neschimbată.

Introducerea adaosului „Filioque” în întreaga Biserică Romano-Catolică s-a făcut

de papa Benedict VIII (1012-1024), duminică 14 februarie 1014, la cererea
împăratului german Henric al II-lea (1002 – 1024), care a dorit ca la încoronarea sa din
această zi să se cânte Simbolul credinţei cu adaosul „Filioque”. Acest adaos a fost
unul din motivele principale ale schismei din 1054.
Prin secolele VIII-IX, lista inovaţiilor latine în domeniul cultului s-a mărit cu încă
una: folosirea azimei sau a pâinii nedospite la săvârşirea Sintei Euharistii, care s-a
generalizat în Apus prin secolele IX-XI. În Răsărit, s-a folosit totdeauna la Sfânta
Împărtăşanie pâine dospită.
La rândul lor, grecii erau acuzaţi, cum reiese din actul de excomunicare aruncat de
cardinalul Humbert la 16 iulie 1054, pe masa altarului catedralei Sfânta Sofia din
Constantinopol, pentru următoarele: că sunt simoniaci, că fac eunuci şi-i ridică apoi la
episcopat, că rebotează, cum făceau arienii, pe cei ce fuseseră botezaţi în numele
Sfintei Treimi, că pretind, ca donatiştii, că numai la greci este Biserica cea adevărată,
că permit, ca nicolaiţii, căsătoria preoţilor, că admit, ca severienii, ca legea lui Moise e
blestemată, că au scos, ca macedonenii, pe „Filioque” din Simbolul credinţei, că
susţin, ca maniheii, că numai pâinea dospită dă viaţă , etc. 1
Temelia schismei o constituie străduinţa papalităţii de a acapara în mod abuziv şi
exclusiv universalitatea sau catolicitatea Bisericii, în dauna disciplinei Ortodoxiei,
adică a dreptei credinţe creştine, precum pretenţia papilor la jurisdicţia universală
asupra tuturor creştinilor din Apus şi Răsărit.

1. Prima fază a schismei.

Disputa dintre Patriarhul Fotie și Papa Nicolae I

1
Ibidem.
 Primul conflict care a făcut începutul schismei, a fost cel dintre Patriarhul Fotie
(858-867; 877-886) şi Papa Nicolae I (858-867). După ce la 11 martie 843, s-a
sărbăorit în Duminica I a Postului Mare triumful Ortodoxiei în Imperiul Bizantin
împotriva iconoclasmului, nava Bisericii a început să plutească sub păstorirea
piosului patriarh Metodiu I (843-847) pe o apă liniştită. 2 Urmaşul său, patriarhul
Ignatie (847-858;867-877), fiul fostului împărat Mihail I(811-813), şi-a dat, de
asemenea, cea mai mare silință să conducă spre binele Bisericii turma încredinţată
păstoriei sale. Dar liniştea n-a fost de lungă durată, pentru că patriarhul Ignatie,
bărbat foarte evlavios şi de o moralitate severă, a trebuit să lupte nu numai cu clericii
vicioşi, ci şi cu oamenii din jurul împăratului, aflându-şi duşmani atât în rândul unor
clerici cât şi printre puternicii de la curtea imperială. Cel mai înverşunat adversar al
patriarhului Ignatie a fost Grigore Asbestas, episcop de Siracuza, aflat sub jurisdicţia
Patriarhiei de Constantinopol, umilit prin refuzul de a fi admis la solemnități din cauza
diferitelor delicte.
Alt duşman al patriarhului Ignatie era regentul Bardas, un om corupt, unchiul
împăratului Mihail III(842-867), căruia împăratul i-a încredinţat toate treburile statului.
Ignatie, refuzând în 858, la sărbătoarea Bobotezei, să-i dea lui Bardas Sfânta
Împărtăşanie şi împotrivindu-se spre a fi călugărite cu de-a sila de împărăteasa
Teodora şi ficele ei, ştiind că nu doreau să intre în monahism, a ajuns în conflict şi cu
împăratul, care dorea să îndepărteze pe mama şi surorile lui din palat.
Patriarhul Ignatie, fiind acuzat de conspiraţie împotriva tronului, e dat în
judecată, condamnat, şi la 23 noiembrie este exilat pe insula Terebint. Partizanii lui
Ignatie erau numeroşi în Constantinopol. O ceartă aprigă s-a aprins între partida
ignatiană, conservatoatre şi partida liberal. În locul lui Ignatie, a fost ales pe scaunul de
patriarh la 24 decembrie 858, un laic, Fotie, cu relaţii în ambele partide, prim secretar
imperial, şeful gărzii imperiale, professor la Universitatea din Bizanţ, un mare erudit,
om de rară distincţie şi curăţie morală, mare teolog şi neîntrecut politician şi diplomat.
Cu înscăunarea patriarhului Fotie au venit, pentru Biserica din Constantinopol şi
istoria Bizanţului, zile memorabile.3

2
Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, op.cit., p.257.
3
Ionuț-Alexandru Tudorie,De la elogii la invective și retur: itinerariul biografic al patriarhului Fotie, p.33.
 Noul patriarh, urmărind politica bisericească inaugurată de înaintaşii săi Tarasie
(784-860), Nichifor I (806-815) şi Metodiu I (843-847), pentru a pune capăt
disputelor, a convocat un sinod în 859, la Constantinopol, care s-a ţinut în două
sesiuni: prima 859 şi a doua în 861. Sinodul s-a întrunit în Biserica Sinţii Apostoli,
fără participarea lui Ignatie şi a răspuns anatemei rostite contra lui Fotie de ignatieni,
întruniţi în Biserica Sfânta Irina, cu o contra-anatemă. În urma hotărârii luate de
sinodul din 859, Fotie a fost recunoscut patriarh canonic, fapt ce a nemulţumit şi mai
mult pe ignatieni, care aveau în frunte pe mitopolitul Mitrofan al Smirnei.
Disputa dintre ignatieni şi Fotie,însă, care alunecase, fără voia lui Fotie, până la
schismă, s-a împletit cu tensiunea dintre Roma şi Constantinopol. Prin scrisoarea
sinodală trimisă bisericii din Roma, patriarhul Fotie înştiinţă frăţeşte pe papa Nicolae I
despre alegerea sa. Dar acesta, om mândru şi autoritar, era condos de un singur gând:
realizarea universalismului roman.
La îndemnul ignatienilor din Bizanţ, dorind să joace rolul de judecător suprem
în Biserică, papa Nicolae I s-a declarat pentru recunoaşterea ca patriarh a lui Ignatie,
pretinzând că alegerea lui Fotie a fost necanonică, invocând faptul că Fotie a fost
înălţat pe scaunul de patriarh fără a fi făcut mai înainte parte din cler. Prin procedeul
acesta, el căuta să arate lumii întregi creştine că numai lui, în calitate de căpetenie
supremă a creştinătăţii, îi revine, în ultimă instanţă, dreptul de a decide într-o chestiune
bisericească a Occidentului şi Orientului. Pentru rezolvarea neânţelegerilor, împăratul,
la îndemnul patriarhului Fotie a convocat, mai 861, un sinod general la Constantinopol
la care au fost invitaţi toţi patriarhii răsăriteni şi papa.4
Sinodul s-a pronunţat împotriva lui Ignatie, iar delegaţii romani au aprobat şi ei
hotărârile lui, dar papa Nicolae I n-a consimţit la cele petrecute la sinodul din 861 şi a

4
https://www.impantokratoros.gr/sfantului-fotie.ro.aspx