Logosul, Cuvântul lui Dumnezeu.

El este totodata Fiul lui Dumnezeu, <<născut din

Dumnezeu după natură>> (688 c) – deci consubstanțial cu Tatăl -, <<cel împreună-veșnic cu
Dumnezeu Tatăl>> (685 a), <<chipul și întipărirea celul care l-a zămislit>>.
Așadar, Logosul este Dumnezeu. În această calitate îi revin toate atributele inerente
divinitații.
Sfântul Chiril accentuează foarte mult neschimbabilitatea Cuvântului, El fiind <<cel
ce nu cunoaște schimbare…, ,,Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este,
pogorându-se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare”(Iacov
1, 17), deoarece natura lui Dumnezeu este fixată în bunurile sale proprii, și statornicia ei în
cele ce sunt e neclintită>>. Totdată, natura lui Dumnezeu este transcendentă și ea rămâne așa
și în unirea cu natura umană. Aceasta este o dovada împotrivă celor care îl acuzau pe Sfântul
Chiril de teopashism – adică de faptul că în unirea săvârșită în Hristos, el ar atribui
dumnezeirii pătimirea. Or, el susține cu claritate neschimbabilitatea și transcendența ei; prin
urmare, natura divină nu ar putea deveni pătimitoare, aceasta însemnând o schimbare.

2. Întruparea

În deplin acord cu Scriptură, Sfântul Chiril numește Întruparea <> Şi cu adevărat,

mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost
văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă.(cf.
1 Tim. 3, 16):. Pentru a înțelege mai bine întruparea așa cum o gândește Chiril nu putem face
abstracție de aspectul ei soteriologic asupra căruia el insista atât de mult.

a. Scopul Întrupării este, așadar, mântuirea neamului omenesc căzut în urma păcatului
lui Adam:

Pentru antiohieni natura omeneasca a lui Iisus Hristos era autonomă, ea urmandu-și
până la un punct voință ei libera; puterea morții și păcatul ar fi fost, în acest caz învinse de
meritele omului Iisus în colaborare cu Cuvântul lui Dumnezeu (după Teodor de Mopsuestia)
29. Sfântul Chiril accentuează, în opoziție cu antiohienii, faptul că Logosul și-a asumat natura
umană și a făcut-o cu adevărat a să proprie, a apropriat-o. Prin aceasta El, i-a adus ridicarea
din stricăciune și moarte, a îndumnezeit-o.. Înfrângând stricăciunea naturii omenești în sine
mai întăi, Hristos pentru că și noi să devenim îndumnezeiți. Se exprima aici foarte clar faptul
că nu se produce o transformare a naturii umane în cea divină.
 b. Chenoză. În acord cu Sfântul Pavel – care în Filipeni 2, 6-8 spune despre Iisus
Hristos: <> - și cu alti Sfinti Părinți, Sfântul Chiril concepe Întruparea că pe o c