Fiecare copac, la fel ca fiecare floare sau arbust, are povestea sa.

O poveste
care poate fi descifrata si �nteleasa atunci c�nd stim sa ne apropiem de ele cu
respect si cu drag. Natura, pam�ntul si tot ce ele adapostesc �n sanul lor ni se
deschid deodata. La �nceput, ni se arata aspectul si imprejurarile exterioare.
�ncetul cu �ncetul �nsa, ne deprindem sa �ntelegem modul lor de a comunica,
limbajul vizual. Astfel vom descoperi ca, de fapt, acest limbaj al imaginilor nu ne
este c�tusi de putin strain, dimpotriva, �l vom recunoaste ca pe propriul nostru
limbaj ancestral. Vom percepe, �n sf�rsit, comunicarea continua dintre toate
fiintele existente �n lume. Atunci vom intra �n dialog cu natura, cu noi �nsine si
cu �nsasi ideea creatiei. Acest dialog devine o putere vindecatoare. Nu mai e
nevoie sa culegem frunze, sa dezgropam radacini, sa rupem flori si sa jupuim
scoarta copacilor. Izvorul fortei vindecatoare �l gasim chiar �n noi, prin dialogul
cu arborele. Devenim propriul nostru remediu. Suntem un remediu pentru noi si
pentru arbore, la fel cum arborele este un remediu pentru sine si pentru noi. E un
dar care ni se ofera si care asteapta ca noi sa invatam a-l primi.
Copacul ca mijlocitor
C�nd izbutim sa ne apropiem de-un copac, e ca si cum l-am auzi spun�nd: �Vino si
cunoaste-te prin mine. Deschide-ti inima. Daca �mi �ntelegi glasul, te pot �nsoti
pe calea noastra comuna, p�na la sorgintea eterna a vietii�. Pentru a implica
arborele �n procesul nostru de �nsanatosire, nu trebuie sa preparam ceai din
frunzele lui. Nu sunt necesare nici un fel de alte premise, �n afara de deschiderea
si disponibilitatea noastra launtrica. Modalitatea traditionala de a intra �n
legatura cu un arbore este urmatoarea: descaltati de pantofi si ciorapi, cu talpile
simtind nemijlocit pam�ntul, cu bustul gol sau, daca este posibil, complet
dezbracati, ne apropiem de copac, �i atingem trunchiul cu v�rfurile picioarelor si
�l �nconjuram cu bratele. Sau bratele pot fi lipite de el, cu palmele �ndreptate �n
jos. De asemenea, se poate ca bratul st�ng sa fie ridicat �n lungul trunchiului,
iar bratul drept cobor�t. Si pozitia inversa este la fel de buna. Aici, fiecare
trebuie sa-si aleaga forma de atingere cea mai potrivita si mai placuta pentru el
personal, la momentul respectiv. Important este doar sa ne simtim bine, ceea ce
�nseamna si sa fim total liberi, sa nu ne simtim observati, supusi vreunei presiuni
din interior sau exterior.
Cu aceasta, am facut primul pas. Urmeaza sa percepem copacul �ncet, fara graba. Ne
rezemam de el si ne odihnim la pieptul lui. E o concentrare tacuta, �n care
arborele �ncepe sa ne ajute. Acum el �si �ndeplineste rolul de mijlocitor.
�nceteaza sa fie doar lemn si frunzis si devine faptura vie care a fost de fapt
�ntotdeauna. �l simtim ca fiinta si tot ca fiinta el ne transmite povestile sale,
trecutul, prezentul si viitorul lui. Ca fiinta ne transmite forta, pace, liniste,
echilibru, dar si tristete, melancolie, vechi amintiri, griji si sperante. Scoarta
lui ni se pare uneori calda, alteori racoroasa. C�teodata, ne face sa lacrimam,
apoi ne cheama sa ne trezim din visare. Ne �nvata sa gasim ocrotire si
indispensabilul sentiment de siguranta. Ne arata o lumina �n bezna. Durerile se
topesc �n �mbratisari. Traim comunicarea cu copacul. Stam �nlantuiti si prin el ne
cunoastem pe noi �nsine. Toate granitele au disparut. Arborele devine un mijlocitor