CURTEA DE APEL TIMIŞOARA

DECIZII RELEVANTE
SECŢIA PENALĂ
Trimestrul al III-lea 2016

Selecţia şi prelucrarea speţelor a fost realizată de:

Vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara

Judecător Conf. univ. dr. Marian BRATIŞ

Grefier-documentarist Floare NYIREDI

Cuprins
§. Drept penal .......................................................................................................................................... 2

1. Infracţiunea de mărturie mincinoasă. Lipsa caracterului esenţial al împrejurărilor

pentru faptul principal al cauzei penale deduse judecăţii, asupra cărora martorul a făcut
declaraţii nereale. Neîntrunirea conţinutului constitutiv sub aspectul laturii obiective a
infracţiunii de mărturie mincinoasă. Infracţiunea de favorizare a infractorului prin
ascunderea de către inculpat a faptului încercării de împăcare a persoanei vătămate cu
autorul infracţiunii de furt. Lipsa constatării acţiunii specifice laturii obiective a infracţiunii
de favorizare, prin acte concrete de acordare a ajutorului în scopul prohibit de lege.
Achitarea inculpatului .................................................................................................................. 2

2. Infracţiunea de uz de fals. Necunoaşterea de către inculpat a caracterului fals al talonului

care atestă efectuarea inspecţiei tehnice periodice a autovehiculului. Lipsa vinovăţiei sub
forma intenţiei directe. Achitare .................................................................................................. 9

3. Inculpat minor. Aplicarea procedurii simplificate. Succesiunea aplicării legilor penale în

timp. Admisibilitate ..................................................................................................................... 16

Pagină 1 din 19
§. Drept penal

1. Infracţiunea de mărturie mincinoasă. Lipsa caracterului esenţial al împrejurărilor

pentru faptul principal al cauzei penale deduse judecăţii, asupra cărora martorul a
făcut declaraţii nereale. Neîntrunirea conţinutului constitutiv sub aspectul laturii
obiective a infracţiunii de mărturie mincinoasă. Infracţiunea de favorizare a
infractorului prin ascunderea de către inculpat a faptului încercării de împăcare a
persoanei vătămate cu autorul infracţiunii de furt. Lipsa constatării acţiunii specifice
laturii obiective a infracţiunii de favorizare, prin acte concrete de acordare a
ajutorului în scopul prohibit de lege. Achitarea inculpatului

 Legea nr. 286/2009 privind Codul penal: art. 273 alin. (1), art. 269 alin. (1)

Potrivit art. 273 alin. (1) Cod penal, constituie mărturie mincinoasă fapta martorului
care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face
afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările
esenţiale cu privire la care este întrebat.
Latura obiectivă a infracţiunii se realizează, sub aspectul elementului material, prin
două modalităţi alternative: fie se fac afirmaţii mincinoase, fie nu se spune tot ce se ştie
asupra împrejurărilor esenţiale într-o cauză în care se ascultă martor, fiind vorba de o
manifestare de natură a induce în eroare organele judiciare.
Atât afirmaţiile cât şi omisiunile martorului trebuie să se refere la împrejurări
esenţiale. Prin împrejurări esenţiale trebuie să se înţeleagă situaţii şi împrejurări care se
referă la faptul principal al cauzei şi nu la aspecte adiacente.
Prin urmare, fapta inculpatei B… care a făcut o afirmaţie inexactă, în legătură cu
intermedierea unei împăcări între partea vătămată C… şi inculpata A… la iniţiativa acesteia
din urmă, nu constituie infracţiunea de mărturie mincinoasă.
În ceea ce priveşte cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice din
infracţiunea de mărturie mincinoasă în infracţiunea de favorizare a făptuitorului, Curtea o
apreciază neîntemeiată.
Potrivit art. 269 alin. (1) Cod penal, infracţiunea de favorizare a făptuitorului constă
în ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză
penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de
libertate.
Elementul material al infracţiunii constă în activitatea de a da ajutor unui făptuitor
pentru a împiedica sau îngreuna cercetările într-o cauză penală, tragerea la răspundere
penală, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate, fără o înţelegere stabilită
înainte sau în timpul comiterii infracţiunii.

Pagină 2 din 19
 Nu există însă infracţiunea de favorizare a făptuitorului dacă favorizatorul nu a
comis acte concrete de ajutorare, ci a dat numai declaraţii mincinoase la organul de
urmărire penală.
În speţă, activitatea inculpatei B…, care a dat numai declaraţii la organele de
urmărire penală, în care a făcut afirmaţii inexacte în legătură cu împrejurări adiacente
faptului principal constând în sustragerea sumei de 30.000 lei de către inculpata A… de la
partea vătămată C…, nu constituie nici infracţiunea de favorizare a făptuitorului, şi aşa cum
s-a arătat mai sus, nici infracţiunea de mărturie mincinoasă.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în baza art. art. 421 pct. 1 lit. b) Cod
procedură penală, a respins apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria
Timişoara şi inculpata A… împotriva sentinţei penale x pronunţată de Judecătoria Timişoara
în dosarul nr. x, ca nefondate şi a menţinut sentinţa atacată.

(Secţia penală, Decizia penală nr. 820/A din 28 iunie 2016, rezumată de
judecător conf. univ. dr. Marian Bratiş)

