Sistemul adrenergic

 Sistemul adrenergic (SA) cuprinde: NT adrenalină (A) şi noradrenalină (NA) împreună cu toate
structurile care sintetizează, utilizează şi distrug aceşti NT.
 Sinteza A şi NA
 CA = un nucleu catecolic (ortodifenol) legat de o grupare aminică printr-o catenă de 2 atomi de
carbon
 sintetizate la nivelul terminaţiilor nervoase simpatice neuroefectoare in SNC si MSR
 Sinteza porneşte în citoplasmă de la aminoacidul tirozină.
 Sub influenţa enzimei tirozinhidroxilază, tirozina dobândeşte un nou oxidril la nucleul fenolic 
dioxifenilalanină (DOPA)  sub influenţa dopadecarboxilază, pierde gruparea carboxil 
dopamină.
 Aproximativ 90% din dopamina este captată în granulele de depozit, restul fiind metabolizată de
enzima numită monoaminoxidază (MAO).
 În depozit, dopamina poate suferi acţiunea enzimei dopamin β-hidroxilază (DBH sau D β H) 
NA, numită şi NE  poate dobândi o grupare metil la azotul aminic sub acţiunea
feniletanolamin-N-metiltransferază  A sau E.
 Sinteza se poate opri la dopamină, adrenalină sau noradrenalină, în funcţie de bagajul enzimatic
al fiecărei celule în parte.

 Tirozinhidroxilaza = enzimă limitantă a capacităţii de sinteză a CAlor.

 SN adrenergici creşte activitatea acestei enzime  stimulare repetată, creşte cantitatea de CA
conţinute în terminaţiile acestor nervi.
 poate fi inhibată de unele medicamente ca metiltirozina (metirozina):
 utilizata în tratamentul feocromocitomului = tumoră care secretă şi eliberează necontrolat
CA.
 La nivelul majorităţii terminaţiilor simpatice periferice neuroefectoare sinteza se opreşte la NA.
 La nivelul MSR  sinteza poate merge până la A
 Aici, NA formată în granulele de depozit sub influenţa dopamin β -hidroxilazei este eliberată în
citoplasmă (prin difuziune simplă)  se transformă în A  captată în granulele de depozit.
 exista cantităţi mici de adrenalină şi în citoplasma acestor celule, NU NUMAI în granulele de
depozit.
 MSR sintetizează CA sub forma unui amestec: ~ 80% adrenalină şi 20% noradrenalină.
 In SNP si mai ales SNC  sinteza se opreşte la dopamină.
 In SNC există sinapse care utilizează ca NT A sau NA  se numesc sinapse adrenergice;
 pe când sinapsele care utilizează ca NT dopamina se numesc sinapse dopaminergice.
 Există autori care, în loc de un sistem adrenergic şi un sistem dopaminergic, vorbesc de un
sistem catecolaminergic;
 Granulele cu A sau N = granule cu miez dens
 de dimensiuni relativ mici (450 Å) la nivelul terminaţiilor nervoase A
 de dimensiuni mari (1000-1500 Å) la nivelul MSR.
 A si NA sunt depozitate împreună cu DBH, ATP, acid ascorbic şi unele peptide (enkefaline
sau neuropeptida Y)
 Peptidele provin prin sinteză sau prin captare a NA sau A din citoplasmă
 NP Y provenind din recaptarea NT eliberat în fanta sinaptică.
 Captarea CA în granulele de depozit este realizată de transportorul vezicular de monoamine
(vezicular monoamine transporter, VMAT).
 relativ puţin specific putând să transporte A, NA, dopamină sau serotonină
 activitatea sa poate fi inhibată de unele substanţe precum rezerpina = epuizează toate aceste
depozite (adrenergice, dopaminergice şi serotoninergice).
 Activitatea VMAT este în competiţie cu activitatea MAO (enzimă mitocondrială care, în
terminaţiile adrenergice, metabolizează CA)
 Activitatea VMAT este mult mai intensă decât activitatea activitatea MAO  aproximativ 90%
din CA din citoplasma terminaţiei CArgice (dopamină, noradrenalină sau adrenalină), indiferent
de provenienţa lor (sinteză sau recaptare), să fie captate în granulele de depozit.
 CA sunt eliberate din granulele de depozit prin exocitoză.
 Procesul este declanşat de influxul ionilor de calciu prin canale de calciu de tip N (Cav) din
membranele celulelor care conţin granulele.
 Deschiderea acestor canale de calciu este produsă de depolarizarea membranei care le
conţine.
 La nivelul celulelor MSR depolarizarea membranară este produsă de acetilcolină prin
intermediul receptorilor colinergini de tip NN  CA se eliberează în circulaţia sistemică
funcţionând ca hormoni.
 La nivelul sinapselor adrenergice impulsul electric propagat de-a lungul terminaţiilor
adrenergice ajunge să depolarizeze membrana presinaptică  deschide Cav  CA sunt
eliberate în fanta sinaptică respectivă funcţionând ca NT.
 In fanta sinaptică  CA difuzează în spaţiul sinaptic şi se fixează pe receptorii specifici, = receptori
adrenergici, situaţi pe:
 membranele postsinaptice;
 membranele presinaptice.
 Terminarea efectului CA este datorată dispariţiei acestor CA de la locul de acţiune.
 La dispariţia CA participă procese de difuziune pasivă, recaptare şi metabolizare.
 Difuziunea
 proces important în terminarea efectului CA (in terminarea efectului oricărui NT)
 CA difuzate în afara spaţiului sinaptic sunt captate de diverse structuri din afara sistemului
nervos prin intermediul unui transportor = transportorul extraneuronal de monoamine
(extranonneuronal monoamine transporter, EMT) = considerat un transportor de cationi
organici (organic cation transporter, OCT).
 EMT este considerat a fi OCT3 deşi CA pot fi captate în afara sistemului nervos şi de OCT1 sau
de OCT2.
 OCT3 este puţin specific pentru CA endogene.

 Recaptarea
 una din cele mai importante modalităţi de înlăturare a CA de la locul de acţiune.
 La nivelul terminaţiilor nervilor adrenergici NA este recaptată prin intermediul transportorului
pentru noradrenalină (norepifephrine transporter NET) = transportă noradrenalina din fanta
sinaptică în citoplasma terminaţiei adrenergice.
 NET are mare specificitate pentru NA & A, dar poate transporta şi dopamina.
 CA ajunse în citoplasma terminaţiei adrenergice sunt recaptate de către VMAT în granula de
depozit unde refac depozitele de CA.
 CA care NU au fost recaptate din citoplasmă în granulele de depozit (cca. 10%, sunt
metabolizate de MAO)
 La nivelul altor membrane, captarea CA este realizată de EMT care este foarte activ faţă de
izoprenalină dar mai puţin activ faţă de NA si A.
 Acest transport NU este important pentru terminarea efectului CA eliberate în fantele
sinaptice
 este probabil important în dispariţia CA circulante, eliberate din MSR sau administrate ca
medicamente.

 Metabolizarea
 un mecanism important de limitare a persistenţei CA:
 eliberate în fanta sinaptică
 eliberate de MSR în circulaţie
 recaptate în citoplasma diverselor celule.
 CA pot fi metabolizate prin intermediul a 2 enzime:
  una care oxidează molecula = monoaminoxidază (MAO)
 alta care transferă o grupare metil la oxidrilul fenolic din poziţia 3 a nucleului catecolic =
catecol-O-metiltransferază (COMT).
 MAO este o enzimă mitocondrială şi acţionează primordial asupra CA din citoplasma
terminaţiilor adrenergice transformând NA în acid dihidroximandelic
 COMT acţionează în primul rând în alte celule decât cele neuronale  transformând
noradrenalina în normetanefrină.
 În final, acidul dihidromandelic, format sub acţiunea MAO, suferă acţiunea COMT iar
normetanefrina, formată sub acţiunea COMT, suferă acţiunea MAO, în ambele cazuri  acidul
dihidroximandelic numit şi acid vanililmandelic.
 Acidul vanililmandelic se eliberează prin urină şi poate fi dozat  valorile sale urinare sunt un
marker al intensităţii activităţii adrenergice.

