SINESTEZIA

Această poză a fost trimisă de dna. prof. Giurgiu Laura. Vreau să menționez că
am rămas profund impresionată de sinestezie. Până să aflu la cursul de „Introducere în
psihologie” de sinestezie, recunosc că nu aveam habar despre ea (despre sinestezie); ulterior, pe
baza informațiilor adunate din diferite surse am realizat că există posibilitatea ca și eu și mulți
dintre noi să avem sinestezie; sunt convinsă că, cu toții asociem cuvinte, numere sau chiar
simțuri cu diferite culori sau sunete...Eu spre exemplu când mă gândesc la păduchi, brusc mă
mănâncă capul..
Sinestezia este o afecțiune neurologică în care informațiile

menite să stimuleze unul dintre simțuri stimulează mai multe simțuri.

Cuvântul „sinestezie” provine din cuvintele grecești: „sintet” (care înseamnă „împreună”)
și „etezie” (care înseamnă „percepție). Sinestezele pot adesea „vedea” muzica ca, culori atunci
când o aud și texturi „gust” cum ar fi „rotunde” sau „sensibile” atunci când mănâncă alimente
(dex.online.ro)
Persoanele care prezintă orice tip de sinestezie tind să aibă aceste simptome comune:
• percepții involuntare care se încrucișează între simțuri (gusturi de forme, culori
auditive etc.)
• declanșatoare senzoriale care determină în mod constant și previzibil interacțiunea
dintre simțuri (de exemplu, de fiecare dată când vezi litera A, o vezi în roșu)
• capacitatea de a descrie percepțiile lor neobișnuite față de alți oameni
 Sinestezia este o însușire realmente bizară, prin care oamenii percep sunetele în culori.
Este de fapt singura caracteristică a unor creiere de a amesteca simțurile, văzul și auzul fiind, în
acest caz, percepute asemănător. Mai concret, subiectul aude atât sunetele separate, cât și
grupurile de sunete, deci cuvintele, propozițiile și frazele ca pe niște culori distincte. Deosebit de
interesant este faptul că vederea nu este afectată în acest timp, adică există doar senzația aparentă
a unei anumite culori la auzul unor sunete de orice fel. Muzica de orice gen e percepută și ca un
amalgam de pete de culoare care se întrepătrund, o senzație unică (Revista Paranormal, numărul
34, anul VII, 2003).
Grupul de cercetători, care a lucrat timp de trei ani la elaborarea acestui studiu, a observat
că această capacitate este și mult mai des întâlnită decât se credea anterior. Dacă până acum se
presupunea că doar un om din 20.000 este înzestrat cu această însușire, în prezent s-a dovedit că,
de fapt, un individ din 2.500 posedă această calitate. Din cei aproximativ 50.000 de subiecți
investigați au fost găsiți 20 care să posede capacitatea de sinestezie și astfel s-a pus în evidență
că sinestezia este relativ des întâlnită în rândul oamenilor. Cei care posedă această însușire nu se
consideră diferiți față de restul oamenilor, ei cred că toți au aceleași senzații ca și ei. Din acest
motiv subiecții respectivi sunt foarte greu de depistat.
Grupul de cercetători, din care fac parte doi medici neurologi, doi medici psihiatri și un
fizician, a încercat să explice această capacitate a creierului, însă nu a reușit. Toate explicațiile au
rămas în stadiul de presupuneri.
O primă ipoteză ar fi aceea că, în creier, au avut loc anumite inversiuni între funcțiile
lobilor temporali (care se ocupă cu auzul) și cei occipitali (văzul), însă explicația nu rezistă în
fața argumentului că, în mod cu totul surprinzător, s-a constatat chiar că această capacitate se
moștenește genetic în mare măsură.
A doua ipoteză este mult mai plauzibilă și ea consideră doar că, în urmă cu mii de ani,
toți oamenii erau astfel dotați de la natură, însă viața civilizată a estompat cu totul anumite
capacități, printre care și sinestezia.
Paradoxal, nu medicii specialiști au dat cea mai interesantă explicație, ci fizicianul
Christian Bergson, expert în teoria undelor și oscilațiilor.
„Dacă stăm bine să ne gândim, atât sunetele din gama oscilațiilor care impresionează
urechea, cât și culorile care impresionează ochiul, constituie același tip de fenomene fizice. Din
punct de vedere mecanic sau optic, sunetele și spectrul vizibil reprezintă, de fapt, niște unde care
se deosebesc doar prin frecvență și lungime de undă. Este foarte posibil ca unele creiere care
posedă capacitatea de sinestezie să poată recepționa undele din spectrul auditiv și, simultan, să se
producă o reflexie de senzații din zona scoarței cerebrale, care acoperă senzațiile de unde din
spectrul luminii. Noi am dovedit că existența acestei însușiri miraculoase este reală.” (Lyndsay
Leatherdale, Shynesthesia The Fascinating World Of Blended Senses, Imb Publishing, 2013).
Prestigioasa revistă „Nature” relata recent cazul unei elvețience înzestrate cu o capacitate
rar întâlnită – aceea de a simți gustul muzicii. Mai exact, femeia, de profesie muzician, simte pe
limbă un gust anume, dulce, amar sau acrișor ori de câte ori aude o anume notă muzicală. În plus,
acestea se asociază în mintea ei și cu diferite culori. Elizabeth Sulston face parte dintr-un grup
restrâns de oameni, atinși de sinestezie, un sindrom în care cele cinci simțuri se amestecă, trezind
reacții complexe în creier. Cazul ei a fost luat în discuție de specialiști pentru că o combinație
între văz, auz și gust este mai puțin frecventă, cei mai mulți dintre cei atinși de sinestezie fiind
capabili să vadă culori doar atunci când aud cuvinte sau muzică (Revista Nature, 2006)
După părerea experților, proporția de cazuri de sinestezie este de 1 la 2000 de oameni.
Spre exemplu, o persoană înzestrată cu această capacitate vede roșu atunci când se uită la cifra 5,
scrisă cu creta pe o tablă. Individul în cauză poate citi numărul respectiv ca orice om normal, dar,
în plus, vede și o pată de culoare.
„Unii descriu că văd culorile trezite de litere sau numere ca pe niște proiecții externe, în
timp ce alții au raportat că este vorba despre o experiență interioară, că văd cu „ochiul minții””,
afirmă Jennifer Green, profesor al Universității Cambridge, care a realizat la rândul său mai
multe studii pe acest subiect.
Testele efectuate pe voluntari au arătat că acești oameni asociază în mod constant o
anumită culoare unei litere sau sunet. În plus, o analiză a răspunsurilor date de subiecți a arătat că
o mare parte dintre ei „văd” aceeași culoare pentru un anumit sunet. „Oamenii cu sinestezie au
tendința de a-l asocia pe A cu culoarea roșie, pe S cu galben și pe Z cu negru”, explică Julia
Simmer, cercetător al Universității din Edinburgh.
Concluzie: sinestezia nu privește doar două simțuri, ci chiar mai multe. Poate să se
amestece auzul cu văzul, simțul tactil cu cel gustativ, auditiv cu cel olfactiv etc. Așadar, avem o
arie largă de sinestezici, după cum cei de sus au afirmat, în rândul artiștilor, însă sunt sigură că
toți copiii sunt sinestezici, deși majoritatea își pierd, cu timpul, această însușire, din cauza
condiționării de la părinți, de exemplu „Nu te juca cu mâncarea! Nu ai voie să te joci cu lampa!”
și altele… De fapt, chiar așa se poate recunoaște un copil sinestezic: când se joacă cu mâncarea.