UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE ARTĂ TEATRALĂ ŞI CINEMATOGRAFICĂ „I.L.

CARAGIALE”
BUCUREŞTI
DEPARTAMENTUL DE STUDII DOCTORALE

Metamorfozarea spațiului scenic

Influența spațiului scenic în dezvoltarea personajului de teatru

prof. univ. dr.:

Ștefania Cenean

DOCTORAND:

Georgiana - Adelina Dobrea

Sesiune iunie 2020

 Influența spațiului scenic în dezvoltarea personajului de teatru

Anul 2020 a adus o schimbare majoră în viața tuturor oamenilor. Restricțiile pe care le-a
impus pandemia a obligat omul să se conecteze la sine, ceea ce a dus la un mare disconfort.
Stările de anxietate au crescut, frica a plutit ca un nor desupra orașelor închise iar internetul a
fost suprasolicitat. Foarte multe domenii de activitate au suferit, inclusiv cel artistic. Actorul
independet a avut o grijă în plus față de cel angajat la stat, întrucât suportul său financiar
venea din fiecare spectacol jucat sau eveniment artistic la care participa.
Înainte de pandemie valorificam mult timpul petrecut acasă, locul în care îmi încărcam
bateriile și în care mă puteam relaxa. După două luni de izolare în care m-am confruntat cu un
carusel de emoții am realizat ce îmi lipsea cel mai mult, să schimb spațiul. Inițial am tradus
această nevoie prin faptul că îmi lipsesc oamenii cu care eu obișnuiam să îmi petrec timpul
însă nu încetasem contactul cu ei, chiar dacă acesta era on-line. Astfel că am ajuns la
concluzia ca spațiul este extrem de important pentru sănătatea omului. Știam cât este de
imporatnt spațiul scenic în meseria mea, în crearea farmecului artistic dar importanța lui în
viața de zi cu zi, până acum nu am simțit-o. Probabil pentru că aveam libertatea să merg
oriunde fără restricții și noi reguli, iar atunci când a devenit un lucru interzis am apreciat
altfel.
Fiecare loc are ceva specific, un parfum, o atmosferă care ne face să ne simțim bine sau
mai puțin bine. Un „spațiu este descris prin dinamica sa geometrică și este caracterizat prin
atmosferă”1, așa alegem unde preferăm să ne desfășurăm activitățile, unde ne bem cafeaua,
unde călătorim. Aș merge mai departe și aș spune că fiecare spațiu are regulile lui nescrise pe
care fiecare individ le cunoaște. Oamenii au comportamente specifice fiecărui loc în care se
află, de aceea se spune că omul poartă mai multe măști. Masca nu înseamnă neapărat falsitate,
ipocrizie ci modul unui individ de a se acorda cu timpul și spațiul în care se află.
Artistul devine dependent de munca sa și simte nevoia de a-și manifesta constant
creativitatea. Nu poate să se manifeste artistic doar între patru pereți ai locuinței sale pentru
foarte mult timp. Arta trebuie împărtașită. Potențialul creativ poate fi atins nu numai de cei
care sunt interesați sau practică orice tip de artă. La artist, creativitatea se manifestă atât în
parcursul profesional, cât și în cel personal. Reușita unui rezultat de factură artistică se află în
strânsă legătură cu gândirea creativă, originalitatea specifică produsului artistic fiind astfel

1
„Space is described by its dynamics—the geometry, and its characteristics—the atmosphere”, Pamela
Howard, What is scenography?, Taylor & Francis e-Library, 2003, p. 1.

