Anestezicele locale

 Anestezicele locale
 acţiune locală asupra formaţiunilor nervoase  perturbarea până la abolire a proceselor de excitaţie-
conducere.  efectele sunt delimitate, corespunzător locului de administrare, şi NU implică lezarea fibrelor
nervoase.
 Utilizare:
 in intervenţii chirurgicale şi a unor manevre endoscopice
 calmarea durerii în anumite afecţiuni medicale
 privarea temporară a unor structuri periferice de controlul nervos.
 afectează oricare tip de neuron şi fibră nervoasă:
 Iniţial 
 fibrele nervoase cu diametru mic (număr mai mare pe unitatea de suprafaţă)
 fibrele amielinice sau puţin mielinizate (teaca de mielină = obstacol pentru difuziunea anestezicului +
prezintă un număr de canale membranare pentru sodiu mai mic)
 axonii scurţi (distanţele între strangulaţiile Ranvier, lipsite de teaca de mielină, sunt mai mici).
 fibrele cu o frecvenţă de descărcare mare şi PA durabil = interesate preferenţial.
 Blocarea conducerii nervoase se produce cu următoarea succesiune:
 iniţial fibrele vegetative şi cele ale durerii şi temperaturii
 apoi cele proprioceptive, cele ale senzaţiilor de tact şi presiune
 la sfârşit, fibrele motorii somatice.
 Fibrele de suprafaţă ale nervilor = afectate înaintea celor din profunzime  anestezicul ajunge pe
măsura difuzării de-a lungul căilor intrafasciculare.
 anestezia progresează de la teritoriile proximale (inervate de fibrele superficiale) la cele distale (inervate de
fibrele centrale).
 Revenirea se face invers:
 moleculele anestezice preluate de vasul sanguin situat în centrul nervului.
 în trunchiurile nervoase mixte voluminoase fibrele motorii sunt localizate obişnuit circumferenţial, la
suprafaţă  anestezicele locale pot provoca, prin excepţie, bloc motor înaintea blocului senzitiv.
 Farmaologic:
 Compuşii utilizaţi clinic au un rest aromatic lipofil şi o grupare amino hidrofilă, separate printr-o catenă de 4-5
atomi.
 După natura catenei de legătură  2 clase chimice principale: amide şi esteri.
 In f(conformaţia radicalului aromatic)  gradul de lipofilie al moleculei = capacitatea de a se lega de proteine,
potenţă şi pentru durata efectului anestezic.
 Gruparea amino-terminală poate exista sub formă:
 neionizată = de amină terţiară (neprotonată)
 ionizată = de amoniu cuaternar (protonată).
 Proporţia relativă a celor 2 forme depinde de pKa al moleculei şi de pH-ul soluţiei.
 Forma neionizată = foarte liposolubilă, difuzează cu uşurinţă prin membrane, în funcţie de gradientul de
concentraţie între mediul intracelular şi extracelular.

 Mecanismul de acţiune:
 stabilizarea membranelor fibrelor nervoase   pragul excitabilităţii şi împiedicând depolarizarea 
împiedicarea dezvoltării PA propagat = blocarea impulsului nervos.
 Acţiunea se datoreaza diminuării permeabilităţii membranare la ionii de sodiu.
 Moleculele de anestezic  închid canalele membranare pentru ionii de sodiu.
 posibilă blocarea directă a canalelor de sodiu prin pătrunderea intracanaliculară a moleculelor de anestezic local şi
legarea anestezicului local de un situs intracanalicular
 posibilă inserarea moleculelor anestezicului local în grosimea membranei celulare şi comprimarea laterală a
canalelor ionice.
 anestezicele locale se fixează de situsul intracanalicular preferenţial în starea deschisă a canalului  factori
care cresc sensibilitatea la acţiunea anestezică:
 Stimularea repetitivă a nervilor
 frecvenţa mare a stimulării
 PR pozitiv
  canalele sodiului sunt deschise timp mai îndelungat  pătrunderea moleculelor de anestezic către locurile
de legare din interior.
 Dependenta de frecvenţa stimulării şi de voltaj este în funcţie de capacitatea de disociere a moleculelor de
anestezic de situsurile de legare din canalele pentru sodiu.
 Anestezicele cu moleculă mică şi hidrofobă  disociază repede  efectul lor depinde mult de timpul cât
canalele sunt deschise = starea de excitaţie a membranei.
 Anestezicele odată pătrunse în canale  rămân legate în interiorul acestora o durată mai lungă de timp,
realizează un bloc mai stabil  efectul mai puţin dependent de starea de excitaţie.