Prin sentinţa penală nr. x pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr. x, s-a dispus
după cum urmează:
I. În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) C. pr. pen, cu referire la art. 228 alin. (1), art. 229
alin. (1), lit. b) C. pen., a condamnat inculpata A…, la pedeapsa de:
-2(doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prevăzută de art. 228 alin.
(1), art. 229 alin. (1), lit. b) C.pen.
[…]
II. În baza art. 396 alin. (1), alin. (5), raportat la art. 16 alin. (1), lit. b), teza I C. pr. pen,
s-a dispus achitarea inculpatei B… pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă,
prevăzută de art. 273 alin. (1) C.pen.
[…]
Analizând şi coroborând ansamblul probatoriu administrat atât în cursul urmăririi penale,
cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În noaptea de 02/03.04.2014, inculpata A…, în timp ce se afla în apartamentul
persoanei vătămate C din T. […], a sustras suma de 30.000 lei, sumă de bani care se afla într-
o noptieră din camera în care inculpata a dormit în noaptea respectivă.
S-a reţinut cu titlu preliminar, contextul faptic anterior comiterii faptei antemenţionate
de către inculpata A… .
Astfel, încă din luna septembrie a anului 2002, între persoana vătămată C… şi martora
D1… şi soţul acesteia D2…, s-a încheiat un contract de întreţinere însă, pe parcursul
executării contractului, între creditoarea întreţinerii şi debitorii întreţinerii au apărut
neînţelegeri care au condus la demersul numitei C… de a rezoluţiona contractul de întreţinere.
În aceste împrejurări, inculpata A…, prietenă cu persoana vătămată C… de peste 20 de ani, s-
a oferit să o ajute în acest demers, mijlocind astfel în cursul anului 2014 întâlnirea dintre C…
şi mediatorii E… şi F… în legătură cu derularea contractului de întreţinere arătat mai sus.
Ulterior, întrucât situaţia conflictuală dintre C… şi numita D… nu a putut fi rezolvată amiabil
prin procedura medierii, neînţelegerile s-au amplificat, context în care persoana vătămată a
Pagină 3 din 19
apreciat că martora D1… nu îşi mai îndeplineşte în mod corespunzător obligaţiile asumate
prin contractul de întreţinere. Pentru aceste motive persoana vătămată a apelat la ajutorul
inculpatei A…, fie pentru a o ajuta să se deplaseze la medic, fie pentru a mai petrece nopţile
cu aceasta.
Instanţa de fond a mai reţinut că persoana vătămată C… deţinea un depozit în lei la
CEC Bank, persoane împuternicite să efectueze depuneri sau retrageri din acest cont fiind
persoana vătămată, precum şi nepotul acesteia, martorul G… . Hotărându-se să retragă suma
de bani aflată în depozitul în discuţie, respectiv 72.060 lei, cu intenţia de a-i depune ulterior la
o altă bancă într-un cont al cărui titular să fie nepotul său, persoana vătămată C a luat legătura
în data de 31.03.2014 cu nepotul acesteia, martorul G…, care i-a făcut o programare la CEC
Bank persoanei vătămate pentru data de 01.04.2014 în vederea lichidării depozitului bancar
însă, în ziua astfel stabilită, persoana vătămată s-a răzgândit, comunicându-i nepotului că nu
mai doreşte acest lucru, fără a-i oferi însă un motiv pentru care a luat această decizie.
La data de 02.04.2015, persoana vătămată C… i-a solicitat inculpatei A… să-i facă o
programare la CEC Bank pentru lichidarea contului şi s-o însoţească la unitatea bancară
pentru a ridica banii. În acest scop, în data de 02.04.2014, persoana vătămată C… s-a întâlnit
cu inculpata A… la sediul CEC Bank situat în T...[…]. Potrivit ordinului de lichidare în
numerar nr. 6869603/1 din 02.04.2014, C şi-a lichidat contul cu un sold final de 72.607,31 lei
şi primind efectiv suma de 72.060,26 lei.
În aceeaşi zi, în jurul orelor 16:00, martorul G… s-a întâlnit în faţa imobilului
persoanei vătămate C cu aceasta care era însoţită de inculpata A, ambele întorcându-se de la
CEC Bank cu întreaga sumă retrasă, respectiv 72.050 lei, 10 lei din aceasta fiind cheltuiţi pe
maşina de taxi la întoarcerea de la bancă. Toţi trei au urcat în apartamentul persoanei
vătămate C… unde martorul G… şi inculpata A… au numărat banii. Tot atunci, cu acordul
persoanei vătămate, martorul G… s-a oferit să ia suma de bani acasă la el, pentru ca a doua zi
să fie depozitată la o altă unitate bancară, lucru pe care, de altfel l-a şi făcut. Rămasă în
apartamentul persoanei vătămate C… după plecarea numitului G…, inculpata A… a părăsit şi
ea, la scurt timp, imobilul. Urmare a solicitării, din aceeaşi zi, a persoanei vătămate, inculpata
A… s-a întors, în jurul orei 18:00, în apartamentul persoanei vătămate C… pentru a sta
împreună cu aceasta din urmă în noaptea respectivă. În acest context, inculpata i-a comunicat
persoanei vătămate faptul că ar fi fost sunată de martora D1…, care, nemulţumită de faptul că
persoana vătămată ar fi retras suma de bani de la CEC Bank, ar fi afirmat că, peste noapte,
nepotul acesteia G…, în posesia căruia se aflau banii, ar putea să păţească ceva rău în legătură
directă cu banii primiţi de la persoana vătămată. Auzind acestea, persoana vătămată C… l-a
contactat telefonic pe numitul G… pentru ca acesta să-i aducă înapoi întreaga sumă de bani
fapt ce s-a şi întâmplat. Astfel că, în data de 02.04.2014, în jurul orelor 20:00, numitul G… s-
a întors în apartamentul persoanei vătămate cu suma de bani primită anterior, după care
martorul a plecat la serviciu unde lucra în schimbul de noapte. S-a precizat că după
întoarcerea martorului G… cu suma de bani, aceasta nu a mai fost numărată, inculpata A…
fiind cea care a luat plasa în care fuseseră banii şi a depozitat-o în sertarul unei noptiere din
camera în care avea să doarmă, lângă care a fost aşezat un sac cu haine, aspecte pe care le-au
văzut personal atât martorul G… cât şi persoana vătămată. După ce au petrecut noaptea
povestind, data de 03.04.2014, în jurul orelor 05:00, inculpata A…, a părăsit brusc locuinţa
Pagină 4 din 19
persoanei vătămate, după ce aceasta din urmă revenise de la grupul sanitar, motivând că
trebuie să ajungă la domiciliul său şi mai apoi la serviciu.
Întrucât, în ciuda prieteniei inculpatei cu mătuşa sa, martorul G… nu avea încredere în
inculpata A…, în data de 03.04.2014, în jurul orelor 06:30, acesta s-a deplasat direct de la
locul de muncă la locuinţa persoanei vătămate C… şi, ajuns în camera în care fuseseră
depozitaţi banii, a constatat, în prezenţa persoanei vătămate, că din întreaga sumă de bani
lipsesc 30.000 lei. Văzând aceasta, persoana vătămată a contactat-o telefonic pe inculpata A…
cerându-i să se deplaseze la locuinţa sa, acuzând-o că i-a sustras suma de 30.000 lei. Urmare a
acestei solicitări inculpata A… a revenit în locuinţa persoanei vătămate C… unde era
aşteptată de aceasta împreună cu martorul G… . În interiorul locuinţei, persoana vătămată i-a
cerut inculpatei A… să-i aducă înapoi banii pe care i-a sustras, inculpata nerecunoscând însă
acest fapt dar promiţându-i totodată persoanei vătămate că în aceeaşi zi, la sfârşitul
programului de lucru, va merge la bancă să scoată bani pentru a-i da. Ulterior, în jurul orei
06:58, persoana vătămată a sesizat organele de poliţie, la faţa locului deplasându-se o echipă
în acest sens.
[…]
Pe parcursul cercetărilor penale efectuate în cauză urmare a plângerii formulate de
către persoana vătămată cu privire la comiterea, de către inculpata A… a infracţiunii de furt
având ca obiect suma de 30.000 lei, a fost astfel audiată în calitate de martor, la solicitarea
inculpatei, şi numita B…, care, prin declaraţia din data de 29.10.2014, a arătat că, de fapt,
persoana vătămată C l-a acuzat pe nedrept în anul 2013 şi pe fiul său minor despre faptul că i-
a sustras suma de 3000 lei dar şi pe o femeie pe nume H… care, de asemenea, i-ar fi sustras o
sumă de bani. În calitate de martor, aceasta a mai arătat că de la inculpata A… a aflat că
persoana vătămată trebuia să-i remită întreţinătoarei, martora D1…, suma de 30.000 lei. B… a
urmărit astfel să învedereze organului de urmărire penală faptul că persoana vătămată C…
acuză pe nedrept diferite persoane de sustragerea unor sume de bani, mergând astfel, la fel ca
şi martora I, pe ideea că inculpata A… nu este decât o victimă a persoanei vătămate C… .
În cursul lunii octombrie 2014 persoana vătămată s-a întâlnit pe stradă cu inculpata
B…, care i-a comunicat că inculpata A… ar fi dispusă să se împace cu persoana vătămată şi
să-i dea banii acesteia undeva, în stradă. Prin declaraţia din data de 26.11.2014, în calitate de
martor B… a negat, însă, faptul că a intermediat o împăcare între A… şi C… menţionând că
niciodată nu i-a spus persoanei vătămate C… faptul că inculpata A… se află în posesia unei
sume de bani provenită din vânzarea unei garsoniere şi ar fi dispusă la o eventuală împăcare,
situaţie în raport de care faţă de B… a fost extinsă urmărirea penală în cauză pentru săvârşirea
infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen. Cu privire la
această acuzaţie inculpata B… a arătat, în cursul judecăţii, că nu se face vinovată de comiterea
acestei fapte, singura împrejurare în care a discutat cu inculpata A… despre o împăcare fiind
urmare a solicitării persoanei vătămate care ar fi ameninţat-o pe martoră că, în cazul în care
nu va încerca intermedierea unei împăcări cu inculpata, îi va face plângere la poliţie.
[…]
În raport de cele ce preced instanţa de fond a apreciat că fapta reţinută în sarcina
inculpatei A…, dar şi vinovăţia acesteia sunt dovedite dincolo de orice dubiu rezonabil.

