NEVOIA DE A FI PREOCUPAT ÎN VEDEREA REALIZĂRII

Definiţie:
A fi preocupat în scopul de a te realiza este o necesitate a oricărui individ de a
înfăptui activităţi care-i permite satisfacerea nevoilor sau să fie util celorlalţi.
Acţiunile pe care le înfăptuieşte îi permite să-şi dezvolte simţul creator şi să-şi
folosească potenţialul la maxim.

I. Independenţa în satisfacerea nevoii

Fiinţa umană simte dorinţa de a înfăptui lucruri care corespund idealurilor sale.
Relaţiile necorespunzătoare între cei care lucrează în cadrul aceluiaşi serviciu sau
şef-subaltern pot genera starea de devalorizare, inutilitate, deoarece individul are
nevoie de consideraţie, dragoste, stimă şi respect reciproc în activitatea pe care o
desfăşoară.
Capacitatea individului de a se realiza este unica şi necesară pe tot parcursul vieţii.
Unii au nevoia de sprijinul altora, pentru a se pune în valoare, în timp ce alţii pot să
aprecieze just criticile şi să regăsească resursele necesare pentru a se realiza.
Munca trebuie să corespundă nivelului de pricepere şi pregătire a omului pentru a
nu deveni o povară, ci o plăcere.

Factorii care influenţează satisfacerea nevoii

Factorii boilogici
- Vîrsta şi creşterea – activitatea dominantă a copilului este jocul. Aceasta
permite copilul să se dezvolte, să cunoască mai adînc lumea înconjurătoare
şi să se integreze în societate. Prin joc el reuşeşte să cunoască. Jocul
influenţează toate aspectele dezvoltării copilului, percepţie, memorie,
imaginaţie, gîndire, sentimente, interese, voinţă. Se practică jocurile
colective, jocuri în care apar conducători şi conduşi şi le dă posibilitatea să
se afirme.
- Preadolescenţa – este vîrsta la care un pas însemnat este în relaţiile lui cu
societatea. Activitatea dominantă este învăţătura, dar el participă şi la jocuri.
Sunt preferate jocurile de echipă, de întrecere, care cer inventivitate,
dîrzenie, dăruire.
- Specifică vîrstei este imaginaţia creatoare ca formă de afirmare a
personalităţii proprii. Conştiinţa de sine se afirmă puternic, începe să
cunoască, observînd pe alţii şi comparîndu-se cu ei. Este mai critic faţă de
alţii decît faţă de sine.
- Adolescenţa – experienţa, nivelul intelectual şi experienţa socială permit o
mai mare independenţă în atingerea şi conducerea unor activităţi, dar şi
responsabilităţi pentru faptele lor. Adolescenţa este vîrsta formării unui ideal
în viaţă, a proprietăţii personalităţii lui în viitor şi este capabil să lupte pentru
realizarea acestora. Se autoapreciază mai corect, încep să suporte criticele,
să ţină cont de punctul de vedere al altora.
 - Adultul care joacă mai mult roluri în societate este pus în valoare pe măsură
alegerii acestora şi a satisfacerii pe care roluri le dau aspiraţiilor lui.
Interesul şi pasiunea faţă de muncă, atingerea scopului propus, reprezintă un
puternic factor de bucurie.
- Persoanele în vîrstă, pot de asemenea, să-şi pună în valoare prin activităţile
pe care le înfăptuiesc conform gusturilor şi posibilităţilor fizice, folosind
experienţa acumulată. Este unul din cei mai importanţi factori ai longevităţii.
- Constituţiile şi capacităţile fizice – indivizii trebuie să-şi aleagă activităţi
care să le permită să se realizeze în corcondanţă cu constituţia şi capacităţile
fizice. Încredinţarea unor mari răspunderi sau activităţi ce solicită eforturi
deosebite unor persoane nepotrivite pentru astfel de sarcini îl copleşeşte şi
este cauza majoră a oboseleii fizice şi nervoase.
Psihologici
- emoţiile – apar în cadrul activităţilor pe care le desfăşoară individul şi
presupun evaluarea, acordarea de semnificaţie valorică activităţilor
desfăşurate. Bucuria, entuziasmul, speranţa, plăcerea şi bunăstarea
influenţează satisfacerea acestor nevoi.
Sociologic
- cultura – în funcţie de cultură, indiviizii îşi aleg o profesie care să le permită
afirmarea prin folosirea cunoştinţelor acumulate.
- rolurile speciale – individul are libertatea alegerii studiilor şi a mincii sale,
se poate realiza deplin în funcţie de normele sociale. De asemenea, individul
se realizează în funcţie de rolurile pe care le joacă în societate pe măsura
pregătirii sale, a voinţei şi a dorinţei de a-şi asigura menţinerea acestor
roluri.