 Receptorii adrenergici
 fac parte din categoria receptorilor cuplaţi cu proteine G
 au fost bine caracterizaţi prin clonare dpdv al:
 paticularităţilor chimice de fixare specifică a unor anumiţi agonişti şi antagonişti specifici
 structurii lor moleculare stabilită
 Iniţial au fost descrise două tipuri de receptori adrenergici notaţi cu α şi β.
 Apoi s-a constatat că există 2 tipuri de receptori α adrenergici
 postsinaptici = α 1
 presinaptici = α 2
 Cercetările ulterioare au demonstrat că:
 receptorii α 2 NU există exclusiv presinaptic  există şi receptori α 2 postsinaptici si
extrasinaptici
 populaţiile de receptori α 1 şi α 2 adrenergici NU sunt omogene existând:
 cel puţin 3 tipuri de receptori α 1 adrenergici, notaţi cu α 1A, α 1B şi α 1D
 cel puţin 3 tipuri de receptori α 2 adrenergici, notaţi cu α 2A, α 2B şi α 2C
 La rândul lor receptorii β adrenergici sunt de mai multe tipuri.
 au fost descrişi receptori β 1, β 2, β 3
 s-a discutat de existenţa unui al patrulea tip de receptori β adrenergici = β 4, DAR NU a putut
fi identificată o genă care să codifice receptorul β 4  NU este recunoscut de mulţi autori.
 Cercetările efectuate arata cadiferenţa între receptorii α1 şi α2 sunt la fel de mari ca şi diferenţele
între receptorii α şi β  mulţi autori să considera că există 3 mari tipuri de receptori adrenergici,
α 1, α 2 şi β, fiecare cu câte 3 subtipuri:
 α 1A, α 1B şi α 1D
 α 2A, α 2B şi α 2C
 β1, β2 şi β3
 Receptorii β sunt cuplaţi cu proteine Gs  creşterea concentraţiei intracelulare a AMPc
 Receptorii α2 sunt cuplaţi cu proteine Gi acţionând prin scăderea AMPc intracelular.
 Receptorii α 1 sunt cuplaţi cu proteine Gq  stimularea PLC  creşterea producţiei intracelulare
de IP3 şi DAG cu mărirea consecutivă a concentraţiei intracelulare de calciu.
 Frecvent însă, proteine Gq cu care sunt cuplaţi receptorii α 1 stimulează PLA2 activând în acest
fel formarea de derivaţi ai acidului arahidonic;
 Efectele stimulării
 foarte diferite, adesea contradictorii.
 Stimularea receptorilor α 1 produce:
 în principal vasoconstricţie
 scăderea secreţiei bronşice
 scăderea motilităţii digestive
 contracţia sfincterului vezical
 creşterea motilităţii uterine
 contracţia capsulei splinei
 piloerecţie
 contracţia muşchiului radiar al irisului
 metabolic:
 creşte glicogenoliza şi gluconeogeneza
 scade secreţia de insulină.
 Stimularea receptorilor β1
 creşte activitatea inimii sub toate aspectele (creşte contractilitatea, conductibilitatea,
excitabilitatea şi frecvenţa sinusală)
 stimulează secreţia de renină la nivelul zonei juxtaglomerulare a rinichiului.
 La nivelul cordului se pare că exisţă însă şi receptori β 2 a căror stimulare are aceleaşi efecte cu
stimularea receptorilor β 1.
 Stimularea receptorilor β 2 produce:
 Vasodilataţie
 Bronhodilataţie
 relaxează musculatura vezicii urinare şi uterului
 stimulează forţa musculaturii striate
 promovează hipertrofia musculară şi produce tremor
 metabolic
 creşte gluconeogeneza şi glicogenoliza
 creşte secreţia de insulină.
 Receptorii β 3
 implicaţi in procese metabolice de lipoliză şi glicogenoliză
 ţinte terapeutice potenţiale în tratamentul unor boli precum obezitatea şi diabetul zaharat II.
 Receptorii α2
 situaţi, în principal, pe membrana presinaptică
 stimularea lor scade eliberarea de NA în fanta sinaptică  important mecanism de feed-back
prin intermediul căruia CA îşi autolimitează eliberarea în fanta sinaptică.
 Din aceste considerente receptorii α2 sunt consideraţi autoreceptori.
 Există însă şi autoreceptori care sunt receptori β2 adrenergici.
 De asemenea, există receptori α2:
 postsinaptici  vasoconstricţie
 extrasinaptici  la nivelul trombocitelor  implicaţi în procesul de agregare plachetară.

 În afara sistemului de autoreglare constituit de receptorii α 2 şi β2 adrenergici presinaptici 

sinapsele adrenergice sunt supuse şi altor importante mecanisme de autoreglare.
 stimularea de durată a terminaţiilor adrenergice creşte activitatea tirozinhidroxilazei crescând
depozitele presinaptice de CA.
 Această creştere e produsă chiar de proteinkinaza A (PKA) activată sub influenţa AMPc
sintetizat sub influenţa subunităţii α a proteinei G cu care este cuplat receptorul.
 receptorii β adrenergici par să sufere importante procese de desensibilizare.
 Stimularea prelungită prin agonişti specifici  scăderea eficacităţii acestor agonişti.
 desensibilizare pare să se producă în 3 etape.
 1. poate fi iniţiată chiar după numai câteva ore = fosforilare a ansei 3 intracelulare a
receptorului, produsă fie de către proteinkinaza A (PKA) stimulată chiar de către
AMPc format sub influenţa subunităţii α a proteinei Gs fie de kinaza recetorilor cuplaţi
cu proteina G (G protein coupled receptor kinaze, GRK)  împiedică cuplarea acestuia
cu proteina G specifică.
 2. receptorul fosforilat se cuplează β arestina  are loc un proces de internalizare a
receptorilor β adrenergici  nu mai expun pe suprafaţa extracelulară a membranei
celulare situsul receptor pentru agonistul specific.
  3. scădere a densităţii acestor receptori (reglare down) datorită faptului că veziculele
intracitoplasmatice care conţin receptorii internalizaţi intră în contact cu lizozomi 
distrug aceşti receptori/ prin scăderea sintezei receptorilor.
 Efectele agoniştilor endogeni, A si NA, depind de:
 selectivitatea lor faţă de unii sau alţii din aceşti receptori
 de densitatea diferitelor tipuri de receptori adrenergici în fiecare organ în parte.
 Adrenalina este o substanţă care are efecte agoniste asupra tuturor tipurilor de receptori
adrenergici.
 Efectele depind numai de densitatea diferitelor tipuri de receptori în diferite aparate sau sisteme.
 la nivelul vaselor sanguine din teritoriul cutanat, mucos şi splanchnic = există o densitate mare
de receptori α1 adrenergici  determină vasoconstricţie
 la nivelul vaselor sanguine din muşchii striaţi, de la nivelul rinichiului, vaselor coronare şi
cerebrale = există o densitate mai mare a receptorilor β2 decât α1  vasodilataţie.
 adrenalina reorientează circulaţia sângelui de la nivelul pielii şi organelor interne către musculatura
striată, cord şi creier
 la care se adaugă:
 creşterea activităţii inimii (efect β1)
 creşterea volemiei prin contracţia capsulei splinei (efect α)
 creând astfel condiţii optime pentru a face faţă unui stress fizic.
 TA maximă creşte
 prin creşterea activităţii inimii
 prin creşterea volemiei
 TA minimă şi rezistenţa periferică scad prin vasodilataţiei
 TA medie creşte.
 Trebuie menţionat că A = în primul rând un hormon eliberat în sânge de MSR şi mai puţin un NT
 acţionează asupra tuturor receptorilor adrenergici atât sinaptici cât şi extrasinaptici
 cum ar fi receptorii β2 adrenergici de la nivelul bronhiilor care sunt foarte puţin inervate
simpatic.
 Efectele A sunt tipice pregătirii pentru o luptă fizică, faţă unui pericol.
 Aparatul CV este stimulat în sensul creşterii activităţii inimii, creşterii TA, creşterii volemiei 
permit o mai bună irigare a ţesuturilor
 sângele este reorientat către muşchii striaţi, inimă şi creier, în principiu solicitate în lupta
fizică
 bronhiile sunt dilatate şi respiraţia este accelerată  o mai bună oxigenare a ţesuturilor
 pupilele devin midriatice
 pielea devine palidă
 se instalează piloerecţie
 dpdv SNC: creşte starea de excitaţie, creşte reflexivitatea, uneori se instalează anxietate
care, în anumite limite, este mobilizatoare.

