Rolul pedagogului în spectacolul de teatru cu copii

Arta teatrului a fost dintotdeauna o artă colectivă, bazată pe joc care oferă individului
spațiul necesar experimentării în vederea descoperirii emoțiilor, aptitudinilor, a societății în
care acesta trăiește, a sinelui și a micului său univers. Arta teatrului a avut și are un rol foarte
important in evoluția și educația omului, întrucât intrumentele pe care aceasta ni le oferă,
imbunătățesc viața individului. „Imitația, joaca și spectacolul au făcut întotdeauna parte din
viața de zi cu zi, fiind surse instinctive de plăcere și mijloace de exploatare, afirmare și
persuasiune.”1
O derivată a artei teatrale este jocul teatral. Particularitățile acestuia duc la o evoluție a
comportamentului individului, întrucât prin joc fiecare ființă își descoperă propriul potențial și
pe al altora. Jocul este “un fenomen antropologic complex, condiționat- în conținutul și
formele sale- care constă în angajarea spontană a unui subiect uman într-o activitate lipsită de
scop practic- utilitar conștientizat, din nevoia de destindere și/sau echilibrare psihologică.” 2
Jocul nu presupune existența unui rezultat anume, ci chiar desfășurarea acțiunii în sine devine
rezultatul propus.
În prezent, în România, suntem la încă la început de drum în ceea ce privește educația
teatrală. În multe dintre orașele mari sunt foarte puține cursuri de teatru, iar în mediu ruraral
deloc. Copiii și tinerii, care locuiesc în capitală au mai multe posibilități pentru activități
extracuriculare. Ei pot opta pentru cursuri de dans, de teatru, de arte plastice, canto, fotografie
și multe altele. Din această perspectivă, există o inegalitate de șanse. Introducerea ca materie
opțională în școli, ar trebui să aducă un echilibru.
În capitală sunt suficiente cursuri de teatru organizate de companii private. Din
nefericire, administratorii acestora, din nevoia de a se dezvolta financiar, uită de importanța
acestei arte în educația copilului. Miza lor este satisfacerea adultului care plătește taxa lunar,
nu satisfacerea nevoilor elevului. Pedagogul sau coordonatorul cursului de teatru se lovește
adesea de obligativitate de a face un mare spectacol cu fiecare grupă de copii și tineri pe care
o are. A avea un rezultat final este necesar. Modul de prezentare a rezultatului este
problematic. Presiunea spectacolului nu este suportată la fel de bine de toți copiii. Soluții

