numar cat mai mare de puncte pe traseul sondei si
prelucrarea aces-tor parametri cu ajutorul unor algoritmi matematici adecvati.
În mod obisnuit, parametrii care se masoara intr-un punct sunt: inclinarea, azimutul şi adâncimea de-a
lungul sondei. Primii doi parametri se masoara cu ajutorul unor instrumente numite inclinometre, iar ultimul,
lungimea, prin intermediul cablului de lansare a instrumentelor sau al garniturii de prajini, de la suprafata pana in
punctul respectiv. Exista insa si aparate care masoara direct coordonatele spatiale in orice punct.
Datele primare - masuratorile de deviere - sunt prelucrate manual sau automat, uneori chiar in interiorul
instrumentelor de masurare, şi se obtin coordonatele carteziene ale diverselor puncte.
Masuratorile de deviere pot atinge, o pondere insemnata in durata şi costul unei sonde, in cele directionale pana
la 8 - 10 %