 Anestezicele locale se folosesc:

 sub formă de soluţii acide, stabile, ale sărurilor hidrosolubile (de obicei clorhidraţi)
 au un pKa cuprins între 8 şi 9  la pH-ul mediului intern = procent relativ mic de molecule neionizate, dar
suficient pentru a asigura acţiunea anestezică.
 If(pH local scăzut (ţesuturi inflamate) sau în cazul injectării repetate frecvent în acelaşi ţesut)  epuizarea
capacităţii locale de tamponare a soluţiei anestezice  cantitatea de molecule neionizate  şi  eficacitatea.
 Unii compuşi (benzocaina) care NU au în moleculă gruparea amino hidrofilă, au acţiune anestezică locală
independentă de pH;
 ei pătrund în cantitate mare în interiorul membranei fibrelor nervoase = acţionează blocând canalele sodiului.

 Intensitatea şi durata efectului anestezic local depinde de:

 substanţa anestezică utilizată (de particularităţile farmacocinetice şi farmacodinamice ale acesteia)
 de concentraţia şi volumul soluţiei folosite
 de calea de administrare
 de tipul anesteziei
 de ţesutul cu care vine în contact substanţa activă.
 După locul de administrare anestezia locală poate fi:
 anestezie de suprafaţă sau de contact;
 anestezie prin infiltraţie;
 anestezie de conducere sau regională.

 Anestezia de suprafaţă sau de contact

 aplicarea anestezicului local pe piele sau mucoase
 Aplicarea pe pielea intactă = ineficace (NU poate difuza până la terminaţiile nervoase).
 active numai dacă pielea este lezată (dermatoze acute sau cronice).
 aplicate pe diferite mucoase pătrund până la terminaţiile senzitive  anestezia de suprafaţă sau anestezia de
contact  poate fi anesteziată orice mucoasă (conjunctivală, nazală, bucală, faringiană, esofagiană, mucoasa
tractului traheobronşic, mucoasa aparatului genitourinar, etc.)
 Anestezia este superficială, neinteresând ţesutul submucos.

 Anestezia prin infiltraţie = injectarea strat cu strat a soluţiei de anestezic în ţesuturi (piele, ţesuturi profunde).

 Anestezia de conducere (regională)

 injectarea anestezicului în apropierea unei formaţiuni nervoase
 cuprinde: anestezia prin bloc nervos, rahianestezia şi anestezia epidurală.
 anestezia prin bloc nervos (tronculară sau plexală) = injectarea la nivelul nervilor periferici sau al
plexurilor (nervi intercostali, nervi cranieni senzitivi, nerv sciatic, nerv femural, plex brahial, plex cervical etc.)
= insensibilitatea şi eventual paralizie motorie într-o zonă situată distal de locul injectării.
 Rahianestezia sau anestezia spinală = introducerea soluţiei anestezice în spaţiul subarahnoidian, în
LCR, între vertebrele a 3-a şi a 4-a lombare = rahianestezia joasă, utilă pentru intervenţiile chirurgicale pe
abdomenul inferior, perineu şi extremităţi.
 Anestezia epidurală = injectarea soluţiei anestezice în spaţiul epidural, de regulă în zona lombară (mai rar
toracic).
 Potenţa depinde de liposolubilitatea AnL.
 Compuşii foarte liposolubili (bupivacaina, etidocaina) pătrund în măsură mare prin membrana nervoasă =
activi în concentraţii mici.
 Intensitatea acţiunii anestezice e d.p. de concentraţia soluţiei de anestezic.
 În funcţie de volumul formaţiunilor nervoase se adaptează concentraţia soluţiei de anestezic.
 Durata AnL depinde de:
 capacitatea moleculelor anestezice de a se lega de proteine
 de doză
  de nivelul vascularizaţiei locale.
 AnL se leagă puternic de proteinele membranare (tetracaină, bupivacaină, etidocaină, etc.) au un efect
durabil.
 Fluxul sanguin antrenează moleculele de la locul de acţiune.
 Acţiunea vasodilatatoare/ creşterea circulaţiei locale în ţesuturile inflamate favorizează scurtarea
efectului anestezic local.
 Asocierea de substanţe simpatomimetice vasoconstrictoare (adrenalină)  durata anesteziei = reducerii
absorbţiei sistemic.
 este diminuată toxicitatea sistemică a anestezicului ca urmare a reducerii concentraţiei plasmatice.
 Efectul este important mai ales pentru compuşii polari cu efect anestezic scurt sau mediu (procaina,
lidocaina, mepivacaina).
 În cazul compuşilor intens lipofili = efect de lungă durată (bupivacaină, etidocaină, tetracaină)
consecinţele vasoconstricţiei locale sunt mai puţin importante.
 Adrenalina în concentraţie de 1/200 000 - 1/20 000 este de ales în cazul AnL ce presupune injectarea
anestezicului
 fenilefrina sau nafazolina în cazul anesteziei de suprafaţă sau contact.

