NICOLETA-LAURA POPA

Unitatea de învățare 3.
MODELE ȘI TEHNICI DE ASIGURARE A DISCIPLINEI CU DOMINANTĂ
BEHAVIORISTĂ

3.1. EFICIENŢA PEDEPSEI ÎN MODELAREA COMPORTAMENTULUI (JAMES DOBSON)

Concepţia lui Dobson privind disciplina este bazată pe ideea de control al profesorului,
promovând o formă de putere coercitivă şi constituind cel mai intervenţionist punct de vedere dintre cele
pe care le vom aborda. Lucrările sale privind disciplina critică permisivitatea în clasă şi s-au bucurat de
real succes în rândul cadrelor didactice şi al părinţilor. Cea mai importantă carte a sa - Dare to
Discipline (1970), reeditată sub titlul The New Dare to Discipline (1996) s-a vândut în mai mult de trei
milioane de exemplare în întreaga lume.
S-a scris foarte mult pe tema formelor de pedeapsă aplicate în şcoală, un loc aparte fiind
ocupat de pedeapsa corporală. Cele mai multe dintre lucrări critică pedeapsa ca strategie de control a
comportamentului în şcoală şi pledează pentru eliminarea acesteia. Cu toate acestea, diverse forme ale
pedepsei (critica verbală în faţa clasei, ignorarea pe perioade diferite de timp, suspendarea sau
eliminarea pentru o perioadă de timp) se aplică în şcoala contemporană.
Termenul de pedeapsă este încărcat cu semnificaţii culturale, tradiţional negative în viziunea
publicului larg, în timp ce comunitatea ştiinţifică admite argumente privind utilizarea anumitor tipuri de
pedepse. O sinteză a studiilor de management al clasei pe 10 ani (1980-1990, Psychological Abstracts)
indica mai mult de 500 de abordări ale temei, de două ori mai multe decât cele dedicate întăririi pozitive.
Între 1988 şi 1998, 329 de titluri de articole conţineau termenul întărire pozitivă, iar 732 termenul
pedeapsă.
Dobson este considerat campionul curentului de susţinere a pedepsei, fundamentându-şi
adesea ideile pe citate biblice, interpretate literal. El afirmă că specialiştii din domeniul psihologiei
dezvoltării şi psihologiei educaţiei au exagerat filosofiile permisive, care sunt în contradicţie cu însăşi
natura copiilor. Ignorând evoluţiile din domeniul ştiinţelor educaţiei din secolul XX, el pare a recomanda
disciplina prin „încercare şi eroare”, fără cadre de referinţă ştiinţifice.
Părinţii şi profesorii trebuie să facă totul pentru a controla comportamentul copilului. Cu toate
acestea, nu se poate afirma că susţine în mod simplist o atitudine dictatorială în relaţia cu copilul; el
recomandă ca poziţiile autoritare să fie însoţite de semne ale iubirii, în caz contrar riscul fiind
comportamentele rebele ale copilului. Copilul trebuie obişnuit cu autoritatea adulţilor, iar modul cum
profesorul din primii ani de şcoală abordează problema disciplinei este crucial.
Dobson susţine că, potrivit observaţiilor sale, elevii preferă, respectă şi chiar iubesc mai mult
profesorii severi. De ce? Într-o clasă primară în care profesorul nu controlează nimic, copiii se tem unii
de alţii, în condiţiile în care unii îi domină pe ceilalţi. Nimeni nu-i protejează pe copiii în contexte dificile.
Apoi, copiii iubesc dreptatea şi admiră un profesor care poate asigura respectarea unor reguli. Lipsa de
disciplină din clasă generează oboseală, iritare, haos.
Libertatea de a alege şi democraţia nu îşi găsesc locul în modelul lui Dobson. Alegerea liberă
încurajează comportamentul rebel, duce la contestarea autorităţii profesorului şi predispune la
egocentrism. Concepţiile democratice prind relaţiile adult-copil sunt iresponsabile, pentru că încurajează
abrogarea autorităţii părintelui şi copilului. Standardele impuse de adult sunt importante şi trebuie
utilizate consecvent pentru a câştiga confruntările cu copilul – „câştig-pierdere”( Dobson, 1977). El
susţine în acelaşi timp ideea „iertării”, ca semn al iubirii.
Deşi concepţia lui Dobson poate părea extremă, el are o companie numeroasă în susţinerea
pedepsei ca formă de asigurare a disciplinei. Într-o studiu de sinteză, Walters și Grusec (1977, p. 115),
afirmă că:

