Universitatea Dunărea de Jos din Galați

Departamentul de Formare Continuă și Transfer Tehnologic

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Curs: Activităţi Motrice Adaptate

Tema: Jocuri motrice pentru copiii cu C.E.S.

Coordonator: Prof. univ. dr. Liliana Nanu

Student: Mitică Iosif

Seria 6 E.F.S., Anul II Conversie profesională

Universitatea Dunărea de Jos din Galați, 2020 - 2021

1
Cuprins

Delimitări conceptuale …………………………………………………………………….. p. 2-3

Intelectul de limită …………………………………………………………………………. p. 3-4
Deficienţa mintală uşoară – deficienţa mentală de gradul I ………………………………. p. 4-6
Exerciţiul fizic şi jocul ……………………………………………………………………... p. 6
Jocuri pentru copii cu C.E.S din ciclul primar, intelect la limită ....................................... p. 7-8
Bibliografie ....................................................................................................................... p. 8

Delimitări conceptuale

Deficienţă – orice pierdere de substanţă, orice dereglare de structură sau funcţie

psihologică, fiziologică sau anatomică; deficienţa implică exteriorizarea stării patologice la
nivelul unui organ oarecare care afectează capacitatea de muncă, dereglând procesul de adaptare
şi integrare în mediul natural şi social; principalele categorii de deficienţe sunt cele
intelectuale, psihice, de limbaj şi vorbire, auditive, oculare, viscerale, ale aparatului de
susţinere, estetice, ale funcţiilor generale etc.
Dizabilitate – limitarea abilităţilor funcţionale, fizice, mintale, senzoriale, având drept
consecinţă diminuarea sau compromiterea participării subiecţilor la activităţile considerate ca
fiind obişnuite.
Incapacitate – diminuarea sau pierderea (ca rezultat al unei deficienţe a aptitudinii de a
se achita de o activitate în condiţiile sau după aşteptările considerate ca normale pentru fiinţa
umană; formele şi nivelurile de incapacitate vizează persoana în integritatea trăsăturilor ei
caracteristice; sistemul incapacităţilor traduce sistemul consecinţelor deficienţelor în termeni de
aptitudini funcţionale şi de activităţi, ceea ce implică obiectivarea experienţei morbide;
principalele categorii de incapacităţi sunt cele de comportament, comunicare, igienă
personală, deplasare, control al membrelor, dexteritate motrică, aptitudini speciale, situaţii
particulare.
Handicapul – dezavantaj, rezultând dintr-o deficienţă sau incapacitate , care împiedică sau
pune în imposibilitate pe individ să-şi îndeplinească un rol normal (în raport cu vârsta, sexul,
factorii sociali şi culturali); handicapurile se referă la interacţiunea individului cu mediul
reprezentând, astfel, socializarea experienţei morbid; handicapul rezultă din imposibilitatea sau
din incapacitatea de a răspunde aşteptării sau normelor mediului specific al subiectului şi se
referă, îndeosebi, la dificultăţile întâmpinate în îndeplinirea funcţiilor vitale, esenţiale: de
orientare, de independenţă fizică, de mobilitate, de integrare socio-profesională şi autonomie
economic;
Inteligenţa - capacitatea generală mintală; este măsurată prin coeficientul de inteligenţă –
IQ (mai mare de 130 -foarte înalt; 120 – 129 -înalt; 110 - 119- normal superior; 90-109-mediu;
80 – 89- normal inferior; 70 – 79-la limită; mai mic sau egal cu 69- întârziere mintală).
Psihomotricitatea - defineşte generic orice acţiune motorie, atitudine, sau model
comportamental care se află sub influenţa proceselor psihice; practic, cele două laturi - psihică şi
motorie, nu pot fi separate, condiţionând întregul comportament uman.

