Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Tema 6 Corp Uman
Tema 6 Corp Uman
Ca orice organism, şi cel uman este alcătuit din unităţile fundamentale ale lumii vii –
celulele. Acestea alcătuiesc ţesuturile (epitelial, conjunctiv, muscular, nervos). Prin asociere,
diferite tipuri de ţesuturi alcătuiesc organele. Organele pot fi asociate în sisteme sau aparate
pentru îndeplinirea unei funcţii.
Totalitatea aparatelor şi sistemelor alcătuieşte organismul.
Şi, evident începem, cum ar trebui să vorbim mai întâi despre celulă – unitatea de bază a
organismului.
Celula este formată din:
membrană (se află la exteriorul celulei şi are rol de protecţie (ca o barieră);
citoplasma (ocupă spaţiul dintre nucleu şi membrană, are în special funcţie nutritivă
pentru celulă);
organoizi celulari ce îndeplinesc diferite funcții (nucleu la nivelul căruia este stocată
informaţia genetică pe baza căreia au loc toate procesele în organism; mitocondriile
– ”centralele de energie celulară” energia …, ribozomi – sediul sintezei proteinelor
specifice; lizozomi cu rol în imunitatea celulară; complexul Golgi – secreția și
transportul unor produși, etc.).
Deci, celula este cel mai mic component al organismului viu, care are structurile cu
ajutorul cărora își poate duce viața independent. În organismul uman celulele au un grad înalt de
specializare și, cu unele excepții, nu mai pot să-și exercite funcțiile decât grupate în țesuturi.
Este uimitor cât de multe structuri (”piese”) şi de complicate sunt, sau cel puţin par să fie la
prima vedere toate legăturile din corpul uman.
Corpul uman este alcătuit din următoarele părţi majore:
capul – conţine cea mai mare parte a sistemului nervos central şi cei mai importanţi
analizatori;
gâtul – realizează legătura dintre cap şi trunchi;
trunchiul – conţine cavitatea toracică şi pe cea abdominală;
membrele – inferioare şi superioare.
Apărarea organismului la contactul cu mediul extern, susținerea organelor interne și a
mușchilor, forma corpului, mișcarea sunt asigurate de către piele, oase și mușchi.
Sistemul nervos, organele de simț și glandele endocrine, sunt structuri care realizează
integrarea organismului în mediul de viață natural și social și, în același timp, realizează
legăturile dintre componentele și funcțiile organismului, asigurând funcționarea unitară a
acestuia.
Menținerea organismului în parametri normali de funcționare, ceea ce constituie starea de
sănătate, presupune coordonarea funcțiilor mai multor sisteme de organe (digestiv, respirator,
circulator, excretor) care realizează atât aportul de substanță organică și distribuirea ei în
organism, cât și producerea de energie necesară desfășurării proceselor vitale, într-un cuvânt
metabolismul.
Reproducerea speciei umane și transmiterea caracterelor ereditare este realizată prin
funcția de reproducere a sistemului reproducător feminin și masculin.
Sistemul tegumentar. Probabil că nimeni nu s-a gândit
vreodată că ar exista pe lume o ”haină” croită dintr-o singură
bucată de material, cusută fără nici un fir de ață, care acoperă tot
corpul omenesc, din cap până în picioare, apără de vânt, rezistă la
apă și se reînnoiește mereu! Această haină îmbracă pe fiecare om,
zi de zi, nu poate fi uitată nicăieri și nu poate fi furată de nimeni.
Este o haină, pe care omul nu o dezbracă niciodată. Este vorba
despre … piele!!!
Sistemul tegumentar este format din piele și producțiile sale, părul și unghiile. Sistemul
tegumentar constituie cel mai extins sistem al organismului uman, având aproape 2 m 2 suprafață
și circa 18 kg greutate. El constituie o adevărată barieră între organism și mediul extern, apărând
organismul de diverși agenți patogeni, barieră pentru apă, împiedicând deshidratarea. Participă
la termoreglare și excreție.