Pagină 5 din 19
 În drept, fapta inculpatei A…, constând în aceea că în noaptea de 02/03.04.2014, în
timp ce se afla în locuinţa persoanei vătămate C… din T… […], a luat din posesia acesteia
din urmă suma de 30.000 lei, fără consimţământul persoanei vătămate şi în scopul însuşirii
sumei de bani pe nedrept constituie infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin.
(1) - art.229 alin. (1) lit. b) C. pen.
Analizând infracţiunea în discuţie din perspectiva laturii obiective, s-a reţinut că
elementul material al acesteia a constat în acţiunea inculpatei A… de luare a sumei de 30.000
lei din posesia persoanei vătămate C… urmată de împosedarea cu aceasta sumă prin scoaterea
din sfera de dispoziţie a persoanei vătămate. Urmarea socialmente periculoasă a constat în
atingerea adusă patrimoniului persoanei vătămate C… constând în prejudiciul material cauzat,
fiind consecinţa directă şi imediată a acţiunii inculpatei, astfel cum rezultă din probele
menţionate anterior.
În ceea ce privește latura subiectivă a infracţiunii, s-a reţinut că inculpata A… a
săvârşit infracţiunea pentru care este cercetată cu intenţie directă, conform art. 16 alin. (3) lit.
a) C. pen., întrucât din probatoriul administrat în prezenta cauză penală a rezultat că acesta a
prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptei sale, urmărind producerea lui, aspecte
relevate de modul și împrejurările comiterii faptei, astfel cum acestea au fost anterior descrise.
[…]
În ceea ce priveşte infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1)
C. pen., reţinută în sarcina inculpatei B…, s-a constatat că prin actul de sesizare a instanţei s-
a apreciat că fapta acesteia constă în aceea că prin declaraţia din data de 26.11.2014,
declaraţie menţinută parţial şi în data de 17.12.2014, a făcut afirmaţii mincinoase cu privire la
împrejurări esenţiale ale cauzei despre care a fost întrebată în mod expres de organele de
urmărire penală, respectiv aceea că nu a încercat, în cursul lunii octombrie 2014, la iniţiativa
inculpatei A…, să intermedieze, respectiv să o determine pe persoana vătămată C… să o
contacteze pe inculpata A… pentru o eventuală împăcare a celor două în urma restituirii de
către inculpată a sumei de 30.000 lei pentru sustragerea cărora este cercetată.
Referitor la acuzaţiile ce i-au fost aduse inculpata B… a avut o poziţie constantă de
nerecunoaştere a faptei reţinute în sarcina sa, arătând în cuprinsul declaraţiilor date în cele
două faze procesuale, că persoana vătămată a fost cea care i-a solicitat mijlocirea unei
împăcări cu inculpata A…, apărare confirmată şi de această din urmă inculpată.
Sub aspectul probelor administrate în dovedirea acestei acuzaţii, au fost indicate
declaraţia martorului J… şi procesul verbal ce consemnează conţinutul interceptărilor şi
înregistrărilor efectuate în baza mandatului de supraveghere tehnică nr. 122/30.09.2014 emis
de către judecătorul de drepturi şi libertăţi în cursul urmăririi.
În ceea ce priveşte conţinutul interceptărilor şi înregistrărilor efectuate în cauză în
cuprinsul cărora a reieşit faptul că în luna octombrie a anului 2014, în repetate rânduri,
inculpata A… i-a cerut inculpatei B… să-i comunice persoanei vătămate C… faptul că se află
în posesia unor bani proveniţi din vânzarea unei garsoniere şi că, astfel, s-ar putea împăca în
măsura în care persoana vătămată şi-ar recupera prejudiciul de 30.000 lei instanţa de fond a
apreciat pe de o parte, că acestea nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză.
[…]

