În Noul Testament termenul <> apare într-un context trinitar: <> (Evrei 1,3).

Părinții
capadocieni, în acord cu acest pasaj neotestamentar, l-au înțeles pe Dumnezeu că o natura sau
ființă (ousia) în trei ipostasuri.

Latinii au tradus ipostas prin substantia și interpretau că triteism atunci când grecii
vorbeau de trei ipostasuri. De fapt, capadocienii au fost acuzați de triteism chiar și în Răsărit.
Pentru a respinge aceste acuzații ei au rafinat înțelesul ipostasului în direcția personalismului.
Acest nou înțeles era desigur de inspirație scripturistica, însă el era străin gândirii filosofice
grecești. Mai mult, Părinții capadocieni au insistat pe un anumit primat experimental al
existentei personale – și trinitare – a lui Dumnezeu asupra unității lui fiintiale (esențiale sau
<>)… [Acest primat] era bazat pe faptul că în ce privește credință creștină aceasta începe cu
mărturisirea lui Petru: “Tu ești Fiul lui Dumnezeu celui viu” (Matei 16, 16), adică începe cu o
recunoaștere a identității personale a lui Iisus și a relației lui cu Tatăl (și, cum a fost în cele
din urma specificat, cu Duhul)… A-l întâlni pe Dumnezeu înseamnă a-l întâlni pe Fiul și
astfel a avea acces la Tatăl prin Duhul… De aceea, persoanele sau ipostasurile nu sunt noțiuni
abstracte, ci unele care poseda “dumnezeirea” și “în care” dumnezeirea este. În timp ce esență
(ființă) divina este transcendenta și inaccesibila, ipostasurile acționează și se revelează ele
insele în creație: lor – Tatălui, Fiului și Duhului – le adresează Biserica rugăciuni și le înalta
slava. Mai mult, Unul din Treimea dumnezeiasca s-a făcut om 49.

Așadar, ceea ce nu a făcut Sfântul Chiril, neaplicand hristologiei definițiile

capadociene ale lui physis, ousia și hypostasis – nu se știe din ce motive – vă face Sindoul al
IV-lea Ecumenic de la Calcedon care, prin formulările date, a adus o importanta clarificare a
problemei hristologice: cele doua naturi <> 50.