Sunteți pe pagina 1din 1

Invadarea Poloniei

Invadarea Poloniei din 1939 (numită de polonezi: Wojna obronna 1939 roku–Războiul de apărare din
1939, de germani: Polenfeldzug–Campania poloneză, având numele de cod dat de Marele Stat Major
nazist Fall Weiss, numită de unii istorici și "Campania poloneză din septembrie" ori "Războiul polono-
german din 1939"), a fost inițiată de Germania Nazistă, Uniunea Sovietică și statul marionetă Slovacia,
fiind evenimentul care a declanșat al doilea război mondial. Dacă asupra momentului declanșării celei
de-a doua conflagrații mondiale mai există discuții, este acceptat de către toată lumea că invadarea
Poloniei a marcat începutul celui de-al doilea război mondial în Europa, de vreme ce aliații continentali ai
Poloniei (Regatul Unit și Franța) au declarat război Germaniei pe 3 septembrie, gest urmat la scurtă
vreme de Canada, Australia și Noua Zeelandă. Invazia a început pe 1 septembrie 1939, la numai o
săptămână după semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop, și s-a încheiat pe 6 octombrie, odată cu
ocuparea întregii Polonii de agresorii germani și sovietici.

După un presupus "atac polonez" de pe 31 august 1939, o înscenare germană de fapt, forțele germane
au atacat Polonia din nord, sud și vest în ziua următoare. Cu liniile de apărare mult prea întinse de-a
lungul granițelor țării, forțele poloneze au fost nevoite să se retragă spre răsărit. După înfrângerea din
bătălia de pe râul Bzura de la mijlocul lunii septembrie, germanii au cucerit un avantaj indiscutabil.
Forțele poloneze au început să se retragă către sud-est, conform unui plan care prevedea o apărare
îndârjită în zona așa-numitului cap de pod românesc, unde urmau să aștepte promisul contraatac Aliat.

Pe 17 septembrie 1939, Armata Roșie sovietică a atacat regiunile răsăritene ale Poloniei în cooperare cu
Germania. Sovieticii ocupau zonele convenite în anexa secretă a Pactului Molotov-Ribbentrop, care
împărțea Europa Răsăriteană între sferele de influență sovietică și nazistă. Trebuind să facă față luptei
pe două fronturi, guvernul polonez a decis că apărarea în zona capului de pod românesc nu mai era
posibilă și a ordonat evacuarea trupelor și tezaurului Băncii Naționale prin România neutră. Până pe 1
octombrie, trupele germane și sovietice au ocupat în totalitate teritoriul polonez, dar guvernul polonez
nu s-a predat niciodată. În plus, o mare parte din soldații armatelor terestre și aeriană poloneze au fost
evacuați în România și Ungaria. Numeroși militari polonezi evacuați au emigrat pentru a se alătura nou
create Armate poloneze din Franța, din Siria sub mandatul francez și din Regatul Unit.

Ca urmare a înfrângerii în Campania din septembrie, s-a format Statul secret polonez. Lupta Poloniei în
al doilea război mondial nu a încetat, nou creata sa armată continuând să contribuie la operațiunile
militare ale Aliaților de-a lungul întregii conflagrații. Germanii au cucerit sectorul ocupat de sovietici și au
invadat Uniunea Sovietică pe 22 iunie 1941, pierzând mai apoi întregul teritoriu în fața înaintării Armatei
Roșii în 1944. În timpul războiului, Polonia a pierdut cam o cincime din populația antebelică datorită
ocupației care a marcat sfârșitul celei de-a doua republici poloneze.

Voronca Maxim

S-ar putea să vă placă și