Proiect la ,,istoria matematicii’’

Titlu: Etapele dezvoltarii

matematiicii ca stiinta

Realizat de Arama Krina,

clsa a X-A

Înainte de perioada modernă, când a avut loc o răspândire a cunoştinţelor

matematice și nu numai în întreaga lume, dovezi ale descoperirilor matematice
au fost găsite doar în câteva locuri. Cele mai vechi texte matematic sunt
Plimpton 332 (text babilonian din 1900 I.C.), Rhind Mathematical Papyrus (text
egiptean 2000-1800 I.C.)Aceste texte se referă la teorema lui Pitagora, care pare
a fi cea mai veche şi mai difuzată descoperire matematică după aritmetica de
bază şi geometrie.
Contribuţia greacă în matematică a constat într-o rafinare a metodelor
(în special prin introducerea de raţionamente deductive şi de rigoare
matematică în demonstraţii) şi a extins subiectul de studiu al matematicii.
Studiul matematicii ca şi subiect propriu-zis începe cu secolul al 6-lea I.C.
cu şcoala pitagoreică, care a introdus cuvântul matematică de la cuvântul
grec μάθημα (mathema), însemnând ”subiect de instrucţie.”
Matematica preistorică
Originile matematicii sunt strâns legate de conceptele de număr
mărime și formă. Studiile moderne asupra animalelor au arătat că
aceste concepte nu sunt specifice doar speciei umane. Astfel de
concepte au facut parte din viaţa de zi cu zi a societăţilor
preistorice, care se ocupau cu vânatul şi culesul. Conceptul de
număr a evoluat în timp, astfel că în limbajele de astăzi se face
distincţie între 1 unu şi mai mulţi.
Matematicienii babilonieni foloseau sistemul numeric sexazecimal
(cu baza 60). De aici provine împărţirea în zilele noastre a unui
minut în 60 de secunde, a unei ore în 60 de minute şi faptul că un
cerc are 360 de grade, iar secundele şi minutele unui grad indică
fracţiile acelui grad. Progresele babilonienilor în matematică au fost
facilitate de faptul că numărul 60 are mulţi divizori. În sistemul
numeric babilonian, cifrele scrise pe coloana din stânga reprezentau
valori mult mai mari decât în sistemul numeric zecimal. Le lipsea
însă echivalentul unei zecimi.
 Numărul este una dintre cele mai simple noțiuni abstracte; este abstractă deoarece un
număr nu poate fi evidențiat de un obiect material; există numai semne convenționale
care îl exprimă.
Datorită dezvoltării relațiilor interumane și intertribale și, nu în ultimul rând, a primelor
sisteme de scris (însemnările făcute pe pereții peșterilor sub forma unor imagini care
exprimau, atât trăiri în tărâmul real, dar și în cel oniric și, din ce în ce mai mult, pe
tărâmul ideilor), a apărut treptat noțiunea de „număr” și sub formă abstractă.
Relațiile comerciale s-au dezvoltat odată cu evoluția spiritului uman; în același timp,
numărul a început să fie din ce în ce mai prezent în viața oamenilor și, în cele din
urmă, indispensabil unei existențe umane așa cum am început s-o conștientizăm ca
omenire în urmă cu 5.000 de ani, de când datează urmele primelor state care au
apărut în lume.
De asemenea, au apărut operațiile: adunarea, scăderea, înmulțirea și, în cele din
urmă, împărțirea, care a pus probleme oamenilor învățați până în timpul Renașterii,
când s-a dezvoltat metoda modernă de împărțire, numită metoda șahului, deoarece a
fost inspirată de unele mișcări pe tabla de șah.

Unele din primele descoperiri matematice țin de extragerea rădăcinii pătrate, a rădăcinii

cubice, rezolvarea unor ecuații polinomiale, trigonometrie, fracții, aritmetica numerelor
naturale, etc. Acestea au apărut în cadrul
civilizațiilor akkadiene, babyloniene, egiptene, chineze și civilizațiile de pe valea Indului.
În Grecia antică, matematica, influențată de lucrările anterioare și de specificațiile
filosofice, generează un grad mai mare de abstractizare. Noțiunile de demonstrație și
de axiomă apar în această perioadă. Apar două ramuri ale
matematicii, aritmetica și geometria. În secolul al III-lea
î.Hr., Elementele lui Euclid[4] rezumă și pun în ordine cunoștințele matematice ale
Greciei antice. Civilizația islamică a permis conservarea moștenirii grecești și reunirea
ei cu descoperirile din China și India, mai ales în ceea ce privește sistemele de
numerație. Domeniile trigonometriei (prin introducerea funcțiilor trigonometrice) și
aritmeticii cunosc o dezvoltare deosebită. De asemenea, în această perioadă sunt
inventate și combinatorica, analiza numerică și algebra liniară.
Matematicienii europeni au preluat și dezvoltat lucrările gânditorilor din țările Islamului.
De exemplu lucrările de trigonometrie ale lui Regiomontanus s-au bazat pe studiul
operelor lui Al-Battani sau Al-Tusi.

Câteva secole înainte de Renaștere matematica are doar un statut de disciplină

auxiliară pe lângă unele catedre, neexistând profesori care să predea exclusiv
matematică[6].
În timpul Renașterii, o parte din textele arabe sunt studiate și traduse în latină.
Cercetarea matematică se concentrează în Europa. Calculul algebric se dezvoltă ca
urmare a lucrărilor lui François Viète și René Descartes. Newton și Leibniz au inventat,
independent, calculul infinitezimal.
In epoca contemporana

În secolul al XIX-lea, David Hilbert și Georg Cantor dezvoltă o teorie

axiomatică asupra căutării fundamentelor matematice. Această dezvoltare a
axiomaticii va conduce în secolul al XX-lea la definirea întregii matematici cu
ajutorul unui singur limbaj: logica matematică.
Secolul XX a fost martorul unei specializări a domeniilor matematicii, a
nașterii și dezvoltării a numeroase ramuri noi, cum ar fi: teorie
spectrală, topologii algebrice sau geometrie algebrică. Informatica a avut un
puternic impact asupra cercetării. Pe de o parte, a facilitat comunicarea între
cercetători și răspândirea descoperirilor, pe de alta, a oferit o unealtă foarte
puternică pentru testarea teoriilor.
Matematica devine în prezent tot mai mult un auxiliar universal al celorlalte
științe[7]