Pielea este un organ extrem de sensibil, care acoperă suprafața externă a corpului. Prin
pipăit, omul recepționează 8% din informația provenită de la mediul înconjurător prin
intermediul unor receptori specializați: tactili, de presiune, durere, frig și de căldură.
Pielea se reînnoiește mereu. Adică această haină se dezbracă singură, aproape fără să ne
dăm seama. La un om tânăr pielea se reînnoiește
(schimbă) o dată la 3-4 săptămâni, iar la persoanele în
vârstă – o dată la 6-8 săptămâni.
Părul – producție cornoasă a pielii. Firele de păr
prezintă o rădăcină (situată în foliculul pielos aflat în
derm) și tulpină (situată la suprafața pielii). Părul este
mai abundent în pielea capului, la subsuori și pubis.
Această creștere este mai puternică la bărbați decât la
femei, în tot cursul vieții în generații succesive. La baza
tulpinilor firelor de păr există un fel de ciuperci pitice. În
cazul în care pielea capului se usucă prea mult, aceasta
formează niște cruste mici, albicioase - mătreața.
Durata firului de păr este de la câteva luni la câțiva ani. Cădere părului de pe cap la vârsta tânără,
alopecia, are cauze incomplet lămurite. Căderea părului spre bătrânețe, calviția (chelia), este un
proces normal de atrofiere a papilelor de la baza firelor de păr, care nu mai pot da o nouă
generație. ”Pielea găinii”, ridicarea pielii în jurul unor foliculi pieloși, se datorează contracției
mușchilor erectori, atunci când zona respectivă este expusă la frig sau în cazul unor stări
emoționale.
Tabelul 4.1.
Segmentele corpului uman.
Oasele sunt legate prin articulaţii iar împreună alcătuiesc sistemul osteo-articular. Oasele au
rol în susţinerea muşchilor şi menţin poziţia verticală a corpului. Articulaţiile fac legătura între
oase si permit mişcările acestora. Ele sunt mobile, semimobile şi fixe.
Muşchii efectuează mişcările. Ei sunt prinși pe oase şi produc mişcarea prin contracţii.
Scheletul capului este format din neurocraniu și viscerocraniu (oasele feţei).
Scheletul trunchiului cuprinde coloana vertebrală, sternul şi coastele (12 perechi).
Coloana vertebrală este alcătuită din 33-34 de vertebre împărţite pe regiuni: 7 vertebre
cervicale, 12 vertebre toracale, 5 vertebre lombare, 5 vertebre sacrate sudate între ele (sacrul) şi
4-5 vertebre coccigiene sudate între ele (coccisul).
Scheletul membrului superior este alcătuit din osul braţului sau humerus, oasele
antebraţului: cubitus sau ulna (înăuntru), radius (în afară) şi oasele mâinii.
Scheletul membrului inferior este alcătuit din osul coapsei sau femurul, oasele gambei:
tibia (înăuntru) şi peroneul (în afară), rotula înaintea genunchiului, oasele piciorului.
Membrele sunt legate de trunchi prin centuri, formațiuni osoase de legătură între oasele
membrului liber și scheletul axial (reprezentat de oasele capului și trunchiului):
centura scapulară – formată din două oase: clavicula şi scapula (omoplatul),
formând articulația umărului;
centura pelviană - formată din două oase coxale formate din unirea a trei oase (ilion,
ischion, pubis) și osul sacru, prin articularea cărora se formează bazinul osos
(pelvisul).
Deosebim două categorii de muşchi:
muşchii scheletici fixaţi pe oase sau muşchi striaţi, care dau contracţii şi care servesc
pentru mişcările corpului;
muşchii viscerali sau muşchii netezi, sunt muşchii organelor interne.
Sistemul nervos – sistemul de integrare, coordonare și control al organismului.
Coordonează activitatea muşchilor, monitorizează toate organele, primeşte informaţii prin
organele de simţ, prelucrează informaţiile primite şi iniţiază acţiuni. Deci, toate activitățile
organismului, conștiente (voluntare) sau inconștiente (involuntare) sunt coordonate de sistemul
nervos.Fără el nu am putea funcţiona.