254
 
MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI

CITAT
„[…] numeroase cercetări în grupuri de copii sugerează că pedepsirea comportamentelor incorecte
conduce la accelerarea procesului de învăţare şi întăreşte comportamentele corecte, iar combinaţia
pozitiv-negativ în întărirea comportamentelor nu are efecte mai puternice decât utilizarea exclusivă a
pedepsei”.

În opoziţie cu această afirmaţie, alţi cercetători recomandă combinarea celor două forme
întărire.
Chiar şi pedeapsa corporală este susţinută de unii autori contemporani, ca măsură de
management a comportamentelor inadecvate şi de formare a „deprinderii de a se supune regulilor”,
pornind de la asumpţia că cercetarea educaţională a demonstrat eficienţa acesteia în păstrarea ordinii
şi disciplinei (Rutter et al., 1979). Mai mult decât atât, Vockell (1991) susţine că această formă de
pedeapsă are cel puţin trei avantaje: este percepută ca neplăcută, este uşor de înţeles de către copil,
se administrează rapid şi se poate trece la activităţi mai productive. Un număr mare de părinţi şi
profesori încă consideră că pedeapsa fizică uşoară constituie o soluţie pentru problemele de disciplină.
Întărirea negativă doar a greşelilor grave îl încurajează pe copil să dezvolte comportamente negative
până în acel punct. De aceea, e recomandabil să fie pedepsite în mod constant comportamentele
inadecvate.

IMPORTANT
Există cel puţin la fel de multe studii care demonstrează eficiența altor strategii de asigurare a disciplinei
decât pedeapsa. Întărirea comportamentelor pozitive, adecvate constituie o bună alternativă. De ce mai
este folosită încă pedeapsa, acasă şi la şcoală? Pentru că reacţia copilului întăreşte comportamentul
adultului care aplică pedeapsa!

Odată cu interzicerea pedepsei fizice în cele mai multe sisteme educaţionale, au fost înfiinţate
numeroase organizaţii care pledează pentru abolirea acesteia în întreaga lume. Cu toate acestea, în
sisteme educaţionale privite ca progresiste (vezi exemplul SUA) există prevederi care admit ca „ultim
resort”, „ultimă soluţie” utilizarea pedepsei corporale în stoparea comportamentelor nedorite.
Nu se poate afirma că lucrările lui J. Dobson prezintă un model coerent de asigurare a
disciplinei, însă este singurul autor care susţine consecvent pedeapsa. Este extrem de popular în rândul
părinţilor şi profesorilor, dar aspru criticat de către cercetători în studiile de specialitate.

TEMĂ DE REFLECŢIE
Sintetizați într-o pagină opiniile dumneavoastră privind utilizarea pedepsei pentru disciplinarea copiilor
în clasă sau în familie.

3.2. DISCIPLINA ASERTIVĂ (LEE ȘI MARLENE CANTER)

Disciplina asertivă promovată de L. și M. Canter se bazează pe întărire, fiind o strategie de tip

intervenţionist, behavioristă, care promovează controlul în defavoarea influenţei. Este unul dintre cele
mai controversate modele de management al problemelor de disciplină, cele mai multe studii fiind
publicate în anii 1970-1980.

255
NICOLETA-LAURA POPA

IMPORTANT
Modelul Canter presupune ca profesorul să îşi asume rolul de lider al grupului de la început, evident în
beneficiul elevilor, adoptând o atitudine asertivă şi controlând în orice moment toate acţiunile elevilor. În
funcţie de modul în care răspund provocărilor din clasă, profesorii se pot încadra în trei categorii:
asertivi, ostili şi nonasertivi (Hardin, 2008).