 Noradrenalina
 CA naturală caracteristică sistemului adrenergic
 lipsită de efecte β2 adrenergice
 efectele β1 sunt neglijabile (contracarate de sisteme de contrareglare)
 în principal, efecte α adrenergice se manifestă corespunzător receptorilor pe care acţionează.
 NU produce niciodată vasodilataţie  produce vasoconstricţie în toate teritoriile vasculare,
intensitatea vasoconstricţiei fiind mai mare în teritoriile mai bogate în receptori α adrenergici,
 Produce creşterea volemiei prin contracţia capsulei splinei.
 creşte TA sistolică, diastolică
 rezistenţa vasculară periferică creşte (urmare a vasoconstricţiei)
 Vasoconstricţia declanşează creşterea reflexă a tonusului parasimpatic (vagal)  inima NU
este stimulată, NU se produce tahicardie  uneori poate să apară bradicardie.
 Acest sistem poate fi influenţat chimic la foarte multe niveluri.
 Sinteza de CA poate fi:
 inhibată de către metirozină (metiltirozină) = substanţă care inhibă tirozinhidroxilaza
 crescută de către levodopa = un precursor al dopaminei.
 Eliberarea CA în fanta sinaptică poate fi crescută prin medicamente precum efedrina sau
amfetaminele.
  Aceste substanţe sunt captate de NET  citoplasmă  granulele de depozit prin VMAT 
acolo deplasează NA din aceste granule în citoplasmă  transportată de NET invers  în
fanta sinaptică.
 creşte disponibilul de CA în fanta sinaptică.
 Guanetidina scade eliberarea CA din terminaţia adrenergică  scade disponibilul în fanta
sinaptică.
 Eliberarea noradrenalinei în fanta sinaptică poate fi modificată prin manipularea selectivă a
receptorilor α2 presinaptici  agoniştii selectivi ai acestor receptori, clonidina  scade
eliberarea + disponibilul de CA în fanta sinaptică.
 Recaptarea CA din fanta sinaptică în citoplasma terminaţiei adrenergice poate fi inhibată prin
medicamente:
 Cocaina
 medicamentele numite antidepresive triciclic  inhibă activitatea NET.
 aceste substanţe cresc disponibilul de CA în fanta sinaptică.
 medicamentele care inhibă metabolizarea CA cresc disponibilul de CA în fanta sinaptică =
antidepresivele inhibitoare de monoaminooxidază (antidepresive IMAO).
 există posibilitatea inhibării recaptării CA din citoplasma terminaţiei adrenergice în granula de
depozit
 rezerpină  substanţă care inhibă activitatea VMAT.
 Dacă NU mai este posibil acest transport  se epuizează depozitele presinaptice de CA 
sinapsele isi diminuează funcţionalitatea.
 există posibilitatea acţionării specifice cu medicamente agoniste sau cu medicamente antagoniste
sau blocante  pot stimula sau bloca una sau mai multe categorii de receptori adrenergici fiind mai
mult sau mai puţin selective.

 Medicamentele agoniste au efecte comparabile cu stimularea SNV-S = simpatomimetice directe.

 efecte asemănătoare cu stimularea SNV-S se obţin şi prin creşterea disponibilului de CA în fanta
sinaptică prin medicamente care cresc eliberarea de CA sau împiedică recaptarea sau
metabolizarea acestora  acţionează simpatomimetic prin intermediul CA endogene =
simpatomimetice indirecte.
 Medicamentele care blochează receptorii adrenergici au efecte asemănătoare înlăturării
controlului simpatic asupra organismului  medicamente simpatolitice sau blocante
adrenergice.
 Medicamentele care scad disponibilul de CA în fanta sinaptică, cele care împiedică eliberarea NT în
fanta sinaptică sau care blochează recaptarea NT din citoplasma terminaţiei adrenergice în granula
de depozit epuizând depozitele de CA  au efecte asemănătoare simpatoliticelor dar, acţionând
prin intermediul CA endogene = simpatolitice indirecte (mai rar), neurosimpatolitice (frecvent)
sau blocante ale terminaţiilor simpatice (mai agreat în ultima vreme).
 Unele din medicamente se utilizează, în special, pentru efectele pe SNC, mediate prin intermediul
sistemului adrenergic, dar la nivel cerebral.
 1. medicamentele antidepresive triciclice  inhibă recaptarea NT din fanta sinaptică în
citoplasma terminaţiei adrenergice
 medicamentele antidepresive IMAO  inhibă monoaminoxidaza.
Organ Receptor Efect
adrenergic
 1. Ochi
- m.radiar al irisului Alfa 1 Contractie – midriaza;
- procesele ciliare Beta2 Stimularea alfa - scade presiunea
intraoculara;
Blocarea beta – scade secretia apoasa a
epiteliului ciliar – umoarea apoasa
 Aceste medicamente se discută de obicei la capitolele corespunzătoare efectelor pe SNC.
2. Cord Beta 1 Efect cronotrop, dromotrop, inotrop +

3. Vase
- cutanat, mucos Alfa 1 Vasoconstrictie
- splanchnic Alfa 1, beta 2 Vasoconstrictie
- muschi scheletici Beta 2>alfa 1 Vasodilatatie
- renal Alfa 1, D1 Vasoconstrictie
- coronare Alfa 1, beta-2, Vasodilatatie
D1
- cerebral (!) Alfa 1, beta-2 Vasoconstrictie / vasodilatatie
- tonusul venos Alfa1 > beta Venoconstrictie
4. Respirator
Vasele din tractul respirator Beta 2 Bronhodilatatie
superior Alfa 1 Efect decongestionant
Celulele glandulare Alfa 1 Scade secretia traheobronsica
5. Digestiv
-Gl.salivare Alfa 1 Secretie cu un continut mare de mucus –
vascozitate
- activitatea secretorie si Alfa 1, beta 2 Scade secretia g-i si motilitatea intestinala
motilitatea g-i
- sfinctere Alfa-1 Contractie
6. Capsula splenica Alfa 1 Contractie

7. VU
Detrusor Beta 2 Relaxare
Sfincter vezical intern Alfa 1 Contractie
8. Uter Alfa 1, beta 2 Contractie/relaxare

9. Muschiul firului de par Alfa 1 Contractie => piloerectie

10. Prostata – tesut muscular neted Alfa 1 Contractie

11. Glicogenoliza (ficat, muschi Alfa 1, beta 2 Stimuleaza

scheletici)
12. Gluconeogeneza (ficat) Alfa 1, beta 2 Stimuleaza

13. Secretia de insulina Beta 2 Stimuleaza

Alfa 1 (2) Inhiba
14. Secretia de renina Beta 1 Stimuleaza

15. M.scheletici Beta 2 Creste forta de contractie

Tremor
Glicogenoliza la nivel muscular

Simpatomimeticele
 sunt substanţe chimice care stimulează (direct/indirect) receptorii adrenergici reproducând, în oarecare
măsură, efectele stimulării SNV-S.
 efectele acestor medicamente se exercită asupra tuturor receptorilor pe care acţionează, indiferent
dacă:
 aceştia sunt receptori sinaptici sau extrasinaptici
 aparţin SNV-S, sistemului endocrin sau SNC
 cu condiţia ca substanţele respective să pătrundă la locul unde sunt situaţi receptorIi.

 Simpatomimeticele directe
 numite si adrenomimetice
 au afinitate faţă de receptorii adrenergici şi prezintă activitate intrinsecă faţă de aceştia.
 Efectul lor este
 antagonizat de medicamentele blocante ale receptorilor adrenergici
 crescut de medicamentele care cresc disponibilul de CA în fanta sinaptică
 medicamentele care împiedică recaptarea sau metabolizarea CA (cocaină, antidepresive
triciclice, antidepresive IMAO)
 medicamentele care favorizează eliberarea CA în fanta sinaptică (efedrină, amfetamină).
 efectul lor este potenţat de:
 medicamentele care scad disponibilul de CA în fanta sinaptică cum ar fi medicamentele care
inhibă eliberarea NT adrenergici (guanetidina)
 Prin scăderea disponibilului de CA în fanta sinaptică  modificări adaptative  cresce
sensibilitatea structurilor postsinaptice la CA  potenţare a efectului simpatomimeticelor
directe.
 Tot o astfel de potenţare a efectului simpatomimeticelor directe produc şi medicamentele
ganglioplegice prin acelaşi mecanism de creştere a sensibilităţii structurilor postsinaptice.
 medicamentele care epuizează depozitele de CA (rezerpina).