Elementele principale ale sistemului nervos sunt neuronii şi celulele gliale.
Ţesutul nervos este format din neuroni conectaţi între ei prin axoni şi dendrite.
Sistemul nervos este format din: sistemul nervos central (SNC) și sistemul nervos periferic
(SNP).
Sistemul nervos central. Aceasta este partea principală a sistemului nervos şi se ocupă cu
prelucrarea informaţiei venită de la receptori (de exemplu, receptori vizuali (ochii), tactili, de
durere (pielea). Asta însemnând ce vedem, ce atingem, ce simţim şi cum răspunde organismul la
toate acestea.
SNC este format din encefal (creier) şi măduva spinării. Aceste două componente sunt
protejate de învelişuri osoase: encefalul de cutia craniană; măduva spinării de coloana vertebrală.
Sistemul nervos periferic. Este partea sistemului nervos formată din neuronii şi nervii din
afara SNC. Aceştia se găsesc la nivelul membrelor (în mână şi picioare) şi în restul organelor
(stomac, inimă etc.). SNP nu este protejat de formaţiuni osoase sau de o barieră pen-tru sânge şi
poate fi uşor rănit în accidente.
Sistemul nervos din punct de vedere funcțional are două componente: sistemul nervos
somatic și sistemul nervos vegetativ (SNV).
Sistemul nervos somatic este asociat cu controlul voluntar (atunci când vrem) al
mişcărilor prin acţiunea muşchilor scheletici, cât şi recepţia stimulilor externi (în cazul stimulilor
termici, stimulilor mecanici...). El este format din fibre aferente, care duc informaţiile de la surse
externe spre SNC şi fibre eferente, care aduc răspunsurile (impulsurile nervoase) de la SNC la
muşchi.
Sistemul nervos vegetativ (autonom) permite adaptarea automată la diferite situaţii. El
controlează funcţiile vitale ca respiraţia şi bătăile inimii, dilatarea şi constricţia pupilelor, funcţia
digestivă etc. Se împarte în sistemul nervos simpatic şi cel parasimpatic. Sistemul nervos
autonom este responsabil de faptul ca roşim atunci când uităm lecţia sau când minţim de
exemplu, sau fugim atunci când ne e frică.
Sistemul endocrin. Acest sistem coordonat de sistemul nervos are rolul de armoniza pe
cale umorală (de natură lichidă) activitatea organelor interne, participă la reglarea
metabolismului, a creşterii şi a funcţiei sexuale.
Sistemul endocrin este format din glande cu secreție internă (nu au canale excretoare)
localizate în diferite regiuni ale corpului: hipofiza și epifiza (în cutia craniană); tiroida și
paratiroidele (în zona gâtului); timusul (în cavitatea toracică) și în abdomen - glandele
suprarenale, pancreasul, gonadele (2 ovare sau 2 testicule).
Produsul de secreție al glandelor endocrine sunt hormonii – substanțe active cu acțiune
specifică reglatoare a metabolismului celular. Prin acțiunea acestora la distanță de locul sintezei
asupra unor organe-țintă, contribuie la dezvoltarea și funcționarea normală a organismului.
Activitatea glandelor endocrine este strâns legată de hormonii hipofizari, la rândul lor
aflaţi sub controlul hipotalamusului (formațiune a diencefalului).
Analizatorii (organele de simț). Analizatorii sunt sisteme complexe morfo-functionale
prin intermediul cărora se realizează analiza cantitativă și calitatativă a stimulilor din mediul
intern sau mediul extern, la nivel cortical care acționează asupra receptorilor sub influența
stimulilor. Excitațiile propagate pe cale senzitivă la nivel cortical determină formarea de senzații
(văz, auz, gust, miros, atingere termica, durere).
Sistemul respirator este format din totalitatea organelor care contribuie la
realizarea schimburilor de gaze dintre organism şi mediul extern. Acest sistem asigură
preluarea oxigenului din aer şi eliminarea dioxidului de carbon din organism.