 Absorbţia AnL depinde de:

 caracteristicile moleculei
 cantitatea de anestezic
 volumul soluţiei
 locul administrării
 Soluţiile mai concentrate  niveluri plasmatice  şi au un risc toxic 
 Ţesuturi mai bine vascularizate  absorbţia este mai mare.
 În sânge se leagă în proporţie variabilă de proteinele plasmatice (în general amidele leagă mai mult decât
esterii)
 Farmacocinetica:
 la început = ţesuturile cu vascularizaţie bogată (creier, plămân, miocard, ficat, rinichi)
 apoi treptat redistribuite la ţesutul muscular şi adipos.
 Trec cu uşurinţă prin BHE şi placenta.
 compuşii cu structură:
 esterică = metabolizarea rapida = hidrolizaţi îndeosebi de colinesteraza plasmatică si de esterazele din ficat
 durata scurtă a efectelor sistemice şi toxicitatea relativ mică = procainei.
 amidică = metabolizaţi lent la nivelul ficatului prin N-dezalchilare  hidroliză  conjugare.
 Importanţa ficatului pentru bioinactivare  explică riscul toxic crescut al AnL, mai ales cele amidice, la
bolnavii hepatici.
 Halotanul şi propranololul ( fluxul plasmatic hepatic) întârzie metabolizarea şi prelungesc timpul de
înjumătăţire plasmatică al anestezicelor cu structură amidică.
 RA:
 La dozele uzuale = riscul RAsistemice este nesemnificativ = concentraţiile plasmatice sunt mici.
 devin evidente în condiţii de supradozare absolută  aplicate în concentraţii mari pe anumite mucoase
inflamate/ injectează accidental intravenos.
 Iniţial apar senzaţie de frig, amorţeală periorală şi a limbii, presiune frontală şi senzaţie de cap gol.
 SNC iniţial stimulat, probabil secundar îndepărtării unor influenţe inhibitoare.
 fenomene de excitaţie psihomotorie, cu nelinişte, hiperreflexivitate, tremor, uneori confuzie, delir şi chiar
convulsii.
 fenomene de deprimare, cu somnolenţă, incoordonare motorie, hiporeflexivitate, pierderea conştienţei,
comă, deprimare respiratorie.
 Bicarbonatul de sodiu poate fi util pentru combaterea fenomenelor toxice.
 În doze mari deprimă miocardul şi  DC, dilată arteriolele,  TA. Colapsul şi stopul cardiac au fost raportate
rar, uneori la doze mici (idiosincrazic).
 Reacţiile alergice survin rar, frecvente pentru compuşii cu structură esterică.
 încrucişate pentru toate anestezicele de acest tip.
 Manifestările clinice constau în: prurit, erupţii urticariene, eczeme, dispnee, crize astmatice, foarte rar şoc
anafilactic.
 Un accident de excepţie, idiosincrazic, este hipertermia malignă = provocat mai ales de AnL cu structură
amidică.
 categorie aparte de RA este datorată substanţelor auxiliare vasoconstrictoare şi NU moleculei de anestezic.
 adrenalina  nelinişte, sudoraţie, palpitaţii, tahicardie, dureri anginoase
  precauţii sau se evită folosirea adrenalinei la bolnavii cu aritmii cardiace (mai ales ventriculare),
hipertensiune arterială, hipertiroidism;
 AnG: ciclopropan sau halotan.
 Local vasoconstricţia şi  consumului de oxigen sub influenţa adrenalinei  favorizează hipoxia şi poate
determina leziuni tisulare
 posibile fenomene ischemice până la gangrenă = soluţia cu adrenalină se injectează în teritorii cu circulaţie
terminală (nas, urechi, degete, penis) sau subcutanat.
 AnL de sinteză pot fi clasificate după potenţă (exprimată prin concentraţia eficace) şi după durata de acţiune în:
 compuşi cu potenţă mare (activi în concentraţii mici) şi durată de acţiune lungă = bupivacaina, cincocaina,
etidocaina, ropivacaina şi tetracaina;
 compuşi cu potenţă şi durată de acţiune medie = lidocaina, mepivacaina şi prilocaina;
 compuşi cu potenţă mică şi durată de acţiune scurtă = procaina şi cloroprocaina.
 Primele 2 grupe = substanţe cu structură amidică (excepţia tetracainei)
 bine solubile în grăsimi
 se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice.
 a 3 grupă cuprinde esteri mai puţin solubili în grăsimi şi care se leagă limitat de proteine.
 Concentraţiile anestezice aproximativ echiactive pentru cele 3 grupe sunt de:
 0,25% - 0,5%
 1%
 respectiv 2%.
 Durata aproximativă a efectului anestezic este de:
 3 ore pentru prima grupă
 1-2 ore pentru cea de-a doua
 20 minute-1 oră pentru cea de-a treia.
 Majoritatea anestezicelor se administrează injectabil, pentru infiltraţii sau anestezie regională;
 unele sunt active şi în aplicaţie pe mucoase.
 ambucaina şi proximetacaina = anestezice de contact, practic NUMAI în oftalmologie.
 chinisocaina şi pramocaina = indicate mai ales la nivelul pielii lezate şi al mucoasei anorectale şi genitale