2
 A.M.A./Activităţi Motrice Adaptate nu este altceva decât denumirea română a
termenului utilizat în alte state ale Europei, A.P.A./Adapted Physical Activity. A.M.A. este o
activitate interdisciplinară în teorie şi practică, care are ca obiect cele mai favorabile condiţii care
promovează mişcarea, jocul şi sportul pentru persoanele cu dizabilități, pentru acces egal,
integrare/inclusiune, calitatea vieţii, reuşita în mişcare și putere de decizie/reactualizare. Ariile
sale de aplicabilitate, în care educația fizică și sportul joacă un rol crucial, sunt: copiii și
tinerii cu diferite dizabilități, terapie și reabilitare, oportunități de participare și sportivi cu
dizabilități. Educaţia specială, educația fizică și sportul adaptat, kinetoterapia, încearcă să vină în
întâmpinarea unei mari provocări şi anume să sprijine subiecţii deficienţi în a căpăta deprinderi
care să îi facă independenţi, oferă modalităţi de valorificare optimă a posibilităţilor copiilor aflaţi
în dificultate. Aceşti copii, şi în special cei cu deficienţe mintale şi de comportament, au nevoie
de o supraveghere suplimentară, competentă şi de eforturi suplimentare din partea educatorilor,
pentru a le conferi maximum de asistenţă în vederea performării la niveluri cât mai ridicate a
tuturor activităţilor ce pot fi abordate de către aceştia. Activitățile motrice adaptate, prin
trăsăturile lor definitorii și prin beneficiile aduse practicanților, pot constitui instrumentele
necesare integrării sociale a persoanelor cu disabilități, astfel încât acestea să își depășească
limitele, să dobândească un nivel superior de trai, să își mărească independența funcțională, să
fie parte activă a unei societăți moderne, să își exercite drepturile cetățenești și să aibă
responsabilități.
Cerințe Educaționale Speciale vizează aspectul medical - deficienţa, care poate fi de
natură senzorială, mintală, motorie, comportamentală sau de limbaj; aspectul funcţional –
incapacitatea, o pierdere, o diminuare totală sau parţială a posibilităţilor fizice, mintale,
senzoriale etc., consecinţă a unei deficienţe și aspectul social —inadaptarea, care rezumă
consecinţele deficienţei şi incapacităţii. De aceea, C.E.S. solicită abordarea actului educativ
de pe poziţia capacităţii elevului de a înţelege şi valorifica conţinutul învăţării.
Categoriile de copii sau elevi cu C.E.S. sunt: copii/elevi cu deficienţe mintale; cu
deficienţe senzoriale (vizuale sau auditive); cu deficienţe fizice; cu deficienţe sau tulburări
de limbaj; cu deficienţe sau tulburări de învăţare; cu deficienţe sau tulburări socio-afective
şi de comportament (inclusiv copii cu autism); cu deficienţe asociate; copii, tineri cu
handicap, nedeplasabili, în vârstă de pănă la 30 de ani care nu se pot integra în structurile
învăţământului obişnuit.
Din perspectiva psihomotricităţii se pot întâlni următoarele afecțiuni: tulburări de
coordonare motrică și tulburări ale conduitelor neuromotorii/structurilor perceptiv –
motrice (tulburări de schemă corporală, lateralizare, organizare spaţială, temporală).
Intelectul de limită (lb. engleză - dull, back-ward; lb. franceză - peu-doué, débile léger),
este caracterizat prin dificultăţi vizibile în realizarea operaţiilor de gândire, dar mai ales în sfera
raţionamentelor ipotetico-deductive. Copiii au un QI cuprins între 55-75, dezvoltarea lor
intelectuală rămâne în jurul vârstei de 12-13 ani, se pot însuşi deprinderi de scriere şi de citire,
dar gândirea nu ajunge în stadiul operaţiilor formale, rămânând la nivelul gândirii concrete.
Această categorie de copii este şcolarizată, îşi însuşesc o serie întreagă de meserii bazate pe
muncă fizică, reuşind să dobândească un anumit grad de autonomie socială. Se consideră că
această deficienţă este consecinţa unor medii educaţionale nefavorabile. Aceşti copii reuşesc în
final să-şi depăşească dificultăţile cognitive, obţinând o integrare socială şi profesională de nivel
mediu.
Printre cele mai frecvente semne somatice se întâlnesc: o dezvoltare somatică insuficientă
atât ponderal cât şi statutal, semne de rahitism de tip scheletar, anemie carenţială, tulburări