Pagină 6 din 19
 Instanţa de fond a reţinut totodată că potrivit declaraţiei martorului J…, vecin al
persoanei vătămate, în luna octombrie a anului 2014, în apropierea imobilului în care
locuieşte, persoana vătămată C… a purtat o discuţie cu inculpata B… . În cuprinsul declaraţiei
sale martorul a mai arătat că, ulterior discuţiei, persoana vătămată care era necăjită, i-a spus că
B… încearcă o împăcare între aceasta şi persoana care i-a sustras o sumă de bani. Întâlnirea
persoanei vătămate cu inculpata B…, în cursul lunii octombrie 2014 a fost confirmată şi de
către persoana vătămată care a arătat, în cuprinsul declaraţiilor sale, că inculpata a fost cea
care i-a propus să încerce o împăcare cu inculpata A… . Faţă de declaraţiile contradictorii ale
persoanei vătămate şi ale inculpatei, dar mai cu seamă ţinând seama de cuprinsul acestora,
instanţa de fond a apreciat, sub un prim aspect, că împrejurarea legată de persoana (inculpata
B…, respectiv persoana vătămată C…) care a iniţiat eventuala împăcare cu inculpata A… nu
constituie o împrejurare esenţială a cauzei pentru a face obiectul infracţiunii prevăzută de art.
273 alin. (1) C. pen..
În aceste împrejurări instanţa de fond a apreciat că aspectele descrise în actul de
acuzare ca reprezentând infracţiunea de mărturie mincinoasă nu se înscriu în tipicitatea acestei
infracţiuni. Se reţine în acest context că tipicitatea, prevăzută de art. 15 alin. (1) C. pen., drept
primă trăsătură a infracţiunii, rezultă din principiul legalităţii incriminării şi presupune
corespondenţa dintre fapta concret săvârşită de către o persoană şi elementele de natură
obiectivă sau subiectivă stabilite de legiuitor în cuprinsul normei de incriminare.
Raportat la situaţia de fapt reţinută în actul de sesizare a instanţei, s-a apreciat însă că
fapta reţinută în sarcina inculpatei B… nu realizează conţinutul infracţiunii în discuţie nici sub
raport obiectiv, nici sub raport subiectiv.
Astfel, ţinând seama de dispoziţiile art. 273 alin. (1) C.pen., ce incriminează
infracţiunea de mărturie mincinoasă, este necesar, pentru existenţa acestei fapte, ca acţiunea
subiectului activ, de a face afirmaţii mincinoase, respectiv inacţiunea acestuia, de a omite să
spună tot ceea ce ştie, să vizeze împrejurări esenţiale ale cauzei, prin această din urmă
sintagmă fiind deci avute în vedere acele împrejurări ce ţin de obiectul probei. Apare deci
evident faptul că aspectele prezentate eronat sau omise din declaraţia martorului trebuie să fie
cunoscute de către martor. Or, în aceste condiţii, ţinând seama că din probele rezultate în
cauză nu au reieşit date din care să reiasă cunoaşterea, de către inculpata B…, a faptului că
numita A… ar fi sustras suma de bani din locuinţa persoanei vătămate (aspect ce ar fi putut
reprezenta o „împrejurare esenţială” la care se referă legiuitorul penal), chestiunile legale de
eventuala împăcare dintre părţi, nu a fost apreciată de către instanţa de fond ca
circumscriindu-se noţiunii anterior menţionate. Totodată, sub raport subiectiv, din cuprinsul
probelor administrate şi avute în vedere de către instanţă în dovedirea acestei infracţiuni,
instanţa de fond a reţinut că scopul declaraţiilor date de către inculpata B… nu a fost dovedit
ca fiind acela de a împiedica înfăptuirea actului de justiţie, nici chiar indirect, situaţie în raport
de care instanţa a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 396 alin. (1), (5) raportat la art.
16 alin. (1) lit. b), teza I C. pr. pen. şi a dispus achitarea inculpatei B…, sub aspectul săvârşirii
infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen.
[…]
Împotriva sentinţei penale nr. x pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x,
au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara şi inculpata A… .
Pagină 7 din 19
 Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, critică sentinţa apelată sub aspectul
achitării inculpatei B…, în temeiul art.16 alin. (1) lit. b) C. pr. pen., pentru săvârşirea
infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) C.pen.
[…]
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, prin prisma criticilor
aduse acesteia în motivele de apel, precum şi din oficiu, în limitele art. 417 şi art. 418 C. pr.
pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, Curtea constată că apelurile
declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara şi inculpata A… sunt nefondate,
pentru cele ce vor fi expuse în continuare:
[…]
În ceea ce o priveşte pe inculpata B…, prin actul de sesizare, aceasta a fost trimisă în
judecată pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, reţinându-se că prin declaraţia
din data de 26.11.2014, declaraţie menţinută parţial şi în data de 17.12.2014, a făcut afirmaţii
mincinoase cu privire la împrejurări esenţiale ale cauzei despre care a fost întrebată în mod
expres de organele de urmărire penală, respectiv aceea că nu a încercat, în cursul lunii
octombrie 2014, la iniţiativa inculpatei A…, să intermedieze, să o determine pe persoana
vătămată C… să o contacteze pe inculpata A… pentru o eventuală împăcare a celor două în
urma restituirii de către inculpata A… a sumei de 30.000 lei pentru sustragerea cărora este
cercetată.
Fiind audiată cu privire la aceste acuzaţii inculpata B… a avut o poziţie constantă de
nerecunoaştere a faptei reţinute în sarcina sa, arătând în cuprinsul declaraţiilor date în cele
două faze procesuale, că persoana vătămată a fost cea care i-a solicitat mijlocirea unei
împăcări cu inculpata A…, apărare confirmată şi de această din urmă inculpată.
Potrivit art. 273 alin. (1) Cod penal, constituie mărturie mincinoasă fapta martorului
care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face
afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale
cu privire la care este întrebat.
Latura obiectivă a infracţiunii se realizează, sub aspectul elementului material, prin
două modalităţi alternative: fie se fac afirmaţii mincinoase, fie nu se spune tot ce se ştie
asupra împrejurărilor esenţiale într-o cauză în care se ascultă martor, fiind vorba de o
manifestare de natură a induce în eroare organele judiciare.
Atât afirmaţiile cât şi omisiunile martorului trebuie să se refere la împrejurări
esenţiale. Prin împrejurări esenţiale trebuie să se înţeleagă situaţii şi împrejurări care se referă
la faptul principal al cauzei şi nu la aspecte adiacente.
În cauza penală în care inculpata B… a fost audiată, împrejurări care se referă la
faptul principal constă în aceea că inculpata A… ar fi sustras suma de 30.000 lei de la partea
vătămată C… în dimineaţa zilei de 03.04.2014. Fiind audiată de organele de urmărire penală
la data de 26.11.2014 şi la data de 17.12.2014, inculpata B… nu a fost întrebată asupra
acestor împrejuri şi din probele dosarului nu rezultă că a cunoscut acest fapt. Împrejurările
asupra cărora a fost întrebată inculpata de organele de urmărire penală, respectiv dacă prin
luna octombrie 2014, la iniţiativa inculpatei A…, a încercat să o determine pe persoana
vătămată C… să o contacteze pe inculpata A… pentru o eventuală împăcare a celor două în
urma restituirii de către inculpata A… a sumei de 30.000 lei pentru sustragerea căreia este

Pagină 8 din 19
cercetată, nu se referă la faptul principal al cauzei, ci sunt aspecte adiacente pentru
soluţionarea cauzei.
Prin urmare, fapta inculpatei B… care a făcut o afirmaţie inexactă, în legătură cu
intermedierea unei împăcări între partea vătămată C… şi inculpata A… la iniţiativa acesteia
din urmă, nu constituie infracţiunea de mărturie mincinoasă.
În ceea ce priveşte cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice din
infracţiunea de mărturie mincinoasă în infracţiunea de favorizare a făptuitorului, Curtea o
apreciază neîntemeiată.
Potrivit art. 269 alin. (1) Cod penal, infracţiunea de favorizare a făptuitorului constă
în ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză
penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate.
Elementul material al infracţiunii constă în activitatea de a da ajutor unui făptuitor
pentru a împiedica sau îngreuna cercetările într-o cauză penală, tragerea la răspundere penală,
executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate, fără o înţelegere stabilită înainte sau
în timpul comiterii infracţiunii.
Nu există însă infracţiunea de favorizare a făptuitorului dacă favorizatorul nu a comis
acte concrete de ajutorare, ci a dat numai declaraţii mincinoase la organul de urmărire penală.
În speţă, activitatea inculpatei B…, care a dat numai declaraţii la organele de urmărire
penală, în care a făcut afirmaţii inexacte în legătură cu împrejurări adiacente faptului
principal constând în sustragerea sumei de 30.000 lei de către inculpata A… de la partea
vătămată C…, nu constituie nici infracţiunea de favorizare a făptuitorului, şi aşa cum s-a
arătat mai sus, nici infracţiunea de mărturie mincinoasă.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în baza art. art. 421 pct. 1 lit. b) Cod
procedură penală, a respins apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara
şi inculpata A… împotriva sentinţei penale nr. x pronunţată de Judecătoria Timişoara în
dosarul nr. x, ca nefondate şi a menţinut sentinţa atacată.
[…]

2. Infracţiunea de uz de fals. Necunoaşterea de către inculpat a caracterului fals

al talonului care atestă efectuarea inspecţiei tehnice periodice a
autovehiculului. Lipsa vinovăţiei sub forma intenţiei directe. Achitare

- Legea nr. 286/2009 privind Codul penal: art. 323

Potrivit dispoziţiilor art. 323 Cod penal, folosirea unui înscris oficial ori sub
semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice,
constituie infracţiunea de uz de fals.
Sub aspectul laturii obiective, uzul de fals se comite prin folosirea unui înscris oficial
sau sub semnătură privată care este fals.

Pagină 9 din 19
 Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea de uz de fals se comite cu intenţie directă,
calificată prin scop. Acest scop imediat constă în aceea că făptuitorul, cunoscând că înscrisul
este fals, îl foloseşte în vederea producerii de consecinţe juridice.
Inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie prevăzută în art. 4 Cod procedură
penală. În virtutea acestei prezumţii acela împotriva căruia a fost declanşat un proces penal,
este prezumat nevinovat până la dovedirea vinovăţiei într-un proces public, cu asigurarea
garanţiilor dreptului la apărare. Inculpatul nu trebuie să-şi dovedească nevinovăţia,
organelor judiciare revenindu-le obligaţia administrării probelor în procesul penal.
Fiind o prezumţie relativă, prezumţia de nevinovăţie poate fi răsturnată prin
dovedirea vinovăţiei în cursul activităţii de probaţiune, răsturnarea prezumţiei putând fi
făcută numai prin probe certe de vinovăţie. Când ca urmare a administrării probelor
necesare soluţionării cauzei se ajunge la îndoială asupra vinovăţiei şi această îndoială nu
este înlăturată după administrarea de noi probe, prezumţia de nevinovăţie nu este răsturnată,
orice îndoială fiind în favoarea inculpatului (in dubio pro reo).
Cum în speţă, din probele administrate astfel cum au fost analizate, nu rezultă cu
certitudine că inculpatul a cunoscut caracterul fals al actelor folosite, nu poate fi reţinută în
sarcina acestuia infracţiunea de uz de fals. Pentru a fi întrunite elementele constitutive ale
acestei infracţiuni, sub aspectul laturii subiective, fapta trebuie să fie săvârşită cu intenţie
directă, formă de vinovăţie ce nu se poate reţine cu certitudine că a fost avută de inculpat.