Anestezicele locale cu structură amidică

 AnL cu potenţă mare sau mijlocie + durată de acţiune lungă sau medie.
 Riscul reacţiilor alergice este mic.
 Lidocaina
 relativ bine solubilă în grăsimi la pH-ul fiziologic.
 Efectul se instalează rapid şi este de durată medie.
 Administrată injectabil:
 concentraţii de 0,5 – 1% în anestezia de infiltraţie
 1 – 2% în anestezia de conducere
 4 – 5% în rahianestezie.
 Durata efectului:
 o oră = anesteziei prin infiltraţie şi rahianesteziei
 1 – 2 ore = anesteziei tronculare sau plexale.
 Asocierea adrenalinei îi prelungeşte efectul anestezic.
 În concentraţii de 2 - 5% (soluţii sau unguente) este moderat eficace ca anestezic de contact. Efectul se
intalează în 3 - 4 minute şi durează 30 - 45 de minute.
 RA:
 provoacă relativ frecvent somnolenţă şi ameţeli.
 Reacţiile alergice sunt rare.
 cazuri rare de hipertermie malignă.
 Supradozarea sau injectarea intravenoasă rapidă, accidental  la început convulsii, HTA, tahicardie, tahipnee,
urmate de comă, cu bradicardie, hipoTA şi deprimarea respiraţiei.
 Moartea poate surveni în colaps, prin fibrilaţie ventriculară, mai rar prin stop respirator.
 doze mari de lidocaină  recomandabilă injectarea prealabilă de diazepam.
 Contraindicată:
 alergici la lidocaină sau la alte anestezice amidice
 antecedente de hipertermie malignă
 IC severă sau cu BAV de gradul III. Doza trebuie redusă în prezenţa IC, a IMA, la hepatici şi la cei cu
antecedente convulsive.
 Mepivacaina
 amidă asemănătoare chimic şi farmacologic lidocainei.
 Efectul anestezic apare mai lent şi este ceva mai durabil.
 Asocierea adrenalinei influenţează puţin durata efectului şi nivelul plasmatic al anestezicului folosit fără
adrenalină (pacientii ce NU suportă simpatomimeticele).
 RA:
 somnolenţei, este, în general, bine suportată.
 toxicitatea pentru nou-născut este comparativ mare  NU e folosita pentru anestezia obstetricală.