Manifestări de independenţă
Integritatea fizică şi psihică
- activitatea optimă a funcţiilor fiziologice, în raport cu constituţia individului.
Dezvoltarea armonioasă, integritatea fizică şi psihică permit optarea pentru
orice gen de activitate şi îndeplinirea rolurilor sociale.
Manifestările de bucurie şi fericire
- activitatea pozitivă (stări de satisfacere, mulţumire, bucurie, entuziasm,
dragoste, caritate) este de obicei creatoare, sursa sănătăţii organice şi
psihice, deoarece se asociază cu creşterea energiei vitale, cu crearea unei
atmosfere de destindere.
Autocritica
- tendinţa de a lua hotărîri pe baza chibzuinţei proprii, ca o formă de
exprimare a independenţei voinţei, se conjugă cu adaptarea unei atitudini
critice faţă de ideile şi acţiunile proprii şi cu receptivitatea faţă de opiniile
celor din jur.
Luarea de decizii
- rapiditatea cu care persoana deliberează într-o situaţie complexă şi urgentă şi
adoptă hotărîrea cea mai potrivită.
Stima de sine
 - Aprecierea obiectivă a capacităţilor, tresăturilor caracteriale predominante
prin comparaţie cu alţii; tresăturile a cuoaşterii de sine este demnitatea;
demnitatea înseamnă conştiinţa propriei valori în condiţiile respectului, faţă
de alţii, a neacceptării înjosirii şi a puterii de a adopta decizii.
Imaginea de sine
- să-i placă înfăţişarea sa, aspectul pe care îl are şi să fie sănătos.
Comportamentul (legat de stadiul de dezvoltare)
- copilul
Mulţumire faţă de un succes şcolar:
– aprecierea pe care le face învăţătorul – profesorul, părinţii, colegii asupra
mincii lui îi provoacă emoţii puternice de bucurie şi satisfacere şi-i stimulează
voinţa de a se afirma
Activităţi sportive:
– inventivitate, dîrzenie, dăruire, pentru reuşita echipei
Activitate pe plan social, familiar:
– îşi dă seama că munca depusă este importantă, o îndeplineşte cu seriozitate,
răspundere
- adulţii şi persoane în vîrstă
Dragoste faţă de muncă:
– interesul faţă de muncă, dăruirea influenţează calitatea muncii şi capacitatea
de a munci
Aprecierea muncii:
– munca trebuie să corespundă nivelului de pricepere şi pregătire, să fie în
echilibru cu capacitatea individului. Bucuria rodului muncii, aprecierea
colectivului şi condiţiile de lucru corespunzătoare: respectarea tuturor normelor
igienice, aparatura corespunzătoare, colectiv în care predomină relaţiile de
ajutor, respectul reciproc, sunt factori care stimulează activitatea.
Ambianţa
- dorinţa arzătoare de a realiza cît mai mult în acivitatea depusă
Motivaţia
- totalitatea motivelor care-l determină să efectuieze activităţi prin care să se
realizeze
Roluri sociale
- stăpînirea, punerea în valoare a acestor roluri, prin acţiuni care să determine
satisfacerea realizării, a bunăstării (rolul în familie, la locul de muncă, în
societate)
Folosirea timpului liber
- apartenenţa la o grupare socială (culturală, sportivă, politică etc.) dau
posibilitatea de a folosi propriile credinţe şi valori în preocupări plăcute şi
utile.

Intervenţiile asistentului medical pentru menţinerea independenţei nevoii de a

fi preocupat în vederea realizării.
- se formează asupra dorinţelor şi posibilităţilor intelectuale şi fizice ale
persoanei
 - îl ajută să-şi facă un plan zilnic
- orientează persoana spre acele activităţi corespunzătoare capacităţii sale şi
care-i permit să se realizeze
- încurajează orice activitate care interesează
- îl stimulează şi susţine pentru a obţine performanţa dorită
II. Dependenţa în satisfacerea nevoii

Cînd această nevoie nu este satisfăcută, pot surveni:

1. Devalorizare
2. Neputinţa
Sursa de dificultate de ordin:
Fizic – diminuarea unei funcţii, handicap, lipsa de control a sfincterelor, neajuns
fizic, obstacol pentru mişcări, durere.
Psiholohic – tulburări de gîndire, anxietate, stres, pierderea imaginii de sine,
pierdere – separare, situaţia de criză.
Sociologic – eşec profesional, conflict profesional, condiţie socială, legi şi
reglamentări în dezacord cu valorile individului, lipsa de cunoştinţe: insuficienţa
cunoaştere de sine, a altora, a mediului.
1. Devalorizarea: percepţia negativă pe care individul o are faţă de
valoarea personală şi competenţa sa.