1
asigurată. Cu toate acestea, artistul va folosi potențialul său creativ și în viața cotidiană,
întrucât prin artă se dezvoltă un comportament autonom, autentic și inedit. Prin urmare,
creativitatea este specifică actorului, pictorului, cântărețului, dansatorului, însă nu se limitează
la profesiile din domeniul artistic; fiecare este înzestrat cu un potențial creativ pe care, cu grijă
și antrenament riguros, și-l poate stimula. În consecință, creativitatea este o calitate nativă a
omului care îi permite acestuia să se adapteze la noi situații, să găsească noi soluții și să
descopere un nou mod de abordare a unei vechi situații.
Mediul virtual oferă posibilități multiple de manifestare artistică dar, în acelși timp
ridică și multe bariere. Nu toți artiștii se simt inspirați de mediul virtual, unii chiar manifestă o
respingere totală a acestei posibilități, afirmând că, on-line-ul răpește mult din frumusețea și
farmecul atei. Simt că rezonez și eu cu această afirmație întrucât mi-a lipsit mult în această
perioadă conectarea cu spatiul scenic și spatiul teatral.
Teatrul are nevoie de întâlniri. Ceea ce se crează între actori și public în timpul unui
spectacol nu poate fi creat cu ajutorul tehnologiei. Acea conexiune se simte pentru fiecare în
parte diferit și este dificil de descris în cuvinte, asta o face să fie specială. Încă din antichitate,
oamenii au simțit nevoia de a se exprima artistic. Acest instinct creator există în fiecare
individ și a constituit, încă din cele mai vechi timpuri, imboldul pentru organizarea unor
activități în acest scop. Astfel, se dezvoltă diverse ceremonii, cum ar fi sărbătorile închinate
Zeului Dyonisos, bazate pe improvizații, dialoguri, cântece și dansuri – elemente ce se află la
bazele artei teatrului.
Arta teatrului este una complexă care s-a transformat și dezvoltat continuu dând
naștere unor mijloace noi de expresie. Improvizația stă la baza mai multor forme de
spectacole, precum teatrul sport, teatrul forum, spectacole de improvizație long form și
Playback Theatre, dintre care voi detalia principiile de funcționare ale celei din urmă, întrucât
este metoda cea mai complexă și mai puțin cunoscută în spațiul autohton2. În cele ce urmează
voi analiza tehnicile de creare a spațiului scenic și influența acestuia asupra întregului act
artistic.
Lui Jonathan Fox, „într-o zi, la o ceașcă de ciocolată caldă servită la cină, i-a venit
ideea: un teatru improvizațional bazat pur și simplu pe poveștile din viața reală a oamenilor
din public, puse pe scenă de o echipă de actori”3. Metoda playback theatre a fost dezvoltată
de Jonathan Fox, Jo Salas și alți membri care au înființat compania originală de Playback

2
Playback Theatre se practică în 60 țări, precum America, Anglia, Italia, Germania, Japonia etc., mai puțin în
România. Din acest motiv, nu există publicații scrise sau traduse în limba română.
3
„One day, over a cup of hot chocolate in a diner, the idea came to him: an improvisional theatre based simply
on the real life-stories of people in the audience, enacted on the spot by a team of actors.”Jo Salas, op. cit. p. 9.

2
Theatre, în Mid-Hudson, New York în anul 1975. Aceasta se bazează pe comuniunea dintre
artist și spectator, cel din urmă fiind punctul de interes principal în această formă de spectacol,
care este orientată foarte mult spre social. Spectatorul joacă un rol imporatant în orice formă
de spectacol, însă aici spectacolul nu poate merge mai departe, nu poate exista fără implicarea
directă a publicului. Teatrul de redare este „ ...o formă de improvizație bazată pe evenimente
de viață banale sau mai puțin banale, povestite pe parcusul unui spectacol.”4 Totul este
construit pe baza confesiunilor din public. Dacă în mod normal spectatorii stau în întuneric,
privind tăcuți și fără să se implice activ, la acest tip de spectacol spotul de lumină se pune pe
audiență.
În general, o trupă de playback theatre este formată din patru actori improvizatori, un
mediator/conductor5 și doi muzicieni. Mediatorul are sarcina de a crea o atmosferă propice
pentru ca audiența să se relaxeze și să capete curaj de a se implica. Principiile de funcționare
sunt unele simple dar totodată complexe, care opereză pe fondul emoțional mai mult decât alți
artiști.
Spectacolul începe cu un scurt ritual bazat în mare parte pe un discurs despre ce
înseamnă teatrul de redare. Discursul este unul simplu, clar, relaxat și sincer. „Ca lider al
ritualului de playback, conductorul observă permanent energia din cameră - cum se simte și
unde trebuie să ajungă”6. Energia și vibrația tuturor celor implicați în această formă de
exprimare artistică, este ghidată de mediator. De aceea, cel care joacă acest rol este necesar să
fie înzestrat cu numeroase calități artistice. Acțiunea continuă cu câteva jocuri de încălzire
benefice pentru actori dar mai ales pentru public. Observând dinamica relațională, omul
începe să se relaxeze și să accepte provocarea pe care o propun artiștii. Interacțiunea continuă
cu spectatorii inițial poate crea disconfort, mulți dintre ei simțindu-se reticenți, insă mereu
este cineva mai dornic să se exprime și trebuie profitat de orice oportunitate pentru a lansa
următoarea etapă. Până la final toată lumea se va relaxa și chiar mai mult, vor dori să mai
participe la astfel de întâlniri. Oricine are nevoie să fie ascultat, mai ales într-o societate în
care doar se vorbește și prea puțini ascultă. Pentru a ajunge ca cineva din public să fie invitat