 Bupivacaina
 asemănătoare cu mepivacaina
 potenţă mare, activă în concentraţii de:
 0,25-0,5% pentru infiltraţii şi bloc nervos periferic
 0,5%-0,75% pentru anestezie epidurală
 0,5% pentru rahianestezie.
 Efectul se instalează lent şi este durabil.
 Potenţa superioară şi durata lungă a efectului AnL se explică prin liposolubilitatea marcată şi capacitatea mare
de a se lega de proteinele membranare.
 Asocierea adrenalinei impune prudenţă.
 În doze mari = acţiune deprimantă cardiacă marcată  colaps cardiovascular;
 fenomenele EKG cele mai frecvent semnalate în această situaţie = ritm idioventricular lent cu
complexe QRS largi şi disociaţie electromecanică.
 RA:
 Toxicitatea cardiacă este favorizată de hipoxemie, hipercarbie şi acidoză.
 Toxicitatea, comparativ mare  folosirea de concentraţii mici.
 Toxicitatea fetală este mică.
 de ales când se doreşte un efect prelungit, cu bloc motor redus şi în practica obstetricală.

 Levobupivacaina
 S enantiomerul bupivacainei.
 asociată cu un efect vasodilatator mai redus şi are durată de acţiune mai lungă şi o potenţă puţin mai mică.
 indicată pentru infiltraţii, blocuri nervoase, anestezie epidurală şi rahianestezie.
 contraindicată pentru anestezia regională.

 Etidocaina
 derivat de lidocaină cu potenţă mare.
 Acţiunea este rapidă şi durabilă.
 Capacitatea de a bloca nervii motori este comparativ mare = avantajoasă pentru intervenţiile chirurgicale care
necesită relaxare musculară  NU este recomandabilă pentru anestezia obstetricală şi pentru analgezia
postoperatorie.
 Se foloseşte în soluţie:
 0,5% pentru infiltraţii
 0,5-1% pentru blocare nervoasă periferică
 1-1,5% pentru anestezie epidurală.
 NU este utilizată pentru rahianestezie.

 Prilocaina
 proprietăţi ~ lidocainei.
 Acţiunea se instalează mai lent şi este ceva mai durabilă = 1-2 ore.
 Acţiunea vasodilatatoare este slaba  fără adausul unui vasoconstrictor.
 se foloseşte în concentraţii de:
 0,5-1% pentru infiltraţii
 1% pentru blocare nervoasă periferică
 2-3% pentru anestezie epidurală.
 RA:
 Toxicitatea pentru SNC este comparativ mică.
 cauză de somnolenţă.
 Dozele mari = methemoglobinemie (atribuită ortotoluidinei, prin metabolizare).
  dăunătoare la cardiaci şi pulmonari;
 se tratează prin injectarea intravenoasă de albastru de metilen (sau, în lipsă, de acid ascorbic), care
permite refacerea hemoglobinei.

 Ropivacaina = AnL cu efect durabil.

 Potenţa este ceva mai mică.
 Are acţiune vasoconstrictoare  prelungirea anesteziei.
 Folosită în anestezia epidurală realizează bloc senzitiv  blocul motor se dezvoltă mai târziu, este mai slab şi
de durată mai scurtă.
 Toxicitatea sistemică şi cardiacă este comparativ mică.

 Articaina
 îndeosebi în stomatologie = solutie de 4% cu adaus de mici cantităţi de adrenalină.
 Soluţia 1-2% este utilizată pentru infiltraţii şi anestezie regională
 soluţia hiperbarică 5% este utilizată pentru rahianestezie.

 Cincocaina = derivat chinolinic

 proprietăţi asemănătoare amidelor având acţiune AnL rapidă şi durabilă.
 Potenţa şi toxicitatea sunt mari.
 rareori, ca anestezic de contact şi pentru rahianestezie.