Un profesor asertiv respectă drepturile elevilor, dar se asigură că şi drepturile sale sunt
respectate. Ei prezintă elevilor expectanţele cu privire la comportamentul lor cu calm şi profesionalism,
insistând ca aceste repere să fie permanent avute în vedere. Profesorii asertivi au un comportament
concordant cu aceste aşteptări, iar comportamentele elevilor sunt permanent întărite pozitiv, respectiv
negativ.
Un profesor ostil utilizează tehnici inadecvate ca sarcasmul sau ameninţarea, plasându-se într-
o lume diferită de cea a elevilor. Ei folosesc strategii de păstrare a disciplinei care îi afectează emoţional
pe elevi, provoacă lipsă de respect, subminează nevoile de securitate şi apartenenţă ale elevilor.
Practic, într-o asemenea clasă procesul de învăţare nu poate avea loc.
Un profesor nonasertiv este pasiv, inconsecvent, nu are solicitări şi aşteptări clare pentru elevi.
Un asemenea profesor este lipsit de direcţie în activitatea didactică şi, prin urmare, nu are puterea de a
indica elevilor drumul de urmat în procesul de învăţare. Nu există standarde nici în predare, nici în
învăţare. Mulţi dintre profesori nu admit îndeplinirea obligaţiilor ca filozofie asupra profesiei didactice.
Nevoile şi intereselor elevilor sunt întotdeauna în prim plan, însă realitatea educaţională impune
siguranţă în propriile acţiuni şi apoi construirea unui mediu propice învăţării.
Imaginea sintetică a celor trei stiluri didactice ar putea fi următoarea:
 Profesorii asertivi îşi îndeplinesc obligaţiile şi acţionează în interesul elevilor.
 Profesorii ostili îşi îndeplinesc obligaţiile, dar nu acţionează în interesul elevilor.
 Profesorii non-asertivi nu îşi îndeplinesc obligaţiile şi nu acţionează în interesul elevilor.

EXEMPLIFICAREA STILURILOR DE RĂSPUNS ÎNTR-O SITUAŢIE DIDACTICĂ

Situația: În timp ce profesorul predă, doi elevi discută şi sunt neatenţi la lecţie.

Răspuns nonasertiv: Vă rog să încercaţi să nu mai vorbiţi în timp ce eu vorbesc. De câte ori trebuie să
vă spun?
Comentariu: Chiar dacă e vorba de o regulă elementară într-o clasă de elevi, respectarea ei nu este
asigurată prin rugăminte adresată de către profesor, pentru că această abordare îi subminează poziţia
de lider. Întrebarea de final lasă loc unor posibile răspunsuri care ar putea dăuna şi mai mult ordinii din
clasă (de câte ori vrei, de 100 de ori etc).

Răspuns ostil: Hei, voi doi? N-aveţi nici un fel de maniere. Sunteţi cei mai nerecunoscători copii din câţi
am întâlnit. Opriţi-vă din vorbit şi fiţi atenţi la lucruri mai importante.
Comentariu: Profesorul ostil vede situaţia din perspectiva „eu împotriva lor”. Orice strategie care asigură
succesul profesorului e acceptabilă (voce ridicată, comportament nonverbal agresiv etc.).

Răspuns asertiv: Profesorul face o scurtă pauză, îi priveşte pe cei doi şi spune: Ion şi Mihai, în această
clasă avem o regulă pe care o respectăm toţi: când cineva vorbeşte restul clasei e atentă şi ascultă.
Opriţi discuţia şi fiţi atenţi la lecţie.
Comentariu: Comportamentul e calm, încrezător şi profesionist. Comportamentul pe care îl aşteaptă de
la elevi e clar indicat.

256
 
MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI

Pentru a fi asertiv, profesorul trebuie să acţioneze în acord cu un set de reguli, care sunt incluse
într-un plan de disciplină al clasei. Problemele de disciplină apar inevitabil în orice clasă, iar profesorul
trebuie să pregătească un plan care să includă descrierea consecinţelor negative ale comportamentelor
inadecvate, şi descrierea consecinţelor pozitive pentru cele adecvate – toate organizate ierarhic în
funcţie de gravitatea, respectiv intensitatea comportamentului. Acest plan de disciplină trebuie
împărtăşit elevilor, părinţilor (care trebuie să-şi exprime acordul în scris) şi conducerii şcolii. El trebuie
aplicat întotdeauna, cu justeţe. Regulile pe care toată clasa trebuie să le respecte trebuie să fie concis
şi clar exprimate şi să fie în număr rezonabil.

