Dupa Heghel – 1 Inceputul luptei :Contine expozitia si nodul dramatic

2.Procesul luptei: Se deschide prin actiunile eroilor, prin peripetii

3.Rezultatul luptei: Aici se afla deznodamintul si finalul piesei

Daniil Al (teoretician rus) – elementele compozitionale a structurii dramatice dupa Al .

1.Expozitia, 2.nodul dramatic, 3.dezvoltarea actiunii, 4.punct culminant, 5.deznodamint,

6.final.

Expozitia – parte a compozitiei drmatice , inceputul operei dramatice, ea contine informatii

care trebuie sa stie spectatorul(cititorul) pentru a intelege actiunea in piesa, de ex: in ce tara,
care perioada,ce a provocat conflictual. Expozitia mai are inca o semnificatie : cu ajutorul ei
are loc transformarea omului care a venit in teatru in spectator (cititor). Cu ajutorul expozitiei
spectatorul(cititorul) intelege genul operei. Alt tip de expozitie este – prologul: este o
dicscutie directa cu spectatorul(cititorul), sau povestirea despre personajele piesei. Prologul
si expozitia pot fi uite impreuna, pot fi 2 variante :

Prlogul se afla inaintea expozitiei si expozitia urmeaza pina la nodul dramatic.

1.Expozitia poate fi legata cu nodul dramatic.

2.Nodul dramatic – partea a compozitiei dramatice unde are ia nastere conflictul. Dup ace
conflictul devine clar , din acel moment are loc dezvoltarea actiunii.

3.Dezvoltarea actiunii – parte a compozitiei dramatice, cea mai durabila parte a compozitiei.

4.Deznodamintul – parte a compozitiei dramatice, este momentul unde conflictul se termina,

si dispar contradictiile. In momentul deznodamintului personajele ajung intr-o stare sau
situatie noua fata de ceea ce era in nodul dramatic.

5.Final - parte a compozitiei dramatice, sfirsitul logic si emotional al piesei. Finalul este
continuarea actiunii in piesa, este ultimul accord actiunii operei.

Elementele ce stau la baza arhitectonicii sunt:

1. Prolog;
2. Expoziția;
3. Intriga;
4. Conflict;
5. Punctul culminant;
6. Deznodământul;
7. Finalul;

8. Epilogul.

1. Prologul în arhitectonică este partea introductivă a unei opera literare, dramatice,

muzicale, care prezintă evenimentele premergătoare acțiunii sau elemente care îi
înlesnesc înțelegerea, în cuprinsul căreia se anunță tema acesteia și se introduce termenii
conflictului. Prologul are rolul de a genera atmosfera și a incita imaginația. Uneori prin
prolog sunt anticipate chiar anumite moment ale acțiunii. Poate apărea fie ca un monolog
expozitiv al autorului, fie ca un dialog al personajelor.

2. Expoziția – Prima parte a unei opera dramatice, situată la începutul acesteia, în care se
schițează datele fundamentale ale acțiunii, personajele (caracterul dorințele, preocupările
etc.), locul, planurile acțiunii etc. Expoziția trebuie să fie cât mai laconică; cât mai exactă;
dozată, nici mai mult nici mai puțin; poate fi lipsă, dacă acțiunea se declanșează de pe un
teren cunoscut.

3. Intriga – elementul care declanșează acțiunea și determină cursul acțiunii; incidental

din care izbucnește conflictul și complicațiile apărute pe parcursul desfășurării
subiectului.

4. Conflictul Constă în ciocnirea de idei, opinii, interese, în contradicție și dezacord dintre

sentimentele, concepțiile, rațiunile, interesele diferitor personaje dintr-o operă dramatică,
stimulând interesul cititorilor sau spectatorilor.
 Conflictul dramatic este elementul de bază în acțiunea teatrală, care susține acțiunea,
conduce la dezvoltarea subiectului și a relațiilor dintre personaje și determină sensul
tragic sau comic al acțiunii.

5. Punctul culminant (scena patetică) este un moment de maximă încordare a relațiilor

dintre personaje.

6. Deznodământul – 1. Mod de finalizare și soluționare a unei situații încurcate, a unui

conflict. 2. Parte finală, care soluționează intriga.

7. Finalul este partea de sfârșit, concluzia care asigură, justifică și motivează coerența
tuturor elementelor, fiind rezultatul natural al acțiunii create de caracterele dramatice.

8. Epilog – Rezumatul unor lucrări literare în care autorul rezumă concluziile, subliniază
anumite idei din operă și face cunoscută pe scurt evoluția ulterioară a personajelor sale;
încheiere.

Atât prologul cât și epilogul nu sunt elemente obligatorii în compoziția operei literare,
funcțiile acestora fiind asigurate în absența lor de început și final.

Drama s-a formată in baza evoluției artei teatrale. Trăsături caracteristice ale dramei:
complotul, adică reproducerea cursului evenimentelor; intensitatea dramatică a acțiunii și
împărțirea ei în episoade scenice; continuitatea lanțului de declarații de caractere; absența
(sau subordonarea) începutului narațiunii.