Anestezicele locale cu structură esterică

 au o potenţă relativ mică şi durată de acţiune scurtă ( cu excepţia tetracainei).
 Frecvenţa reacţiilor alergice este mai mare decât în cazul compuşilor amidici.

 Procaina
 esterul acidului p-aminobenzoic cu dietilaminoetanolul.
 Puterea de difuziune limitată  efectul se instalează lent.
 Durata efectului este scurtă (între 20 şi 60 de minute în funcţie de tipul anesteziei). Asocierea adrenalinei
prelungeşte efectul local.
 Potenţa procainei este mică. Concentraţiile necesare pentru:
 anestezia prin infiltraţie sunt de 1%
 blocarea nervilor periferici 0,5 - 2%
 anestezia epidurală 2%.
 Eficacitatea ca anestezic de contact este slabă.
 Acţiunea AnL este utilizată în chirurgie + diferite indicaţii medicale (nevrite, nevralgii, mialgii, afecţiuni articulare
dureroase) când se recomandă infiltraţii locale.
 Farmacocinetica:
 se absoarbe repede de la locul injectării.
 este repede hidrolizată mai ales de colinesteraza plasmatică in acid paraaminobenzoic, excretat renal, şi
dietilaminoetanol.
 RA:
 Anestezicul este în general bine suportat.
 Reacţiile alergice, deşi relativ rare, sunt mai frecvente decât pentru lidocaină şi sunt încrucişate cu alte
anestezice cu structură esterică.
 Fenomenele toxice sunt cele obişnuite anestezicelor locale; pe prim plan se află deprimarea respiraţiei 
stop respirator.
 Utilizare: avantajos pentru infiltraţii şi bloc nervos.
 de ales la bolnavii cu risc de hipertermie malignă.
 Posibilitatea RAlergice impune investigarea hipersensibilităţii.
 Contraindicat:
 Alergia la procaină, la alte anestezice cu structură esterică şi la acidul paraaminobenzoic reprezintă
contraindicaţii.
 prudenţă la bolnavii cu alergii medicamentoase cunoscute.
 grijă şi scăderea dozelor la bolnavii cu bloc cardiac şi tulburări de ritm, în prezenţa şocului, la epileptici,
hepatici, debilitaţi, bătrâni, la cei cu boli acute.
 NU se administrează la copiii sub 3 ani.
 interacţiuni cu alte medicamente
 Anestezicul  eficacitatea sulfamidelor antibacteriene, acidul p-aminobenzoic, rezultat prin metabolizare,
 fiind un antagonist competitiv al chimioterapicelor antibacteriene sulfonamidice.
 Anticolinesterazicele – de exemplu neostigmina – împiedică hidrolizarea procainei de către
colinesteraze, întârziindu-i inactivarea  acumularea de cantităţi toxice de anestezic.
 prudenţă în asocierea cu suxametoniul = substrat pentru colinesterază, ca şi procaina  competiţia între
cele 2 substanţe în procesul de bioinactivare.
 Injectarea intravenoasă este contraindicată la cei care au primit în prealabil un opioid.
 efecte biotrofice şi de încetinire a procesului de îmbătrânire
 administrare sistemică în geriatrie sub forma unor preparate comerciale = Gerovital şi Aslavital
 Din aceleaşi considerente, în România, în componenţa unor preparate cosmetice. Astăzi procaina este
interzisă în preparatele cosmetice, datorită riscului alergizant.

 Cloroprocaina
 proprietăţi asemănătoare procainei.
 acţiunea este mai rapidă şi de durată scurtă
 potenţa este ceva mai mare
 RA: toxicitatea mai mică.
 Utilizare: infiltraţii, în soluţie 1% şi pentru anestezie epidurală, în soluţie 2%.