EXEMPLE DE REGULI
 Nici un elev nu vorbeşte în timp ce profesorul predă.
 Nimeni nu perturbă activitatea de învăţare a unui elev, indiferent de motiv.
 Nimeni nu poate provoca un rău fizic sau psihologic propriei persoane sau altui membru al comunităţii
şcolare.
 Comportamentul pozitiv va fi întotdeauna răsplătit.
 Ridicaţi mâna şi aşteptaţi să fiţi numiţi înainte de a vorbi în timpul orei.
 În clasă vorbim întotdeauna pe rând.
 Mergeţi calm pe coridoare în timpul pauzelor, fără a alerga şi fără a ridica vocea.
 Veniţi la şcoala cu toate materialele necesare orelor din ziua respectivă.
 Toate temele indicate sunt obligatorii.

Elevii trebuie să înţeleagă că încălcarea regulilor duce la consecinţe negative, în timp ce

respectarea acestora va fi urmată de consecinţe pozitive. Regulile sunt puţine la număr, simple, directe
şi lipsite de ambiguitate. Aceste reguli îl protejează pe profesor, dar asigură şi respectarea drepturilor
elevului.
Aplicarea justă a planului de disciplină impune înregistrarea într-o formă sau alta a
comportamentelor pozitive şi negative. Cele două metode recomandate de Canter, adesea contestate
sunt înregistrarea numelor elevilor care încalcă reguli pe tablă sau pe orice suport vizibil pentru toată
clasa în paralel cu contabilizarea celor care respectă regulile. Plasarea numelor elevilor care încalcă o
regulă pe tablă şi marcarea numărului de încălcări a acelei reguli constituie o simplă modalitate de
contabilizare a comportamentelor negative, în funcţie de care se aplică acele consecinţe convenite cu
elevii şi părinţii.

EXEMPLU DE APLICARE A ACESTEI STRATEGII

Încalcă o regulă Consecinţă
Prima dată Se trece numele pe tablă (avertisment)
A doua oară Sancţiune simplă (15 minute de exerciţii după ore)
A treia oară Sancţiune dublă (30 minute de exerciţii după ore)
A patra oară Sancţiune dublă (30 minute de exerciţii după ore şi telefon părinţilor)
A cincea oară Suspendare de la ore şi discuţie cu directorul şcolii

Înregistrarea elevilor care respectă regulile poate marca faptul că aceștia vor primi o
recompensă pentru respectarea unei reguli, de exemplu două minute suplimentare de pauză. Obiecţiile
pentru cele două modalităţi de înregistrare a comportamentelor sunt numeroase, dar autorii recomandă
ca profesorul să aleagă orice altă modalitate pe care o consideră acceptabilă.

257
NICOLETA-LAURA POPA

În situaţiile în care numele unui elev este înregistrat pentru un comportament negativ, dacă ele
respectă o singură dată o regulă încălcată anterior, numele este şters de pe listă. Pentru aplicare justă a
planului de disciplină este nevoie de înregistrarea tuturor datelor relevante, pentru ca profesorul să nu
poată fi suspectat de părtinire sau capriciu.
Recunoaşterea şi recompensarea comportamentelor pozitive ocupă un loc foarte important în
disciplina asertivă. Una dintre recomandările Canter indică faptul că fiecare copil ar trebui lăudat cel
puţin o dată pe zi. Deşi criticii au atacat şi recomandările privind recompensele, acestea (individuale sau
pentru întreaga clasă) au constituit aspectul central al modelului. Fiecare profesor trebuie să cunoască
acele comportamente ale fiecărui elev care merită să fie recompensate şi să stabilească intervalele de
timp pentru recompense. Trebuie avut în vedere ritmul recompenselor, deoarece daca sunt prea dese
nu mai au efect asupra comportamentului. Canter propune o serie de materiale suplimentare: „diplome”
diverse, „stimulente”, reviste ale clasei care uşurează munca profesorului de a identifica recompense
potrivite pentru fiecare tip de comportament pozitiv.
Toţi elevii sunt responsabili pentru faptele lor, minoritari sau majoritari, băieţi sau fete, din familii
bogate sau sărace. Nici un elev nu este scuzat pentru comportamente inadecvate, iar această atitudine
determină în timp un sentiment de încredere în discernământul profesorului.

