învățătura de credință, astfel încât aceasta să fie transmisă pe calea educației religioase

și să aibă ca efect schimbarea comportamentului religios moral. Dificultățile întâlnite de

aceștia au fost dezbătute de către Sfântul Grigorie de Nazianz în secolul al IV-lea, prin
afirmația următoare: „Arta artelor este să-l formezi pe om, cea mai instabilă și cea mai
aplicată ființă dintre viețuitoare”. Acest citat este unul de mare valoare, iar pentru această
trebuie efectuată o analiză asupra în care educația religioasă răspunde așteptărilor învățăceilor
de diferite vârste.

Clement Alexandrinul este unul dintre reprezentanții de seamă ale pedagogiei creștine
din secolul al II-lea. De numele său se leagă și înființarea de școli catehetice din Alexandria și
contribuția proprie la dezvoltarea teoretică a domeniului educational.

Sfântul Ioan Gură de Aur este cel mai bun orator cunoscut și cel mai important
exegete biblic dintre Sfinții Părinți ai Bisericii. El consideră că viața religioasă este susținută
de o viață morală puternică în măsura de a se respecta poruncile divine. În concepția sa,
educația religioasă trebuie începută încă din copilărie, în familie, și continuată la școală.

Așadar, în această carte m-a impresionat și faptul că profesorul Dorin Opriș a abordat
și relația professor-elev care reprezintă unul dintre aspectele cele mai importante și care
rămâne o amprentă învățăturii creștine. Modelul relației maetru-discipol în educația religioasă
este relația Domnului Iisus cu ucenicii Săi, caracterizată de iubire, răbdare, smerenie,
devotement.