 Tetracaina
 ester al acidului p-aminobenzoic.
 Acţiunea se instalează lent şi durează mult, potenţa şi toxicitatea sunt mari  interesate atât fibrele senzitive
cât şi cele motorii.
 metabolizată mult mai încet decât procaina.
 Anestezicul este foarte activ în aplicaţii pe mucoase:
 mai ales topic, în soluţie sau unguente 0,5% pentru ochi
 soluţie 2% pentru mucoasa nazală şi faringiană.
 Efectul este deplin la 3-8 minute de la aplicare şi se menţine 1 oră.
 se utilizează limitat în:
 infiltraţii (soluţie 0,1-0,2%)
 pentru anestezie epidurală (soluţie 0,4-0,5%)
 rahianestezie (soluţie 1%)

 Benzocaina
 esterul acidului p-aminobenzoic cu etanolul.
 puţin solubilă în apă  exclusiv topic, în aplicaţii pe piele sau mucoase lezate.
 Datorită persistenţei la locul administrării şi absorbţiei lente  efectul se menţine timp îndelungat.
 Utilizare:
 intră în compoziţia unor pomezi şi creme pentru piele în concentraţie intre 2% şi 20%  liniştirea
pruritului şi pentru combaterea durerii, în eriteme solare şi arsuri de gradul I, ragade, fisuri, înţepături de
insecte etc.
 Administrată în tablete pentru supt (5-10 mg)
 în soluţii de 0,5-1% pentru gargară sau spălături bucale = leziuni dureroase ale mucoasei buco-faringiene.
 în supozitoare (50 mg)
 pomezi antihemoroidale (1-2%).
 administrare internă, câte 100 – 300 mg = ca poţiune, ca tratament simptomatic în epigastralgii sau
vărsături.
 RA: cele mai frecvente sunt reacţiile alergice şi methemoglobinemia.

 Cocaina
 alcaloid cu structură esterică conţinut în frunzele de Erythroxylon coca
 singurul AnL de origine naturală.
 pe mucoase în soluţie 4-10%, provoacă anestezie în 2-5 minute;
 efectul se menţine 30-45 de minute.
 Utilizare:
 Anestezia este însoţită de vasoconstricţie  sângerarea mucoasei fiind redusă atunci când se intervine
chirurgical.
 exclusiv topic, în chirurgia O.R.L. (vasoconstricţia locală limitează mult sângerarea în plagă).
 Doza maximă = NU > 30 mg.
 NU se foloseşte în oftalmologie, din cauza riscului lezării corneei.
  NU se injectează = vasoconstricţia locală puternică  fenomene ischemice + toxicitatea sistemică mare.
 Efecte:
 efecte sistemice importante.
 Provoacă vasoconstricţie, tahicardie cu HTA prin acţiune simpatomimetică indirectă.
 Efectele adrenergice = împiedicarea recaptării noradrenalinei de către terminaţiile simpatice, cu 
disponibilului de NT pentru receptorii adrenergici de la nivelul structurilor efectoare.
 Dozele mici de cocaină  stimulare psihomotorie cu euforie, creşterea vigilenţei difuze şi îndepărtarea
senzaţiei de oboseală, cocaina putând genera toxicomanie şi dependeţă.
 Farmacocinetica: se absoarbe bine prin mucoase. metabolizată prin intervenţia esterazelor din plasmă.
 RA:
 Intoxicaţia acută = chiar la cantităţi relativ mici (30-50 mg)
 când anestezicul se aplică, necontrolat, pe mucoasa inflamată a căilor respiratorii.
 Fenomenele toxice = nelinişte, confuzie mintală, chiar delir, tahipnee, HTA, tahicardie, hipertermie, uneori
convulsii.
 Urmează fenomene de deprimare centrală, cu colaps, respiraţia devine rară şi neregulată, apoi se opreşte
(stop respirator).
 Persoanele idiosincrazice pot muri în câteva minute.
 Tratamentul = injectarea de diazepam sau barbiturice anestezice (în faza de stimulare centrală) şi
inhalarea de oxigen.
 Intoxicaţia cronică – cocainomania – ~intoxicaţia produsă de amfetamine.
 dependenţă psihică puternică;
 potenţialul de toleranţă şi dependenţă fizică este mic.
 Drogul se autoadministrează, de obicei prin prizare nazală.
 tulburări psihice, midriază (caracteristică), leziuni ale septului nazal, mergând până la gangrenă şi perforare
(datorită vasoconstricţiei locale excesive).
 Sindromul de abstinenţă este moderat = oboseală, stare depresivă, hiperfagie.
 Tratamentul = întreruperea bruscă a administrării drogului, sub supraveghere medicală.
 Recuperările sunt de scurtă durată din cauza implicaţiilor psihosociale ale cocainomaniei.