4
„... a form of improvisation that is based on stories of ordinary and not-so-ordinary life events told during a
performance”, Jo Salas, Improvising Real Life - personal story in playback theatre, Aniversary Edition, Tusitala
Publishing, 2013, p. 1.
5
În terminologia engleză, este folosit termenul „ the conductor”, care se traduce în limba română „conducător”.
Prefer termenul folosit in engleză deoarece consider că este mult mai complex și specific. Dacă ar fi să adaptez
acest termen în limba română l-aș mai numi: mediator, coorodonator, îndrumător, dirijor chiar și conductor
(gândindu-mă la sarcina pe care o are un conductor electric. Așa și rolul mediatorului din playback theatre este
de a conduce energia spectacolului și a crea legătura dintre public și artiști)
6
”As a leader of the playback ritual, the conductor in constantly noticing the energy in the room - what it feels
like, and where it needs to go”, Anne and Cristopher Ellinger, A playback Theatre Toolkit, through the lens of
one company’s experience, Belmarlin Press, 2013, p. 71.

3
pe scaunul povestitorului, până în acel punct mediatorul a reușit să câștige încrederea
spectatorilor printr-un dialog continuu inserat cu jocuri de improvizație din partea actorilor și
muzicienilor.

Actorii extrag esența, emoția din fiecare poveste sau propunere venită din public. Văd
dincolo de cuvinte, învață să citească limbajul corporal, ce înseamnă fiecare sclipire din ochii
povestitorului. Se bazează mult pe expresivitate corporală, unele jocuri specifice acestei
metode având ca mijloc de expresie nonverbalul. Funcționează ca o mașinărie, sunt constant
atenți la cele mai fine detalii și la partenerii de scenă. Sunt în scenă pe tot parcurul
spectacolului. Chiar și în momentele în care nu sunt implicați în actul creator, energia lor este
activă. Actorii care performează în astfel de spectacole, în timp își dezvoltă aptitudini care le
sunt necesare și în alte forme de spectacole. Devin mai empatici, mai disciplinați, mai
expresivi, cu alte cuvinte, prin practicarea acestei metode au oportunitatea să-și perfecționeze
toate aptitudinile dobândite până atunci. Cu siguranță vor descoperi și multe lucruri de care nu
știau.
De cele mai multe ori, activitatea se desfășoară în spații mici, cu un număr redus de
spectatori. Spațiile mici ajută la crearea unei atmosfere intime, în care participanții se simt
mai protejați, conectați unul la celălalt și mai disponibili să se confeseze. Astfel, pe parcursul
a 90 de minute, publicul poate trece printr-un carusel de emoții: bucurie, tristețe, furie,
revoltă, eliberare și, mai ales, va simți că face parte dintr-un colectiv. Această metodă s-a
născut din dorința de a crea mici comunități, de a întări legăturile dintre oameni și de a-i face
să se simtă ascultați. Rareori o companie de teatru de redare 7 are un sediu fix, special creat
pentru desfășurarea spectacolelor sale.
Magia se crează și cu ajutorul scenografiei. Arta scenografului este plină de culoare,
iluzii și trucuri. Influențează munca actorului în crearea personajelor sale prin forța sa de a
călători în timp și spațiu. Îmi place să văd scenografia ca pe o mașină a timpului. Consider că
este instrumentul care are puterea magică de a crea o lume nouă unde trăiesc ființe pe care
publicul urmează sa le cunoască și să trăiască alături de ele minute îndelungate. Este cu atât
mai fascinantă că ea există și atunci când scena este lipsită de decoruri, are capacitatea de a se
construi în mintea fiecăruia.
Deoarece recuzita necesară acestei forme de spectacol este una săracă, permite trupelor
să se deplaseze cu ușurință către locații diferite. Cu doar câteva elemente simple transformă
orice spațiu intr-unul artistic și benefic desfășurării actului artistic. „Teatrul are loc oriunde