În plus la nivelul acestui aparat se percepe mirosul (partea superioară a cavităţii
nazale) şi se realizează fonaţia (vorbirea) (la nivelul laringelui, corzilor vocale).
Sistemul respirator este alcătuit din:
• căile aeriene - respiratorii prin care aerul pătrunde şi iese din organism;
• plămânii - organele la nivelul cărora are loc schimbul de gaze.
Căile aeriene se împart în căi aeriene superioare şi inferioare. Cele superioare sunt
alcătuite din cavitatea nazală şi faringe iar cele inferioare sunt alcătuite din laringe, trahee şi
bronhii.
Cavitatea nazală este primul segment al căilor respiratorii şi este divizată (despărţită) de
septul nazal în două cavităţi numite fose (nări). Fosele nazale sunt căptuşite cu o mucoasă
umedă, care are rolul de a încălzi aerul. Tot aici se găseşte mucusul, cu rol de a reţine im-
purităţile din aer. Deci nasul are rolul unui adevărat filtru.
Faringele este un organ comun pentru calea aeriană şi digestivă (alimentară).
Laringele este organul vorbirii, este format din mai multe cartilaje mobile, cel mai mare
fiind aşezat în faţă ca o proeminenţă având forma unei cărţi deschise, cunoscută şi sub denumirea
de Mărul lui Adam. Aici se găsesc şi două perechi de cute (pliuri) numite corzi vocale, cele
situate inferior au rol în producerea sunetelor.
Traheea continuă laringele, este situată în faţa esofagului. Se ramifică la partea sa
inferioară în două ramuri care se numesc bronhii principale.
Bronhiile sunt ultimele segmente ale căilor aeriene inferioare şi fiecare din ele pătrunde în
câte un plămân. Acolo găsim bronhiolele.
Plămânii sunt organe pereche, sunt aşezaţi în cutia toracică şi cuprind între ei inima.
Alveola pulmonară este unitatea de bază a plămânilor.
Respiraţia. Aerul pătrunde în plămâni prin căile respiratorii cu ajutorul contracţiei
muşchilor cutiei toracice numiţi muşchi respiratori. Apoi muşchii respiratori se relaxează şi se
contractă muşchii expiratori. Ca urmare o parte din aerul din plămâni se elimină. Acesta este
procesul expiraţiei.
Inspiraţia şi expiraţia se repetă în ritm de 14-18/minut în funcţie de nevoile organismului.
Variază în funcţie de vârstă şi sex (este mai accelerată la copii şi la femei).
Valori normale ale frecvenţei respiratorii:
• nou-născuţi = 40/min;
• copii mici = 20-30/min;
• copii mari, tineri, adulţi = 14-18/min.
Măsurarea frecvenţei respiraţiilor se face timp
de un minut având mâna aşezată pe toracele
pacientului, se numără mişcările (expansiunile)
toracice (aţi văzut şi voi, cu siguranţă, cum pieptul
se ridică şi se lasă în momentul respiraţiei. Dacă nu
aţi observat până acum, încercaţi să observaţi la
cineva de lângă voi. Cel mai simplu e la cineva care
doarme).
Sistemul circulator. Este format din
totalitatea organelor prin care circulă sângele prin
organism: inima și ”arborele vascular”, format din vase de sânge (un sistem închis de vase) –
artere - capilare - vene.
Inima - organul central, propulsator al
sistemului circulator. Este un organ musculos, cavitar,
(cavitate = gaură). Asta nu înseamnă că este... găurit! E
vorba despre nişte „cămăruţe” pe care le conţine,
numite atrii şi ventricule și are o greutate de
aproximativ 300 grame.
Este alcătuită din două jumătăţi complet separate,
dreaptă şi stângă, despărţite printr-un perete vertical.
Fiecare jumătate este împărţită în câte două cavități,
care comunică între ele prin nişte „uşiţe” numite valve.