 Simpatomimeticele indirecte
 numite şi neurosimpatomimetice/ stimulante ale terminaţiilor simpatice
 acţionează prin intermediul noradrenalinei endogene.
 cresc disponibilul de CA în fanta sinaptică prin:
 favorizarea eliberării acestora în fanta sinaptică (efedrina, amfetamina)
 împiedicarea recaptării CA din fanta sinaptică în citoplasma terminaţiei adrenergice (cocaină,
antidepresive triciclice)
 împiedicarea metabolizării lor (antidepresive IMAO).
 Si efectul lor este antagonizat de medicamentele blocante ale receptorilor adrenergici.
 efectul lor este crescut de medicamentele simpatomimetice directe.
 Efectul este antagonizat de medicamentele care scad disponibilul de CA în fanta sinaptică indiferent
de mecanismul prin care se produce scăderea acestui disponibil.
 majoritatea sunt derivaţi de feniletanolamină, având un nucleu fenolic legat de o grupare aminică
printr-o catenă de 2 atomi de carbon.

 În poziţii ale structurii chimice de bază pot exista radicali substituiţi  influenţează
comportamentul FD şi FC al moleculei.
  DPDV relaţiei structură chimică – proprietăţi farmacodinamice
 prezenţa a 2 radicali oxidril (OH) în poziţiile 3 şi 4 ale nucleului benzenic  transformă nucleul
benzenic în nucleu catecolic = esenţială pentru afinitatea şi activitatea intrinsecă faţă de
receptorii adrenergici.
 Lipsa a cel puţin unuia din aceşti OH diminuează până la anulare efectele simpatomimetice.
 Efedrina prezintă efecte simpatomimetice directe practic neglijabile.
 Prezenţa sau NU a unui radical la azotul aminic şi volumul acestui radical  diferenţieaza între
subtipurile de receptori adrenergici.
 prezenţa unui radical la azotul aminic creşte efectele β adrenergice
 cu cât acest radical este mai voluminos  intensificate efectele β ( in special β2)
 spre exemplu:
 noradrenalina NU are nici un substituent la azotul aminic  practic lipsită de efecte β2 iar
efectele β1 sunt slabe
 adrenalina are un substituent metil  activitate practic egală faţă de toţi receptorii
adrenergici
 izoprenalina are un substituent izopropil  mai voluminos, prezintă efecte β atât de
intense încât efectele α sunt neglijabile
 simpatomimeticele selective faţă de receptorii β2 prezintă un radical şi mai voluminos
decât radicalul izoprenalinei.
 Prezenţa unui OH la carbonul din poziţia β a lanţului etil accentuează efectele moleculei
asupra tuturor receptorilor.
 prezenţa unui metil la carbonul din poziţia α a lanţului etil conferă proprietatea de a
creşte eliberarea CAlor din depozite în fanta sinaptică.

 DPDV al relaţiei structură chimică – proprietăţi farmacocinetice

 oxidrilul din poziţia 3 a nucleului catecolic este locul unde acţionează COMT = enzima care
metabolizează CA
 oxidrilii fenolici sunt atacaţi şi de alte enzime cum ar fi sulfataze intestinale.
 medicamentele cu structură catecolaminică să aibă o persistenţă de foarte scurtă durată în organism
şi să fie inactive dacă se administrează pe cale orală.
 O parte din cantitatea administrată este metabolizată în interiorul tubului digestiv de către
sulfataze intestinale
 o altă parte este metabolizată după absorbţie la nivelul ficatului, organ foarte bogat în
COMT.
 Totusi, oxidrilii fenolici conferă polaritate moleculei  împiedică moleculele respective să
traverseze membrane biologice.
 contribuie suplimentar la lipsa de eficacitate a acestor medicamente dacă se
administrează pe cale orală (nu se absorb)  prezinta foarte puţine efecte SNC  NU
străbat BHE.
 Medicamentele lipsite de oxidrilii fenolici se absorb digestiv, au o persistenţă de mai lungă
durată în organism şi prezintă efecte SNC.
 Acelaşi efect de creştere a polarităţii moleculei îl are oxidrilul din poziţia β a lanţului etil al
moleculei.
 Gruparea aminică are importanţă FC deoarece este locul de acţiune al MAO  au o durată
scurtă de acţiune.
 Prezenţa unui radical metil la carbonul din poziţia α protejază însă molecula de acţiunea MAO
 au o persistenţă de mai lungă durată în organism.
 Existenţa unor astfel de relaţii a permis sinteza unei game relativ largi de medicamente
simpatomimetice cu proprietăţi relativ diferite şi cu particularităţi farmacologice.
 simpatomimetice cu spectru larg de acţiune  acţionează practic asupra tuturor receptorilor
adrenergici
 simpatomimetice selective  acţionează numai asupra anumitor subpopulaţii ale acestor
receptori.

 Adrenalina
 are 2 oxidrili fenolici + o grupare metil la azotul aminic + o grupare oxidril la carbonul din poziţia β.
 Actioneaza asupra tuturor receptorilor adrenergici;
 Efectele se manifestă în f(densitatea diferitelor tipuri de receptori adrenergici).
 Vascular: efecte α adrenergice/ β adrenergice in functie de prezenta R-α/β
 SNC:
  efecte slab exprimate deoarece, fiind polară, traverseaza greu BHE
 creştere moderată a excitabilităţii, uneori cu stare de anxietate.
 Aparat CV:
 vasoconstricţie în teritoriile subcutanat, splanchnic şi renal
 vasodilataţie în teritoriile muscular, cardiac şi cerebral
 volumul sanguin creşte prin contracţia capsulei splenice + mobilizarea rezervelor
sanguine
 cordul este stimula 
 creşte forţa de contracţie a miocardului
 tahicardie
 creşte viteza de conducere a impulsului la nivelul cordului
 creşte excitabilităţii fibrei miocardice
 creşte a consumului de oxigen al miocardului.
 TA medie creşte datorita cresterii TA sistolice
 TA diastolică şi rezistenţa vasculară periferică au o uşoară scădere.
 Aparat respirator: bronhodilataţie.
 DPDV farmacocinetic (FC)
 NU este eficace pe cale orală  NU se absoarbe din tubul digestiv = molecula polara + oxidrilii
fenolici sunt susceptibili acţiunii sulfatazelor intestinale + inactivată de COMT hepatică.
 injectabil  A e repede epurata din sânge = captare la nivelul terminaţiilor nervoase
adrenergice si alte celule + metabolizării sale rapide (COMT si MAO) după captarea sa în
interiorul diverselor celule.
 subcutanată  efectul e prelungit = aproximativ o jumătate de oră, datorită vasoconstricţiei
care încetineşte absorbţia de la locul administrării.
 Utilizarea terapeutică a A este LIMITATA datorită:
 spectrului larg de acţiune
 efectelor brutale
 duratei scurte de acţiune
 Principala indicaţie = şocul anafilactic  contracarează principalele manifestări:
 redresează tensiunea arterială
 înlătură bronhospasmul
 descongestionează prin vasoconstricţie mucoasa laringo-traheo-bronşică.
 A prezinta efecte inverse histaminei (substanţa endogenă esenţială în şocul anafilactic, deşi
mecanismul de acţiune sunt complet diferite)
 O altă indicaţie = criza de astm bronşic
 prin injecţie subcutana
 bronhodilataţia β2 adrenergică
 descongestionarea mucoasei bronşice = vasoconstricţie α adrenergica
 administrarea locală ca antihemoragic  poate limita sângerarea în plagă ca urmare a
vasoconstricţiei
 vasoconstrictor local  limitarea absorbţiei unor medicamente de la locul injectării.
 se asociază la anestezice locale cărora  le prelungeşte durata de acţiune.
 RA sunt numeroase, frecvente şi grave.
 cardio-vasculare – cele mai severe:
 Creşterea TA  AVC
 creşterea excitabilităţii cordului  artitmii cardiace severe, inclusiv fibrilaţie ventriculară
 creşterea consumului de oxigen al miocardului  agravarea unei cardiopatii ischemice 
declansare IMA
 Alte RA (mai putin severe comparativ cu cele precedente)
 Paloare
 tremor al extremităţilor
 durere în hipocondrul stâng = contracţia capsulei splinei
 tremor al extremităţilor
 anxietate
 agitaţie psihomotorie.