7
Termenul din engleză de „Playback Theatre” tradus si adaptat in limba română este „teatrul de redare”.

4
există un punct de întâlnire între actori și un potențial public.”8 , astfel că echipa artistică se
bucură de posibilitatea de a face teatru și în cele mai neînchipuite locuri, cum ar fi: un garaj, o
parcare, o sală de așteptare într-un spital etc. Ușor și pragmatic un spațiu gol capătă forța unei
săli de teatru. În orice sală de clasă, sală de conferințe sau curte din mediul rural se poate crea
un univers cu totul nou. Un spațiu gol oferă multă libertate. Lipsa unei scenografii complexe
permite metamorfozarea spațiului scenic. Prin mijloace de expresie specifice, actorul are
puterea de a clădi in mintea spectatorului diversitate. Bazat pe convenție, prin sugestie, locul
desfășurării acțiunii se poate schimba într-o secundă. Cu doar un simplu gest sau un cuvânt
publicul poate călători din dormitor, la cafenea, apoi la munte, la mare, într-o colibă etc.

Nu există o scenă, insă spațiul este foarte clar delimitat. In spațiul de desfășurare al
acțiunii găsim în lateral stânga două scaune orientate către actori. Unul este rezervat pentru
conductor și al doi-lea pentru povestitor. Povestitorul poate fi oricine își dorește să
împărtășească o poveste, o întâmplare semnificativă din viața sa. În tot timpul, din momentul
în care este invitat pe scaunul povestitorului până în momentul în care este nevoit să revină la
locul său din public, este îndrumat cu grijă de conductor.
Publicul mai poate observa pe scenă in partea dreaptă muzicienii. Aceștia sunt
înconjurați de instrumente cu ajutorul cărora vor întregi atmosfera spectacolului. Cele mai
frecvent întâlnite sunt: tamburina, maracas, trianglu, sau diferite insrumente cu coarde,
instrumente de percuție, instrumente de suflat. Cu cât au la dispoziție mai multe instrumente
cu atât au bucuria de a se juca mai divers împreună cu actorii. Toți artiștii de pe scenă au
roluri de o egală importanță. Sunt conectați unul la celălalt și doar printr-o bună comunicare,
cooperare și atenție la detalii vor reuși o compoziție unică. Muzicienii pe lângă intrumentele
muzicale au libertatea de a se folosi și de voce. Un murmur creat într-o pădure, un sunet de
animal, bătăile inimii sau chiar versuri scurte care întregesc tabloul.
În zona de joc găsim și un copac cu recuzită (prop tree9) încărcat cu diverse fâșii de
materiale colorate de texturi diferite și elemente de costum, cum ar fi: o pălărie, o cravată, o
perucă. Copacul cu recuzită poate exista sub forme diferite, adaptate de fiecare trupă pentru a
fi cât mai simplu de accesat. Pentru a fi sigur că nu lipsește nici o culoare de care poate ar
avea nevoie, se poate lua ca reper culorile curcubeului (ROGVAIV) la care se adaogă alb,
negru, argntiu, auriu. Astfel paleta de culori este completă. Fiecare culoare înseamnă ceva. De
exemplu, în anumite culturi fiecare culoare reprezintă un anumit statut social. Textura diferită

8
„Theatre takes place wherever there is a meeting point between actors and a potential audience.”, Pamela
Howard, op. cit. p. 1.
9
Termenul din engleză