3
discrinice. În funcţie de cauza şi intensitatea factorilor etiopatogenici care au acţionat asupra
SNC, pot fi decelerate: tulburări motorii, de tip paretic sau paralitic; tulburări cerebeloase
minore; tulburări extrapiramidale în caz de encefalopatie prin imcopatibilitate de Rh sau sechele
de encefalită bazală; diverse leziuni de nervi cranieni; hipotrofii sau atrofii musculare în boli
musculare ereditare.
Copilul liminar rezolvă sarcinile şcolare doar până la un anumit nivel de complexitate şi
abstractizare. Până la acest nivel, el cunoaşte în mod sistematic insuccese şcolare, prezentând
următoarele dificultăţi şcolare: dislexie, disgrafie, discalculie, discernământ şcolar. Din acestea
pot rezulta: eşecul şcolar parţial sau generalizat (condiţionări şcolare negative, indisciplină,
agitaţie, fuga de la şcoală), sentimentul de culpabilitate şi insecuritate (anxietate cu diferite
expresii, instabilitate afectivă, impulsivitate, agresivitate), sentiment de inferioritate,
devalorizarea Eului. Structurarea preceptiv - motrică a spaţiului este tulburată: nu se respectă
forma, mărimea, proporţia, orientarea, poziţia relativă, lipseşte coordonarea vizual-motrică mai
ales la sarcinile de grafomotricitate. Acestor simptome li se asociază frecvent o imaturitate
social-afectivă, manifestată în dificultăţi de colaborare, de stabilire a relaţiilor interpersonale şi în
infantilism afectiv. În performanţele intelectuale prezintă fluctuaţii. Mecanismele gândirii sunt
blocate frecvent prin factori de ordin afectiv şi social. Raţionamentele progresive sunt esenţiale
în diferenţierea diagnostică a liminariilor faţă de debilii mintali a cărei construcţie genetică
rămâne neterminată. Factorul verbal întâmpină dificultăţi în realizarea activităţilor de analiză,
sinteză, comparaţie, abstractizare, clasificare cu conţinut semantic şi simbolic. La nivelul verbal-
abstract, operaţiile mintale devin imprecise, nesigure şi inerte.
Factorul de integrare şi cel de organizare a structurii cognitiv-operaţionale sunt slab
reprezentaţi. Integrarea şcolară nu se poate face decât dacă aceşti copii liminari sunt trataţi
individual, cu metode şi programe speciale, adecvate posibilităţilor şi deficienţelor pe care le
prezintă. Începând din clasele a V-a şi a VI-a, în instruirea şi educarea copiilor liminari trebuie să
se pună accentul pe aspectele practice şi de formare a competenţei sociale. Viaţa arată că după
depăşirea obstacolului „şcoală”, în profesie şi în viaţă, copilul liminar reuşeşte să se integreze
destul de bine, ştergându-se în mod evident diferenţele dintre ei şi copilul normal.
Deficienţa mintală uşoară – deficienţa mentală de gradul I (lb. engleză - mental
deficiency, feebleminded; lb. franceză - débile) - reprezintă o insuficienţă mai mult sau mai
puţin marcată a dezvoltării inteligenţei, lăsându-i individului posibilitatea de a ajunge la
autonomie socială, fără însă să-i permită să-şi asume total responsabilitatea conduitelor sale,
deoarece el este incapabil să prevadă implicaţiile; după gradul insuficienţei mintale, distingem
debilii mintali severi, mijlocii şi lejeri; copiii au un QI = 35-55, dezvoltarea intelectuală rămâne
în jurul vârstei de 9-10 ani, instruirea poate fi realizată la nivelul claselor I – IV, dar ritmul de
transmitere şi asimilare este mult mai bun, aceşti copii îşi pot însuşi o serie de meserii care să
solicite acţiuni motrice simple care să le permită un anumit grad de autonomie social; este
capabil de achiziţii conform vârstei mintale; rare caracteristici patologice somato – fiziologice -
disproporţii între membre şi trunchi; aspecte dismorfice craniostenoze (microcefalii, hidrocefalii,
teşite sau alungite, turtite antero-posterior) etc; simptome de dezorganizare vegetativă;
sindroame piramidale, extrapiramidale, cerebeloase, extrinseci; deseori manifestă tulburări ale
psihomotricităţii evidenţiate prin viteza şi precizia scăzută a mişcării, în special ale mâinii,
dificultăţi în imitarea mişcării, fapt care influenţează negativ formarea mai multor deprinderi,
posibilităţi reduse de valorificare a indicaţiilor verbale în organizarea şi corectarea
comportamentului motor, probleme serioase în orientarea spaţială şi temporală, sincinezii,