 Noradrenalina
 2 oxidrili fenolici + un oxidril în poziţia β a lanţului etil
  NU prezintă substituent la azotul aminic  NA e practic lipsită de efecte β2 adrenergice, IAR
efectele β1 adrenergice să fie slabe  principalele efecte fiind efectele α adrenergice.
 Efecte:
 Aparat CV:
 vasoconstricţie în toate teritoriile, mai intens în teritoriile mai bogate în receptori α
adrenergici, dar fără să producă vasodilataţie NICAIERI.
 contracţia capsulei splinei şi creşterea volemiei.
 Cord:
 neglijabile = contracarării efectelor β1 adrenergice slabe de creşterea reflexă a tonusului
vagal
 fie, DACĂ EXISTĂ contrareglare vagală excesivă  efectele sunt predominant de
natură vagală  chiar bradicardie.
 TA creşte sistolică + diastolică
 creşte mai puţin consumul de oxigen al miocardului.
 lipsită de efecte β2 adrenergice  NU prezintă efecte bronhodilatatoare.
 DPDV FC 
 inactiv în administrare orală
 NU străbate BHE dacă se administrează injectabil.
 Utilizare: în principal = tratamentul stărilor de hipotensiune arterială acută şi şoc = perfuzie
intravenoasă.

 Dopamina
 CA lipsită de gruparea oxidril din poziţia β a lanţului etil  are foarte slabe efecte asupra
receptorilor adrenergici.
 La doze mici: acţionează pe receptori dopaminergici = diferiţi de receptorii adrenergici =
 prezenţi la nivel splanchnic, renal şi mai ales SNC
 În periferie, produce vasodilataţie în teritoriul splanchnic şi renal.
 La doze mai mari  stimuleaza receptorii β1 adrenergici crescând activitatea cordului
 în doze şi mai mari  stimulează şi receptorii α adrenergici  crescând foarte TA
 Utilizare: cazuri selecţionate de şoc = în perfuzie intravenoasă, în doze mai mici decât cele care
stimulează receptorii α adrenergici.
 Izoprenalina
 CA de sinteză, la gruparea aminică are un substituent izopropil  prezenţa unui radical voluminos
la gruparea aminică creşte atât de mult efectele β adrenergice încât efectele α adrenergice devin
neglijabile  practic, un agonist selectiv al receptorilor β adrenergici, atât β1 cât şi β2.
 Efectele – pe organe cu densitate mare β:
 Asupra bronhiilor: bronhodilatator.
 Asupra cordului
 creşterea forţei de contracţie a miocardului
 cresterea vitezei de conducere atrio-ventriculare
 cresterea excitabilităţii fibrei miocardice
 cresterea frecvenţei
 creşterea consumului de oxigen al miocardului
 Asupra vaselor: vasodilataţie în teritoriile bogate în receptori β2 adrenergici.
 TA:
 scade mult TA diastolică şi rezistenţa periferică
 creşte puţin TA sistolică
 TA medie creşte putin.
 dpdv FC – prezenţa oxidrililor fenolici, a oxidrilului din poziţia β a lanţului etil şi a grupării aminice 
 inactiv pe cale orală
 patrunde putin BHE
 are o persistenţă scurtă în organism
 diferenţe FC între A + NA si izoprenalină
 A & NA sunt eliminate în principal prin captare în terminaţiile adrenergice de către NET şi mai
puţin în alte celule
 izoprenalina este eliminată în principal prin captare în alte celule decât terminaţiile adrenergice,
prin intermediul EMT (OCT3)  persistenţa de durată ceva mai lungă decât în cazul CA
naturale.
 Utilizare:
 în principal = antiastmatic = administrare pe cale inhalatorie/ pe cale sublinguală
 pentru a se administra direct la locul de acţiune
pentru a se scurtcircuita tubul digestiv şi ficatul
În ultima vreme, din ce în ce mai puţin utilizată = depăşită terapeutic de simpatomimeticele
β2 selective mai bine suportate.
 tratamentul tulburărilor de conducere atrio-ventriculare  creşterea vitezei de conducere atrio-
ventriculare = pe cale intravenoasă.
 în stările de şoc = pe cale intravenoasă.
 RA:
 stimularea excesivă a cordului 
 Creşterea frecvenţei cordului şi a forţei de contracţie a miocardului  creştere a
consumului de oxigen al miocardului  agraveaza o cardiopatie ischemică  IMA
 Creşterea excitabilităţii miocardului  cauză de aritmii  fibrilaţie ventriculară.
 tahicardie, palpitaţii, tremor al extremităţilor, agitaţie psihomotorie, anxietate.

 Simpatomimeticele β2 selective
 grup de medicamente cu radical la gruparea aminică mai voluminos decât radicalul izopropil 
creşte intensitatea efectelor β2 adrenergice  celelalte efecte devin neglijabile
 Astfel sunt medicamente precum salbutamol (albuterol), fenoterolul, orciprenalina, terbutalina;
 Efecte – FD:
 Bronhodilataţia  tratamentul astmului bronşic.
 vasodilataţie prin stimularea receptorilor β2 adrenergici de la nivelul vaselor sanguine.
 dpdv FC:
 NU toate aceste medicamente prezintă oxidrili fenolici  unele din ele sunt active şi în
administrare orală
 Utilizare:
 tratamentul astmului bronşic fiind utile în această boală datorită bronhodilataţiei β2 adrenergice
 salbutamolul, fenoterolul, orciprenalina, terbutalina au efect de scurtă durată şi se utilizează
pentru tratamentul crizei de astm bronşic
 salmeterolul sau formoterolul au efect de lungă durată şi se utilizează pentru profilaxia
crizelor de astm bronşic.
 Fata de A care are efecte α adrenergice – acestea NU descongestionează mucoasa bronşică.
 în cazurile severe de astm bronşic în care bronhodilataţia NU este suficient de operantă 
vasodilataţia β2 adrenergică poate să fie mult mai importantă decât bronhodilataţia  un
fenomen de dezechilibru între ventilaţie şi perfuzie la nivel pulmonar  agraveaza
hipoxia şi hipercapnia.
 pe cale orală
 utile pentru tratamentul contracţiilor uterine dureroase la femeia gravidă = scăderea
contractilităţii uterine = fenomen de asemenea β2 adrenergic.
 Medicamentele β2 adrenergice selective sunt mult mai bine suportate decât simpatomimeticele
neselective. RA:
 cardiace = foarte mică intensitate, neacţionând asupra receptorilor α 1 adrenergici de la nivelul
cordului.
 Mic grad de stimulare cardiaca ca urmare a vasodilataţiei sistemice β2 adrenergice
 stimulat tonusul simpatic  este crescută activitatea cardiacă, deoarece la nivelul cordului
există şi receptori β2 adrenergici a căror stimulare are aceleaşi efecte cu stimularea
receptorilor β1 adrenergici.
 tremorul extremităţilor, creşterea excitabilităţii sistemului nervos central, eventual anxietate.
 în tratamentul astmului bronşic se preferă administrarea acestor medicamente pe cale
inhalatorie.
 Simpatomimeticele β1 selective
 puţini reprezentanţi = DOBUTAMINA, substanţă care în perfuzie intravenoasă stimulează inima sub
toate aspectele, fără să producă alte efecte adrenergice de tip α sau β2.
 efectele dobutaminei sunt mai comlexe = are doi izomeri optici, unul cu proprietăţi α agoniste iar
celălat cu proprietăţi α blocante, ambii izomeri având proprietăţi β agoniste (unul β1 iar celălat β2
agonist, efectele β1 fiind mai intense decât efectele β2).
 dobutamina = agonist selectiv al receptorilor β adrenergici numai dacă se utilizează în forma
racemică  efectele α agoniste ale unui izomer sunt antagonizate de efectele α blocante ale
celuilalt izomer.
 creşte mult forţa de contracţie a miocardului
  creste mai puţin frecvenţa cardiac  creştere importantă a DC + o creştere remarcabilă a
fluxului sanguin coronarian.
 creştere semnificativa a fluxului sanguin coronarian  creşterea necesarului de oxigen al
miocardului e mai mică decât în cazul altor simpatomimetice.
 Utilizare: în diverse stări de şoc, în special şoc cardiogen, în perfuzie intravenoasă.

