UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ IAȘI

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE

INTRODUCERE ÎN DREPT

CURS UNIVERSITAR
Titlul 1 ELEMENTE DE STUDIU PENTRU TEORIA GENERALĂA DREPTULUI

Curs nr. 1. NOŢIUNI GENERALE DESPRE ŞTIINŢA DREPTULUI

 CONȚINUTUL CURSULUI:

TITLUL I ELEMENTE DE STUDIU PENTRU TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI

CAPITOLUL I. NOŢIUNI GENERALE DESPRE ŞTIINŢA DREPTULUI
SECŢIUNEA I. Ştiinţa dreptului

CAPITOLUL II. INTRODUCERE ÎN TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI

SECŢIUNEA I Importanţa studierii dreptului
SECŢIUNEA a Il-a Principiile dreptului
SECŢIUNEA a IlI-a Definirea conceptului de drept
SECŢIUNEA a IV-a Sistemul dreptului
SECŢIUNEA a V-a Realizarea dreptului
SECŢIUNEA a Vl-a Legea şi celelalte acte normative
SECŢIUNEA a VII-a Tehnica elaborării actelor normative
SECŢIUNEA a VIII-a Acţiunea actelor normative în timp, în spaţiu şi asupra persoanelor
SECŢIUNEA a IX- a Norma juridică
SECŢIUNEA a X- a Raportul juridic
SECŢIUNEA a Xl-a Răspunderea juridică

TITLUL II. ELEMENTE GENERALE DE DREP PUBLIC

CAPITOLUL I DREPT CONSTITUTIONAL
SECTIUNEA I Noţiuni introductive
SECŢIUNEA a Il-a Cetăţenia română
SECŢIUNEA a IlI-a Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor
SECŢIUNEA a IV-a Statul
SECŢIUNEA a V a Parlamentul
SECŢIUNEA a Vl-a Puterea executivă
SECŢIUNEA a VlII-a Curtea constitutionala
SECŢIUNEA a IX-a Autoritatea judecătorească
CAPITOLUL II DREPT ADMINISTRATIV
SECŢIUNEA I Definiţia şi trăsăturile dreptului administrative
SECŢIUNEA a Il-a Izvoarele dreptului administrative
SECŢINUNEA a IlI-a Normele de drept administrative
SECŢIUNEA a IV-a Raportul juridic de drept administrative
SECŢIUNEA a V-a Organizarea administrativă a României
SECŢIUNEA a Vl-a Organele administraţiei publice
SECŢIUNEA a VII-a Actele administrative
SECŢIUNEA a VIII-a Contenciosul administrative
SECŢIUNEA a VIII-a Răspunderea administrativă
CAPITOLUL III DREPT FINANCIAR ŞI DREPT FISCAL
SECŢIUNEA I Noţiunea şi obiectul dreptului financiar
SECŢIUNEA a Il-a Izvoarele dreptului financiar
SECŢIUNEA a III-a Structura sistemului financiar
SECŢIUNEA a IV-a Bugetul public national
SECŢIUNEA a V-a Resursele financiare publice
SECŢIUNEA a Vl-a Creanţa bugetară
SECŢIUNEA a VlI-a Controlul financiar
CAPITOLUL VI DREPT PENAL
SECŢIUNEA I Noţiunea, obiectul și scopul dreptului penal
SECŢIUNEA a Il-a Principiile fundamentale ale dreptului penal
SECŢIUNEA a IlI-a Legea penală
SECŢIUNEA a IV-a Raportul juridic penal
SECŢIUNEA a V a Infracţiunea
SECŢIUNEA a Vl-a Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei
SECŢIUNEA a VlI-a Infractorul
SECŢIUNEA a VlII-a Răspunderea penală
SECŢIUNEA a IX-a Cauzele care înlătură răspunderea penală
SECŢIUNEA a Xl-a Cauzele care înlătura interdicţiile, incapacităţile şi decăderile ce rezultă din condamnare
1. Conceptul general de ştiinţă

Ştiinţa este un sistem de cunoştinţe despre natură, societate, gândire, cunoştinţe obţinute prin metode specifice care sunt exprimate mai
apoi prin concepte, categorii, principii şi noţiuni.