5
a materialelor oferă o gamă largă de posibilități. Dacă actorul va decide să se acopere complet
cu un material va trebui să aleagă unul prin care să vadă ce se întâmplă în jurul lui. Unele
materiale pot avea mici artificii, cum ar fi: sa aibă găuri pe unde se pot introduce brațele, sau
poate două mai mici doar pentru ochi. Acest lucru poate ajuta dar poate fi și o piedică. Nu
există un timp foarte mare de pregătire. Actorul, din grabă, plin de emoții și adrenalină, poate
lovi de neșansa de a nu nimeri exact materialul căutat, sau să fie în imposibilitatea de a găsi
găurile din material. Asta ar destabiliza energia creată până în acel moment. Accidentul scenic
este o binecuvântare doar atunci când este depășit. Impovizația oferă multe portițe de a
transforma orice accident intr-un moment de strălucire. Dar, pentru a evita orice impediment
aș recomanda ca materialele sa fie cât mai diverse, de lungimi potrivite, fără artificii și mai
important, de afi alese spontan. Cu o pânză roșie se poate transpune imediat în personajul
diavolului, al unei doamne de la recepție sau de ce nu, o roșie care a fost strivită de un
trecător.
Povestitorul face distribuția, devenind propriul regizor al întâmplării sale. Un bărbat
actor poate juca rolul unei mame, sau a unui copil de 3 ani. La fel de ușor pot juca și rolul
unui urs de pluș. Materialele de recuzită imbogățesc actul artistic cu nuanțe simbolice, o
eșarfă de care sunt legați personajele: mama și fiul, ar putea reprezenta o relație puternică,
bazată pe încredere, o legătură care niciodată nu poate fi ruptă sau, dimpotrivă, una de
codependeță care ar trebui să fie destrămată.
Pe lângă prop tree, fiecare actor improvizator are o cutie/cub din lemn (o altă alternativă
poate fi lada de plastic, de la fructe, legume, sticle), pe care o poziționează în fața lui atunci
când nu este implicat în acțiune. Această cutie este un instrument nelipsit deoarece poate
căpăta multe funții în redarea poveștilor: televizor, podium, bancă, tablou etc. Are
dimensiuni medii, construită în mod normal dintr-un material ușor. Pentru o diversitate mai
mare, cuburile pot fi de dimensiuni diferite, imporatnt este să fie ușor de manevrat. Sunt
vopsite cu negru, în același ton cu costumele de bază pe care le poartă actorii. Se păstrează
culoarea neutră, pe care se va adăuga cu ușurință elemente din copacul cu recuzită. Astfel
permite actorului să se metamorfozeze în orice ființă, obiect sau element al naturii.
Prin urmare, o scenografie săracă dar cu un puternic impact în crearea personajelor și a
mediului din care acestea provin. Spațiul invită spectatorul într-o atmosferă caldă și sigură,
„instrumentele vizuale ajută - copacul colorat, scaunele, cutiile și instrumentele muzicale te
ademenesc în acest spațiu gol” 10. Ca actor improvizator de teatru de redare te afli în

10
„The visual set-up helps - the colorful prop tree, the chairs and boxes and instruments surrounding an
invitingly empty space.”, Jo Salas, op. cit., p. 58.

6
imposibilitata de a ști dinainte cu ce personaje te vei întâlni pe parcursul întregului spectacol.
Te bazezi doar pe: aptitudinile dobândite în urma antrenamentelor, colegii de scenă (inclusiv
muzicienii care joacă un rol foarte important in relația cu actorii și mediatorul care are poate
rolul cel mai dificil deoarece el are sarcina de a se apropia de public si de-al ajuta să
îndrăznească să se exprime) și de recuzită.
Frumusețea teatrului bazat pe improvizație este că oferă actorului șansa să surprindă
publicul cu orice și mai ales în orice moment. Se poate juca pe parcursul unui spectacol cu
oricare dintre elementele specificate mai sus. Spontaneitatea naște surprize atât în sufletul
actorului cât și în sufletul spectatorului iar surprizele aduc bucurie și este imposibil ca finalul
să nu fie un câștig pentru toți cei prezenți.

7
 Bibliografie

Bergson, Henri – Teoria râsului, Institutul European Iaşi, 1992

Berlogea, Ileana – Teatrul american de azi, Ed.Dacia, Buc.1978
Brook, Peter – Spaţiul gol, Ed.Unitext, Buc.1997
Brown, John, Russel - Istoria teatrului univesal, ediție ilustrată, Ed. Nemira, București, 2016
Chubbuck, Ivana - Putetrea actorului, Ed. Quality BOOKS, 2007
Company's Perspective, CreateSpace Independent Publishing Platform, 2016
Elinger, Anne and Christopher – A Playback Theatre toolkit, Belmarlin Press
Fox, Jonathan, Beyond Theatre, a playback theatre memoir, Tusitala Publishing, 2015
Gassner, John – Formă şi idee în teatrul modern, Ed.Meridiane, Buc.1972
Howard, Pamela – What is scenography?, Taylor and Francis e-Library, 2003
Salas, Jo – Improvising real life: Personal story in Plaback Theatre, 20th Aniversary Edition,
Ed. Tusitala Publishing