Alte strategii asociate disciplinei asertive

„Înregistrarea stricată” şi aplicarea consecventă a consecinţelor comportamentelor sunt două
tehnici asociate modelului. Prima tehnică constă în repetarea insistentă a aceluiaşi mesaj, acesta fiind
eficientă mai ales în cazul elevilor care încearcă să mute atenţia profesorului într-un alt punct. Practic,
profesorul repetă invariabil aceeaşi solicitare, indiferent de argumentele elevului, ca o „bandă stricată”.

EXEMPLU
Profesorul: Maria, nu mai vorbi şi priveşte la tablă.
Maria: Dar Ana m-a întrebat ceva.
Profesorul: Maria, vreau să nu mai vorbeşti şi să priveşti la tablă.
Maria: Dar Ana are nevoie de ajutor ca să rezolve exerciţiul.
Profesorul: Maria, în această clasă regula este să nu vorbeşti în timpul alocat activităţilor
independente.
Maria: Vroiam doar s-o ajut pe Ana…
Profesorul: Se poate să fie adevărat, dar acum vreau să nu mai vorbeşti şi să priveşti la tablă sau în
caietul tău.
Maria: Bine (şi se întoarce).
Profesorul: Mulţumesc (politicos şi sincer).

Autorii modelului avertizează că a repeta o solicitare de trei ori e suficient. Dacă elevul nu îşi
ajustează comportamentul, profesorul înregistrează încălcarea regulii iar elevul va suporta consecinţele
negative ale deciziei sale. Stările de nemulţumire ale profesorului sunt astfel mai rare, el fiind conştient
că planul de disciplină a fost conceput tocmai pentru a rezolva asemenea situaţii în clasă.
Pentru a fi asertiv, mesajul profesorului trebuie „livrat” într-o manieră adecvată, fără a părea
abuziv sau ameninţător. El trebuie să fie ferm şi calm, să nu suscite îndoieli cu privire la aplicarea
planului de disciplină.
Elemente ale comunicării la care profesorii trebuie să fie atenţi:
 Tonul vocii trebuie să fie ferm şi neutru, fără a fi dur, sarcastic şi fără să intimideze. Nu trebuie să
trădeze nici un fel de slăbiciune a profesorului.
 Contactul vizual este important pentru impactul mesajului. Profesorul trebuie să-l privească în ochi
pe elevul căruia i se adresează, fără a insista însă ca elevul să facă acelaşi lucru. Unii elevi pot veni
din familii în care a privi în ochi pe cineva/un adult să fie considerat nepoliticos.

258
 
MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI

 Gestica trebuie să fie în acord cu mesajul verbal. O mână ridicată în semn de „stop” sau gestul de
„linişte” pot fi uneori mai eficiente decât mesajul verbal în sine.
 Utilizarea prenumelor elevilor atrage imediat atenţia, chiar dacă distanţa între profesor şi elev e
mare, având un impact personal.

IMPORTANT
O altă tehnică asociată disciplinei asertive este mesajul de tip EU, care indică elevilor în ce mod
comportamentul lor îl afectează pe profesor şi cum doreşte acesta să schimbe acest comportament. Un
mesaj de tip EU conţine trei componente:
 Când tu/voi – enunţaţi comportamentul inadecvat ...
 Eu (mă) simt ...
 Aş dori ca voi - enunţaţi schimbarea comportamentală ...
Aceste mesaje trebuie să fie clare, să nu lase loc interpretărilor. Dacă un elev nu se conformează
mesajului, va suferi consecinţele prevăzute de planul de management.