Sistemul ştiinţei se divide în următoarele subsisteme:

a) ştiinţe ale naturii ;
b) ştiinţe despre societate ;
c) ştiinţe despre gândire.
2. Locul ştiinţei dreptului în sistemul ştiinţelor sociale

Ca ştiinţă despre societate ,dreptul este totodată o ştiinţă social- umană, iar ştiinţa dreptului studiază juridicul în toate formele sale
de manifestare, dimensionând astfel existenţa umană în funcţie de anumite condiţii social-istorice.

Ştiinţa dreptului aparţine ştiinţelor juridice, studiază legile existenţei şi dezvoltarea statului şi dreptului, instituţiile politice şi cele
juridice, formele lor de evoluţie în trecut şi în prezent, influenţând societatea şi activitatea umană.

Ca şi ştiinţă explicativă, ştiinţa dreptului studiază natura juridicului, legile interne ale sistemului juridic, cum ar fi corelaţiile
dintre diferite ramuri ale dreptului. Astfel, dreptul în sens de ştiinţă, reprezintă, ca şi celelalte ştiinţe sociale, o generalizare a experienţei
umane într-un anumit domeniu - cel juridic - şi conţine un complex de noţiuni, categorii, concepte şi principii teoretice, dar şi o metodă
aparte pe baza căreia se pot investiga fenomene cuprinse în sfera sa de cercetare.
 Ştiinţa dreptului nu se limitează doar la studiul normei juridice, jurisprudenţei, a contractului, ci obiectul său este supus unui
amplu proces explicativ, colaborând în acest sens cu alte ştiinţe - economice, politice, istorice, etice.

În concluzie, ştiinţa dreptului are un statut specific întrucât analizează un anumit domeniu al relaţiilor sociale şi anume domeniul
participării oamenilor la circuitul juridic ca purtători de drepturi şi obligaţii juridice.
3. Sistemul ştiinţei dreptului

In evoluţia sa milenară, ştiinţa dreptului a înregistrat un permanent proces de specializare, proces în care s-a cristalizat un
ansamblu de valori ce constituie obiectul specific de cercetare al acestei ştiinţe.

In acest mod s-a putut defini sistemul ştiinţei dreptului alcătuit din următoarele componente:
- teoria generala a dreptului;
- ştiinţele juridice de ramură;
- ştiinţele juridice istorice;
- ştiinţele participative.

Ştiinţele juridice de ramură studiază fenomene juridice particulare şi o anumită ramură a dreptului cum sunt:
- ştiinţa dreptului constituţional;
- ştiinţa dreptului civil;
- ştiinţa dreptului penal etc.
 Criteriul de departajare al acestor ramuri îl constituie obiectul de reglementare şi metoda specifică de reglementare.
Fiecare ramură este alcătuită din grupe de norme juridice, organic legate ce reglementează o anumită categorie de relaţii sociale pe
baza aceleiaşi metode şi în temeiul unor principii comune.

Ştiinţele juridice istorice cercetează istoria dreptului dintr-o anumită ţară sau ca fenomen juridic de ansamblu, în sens istoric.
Cercetarea istoriei dreptului evidenţiază vechile instituţii juridice şi evoluţia acestora, subliniind ideea de progres juridic. De asemenea,
ştiinţele istorice se preocupă de studiul doctrinei juridice, a marilor curente şi şcoli de drept.

Ştiinţele participative (ajutătoare) sunt: criminalistica, medicina legală etc. Aceste ştiinţe fac parte din sistemul dreptului în măsura
în care unele ramuri de drept apelează la cunoştinţele de ordin criminalistic, medico-legal, statistic, etc, pentru a obţine o anumită finalitate,
respectiv rezolvarea unui raport juridic.
MULȚUMESC!