, sym (împreună, cu), ceea ce poate sugera faptul că, atunci când îi folosea, Chiril avea

în minte doua elemente care împreună concura în a forma o unitate strânsă, deci îl concepea
pe Hristos că unul. În lucrările de la tinerețe Sfântul Chiril folosește chiar termenii: krasis
(amestec), synkrasis (reunire, amestec) și mixis (amestec), termeni uzuali în hristologia
tuturor școlilor, cu excepția celei antiohiene 41. Ulterior, renunțând la acești termeni, el
folosește expresii că <>, <>, <>, <>, <>, <> și chiar <> 42, <>, <> și altele.

Teologii antiohieni, și în special Teodor de Mopsuestia, susțineau că intre natura

dumnezeiasca și natura omeneasca creata în timp era, în cadrul unicei <> sau <> (prosopon) a
lui Iisus, o legătură sau un contact (synapheia) special, conform căruia se poate spune că Fiul
lui Dumnezeu <> și <> 43. Nestorie, care nu avea gândirea minuțioasă și sofisticata a lui
Teodor, a dus mai departe aceasta doctrina, afirmând că Măria nu mai putea fi numita <>, ci
doar maica <>, iar cel care a murit pe cruce nu era Unul din Treime, ci doar <> 44. Nestorie
ajunsese astfel să distingă doua persoane în Iisus Hristos, corespunzătoare celor doua naturi.

Acestei synapheia Sfântul Chiril îi opune cu tărie expresiile henosis physike sau kata
physim (unire naturala sau după natura) și chiar henosis kath’ hypostasin (unire după ipostas):
<> 45.

În Despre Întruparea Unuia-Născut Sfântul Chiril indica cu claritate faptul că subiectul

unic al lui Iisus Hristos este ipostasul Cuvântului lui Dumnezeu (694 d). Totuși, din Anatema
a III-a se poate trage concluzia că physis și hypostasis (natura și ipostas) sunt sinonime pentru
Sfântul Chiril. Iată textul cele de-a treia anateme: <> 46.

Aceasta nefericita sinonimie a făcut că limbajul Sfanțului Chiril să aibă o oarecare

ambiguitate, lucru care a dus și la folosirea expresiei mia physis theou logou sesarkomene, și
de aici la nașterea ereziei monofizite. Dar să vedem care este originea acestei sinonimii și cum
a fost ea interpretata în sens ortodox de către Sfântul Chiril.

La Aristotel temenul hypostasis (ipostas) indica obiecte existente în mod real că opuse
conceptelor sau ideilor, fiind frecvent folosit substituibil cu physis (natura). În latina s-a făcut
o traducere literala a lui hypo-stasis, rezultând cuvântul sub-stanția. El implica mult mai
distinct decât <> o existenta individualizata 47. Sensul acesta vechi al cuvântului <>, că
sinonim cu <>, este folosit de Chiril, lui parandu-i-se normal să vorbească astel de <>. Dar nu
numai el, ci chiar și acei teologi care vor accepta în întregime formula calcedoniana despre
<>, că o protecție împotrivă lui Eutihie și a monofiziților eutihieni, accepta de asemenea
înțelesul vechi al termenului <>. <> 48.

În Noul Testament termenul <> apare într-un context trinitar: <> (Evrei 1,3). Părinții
capadocieni, în acord cu acest pasaj neotestamentar, l-au înțeles pe Dumnezeu că o natura sau
ființă (ousia) în trei ipostasuri.

Latinii au tradus ipostas prin substantia și interpretau că triteism atunci când grecii
vorbeau de trei ipostasuri. De fapt, capadocienii au fost acuzați de triteism chiar și în Răsărit.
Pentru a respinge aceste acuzații ei au rafinat înțelesul ipostasului în direcția personalismului.
Acest nou înțeles era desigur de inspirație scripturistica, însă el era străin gândirii filosofice
grecești. Mai mult, Părinții capadocieni au insistat pe un anumit primat experimental al
existentei personale – și trinitare – a lui Dumnezeu asupra unității lui fiintiale (esențiale sau
<>)… [Acest primat] era bazat pe faptul că în ce privește credință creștină aceasta începe cu
mărturisirea lui Petru: “Tu ești Fiul lui Dumnezeu celui viu” (Matei 16, 16), adică începe cu o
recunoaștere a identității personale a lui Iisus și a relației lui cu Tatăl (și, cum a fost în cele
din urma specificat, cu Duhul)… A-l întâlni pe Dumnezeu înseamnă a-l întâlni pe Fiul și
astfel a avea acces la Tatăl prin Duhul… De aceea, persoanele sau ipostasurile nu sunt noțiuni
abstracte, ci unele care poseda “dumnezeirea” și “în care” dumnezeirea este. În timp ce esență
(ființă) divina este transcendenta și inaccesibila, ipostasurile acționează și se revelează ele
insele în creație: lor – Tatălui, Fiului și Duhului – le adresează Biserica rugăciuni și le înalta
slava. Mai mult, Unul din Treimea dumnezeiasca s-a făcut om 49.

Așadar, ceea ce nu a făcut Sfântul Chiril, neaplicand hristologiei definițiile

capadociene ale lui physis, ousia și hypostasis – nu se știe din ce motive – vă face Sindoul al
IV-lea Ecumenic de la Calcedon care, prin formulările date, a adus o importanta clarificare a
problemei hristologice: cele doua naturi <> 50.