(Secţia penală, Decizia penală nr. 825/A din 29 iunie 2016, rezumată de
judecător conf. univ. dr. Marian Bratiş)

Prin sentinţa penală nr. x pronunţată de Judecătoria Chişineu Criş în dosar nr. x, s-a
dispus, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 lit. b) Cod procedură penală, achitarea
inculpatului A…, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prevăzută de art. 323 Cod penal.
[…]
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a constatat că prin sesizarea Parchetului de
pe lângă Curtea de Apel Timişoara nr. x, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data
de 26 iunie 2015 sub număr de dosar x, s-a solicitat admiterea cererii de preluare a judecăţii,
formulată de Tribunalul Districtual din Maribor - Republica Slovenia, privind pe inculpatul
A…, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de falsificare de documente, prevăzută de art.
251 alin. (3) Cod penal sloven.
În susţinerea sesizării, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a arătat că prin
adresa nr. x din data de 20 mai 2015, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -
Serviciul de cooperare judiciară internaţională, relaţii internaţionale şi programe, le-a transmis
spre competentă soluţionare cererea de cooperare judiciară internaţională nr. x a Judecătoriei
din Lenart - Republica Slovenia din data de 20 martie 2015, în cauza penală privind pe
învinuitul A, însoţită de anexe şi traduceri certificate în limba română.
Judecătoria din Lenart - Secţia penală din Maribor l-a data de 20 martie 2015, prin
cererea nr. x a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând
preluarea soluţionării cauzei penale şi invocând decizia Camerei de Consiliu de la Tribunalul
Districtual din Maribor din data de 5 martie 2015, cu nr. x.
Pagină 10 din 19
 […]
Conform deciziei Camerei de Consiliu de la Tribunalul Districtual din Maribor din
data de 05 martie 2015, cu nr. x, judecătorul de la Judecătoria din Lenart, care urma să judece
cauza, a propus ca dosarul penal deschis împotriva învinuitului A… să fie cedat României,
unde acesta îşi are domiciliul permanent. După examinarea dosarului în Camera de Consiliu,
constatând că propunerea este întemeiată şi sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege
pentru cedarea dosarului penal, Tribunalul Districtual din Maribor a dispus ca acesta să fie
cedat instanţei competente din România pentru soluţionarea acestuia.
Din rechizitoriul întocmit în cauză a rezultat că învinuitul a fost trimis în judecată
pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare de documente, prevăzută şi pedepsită de art. 251
alin. (3) din Codul penal sloven.
În fapt, învinuitul A a folosit acte publice contrafăcute ca acte autentice, astfel că, la
data de 11 octombrie 2014, în parcarea L..., în procedura de control efectuată de către poliţişti
a prezentat foaia de înregistrare a Inspecţiei Tehnice Periodice a vehiculului cu nr. de serie x,
talonul ce atestă Inspecţia Tehnică Periodică a vehiculului cu nr. x, ambele emise la data de
22 noiembrie 2013 pentru autoturismul […] cu numărul de înmatriculare […] şi autocolanta
de înregistrare nr. x, despre care s-a constatat că nu au caracteristicile actelor originale, fiind
iprimate cu o imprimantă cu laser şi nefiind imprimate în tehnică OFF SET, prin urmare nu au
fost emise de autoritatea competentă pentru emiterea acestor acte.
Prin această faptă s-a constatat că învinuitul a săvârşit infracţiunea de falsificare de
documente prevăzută de art. 251 alin. (3) din Codul penal sloven.
În baza celor constatate au fost ridicate de la învinuit actele contrafăcute potrivit
procesului-verbal de ridicare a obiectelor încheiat la data de 11 octombrie 2014.
Din cererea de transfer de proceduri în materie penală, respectiv preluarea judecăţii
formulată de autorităţile judiciare din Slovenia, a rezultat că infracţiunea a fost săvârşită pe
teritoriul Republicii Slovenia, iar învinuitul este cetăţean român.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a apreciat că nu subzistă motive de
respingere a cererii formulate de autorităţile din Slovenia, potrivit dispoziţiilor art. 128 alin.
(2) din Legea nr. 302/2004, republicată privind cooperarea judiciară internaţională în materie
penală.
În drept, au fost invocate Convenţia privind asistenţa judiciară reciprocă în cazuri
penale între statele membre ale Uniunii Europene, încheiată la Bruxelles la data de
29.05.2000, Tratatul European privind asistenţa reciprocă în cazuri penale, încheiat la
Strasbourg la data de 20.04.1959, la care a aderat atât statul român, cât şi statul sloven, şi art.
128* alin. (3) şi (4) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară
internaţională în materie penală.
Curtea, examinând sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în
temeiul art. 128* alin. (4) din Legea 302/2004 republicată, a constatat că aceasta este
întemeiată.
Inculpatul A… a fost cercetat penal şi apoi trimis în judecată prin rechizitoriul
Parchetului Districtual de Stat din Maribor nr. x din 21.11.2014, pentru comiterea pe teritoriul
Republicii Slovenia a infracţiunii de falsificare de documente, prevăzută de art. 251 alin. (3)
Cod penal sloven, faptă ce are corespondent în legislaţia penală română (art. 320 Cod penal),
Pagină 11 din 19
cauza aflându-se la data solicitării autorităţilor judiciare slovene, pe rolul Judecătoriei din
Lenart – Secţia Penală, iar prin decizia Tribunalului Districtual din Maribor - Republica
Slovenia, din data de 05.03.2015 nr. x a constatat că sunt îndeplinite toate condiţiile din Legea
privind cooperarea judiciară în materie penală a statelor membre ale Uniunii Europene, şi s-a
decis ca dosarul penal nr. x al Judecătoriei din Lenart, privind pe inculpatul A, născut la data
de […], cu domiciliul în oraş […], să fie preluat de instanţa competentă din România.
S-a constatat că sunt îndeplinite cerinţele Convenţiei europene privind preluarea de
proceduri în materie penală adoptată la Strasbourg la 15.05.1972, ratificată prin O.G. nr.
77/1999 şi aprobată prin Legea nr. 34/2000 cu referire la art. 2 (existenţa unei solicitări a unui
alt stat contractant), art. 6 şi 7 (dubla incriminare a faptelor), art. 8 pct. 1 lit. a), b), f) (acuzatul
are reşedinţa obişnuită în statul solicitat, respectiv oraş […], acesta este cetăţean român; există
posibilitatea ca în cazul unei condamnări în statul solicitat să se amelioreze posibilitatea de
reintegrare socială a celui condamnat).
Având în vedere îndeplinirea acestor cerinţe, instanţa în temeiul art. 128* alin. (5) din
Legea nr. 302/2004, a considerat admisibilă cererea de preluare a procedurii penale privind
judecata inculpatului A de către autorităţile judiciare române.
Cum art. 128 alin. (6) din aceeaşi lege prevede că în cazul în care cererea a fost
declarată admisibilă, judecata continuă potrivit Codului de procedură penală, făcând aplicarea
