22. Adsorbţia la limita de separaţie lichid –gaz. Ecuaţia Gibbs.

23. Orientarea moleculelor în stratul superficial. Determinarea lungimii şi suprafeţei

ocupate de o moleculă în stratul saturat de absorbţie. (tema 3.3)

Ideile despre orientarea moleculelor STI în stratul adsorbtiv saturat au jucat un rol
important în dezvoltarea ştiinţei despre structura membranelor biologice. Aşa, Daniel şi
Dyson au sugerat primul model convenţional a membranelor biologice: elementul principal al
structurii membranei celulare prezintă un strat bimolecular de molecule lipidice, grupele
polare ale cărora interacţionează cu proteinele, care sunt îndreptate spre exterior, în timp ce
radicalii nepolari ai hidrocarburilor – în interior. Daniel şi Dyson credeau că proteinele
formează un strat mononuclear simetric pe laturile exterioare şi interioare ale bi - stratului
lipidic.

24.Teoria adsorbţiei monomoleculare la limita de separaţie corp solid –gaz. Ecuaţia lui
Langmuir şi aplicarea ei. (tema 3.3)

Adsorbţia gazelor pe un solid este cel mai simplu caz al procesului de adsorbţie, deoarece un
astfel de sistem este format din două componente.
În teoria sa Langmuir s-a bazat pe următoarele ipoteze:
● Adsorbţia este cauzată de forţele de valenţă;
● Adsorbţia moleculelor adsorbatului se produce pe centre active, existente pe suprafaţa
adsorbentului. Astfel de centre sunt neuniformităţile existente chiar şi pe cea mai
 uniformă suprafaţă. Acţiunea acestor centre constă în nesaturarea cîmpului de forţe,
datorită acesteia centrele reţin moleculele de gaze. Activitatea centrului este cu atît
mai înaltă, cu cît mai puţin saturată este molecula sau atomul adsorbentului. În aceste
locuri apare un surplus de energie superficială.
● Capacitatea unei molecule de a se adsorbi pe o poziţie dată este independentă de
gradul de ocupare a poziţiilor învecinate.

În teoria sa Langmuir introduce noţiunea de suprafaţă ocupată de substanţă adsorbită

( )şi suprafaţă liberă ( ). Prin definiţie

26. Adsorbţia din soluţii. Adsorbţia echivalentă a electroliţilor slabi şi adsorbţia selectivă.

Disocierea grupelor ionogene de la suprafaţa particulelor. Este cazul coloizilor

moleculari care conţin grupe funcţionale ionizabile: - COOH; - OH; - NH2; - SO3Me etc.Un
loc important în această categorie de coloizi îl au proteinele a căror sarcină electrică depinde
de valoarea pHului şi de tăria ionică a soluţiei.
Adsorbţia moleculelor polare ale mediului de dispersie şi disocierea lor pe suprafaţa
particulelor. Prin acest mecanism se poate explica apariţia sarcinii electrice la o serie de
coloizi în compoziţia cărora intră substanţe cu caracter acid, cum ar fi unii oxizi sau silicaţi.
De exemplu particulele de dioxid de siliciu formeazã în apă un hidrosol. Moleculele de SiO2
care există pe suprafaţa unor astfel de particule sunt hidratate formând acid silicic, care
ionizează:
Ionii de silicat SiO32- sunt adsorbiţi pe suprafaţa particulei conferind acesteia o sarcină
negativă, iar ionii de hidrogen rămân în soluţie (în stratul difuz).
Adsorbţia selectivă a ionilor din mediul de dispersie Anionii, care sunt în general mai
puţin hidrataţi decât cationii se adsorb preferenţial şi asigură suprafeţei o sarcină negativă. De
exemplu, sarcina superficială a particulelor de SiO2 este cu atât mai mare cu cât în soluţie
există mai mulţi ioni HO- (mediu bazic); ea scade cu creşterea concentraţiei ionilor de
hidroniu H+ până la punctul de sarcină zero. Ca regulă, substanţele cu caracter bazic se
încarcă superficial cu sarcini pozitive, iar cele acide se încarcă negativ.

27. Adsorbţia cu schimb de ioni. Ioniţii. Aplicarea ioniţilor în practica alimentară.

Adsorbţia cu schimb de ioni se foloseşte pe larg în diferite procese tehnologice: epurarea

apelor, limpezirea unor lichide alimentare, concentrarea sau purificarea substanţelor, ş.a
 Aplicarea coerentă a ioniţilor de două tipuri permite de a demineraliza complet apa fără a
o distila. Cationitul şi anionitul luate în cantităţi echivalente vor absorbi respectiv cantităţi
egale de cationi şi anioni din sărurile dizolvate în apă. În rezultat se va ceda o cantitate egală
de ioni Н+ şi ОН- , care formează apa. Ulterior cationitul şi anionitul pot fi regeneraţi. În
calitate de soluţii regeneratoare pentru cationiţi se folosesc de obicei soluţii de 3%-5% de
acid clorhidric sau sulfuric. Astfel cationiţii se “încarcă” cu ioni de hidrogen:

Absorbţia de schimb ionic se foloseşte pe larg în industria alimentară. Astfel, în industria

zaharului tratamentul cu schimb de ioni a sucului difuz permite de a reduce masa melasei de
la 3% la 2,1 % după materia primă, ceea de duce la creşterea randamentului zaharului cu 1%.
În industria produselor lactate schimbul de ioni este folosit pentru a modifica compoziţia
salină a laptelui. Laptele de vaci este mai bogat în săruri decât cel matern şi diferă prin
caracterul de coagulare, acesta fiind determinat de raportul cazeină/calciu. Prin eliminarea
unor cantităţi de calciu din lapte poate fi modificat acest raport. În prezent hrana pentru sugari
este produsă prin aplicarea tratamentelor de schimb ionic.
O utilizare largă a schimbătoarelor de ioni se găseşte în industria vinului – pentru
înlăturarea surplusului de ioni care provoacă tulburarea vinului (casarea
fierică, casarea cuprică), pentru reducerea acidităţii, albirea mustului. Eliminarea ionilor
metalelor grele din mustul de fructe preîntîmpină întunecarea culorii vinurilor din fructe şi
pomuşoare.
În producţia de drojdii ioniţii sunt utilizaţi pentru a curăţa melasa, care serveşte drept
mediu nutritiv pentru cultivarea drojdiilor. În melasă se conţin compuşi ce suprimă drojdiile:
coloranţi, acizi organici volatili şi alte impurităţi. O importanţă deosebită are utilizarea
schimbătoarelor de ioni pentru purificarea apei, în industria berii.