Cavitățile din partea de sus se numesc atrii, iar cele din
partea de jos se numesc ventricule.
Arborele vascular este format din:
artere - vase sangvine prin care circulă
sângele de la inimă în întreg organismul;
vene - vase care aduc sângele la inimă;
capilare - vase cele mai subţiri, prin care se
face schimbul nutritiv între sânge si celule.
Sângele circulă într-un singur sens: artere – capilare – vene.
În structura arborelui vascular există:
circulaţia mare - transportă oxigen spre ţesuturi şi organe, aduce CO2 de la ţesuturi
şi organe spre inimă, având traseul: inimă – artere – organe – vene – inimă;
circulaţia mică - asigură transportul sângelui neoxigenat de la inimă spre plămâni şi
a celui încărcat cu oxigen înapoi la inimă.
Circulaţia sângelui prin artere se face prin împingerea sângelui ca urmare a contracţiei
ventriculelor. Pereţii arterelor opun rezistenţă, ceea ce face ca sângele să fie sub o anumită
presiune sau tensiune. Aceasta se numeşte tensiune arterială (TA).
TA reprezintă presiunea exercitată (produsă) de sânge asupra pereţilor arterelor.
TA variază în funcţie de vârstă, sex, oră din timpul zilei şi gradul de activitate.
Valori normale:
• în copilărie: 91-110/60-65 mmHg;
• adult: 115-140/70-90 mmHg.
Valorile înregistrate peste cele considerate normale poartă numele de hipertensiune, iar
cele înregistrate sub cele normale - hipotensiune.
Sistola este contracţia inimii.
Diastola este relaxarea inimii.
Pulsul se măsoară prin apăsarea (comprimarea) unei artere pe un plan osos, cu 2-3 degete,
cel mai frecvent la artera radială, se măsoară timp de 1 minut.
Valori normale:
• nou născut 130-140/minut;
• copii 90-100/minut;
• adult 60-80/minut.
Creşterea pulsului peste valorile normale se numeşte tahicardie. Scăderea pulsului sub
valorile normale poartă numele de bradicardie.
Sistemul limfatic. Reprezintă o parte a sistemului circulator care asigură întoarcerea apei
și a substanțelor proteice din lichidul interstițial și limfă în sângele din care provin. Acesta este
format din capilare limfatice, vase limfatice mari, ganglioni limfatici și organe limfoide (splina,
timusul, amigdalele).
Sistemul digestiv. Digestia constă în transformarea alimentelor în nutrimente în vederea
trecerii acestora în mediul intern (absorbția). Digestia se desfășoară în sistemul digestiv, format
din tubul digestiv (tract gastrointestinal) și glandele anexe. În tubul digestiv are loc prelucrarea
mecanică, fizică și chimică a alimentelor, absorbția nutrimentelor și eliminarea resturilor
nedigerate.
Tractul gastrointestinal este alcătuit din: cavitatea bucală, esofag, stomac, intestine.
În cavitatea bucală (gura) alimentele sunt mărunţite cu ajutorul dinţilor şi limbii şi sunt
amestecate cu salivă.
Esofagul este un tub lung de 25-30 cm cu funcţia de transport pentru hrană şi care leagă
faringele de stomac. Pereţii săi produc contracţii ondulatorii, care ajută la transportarea
alimentelor.
În stomac alimentele ingerate sunt transformate în substanţe simple sub acțiunea sucului
gastric (conține HCl, enzime, fermenţi).
Intestinele sunt reprezentate de intestinul subțire și
intestinul gros.
Intestinul subţire este situat între stomac şi intestinul
gros. Este cel mai lung segment al tubului digestiv cca 6-6,5 m
la adulți și diametru de cca 2,5 cm. Este format din 3 părţi:
duoden, jejun, ileon.
Intestinul gros este cuprins între intestinul subţire şi anus,
are lungime de cca 1,5 m El este format din: cecum (cecul), de care este ataşat apendicele, unde
se află flora intestinală; colon (colon ascendent, colon transvers, colon descendent, colon
sigmoid); rect; anus.