EXEMPLU
Un profesor explică un eveniment istoric unei clase a patra iar Ion vorbeşte cu colegul de bancă. Iată
cum ar suna mesajul de tip EU: „Ion, dacă tu vorbeşti în timp ce explic ceva, eu mă simt deranjată. Aş
vrea să te opreşti şi să fii atent la explicaţiile mele”.

Planul de management al disciplinei: etape specifice modelului Canter

IMPORTANT
Planul de management al disciplinei trebuie să fie conturat încă din prima zi de școală, pe baza
caracteristicilor clasei de elevi. Interogațiile la care trebuie să răspundă profesorul pentru a proiecta un
asemenea plan sunt următoarele (Hardin, 2008, pp. 49-53):
 Ce comportamente ale elevilor trebuie încurajate și ce comportamente trebuie eliminate?
 Ce consecințe se pot asocia comportamentelor pozitive?
 Ce consecințe se pot asocia comportamentelor negative?
 Care este modalitatea de înregistrare a comportamentelor pozitive și negative?
Creionarea potențialelor răspunsuri la aceste întrebări va fundamenta planul de management al
disciplinei.

Prima etapă a elaborării unui asemenea plan constă în obținerea acordului directorului instituției
și a părinților pentru aplicarea unei asemenea strategii de schimbare comportamentală. Nici un cadru
didactic nu va avea succes în aplicarea panului de management al disciplinei în absența suportului
școlii și a familiilor elevilor.
A doua etapă constă în elaborarea regulilor, care trebuie să îndeplinească o serie de condiții:
să fie observabile, să fie aplicabile în orice moment al activității școlare, să fie adecvate specificului
vârstei, să acopere situații tipice de indisciplină, să transmită și comportamentul pozitiv așteptat.
A treia etapă presupune enunțarea consecințelor pozitive ale comportamentelor acceptabile
(instrumentele de întărire pozitivă). Recompensele trebuie să fie atât individuale, cât și colective (pentru
întreaga clasă), fiind recomandate diplomele, alte stimulente materiale, dar și comunicarea
comportamentelor pozitive în relația cu părinții sau delegarea unei responsabilități importante în clasă.

259
NICOLETA-LAURA POPA

A patra etapă constă în proiectarea consecințelor negative ale comportamentelor de încălcare a

regulilor, organizate gradual, în funcție de frecvența actelor de indisciplină. Autorii modelului sugerează
și câteva direcții ce trebuie avute în vedere în stabilirea acestor consecințe: nu trebuie să fie în număr
foarte mare (nu mai multe de cinci); ele trebuie să displacă elevilor, însă nu trebuie să constituie în nici
un caz amenințări la integritatea fizică sau psihologică; nu trebuie să fie severe pentru a fi eficiente;
trebuie aplicate consecvent.
A cincea etapă constă în comunicarea planului de management al disciplinei, astfel încât
acesta să beneficieze de susținerea conducerii școlii și a părinților. Setul de reguli și de consecințe
trebuie prezentat elevilor în manieră clară și riguroasă, astfel încât aceștia să conștientizeze care vor fi
urmările propriilor comportamente.
Cercetările demonstrează că modelul disciplinei asertive este eficient în managementul clasei,
deşi este adesea criticat pentru utilizarea excesivă a condiţionării. Întăririle pozitive şi negative pentru
comportamentele elevilor pot fi din cele mai diverse, ele fiind dependente de creativitatea profesorului.
Cele mai multe studii demonstrează eficienţa acestui model în grădiniţă şi şcoala primară.
Există cadre didactice care ar prefera însă să fie lideri şi nu şefi în clasă, dezvoltând relaţii mai
democratice cu elevii, fără a utiliza această combinaţie de psihologie behavioristă şi autoritarism
tradiţional. Ca multe alte programe bazate pe modificări comportamentale, acesta a fost criticat pentru
că tratează simptomele şi nu cauzele, având doar beneficii pe termen scurt, fără a permite transferul
comportamentelor în alte medii decât clasa, fără a încuraja autodisciplina.

260