art. 35 alin. (1) şi art. 42 alin. (1) Cod de procedură penală, s-a stabilit că Judecătoria Chişineu
Criş este competentă să judece în fond cauza, instanţă în a cărei rază de competenţă teritorială
îşi are domiciliul inculpatul şi căreia îi va trimite dosarul. Cheltuielile judiciare au rămas în
sarcina statului.
Prin sentinţa penală x pronunţată în şedinţa publică din data de 15 iulie 2015 în dosar
nr. x Curtea de Apel Timişoara a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Timişoara şi, în consecinţă a admis cererea de preluare a judecăţii, formulată de Tribunalului
Districtual din Maribor - Republica Slovenia, privind pe inculpatul A…, cercetat sub aspectul
comiterii infracţiunii de falsificare de documente, prevăzută de art. 251 alin. (3) Cod penal
sloven, incriminată în art. 320 Codul penal român.
A stabilit în favoarea Judecătoriei Chişineu Criş competenţa de soluţionare a cauzei,
iar cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Chişineu Criş, la data de 05 august 2015, sub
dosar nr. x.
Analizând actele şi lucrările dosarului, judecătoria, în vederea soluţionării cauzei a
reţinut următoarea situaţie de fapt:
Din cuprinsul actelor procedurale efectuate de autorităţile din Slovenia rezultă că
inculpatul A… a folosit acte publice contrafăcute ca acte autentice, astfel că, la data de 11
octombrie 2014, în parcarea L..., în procedura de control efectuată de către poliţişti a prezentat
foaia de înregistrare a Inspecţiei Tehnice Periodice a vehiculului cu nr. de serie x, talonul ce
atestă Inspecţia Tehnică Periodică a vehiculului cu nr. x, ambele emise la data de 22
noiembrie 2013 pentru autoturismul […] cu numărul de înmatriculare x şi autocolanta de
înregistrare nr. x, despre care s-a constatat că nu au caracteristicile actelor originale, fiind
primate cu o imprimantă cu laser şi nefiind imprimate în tehnică OFF SET, prin urmare nu au
fost emise de autoritatea competentă pentru emiterea acestor acte, fapta acestuia întrunind în
Pagină 12 din 19
Codul penal român conţinutul constitutiv al infracţiunii de uz de fals prevăzută de art. 323
Cod penal.
Sub aspectul laturii obiective infracţiunea de uz de fals are ca element material
folosirea unui înscris oficial sau semnătură privată falsificat în scopul producerii unei
consecinţe juridice, urmarea imediată constând într-o stare de pericol pentru relaţiile sociale
referitoare la încrederea publică de care se bucură înscrisurile oficiale sau sub semnătură
privată, legătura de cauzalitate rezultând ex re, fiind vorba de o infracţiune de pericol.
Sub aspectul laturii subiective infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă, autorul
prevăzând rezultatul faptei sale şi urmărind acest rezultat, respectiv producerea unei
consecinţe juridice pentru sine prin folosirea înscrisului falsificat, cu premisa cunoaşterii
caracterului fals al înscrisului.
Din cuprinsul actelor de cercetare penală efectuate de autorităţile slovene rezultă clar
că dovada Inspecţiei Tehnice Periodice a vehiculului cu nr. de serie x, talonul ce atestă
Inspecţia Tehnică Periodică a vehiculului cu nr. x, ambele emise la data de 22 noiembrie 2013
pentru autoturismul […] cu numărul de înmatriculare x şi autocolanta de înregistrare nr. x
sunt falsificate, chiar dacă nu s-a putut efectua o expertiză în acest sens de autorităţile române.
De asemenea, rezultă în mod neîndoielnic că aceste înscrisuri au folosite de inculpat
cu ocazia deplasării sale în Slovenia pentru vehiculul pe care îl deţine înmatriculat în
Bulgaria, acesta recunoscând acest aspect prin declaraţia dată în faţa instanţei.
În ceea ce priveşte însă latura subiectivă instanţa de fond a reţinut că inculpatul a
declarat că nu cunoştea caracterul fals al actelor respective, arătând că inspecţia tehnică
periodică a autovehiculului a fost făcută de numitul B…, cetăţean bulgar, de la care a
achiziţionat vehiculul şi pe care nu l-a transcris datorită taxelor mari. Astfel inculpatul a arătat
că a cumpărat vehiculul de la cetăţeanul bulgar, care se şi ocupa de inspecţia tehnică periodică
a maşinii, actele reţinute de autorităţile slovene fiind întocmite în anul 2013 în Bulgaria, unde
inculpatul ducea vehiculul la service-ul indicat de numitul B…, care se ocupa personal de
obţinerea actelor pe care ulterior le înmâna inculpatului, acesta din urmă necunoscând limba
bulgară, aceste relatări ale inculpatului fiind confirmate de martorul C… audiat în instanţă
care a însoţit inculpatul cu ocazia unei astfel de inspecţii periodice efectuate la vehicul.
Numitul B… nu a putut fi audiat în calitate de martor în vederea confirmării sau
infirmării celor declarate de inculpat sau de martor întrucât acesta a decedat conform
răspunsului emis de autorităţile bulgare la comisia rogatorie solicitată de instanţă, decesul
acestuia survenind la 20.12.2013, actele folosite de inculpat şi constatate ca false fiind emise
în noiembrie 2013, înainte de decesul cetăţeanului bulgar.
În continuare instanţa de fond a reţinut că inculpatul beneficiază de prezumţia de
nevinovăţie consacrată la nivel de principiu de art. 4 Cod procedură penală, iar după
administrarea probatoriului orice îndoială în formarea convingerilor organelor judiciare se
interpretează în favoare inculpatului, acesta din urmă nefiind obligat să-şi dovedească
nevinovăţia, sarcina probei revenindu-le organelor judiciare conform art. 99 alin. (1) şi (2)
Cod procedură penală.
În acest sens fiind şi garanţiile procedurale oferite în materie penală de art. 6 par. 2 din
Convenţia europeană a Drepturilor Omului, inculpatul beneficiind de o prezumţie relativă de
nevinovăţie, iar răsturnarea acestei prezumţii poate avea loc în cadrul unui proces penal în
Pagină 13 din 19
care sarcina probei le revine organelor judiciare, care trebuie să stabilească dincolo de orice
dubiu vinovăţia inculpatului, la adoptarea unei hotărâri de condamnare prezumţia de
nevinovăţie fiind răsturnată cu efecte erga omnes, hotărârea bazându-se pe probe certe de
vinovăţie, în caz contrar fiind aplicabil principiul in dubiu pro reo, în favoarea inculpatului.
În prezenta cauză fapta reţinută în sarcina inculpatului există în materialitatea ei însă îi
lipseşte trăsătura tipicităţii prevăzută de art. 15 Cod penal, fapta concretă săvârşită de inculpat
nu corespunde modelului abstract prevăzut de norma de incriminare sub aspectul laturii
subiective, respectiv din probele administrate în cauză nu rezultă că inculpatul ar fi cunoscut
că înscrisurile respective încredinţate lui în vederea folosirii de cetăţeanul bulgar sunt false şi
că ar fi acţionat în cunoştinţă de cauză, cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, prevăzută de
norma de incriminare, fapta putând fi săvârşită cu o altă formă de vinovăţie de inculpat, care
însă duce la necorespondenţa dintre fapta concretă şi descrierea abstractă a faptei din
cuprinsul normei de incriminare ce echivalează cu lipsa tipicităţii faptei, atrăgând aplicarea
