Combaterea buruienilor la porumb: alternative la "integral

chimic"

Chimice, mecanice sau mixte, strategiile de combatere a buruienilor la porumb sunt variate. Distanța
dintre rândurile acestei culturi face posibilă adoptarea unor strategii diverse de combatere. Arvalis a
evaluat impactul acestora la nivel agronomic, economic și de mediu.

Cu un indice de frecvență a tratamentelor (IFT) de 1.75, porumbul este una dintre culturile care utilizează
cele mai puține tratamente fitosanitare. Produsele aplicate sunt în special erbicidele. Inovația, constrângerile
economice și de reglementare cer dezvoltarea unor tehnici alternative.

Întrucât porumbul este semănat la distanță mare între rânduri, buruienile folosesc acest spațiu fără a avea
concurență (de la semănat până în stadiul de 12-14 frunze, când porumbul acoperă spațiul dintre rânduri).
Este important să se controleze buruienile în primele șase săptămâni după semănat.

Arvalis și mulți alți parteneri regionali au efectuat teste timp de aproape cincisprezece ani, evaluând și
comparând diferite strategii de combatere a buruienilor, după criterii tehnice, economice și de mediu.

În prezent, 70% din strategiile convenționale adoptate presupun combaterea chimică prin două tratamente:
fie în postemergență pe toată suprafața (pe rând și între rânduri)
fie un tratament preemergent urmat de unul postemergent, ambele pe toată suprafața

Alte două strategii chimice au fost evaluate:

un tratament în postemergență aplicat pe toată suprafața (pe rând și între rânduri)
un tratament preemergent localizat (pe rând) urmat de unul în postemergență pe toată suprafața (pe rând și
între rânduri).

Au fost testate șapte strategii „mixte” (combinarea combaterii chimice cu cea mecanică), precum și una
„integral mecanică” unde s-a studiat doar prașila, cea mai reprezentativă tehnică.

Spre deosebire de erbicidarea chimică convențională (pe toată suprafața), strategiile alternative urmăresc o
combatere diferențiată: (1) pe rând și (2) între rânduri.

În varianta mecanică se intervine doar între rânduri, iar aplicarea chimică localizată se face pe rândul de
porumb, acoperind câțiva centimetri lățime.
Strategiile care includ substanțe chimice eficacitate generală satisfăcătoare

Primul criteriu pentru evaluarea unei strategii de combatere este eficacitatea asupra buruienilor. Eficacitatea
ține cont de rezultatul global a programului de combatere, de eficiența acestuia pe rând, între rânduri și
asupra diferitelor specii de buruieni.

Se consideră că o strategie este eficientă dacă scorul este foarte apropiat sau depășește nota 7. Acest scor
caracterizează o lucrarea de combatere care nu este dăunătoare culturii și nu prejudiciază în niciun fel
valoarea a parcelei: 95 - 97% din buruieni au fost eliminate (în funcție de specie)

Printre strategiile convenționale „integral chimice”, cele mai sigure strategii rămân cele care combină două
aplicări chimice pe toată suprafața (figura 1).
O singură aplicare în postemergență, pe toată suprafața, are o eficiență medie;  
O aplicare preemergentă localizată (pe rând) pierde câteva puncte de eficiență. Se explică printr-un control
mai mic buruienilor între rânduri, dar performanța globală este totuși superioară strategiei cu o singură
erbicidare în postemergență.
Pentru strategii alternative care folosesc combaterea mecanică, prașila are o eficiență limitată pe rând.
Prașila poate fi totuși completată printr-un tratament chimic pe toată suprafața (fie preemergent, fie
postemergent) pentru a combate buruienile pe rând.

Strategiile mixte, cu dublă intervenție, în care unul dintre tratamentele chimice (preemergent sau
postemergent) este înlocuit de o intervenție mecanică, au în general o eficiență generală mai mică decât
strategiile „integral chimic”. Acest lucru se datorează, în principal, unui control mai slab pe rând, buruienile
fiind îndepărtate doar de o singură aplicare chimică.

În cazul în care dubla intervenție are loc doar în postemergență, ordinea lucrărilor influențează infestarea
rândului:
Intervenția 1 – prașila => Intervenția 2 – erbicid postemergent:
prașila timpurie în locul primei aplicări elimină buruienile dintre rânduri, dar nu le controlează pe cele care
cresc pe rândul de porumb. Chiar dacă revenim cu un tratament chimic  pe toată suprafața în a doua
intervenție, este posibil ca buruienile să se afle într-un stadiu prea avansat pentru a putea fi controlate printr-o
singură aplicare de erbicid postemergent.
Intervenția 1 – erbicid posteemergent => Intervenția 2 - prașila
primul tratament pe toată suprafața permite controlul timpuriu al primelor buruieni apărute atât pe rând cât și
între rânduri; prașila asigură apoi controlul zonelor dintre rânduri, strategie bazându-se pe creșterea
porumbului pentru a concura suficient cu buruienile nou apărute pe rând.