4
neîndemânare, dificultăţi în elaborarea schemei motorii voluntare; al doilea sistem de
semnalizare – vorbirea - are tulburată funcţia de reglare; poate să-şi însuşească o meserie.)
Deseori se notează o construcţie somatică displastică, disarmonică, hipostatutară, cu
disproporţie între lungimea extremităţilor şi talie. Se mai întâlnesc şi aspecte dismorfice facio-
craniene: microcefalie, hidrocefalie, craniostenoze. Pot fi găsite simptome precum
hepatomegalie, splenomegalie, tulburări urinare, manifestări hematologice, deteriorări osoase,
anomalii genitale.
Se înregistrează o neîndemânare, mişcări inutile, sincezii, instabilitate psihomotorie. Se
mai întâlnesc leziuni cu expresia clinică neurologică ce constă în grade de diferite intensităţi a
unor sindroame piramidale, extrapiramidale, cerebeloase, motilităţii oculare extrinsece.
La copiii debili mintali au fost determinate o serie de particularităţi ale activităţii
nervoase superioare. Formarea reflexelor condiţionate prezintă oscilaţii intense şi persistente sub
aspectul timpului de latenţă, al forţei şi al duratei reacţiei. Diferenţierile se dezinhibă uşor sub
influenţa unor agenţi exteriori ce acţionează înaintea apariţiei stimulului diferenţiator.
Debilii mintali prezintă o serie de particularităţi specifice atât în ceea ce priveşte
procesele de cunoaştere, cât şi în domeniul motricităţii şi afectivităţii.
La nivelul percepţiilor, cercetările au relevat următoarele particularităţi: deficienţe ale
analizei şi sintezei; sinteza elementelor analizate este cu greu efectuată pe plan perceptiv; durata
necesară analizei şi sintezei în percepţie este mai mare; perceperea în mod clar, într-un timp
limitat, a unui număr mic de elemente; orientarea în spaţiu este dificilă datorită îngustimii
câmpului perceptiv şi a capacităţii reduse de a stabili relaţia dintre obiecte; capacitatea de analiză
şi sinteză se îmbunătăţeşte sub influenţa procesului terapeutic, dar rămâne totuşi sub nivelul atins
de copiii normali; la copiii cu leziuni cerebrale există o tulburare a capacităţii de a desprinde
figura din fond faţă de debilii de tip familial; constanţa percepţiei de formă şi mărime se
realizează într-un ritm foarte lent şi cu multe dificultăţi; lipsă de flexibilitate a activităţii
cognitive, în general, a activităţii perceptuale, în mod special.
Trăsăturile specifice ale gândirii debilului mintal sunt următoarele: predominarea
funcţiilor de achiziţie comparativ cu funcţiile de elaborare; gândirea este reproductivă;
predominarea gândirii concrete şi practice faţă de gândirea abstractă şi speculativă; deficienţele
de intelect apar şi în operaţiile elementare de analiză, sinteză şi comparare; debilul mintal
stabileşte mai uşor deosebirile decât asemănările; procesul de generalizare se realizează la un
nivel scăzut; înţelegerea care constă în integrarea cunoştinţelor noi în sistemul anterior elaborat
apare cu greu, din cauza modului defectuos în care se realizează această integrare; capacitatea
redusă de a folosi cunoştinţele vechi în înţelegerea şi rezolvarea unor situaţii diferite influenţează
întregul proces de cunoaştere.
În cazul limbajului putem vorbi de câteva fapte caracteristice, precum: primul cuvânt
apare în medie la vârsta de 2 ani, faţă de copilul normal la un an; utilizarea propoziţiei apare în
comunicare abia la 3 ani, faţă de 1,7 ani; limbajul se dezvoltă cu întârziere, sub toate aspectele
sale; deficienţele limbajului apar sub diferite aspecte: al perceperii şi înţelegerii vorbirii
interlocutorului, al volumului vocabularului, al expresivităţii vorbirii, al articulării şi ritmului
vorbirii, al mijloacelor de comunicare.
Deficienţele motricităţii prezintă următoarele caracteristici: viteza mişcărilor atât în
desfăşurare cât şi ca timp de reacţie este mai scăzută; precizia mişcărilor este şi ea scăzută;
dificultăţi în imitarea mişcărilor; indicaţiile verbale îi ajută în mică măsură în organizarea şi
corectarea comportamentului motor; reglarea forţei musculare este deficitară datorită mai laes
insuficienţei senzaţiilor kinestezice; contractura anumitor grupe de muşchi nu se realizează dintr-

5
o dată, ci numai după o perioadă de sinkinezii, în care adeseori se cuprind şi muşchii antagonişti;
întâmpină dificultăţi în relaxarea voluntară a anumitor grupe de muşchi şi la trecerea de la o
mişcare la alta; se observă, mai frecvent decât la copiii normali, lateralitate manuală stângă sau
ambidextră; dacă se asigură condiţii de antrenament, mobilitatea se poate ameliora în mod
simţitor; unii copii sunt hiperkinezicci şi alţii hipokinezici.