dispoziţiilor art. 16 lit. b) Cod procedură penală, fapta nefiind săvârşită cu vinovăţia prevăzută
de lege.
Astfel,în lipsa unei recunoaşteri din partea inculpatului şi a unor probe clare şi certe cu
privire la săvârşirea faptei cu intenţia directă prevăzută de norma de incriminare instanţa în
baza art. 396 alin. (1) şi 5 raportat la art.16 lit. b) Cod procedură penală, s-a dispus achitarea
inculpatului A pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prevăzută de art. 323 Cod penal.
[…]
Împotriva sentinţei penale nr. x pronunţată de Judecătoria Chişineu Criş în dosarul nr.
x a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş, arătând că sentinţa apelată
este criticabilă sub aspectul legalităţii, solicitând, în temeiul art. 421 pct. 2 C. pr. pen.,
admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacatei şi pronunţarea unei noi hotărâri legale, în
sensul desfiinţării înscrisurilor false şi condamnării inculpatului A… pentru săvârşirea
infracţiunii de |uz de fals, faptă prevăzută de art. 323 Cod penal.
[…]
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, prin prisma criticilor
aduse acesteia în motivele de apel, precum şi din oficiu, în limitele art. 417 şi art. 418 C. pr.
pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, Curtea constată că apelul declarat
de Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş este fondat numai în parte, pentru cele ce
vor fi expuse în continuare:
Prin rechizitoriul Parchetului Districtual de Stat din Maribor nr. x din 21.11.2014,
inculpatul A a fost trimis în judecată pentru comiterea pe teritoriul Republicii Slovenia a
infracţiunii de falsificare de documente, prevăzută de art. 251 alin. (3) Cod penal sloven,
constând în aceea că în data de 11 octombrie 2014, în parcarea L..., în procedura de control
efectuată de către poliţişti a prezentat foaia de înregistrare a Inspecţiei Tehnice Periodice a
vehiculului cu nr. de serie x, talonul ce atestă Inspecţia Tehnică Periodică a vehiculului cu nr.
x, ambele emise la data de 22 noiembrie 2013 pentru autoturismul […] cu numărul de
înmatriculare […] şi autocolanta de înregistrare nr. x, despre care s-a constatat că nu au
caracteristicile actelor originale, fiind primate cu o imprimantă cu laser şi nefiind imprimate
în tehnică OFF SET, prin urmare nu au fost emise de autoritatea competentă pentru emiterea
acestor acte.
Pagină 14 din 19
 Această faptă întruneşte în Codul penal român conţinutul constitutiv al infracţiunii de
uz de fals prevăzută de art. 323 Cod penal.
Sub aspectul laturii obiective, uzul de fals se comite prin folosirea unui înscris oficial
sau sub semnătură privată care este fals.
Din acest punct de vedere, din cuprinsul actelor de cercetare penală efectuate de
autorităţile slovene rezultă că dovada Inspecţiei Tehnice Periodice a vehiculului cu nr. de
serie x, talonul ce atestă Inspecţia Tehnică Periodică a vehiculului cu nr. x, ambele emise la
data de 22 noiembrie 2013 pentru autoturismul […] cu numărul de înmatriculare x şi
autocolanta de înregistrare nr. 0025769 sunt falsificate. Rezultă de asemenea, şi că aceste
înscrisuri au fost folosite de inculpat cu ocazia deplasării sale în Slovenia pentru vehiculul pe
care îl deţine înmatriculat în Bulgaria, prin declaraţiile date inculpatul a recunoscut aceste
aspecte.
Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea de uz de fals se comite cu intenţie directă,
calificată prin scop. Acest scop imediat constă în aceea că făptuitorul, cunoscând că înscrisul
este fals, îl foloseşte în vederea producerii de consecinţe juridice.
Fiind audiat, inculpatul a declarat că nu cunoştea caracterul fals al actelor respective,
arătând că inspecţia tehnică periodică a vehiculului a fost făcută de numitul B…, cetăţean
bulgar, de la care a achiziţionat vehiculul şi pe care nu l-a înmatriculat în România datorită
taxelor mari. A arătat că a cumpărat vehiculul de la cetăţeanul bulgar, care se şi ocupa de
inspecţia tehnică periodică a maşinii, actele reţinute de autorităţile slovene fiind întocmite în
anul 2013 în Bulgaria, unde inculpatul ducea vehiculul la service-ul indicat de numitul B…,
care se ocupa personal de obţinerea actelor pe care ulterior le înmâna inculpatului, acesta din
urmă necunoscând limba bulgară. Relatările inculpatului au fost confirmate de martorul C…
audiat la prima instanţă, acesta declarând că a însoţit inculpatul în Bulgaria cu ocazia
efectuării unei inspecţii periodice la autoturismul […] cu numărul de înmatriculare x, deţinut
de inculpat.
Numitul B…, cetăţeanul bulgar care se ocupa de obţinerea actelor, nu a putut fi audiat
în calitate de martor întrucât acesta a decedat la data de 20.12.2013, actele folosite de inculpat
şi constatate ca false fiind emise în noiembrie 2013, înainte de decesul cetăţeanului bulgar.
Inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie prevăzută în art. 4 Cod procedură
penală. În virtutea acestei prezumţii acela împotriva căruia a fost declanşat un proces penal,
este prezumat nevinovat până la dovedirea vinovăţiei într-un proces public, cu asigurarea
garanţiilor dreptului la apărare. Inculpatul nu trebuie să-şi dovedească nevinovăţia, organelor
judiciare revenindu-le obligaţia administrării probelor în procesul penal.
Fiind o prezumţie relativă, prezumţia de nevinovăţie poate fi răsturnată prin dovedirea
vinovăţiei în cursul activităţii de probaţiune, răsturnarea prezumţiei putând fi făcută numai
prin probe certe de vinovăţie. Când ca urmare a administrării probelor necesare soluţionării
cauzei se ajunge la îndoială asupra vinovăţiei şi această îndoială nu este înlăturată după
administrarea de noi probe, prezumţia de nevinovăţie nu este răsturnată, orice îndoială fiind în
favoarea inculpatului (in dubio pro reo).
Cum în speţă, din probele administrate astfel cum au fost analizate, nu rezultă cu
certitudine că inculpatul a cunoscut caracterul fals al actelor folosite, nu poate fi reţinută în
sarcina acestuia infracţiunea de uz de fals. Pentru a fi întrunite elementele constitutive ale
Pagină 15 din 19
acestei infracţiuni, sub aspectul laturii subiective, fapta trebuie să fie săvârşită cu intenţie
directă, formă de vinovăţie ce nu se poate reţine cu certitudine că a fost avută de inculpat.
Criticile parchetului constând în aceea că inculpatul a dat declaraţii contradictorii nu
pot fi primite, acesta (inculpatul) în toate declaraţiile a relatat că nu a cunoscut că actele
înmânate de cetăţeanul bulgar sunt false, iar în ce priveşte susţinerile parchetului că inculpatul
a declarat în faţa instanţei că nu a dat o declaraţie formală în faţa organelor judiciare din
Slovenia, însă o astfel de declaraţie semnată de inculpat se regăseşte la dosarul cauzei, precum
şi că nu a înmatriculat autoturismul în România, acestea nu fac dovada vinovăţiei inculpatului
sub forma intenţiei directe în comiterea faptei.
[…]