 Simpatomimeticele α2 selective
 stimularea receptorilor α2 postsinaptici  vasoconstricţie
 stimularea receptorilor α2 presinaptici  scade eliberarea CA în fanta sinaptică  efecte
simpatolitice indirecte sau neurosimpatolitice.
 Clonidina – cel mai imp. agonis
 dezvoltată iniţial ca vasoconstrictor în aplicare locală la nivelul mucoasei nazale.
 intravenoasă  o creştere a TA de scurtă durată  urmată de o scădere a TA de lungă
durată.
 pe cale orală  o scădere de lungă durată a TA
 in scaderea TA intervine si scăderea tonusului simpaticului periferic = stimulărea unor receptori
α2 adrenergici din SNC
 Utilizare: tratamentul HTA;

 Simpatomimeticele α1 selective
 principal efect vasoconstricţia.
 fenilefrina = structura chimică diferă de structura chimică a A numai prin lipsa radicalului oxidril din
poziţia 4 a nucleului fenolic.
 Are toate proprietăţile NA şi se utilizează:
 în tratamentul unor stări particulare de şoc
 aplicaţii locale, ca decongestionat al mucoaselor nazală/ conjunctivală.

 Simpatomimeticele indirecte acţionează prin creşterea disponibilului de CA în fantele sinaptice, 

efecte practic asupra tuturor receptorilor adrenergici, aşa cum au şi CA endogene

 Efedrina
 alcaloid din Ephedra vulgaris, cunoscută din antichitate.
 Chimic: ~ adrenalina cu deosebirea că NU prezintă oxidrili catecolici şi are un substituent metil la
carbonul din poziţia α a lanţului etil.
 Lipsa oxidrililor catecolici  NU prezinta efecte simpatomimetice directe
 gruparea metil la carbonul din poziţia α face ca efedrina să elibereze CA din depozite.
 recunoscută de NET  o transportă în interiorul terminaţiei adrenergice, în citoplasmă este
recunoscută de VMAT care o transportă în interiorul granulelor de depozit  deplasează CA
fiziologice din interiorul granulelor de depozit în citoplasmă  CA în citoplasmă sunt
transportate invers de către NET în fanta sinaptică.
 Dpdv FC:
 polaritatea moleculei = mică = conferită numai de oxidrilul din poziţia β a lanţului etil
 Lipsa oxidrililor fenolici = rezistentă la sulfataze şi la COMT
 prezenţa metilului în poziţia α = rezistenta la MAO.
 eficace în administrare orală
 strabate BHE
 Efecte:
 pe cale orală sau injectabilă  prezintă practic toate efectele adrenalinei,mai mică
intensitate şi de durată mai lungă
 SNC: o stare de creştere a excitabilităţii, înlăturarea oboselii, insomnie, anxietate.
 Medicamentul este puţin utilizat astăzi.
 Principala utilizare = decongestiv al mucoasei nazale în administrare locală.
 Efectul este rapid şi intens
 administrarea repetată la intervale scurte de timp  o anulare a eficacităţii = tahifilaxie
datorat probabil epuizării depozitelor de CA.
 În trecut efedrina = tratamentul astmului bronşic = avantajul administrării orale.
 Dilatarea bronhiilor prin acţiune directă asupra receptorilor β2 adrenergici de la acest nivel,
 NU prin eliberare de noradrenalină endogenă (bronhiile sunt puţin inervate adrenergic, iar
noradrenalina practic nu are efecte β2 adrenergice)  necesită doze relativ mari, relativ greu
suportate de bolnav.
  Astăzi în tratamentul astmului bronşic = simpatomimeticele β 2 selective administrate pe cale
inhalatorie.
 Nafazolina
 simpatomimetic indirect
 mecanism de acţiune este identic cu al efedrinei.
 Utilizare: decongestiv al mucoasei nazale sau conjunctivale = aplicaţii locale sub formă de picături
pentru nas sau pentru ochi (colir).
 RA: tahifilaxie - utilizarea cu prudenţă, în administrări la intervale mari de timp, numai la absolută
nevoie.

 Amfetamina
 simpatomimetic indirect
 structură chimică = ~ noradrenalinei (lipsesc atât oxidrilii fenolici cât şi oxidrilul din poziţia β a
lanţului etil, are o grupare metil în poziţia α a acestui lanţ)
 FC:
 Lipsa tuturor oxidrililor  lipsită de efecte simpatomimetice directe
 prezenţa grupării metil în poziţia α  elibereaza CA din depozite.
 rezistent la sulfatazele intestinale şi la acţiunea COMT = NU prezintă oxidrili fenolici
 rezistent la acţiunea MAO = substituent metil în poziţia α
 molecula nepolară neprezentând practic nici un oxidril
 se absoarbe bine din tubul digestiv + persista o durată lungă de timp în organism şi strabate BHE
 Efecte: toate efectele efedrinei (dar efecetele pe SNC sunt mult mai intense)
 SNC: creşterea excitabilităţii cu înlăturarea senzaţiei de oboseală şi de somn si scăderea
apetitului.
 creşte performanţele unor activităţi intelectuale  creşterea excitabilităţii, menţinerea stării
de veghe şi înlăturarea stării de oboseală, DAR creşte frecvenţa erorilor;
 musculaturii striate:
 creşterea forţei de contracţie şi a duratei efortului fizic
 înlăturarea senzaţiei de oboseală fizică, dar cu tremor.
 creşte performanţele în efortul de lungă durată  înlăturarea senzaţiei de oboseală, dar
scade fineţea a mişcărilor (tremor);
 scădere ponderală  scăderea ingestiei de alimente  diminuării apetitului
 Chiar daca creste rata metabolismului, acesta e un mecanism secundar;
 pe termen lung: efectul stimulant  stare de epuizare fizică şi psihică.
 La doze mari: efecte psihotoxice
 stări de anxietate
 stări euforice pseudomaniacale cu bună dispoziţie exagerată
 idei delirante de autoapreciere  fenomene psihotice + halucinaţii.
 toxicomanie şi dependenţă
 RA adrenergice periferice(~ adrenalină) caracteristice tuturor simpatomimeticelor neselective:
 Utilizare:
 puţin folosit terapeutic.
 dextroamfetamina sau metilfenidatul = tratament ADHD
 dopaj la sportivi
 toxicomanie de stradă

 Alte medicamente care cresc disponibilul de CA în fanta sinaptică = cocaina şi unele

antidepresive (antidepresivele triciclice, antidepresivele inhibitoare ale recaptării serotoninei şi
noradrenalinei, antidepresivele inhibitoare specifice ale recaptării noradrenalinei şi antidepresivele
IMAO).
 Cocaina
 anestezic local = împiedică recaptarea CA din fanta sinaptică în terminaţia adrenergică.
 moleculă nepolară  străbate cu uşurinţă membranele biologice = se absoarbe bine indiferent
de calea de administrare + strabate BHE
 RA:
 periferice: tipic adrenergice
 SNC: ~ amfetamină  limitat doar la anestezie locala
 drog utilizat în toxicomania de stradă
  se prizează precum tabacul  perforaţie de sept nazal datorită vasoconstricţiei şi
ischemiei cu necroză consecutivă  datorită efectului anestezic local, este în general
nedureroasă.
 Antidepresivele
 cresc disponibilul de CA în fanta sinaptică prin:
 împiedicarea recaptării axestora din fanta sinaptică în terminaţia adrenergică (triciclice,
inhibitoare ale recaptării serotoninei şi noradrenalinei, inhibitoare specifice ale recaptării
noradrenalinei)
 împiedicarea metabolizării CA (antidepresivele IMAO).
 Utilizare: tratamentul depresiei