Glandele anexe ale tubului digestiv produc sucuri digestive, care contribuie la digestia, în
primul rând, chimică a alimentelor ingerate. Acestea sunt: glandele salivare, ficatul și pancreasul
exocrin. Vezica biliară – rezervor de bilă, secretată de ficat în mod continuu.
Sistemul excretor. Excreția constă în
eliminarea din organism a produșilor finali ai
metabolismului (substanțe nefolositoare, în
exces au toxice), dar și a unor substanțe ajunse
accidental în organism. Se face pe două căi:
renală (prin sistemul excretor) și extrarenală
(prin piele, sistemele respirator și digestiv).
Sistemul excretor (urinar) cuprinde
totalitatea organelor prin care se elimină din
organism urina. Sistemul excretor este format
din rinichi și căile urinare.
Rinichiul este un organ pereche, care,
alături de plămâni, intestine şi piele, elimină
toxinele din organism. Are formă de bob de
fasole. Unitatea structurală de bază a
rinichiului este nefronul. La acest nivel se
realizează funcţia rinichiului.
Căile urinare:
pelvis renal (bazinet) – canal prin care urina este colectată din rinichi;
ureter – canal prin care urina este transportată de la rinichi la vezica urinară;
vezica urinară – rezervor în care este depozitată urina, până când este eliminată prin
uretră;
uretra – ultimul segment al căilor urinare, segment evacuator prin care se elimină
urina din organism; eliminarea urine ei are loc când vezica este plină.
La bărbat, uretra este un organ comun atât pentru sistemul urinar, cât și pentru sistemul
genital, servind atât pentru micțiune, cât și pentru ejaculare. La femeie este mai scurtă și mai
largă decât la bărbat și servește numai pentru eliminarea urinei.
Urina este produsul de excreție format de rinichi, un amestec de substanţe care sunt
nefolositoare sau sunt toxice pentru organism şi care trebuie eliminate. În mod normal urina are
culoarea galbenă.
Sistemul reproducător (genital). Reproducerea asigură perpetuarea speciei umane.
Sistemul reproducător masculin este diferit de cel feminin, ambele începând să funcționeze când
organismul se apropie de maturitate.
Componentele structurale ale sistemului reproducător în comparație sunt redate în tabelul
4.2.
Tabelul 4.2.
Comparație între sistemele reproducătoare.
Metode de predare-învăţare
Predarea-învăţarea reciprocă, Mozaic, Metoda Lotus sau
Floare de nufăr, Bula dublă, Partenerul de sprijin, Cubul,
Puzzle, Comunicarea rotativă, Schimbă perechea, Locuri
celebre, Călătorie misterioasă, Acvariul, Învăţarea în cerc,
Mica publicitate, Harta cu figuri, strategii de lectură a
textelor ştiinţifice, examinarea expunerii etc.
Metode de problematizare
Metode aplicate Pălăriuţe gînditoare, Studiul de caz, Pătratele divizate,
în educația Minicazurile, Diagrama cauză-efect, Interviul, Explozia
stelară, Metoda Frisco, Mai multe capete la un loc etc.
pentru sănătate
Metode de cercetare
Proiectul, reportajul, investigaţia de grup,
experimentul, explorarea.
Noi deja cunoaștem, că țara ”Corpul uman” a fost acoperită de o pânză, formată din
nervi. Reamintesc că această pânză noi am numit-o sistemul nervos. Numai unde nu erau ei! Prin
toate casele, pe toate străzile și prin stadele, în organisml tuturor locuitorilor și chiar în râuri și
lacuri. Ei erau peste tot. Dar pentru ce?
Unii din Nervi locuiau pe strada organelor de simț și îi ajutau pe locuitorii țării să simtă.
Fără ei ar fi fost imposibil de a percepe (simți) senzațiile de cald și rece, presiunea și durerea,
gustul și mirosul. Ei sau distrat în casa Nasului, Urechilor, Ochilor, Limbii și alte locuri.
