ESEU: ION CREANGĂ

Ion Creangă (nascut la 1 martie 1837, Humuleşti, decedat la 31 decembrie 1889, Iaşi) este unul dintre clasicii literaturii
române. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveştilor şi povestirilor sale, Ion Creangă a intrat în istoria literaturii
române, în principal, datorită operei autobiografice Amintiri din copilărie BIBLIOGRAFIE Copilăria lui Creangă a devenit
foarte bine cunoscută, tocmai datorită propriului său exerciţiu de anamneză înfăptuit în scopul creării autobiografiei
Amintiri din copilărie. În 1847 începe şcoala în satul natal.

Fiu de ţăran din Humuleşti, este pregătit mai întâi de dascălul din sat, merge mai departe la o şcoală din Broşteni şi la
alta din Târgul Neamţului, continuând apoi cu şcoala de catiheţi din Fălticeni. Este silit să plece la oraş, pentru a absolvi
seminarul din Socola. S-a despărţit cu greu de viaţa ţărănească, după cum el însuşi sugerează în lucrarea autobiografică:
"Dragi mi-erau tata şi mama, fraţii şi surorile şi băieţii satului, tovarăşii mei de copilărie, cu cari, iarna, în zilele geroase,
mă desfătam pe gheaţă şi la săniuş, iar vara în zile frumoase de sărbători, cântând şi chiuind, cutreieram dumbrăvile şi
luncile umbroase, ţarinele cu holdele, câmpul cu florile şi mândrele dealuri, de după care îmi zâmbeau zorile, în
zburdalnica vârstă a tinereţii! Asemenea, dragi mi-erau şezătorile, clăcile, horile şi toate petrecerile din sat, la care luam
parte cu cea mai mare însufleţire".

Din 1855 până în 1859, Creangă urmează cursurile seminarului, iar apoi, luând atestatul, revine în satul natal. Se însoară
mai târziu la Iaşi, devenind diacon al bisericii Patruzeci de sfinţi. Căsătorit de trei ani, Ion Creangă intră în şcoala normală
"Vasile Lupu" din Iaşi.

Absolvind-o, este numit institutor la o şcoală din Iaşi. În jurul anului 1871, permiţându-şi să poarte pălărie în loc de
potcap, este acuzat de erezie şi silit să părăsească preoţia. Atunci ministrul Tell îl destituie din postul de institutor,
acuzând imoralitate, însă venirea lui Titu Maiorescu la minister contribuie la restituirea postului viitorului mare scriitor.

Ion Creangă moare pe data de 31 decembrie 1889, în satul său natal Humuleşti, din pricina unei maşini cu aburi, sunt de
cuvinţă unii biografi. Alţii, însă, consideră ziua de 10 iunie drept data decesului scriitorului. Această ezitare se datorează,
probabil, lipsei unui document care să ateste ziua de înmormântare a lui Creangă.

ANII DE MATURITATE Împrietenindu-se cu Mihai Eminescu, a început să frecventeze întrunirile societăţii "Junimea"
conduse de Titu Maiorescu şi a publicat în "Convorbiri literare" diverse povestiri, anecdote şi chiar Amintirile. Ion Creangă
este unul din marii clasici ai literaturii române care s-au afirmat in cercul literar Junimea, in a doua jumătate a secolului al
XIX-lea. E un scriitor realist, unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai iubiţi.

El a reuşit să ridice proza românească din secolul trecut pe aceleaşi culmi pe care Eminescu propulsase limba literară în
poezie, valorificând vorbirea omului simplu şi ridicând-o la un nivel neegalat pâna astăzi. Despre cel mai mare povestitor
al românilor, Ion Creangă, care îi urmează lui Ion Neculce, s-a spus că a intrat în literatură cu un substanţial fond
sufletesc şi intelectual de sorginte populară. În acest sens, G.

Călinescu afirma că, scriitorul moldovean reprezintă poporul român, însuşi, surprins într-un moment de genială
expansiune. În Creangă trăiesc credinţele, cresurile, datinile, obiceiurile, limba, poezia, morala, filosofia poporului- scria
G.Ibrăileanu.

Izvorul principal al operelor sale este folclorul românesc. Plecând de la folclor, Creangă a reuşit să ridice proza
românească pe culmi nebănuite. Valorificând limba omului simplu, el o ridica la un nivel artistic neegalat, dovedindu-se
un artist profund original.

Îndemnul de a scrie i-a venit din partea bunului său prieten Mihai Eminescu. În toamna anului 1875 Creangă citeşte la
Junimea povestirea Soacra cu trei nurori, care apare in revista Convorbiri literare, din octombrie: Ce fericită achiziţie
pentru societatea noastră acea figură ţărănească şi primitivă a lui Creangă - exclama Iacob Negruzzi - redactorul revistei.
Fiind "toba de anecdote", el avea totdeauna pregătite câte o "corosivă" pentru junimiştii care se amuzau copios, hazul lor
făcând să se cutremure pereţii.