 Simpatoliticele
 împiedică efectele stimulării simpato-adrenergice.
 blochează receptorii adrenergici = simpatolitice directe sau blocante adrenergice
 împiedică eliberarea NT adrenergic în fanta sinaptică = simpatolitice indirecte/
neurosimpatolitice/ blocante ale terminaţiilor simpatice.
 în mod normal = tonus adrenergic în organism  simpatoliticele au efecte inverse
simpatomimeticelor = efect D.P. cu tonusul normal adrenergic dpdv al intensitatii;
 Simpatoliticele directe
 afinitate faţă de receptorii adrenergici fără să prezinte activitate intrinsecă.
 fixează receptoirii + ii blochează împiedicând efectul simpatomimeticelor directe/ indirecte.
 Diversele simpatolitice blochează selectiv receptorii adrenergici  efectul lor se manifestă
corespunzător.
 Simpatoliticele indirecte
 împiedică acumularea de CA în fanta sinaptică.
 acţionează prin scăderea eliberării NT în fanta sinaptică = guanetidina
 epuizarea depozitelor de CA = rezerpina
 Efectele ~ simpatoliticelor directe, DAR antagonizează NUMAI efectul simpatomimeticelor
indirecte, IAR efectul simpatomimeticelor directe e potenţat.

 Blocantele receptorilor α adrenergici

 au selectivitate faţă de receptorii α adrenergici  ii blochează FĂRĂ să blocheze receptorii β
adrenergici.
 blochează neselectiv atât receptorii α1 cât şi receptorii α2 = tolazolina, fentolamina şi
fenoxibenzamina.
 Efecte:
 vase sanguine = manifestări inverse decât cele produse de noradrenalină  vasodilataţie.
 VD scade TA  creştere reflexă a tonusului simpato-adrenergic (receptorilor β adrenergici)
 tahicardie şi secreţie de renină contracareaza scaderea TA
 creştere reflexă a tonusului β adrenergic favorizată de blocarea α2 presinaptică  anulează
feed-back-ul negativ exercitat de CA asupra propriei eliberări.
 TA NU se modifică (cu excepţia HTA din feocromocitom, tumoră secretantă de CA, în care
tolazolina şi fentolamina scad MEREU TA)
 Utilizare:
 1. In diagnositicul/ tratamentul la bolnavii inoperabili cu feocromocitom
 2. profilaxia creşterilor tensionale din chirurgia feocromocitoamelor – preventia eliberarii pe
cale mecanica a CA din tumora;
 După administrarea de α blocante in HTA din feocromocitom  necesară asocierea de
β blocante adrenergice pentru a combate efectele β1 cardiace ale CA produse în exces
de tumora secretantă.
 Administrarea de β blocante înaintea α blocantelor poate fi însă periculoasă deoarece
blocarea receptorilor β2 adrenergici de la nivelul vaselor poate agrava HTA.
 3. vasodilatatoare în sindroamele de ischemie periferică = au avantajul că NU este însoţită
de scăderea TA – utilizat rar azi.
 RA:
 Datorita stimulării simpatice reflexe cu tahicardie şi palpitaţii + creşterea consumului de
oxigen al miocardului  aritmii sau agravarea unei cardiopatii ischemice.
 Fentolamina = also blocant al unor receptori serotoninergici şi un agonist al receptorilor
histaminergici agravarea ulcerului gastroduodenal sau diareea.
  Tolazolina = mai puţin activă ca blocant α adrenergic, DAR este mai bine absorbită din
tubul digestiv.
 tolazolină şi fentolamină se leagă reversibil de receptorii α adrenergici
 Fenoxibenzamina leagă ireversibil receptorii  efectul de durată mai lungă, nedepinzând
de persistenţa medicamentului în organism, DAR de capacitatea organismului de a sintetiza
noi receptori α adrenergici  preferata in tratamentul feocromocitomului.
 Metirozină (Metiltirozină) inhibă tirozinhidroxilaza  scăzând în acest fel sinteza de CA în
celulele care produc în mod normal CA + în celulele tumorale ale feocromocitomului.

 Blocantele selective ale receptorilor α1 adrenergici

 structură chimică este capabilă să diferenţieze receptorii α 1 de alţi receptori adrenergici ,
selectivitate pt ei, îi blochează.
 Medicamentul prototip = prazosinul  blochează în egală măsură toate cele 3 subtipuri de
receptori α1 adrenergici, α1A, α1B şi α1D.
 Efecte:
 vasodilataţie la fel ca în cazul tolazolinei şi fentolaminei, DOAR ca prazosinului 
receptorii α2 adrenergici presinaptici rămân funcţionali (neblocaţi) 
 noradrenalina prin receptorilor α2  blocheaza propria eliberare  micşorează
intensitatea creşterii reflexe a tonusului simpatic.
 prazosinul determină mult mai puţin tahicardie şi creşterea secreţiei de renină
 TA scade în toate situaţiile (feocromocitom/ HTA de alte cauze)
 Utilizare:
 în principal = antihipertensiv
 tratamentul bolilor vasculo-spastice periferice - riscul producerii hipoTA ca RA.
 RA:
 Cardiac: mai putine decât blocantele neselective ale receptorilor α adrenergici
 HipoTA are caracter ortostatic, la primele administrări  apoi diminuează foarte mult.
 tratamentul se începe cu doze mici (0,5-1 mg pentru o dată) care se cresc ulterior în funcţie
de răspunsul bolnavului (putându-se ajunge până la 20 mg pe zi repartizat în mai multe
prize).
 Tamsulosinul:
 alt α1 blocant - spre deosebire de prazosin, blochează cu mult mai mare selectivitate receptorii
α1A şi α1D decât receptorii α1B  eficace în tratamentul hipertrofiei benigne de prostată - fără
să scadă foarte mult TA
 se datorează fibrelor musculare netede ale prostatei unde există receptori α 1A adrenergici a
căror blocare relaxează respectivii muşchi netezi prostatici  scade rezistenţa la fluxul
urinar (caracteristică hipertrofiei benigne de prostată)
 NU afectează mult TA  la nivelul vaselor de sânge, predomină receptorii α1B, receptorii
α1A fiind foarte puţin prezenţi.
 Teoretic  prazosinul ar trebui să fie eficace în tratamentul hipertrofiei benigne de
prostată, DAR scăderea TA este foarte probabil un efect limitant al dozei.
 terazosinul şi doxazosinul - blochează în egală măsură toate cele 3 subtipuri de receptori
α1 adrenergici (la fel ca prazosinul)  se utilizează atât în tratamentul HTA, DAR si in
tratamentul hipertrofiei benigne de prostată  produc un efect apoptotic asupra fibrelor
musculare netede ale prostatei hipertrofiate = independent de blocarea α1 adrenergică.