1
John Russel Brown, Istoria teatrului univesal, Ediție ilustrată, NEMIRA, Bucrești, 2016, p. 7.
2
Bogdana Darie, Curs de arta actorului, Improvizația, UNATC PRESS, București, 2015, p. 21. apud Mihai
Diaconu, Educația și dezvoltarea copilului, Ed.ASE,București, 2007, p.143.
pentru pregătirea copilului să se urce pe scenă sunt numeroase. Ar fi minunat dacă părinților
nu li s-ar promite spectacole mărețe pentru a-i convinge să-ți aducă copiii la cursuri.
Organizatorii privesc totul ca pe o afacere iar această abordare are efecte negative asupra
desfășurării cursurilor. Părinții pot fi și ei educați, au capacitatea să înțeleagă ce este cel mai
bine pentru copilul lor. Ca acest mesaj să ajungă la ei, este nevoie ca majoritatea din domeniul
artistic să le spună același lucru. Cum ar fi că, prin cursul de teatru nu va deveni nimeni actor,
ci că prin mijloacele specifice acestei arte, va deveni un mai bun ascultător, mai empatic, mai
organizat, mai curajos, mai echilibrat.
Momentul acela încă nu a venit, iar coordonatorul atelierului de tetaru trebuie să se
adapteze, să satisfacă și nevoia copilului dar si pe cea a adulților. Prin jocul de rol participanții
pot descoperi perspective noi, rezolvări pentru situații limită, meserii despre care încă nu știau
etc. Orice poveste se poate adapta la universul lor de cunoștințe. Prin joc și dialog, ei rezolvă
singuri situțiile scenice. Coordonatorul joacă rolul neștiutorului. Prin întrebările potrivite îi
stimulează pe micii actori să descopere universul personajelor, situațiile în care se află,
relațiile pe care le au cu alte personaje. Pedagogul nu ar trebui să devină regizor dacă se
dorește ca jocul de rol să aibă scop educativ. Dacă se desenează un traseu scenic, se fixează o
formă, dacă totul e pe cum să facă, atunci scopul nu mai este atins.
Un exemplu ar fi, pornind de la textul „Doctorul Aumădoare”, de Kornei Ciukovski.
Prin jocul de rol cei mici ințeleg, în primul rând, că și animalele sunt ființe care, la fel ca
oamenii, au sentimente și necesită multă atenție și grijă. Școala încurajează elevii să iubească
și să îngrijească animalele. Încă de la o vârstă fragedă, copilul mic învață despre lumea lor:
cum arată, ce mănâncă sau ce sunete specifice emit. La fel de important este să înțeleagă și ce
acțiuni ale omului le pune pe aceastea în pericol (poluarea, consumerismul, defrișarea
pădurilor etc). Această poveste aduce împreună animale din zone foarte diferite ale globului.
Astfel, copilul devine conștient că există animale și în sălbăticie, nu doar la zoo sau cele cu
care este el familiarizat (din curtea bunicii). Mai observă că, animalele din Africa nu au un
veterinar la care să meargă atunci când sunt bolnave. Relația om-animal, este surprinsă ca
fiind una de prietenie, care este supusă unui șir lung de obstacole.
Prietenia este una dintre relațiile importante pentru o viața socială activă și prosperă.
Copiii leagă cu ușurință relații de prietenie cu alți copii. Tot la fel de ușor se și supără unii pe
alții. Această dinamică dintre copii este una firească vârstei lor. Prin jocul de rol, imaginație și
discuțiile care apar pentru rezolvarea unor situații scenice, relația de prietenie prinde un alt
contur în mintea lor. Prin exemple concrete și apropiate universului lor de înțelegere,
descoperă că greșeala, iertarea, încrederea și iubirea sunt elementele ce consolidează o relație
de prietenie. Acest text este potrivit pentru copilul mic, care are o atracție față de lumea
animalelor și tendința de a le imita. Pornind de la acest fapt, relația cu scenă devine mai
prietenoasă. Prin provocarea de a rezolva ei situațiile scenice, descoperă și necesitatea de a fi
expuși în fața tuturor. Atunci când omul face o descoperire se naște organic dorința de a
împărtăși cu restul lumii.
Prin acest tip de abordare, profesorul de teatru își atinge scopul propus, acela de a ajuta
copilul să pătrundă în universul unei povești. Spectacolul mult așteptat de către părinți va fi cu
siguranță o reușită. Memorarea textului și a acțiunilor nu va fi una mecanică ci bazată pe
logică. Școlarul mic este obișnuit să memoreze poezii, cântece fără să descopere mesajul.
Adultul este mulțumit dacă cel mic a învățat textul, mândru când și-l amintește la serbarea de
final de an sau la întâlnirile cu familia. Înțelegerea mesajului devine mai puțin importantă,
când ar trebui primul pus în lumină.

Bibliografie

Brown, John, Russel, Istoria teatrului univesal, ediție ilustrată, Ed. Nemira, București, 2016
Darie, Bogdana – Curs de arta actorului. Improvizație, UNATC Press, Buc.2015
Harris A., Thomas – Eu sunt ok – Tu ești ok, Ed. Trei, București, 2018
Spolin, Viola - Improvizaţie pentru Teatru, Unatc Press, București, 2008
Stanislavski, K.S. – Munca actorului cu sine însuşi, ESPLA, București, 1955