Sunteți pe pagina 1din 20

ALCOOLUL-ELIXIR SAU

OTRAVĂ?
Atât vinul cât şi celelalte băuturi
alcoolice au apărut de mii de ani,
integrându-se în istoria omenirii,
integrându-se în viaţa de toate zilele a
oamenilor, cu obiceiurile, cu pasiunile
ori cu petrecerile lor.
• Reacția de fermentație a glucozei din
fructe şi cereale duce la obţinerea de
alcool etilic.
Astfel, din glucoză rezultă alcool etilic
și dioxid de carbon.
• C6H12O6= 2C2H5OH + 2CO2
• Consumul de alcool a crescut în ultimul
timp ca volum şi frecvenţă, iar vârsta la
care se începe băutul a scăzut. Studiile
efectuate arată că obiceiul consumului de
alcool începe din adolescenţă şi la
debutul vârstei adulte, însă consecinţele
patologice nu apar decât în decursul mai
multor ani. Se observă diferenţe între
sexe privitor la consumul de alcool şi la
efectele fizice produse de acesta. În ziua
de azi , din ce în ce mai multe tinere
consumă alcool şi cantităţi din ce în ce
mai mari. Conţinutul mai redus de apă al
organismului femeilor face ca acestea să
fie mai vulnerabile decât bărbaţii la
efectele alcoolului.
• Adolescenţii sunt în măsură redusă consumatori cronici de
alcool; mai degrabă ei au tendinţa de a ceda ocazional unui
consum excesiv de alcool. Consumat însă din tinereţe,
alcoolul duce la dependenţă şi chiar dacă dependenţa se
instalează după mai mulţi ani, în majoritatea cazurilor, la 30
ani deja persoana consumatoare de alcool devine alcoolic şi ar
trebui să ceară asistenţă medicală de specialitate.
DE CE ADOLESCENTII CONSUMA
ALCOOL?
• Dorința de a fi ”cool” și a se integra usor in alte grupuri;
• Stresul este din ce în ce mai mare și a crescut procentul
adolescentelor care suferă de depresie. Deși alcoolul este
un puternic stimulator al depresiei, se încearcă depășirea
momentelor dificile prin consumul exagerat de alcool;
• La fete exista dorința de a socializa mai ușor cu băieții și a
fi mai libere emotional în special cu sexul opus;
• doresc să-și arate independența sau să își supere părinții;
• Dorința de a se simți bine, alcoolul devenind o recompensă
pe termen scurt, cunoscând faptul că la începutul
consumului alcoolul te face să te simți euforic;
• Persoanele cu încredere scăzută în sine, timide, rușinoase
folosesc alcoolul ca un factor dezinhibator, care le ajută să
spună lucruri pe care, de altfel, în afara consumului nu le
spun;
Consumul de alcool înainte de a urca la volan
rămâne principala cauză a accidentelor rutiere
zilnice care se produc în țară. Datele poliției
arată că de la începutul acestui an șoferii beți
la volan au provocat 132 de accidente rutiere.
Din cauza consumului excesivde alcool se
inregistreaza si o crestere avansata a bătăilor
si a certurior in familie,dar si in grupurile
sociale.Adesea în cluburi tinerii beau mult si se
ajunge la violenta fizică.
Nu trebuie niciodata sa dai curs unui
conflict,mai ales cu o persoana in stare de
ebrietate ,deoarece poate deveni foarte
agresiva.Sustin parerea inteleptului care a
spus ,,Să te temi mai tare de un om beat ,decat
de un caine turbat’’
Alcoolul este băutură consumată de foarte mult timp de
către oameni, iar în prezent îl regăsim sub atât de multe
varietăți încât ne-ar lua câțiva ani din viață pentru a gusta
în fiecare zi un anumit sortiment de băutură ce conține mai
multe grade. Dacă este consumat moderat, acesta poate
avea efecte pozitive asupra sănătății, însă în cazul
consumului în exces acesta provoacă stări neplăcute și
mahmureală. De-a lungul timpului, alcoolul a dus la
apariția a numeroase curiozități:
• Durează maxim 6 minute pentru ca neuronii
și celulele creierului reacționeze la alcool.
• Alcoolul nu este digerat, el este absorbit
direct în sânge.
 
Aproximativ 38 planetei spun ca nu consumat niciodată alcool. Dacă ne uităm la cei care consumă, putem
spune că se ocupă și de porția celor care nu au gustat niciodată o astfel de băutură.
Oamenii care au ochii albaştri au o toleranță
mai mare față de alcool
In mod paradoxal,exista si o fobie legata de alcool,aceasta
referindu-se la teama de a vedea paharul gol si se numeste
Cenosilicafobie
Alcoolul este mult mai puțin solubil în grăsime decât în apă, astfel –
concentrația lui va ajunge la un nivel mai mare în sângele unei
persoane grase decât în sângele uneia musculoase care a consumat
aceeași cantitate de alcool, toți ceilalți factori fiind egali. De ce?
Oamenii cu mai multă grăsime conțin mai puțină apă decât
persoanele musculoase de aceeași greutate.
Cercetarile sugereaza ca în orice moment 0,7din populatia
  este beată.Inseamnă că aproximativ 53 de milioane de
lumii
oameni sunt beţi chiar acum.
Alcoolul nu te face sa uiti de toate si de toţi.Pur si simplu
creierul pierde temporar capacitatea de a crea amintiri.
Citate,glume amuzante despre alcool
• ” O sticla de vin contine mai multa filozofie in ea decat orice alta carte
din lume.
• Un beţiv, în drum spre casă, se împiedică şi cade. Se ridică cu greu,
porneşte şi iar cade si zice:
– Dacă ştiam că o să mai cad o dată, nu mă mai ridicăm.
• Trei beţivi bat la uşa unei doamne. Femeia deschide uşa, dar rămâne
surprinsă! Unul dintre beţivi răspunde:
– Am venit să-l conducem pe soţul dvs. acasă, dar nu ştim care dintre
noi este.
Beneficii:
-Vinul, spre exemplu, este un adevarat elixir al tineretii.
Acesta contine mai multi antioxidanti decat alte bauturi, dar
nu consuma mai mult de un pahar pe zi, daca esti femeie, si
mai mult de doua, daca esti barbat, potrivit Live Strong .
-Un pahar de alcool pe zi scade colesterolul, in mod
surprinzator, dupa cum arata un studiu din 2005, reducand
riscul de diabet de tip 2 cu pana la 30%.
-Cate o gura de bautura previne declinul cerebral, spun
cercetatorii de la Universitatea Loyola, cu pana la 23%. Ajuta
si la prevenirea bolii Alzheimer si a altor forme de dementa.
Întrebări
• Din ce cauză tinerii consumă alcool în exces?
• De ce femeile sunt mai vulnerabile la efectele consumului
excesiv de alcool?
• De ce persoanele grase sunt mai predispuse spre a se îmbăta ?
• Ce test se efectuează de catre politisti pentru a vedea
concentraţia de alcool în sange?
• Ce cantitate de alcool în sânge semnalizează starea de
ebrietate?
Spune stop consumului excesiv de
sănătate,nu-ţi distruge viaţa!

Multumesc pentru atenŢie!

Proiect realizat de Aramă Krina

S-ar putea să vă placă și