 Blocantele receptorilor β adrenergici

 selectivitate faţă de receptorii pe care îi blochează  antagonizând efectele exercitate prin aceşti
receptori de CA endogene şi de alte simpatomimetice.
 Efectul lor e D.P. cu intensitatea tonusului adrenergic local.
 Cord:
 CA endogene exercită un important tonus prin intermediul receptorilor β 1 adrenergici 
efecte deprimante, scăzând frecvenţa sinusală, viteza de conducere atrio-ventriculară,
contractilitatea şi excitabilitatea.
 efectele fiind mai intense în condiţii de stimulare adrenergică a inimii produsă de efortul fizic
sau de stres.
 la nivelul vaselor periferice: vasoconstricţie.
 vizibil numai în cazuri de boli vasculospastice pe care le agravează.
 ApJxGl: scăderea secreţiei de renină.
 Bronhii: bronhoconstricţie.
  obişnuit NU se întâlneşte acest fenomen datorită faptului că bronhiile, deşi bogate în
receptori β2 adrenergici, NU sunt practic inervate simpatic.
 blocarea receptorilor β2 adrenergici  agravează astmul bronşic şi toate bolile care se
manifestă prin bronhospasm.
 SNC: străbat BHE  efecte anxiolitice.
 Ochiul: scad tensiunea intraoculară
 muşchi striaţi: scad intensitatea tremorului
 alte aparate şi sisteme  efectul este minim fie:
 densităţii mici a receptorilor β adrenergici
 existenţei unui tonus adrenergic scăzut.
 Utilizare:
 tratamentul HTA, anginei pectorale şi unor aritmii cardiace.
 HTA: scăderea DC ca urmare a scăderii Fcontractie şi FC, scăderea secreţiei de renină.
 de asemenea o scădere a tonusului simpatic periferic = blocarea unor receptori β
adrenergici din creier.
 În angorul de efort: protejării cordului faţă de creşterea excesivă a CA în caz de efort sau
emoţii  efortul fizic şi emoţiile NU mai declanşează criza de angor pectoris
 Antiaritmice: scăderea excitabilităţii , IAR în cazuri selecţionate de tahiaritmii supraventriculare =
controlul frecvenţei ventriculare
 prevenirea crizelor de migrenă (propranolol)
 tratamentul tremorului extremităţilor, tratamentul anxietăţii (propranolol)
 RA:
 scăderea excesivă a TA
 bradicardia excesivă
 BAV sau agravarea unui BAV preexistent
 agravarea unor boli preexistente cum ar fi astmul bronşic sau boli vasculo-spastice periferice.
 tratamentul glaucomului (timolol) când se administrează local, în instilaţii conjunctivale 
lipsite de RA sistemice.
 dpdv FC:
 unele sunt liposolubile = propranololul şi metoprololul
 se metabolizează intens la primul pasaj hepatic  doza terapeutică să varieze foarte mult
de la un bolnav la altul şi să impună prudenţă la bolnavii hepatici.
 străbat cu uşurinţă BHE
 altele sunt hidrosolubile = atenololul şi nadololul
 se elimină din organism prin excreţie urinară, NU prezintă diferenţe mari de doză de la un
bolnav la altul şi NU necesită prudenţă la bolnavii hepatici  NU străbat BHE şi necesită
prudenţă la bolnavii renali.
 Unele β blocante sunt agonişti parţiali = β blocante cu activitate simpatomimetică intrinsecă =
pindololul şi acebutololul
 protejează cordul faţă de CA endogene crescute excesiv
 bradicardia produsă este de mai mică intensitate decât în cazul β blocantelor lipsite de activitate
simpatomimetică intrinsecă  stimulează receptorii β adrenergici pe care îi ocupă.
 de preferat la bolnavii bradicardici.
 β blocante selective pentru receptorii β1 adrenergici = β blocante cardioselective = acţionează
NUMAI asupra cordului şi ApJxGl = atenololul, metoprololul, acebutololul
 aceleaşi indicaţii şi aceeaşi eficacitate cu blocantele β adrenergice neselective DAR pot fi
utilizate la bolnavii cu astm bronşic şi alte forme de bronhospasm, sindroame de ischemie
periferică = administrarea cu prudenţă = la doze mari selectivitatea dispare  blocheaza
receptorii β2 adrenergici  agraveaza bolile
 Unele β blocante au efect chinidinic de membrană = scăderea vitezei depolarizării sistolice a
fibrei miocardice = propranololu  datorat
 deschiderii unor canale de poatasiu
 blocării unor canale de sodiu
 independent de efectul β blocant.
 Acebutololul are efecte chinidinice de membrană slabe = contribuţie suplimentară la efectul
antiaritmic = NU a fost demonstrat.
 Propranololul = medicament prototip
 cel mai vechi din grupă.
 β blocant neselectiv, liposolubil, fără activitate simpatomimetică intrinsecă, cu efect chinidinic de
membrană.
  Dozele diferă în funcţie de bolnav şi boala tratată = 80-320 mg/zi, în mai multe prize, creste
dacă răspunsul terapeutic NU este satisfăcător + tolerat de bolnav.
 Atenololul = β1 blocant selectiv, hidrosolubil, avantajul că dozele NU variază mult = 50-100 mg/zi =
pot fi crescute în funcţie de răspunsul terapeutic.
 Au apărut mai multe β blocante care posedă şi un efect vasodilatator = mecanisme adiţionale ca:
 blocarea receptorilor α adrenergici (labetalol, carvedilol, bucindolol, bevantolol,
nipradilol)
 stimularea receptorilor β2 adrenergici (celiprolol, carteolol, bopindolol)
 producerea de monoxid de azot (celiprolol, nebivolol, carteolol, bopindolol, nipradilol)
 blocarea unor canale de calciu (carvedilol, betaxolol, bevantolol)
 blocarea unor canale de potasiu (tilisolol).
 Aceste β blocante cu acţiune vasodilatatoare = β blocante de generaţia a III-a.
 blocante de generaţia I = blochează atât receptorii β1 cât şi receptorii β2, dar fără să aibă
acţiune vasodilatatoare
 blocante de generaţia a II-a = blochează numai receptorii β1
 β blocantele fără acţiune vasodilatatoare la începutul tratamentului produc o creştere a
rezistenţei vasculare periferice  revine la normal cu timpul
 β blocantele cu acţiune vasodilatatoare determină de la început o scădere a rezistenţei
vasculare periferice = avantaj în tratamentul HTA/ insuficienţă cardiacă.
 vasodilataţia poate fi utilă şi în tratamentul cardiopatiei ischemice = NU se însoţeşte de
tahicardie reflexă = blochează receptorii β1 adrenergici.

 Derivaţii de secară cornută

 primele blocante pe receptorii α adrenergici = secolul al XX-lea
 cornul secarei = ergot = plantă parazită (o ciupercă) a secarei, care conţine o serie de alcaloizi
derivaţi ai unui compus tetraciclic numit 6-metilergolină cu proprietăţi farmacologice variate:
 efecte simpatolitice = mai ales agonişti parţiali ai receptorilor α adrenergici
 proprietăţi serotoninergice
 proprietăţi dopaminergice
 unele proprietăţi sunt contrare: stimularea unor receptori dopaminergici tinde să producă
vasodilataţie, IAR stimularea unor receptori serotoninergici tinde să producă vasoconstricţie.
 efectul agonist parţial asupra receptorilor α adrenergici  valoarea activităţii intrinseci diferă
mult de la o substanţă la alta
 în ciuda asemănării lor dpdv al structurii chimice  efectele acestor alcaloizi să fie destul de diferite.
 Dpdv al structurii chimice:
 alcaloizi cu structură peptidică = ergotamina, ergotoxina (un amestec de ergocristină,
ergocriptină şi ergocornină) şi bromocriptina (derivat de sinteză, şi amide ale acidului lisergic,
ergometrina, metisergida şi lisergida sau LSD)
 Alcaloizii cu efecte α adrenolitice sunt componentele ergotoxinei = ergocristina, ergocriptina şi
ergocornina  proprietăţi vasodilatatoare.
 hidrogenarea creşte intensitatea proprietăţilor vasodilatatoare
 cel mai adesea aceşti compuşi se utilizează în formă dihidrogenată = dihidroergotoxină.
 vasodilatator în tratamentul bolilor vasculo-spastice periferice sau în tratamentul
sindroamelor de ischemie cerebrală.
 Efectul său este uneori pus la îndoială.
 Ergotamina şi dihidroergotamina au un intens efect vasoconstrictor = în special în teritoriul
carotidian
 tratamentul crizei de migrenă.
 mecanism necunoscut  cafeina creşte absorbţia ergotaminei din tubul digestiv şi, în plus,
cafeina are şi ea un efect vasoconstrictor în teritoriul carotidian.
 uneori ergotamina se asociaza cu cafeina în compoziţia unor preparate antimigrenoase = cofedol,
cafergot
 Bromocriptina
 agonist al receptorilor dopaminergici din creier = utilă în tratamentul bolii Parkinson şi
sindroamelor parkinsoniene, în tratamentul sindroamelor de hiperprolactinemie
 Ergometrina şi metilergometrina stimulează contractilitatea uterină  ocitocice pentru
combaterea metroragiilor.
 Metisergida provoacă vasoconstricţie în teritoriul carotidian = tratamentul crizelor de migrenă.
 Lisergida sau LSD = cunoscut drog halucinogen utilizat în toxicomania de stradă.