Exerciţiul fizic este un real mijloc de asistenţă maximală a elevilor cu handicap

intelectual. Practicarea exerciţiului fizic dezvoltă calităţile fizice ale oricărui copil, precum şi
aptitudinile motrice de bază. De asemenea lipsa formării acestora poate fi suprimată prin acest
mijloc. Prin exerciţiu fizic: se ameliorează parametrii funcţionali ai întregului organism al
copiilor; sistemul nervos al copilului va fi mai adaptabil solicitărilor de învăţare şi cotidiene;
funcţiile psihomotrice ale elevilor (lateralitatea, schema corporală, orientarea spaţio–temporală),
se dezvoltă într-un ritm mai alert decât prin alte intervenţii; organizarea percepţiei, un item
indispensabil dobândirii scris-cititului şi activităţilor coordinative se realizează relativ facil prin
exerciţii; ameliorare coordonării oculomotorii şi a coordonării muşchilor mici ai mâinii, este
dificil de realizat în afara exerciţiului fizic; sensibilitatea, în special cea kinestezică, bază a
dezvoltării altor funcţii, creşte în acuitate. De asemenea un aspect deloc de neglijat este creşterea
nivelului de socializare şi creşterea capacităţii de autoevaluare care se pot de asmenea obţine prin
exerciţiu.
Una intre formele cele mai importante de manifestare a copilului este jocul. Conceput ca
terapie, jocul este stimulativ și valorifică toate valenţele exerciţiului fizic, înscriindu-se în noua
tendinţă de evoluţie a metodelor de predare-învăţare-evaluare, urmărind să acorde noi posibilităţi
de evoluţie copilului cu deficiență/deficiențe. Jocul facilitează activităţile perceptive prin
contactul direct cu obiectele; cele senzorio-motrice: alergarea, săriturile, prehensiunea,
aruncările, gesturile de bază; domeniile social-afective: atragerea, repulsia, identificarea,
reprezentarea diferitelor roluri şi statuturi familiale, şcolare şi sociale. Prin reguli, jocul
stimulează memoria, atenţia, capacitatea de concentrare.
Aspectele de bază implicate de joc: fizic (vizează formarea abilităților de apucare și
manevrare, conducând astfel la formarea deprinderilor motrice și dezvoltarea calităților motrice)
și relațional (atunci când copilul/elevul intră în interacțiune cu alte persoane). Jocurile dinamice
facilitează procesul de asimilare, fixare și consolidare a cunoștințelor, reprezentând o formă
accesibilă și atractivă de învățare care corespunde caracteristicilor și nevoilor copiilor/elevilor cu
C.E.S..
Regulile jocurilor dinamice cu acțiuni reale adresate acestei categorii de elevi trebuie să
fie simple și clare, pentru a fi înțelese cât mai ușor și cât mai repede; intensitatea și
complexitatea acestor jocuri trebuie să fie la un nivel scăzut, cel puţin la început, ele putând fi
apoi complicate gradual, pe măsură ce copiii/elevii se obișnuiesc cu ele și răspund mulțumitor la
solicitări; pentru a capta atenția participanților, jocurile trebuie să fie alternate și diversificate; se
vor utiliza materiale puține, în funcție de obiectivul motric urmărit, care nu pun în pericol
securitatea elevului cu C.E.S..

Jocurile propuse se adresează copiilor cu C.E.S din ciclul primar, intelect la limită sau
deficienţă mintală uşoară.

6
Trenul de marfă

Elevii sunt organizaţi în două echipe a câte 5 jucători; copiii se aşează în două coloane,
cu mâinile pe umerii celui din faţă –trenul; în faţa fiecărei echipe, la o distanţă de 10 metri se
pune câte un obstacol (o cutie) pe care trebuie să îl ocolească; echipele pornesc la bătaia din
palme a propunătorului (profesor, terapeut), ocolind obstacolul cu ocolire la stânga; echipa care
reuşeşte să treacă prima linia de plecare este declarată învingătoare; dozare: 1serie a10 repetări.