Manifestări de dependenţă
Sentiment de inferioritate şi de pierdere a imaginii de sine
- pacientul nu poate accepta noua stare în care se găseşte, modul cum arată,
înfăţişarea sa.
Dificultatea în a participa la activităţi obişnuite sau noi
- starea de dependenţă în care se află nu-i permite participarea la activităţi
Descurajare, depresie
- starea sufletească de tristeţe asociată cu nemulţămire.
Sentimente de izolare, de inutilitate, de respingere
- îndepărtarea din colectiv, nefolosirea în diverse activităţi
Incapacitatea de a trece peste dificutăţi
- nu poate depăşi anumite momente critice, care i-au diminuat încrederea în
sine.
Somnolenţă, pasivitate
- senzaţie de somn, indiferenţa la ce se întîmplă în jurul său.
Agresivitate
- comportament provocator pus mereu pe ceartă
Diminuarea motivaţiei, interesului, concentrării
- pacientul nu consideră necesar să efectueze activităţi, este dezinteresat,
neatent.
Incapacitatea de a face ceea ce preferă să facă
- starea de dependenţă fizică, psihică sau socială nu-i permite pacientului
efectuarea activităţilor preferate
Disperare
- starea de deznădejde, dezvoltare suferinţă deosebită
Observarea de problemele sale
- pacientul este preocupat în permanenţă de problemele sale, care au prioritate
faţă de activitatea depusă, în vederea realizării
Pacient cu sentiment de devalorizare
Pacientul să fie conştient de propria sa valoare şi competenţă
- ascultă activ pacientul pentru a-i permite să-şi exprime sentimentele privind
dificultatea de a se reliza
- ajută pacientul să identifice motivile comportamentului său, apreciază
posibilităţile fizice şi intelectuale
- sesizează orice fomă de interes pentru o anumită activitate şi-l antrenează în
desfăşurarea ei
- îndrumă spre acele activităţi care sunt atractive pentru pacient şi totodată
utile
- observă şi noteaz orice schimbare în comportamentul pacientului (depresie,
satisfacere)
- aplică tehnicile de îngrijire adaptate nevoilor pacientului
- identific cu pacientul factorii care o împiedică să se realizeze : familia,
limite economice, starea de sănătate.
Pacientul să-şi recapete interesul faţă de sine şi de alţii
- cunoaşte aspiraţiile, sentimentele, interesele şi capacităţile pacientului
- îl ajută în reevaluarea capacităţilor şi aspiraţiilor sale
- îl susţine în stabilirea unor proiecte
- ajută pacientul să se adapteze la noul rol pe care îl are sau la statutul său
- îl ajută să realizeze o percepere justă a realităţii, să se integreze în colectiv
- observă reacţiile de satisfacere sau de nemulţămire ale pacientului
- explică necesitatea cunoaşterii mediului în care trăeşte şi a celor din jur.
2. Neputinţa: percepţia individului asupra lipsei de control a
evenimentelor într-o situaţie dată
Manifestări de dependenţă
Conflict personal
- incapacitatea pacientului de a da dovadă de comportamente adecvate faţă de
rolurile profesionale alese sau impuse
- se datorează conflictului dintre valorile individului şi normele sociale sau
starea de sănătate
Eşec profesional
- nu realizează sarcinile obligatorii impuse, care sunt legate de rolul
profesional pe care l-a ales sau i s-a impus
Dificultatea în a lau decizii şi a controla evenimentele
- pacientul nu poate lua deciziile cele mai potrivite în timp util, nu poate
cunoaşte şi corela evenimentele
Apatie
- prezintă lipsa de interes faţă de activitatea impusă sau aleasă
Retragere, resemnare
- renunţă la activitatea sau funcţia pe care o deţine şi se complace în această
situaţie
Docilitatea
- se supune unor decizii care nu-i aparţin cu uşurinţă
Agresivitate
- caută prilej de ceartă în permanenţă, este provocator faţă de colectiv
Fatalitatea
- consideră că mersul lucrurilor în viaţă au fost influenţate în mod prestabilit
de o forţă supremă; consecinţele sunt de neînlăturat, inevitabile
Lipsa de ambiţie
- nu mai doreşte să-şi atingă scopul, să realizeze ceva anume
Agasare
- starea de enervare, de iritare pe care pacientul o are în permanenţă sau
periodic
Tristeţe
- starea sufletească apăsătoare însoţită de mâhnire, amărăciune
Sentiment de inferioritate
- starea de dezavantaj pe care pacientul a percepe în comparaţie cu ceilalţi
Intervenţiile asistentului medical
Pacientul cu sentiment de neputinţă
O-1:Pacientul să-şi recapete încrederea şi stima de sine
- identifică, prin observaţie şi conservaţie cu pacientul cauza neputinţei sale şi
situaţiile care îl provoacă sentimentul de inutilitate
- cîştigă prin modul său de comportare şi prin discuţiile purtate, încrederea
pacientului
- îl ajută în cunoaşterea şi reevaluarea capacităţilor sale
- îl consultă în planificarea activităţilor propuse
- informează pacientul asupra dreptului său de a lua decizii care îl privesc
- observă reacţiile pacientului la luarea deciziilor
- îl convinge de importanţa lor şi a responsabilităţii ce-i revine
O-2:Pacientul să poată realiza şi aprecia obiectiv activităţile sale
- orintează pacientul spre alte activităţi decît cele anterioare în raport cu
capacităţile sale
- ajută pacientul în recuperarea fizică, psihică pentru reducerea handicapurilor
şi obţinerea independenţei
- ajută pacientul să cunoască şi să-şi însuşească criteriile sale zilnice, a
obictivelor realizate, a idealurilor sale
- observă obiectivitatea aprecierilor pacientului
- notează orice modificare în comportamentul sau starea pacientului.