După Aristotel există 6 părți ale compoziției:

1. Mythos – Fabula
2. Ethe – Caracterele
3. Lexis – Judecata
4. Dianoia – Limba
5. Opsis – Elementul spectaculos
6. Melos – Muzica
Doua din ele sunt mijloace prin care se realizeaza imitatia, unul e chipul cum acesta
are loc, trei sunt obiecte ale ei ,afara de ele altele nu mai sunt.
Judecata e darul de a spune vorbe avind legatura cu o situatie data si potrivita cu ea.
Judecata e rodul unei pregatiri speciale, politice sau retorice.
Aristotel intelege prin limba, exprimarea cu ajutorul cuvintelor, fie cai vorba de
versuri, fie cai vorba de proza.
Muzica e cea mai de seama podoaba, cat priveste elementul spectaculos, macar ca
atragator e si cel mai putin artistic si cel mai strain de natura poeziei. Doar puterea de
inraurire a tragediei nu atirna de reprezentare, nici de actori si iarasi, pentru pregatirea
efectelor de scena, mestesugul decoratorului e mai potrivit decit al poetului.
Cea mai importantă din toate cele 6 părți Aristotel consideră Fabula care sunt faptele
și subiectul, totalitatea elementelor.(actiunilor).
Faptele si subiectul se dovedesc a fi astfel rostul tragediei, iar rostul e mai insemnat ca
toate. De altminteri tragedie fara actiune nici nar putea fi, fara caractere insa sa mai
vazut. Se poate spune ca subiectul este si oarecum sufletul tragediei, pe urma vin
caracterele, compozitia depinde in primul rind de realtia dintre fabula si subiect.
Acțiunea trebuie să fie finisată, întreagă, trebuie să aibă început, mijloc și sfîrșit.
Inceput e ceea ce prin natura lui nu urmeaza in chip necesar dupa nimic, dar care mai
curind sau mai tirziu e urmat neaparat de altceva. Sfirsit dimpotriva e ceea ce urmeaza
obisnuit dupa altceva, fie in virtutea unei necesitati, fie a unei deprinderi, si dupa care
nu mai urmeaza nimic. Mijloc e ceea ce urmeaza dupa ceva si e la rindul lui urmat de
ceva.
Subiectul nui unul cum isi inchipuie unii intrucit priveste un singur personaj. Multe si
nenumarate sunt intimplarile care se pot ivi in viata cuiva, si tot astfel faptele unui om
sunt multe, fara ea laolalta sa alcatuiasca o singura actiune.

Cistiuhin la fel a definit 6 elemente a compozitiei dramatice:

1. Expozitia
2. Nodul dramatic
3. Dezvoltarea actiunii
4. Punctul culminant
5. Deznodamint
 6. Epilog

Mai multi autori au definiti anumite structuri ale compozitiei dramatice, insa intrun
final toate se regasesc in triada compozitiei dramatice, si anume:
1.Inceputul luptei(expozitia, nodul dramatic)
2.Mersul luptei(dezvoltarea conflictului, punct culminant)
3.Rezultatul luptei(deznodamint si final)
Aristotel primul în teoria dramaturgiei a definit părțile componente a tragediei ce
formează compoziția ei. Acestea sunt părți care împart tragedia după volum. Aristotel
le-a numit Componente.

Ele sunt:
1. Prolog
2. Episodiu
3. Exodul
4. Corul-care include parod,stasim si commos.

Partile acestea sunt commune tuturor tragdediilor , pe cand cantecele actorilor in scena
si cantecele actorilor cu corul apartin numai unora dintre ele.

 Prologul - este o parte completa a tragediei, care precede sosirea corului

 Episodiu – este o parte completa a tragediei, cuprinsa intre doua cantece
complete ale corului. Dezvoltă acțiunea și sunt scene de dialog.
 Exodul - este o parte completa a tragediei, după care nu mai urmează nici un cânt
al corului.
 Parodos – prima manifestare a corului întreg.
 Stassimon – cânt al corului în alt ritm decât anapestic(Picior metric compus din
trei silabe: în metrica antică, două silabe scurte urmate de una lungă) și
trohaic(istem de versificație a cărui structură are la bază troheul ca unitate
ritmică a versului. Cântecul corului fără actori.
 Commos – o jelanie a corului însoțit de actori.
 ACADEMIA DE MUZICĂ, TEATRU ȘI ARTE PLASTICE

FACULTATEA „ARTĂ TEATRALĂ, COREGRAFICĂ și MULTIMEDIA”

DEPARTAMENTUL „ARTĂ TEATRALĂ”

SECȚIA „REGIE”

Referat

Elemente compozitionale ale structurii dramatice

Pedagog: Catereva Irina

Doctor in arte, lector universitar

Elaborat: Valeria CHETRARI, anul IV RE

Chișinău, 2019