Alți nervi sau veselit numai în casele de pe străzile unde locuiau diferiți Mușchi:
mușchii mâinelor, picioarelor, trunchiului, gâtului, organelor interne … Ce mai comandanții erau
acești Nervi! Ei coordonau activitatea/lucrul mușchii zi și noapte, ba contractându-i,
încordându-i, ba relaxându-i. fără de ei nu ar fi posibile mișcările, ar fi imposibil de cânta la
instrumentele muzicale, de a confecționa ceva. Ei lucrau ca niște motorașe, de a ceea ei au și
fost numiți Nervi motori.
Toți nervii erau foarte prietenoși și totdeauna se ajutau unui pe alții.
Nervii erau fooarte rapizi. Semnalele treceau prin ei cu viteza , cu care se aprinde un bec
electric! Această viteză îi proteja pe locuitorii țării de diferite traume.
De exemplu, cineva își înțeapă degetul cu un obiect ascuțit, iar Nervii sunt prezenți.
Percep durerea și o transmit semnalul cât mai repede pe strada principală a orașului – Măduva
spinării. Iar acolo tot sunt Nervi. Ei vor primi semnalul și-l vor trimite Nervilor care se găses în
mâini, mușchii se vor contracta, și o va retrage imdediat de la obiect. E bine că Nervii sunt atât
de rapizi, transmit semnalul foarte repede, că de alt fel consecințele traumelor ar figrave.
Într-o bună zi Nervii au început o dispută, care din ei estecel mai sensibil la cald, rece și
durere. Au început să concureze. Cei mai mult se lăudau Nervii, locuitor ai caselor Pielea
Abdomenului/burtei și Coapselor. Judecătorii puneau e ei gheață, înțepau ace, puneau mone, dar
spre marea mirare a lor, în această competiție au câștigat Nervii – locuitori ai căsuței Pielea din
vârful degetelor mâinilor. Acești nervi sau dovedit a fi cei mai sensibili din toți. Ei erau atât de
modești, încât au devenit timizi de atâta atenție în jurul lor și s-au ascus împreună cu mâinele la
spate. Iar Nervii pielii Abomenului și coapselor încă mult mai bombăneu de nemulțumire.
Nervii mai erau și buni cercetători. Atunci când în câmpul lor de vedere nimerea un
obiect , ei îl cercetau și imdeiat trimiteau cemnale guvernatorului lor – Creierului. Guvernatorul
după semnale recunoștea, ce obiect este în Mână sau ce obiect vede Ochiul. și apoi guvernatorul
dădea ordin Nervilor, cât de ericulos sau bun este obictul, trebuie sau nu acest obiect, este
folositor sau dăunător.
Mai locuia în țara ”Corpului uman” încă un grup de Nervi, care efectuau un lucru foarte
important. De exemplu, cu ajotorul lor Plămânii lucrau automat, și în țară fără întreruperi era
aprovizionată cu Oxigen. Ei impuneau ca vasele sangvine ale Pielii să se contracte și relaxeze,
ca în timpul frigului locuitorii țării să nu înghețe, iar pe timp de căldură – să nu se
supraîncălzească. Când locuitorii țării făceau sport, gimnastică, Nervii dădeau ordin Inimii să se
contracte mai repede și să aducă la Mușchi mai mult sânge. Ei șopteau locutorilor țării, când să
meargă la baie/WC, când e ora mesei. Acești nervi nu solicitau/cereau intervenții din partea
Creierului, ei erau foarte independenți, dar aceasta nu-i făcea să fie mândi. Ei mereu erau
respectuoși și binevoitori.
Toți locuitorii Corpului uman octroteau Nervii. Doar de sănătatea lor depinde foarte
mult! Doar ocrotirea – înseamnă îngrojire. Prin ce se manifesta aceasă îngrijire?
În primul rând, locuitorii zilnic făceau gimnastică și proceduri de călire, ceea cele plăcea
foarte mult nerviilo, care devineua din ce în ce mai rezistenți, puternici.