3. Inculpat minor. Aplicarea procedurii simplificate. Succesiunea aplicării legilor

penale în timp. Admisibilitate

 Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală: art. 375, art. 396, art. 504
 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016
 Decizia Curţii Constituţionale nr. 1470/2011

La momentul audierii inculpatului de către prima instanţă (14.01.2016,) procedura

penală nu permitea în mod expres ca minorii să poată fi judecaţi în cadrul procedurii
simplificate, însă prin O.U.G. nr. 18/2016 (intrată în vigoare la data de 23.05.2016, după
sesizarea instanţei de apel) o astfel de posibilitate a fost reglementată explicit în art. 375 alin.
(12) Cod procedură penală, sub condiţia ca manifestarea de voinţă a minorului să fie
încuviinţată de reprezentantul legal. Totodată, art. 396 alin. (10) Cod procedură penală a
fost completat în sensul menţionării efectelor atenuante pe care le produce judecata minorilor
în cazul procedurii simplificate – „instanţa va avea în vedere aceste aspecte la alegerea
măsurii educative; în cazul măsurilor educative privative de libertate, limitele perioadelor pe
care se dispun aceste măsuri, prevăzute de lege, se reduc cu o treime”.
Dispoziţiile art. 396 alin. (10) Cod procedură penală (având în vedere efectele
atenuante în plan sancţionator) sunt norme de drept substanţial, fiind susceptibile de aplicare
retroactivă pe baza principiului legii penale mai favorabile (a se vedea în acest sens
considerentele Deciziei nr. 1470/2011 a Curţii Constituţionale, pronunţată în legătură cu
instituţia similară prevăzută de art. 3201 din vechiul Cod de procedură penală).
Curtea observă că în declaraţia dată în faţa primei instanţe inculpatul minor a
solicitat să fie judecat în cadrul procedurii simplificate, iar manifestarea sa de voinţă a fost
încuviinţată de reprezentantul legal, respectiv mama sa. Prin urmare, cerinţele procedurale
din noul text de lege – art. 375 alin. (12) Cod procedură penală sunt întrunite, în speţă fiind
aplicabile dispoziţiile atenuante referitoare la inculpaţii minori prevăzute de art. 396 alin.
(10) Cod procedură penală astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 18/2016 (aplicat
retroactiv, ca lege penală mai favorabilă).

Pagină 16 din 19
 (Decizia penală nr. 831/A din 29 iunie 2016, rezumată de
judecător conf. univ. dr. Marian Bratiş)

Prin sentinţa penală nr. x pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosar nr. x, în baza art.
114 alin. (1) raportat la art. 118 Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 Cod penal, art. 128
Cod penal şi art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, s-a aplicat inculpatului minor A…,
măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii pe o perioada de 3 (trei) luni, pentru
comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută şi
pedepsită de art. 335 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 113 alin. (3) Cod penal.
[…]
La termenul de judecată din data de 14.01.2016, inculpatul a arătat că doreşte să
beneficieze de dispoziţiile art. 374 alin. (4) şi art. 375 Cod procedură penală, sens în care a
arătat că recunoaşte săvârşirea faptei reţinută în actul de sesizare al instanţei, a solicitat că
judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi nu a solicitat
administrarea de probe noi. Totodată, inculpatul a consimţit să dea declaraţie şi în faţa
instanţei, sens în care s-a procedat la audierea sa, declaraţia sa fiind consemnată şi ataşată la
fila 31 dosar.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut în fapt şi în drept
următoarele:
La data de 20 septembrie 2013, orele 12.15, în timpul supravegherii traficului rutier,
organele de poliţie au oprit pentru control pe drumul judeţean […], autoturismul Dacia cu
numărul de înmatriculare […], fiind stabilit faptul că, conducătorul auto era inculpatul A…, în
vârstă de 17 ani la acel moment.
În urma verificării bazei de date, organele de poliţie au constatat faptul că inculpatul
nu figura ca fiind deţinător al vreunui permis de conducere auto moto şi nici ca admis în urma
vreunui examen auto până la data de 30 Septembrie 2013, lucru confirmat şi de adresa nr. x
emisă de Instituţia Prefectului Judeţul Caraş Severin.
Recunoaşterea inculpatului din faza de urmărire penală realizată potrivit art. 374 alin.
(4) Cod procedură penală, pentru reţinerea dispoziţiilor art. 128 Cod penal, se coroborează cu
probatoriul administrat în faza de urmărire penală şi materializat în: proces verbal de
constatare, declaraţii suspect şi inculpat, declaraţie martor, adresă nr. x emisă de Instituţia
Prefectului Caraş Severin.
Sub aspectul legii penale aplicabile în timp, instanţa de fond a constatat că de la
comiterea infracţiunii (20.09.2013) până la judecarea cauzei a intervenit o lege penală nouă,
respectiv Codul penal intrat în vigoare la data de 01.02.2016, lege nouă apreciată ca fiind mai
favorabilă având în vedere faptul că minorilor le pot fi aplicate în prezent doar măsuri
educative iar nu şi pedepse.
În drept, fapta inculpatului A… care, la data de 20 septembrie 2013 orele 12:15, a
condus pe drumul judţean […], pe raza localităţii D..., autoturismul marca Dacia cu numărul
de înmatriculare […], fără a poseda permis de conducere întruneşte elementele constitutive
ale infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută şi pedepsită
de art. 335 alin. (1) Cod penal.
Pagină 17 din 19
 […]
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termenul legal, procurorul, care a solicitat
înlăturarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, întrucât procedura
simplificată nu este aplicabilă inculpaţilor minori. Drept consecinţă a solicitat şi majorarea
perioadei pentru care a fost dispusă măsura educativă a supravegherii de la 3 la 6 luni.
Apelul este nefondat.
La momentul audierii inculpatului de către prima instanţă (14.01.2016) procedura
penală nu permitea în mod expres ca minorii să poată fi judecaţi în cadrul procedurii
simplificate, însă prin O.U.G. nr. 18/2016 (intrată în vigoare la data de 23.05.2016, după
sesizarea instanţei de apel) o astfel de posibilitate a fost reglementată explicit în art. 375 alin.
(12) Cod procedură penală, sub condiţia ca manifestarea de voinţă a minorului să fie
încuviinţată de reprezentantul legal. Totodată, art. 396 alin. (10) Cod procedură penală a fost
completat în sensul menţionării efectelor atenuante pe care le produce judecata minorilor în
cazul procedurii simplificate – „instanţa va avea în vedere aceste aspecte la alegerea măsurii
educative; în cazul măsurilor educative privative de libertate, limitele perioadelor pe care se
dispun aceste măsuri, prevăzute de lege, se reduc cu o treime”.
Dispoziţiile art. 396 alin. (10) Cod procedură penală (având în vedere efectele
atenuante în plan sancţionator) sunt norme de drept substanţial, fiind susceptibile de aplicare
retroactivă pe baza principiului legii penale mai favorabile (a se vedea în acest sens
considerentele Deciziei nr. 1470/2011 a Curţii Constituţionale, pronunţată în legătură cu
instituţia similară prevăzută de art. 3201 din vechiul Cod de procedură penală).
Curtea observă că în declaraţia dată în faţa primei instanţe inculpatul minor a solicitat
să fie judecat în cadrul procedurii simplificate iar manifestarea sa de voinţă a fost încuviinţată
de reprezentantul legal, respectiv mama sa B… . Prin urmare, cerinţele procedurale din noul
art. 375 alin. (12) Cod procedură penală text de lege sunt întrunite, în speţă fiind aplicabile
dispoziţiile atenuante referitoare la inculpaţii minori prevăzute de art. 396 alin. (10) Cod
procedură penală astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 18/2016 (aplicat retroactiv, ca
lege penală mai favorabilă).
În ce priveşte modalitatea de individualizare a perioadei supravegherii, instanţa de apel
apreciază că intervalul de 3 luni stabilit de prima instanţă corespunde atât gravităţii
infracţiunii concrete cât şi periculozităţii inculpatului, ţinând cont şi de conduita procesuală
adoptată de acesta, precum şi de datele ce rezultă din referatul de evaluare.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 421 pct. 1) lit. b) Cod procedură penală a
respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa împotriva
Sentinţei penale nr. x pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr. x.
[…]

Pagină 18 din 19