Crabii şi creveţii

Copiii sunt aşezaţi în linie pe un rând, faţă în faţă, la o distanţă de 3 metri unii de ceilalţi;
la spatele fiecărei echipe, la 20 de paşi se află trasată o linie - linia de scăpare; o echipă
reprezintă „crabii” iar cealaltă „creveţii”; când conducătorul jocului strigă numele unei echipe,
de exemplu „crabii”, aceştia se întorc şi fug spre linia de scăpare, fiind urmăriţi de creveţi; dacă
urmăritorii reuşesc să prindă vreunul din fugari, acela va deveni membru în echipa lor; în final,
câştigă echipa care a luat cei mai mulţi prizonieri.

Valul

Copii/elevii formează un cerc, având între ei distanţă suficientă pentru a nu se ciocni;

raza cercului va fi mai mică decât lungimea coardei ce va fi utilizată în joc; inițial, în centrul
cercului se află propunătorul (profesorul, terapeutul), apoi poate fi unul dintre copii/elevi; la un
semnal sonor (fluier, bătaie din palme), propunătorul învârte la nivelul solului o coardă de sărit,
ţinând-o de un capăt; elevii sar peste coardă/val, atunci când aceasta ajunge în dreptul lor; cel
care nu reuşeşete să sară la timp şi va fi lovit de coardă va fi eliminat din joc;

Mingea în cerc

Elevii, împărţiţi pe grupe, formează un cerc cu raza de 2-3 metri; propunătorul

(profesorul, terapeutul) se află în mijlocul cercului şi va arunca pe rând mingea fiecărui copil,
care trebuie să o restituie prin aruncare fie către profesor, fie către un alt elev indicat de profesor;
pentru a complica activitatea, treptat raza cercului va creşte, în timp ce dimensiunea mingii se va
reduce.

Iepuraşii

Elevii sunt împărţiţi în două echipe; se trasează o linie de plecare, înapoia căreia, în
coloană, stau elevii; la 15 metri de linia de plecare se află linia de sosire; la semnalalul
profesorului, primul elev din fiecare coloană sare cu picioarele apropiate - iepuraşul, până la linia
de sosire, revine sărind la fel, apoi atinge mâna celui de al doilea jucător din coloana sa şi se
aşează la sfârşitul şirului său; cel de al doilea jucător, când este atins, porneşte la fel ş.a.m.d.;
jucătorul ultim care trece linia de plecare la înapoiere aduce victoria echipei sale.

Baschet adaptat - pase la ţintă

7
 Se va marca pe peretele sălii de sport un pătrat cu latura de un metro; pătratul va fi
desenat la înălţimea de un metru distanţă faţă de podea; la o distanta de 2,5 m de perete, pe
podea, va fi desenat un pătrat cu latura de 3 metri; elevul/jucătorul va sta in interiorul acestui
pătrat cu latura de 3 metri, având dreptul la cinci execuţii; obţine 3 puncte dacă nimereşte în
interiorul pătratului de pe perete; obţine 2 puncte dacă nimereşte liniile pătratului; obţine 1 punct
daca loveşte peretele, dar nu nimereşte nici pătratul, nici liniile acestuia; obţine 1 punct dacă
prinde mingea în aer sau după ce aceasta a sărit o dată sau de mai multe ori, jucătorul aflându-se
în pătratul său în momentul prinderii; nu obţine nici un punct dacă mingea atinge podeaua înainte
de a atinge peretele; scorul jucătorului va fi suma punctelor obţinute de jucător în urma celor 5
pase.

Bibliografie
- Moanţă Alina Daniela, Baschet sport adaptat, Editura Cartea Universitară, Bucureşti,
2006;
- G. Popescu, O. Pleşa, C. Rusu şi colaboratorii, Handicap. Readaptare. Integrare, Editura
ProHumanitate, Bucureşti, 1998;
- 2006 Marea Carte a Jocurilor. 855 de Jocuri şi Activităţi. Ghidul animatorului;
- https://lumos.contentfiles.net/media/assets/file/Educatia_incluziva_volum_3_rom.pdf?
- https://www.creeaza.com/didactica/didactica-pedagogie/DIDACTICA-EDUCATIEI-
FIZICE-IN-544.php