În al doilea rând, locuitorii se alimentau corect. Alimetele consumate erau bogate în
vitamine ale grupei B și săruri mineral, atât de necesare pentru activitatea normală a sistemului
nervos. Vitaminele acestei grupe se conțin în așa produse ca pâinea, ficat, carne, lapte, ouă,
verdeață, ulei vegetal.
În al treilea rând, locuitorii se străduiau să nu se enerveze de la fleacuri, dar mai mult să
se bucure de viață, să zâmbească. Doar emoțiile negative sunt atât de nocive, distrugătoare
pentru Nervi!
Iată ce ajutori minunați avea Creierul!
Întrebări:
Care nervi locuiau pe strada Organelor de simț? Cu ce se ocupau ei?
Care nervi locuiau pe strada Mușchilor? Cu ce se ocupau ei? De ce au fost numiți motori?
Ce calități aveau nervii? Ce importanță aveau aceste calități pentru locuitorii Corpului
uman?
Nervii cărui organ sunt cei mai sensibili?
De ce nerviipot fi numiți și cercetători?
Încă ce grupă de nervi lucuia în țara Coroului uman? De ce răspundeau ei?
Cum locuitorii Corpului uman își ocroteau Nervii?
De ce oamenii deseori spun, că toate bolile sunt de la nervi?
Cum copiii trebuie să se comporte ca să rotegeje nervii oamenilor din jur?
Fișa expert
Alcătuirea corpului Înfățișare
murdar curat
scund
înalt
băiat fată
gras slab
tânăr bătrân
NP …………………………….……… NP …………………………….………
………………………………………… …………………………………………
Sentimente Dezvoltare-schimbare
frică bucurie lacrimi, plaxivitate
ofensă curiozitate
EMOȚII
nedumerire tristețe
furie
NP …………………………….……… NP …………………………….………
………………………………………… …………………………………………
Igienă
NP …………………………….………
Exemple de ecusoane
Obiectivele operaționale:
O1 - să identifice părțile componente ale corpului omesc;
O2 - să recunoască organe de simţ şi funcţia acestora;
O3 - să răspundă la ghicitori propuse;
O4 - să recunoască deosebirile dintre fetițe și băieți, pe baza imaginilor;
O5- să manifeste spirit de echipă, atitudini de cooperare de competiție
constructivă;
O6 - să modeleze din plastilină corpul omenesc;
O7 - să completeze siluieta fetiței și băiatului cu părțile componente.
Bibliografie:
Bolboceanu A., Cemortan S., Coroi E. şi alţ. Curruculum educaţiei copiilor
de vîrstă timpurie şi preşcolară (1-7 ani) în Republica Moldova. Chişinău,
2008.
Duminică S., Dascal A. Modele de proiectare anuală și calendaristică în
instituțiile preșcolare. Chișinău, 2012.
Duminică S., Dascal A. Culegere de texte supliment pentru proiectarea
activităților integrate în instituțiile preșcolare. Chișinău, 2012.
Duminică S., Dascal A. Modele de socializae a copiilor de vîrstă preșcolară
(5-7 ani) în cadrul activităților integrate cu orientare parteneriat instituție
preșcolară-familie. Chișinău, 2012.
O7
O5
Realizarea
însărcinări-
lor propuse
spere
Modelarea realizare.
Plastilină
Activitate în
grup
Turul
galeriilor
Arte: Modelează din plastilină corpul Activitate în
omenesc grup, frontal.
Copii haideți acum să sa vedem cît de
bine vați descurcat cu însărcinarile din
centrele de activitate.
Vom realiza un tur al galeriilor.
Fiecare grup va prezenta lucrările lor,
membrii celorlalte grupuri vor observa
lucrările realizate de colegii de grupă
Încheierea Se fac aprecieri asupra modului în care
activităţii copiii au participat la activitate.
Noi astăzi am ajutat fetița să repare Activitate
păpușa ei preferată și pentru această se frontal
vor oferi ecusoane cu siluieta păpușei.