Strategiile sunt evaluate după o serie de indicatori

Eficacitatea unei strategii este criteriul esențial în alegerea ei, dar intervin și alte considerente: dotarea tehnică
sau criteriile economice sunt la fel de importante.
Într-un context din ce în ce mai restrictiv pentru producător, fezabilitatea lucrării de combatere a buruienilor
este determinată de numărul de treceri necesare, de timpul necesar efectuării lucrărilor (trebuie să fie cât
mai scurt posibil) și de flexibilitatea ferestrelor de intervenție; (perioadele optime de efectuare a
tratamentului cu privire la constrângerile climatice, precum și de alte cerințele specifice: tipul de sol, calitatea
lucrărilor etc.)
Dacă se ia în considerare doar numărul de treceri, strategiile care presupun una sau mai multe intervenții
mecanice sunt în general dezavantajate. Productivitatea este mult mai scăzută, iar eficiența este doar de
moment. În plus, răsăririle eșalonate ale buruienilor, provocate de fiecare intervenție mecanică, impun un
număr ridicat de alte treceri pentru a acoperi întreaga perioadă în care cultura de porumb este sensibilă la
concurență.
Strategiile mixte par mai dificil de implementat deoarece combină constrângerile specifice atât strategiilor
chimice cât și celor mecanice. Și dependența de condițiile pedoclimatice este, în general, mai mare pentru
intervențiile mecanice, din cauza cerințelor specifice de lucrare a solului și intervalului de umiditate optimă.

Pentru a integra elemente decisive în alegerea unui tip de strategie, au fost calculați diferiți indicatori
economici specifici (tabelul 1):

I. costul mediu al strategiei, care include costul produselor fitosanitare (la nivelul lui 2018), costul
echipamentelor (amortizare, rata deprecierii și alte costurile), costul lucrării (incl. combustibil și GPS) și
costul cu forța de muncă;
II. timpul necesar pentru implementarea fiecăreia dintre strategiile studiate;
III. consumul de combustibil al echipamentelor, ținând cont numărul total de treceri necesare pentru fiecare
strategie;
IV. consumul total de energie și emisiile de gaze cu efect de seră (GES). Luând în considerare și consumul
în timpul fabricării și utilizării mașinilor (durata de viață, combustibilul utilizat etc.), precum și a erbicidelor;
V. IFT (indicele de frecvență a tratamentelor) care cuantifică utilizarea produselor fitosanitare.
Indicatorul „cost mediu” arată o disparitate puternică.
nu poate fi apreciat independent de alte criterii, cum ar fi performanța tehnică și fiabilitatea implementării.
Tratamentul localizat pe rând prezintă un cost global acceptabil în comparație cu un tratament complet
(aprox. 20€ până la 40 €/ha). Deși există o economie din  utilizarea produselor (cu 70% mai puțin produs
aplicat), acest lucru este anulat de costul echipamentului pe hectar, care este cu până la 50% mai mare decât
la pulverizatorul convențional din cauza unei productivități mai scăzute la hectar.

În ceea ce privește timpul necesar combaterii apare un avantaj foarte clar pentru strategiile chimice.
timpul crescut pentru tratamentele postemergente localizate apare din cauza productivității mai mici
comparativ cu un sprayer convențional, datorită lățimii de lucru mai mici, dar progresul tehnologic în materie
de echipamentelor va compensa destul de rapid această diferență.

Inevitabil, consumul de combustibil merge în aceeași direcție.

Mai multe intervenții și trecerile înainte și înapoi pe parcelă, din cauza lățimii de lucru reduse a utilajului,
generează un consum mai mare de combustibil la strategii mixte și mecanice mai ales.
Strategiile cu aplicare localizată în preemergență sunt asociate cu semănatul în aceste teste, deci timpul și
combustibilul consumat sunt mai reduse decât pentru strategiile cu aplicare pe toată suprafața în
preemergență. Acestea din urmă  presupun o intervenție în două faze: (1) semănat și (2) tratament.

Consumul de energie, prin urmare, și emisiile de GES - sunt direct legat de consumul de combustibil
inevitabil, utilizarea sporită a utilajelor mecanice sau a echipamentelor „mai lente”, ca în cazul tratamentelor
localizate, duce la creșterea acestor parametri ecologici. Pe de altă parte, impactul producției de produse
fitosanitare asupra consumului de energie primară, precum și asupra emisiilor de GES este neglijabil. Sunt în
jur de 0,45 Mj / ha și 0,01 kg éqC02 / ha pentru 1500 g de substanță activă produsă (cantități utilizate într-o
strategie de erbicidare pe toată suprafața, preemergent și apoi postemergent).

IFT scade, într-un mod firesc, la strategiile mixte și la cele care presupun un tratament localizat, până
la 0 la cele mecanice
din nou, acest criteriu nu este suficient în sine și trebuie comparat cu performanțele tehnice și economice. Cu
toate acestea, se poate remarca faptul că anumite strategii mixte au un IFT echivalent cu strategiile chimice
optimizate.

Autorii: Sursa: Perspectives Agricoles

Manon BOISSIERES (ARVALIS)
Thomas JOLY (ARVALIS)